Întoarcere executare. Hotărâre din 18-03-2014, Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 9114/318/2012
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 464/2014
Ședința publică de la 18 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. S. S.
Judecător V. N.
Judecător M. T.
Grefier L. P.
Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă M. I. împotriva sentinței civile nr. 5575/28.08.2013 pronunțată de Judecătoria Tg - J. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care constatându-se că recurenta pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa, s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față
Prin sentința civilă nr. 5575/28.08.2013 s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-J. invocată din oficiu.
S-a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect întoarcere executare silită, formulată de reclamanta S.C. O. P. S.A., cu sediul în București, sector 1, ., „P. City”, în contradictoriu cu pârâta M. I. domiciliată în com. Plopșoru, ., în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că prin cererea înregistrată sub nr._, reclamanta S.C. O. P. S.A. a chemat în judecată pe pârâta M. I., solicitând instanței ca, în baza art. 404 1- 404 2 C.pr.civ., să dispună restabilirea parțială a situației anterioare executării sentinței civile nr. 5483/22.10.2008, pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Gorj, desființate prin decizia civilă nr. 3544/29.05.2009 a Curții de Apel C., în sensul obligării pârâtului la restituirea sumei de_,36 lei actualizată la data plății efective, în raport cu indicele de inflație.
În motivare, s-a arătat că în fapt, prin sentința civilă nr. 5483/22.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, având ca obiect drepturi salariale, a fost obligată reclamanta la plata către pârât a contravalorii drepturilor bănești.
S-a mai arătat că pârâta a formulat cerere de executare a sentinței mai sus menționate la B.E.J. B. F., formându-se dosarul de executare silită nr. 4147/E/2008, iar la data de 19.11.2008, B.E.J. B. F. a extras din conturile reclamantei suma de_,36 lei.
A menționat reclamanta că prin decizia civilă nr. 3544/29.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. a fost admis recursul declarat de reclamantă, dispunându-se modificarea sentinței civile, în sensul respingerii acțiunii.
S-au invocat disp. art. 404 ind.1 C.pr.civ și s-a arătat că restabilirea situației anterioare ar avea loc prin restituirea sumelor de bani achitate în baza dispozițiilor titlului desființat, adică a sumei de_,36 lei.
Cât privește mijlocul procesual ales, s-a arătat că potrivit disp. art. 404 ind. 2 alin. 3 C.pr.civ, în situația în care instanța de recurs nu a dispus asupra restabilirii situației anterioare, cel îndreptățit o va putea cere pe cale principală instanței judecătorești competente.
În vederea reparării integrale a prejudiciului, s-a solicitat actualizarea sumei executate, raportat la data plății efective.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 404 ind. 2 alin. 3 C.pr.civ.
În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La solicitarea instanței, a fost înaintat, în copie certificată, dosarul de executare silită nr.4147/E/2008.
La termenul de judecată din 28.08.2013, instanța, verificând-și competența, față de actele din dosarul de executare silită, a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetența teritorială a instanțe, conform art. 137 alin. 1 C. pr. civ, potrivit cu care ” instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii”.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 5483/22.10.2008, pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Gorj, având ca obiect drepturi salariale, a fost obligată petenta la plata către pârât a contravalorii drepturilor bănești, iar hotărârea a fost pusă în executare silită, la cererea pârâtei formându-se dosarul de executare silită nr. 4147/E/2008, iar B.E.J. B. F. a luat măsura înființării popririi pe conturile reclamantei petentei deținute la terțul poprit Raiffeisen Bank București sector 2.
Față de această situație și văzând disp. art. 453 Cpr. civ. rap. la art. 373 alin. 2 C. pr. civ., instanța a apreciat că nu are competență teritorială în judecata cererii cu care a fost investită, iar această competență teritorială este una exclusivă de la care nici părțile și nici instanța nu pot deroga.
În formarea acestui punct de vedere s-a reținut că întoarcerea executării silite este reglementată de dispozițiile art.404 1 -404 3 C. proc. civ., potrivit cărora ,în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia, iar dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare în condițiile alin.1 și 2 din acest text de lege, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii.
În ce privește instanța competentă, s-a reținut că aceasta este instanța de executare respectiv, judecătoria în raza căreia s-a realizat executarea silită.
