Pretenţii. Hotărâre din 28-05-2013, Tribunalul HARGHITA

Hotărâre pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 3080/258/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL HARGHITA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.565/R

Ședința publică din data de 28 mai 2013

Completul compus din:

Judecător: S. E. - Președinte

Judecător: S. C.

Judecător: M. I.

Grefier: L. B.

Pe rol pronunțarea deciziei civile în recursul declarat de recurentul O. B., împotriva sentinței civile nr. 3484 din data de 23.10.2012 pronunțată de Judecătoria Miercurea C., în contradictoriu cu intimatul M. I., având ca obiect pretenții.

În lipsa părților.

Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 21 mai 2013, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3484 din data de 23.10.2012 pronunțată de Judecătoria Miercurea C., s-a respins acțiunea formulată de reclamantul ORAȘUL B., cu sediul în orașul B., .. 25, jud. Harghita în contradictoriu cu pârâtul M. I. domiciliat în orașul B., ..52, . jud. Harghita, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Între părți s-a încheiat contractul nr.803/6106/17.10.2007 prin care pârâtul și-a asumat obligația de a achita lunar contravaloarea serviciilor oferite de reclamantă, respectiv furnizarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, respectiv prestarea activității de colectare a deșeurilor.

În temeiul acestor raporturi contractuale, reclamantul afirmă că a prestat pârâtului servicii în valoare totală de 1700,04 lei până la data introducerii cererii de chemare în judecată ce nu au fost însă achitate de către acesta, motiv pentru care au fost calculate penalități de întârziere conform Codului de procedură fiscală (tabelul de la fila 16-17).

Instanța a reținut că reclamantul nu a depus la dosar facturile fiscale emise în baza contractelor cu nr._, iar din tabelul depus rezultă că sumele solicitate sunt datorate în baza unui alt contract, respectiv contractul nr. 395/2007, nr.1395/2011, contracte ce nu au fost invocate în prezenta acțiune și care nu au fost depuse de reclamant la dosarul cauzei în dovedirea pretențiilor. De asemenea apare o factură emisă cu mențiunea de situație de lucrări precum și executare silită, creanțe care de asemenea nu au fost emise în baza contractelor invocate și depuse la dosar.

Pe cale de consecință, reținând că reclamantul nu și-a dovedit pretențiile în condițiile art.1169 cod civil, având în vedere și dispozițiile art.969 cod civil, instanța a apreciat că cererea reclamantului nu este întemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Orașul B., solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință admiterea acțiunii așa cum a fost formulată la prima instanță.

În motivarea recursului arată că, contractul pe care se bazează pretențiile reclamantului este Contractul de furnizare/prestare servicii de alimentare cu apă, canalizare și salubrizare nr.803/2007, depus la dosarul cauzei, factura nr._/31.10.2010 situație de lucrări, reprezintă efectuarea unei lucrări de decalmotare subsol, lucrare care face obiectul contractului amintit.

În drept își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art.299 Cod de procedură civilă, Legea nr.51/2006, Legea nr.241/2006și Legea nr.101/2006.

La termenul de judecată din data de 09.04.2013 instanța a invocat din oficiu excepția tardivității recursului, și a dispus citarea recurentei cu mențiunea să facă dovada înaintării în termen a recursului.

Soluționând primordial excepția tardivității formulării recursului, în temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, Tribunalul reține următoarele:

Astfel cum rezultă din dovada de comunicare a sentinței atacate, hotărârea a fost comunicată recurentei prin semnătură și ștampilă la data de 08.11.2012 (fila 20 d.f.), iar recursul a fost înregistrat la instanța de fond la data de 27.11.2012 (fila 2).

Anexat notelor de ședință, la data de 15.05.2013 recurenta a depus la dosar un borderou, arătând că conform acestei dovezi recursul a fost înaintat prin poștă la data de 15.11.2012 (filele 11-12).

Față de această susținere, Tribunalul observă că recursul a fost înregistrat la recurentă sub nr.1592/26.11.2012 (fila 2), prin urmare această cerere de recurs nu poate fi identică cu cererea trimisă prin corespondență la o dată anterioară celei de înregistrare, cuprinsă în borderou.

În conformitate cu prevederile art.301 Cod de procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Instanța reține că față de data comunicării sentinței atacate, respectiv 15.11.2012, recursul a fost formulat cu 1 zi peste acest termen legal (27.11.2012), care s-ar fi împlinit la data de 26.11.2012, recurenta nefăcând dovada că ar fi fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa în înaintarea în termen a recursului.

În consecință, ținând cont de prevederile art.301 Cod de procedură civilă, raportat la dispozițiile art.103 alin.1 Cod de procedură civilă în sensul cărora neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, Tribunalul va respinge recursul ca fiind tardiv introdus.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul ORAȘUL B., cu sediul în orașul B., ..25, jud.Harghita, împotriva Sentinței civile nr.3484/23.10.2012 a Judecătoriei Miercurea C..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 mai 2013.

PreședinteJudecătorJudecător

S. E. S. C. M. I.

Grefier

L. B.

Red.: SZ.E.

Primit: 28.06.2013

Tehnored./id/28.06.2013

Dact: 2 ex/B.L.

Judecător fond: B.-E. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 28-05-2013, Tribunalul HARGHITA