Contestaţie la executare. Decizia nr. 225/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 225/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 12759/318/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia nr.225
Ședința publică din 14 februarie 2014
Completul compus din:
Președinte N. B.
Judecător A. E. S.
Judecător V. B.
Grefier L. P.
Pe rol fiind pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din 07.02.2014 privind judecarea recursurilor civile formulate de recurenta contestatoare M. F. și de recurentul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. împotriva sentinței civile nr.6765/04.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ și în contradictoriu cu intimatul Biroul Executorului Judecătoresc E. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Tribunalul, deliberând pronunță următoarea decizie
TRIBUNALUL
Asupra recursurilor de față.
Prin acțiunea civilă adresată instanței de judecată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._ contestatoarea M. F. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Inspectoratul de Poliție Județean G. și Biroul Executorului Judecătoresc E. M., anularea formelor de executare în dosarul nr.76/E/2011.
În motivare a arătat că a fost obligată în baza sentinței nr.7858/26.11.2009 pronunțată de Judecătoria Tg-J. să achite creditoarei suma de_,75 lei și că la data de 30.07.2010 a achitat suma de 100.000 lei prin chitanța nr.2496, iar la aceeași dată a achitat în contul Inspectoratul de Poliție Județean G. suma de_,05 lei. Contestatoarea a concluzionat că se poate observa fără putință de tăgadă faptul că a achitat suma de 151.647,05 lei către creditoare, rămânând o diferență de 50.788 lei și nu de 102.434,75 lei cât a fost menționată în somația de executare. A mai solicitat contestatoarea să se diminueze cheltuielile de executare raportate la activitatea efectiv prestată de executorul judecătoresc.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.399 și art.274 alin.4 din Codul de procedură civilă.
Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și arătând că este adevărat că petenta contestatoare a depus la Banca Transilvania suma de_,05 lei spre a fi virată în contul Inspectoratul de Poliție Județean G., însă această depunere s-a făcut în executarea altui titlu executoriu, respectiv sentința civilă nr.8089/20.12.2005 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/2005 și reprezintă contravaloarea unui imobil preluat prin accesiune. Intimatul a mai arătat că toate cheltuielile de executare sunt pe deplin justificate.
Contestatoarea a formulat precizări la acțiune, prin care a solicitat să se constate intervenită perimarea de drept a executări silite ce formează obiectul dosarului nr.76/E/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc E. M. și să se dispună desființarea executării silite până la momentul 29.07.2013, data la care creditorul a formulat o nouă cerere de executare, arătând că este fără putință de tăgadă că intimatul a lăsat să treacă un termen mai mare de 6 luni în raport de ultimul act de executare, respectiv somația din data de 18.10.2012.
Contestatoarea a mai solicitat să se dispună anularea executării silite ulterioare datei de 29.07.2013 efectuată în baza cererii Inspectoratul de Poliție Județean nr._, toate actele de executare întocmite de Biroul Executorului Judecătoresc E. M. fiind lovite de nulitate întrucât nu s-au respectat dispozițiile Noului cod de procedură civilă, respectiv art.663–665. A mai solicitat să se constate intervenită prescripția dreptului de a mai cerere executarea silită a titlului executoriu, respectiv sentința civilă nr.7858/2009 pronunțată de Judecătoria Tg-J., invocând dispozițiile art.708 din Noul cod de procedură civilă și arătând că în speța de față cererea de executare din data de 29.07.2013 nu a fost primită și înregistrată conform dispozițiilor art.663–665 din Codul de procedură civilă
Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G. a formulat întâmpinare la precizarea cererii, arătând că cererea de chemare este neîntemeiată, întrucât intimatul nu a avut cunoștință de ultimul act de executare efectuat de executorul judecătoresc după ce au fost anulate formele de executare prin sentința civilă nr.6713/28.04.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ . De asemenea, a solicitat și respingerea celui de-al doilea capătul de cerere cu motivarea că a formulat o cerere în data de 29.07.2013, cerere care a întrerupt termenul de prescripție, iar debitoarea a recunoscut debitul prin cererea de contestație la executare care a făcut obiectul dosarului nr._ .
Prin sentința civilă nr.6765/04.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost admisă în parte contestația la executare, astfel cum a fost precizată de contestatoarea M. F. și în contradictoriu cu intimații Biroul Executorului Judecătoresc E. M. și Inspectoratul de Poliție Județean G..