În acest sens, prin Decizia nr.5/12.03.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.4042 alin.3 din Codul de procedură civilă, referitor la instanța competentă să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite, s-a statuat în dispozitivul deciziei că instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare, respectiv judecătoria.
Urmare a aceste decizii, este indubitabil că în ceea ce privește competența materială de soluționare a cererii, judecătoria este instanța judecătorească competentă potrivit legii, după cum este cert că se referă la judecătoria care are caracter de instanță de executare din punct de vedere teritorial.
Din interpretarea considerentelor deciziei menționate, se deduce opinia conform căreia, competența teritorială a soluționării cererii de întoarcere a executării silite revine de asemenea instanței de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripție s-a efectuat executarea silită, potrivit disp.art.373 alin.2 C.proc.civ.
S-a reținut în considerentele acestei decizii că cererea de întoarcere a executării silite, pe cale separată, este o cerere ce ține în exclusivitate de faza procesuală a executării, subsecventă fazei procesuale de soluționare irevocabilă a fondului litigiului, iar întoarcerea executării silite își are sorgintea în executarea anterioară a unui titlu executoriu ce a fost ulterior desființat, cu alte cuvinte, fundamentul juridic al instituției întoarcerii executării și, implicit, caracterul de „contestație specială la executare” derivând din chiar executarea anterioară a unui titlu executoriu ce fusese ulterior desființat, neavând nicio relevanță materia juridică în care s-a pronunțat hotărârea desființată.
De asemenea, s-a reținut că instanța supremă a subliniat faptul că stabilirea unei proceduri judiciare contradictorii pentru soluționarea întoarcerii executării reglementată subsecvent contestației la executare, impune aplicarea procedurii de soluționare prevăzute pentru contestația la executare, instituția-cadru, generală, în raport cu procedura specială a întoarcerii executării care poate fi definită, astfel, ca o „contestație specială la executare”.
În consecință, caracterul de contestație specială la executare atrage incidența dispozițiilor legale aplicabile contestației la executare, nu doar în ceea ce privește competența materială a instanței, dar și în ceea ce privește competența teritorială.
În concluzie, cum întoarcerea executării silite reprezintă o modalitate de „reluare a drumului executării”, o „contestație specială la executare” și, respectiv, o modalitate de realizare a unor drepturi patrimoniale derivând din desființarea titlului executoriu și cum în materia executării silite (a contestației la executare) este instituită competența materială și teritorială în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia se va efectua executarea silită (art.373 alin.2 C.proc.civ.), pe cale de consecință nu poate opera nici criteriul valoric, nici cel constând în domiciliul pârâtei,art.5 C.proc.civ., în stabilirea competenței materiale și teritoriale a instanței.
O situație specială în stabilirea instanței competente teritorial, respectiv a instanței în circumscripția căreia s-a realizat executarea silită,este reprezentată de ipoteza în care executarea silită s-a realizat prin poprire, astfel cum s-a realizat în speță.
În acest caz, pornind de la prevederile art.373 alin 2 C.pr.civ potrivit cărora instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se realizează executarea, competența de soluționare a cererii de întoarcere a executării aparține judecătoriei în a cărei rază teritorială se află conturile debitoarei deschise la terțul poprit. Cu alte cuvinte, interesează locul unde se află depozitați banii debitorului, respectiv conturile acestuia deoarece acela este locul și momentul în care se realizează efectiv executarea silită.
Competența executorului judecătoresc în materie de poprire stabilită de art. 453 alin 1 C.pr.civ.(executorul judecătoresc de la domiciliul/sediul debitorului sau de la domiciliul/sediul terțului poprit) îl vizează strict pe acesta, nu și instanța competentă să soluționeze cererea de întoarcere a executării, care se stabilește doar prin prisma art. 373 alin 2 C.pr.civ (instanța în circumscripția căreia s-a realizat executarea), iar în speță executarea s-a realizat prin poprire pe conturile deținute la terțului poprit Raiffeisen Bank, sector 2, București .
În ce privește susținerea petentei în sensul că executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Tg- J.,instanța a reținut că la dosar nu s-a făcut o astfel de dovadă, neexistând nici o hotărâre a acestei instanțe de încuviințate executare.
