Contestaţie la executare. Decizia nr. 787/2013. Tribunalul HARGHITA
Comentarii |
|
Decizia nr. 787/2013 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 255/258/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.787/R
Ședința publică din data de 24 septembrie 2013
Completul compus din:
Judecător: S. C. - Președinte
Judecător: M. I.
Judecător: S. E.
Grefier: L. B.
Pe rol pronunțarea deciziei civile în recursul declarat de recurenții B. M., B. A., R. A., B. A., BOȚONI A., T. M., H. C., M. E. F., B. E. și P. R., împotriva sentinței civile nr.1048 din data de 18.03.2013, pronunțată de Judecătoria Miercurea C., în contradictoriu cu intimații M. V. și S.C. A. & I. SRL, având ca obiect contestație la executare.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 17 septembrie 2013, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1048 din data de 18.03.2013, pronunțată de Judecătoria Miercurea C., s-a respins contestația la executare silită formulată de contestatorii B. M., cu domiciliul în Miercurea C., ., ., jud. Harghita, B. A. cu domiciliul în Miercurea C., ., ., R. A. cu domiciliul în Miercurea C., . ., B. A. cu domiciliul în Miercurea C., . ., Boțoni A. cu domiciliul în Miercurea C., ., ., T. M. cu domiciliul în Miercurea C., ., ., P. R. cu domiciliul în Miercurea C., ., ., M. V. cu domiciliul în Miercurea C., ., ., H. C. cu domiciliul în Miercurea C., ., ., M. E. F. cu domiciliul în Miercurea C., ., . și B. E. cu domiciliul în Miercurea C., ., ., în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în O. S., ., jud. Harghita, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, prin sentința civilă nr. 3060/21.11.2011, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul civil nr._ /a* s-a dispus, între altele, obligarea contestatorilor la plata în solidar a sumei de 8480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei . (filele 31-35).
În temeiul acestui titlu executoriu intimata a formulat cerere de executare silită a sumei de 8480 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (fila 27), iar prin Încheierea din data de 06 martie 2012 a Judecătoriei Miercurea C. ( fila 38) s-a încuviințat cererea de începere a executării silite.
În temeiul încheierii de încuviințare a începerii executării silite, executorul judecătoresc a procedat la stabilirea cuantumului cheltuielilor de executare silită prin procesul verbal din data de 13.03.2012, la suma de 2606,60 lei, iar prin somațiile emise în data de 13.03.2013 a pus în vedere fiecărui contestator să achite suma totală de_,60 lei, compusă din 8480 lei reprezentând debit și 2606,60 lei reprezentând cheltuieli de executare silită ( filele 41-48).
Analizând motivele invocate de contestatori, instanța a constatat că sunt neîntemeiate.
Astfel, formularea unei cereri de revizuire împotriva hotărârii judecătorești puse în executare silită nu constituie un motiv care să conducă la anularea actelor de executare silită, deoarece acest motiv nu se circumscrie nici unuia dintre motivele de contestație la executare expres și limitativ prevăzute de art. 399 din Codul de Procedură Civilă. Instanța subliniază că în cadrul unei contestații la executare silită pot fi formulate critici doar cu privire la modul de îndeplinire a actelor de executare silită de către executorul judecătoresc, iar nu și critici cu privire la hotărârile judecătorești puse în executare. Din acest motiv, nu prezintă relevanți nici susținerile contestatorilor în sensul că prin sentința civilă nr. 3060/2011 ar fi fost încălcate prevederile Decretului Lege nr. 61/1990 și ale Legii 85/1992, aceste aspecte fiind analizate în mod definitiv de Tribunalul Harghita în momentul pronunțării sentinței civile pusă în executare.
Nici criticile referitoare la executarea silită a fiecărui contestator pentru întreaga sumă cuprinsă în sentința civilă nr. 3060/2011 nu sunt întemeiate, deoarece prin această hotărâre s-a dispus obligarea contestatorilor în mod solidar la plata sumei de 8480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În consecință, în temeiul art. 1039 din Codul Civil, potrivit căruia în cazul obligațiilor solidare, fiecare dintre debitori poate fi constrâns la plata în totalitate a obligației asumate, fiecare dintre contestatori poate fi urmărit pentru recuperarea întregului debit datorat creditoarei. În consecință, în mod legal, executorul judecătoresc a procedat la urmărirea fiecărui contestator pentru recuperarea întregului debit. Trebuie menționat că această solidaritate a debitorilor funcționează doar în raporturile acestora cu creditorul, iar nu și între ei. Din acest motiv, în momentul în care suma urmărită silit va fi recuperată, executarea silită nu va mai putea continua, urmând ca debitorul care a plătit mai mult decât partea la care era obligat, să se îndrepte împotriva celorlalți debitori pentru recuperarea sumelor plătite în contul acestora.
Susținerile contestatoarei B. M., în sensul că nu i s-ar fi comunicat somația de executare silită sunt de asemenea neîntemeiate, deoarece executorul judecătoresc a procedat la comunicarea acestui act de executare la data de 15.03.2013, așa cum rezultă din dovada de primire (fila 60).
În concluzie, instanța a constatat că toate motivele invocate de contestatori sunt neîntemeiate, astfel a respins cererea acestora de anulare a procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită și a somațiilor emise în dosarul execuțional nr. E 55/2012 al B. S. E. ca neîntemeiată, iar solicitarea intimatei de obligare a contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă, având în vedere că, intimata nu a dovedit efectuarea unor asemenea cheltuieli.