A fost admisă excepția perimării executării silite și s-a constatat perimată de drept executarea silită din dosarul nr.76/E/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc E. M. și s-a desființat executarea silită realizată în dosarul nr.76/E/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc E. M..
A fost respinsă cererea de a se constata prescripția dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.7858/26.11.2009 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, s-a redus onorariul apărătorului contestatoarei de la suma de 4800 lei la suma de 1500 lei și a fost obligat intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G. la plata sumei de 750 lei către contestatoare cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că prin sentința civilă nr.7858 din data de 26 noiembrie 2009 Judecătoria Târgu J. a dispus întoarcerea executării silite efectuate în dosarul de executare nr.182/2006, în sensul obligării contestatoarei din prezenta cauză să restituie Inspectoratului de Poliție Județean G. suma de 202.434,75 lei, sumă ce va fi actualizată la data plății. Din cuprinsul chitanței nr.2496/30.07.2010 instanța a reținut că prezenta contestatoare a achitat voluntar suma de 100.000 lei, iar la data de 12.12.2011 creditorul a solicitat Biroului Executorului Judecătoresc E. M. să inițieze executarea silită împotriva debitoarei pentru suma de 102.434, 75 lei, conform titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.7858/26.11.2009. În acest context, Biroul Executorului Judecătoresc E. M. a început executarea silită împotriva debitoarei, fiind întocmit dosarul de executare nr.76/E/2011.
La data de 25.01.2012 contestatoarea M. F. a formulat contestație la executare împotriva somației de executare din data de 03.01.2012 emisă în dosarul de executare nr.76/E/2011 În motivare a arătat că prin actul de executare contestat a fost somată de Biroul Executorului Judecătoresc E. M. să achite creditorului Inspectoratul de Poliție Județean G. suma de 202.434,75 lei conform sentinței nr.7858/2009 pronunțată de Judecătoria Tg-J., precum și suma de 10.121,73 lei reprezentând cheltuieli de executare, însă la data de 30.07.2010, anterior începerii procedurii de executare, prin chitanța nr.2496 din aceeași dată a achitat aceluiași creditor G. suma de 100.000 lei, astfel că executarea sumei de 202.432,75 lei de către creditoare este nelegală.
Instanța a reținut că în cauză la data de 18.10.2012 s-a emis comunicare către contestatoare pentru achitarea debitului restant, aceasta somație emisă de către executorul judecătoresc pe numele contestatoarei fiindu-i comunicată la data de 24.10.2012 (fila 26 verso din dosar), iar la data de 30.07.2013 executorul judecătoresc i-a comunicat contestatoarei o somație pentru achitarea debitului (fila 28 din dosarul de executare silită), somație pe care aceasta a primit-o la data de 31.07.2013 (fila 29 verso din dosarul de executare silită).
Ca atare, instanța a apreciat că de la data comunicării către debitoare din data de 18.10.2012 și până la următoarea notificare de plată din data de 30.07.2013 creditoarea a lăsat să treacă mai mult de 6 luni, împlinindu-se astfel termenul de perimare prevăzut de art.389 alin.1 Cod procedură civilă conform căruia dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei. S-a consemnat că atât timp cât creditorul a declanșat procedura execuțională prin cererea de executare silită adresată executorului judecătoresc acesta trebuie să fie diligent, deoarece printr-o îndelungată lipsă de stăruință în executarea silită se consideră că și-a pierdut interesul în soluționarea cererii sale, intervenind astfel perimarea executării silite, sancțiune procesuală care consta în desființarea tuturor actelor de executare îndeplinite in dosarul execuțional.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.389 din codul de procedură civilă instanța a admis excepția perimării executării silite și a constatat perimată de drept executarea silită din dosarul nr.76/E/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc E. M. și a desființat executarea silită din dosarul nr.76/E/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc E. M..
