Pretenţii. Decizia nr. 1009/2013. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1009/2013 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 960/258/2013
Dosarul nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1009/R
Ședința publică din 11 Decembrie 2013
Completul compus din:
Judecător: B.-R. J. - Președinte
Judecător: Steluța-E. U.
Judecător: B. E.
Grefier: M. E.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta S.C. Telecomunicații C.F.R. S.A., cu sediul în municipiul București, sectorul 1, .. 38, în contradictoriu cu intimatul A. T. F., cu domiciliul în . nr. 411, județul Harghita, împotriva Sentinței civile nr. 1373 din 12 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Miercurea C. în Dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța în baza actelor dosarului reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Deliberând, constată următoarele:
I. Sub nr._ din 13.02.2013 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Miercurea-C., acțiunea formulată de reclamanta S.C. Telecomunicații CFR S.A. prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul A. T. F. să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2240,37 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat constând în distrugerea cu un utilaj al cablului interurban 14X4XI 2 la km CF 118+120.
Prin sentința civilă nr. 1373 din 12 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Miercurea C., s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. Telecomunicații CFR S.A., în contradictoriu cu pârâtul A. T. F., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în fapt, în data de 17.12.2010, pârâtul a efectuat lucrări de excavare cu buldoexcavatorul 860 cu nr. de înmatriculare HR 410 între localitățile L. de Sus și L. de Jos, rupând cu cupa excavatorului un cablu multifilar din cupru care se afla în pământ la o adâncime de 60 de cm, aparținând instalațiilor de telecomunicații CFR și întrerupând legătura telefonică dintre cele două localități. El a acționat la solicitarea societății al cărei angajat era, S.C. Construct Invest S.R.L. Cu ocazia audierii sale la P. cu privire la infracțiunea de distrugere și semnalizare falsă, învinuitul a declarat că nu a avut cunoștință de existența cablului în acea zonă, întrucât nimeni din conducerea unității nu l-a avertizat și nu i-a prezentat planuri ori schițe ale zonei respective. În consecință s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru această faptă, reținându-se că pârâtul nu a acționat nici cu intenție și nici cu forma de vinovăție a culpei, fiind întrunite condițiile cazului fortuit. Această stare de fapt reiese din rezoluția de scoatere de sub urmărire penală și este confirmată de pârâtul prezent la termenul din data de 22.03.2013
În drept, conform art. 1357 Cod Civil, „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”. Din acest text legal rezultă că pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală trebuie întrunite mai multe condiții în mod cumulativ. Trebuie în primul rând să existe o faptă ilicită, un prejudiciu rezultând din aceasta și un raport de cauzalitate între ele. Sub acest aspect instanța observă că din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă rezultă întrunirea acestor condiții, existând o activitate al cărei autor a fost pârâtul care a cauzat în mod direct un prejudiciu societății reclamante, prejudiciu material care s-a materializat în realizarea unor lucrări pentru înlocuirea cablului distrus și remunerarea persoanelor care le-au realizat, după cum rezultă din devizul de pagubă. Există un clar raport de cauzalitate între fapta cauzatoare de prejudiciu și paguba produsă în patrimoniul reclamantei.
Pe de altă parte, răspunderea delictuală civilă are la bază comiterea unei fapte cu vinovăție, desemnând atitudinea psihică a autorului ei față de fapta comisă și urmările sale, presupunând o acțiune voită și conștientă. În dreptul civil acest tip de răspundere se angajează și pentru culpa cea mai ușoară dar vinovăția, ca și celelalte elemente ale instituției răspunderii trebuie demonstrată de cel prejudiciat.
În prezenta cauză, instanța a observat că această probă nu a fost făcută întrucât din înscrisurile propuse și încuviințate nu reiese că pârâtul ar fi avut cunoștință despre existența cablului distrus or că acesta ar fi trebuit să aibă reprezentarea acestui fapt. Cu alte cuvinte, nu s-a dovedit că pârâtul a urmărit să creeze un prejudiciu ori că deși nu l-a urmărit că ar fi acceptat producerea acestuia ori că avea în mod obiectiv posibilitatea de a întrevedea că prin acțiunea sa, realizată la dispoziția angajatorului său, ar fi putut să realizeze că în zonă există un cablu ce ar putea fi deteriorat. Deși instanța nu este ținută de concluziile ce rezultă din rezoluția de scoatere de sub urmărire penală, putând să considere că în fapt nu sunt întrunite condițiile cazului fortuit, totuși această apreciere este subordonată dovedirii de către societatea reclamantă a vinovăției pârâtului, ce poate îmbrăca chiar și forma unei culpe fără prevedere.
