Revendicare imobiliară. Decizia nr. 842/2013. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 842/2013 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 402/234/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.842/R
Ședința publică din data de 15 octombrie 2013
Completul compus din:
Judecător: M. I. - Președinte
Judecător: S. E.
Judecător: S. C.
Grefier: L. B.
Pe rol pronunțarea deciziei civile în recursurile declarate de recurentele S. M. E. și . sentinței civile nr.282 din data de 26.02.2013, pronunțată de Judecătoria G., în contradictoriu cu intimatul A. Ș., având ca obiect revendicare imobiliară.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 01 octombrie 2013, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Deliberând constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.282/26.02.2013 a Judecătoriei G., s-a respins cererea având ca obiect revendicare imobiliară, formulată de reclamanta S. M. E., cu domiciliul în Municipiul G., ., Jud. Harghita, în contradictoriu cu pârâtul S.C. A. S.A., cu sediul în G., ..14, Jud. Harghita, ca nefondată;
S-a respins totodată cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional S.C. A. S.A. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențională S. M. E. și intervenientul în nume propriu A. Ș., cu domiciliul în ., nr.366, Jud. Harghita.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanta-pârâtă reconvențională a solicitat pârâtei-reclamantă reconvențională să-i lase în deplină proprietate imobilul situat în . din Municipiul G., identificat în C.F. nr._, nr. cadastral vechi imobil 3528, în suprafață de 208 mp.
Din extrasul de carte funciară nr._ G., nr. cad._, reiese că imobilul se află în proprietatea intervenientului în nume propriu A. Ș., căsătorit, cu titlu de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Încheierii nr.1690/2001.
Instanța a reținut din actele depuse de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor G., că la baza intabulării dreptului de proprietate pe numele intervenientului A. Ș. au stat Fișa de predare în posesie din ian.2001 și Titlul de Proprietate nr._/03.05.2001 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Harghita.
Prin Sentința civilă nr.450/04.05.2010 pronunțată de Judecătoria G. în dos nr._, s-a admis cererea reclamantei-pârâtă reconvențională S. M. E. în contradictoriu cu A. Ș. și s-a dispus desfacerea căsătoriei părților înregistrată sub nr.102/18.10.1993.
Extrasul de carte funciară nr._ datează din 21.03.2012 deci, ulterior pronunțării divorțului între reclamantă și intervenient. În extrasul respectiv este specificat ca și proprietar al imobilului A. Ș., căsătorit, cu cota actuală 1/1.
În ceea ce privește acțiune în revendicare formulată de reclamantă-pârâtă reconvențională S. E. M., instanța a reținut că deși prin cererea reconvențională pârâta-reclamantă .. a chemat în judecată și pe A. Ș. acesta, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță la nici un termen de judecată, nu și-a precizat poziția față de cererea introductivă și nici nu și-a însușit cererea de revendicare formulată de reclamanta-pârâtă.
Acțiunea în revendicare este acea acțiune reală prin care reclamantul cere instanței de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat și, pe cale de consecință, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului, acțiune care poate fi introdusă de titularul dreptului de proprietate.
În prezenta cauză titularul dreptului de proprietate asupra imobilului identificat prin C.F. nr._ G. este A. Ș. cu titlu de reconstituire, care nu și-a însușit acțiunea formulată de fosta soție reclamanta-pârâtă S. M. E..
Instanța a reținut că, reclamanta-pârâtă nu a făcut dovada ca în urma desfacerii căsătoriei prin divorț, s-ar fi realizat partajarea bunurilor aflate în devălmășie și, imobilul identificat prin C.F. nr._ G., obiect al cererii de revendicare ar fi ajuns în proprietatea ei exclusivă. Ba mai mult, din extrasul de C.F. nr._ G. cu dată de eliberare 21.03.2012, reiese că imobilul este în continuare în proprietatea lui A. Ș., căsătorit cu cotă actuală 1/1.