De asemenea, s-a respins cererea de a se constata prescripția dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.7858/26.11.2009 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ . Pentru a se pronunța astfel pe excepția invocată de contestatoare instanța a arătat că potrivit dispozițiilor art.405 din Codul de procedură civilă dreptul de a cere executarea silita se prescrie în termen de 3 ani dacă legea nu prevede altfel, termenul de prescripție începând să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită și prin împlinirea termenului de prescripție orice titlu executoriu își pierde puterea executorie. Pentru ca prescripția sa-si producă efectul sau sancționator este necesar ca pentru titularul dreptului sa existe, pe lângă voința de a acționa, și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său. În timpul curgerii termenului de prescripție pot interveni anumite împrejurări ori cauze obiective care îl pun pe titularul dreptului de a cere executarea silita in imposibilitatea de a acționa și dacă pe timpul cât durează asemenea împrejurări prescripția nu ar fi oprită s-ar ajunge la situația în care titularului dreptului să i se aplice efectul sancționator al prescripției, fără a i se putea imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa.
Astfel, instanța a reținut că ultimul act voluntar de plată a fost la data de 30.07.2010, conform chitanței nr.2496/30.07.2010, iar cererea de executare silită a creditoarei a fost formulată le data de 12.12.2011, acesta fiind momentul când s-a întrerupt pentru prima dată termenul de prescripție, conform dispozițiilor art.4052 lit.a din Codul de procedură civilă conform cărora cursul prescripției se întrerupe pe data depunerii cererii de executare însoțită de titlul executoriu.
Instanța a mai constatat că în termenul de prescripție de trei ani, cuprins între 12.12.2011 (data formulării cererii de executare silită de către creditor) și 12.12.2013, data împlinirii acestui termen, la data de data de 25.01.2012 contestatoarea M. F. a formulat contestație la executare împotriva somației de executare din data de 03.01.2012 din dosarul de executare nr.76/E/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc E. M., arătând că anterior începerii procedurii de executare a achitat creditoarei suma de 100.000 lei, recunoscând debitul, astfel că potrivit prevederilor art.4052 Cod procedura civila, cursul prescripției a fost din nou întrerupt.
Conform dispozițiilor art.4052 lit.a din Codul de procedură civilă cursul prescripției se întrerupe pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii în orice alt mod a datoriei. Astfel, instanța a apreciat că după întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție și că prescripția nu este întreruptă daca cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea și chiar dacă s-a perimat executarea silită în dosarul de executare nr.76/E/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc E. M. instanța a respins cererea de a se constata prescripția dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.7858/26.11.2009 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._ întrucât debitoarea a recunoscut debitul restant la data de 25.01.2012, în cuprinsul contestației la executare care a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Tg-J..
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța a avut în vedere faptul că apărătorul intimatului a depus spre atașare la dosar chitanța nr.53/20.09.2013 conform căreia contestatoarea i-a achitat un onorariu în cuantum de 4800 lei, onorariu pe care instanța l-a redus la suma de 1500 lei.
În acest sens s-a menționat că, așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudență (Cauza C. împotriva României, Cauza S. și alții împotriva României, Cauza S. și alții împotriva României, Cauza R. împotriva României, Cauza P. împotriva României), se poate afirma că și în dreptul intern partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art.274 din Codul de procedură civilă) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
În lumina dispozițiilor art.274 alin.3 din Codul de procedură civilă, instanța este îndreptățită să aprecieze în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și de complexitatea cauzei. Intervenind asupra cuantumului acestui onorariu, instanța are în vedere faptul că acțiunea principală a fost admisă în parte, existând prin urmare o culpă procesuală și din partea celui care a inițiat acest proces, că cererea de chemare în judecată a fost formulată de către parte, nu de către apărător, nefiind semnată și ștampilată de către acesta, că avocatul respectiv a fost prezent la trei termene de judecată și că prezenta cauză având ca obiect contestație la executare nu a pus probleme deosebite de drept.
Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art.274 din Codul de procedură civilă care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată, precum și art.276 din Codul de procedură civilă conform cărora în cazul în care cererea va fi admisă în parte se va aprecia în ca măsură fiecare parte poate fi obligată la cheltuieli de judecată, instanța a obligat intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G. la plata sumei de 750 lei către contestatoare (jumătate din suma de 1500 lei la care a fost redus onorariul de avocat), suma reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat recurs recurenta contestatoare M. F. și recurentul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G..