Împotriva acestei hotărâri în data de 03.04.2013, contestatorii B. M., B. A., R. A., B. A., Boțoni A., T. M., H. C., M. E. F., B. E. și P. R., au formulat recurs prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii, în sensul anulării acesteia ca nelegală și netemeinică, anularea formelor de executare silită ca nelegale, abuziv întocmite și suspendarea executării silite, divizarea sumei datorate de către debitori și împărțirea acesteia în mod egal pentru toți participanții la actul de justiție, obligarea executorului judecătoresc să raporteze suma executată până în prezent, punând la socoteală și bunurile sechestrate și ridicate, suspendarea executării până la soluționarea de către ÎCCJ a cererii de revizuire cu termen de 25 iunie 2013. Fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii lor recurenții arată că, sentința atacată nu a luat în considerare motivele reale ce au fost cerute de contestatorii în cererea de chemare în judecată. Consideră că, nu s-a ținut cont că actele de executare silită au fost date cu încălcarea prevederilor legale privind înțelesul și întinderea sau aplicarea acestor acte de executare.
Instanța de fond nu a dorit să examineze capătul de cerere prin care s-a cerut divizarea sumei și împărțirea acesteia în mod egal la fiecare participant în proces.
Solicită să se constate că, formele de executare sunt nelegale, perimate și abuziv întocmite, nefiind comunicate părților conform legii, iar dacă au fost comunicate au fost cu încălcarea termenelor legale, mai mult, executorul judecătoresc Szilagy E. a întocmit un proces verbal în data de 08.10.2012 în care au fost ridicate abuziv și prin forță de la debitoarea S. C. bunuri care însumează valoarea pretinsă de ..
Se precizează faptul că, ridicarea acestor bunuri s-a făcut sub presiune prin amenințare și prin forță de către organele abilitate ale statului de la singura persoană care nu putea să se apere în nici un fel datorită faptului că este foarte grav bolnavă, suferind de schizofrenie paranoidă de ani de zile și care datorită acestor abuzuri a făcut o criză care a necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale, situație care le-a fost adusă la cunoștință organelor de executare silită de către unii vecini dar aceștia nu au ținut cont de această situație. Bunurile care au fost ridicate nu erau toate ale proprietarei, situație care nu a fost analizată conform legii.
Instanța de fond nu a ținut cont nici de faptul că pe lângă bunurile confiscate mulți dintre debitori plătesc lunar, drept pentru care consideră că suma a fost executată în totalitate.
Recurenții solicită să se dispună obligarea biroului executorului judecătoresc să depună o situație la zi privind suma, plus valoarea bunurilor care au fost executate. Solicită întocmirea unui nou dosar de executare conform legilor în vigoare, ținându-se cont de divizarea sumei în părți egale pentru fiecare debitor și obligarea acestora la plata cotei părți ce revine acestuia.
În drept, se invocă prevederile art.281, art.400, art.399 C.pr.civ., și art.44 din Constituție.
Intimata ., prin notele de ședință formulate pentru ședința judecată din 17.09.2013, a solicitat respingerea recursului declarat de recurenți, ca rămas fără obiect, învederând instanței că, în urma achitării integrale a debitului de către codebitorul M. V., angajat al . S.A, dosarul de executarea nr. E55/2012 a B. Szilagy E. urmează a fi închis.
Tribunalul, analizând hotărârea atacată primordial sub aspectul excepției netimbrării recursului, invocată din oficiu la termenul de judecată din 17.09.2013, constată următoarele:
Potrivit art. 302/1 alin.2 C.pr.civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997, modificată și completată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii, conform alin. 3 al aceluiași articol.
În speță, recurenții au fost citați cu mențiunea să timbreze recursul cu suma de 97 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, însă nu s-au conformat acestei obligații și nu au formulat nici cerere de reexaminare împotriva acestei dispoziții a Tribunalului, conform art.18 din Legea nr.146/1997, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 195/2004.
Față de cele ce preced, Tribunalul în baza art.20 alin.3 din Legea nr. 146/1997, raportat la art. 302/1 C.pr.civ., va proceda la anularea ca netimbrat a recursului declarat de recurenții B. M., B. A., R. A., B. A., BOȚONI A., T. M., H. C., M. E. F., B. E. și P. R., împotriva sentinței civile nr.1048 din data de 18.03.2013, pronunțată de Judecătoria Miercurea C., în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenții B. M., domiciliată în mun.Miercurea C., ., ., jud.Harghita, B. A., domiciliat în mun.Miercurea C., ., ., R. A., domiciliată în mun.Miercurea C., ., ., B. A., domiciliată în mun.Miercurea C., ., ., BOȚONI A., domiciliată în mun.Miercurea C., Allea Ș., nr.3, ., T. M., domiciliată în mun.Miercurea C., ..11 ., H. C., domiciliată în mun.Miercurea C., . ., M. E. F., domiciliată în mun.Miercurea C., . ., B. E., domiciliată în mun.Miercurea C., . . și P. R., domiciliată în mun.Miercurea C., . ., împotriva sentinței civile nr.1048 din data de 18.03.2013, pronunțată de Judecătoria Miercurea C., în dosarul nr._ .
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică din data de 24.09.2013.
PreședinteJudecătorJudecător
S. C. M. I. S. E.
Grefier
L. B.
Red.: M.I.
Primit: 17.10.2013
Tehnored./id/17.10.2013
Dact: 2 ex/B.L.
Jud: fond L. M.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 756/2013. Tribunalul... | Pretenţii. Hotărâre din 28-06-2013, Tribunalul HARGHITA → |
---|