Pentru aceste considerente, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
II. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată în totalitate.
În cadrul motivelor, recurentul arată că în conformitate cu prevederile an 304/1 coroborat cu art. 304(1) pct. 7 art. 304(1) pct. 8 C.pr.civ. instanța de fond interpretând greșit actele deduse judecații, a schimbat natura drepturilor rezultate din acestea, deoarece instanța de fond nu le-a admis contravaloarea prejudiciului aferent materialelor sustrase de pârât.
Consideră că instanța greșit a interpretat faptele deduse judecații apreciind ca pârâtul nu știa și nici nu trebuia să cunoască existența cablului distrus. O asemenea concluzie este complet eronată și nu ține cont de prevederile legale în vigoare. Mai mult fiecare persoană este prezumată a cunoaște legislația în vigoare.
În speța de față pârâtul a produs distrugerea cablului de telecomunicații prin efectuarea acestei lucrării, acest fapt neputând duce la o exonerare a răspunderii acestuia pe motivul ca acesta nu putea să prevadă existența unor elemente ale infrastructurii feroviare, atât timp cât legea prevede o așa numita zonă de siguranță a căii ferate în care sunt interzise lucrări de orice fel fără aprobări prealabile, întrucât țin de siguranța traficului feroviar.
Prin art.29 alin. 4 din OUG nr.12/1998 republicata, a fost instruită "(4) Zona de protecție a infrastructurii feroviare cuprinde terenurile limitrofe, situate de o parte și de altă a axei căii ferate, indiferent de proprietar, în limită a maximum 100 m de la axa caii ferate, precum și terenurile destinate sau care servesc sub orice forma, la asigurarea funcționarii acesteia". În același sens sunt și dispozițiile art. 1 din Legea nr.289/2005, care prevede la alin 1 ca este interzis "accesul persoanelor neautorizate în zonă de siguranța a infrastructurii feroviare publice", la alin. 2 din același act se statuează ca "Zona de siguranța a infrastructurii feroviare publice cuprinde fâșiile de teren, în limita a 20 m fiecare, situate de o parte și de alta a axei căii ferate, necesare pentru amplasarea instalațiilor de semnalizare și de siguranță circulației și a celorlalte instalații de conducere operativă a circulației trenurilor, precum și a instalațiilor de și lucrărilor de protecție a mediului".
Totodată arată că nu sunt prevăzute modalități speciale de semnalizare a unor cabluri îngropate, cu atât mai mult cu cât acestea se afla în zona de siguranță a căii ferate, dacă nu ar fi fost în zona de siguranță sau de protecție a infrastructurii atunci s-ar fi justificat o eventuală culpă a sa nesemnalizarea cablurilor subterane.
În concluzie în ceea ce privește susținerea conform căreia fapta a fost săvârșită fără vinovăție, în conformitate cu legea civilă în vigoare pârâtul este culpabil întrucât nu a respectat zona de protecție a căii ferate și nici zona de siguranță a infrastructurii căii ferate, creând astfel prejudiciu societății așa cum a fost evaluat. Totodată nu se poate susține existenta unei culpe concurente întrucât ea nu a încălcat nicio prevedere legală în vigoare deoarece nu există obligația de a semnaliza într-un anume fel lucrările din zona de siguranța.
În drept, se invocă prevederile art. 304/1, 304 pct.6 și pct. 9 C.pr.civ.
III. Intimatul nu a depus întâmpinare și nu a arătat excepții sau alte mijloace de apărare.
IV. Analizând recursul, Tribunalul constată că intimatul a distrus cablul subteran de telecomunicații al CFR prin efectuarea de săpături cu un utilaj la aproximativ 2m de calea ferată.
În fața organelor de urmărire penală, intimatul a declarat că nu a știut de existența cablului și că a efectuat săpăturile la solicitarea unui reprezentant al ., cu care societatea al cărei angajat este, SC Avanti Tran., ar fi avut un contract în derulare.