În recursul formulat, recurenta contestatoare M. F. a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței, în sensul constatării intervenirii prescripției dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.7858/26.11.2009 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins acest capăt de cerere cu motivarea că recurenta contestatoare a recunoscut datoria la data de 25.01.2012 cu ocazia redactării unei contestații la executare și a operat întreruperea prescripției conform dispozițiilor art.4052 C.pr.civ. Astfel, nu s-a recunoscut niciodată acest debit nici prin intermediul unei contestații la executare sau al altei cereri deduse judecății, iar pe de altă parte soluția adoptată de instanța de fond este în contradicție cu cele dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție care a arătat că numai o recunoaștere voluntară, neîndoielnică, pură și simplă și neafectată de nici o condiție este de natură să producă efectul întreruptiv al cursului prescripției. Atâta timp cât nu a fost o recunoaștere personală, căci cererea de chemare în judecată a fost redactată prin apărător, nu se poate vorbi despre întreruperea cursului prescripției prin formularea unei contestații la executare prin care s-ar fi realizat o recunoaștere a debitului. S-a mai menționat că singura întrerupere a cursului prescripției a fost generată de achitarea sumei de_ lei de către M. F. în cursul anului 2010, însă ulterior, în anul 2012 nu a mai operat o asemenea întrerupere printr-o eventuală recunoaștere a datoriei în cadrul unei contestații la executare.
De asemeni, în recursul promovat, recurentul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii în totalitate a contestației la executare.
În motivarea recursului a fost criticată soluția pronunțată de instanța de fond în ceea ce privește reținerea excepției perimării executării silite realizate în dosarul nr.76/E/2011 al Biroul Executorului Judecătoresc E. M., arătându-se că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.389 alin.1 C.pr.civ, ci dispozițiile art.390 alin.1 C.pr.civ. care stabilesc că prevederile referitoare la perimarea executării silite nu se aplică în cazurile în care legea încuviințează executarea silită fără somație.
Astfel, obligația a cărei executare se solicită în cauza de față se referă la achitarea unei sume de bani care poate fi executată silit prin înființarea popririi asupra veniturilor debitoarei și pe cale de consecință în acest context instituția perimării executării silite nu se aplică executării silite de față, care este susceptibilă de executare silită prin poprire, cu atât mai mult cu cât creditorul Inspectoratul Județean de Poliție G. a solicitat executarea silită a titlului executoriu prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, inclusiv prin poprire. S-a mai menționat că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că somația emisă de executorul judecătoresc la data de 30.07.2013 a avut ca temei cererea creditorului înregistrată sub nr._/29.07.2013 care îndeplinește condițiile unei noi cereri de executare întemeiată pe dispozițiile art.389 alin.3 C.pr.civ, care menționează că dacă se face o nouă cerere de executare se va face mai întâi o nouă somație, la care nu se va mai alătura titlul ce se execută. În acest fel, prin emiterea acestei somații executorul judecătoresc a făcut aplicarea dispozițiilor menționate anterior, iar executării silite îi sunt aplicabile prevederile vechiului cod de procedură civilă, și nu dispozițiile Legii nr.134/2010. Acest lucru deoarece o nouă cerere de executare formulată de creditor cu privire la un titlu executoriu a cărui executare silită a început în perioada în care era în vigoare vechiul Cod de procedură civilă este supusă prevederilor legii vechi, după cum a apreciat și instanța de fond în ceea ce privește prezenta contestație la executare.
Recurentul intimat a depus la dosar în copie adresa nr._/29.04.2013 emisă de Inspectoratul de Poliție Județean G. și înregistrată la data de 29.07.2013 în dosarul nr.76/E/2011 al Biroul Executorului Judecătoresc E. M..
Deși legal citați, recurenții nu au formulat întâmpinare cu privire la recursul promovat de partea adversă, dar atât recurenta contestatoare M. F., cât și recurentul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G., au depus la dosar concluzii scrise la data de 07.02.2014.
Analizând recursurile de față, tribunalul reține că acestea critică soluția instanței de fond în ceea ce privește reținerea excepției perimării executării silite care a făcut obiectul dosarului nr.76/E/2011al Biroul Executorului Judecătoresc E. M. și respingerea cererii de a se constata prescris dreptul de cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.7858/26.11.2009 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, urmând să analizeze legalitatea sentinței instanței de fond prin prisma acestei critici.