Văzând că, pentru admiterea cererii ar fi fost necesară însușirea acestei cereri din partea intervenientului A. Ș., fapt ce nu s-a realizat, instanța a respins cererea.
În legătură cu cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă .., instanța a reținut că între .. și .., reprezentat de asociat unic A. I. (Ș.), intervenientul din prezenta cauză, s-a încheiat contractul de închiriere având ca obiect folosirea imobilului situat în orașul G., ., jud. Harghita compus din: spațiu, având o suprafață utilă de 16,00 mp, precum și dreptul de folosire a podului de bascul, contract care a fost reziliat prin Sentința civilă nr.850/01.06.2011 pronunțată de Judecătoria G. în Dosarul nr._ /a1, dispunându-se evacuarea .. G. din clădirea pod basculă.
Din concluziile raportului de expertiză topografică reiese că suprafața de 208 mp. pe care se află podul Basculă se identifică în cartea funciară_ G. provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare cu nr. 3528 în corpul funciar de la numărul de ordine A+1 cu numărul cadastral_ cu suprafață tabulară de 208 mp, având ca proprietar tabular asupra terenului pe A. Ș. cu titlu de reconstituire conform încheierii1690/2001 și a actului notarial nr.745 din 13.05.2009 emis de BNP P. Miorița și a încheierii de carte funciară 3460/14.06.2009 iar prin încheierea de carte funciară 4227 din 15.06.2009 și a documentației cadastrale întocmite de A. T. se notează modificarea limitelor corpului de proprietate, transformându-se dintr-o formă de patrulater într-o formă poligonală.
În ceea ce privește capătul de cerere din cererea reconvențională privind constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de superficie în favoarea pârâtei reclamantă-reconvențională cu privire la suprafața de 208 mp teren aferent construcției P. Basculă și înscrierea în cartea funciară nr.5011 a localității G. a dreptului de proprietate al pârâtei-reclamantă cu privire la clădirea podul basculă, precum și a dreptului de superficie asupra terenului aferent acestuia, instanța a reținut următoarele:
Dreptul de superficie este acel drept real principal, dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra unui teren care constă în dreptul de proprietate al unei persoane, numită superficiar, privitor la construcțiile, plantațiile sau alte lucrări ce se află pe un teren proprietatea altuia, teren asupra căruia superficiarul are un drept de folosință, accesoriu dreptului de proprietate asupra construcțiilor, plantațiilor.
În ceea ce privește condițiile dobândirii dreptului de superficie pe calea uzucapiunii, instanța a reținut că aceste condiții sunt condițiile prevăzute pentru dobândirea însăși a dreptului de proprietate adică, posesia să se întemeieze pe un just titlu și buna credință.
În speța de față instanța a reținut că, pârâta-reclamantă este proprietara construcției denumită „P. basculă”, achiziționată în urma unui contract de leasing imobiliar nr.273/.27.07.1999, acest aspect reieșind și din adresa nr.56/16.07.2002 al S.C. Horticola S.A. (f.28), ulterior construcția denumită „P. basculă” făcând obiectul contractului de închiriere nr.98/11.04.2000, încheiat între pârâta-reclamantă și ..
Instanța a constatat însă, că nu sunt întrunite condițiile dobândirii dreptului de superficie.
Începând cu data încheierii contractului de leasing imobiliar nr.273/27.07.1999 și până la data adresei nr.56/16.07.2002, în care se confirmă de către S.C Horticola S.A., că au fost achitate ratele de leasing, pârâta-reclamantă s-a comportat față de imobilul teren de 208 mp. din cartea funciară nr._ a localității G. aferent construcției P. Basculă, ca și detentor precar în baza contractului de leasing amintit mai sus, calitate prevăzută de art.1853 cod civil vechi.
Astfel, nu constituie just titlu convențiile pe baza cărora un bun imobil este în stăpânirea unui detentor precar.
Or, contractul de leasing imobiliar nr.273/.27.07.1999 a conferit pârâtei-reclamante doar detenția precară asupra terenului de 208 mp. aferentă construcției „pod basculă” nu și posesia utilă, necesară dobândirii dezmembrămintelor dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii.
