Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2877/2013. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2877/2013 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 4211/102/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.2877
Ședința publică din data de 12 iunie 2013
Completul constituit din:
judecător: Steluța E. Uta - Președinte
Grefier: C. R.
Cu participarea doamnei procuror A. D., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta J. M., cu domiciliul în municipiul O. S., ., . în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – prin Direcția Județeană a Finanțelor Publice Harghita, cu sediul în municipiul Miercurea C., . nr.20, județul Harghita, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că reclamanta a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsa sa pentru motive de sănătate, în baza înscrisurilor depuse la dosar.
În conformitate cu prevederile art. 159 ind.1 alin. 4 – C.pr.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză în temeiul art.2, pct.4 C.pr.civ., coroborat cu prevederile art.4 alin.4 – Legea nr.221/2009.
Reprezentanta parchetului arată că nu are alte cereri în probațiune de formulat în cauză.
Instanța constată că prezenta cauză este lămurită sub toate aspectele și acordă reprezentantei parchetului cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă, având în vedere că împrejurările expuse de aceasta în cererea de chemare în judecată, nu fac obiectul Legii nr.221/2009.
Instanța, reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând, constată următoarele:
Sub nr._, la data de 02.04.2013, ca urmare a declinării competenței de soluționare cauzei prin sentința civilă nr.691 din 07 martie 2013, pronunțată de Tribunalul M., s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe acțiunea civilă formulată de reclamanta J. M., cu domiciliul în municipiul O. S., în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Județeană a Finanțelor Publice Harghita, cu sediul în municipiul Miercurea C., . nr.20, județul Harghita, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se constate caracterul politic al măsurii prizonieratului și a deportării în URSS, în perioada 17.05.1945 – 20.09.1947, a tatălui acesteia J. Acatiu.
Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și 50.000 lei despăgubiri morale, pentru prejudiciul moral și material cauzat prin măsura suportată de tatăl său.
Reclamanta precizează faptul că este beneficiară al D.L. nr.118/1990.
Reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
În probațiune, reclamanta a depus la dosar înscrisuri în copie (filele 2-9).
Situându-se pe o poziție procesuală contradictorie, pârâtul a depus la dosar întâmpinare (f.5-6) prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Pârâtul susține că cererea reclamantului nu se încadrează în nici una dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art.1 din Legea nr.221/2009.
În ceea ce privește despăgubirile solicitate de reclamant, solicită respingerea acestora invocând deciziile de neconstituționalitate pronunțate de Curtea Constituțională.
În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art.115 Cod procedură civilă, Legea nr.221/2009.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta pretinde că i se aplică prevederile Legii nr. 221/2009 în considerarea faptului că tatăl său, a fost prizonier de război în fosta Uniune Sovietică, în perioada 17.05.1945 – 20.09.1947.
Este un fapt istoric de notorietate că, la sfârșitul celui De-Al Doilea Război Mondial, Aliații au hotărât deportarea etnicilor germani și maghiari în Uniunea Sovietică, unde aceștia au fost supuși la muncă forțată. Așadar această măsură a fost luată înainte de instaurarea regimului comunist în România, la 6 martie 1945, și, pe cale de consecință, nu a avut legătură cu acest regim.
În drept, Tribunalul reține că, deși art.4 alin.2 din Legea nr.221/2009 face referire la măsuri administrative cu caracter politic, fără a arăta expres perioada la care se referă, aplicând metoda de interpretare sistematică reiese fără dubiu că este vorba de măsurile administrative luate după data de 6 martie 1945. Acest lucru rezultă în mod expres în primul rând din titlul legii.
În al doilea rând, rezultă din trimiterea făcută de art.4 alin.2 la art.1 alin.3 al legii, care reglementează condamnările cu caracter politic, altele decât cele de drept. Acest din urmă text de lege prevede că reprezintă condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte care au avut unul din scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O.U.G. nr.214/1999.
Aplicarea în mod corespunzător a art.1 alin.3 în cazul măsurilor administrative presupune că este vorba de măsuri administrative luate în aceeași perioadă, adică începând cu data de 6 martie 1945. În plus, scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O.U.G. nr.214/1999 se referă exclusiv la regimul comunist, instaurat la 6 martie 1945, după cum rezultă în mod expres din prevederile art.1 al acestui act normativ.
Este adevărat că art.5 alin.4 din Legea nr.221/2009 prevede că aceasta se aplică, printre altele, și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-lege nr.118/1990, dar numai în măsura în care aceste persoane se încadrează în prevederile art.1, 3 și 4, după cum se arată expres în textul de lege. D. urmare, situația prizonierilor în Uniunea Sovietică nu se încadrează în prevederile art.1, 3 și 4 din Legea nr.221/2009 și, pe cale de consecință, acest act normativ nu li se aplică acestor persoane sau urmașilor lor.
Și interpretarea sistematică în raport cu Decretul-lege nr.118/1990 conduce la aceeași concluzie. Astfel, decretul prevede atât în titlul său, cât și în art.1 că se aplică nu numai persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, ci și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri după 23 august 1944, pe când Legea nr.221/2009 nu conține o asemenea prevedere. Cu alte cuvinte, legiuitorul nu a intenționat, prin adoptarea Legii nr.221/2009, să compenseze și persoanele aflate în situația tatălui reclamantului, respectiv pe moștenitorii acestora. Împrejurarea rezultă și din interpretarea teleologică, adică din expunerea de motive la Legea nr.221/2009, în care se face referire exclusiv la persoanele condamnate sau față de care s-au luat măsuri administrative în perioada regimului comunist, cuprinsă între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989.
Sintetizând, Tribunalul constată că nu există nicio îndoială că Legea nr.221/2009 nu se aplică situației deduse judecății de reclamanți.
În concluzie, acțiunea este neîntemeiată, reclamanții nefiind îndreptățiți să beneficieze de prevederile Legii nr.221/2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta J. M., cu domiciliul în municipiul O. S., ., ., în contradictoriu cu pârâtul S. R. - MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – DIRECȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE HARGHITA, cu sediul în municipiul Miercurea C., . nr.20, județul Harghita.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06. 2013.
PREȘEDINTE
Steluța E. U.
GREFIER
C. R.
Red.S.E.U./09.07.2013
Primit:09.07.2013
Tehnored./id./09.07.2013
Ex.5 – R.C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 51/2013. Tribunalul HARGHITA | Uzucapiune. Decizia nr. 4/2013. Tribunalul HARGHITA → |
|---|