Astfel, chiar dacă Judecătoria Tg- J. ar încuviințat executarea, ea nu are competența de a judeca întoarcerea executării silite realizate prin poprirea făcută la sediul terțului poprit în raza sect. 2 București.
În ceea ce privește încuviințarea executării silite, s-a reținut că această instanță avea competență să o încuviințeze dacă s-a solicitat încuviințarea executării în toate formele, respectiv și prin vânzare de bunuri imobile aflate pe teritoriul mun. Tg.- J., dar executarea silită realizată nu a fost sub această formă ci a fost realizată numai prin poprire, caz în care instanța de executare pentru a dispune întoarcerea executării silite astfel realizate este cea de la sediul terțului poprit, în conformitate cu dispozițiile legale mai sus citate.
Referitor la împrejurarea dacă în ce privește competența teritorială,astfel cum a fost reținută mai sus, este reglementată de norme de ordine publică sau de ordine privată, cu consecința posibilității sau nu a instanței de a invoca din oficiu necompetența teritorială se impun următoarele precizări.
Din modul de redactare a disp. art. 373 alin.2, respectiv" (..) judecătoria în circumscripția căreia se va face executare ,în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel", se poate deduce intenția legiuitorului de a conferi o competență teritorială exclusivă.
Așadar, instanța a apreciat că prin dispozițiile art.373 alin.2 C.proc.civ. legiuitorul a reglementat o competență teritorială exclusivă, absolută în soluționarea contestației la executare, respectiv, judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se va face executarea silită.
Reținând astfel, s-a avut în vedere faptul că acțiunii civile având ca obiect contestație la executare silită, datorită sediului materiei și existenței unei prevederi speciale referitoare la competența teritorială - art.373 alin.2 C.proc.civ., nu i se aplică prevederile de drept comun regăsite în art. 5 C.proc.civ., care stabilesc că cererea de chemare în judecată se face la instanța domiciliului pârâtei.
Deși s-ar putea reține că cererea de întoarcere a executării silite este o pricină privitoare la bunuri cu posibilitatea pentru părți să deroge de la normele de competență teritorială potrivit art.19 C.pr.civ, apreciem că acest text normativ nu-și are aplicabilitate în etapa procesuală a executării silite/întoarcerii executării silite, acesta vizând litigiile de drept comun anterioare soluționării irevocabile a fondului.
Natura juridică a acțiunii de întoarcere a executării silite este cea a unei acțiuni civile de tip special, prin aceasta neurmărindu-se stabilirea unui drept potrivnic unei alte persoane, ci înlăturarea, prin repunerea în situația anterioară, a măsurilor prejudiciabile efectuate în faza de executare silită.
Ca atare, cum competența teritorială de soluționare a contestației la executare este exclusivă, ceea ce înseamnă, având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța a apreciat că și competența teritorială de soluționare a cererii de întoarcere a executării silite este de asemenea exclusivă, devenind incidente dispozițiile art.159 alin.1 pct.3 C.proc.civ. în conformitate cu care necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Din motivele expuse și văzând dispozițiile legal citate, coroborate cu disp. art. 137 C. pr. civ., și art.158 C.pr.civ., potrivit cărora instanța este obligată să-și verifice competența în ceea ce privește soluționarea cauzei, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei sector 2 București, aceasta fiind instanța de executare .
Împotriva sentinței pronunțate a declarat recurs recurenta pârâta M. I., criticând-o ca nelegală, întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Reanalizând actele și lucrările dosarului tribunalul constată că recursul este inadmisibil având in vedere dispozițiile art. 158 (3 ) Cod procedură civilă text de lege care arată că „ dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă nici unei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente, sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent”. În considerarea acestui text de lege și in temeiul art. 312 Cod procedură civilă tribunalul respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă M. I. împotriva sentinței civile nr. 5575/28.08.2013 pronunțată de Judecătoria Tg - J. în dosarul nr._, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2014.
Președinte, A. S. S. | Judecător, V. N. | Judecător, M. T. |
Grefier, L. P. |
Red. M.T/teh. O.V
2ex./19 Martie 2014
Jud. fond R.B.T.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 850/2014. Tribunalul GORJ | Fond funciar. Decizia nr. 594/2014. Tribunalul GORJ → |
|---|