Detenția, prin opoziție cu posesia, nu este o stare de fapt, ci o stare de drept sau o situație juridică bine definită, cum era în cazul de față calitatea pârâtei-reclamantă de „utilizator” în cadrul contractului de leasing imobiliar nr.273/.27.07.1999. Detentorul precar se deosebește de posesor, sub aspectul elementului psihologic, deoarece el nu deține lucrul cu intenția de a se comporta ca proprietar, detenției precare lipsind elementul animus domini.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. M. E., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar pe fond după rejudecare admiterea acțiunii și obligarea pârâtei . îi lase în plină proprietare imobilul situat în ., identificat în CF_ G. sub cad 3528, în starea în care s-a aflat în momentul în care a intrat în posesia acestuia și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivele de recurs arată că sentința instanței de fond este greșită deoarece bunul este unul dintre bunurile indivize al soților, așa cum rezultă și din extrasul de carte funciară și din sentința de divorț.
Faptul că numai unul dintre coindivizari introduce acțiune în revendicare nu este de natură a schimba calitatea pe care acesta o are asupra bunului aceea de coproprietate, doctrină și practica permite ca unul dintre coindivizari, mai ales că sunt în devălmășie să apere dreptul de proprietate de un terț uzurpator, în speță A. SA. Deci, nu trebuie să dovedească decât că în momentul dobândiri bunului a avut calitatea de soț și soție ceea ce a și făcut depunând la dosar copie de pe sentința de divorț .( aliniat 1, 2 și 3 din art. 30 c. fam. vechi )
Cu privire la reconvențională, pârâta reclamantă reconvențională, ocupă fără nici un fel de titlu imobilul său, pentru care are carte funciară, anexată prezentei acțiunii.
În drept. se invocă prev.art. 563 C. civ ., 304 punctul 9, 304 indice 1 Codul familiei.
Împotriva aceleiași sentințe a mai formulat recurs și pârâta – reclamantă reconvențională ., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate (filele 4-9).
În motivele recursului recurenta arată că prin probele administrate în cauză a dovedit că imobilul „P. basculă”, respectiv construcția ce cuprinde rampa de intrare, cântar, 2 camere cu aparatura de cântărire și WC, a fost construită în anul 1982, pe un teren în suprafață de 208 mp aflat în proprietatea Statului Român, de către fosta întreprindere de Legume Fructe G., căreia după anul 1991 i s-a atribuit denumirea S.C. HORTICOLA S.A, iar dreptul de proprietate asupra acestei construcții a fost dobândit în baza contractului de leasing imobiliar nr.273/27.07.1999.
După cum rezultă din dosar, asupra terenului de sub construcția „P. basculă”, pe baza unui înscris sub semnătură privată încheiat de A. Ș. cu S.C. HORTICOLA S.A., în condiții nelegale Comisia Locală G. de stabilire a dreptului de proprietate a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea acestuia.
Deși a dovedit întrunirea cerințelor legale privind dobândirea de către ea a dreptului de superficie prin uzucapiunea de lungă durată, instanța de fond le-a respins cererea și nu a motivat în concret care sunt prevederile legale incidente și de ce ar fi în acest caz necesar un just titlu și o posesie de bună credință.
Uzucapiunea extratabulară este un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate, ori a dezmebrămintelor dreptului de proprietate, de către posesorul imobilului, fără să fi fost intabulat în cartea funciară.
Art.38 alin.l din Decretul-Lege nr.115/1938 prevede că posesorul unui bun imobil care l-a posedat, în condițiile legii, timp de 20 de ani de la moartea titularului dreptului de proprietate înscris în cartea funciară, poate cere intabularea dreptului în favoarea sa, în temeiul uzucapiunii. Uzucapiunea prevăzută de art.28 din Legea nr.115/1938 produce efecte retroactive, ducând, pe data împlinirii ei, la dobândirea dreptului de proprietate, chiar dacă încă nu a fost intabulat, în prealabil, are loc uzucapiunea și apoi se cere intabularea dreptului dobândit pe această cale.