Astfel, tribunalul constată că prin sentința civilă nr.7858/26.11.2009 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ s-a dispus întoarcerea executării silite efectuate în dosarul nr.182/E/2006 al Biroul Executorului Judecătoresc T. S. și a fost obligată pârâta M. F. să restituie suma de 202.437,75 lei către Inspectoratul de Poliție Județean G.. În vederea executării acestui titlu executoriu, ca urmare a cererii înregistrate la data de 12.12.2011 de către Inspectoratul de Poliție Județean G., s-a format dosarul de executare silită nr.76/E/2011 al Biroul Executorului Judecătoresc E. M., în care s-a solicitat executarea silită a diferenței dintre suma menționată în titlul executoriu și suma de 100.000 lei care fusese deja restituită de către M. F. prin chitanța nr._/30.07.2010.
S-a procedat pe cale de consecință la emiterea somației din data de 3.01.2012 în vederea achitării de către debitor a diferenței rămase ca urmare a plății parțiale, întocmindu-se procesul verbal din data de 22.10.2012 și fiind emisă o nouă somație către debitorul M. F. la data de 18.10.2012, somație care a fost primită de debitor la data de 23.10.2012. De la acest moment și până la data de 30.07.2013 (când, ca urmare a cererii adresată de către creditorul Inspectoratul de Poliție Județean G. la data de 29.07.2013, executorul judecătoresc E. M. a emis o nouă somație comunicată debitorului M. F. la data de 31.07.2013), nu s-a mai realizat nici un act de executare în dosarul nr.71/E/29.07.2013 al Biroului Executorului Judecătoresc E. M..
În acest context, în care în intervalul 23.10._13 nu s-a mai realizat nici un act de executare, devin incidente dispozițiile art.389 alin.1 C.pr.civ. potrivit cărora în situația în care creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare fără să fi urmat alte acte de urmărire executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei. Acest text legal este aplicabil în conformitate cu dispozițiile art.3 alin.1 din legea nr.76/2012, fiind vorba despre o executare silită începută, după cum s-a arătat, în anul 2011, deci înainte de data de 15.02.2013 când a intrat în vigoare Legea nr.134/2010 și instanța de fond a realizat o corectă aplicare a acestor dispoziții legale reținând perimarea executării silite care a făcut obiectul dosarului nr.72/E/2011 al Biroul Executorului Judecătoresc E. M., sub acest aspect recursul promovat de recurentul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. fiind nefondat.
Astfel, nu se poate reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.390 alin.1 C.pr.civ, potrivit cărora prevederile legale referitoare la perimarea executării silite nu se aplică în situația în care legea încuviințează executarea fără somație, deoarece în dosarul nr.71/E/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc E. M. nu s-a realizat executarea silită fără somație, și anume prin intermediul popririi. După cum rezultă din copia dosarului de executare silită existentă la filele 17-29 din dosarul de fond, în cererea de executare silită adresată de Inspectoratul de Poliție Județean G. către Biroul Executorului Judecătoresc E. M. nu se menționează modalitatea prin care se solicită să se realizeze executarea silită, iar din somațiile emise în cursul dosarului de executare în luna ianuarie 2012 și octombrie 2012 nu rezultă, de asemenea, că s-a procedat la executarea silită prin poprire. Simpla posibilitate a realizării executării silite prin intermediul acestei forme prevăzute de lege nu atrage de plano aplicabilitatea art.390 alin.1 C.pr.civ. atâta timp cât executarea silită nu s-a realizat efectiv prin această modalitate, astfel încât, după cum s-a arătat, în cazul de față a operat perimarea executării silite prevăzute de art.389 alin.1 C.pr.civ.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.7858/26.11.2009 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ invocată de recurenta contestatoare M. F., urmează să se verifice aplicabilitatea dispozițiilor art.405 C.pr.civ.și art.4052 C.pr.civ. referitoare la termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită și întreruperea acestui termen de prescripție. Tribunalul va reține că, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, prin plata realizată de debitoarea M. F. la data de 30.07.2010 a operat o primă întrerupere a termenului de prescripție în conformitate cu dispozițiile art.4052 alin.1 lit.a C.pr.civ.(cursul prescripției se întrerupe pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu), iar potrivit dispozițiilor art.4052 alin.2 C.pr.civ.după întreruperea termenului de prescripție începe să curgă un nou termen de prescripție de aceeași durată de 3 ani.
