Contestaţie la executare. Decizia nr. 756/2013. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 756/2013 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 1968/258/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 756/R
Ședința publică din 11 Septembrie 2013
Completul compus din:
Judecător: Banyai E. - Președinte
Judecător: I. A.
Judecător: Steluța E. U.
Grefier: M. E.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta B. J. împotriva sentinței civile nr. 1904 din data de 20 iunie 2013 a Judecătoriei Miercurea C., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI HARGHITA, având ca obiect contestație la executare.
Se constată că dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 04 septembrie 2013, iar susținerile părților au fost consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.1904 din data de 20 Iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Miercurea C. s-a luat act de renunțarea contestatoarei Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Harghita, la judecarea acțiunii formulate în contradictoriu cu intimata B. Juliannaa Contestatoarea Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Harghita a fost obligată la plata sumei de 1600 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata B. J. solicitând ca în urma admiterii recursului să se dispună casarea sentinței atacate în baza prevederilor art. 488 pct. 6,7,8 NCPC și obligarea intimatei contestatoare la plata cheltuielilor de judecată.
În esență, recurenta arată că prin sentința pronunțată prima instanță a încălcat legea prin aplicarea greșită a normelor de drept material care reglementează atât instituția renunțării la judecată cât și problema cheltuielilor de judecată.
În opinia recurentei, în mod neîntemeiat au fost reduse cheltuielile de judecată în condițiile în care ele au fost justificate prin faptul că a depus întâmpinare prin care au fost invocate excepția autorității lucrului judecat, excepția tardivității și excepția inadmisibilității. Menționează că, deși contestatoarea a renunțat la judecată cu o zi înainte de termenul de judecată, nu a cunoscut această împrejurare. Astfel, ar fi incidente prevederile art.406 al.4 NCPC, fiind necesar acordul ei, care nu a fost dat și prin urmare judecata trebuia să se continue pentru soluționarea excepțiilor invocate.
Mai arată recurenta că din moment ce au fost dovedite cheltuielile de judecată, intimata trebuie să le suporte ele nefiind disproporționate în raport de complexitatea cauzei.
Recurenta consideră că hotărârea cuprinde motive străine care nu au nici o legătură cu obiectul cauzei ca atare nu pot forma bază a soluției pronunțate nici faptic și nici juridic.
Intimata recurentă deși a fost legal citată nu a depus întâmpinare.
Examinând sentința recurată sub aspectul motivelor invocate, Tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 406(1) Cod pr.civ. reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. (3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
Critica recurentei, în sensul că instanța nu a ținut cont de faptul că nu și-a data acordul cu privire la renunțarea la judecată, nu este întemeiată:
Contestatoarea a depus la dosar cerere de renunțare la judecată, la data de 11.06.2013, deci, anterior primului termen de judecată fixat pentru data de 12.06.2013, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 406(1) din codul de procedură civilă instanța de fond în mod corect a luat act de renunțarea sa la judecarea cererii, fără a fi fost necesar acordul intimatei.
Numai dacă, contestatoarea ar fi renunțat la judecată la primul termen sau ulterior acestui moment, renunțarea putea fi făcută cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți.
Din moment ce s-a luat act de renunțare la judecată, pe bună dreptate nu au mai fost analizate excepțiile invocate de intimată în întâmpinare.
În ceea ce privește critica care vizează reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, urmează să se rețină că instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.
În speță cuantumul acestor cheltuieli de judecată, însumează 4300 lei. În raport cu obiectul cauzei, care a constat doar în atacarea unui singur act de executare silită, și care nu a presupus din partea intimatei administrarea niciunui mijloc de probă, această sumă este disproporționată și depășește un cuantum rezonabil în raport și complexitatea cauzei și de activitatea concretă desfășurată de avocatul acestei părți în pregătirea apărării.
Contrar opiniei recurentei,în motivarea hotărârii a avut în vedere că și a arătat în considerente că, partea care a câștigat procesul va putea obține restituirea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al acestora. În acest sens s-a pronunțat și ICCJ, Secția comercială, decizia nr. 405 din 4 februarie 2010.
În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că onorariile avocațiale urmează să fie recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare și au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil. Hotărârea CEDO din 29 martie 2011, pronunțată în cauza C. P. împotriva României, &56, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 13 din 6 ianuarie 2012, precum și jurisprudența CEDO la care aceasta trimite.
Prin reducerea cuantumului onorariului avocațial pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară și nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală. Astfel, reducerea cheltuielilor de judecată de către instanță în litigiul cu care a fost sesizată nu produce niciun efect asupra raporturilor contractuale dintre părțile contractului de asistență juridică, clientul având în continuare obligația de a achita integral onorariul, pe care însă nu îl va putea recupera de la partea adversă, decât dacă instanța va aprecia asupra caracterului său real, necesar și rezonabil.
Față de considerentele expuse urmează să fie respins recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul formulat de intimata recurentă B. J. împotriva Sentinței civile nr.1904 din data de 20 Iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Miercurea C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 Septembrie 2013.
Președinte Judecător Judecător
Banyai E. I. A. Steluța E. U.
Grefier
M. E.
Red.B.E.
P..19.09.13.
Tehnored/id.20.09.13
m.m. 2 ex.- jud fond.L. M.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 343/2013. Tribunalul HARGHITA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 787/2013. Tribunalul... → |
|---|