În consecință, rezultă că înscrierea dreptului uzucapat în cartea funciară nu are efect constitutiv, ci doar un rol de publicitate, pentru a-l face opozabil terților. De altfel, această concluzie se desprinde și din analiza art.130 din Legea nr.115/1938 care reglementează procedura înscrierii drepturilor dobândite prin uzucapiune. Uzucapiunea este un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate ori a dezmembrămintelor lui, fără a fi necesară, în acest scop, intabularea.
Legea nr.7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare a preluat multe dintre dispozițiile Decretului-Lege nr.115/1938, însă nu mai cuprinde dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun, în materie de uzucapiune.
Întrucât cazurile de uzucapiune prevăzute în art.27-28 din Decretul-Lege nr.115/1938 nu au mai fost consacrate, rezultă că de la . Legii nr.7/1996 uzucapiunea este și rămâne reglementată în dreptul comun, adică în Codul civil.
Astfel, uzucapiunile începute și neîmplinite, cum este cazul în speța, își vor produce efectele numai în condițiile și termenele prevăzute de Codul civil român.
Recurenta mai invocă joncțiunea posesiilor prevăzută de art. 1860 din Codul civil, în care se dispune că: "Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesia sa cu posesiunea autorului său”.
Așadar, posesorul actual are posibilitatea să aleagă între a invoca sau nu unirea celor două posesii și dacă se prevalează de posesia autorului său, este obligat să continue acea posesie cu toate viciile și calitățile ei.
În acest sens, în art. 1890 Cod civil se prevede că; "cel care invocă prescripția de 30 de ani nu are obligația de a produce vreun titlu și nu i se poate opune reaua-credință".
Din probele administrate rezultă că prin încălcarea dispozițiilor legale în materie Comisia Locală G. a recurs la eliberarea unui titlu de proprietate în favoarea intervenientului A. Ș., deși terenul în cauză nu a constituit proprietatea lui ori a antecesorilor săi, context în care în mod real a avut loc constituire a dreptului de proprietate, care este interzisă și lovită de nulitate absolută potrivit dispozițiilor art.III din Legea nr. 169/1997, având în vedere că terenul este intravilan.
Întrucât asupra terenului de 208 mp a fost exercitată o posesie de peste 30 de ani în perioada 1982 - 2012, care a fost începută în anul 1982 de către întreprinderea de Legume Fructe G., când s-a edificat construcția "P. BASCULĂ", iar din anul 1999 a fost continuată de recurentă, rezultă ca urmare a joncțiunii posesiilor sunt întrunite cerințele uzucapiunii.
Instanța constată că recursul declarat de recurenta .>a fost formulat în termen și este legal timbrat.
Examinând recursul declarat de recurenta . raport de motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele conform art.304 ind.1 Cod procedură civilă, instanța constată că acesta este neîntemeiat.
Astfel, prin cererea reconvențională înaintată instanței de fond, pârâta-reclamantă reconvențională . solicitat să se constate dobândirea prin uzucapiune a dreptului de superficie în favoarea sa cu privire la suprafața de 208 mp teren aferent construcției „P. basculă”, edificată în anul 1982 pe terenul în suprafață de 208 mp., teren înscris în CF nr._ a localității G. pe numele intervenientului A. Ș., precum și intabularea acestui teren în favoarea sa.
Astfel cum rezultă din CF nr._ a localității G., dreptul de proprietate asupra terenului sus arătat în suprafață de 208 mp. a fost înscris în cartea funciară cu titlu de reconstituire în favoarea intervenientului A. Ș. în anul 2009 în baza Titlului de proprietate nr._/03.05.2001 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor (filele 8, 115-116 d.f.).