Reprezentantul angajatorului intimatului a declarat că societatea sa a avut un contract cu ., dar că acesta a fost finalizat în luna noiembrie 2010, înainte de săvârșirea faptei de către intimat (decembrie 2010). Cu toate acestea, reprezentantul angajatorului a susținut că în decembrie 2010 a fost contactat telefonic de o persoană din cadrul ., care i-a spus că mai trebuie să lucreze ceva în zonă. Reprezentantul angajatorului nu a putut identifica persoana care l-a contactat din partea ..
Directorul tehnic al . nu a confirmat cele de mai sus decât parțial, arătând că de la 6 august 2010, când lucrarea a fost întreruptă, nu au mai efectuat alte operațiuni în zona respectivă. Totodată, a declarat că la începutul anului 2011 a fost sunat de reprezentantul angajatorului intimatului, care i-a relatat despre cele întâmplate și i-a spus că a trimis utilajul la rugămintea unei persoane neprecizate pentru a efectua un șanț.
Șeful de echipă din cadrul ., T. C.-M., a confirmat cele declarate de directorul tehnic.
Cele de mai sus sunt reținute de Tribunal din Rezoluția din 9 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C., dată în Dosarul nr. 107/P/2011.
V. Tribunalul mai constată că intimatul nu a produs nicio dovadă care să confirme cele susținute, motiv pentru care susținerile sale sunt considerate neadevărate, nefiind confirmate nici de persoanele din cadrul ., audiate de organele de urmărire penală. D. urmare, Tribunalul reține că intimatul a efectuat, la inițiativa sa sau la cererea șefului său, o lucrare neautorizată care a condus la producerea prejudiciului.
VI. Prin efectuarea de săpături cu un utilaj, în condițiile arătate (par. V supra), în zona de protecție a infrastructurii feroviare publice, respectiv în zona de siguranță a acestei infrastructuri, stabilite prin art. 29 din O.U.G. nr. 12/1998, la aproximativ 2m de calea ferată, unde este interzisă efectuarea unor astfel de lucrări, nu se poate susține cu temei că intimatul nu a prevăzut urmarea faptei sale și că nici nu putea, nici nu trebuia să o prevadă. Altfel spus, pentru a se reține vinovăția intimatului sub forma culpei fără prevedere nu era necesar ca acesta să știe de existența cablului, deoarece prin efectuarea lucrărilor de excavare într-o zonă unde ele sunt interzise în mod special, la o distanță practic infimă de calea ferată, trebuia și putea să aibă reprezentarea posibilei urmări a faptei sale.
D. urmare, Tribunalul reține că sunt pe deplin dovedite și condiția faptei ilicite și cea a vinovăției intimatului, astfel că acesta este ținut să răspundă față de recurentă, în temeiul art. 1357 din Codul civil, prin plata unei despăgubiri de 2240,37 lei.
VII. În concluzie, recursul este întemeiat, impunându-se modificarea integrală a sentinței, în temeiul art. 312 alin. 2 din Codul de procedură civilă, în sensul admiterii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta S.C. Telecomunicații C.F.R. S.A., cu sediul în municipiul București, sectorul 1, .. 38, în contradictoriu cu intimatul A. T. F., cu domiciliul în . nr. 411, județul Harghita, împotriva Sentinței civile nr. 1373 din 12 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Miercurea C. în Dosarul nr._, pe care o modifică integral, în sensul că:
Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. Telecomunicații C.F.R. S.A. împotriva pârâtului A. T. F. și, în consecință:
Obligă pe pârât să îi plătească reclamantei 2240,37 lei, reprezentând despăgubiri.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 decembrie 2013.
Președinte Judecător Judecător
B.-R. J. Steluța-E. U. B. E.
Grefier
M. E.
Pt. M. E. fiind plecată
în concediu de boală
semnează prim-grefier
B. I.
Red.B.R.J.
Primit:18.02.2014
Tehnored./id/18.02.2014
Ex.2/SD.-
Jud.fond: S. G.A.
| ← Reziliere contract. Decizia nr. 621/2013. Tribunalul HARGHITA | Somaţie de plată. Sentința nr. 2417/2013. Tribunalul HARGHITA → |
|---|