Acest nou termen de prescripție a început deci să curgă la data de 30.07.2010 și s-ar fi împlinit la data de 30.07.2013 și în acest context se poate concluziona că această excepție a prescripției dreptului de a cere executarea silită nu este întemeiată, în condițiile în care prin cererea înregistrată sub nr._/29.07.2013 în evidențele Inspectoratului de Poliție Județean G. și primită la data de 29.07.2013 de executorul judecătoresc E. M. s-a solicitat demararea unei noi executări silite a aceluiași titlu executoriu, iar executorul judecătoresc a emis o somație în vederea executării și a fost astfel întrerupt cursul prescripției dreptului de a cere executarea silită.
Astfel, în cuprinsul acestei cereri de executare silită se menționează că având în vedere că ultimul act de executare a obligației a operat la data de 30.07.2010 ( prin plata voluntară a sumei de 100.000 lei), pentru a se evita împlinirea termenului de prescripție a executării silite se formulează ,,o nouă cerere de executare silită”. Cum această cerere a fost urmată de un act de executare (somația emisă de executorul judecătoresc) conduita relevată are semnificația întreruperii, în conformitate cu dispozițiile art.4052 alin.1 lit.b C.pr.civ.a termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art.405 C.pr.civ. Acest din urmă act normativ (Codul de procedură civilă de la 1865) este aplicabil prescripțiilor începute înainte de . Nodului cod de procedură civilă, după cum rezultă din art.3 din Legea nr.76/2012 (potrivit cărora dispozițiile legii nr.134/2010 se aplică numai executărilor silite începute după . vigoare), căci în speța de față este vorba despre o executare silită demarată de creditorul Inspectoratul Județean de Poliție G. în anul 2011.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.4052 alin.1 lit.b C.pr.civ. cursul prescripției dreptului de a cere executarea silită se întrerupe pe data depunerii cererii de executare însoțită de titlul executoriu, iar în condițiile de față creditorul Inspectoratul de Poliție Județean G. a adresat, înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art.405 C.pr.civ.o cerere de executare silită (datată 29.07.2013), cerere care s-a și materializat prin emiterea unei noi somații de executare în același termen de 3 ani (somația din data de 30.07.2013 existentă în copie la fila 28 din dosarul de fond).
Sunt întemeiate sub aspect susținerile recurentei contestatoare M. F. referitoare la faptul că în speță nu a fost întrerupt cursul prescripției dreptului de a cere executarea silită prin recunoașterea debitului realizată de M. F., așa cum a reținut instanța de fond însă, după cum s-a arătat, această întrerupere (în sensul prevăzut de art. 4052 alin.1 lit.b C.pr.civ.) a operat prin cererea de executare silită adresată de Inspectoratul de Poliție Județean G. executorului judecătoresc la data de 29.07.2013 și prin care s-a solicitat o nouă executare silită, iar această cerere a fost urmată de un act de executare înăuntrul aceluiași termen de prescripție de 3 ani.
Pentru aceste considerente, apreciind că în speță a operat întreruperea cursului prescripției dreptului de a cere executarea silită ca urmare a formulării, la data de 29.07.2013 de către creditorul Inspectoratul de Poliție Județean G. a cererii în vederea demarării executării silite a aceluiași titlu executoriu, iar cererea a fost urmată de un act de executare realizat de către executorul judecătoresc, tribunalul apreciază ca fiind nefondat și recursul promovat de recurenta contestatoare M. F..
În consecință, în baza art.304 pct.9 C.pr.civ. instanța de fond realizând o aplicare corectă a dispozițiilor art.389 C.pr.civ. și art.405-4052 C.pr.civ, vor fi respinse ca nefondate ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta contestatoare M. F. și de către recurentul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. împotriva sentinței civile nr.6765/04.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ și în contradictoriu cu intimatul Biroul Executorului Judecătoresc E. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2014, la Tribunalul G..
Președinte, N. B. | Judecător, A. E. S. | Judecător, V. B. |
Grefier, L. P. |
Red. NB
j.f. T. A D
ex.2/SL/10.03.2014
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 409/2014. Tribunalul GORJ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 127/2014. Tribunalul GORJ → |
|---|