Această suprafață de teren a fost identificată prin Raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert tehnic judiciar ing.F. T., care în concluziile expertizei a arătat că suprafața de 208 ,p. Pe care se află „Podul basculă” se identifică în CF nr._ G., provenită din conversia pe hârtie a CF nr.3528 și are ca proprietar tabular intervenientul A. Ș. cu titlu de reconstituire (fila 126 d.f.).
În conformitate cu prevederile art.480 Cod civil, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.
Deși susține că dreptul de proprietate asupra terenului nu a fost constituit în mod legale recurenta . a făcut dovada că ar fi atacat în justiție titlul de proprietate emis în favoarea intervenientului-intimat A. Ș. și că ar fi obținut anularea acestui titlu.
Or, în prezent intervenientul-intimat este proprietarul tabular al terenului din litigiu, dreptul său fiind înscris în cartea funciară conform art.17 din Legea nr.7/1996, nefiind anulat în instanță.
În ceea ce privește susținerea recurentei că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, Tribunalul constată că nu sunt întrunite condițiile reglementate de prevederile art.28 alin.1 din Decretul-Lege nr.115/1938, potrivit cărora posesorul unui bun imobil care l-a posedat în condițiile legii, timp de 20 de ani de la moartea titularului dreptului de proprietate înscris în cartea funciară poate cere intabularea dreptului în favoarea sa în temeiul uzucapiunii.
Astfel, în primul rând, se constată că recurenta a deținut imobilul în calitate de utilizator, în baza Contractului de leasing imobiliar cu clauză fermă de cumpărare nr.273/27.07.1999 încheiat cu . 19-21). Conform art.II din contract, locatorul nu deține titlu de proprietate pentru teren, care a fost dat în administrare și folosit de către utilizator. Astfel cum arată însuși pârâta-reclamantă reconvențională, la data încheierii contractului de leasing terenul se afla în proprietatea Statului Român, iar ulterior, în anul 2009 a fost atribuit intervenientului A. Ș. cu titlu de reconstituire în baza Legii nr.18/1991 (fila 16 d.f.)..
În al doilea rând, până la data intentării acțiunii nu s-a împlinit termenul de 20 ani în vederea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune conform prevederilor art.28 alin.1 din Decretul-Lege nr.115/1938, întrucât recurenta a început să utilizeze imobilul doar cu începere din data de 27.07.1999, iar între această dată și data intentării acțiunii reconvenționale, respectiv 07.05.2012 au trecut doar aproximativ 13 ani.
Totodată, la data la care a început să utilizeze terenul aferent construcției, terenul a constituit proprietatea Statului Român, fiind supus regimului juridic reglementat de Legea nr.18/1991.
În al treilea rând, recurenta nu poate invoca joncțiunea posesiilor asupra acestui imobil cu posesia . cu care a încheiat contractul de leasing imobiliar, deoarece această societate nu este autorul său, iar potrivit art.1860 Cod civil posesorul are facultatea să unească posesia sa doar cu posesiunea autorului său, nu și cu posesia unei terțe persoane.
În al patrulea rând, contractul de leasing imobiliar a conferit recurentei doar detenția precară asupra terenului de 208 mp. aferentă construcției „pod basculă” nu și posesia utilă. În temeiul contractului de leasing imobiliar, recurenta devine proprietară asupra imobilului doar după trecerea unei perioade de 5 ani, la expirarea contractului și în condițiile în care achită ratele și redevența stabilită prin contract. Astfel, în înțelesul prevederilor art.1853 Cod civil, actele de posesie pe care le exercită asupra lucrului altuia nu constituie o posesiune sub nume de proprietar, ci doar sub nume precar, în calitate de utilizator în cazul de față.
Pentru considerentele sus expuse, constatând că sentința atacată este legală și temeinică sub toate aspectele, în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, Tribunalul urmează să respingă recursul ca neîntemeiat.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta S. M. E. împotriva aceleiași sentințe, constatând că recursul nu este timbrat, în conformitate cu prevederile art.36 din Ordinul nr.760/C/22.04.1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997, Tribunalul a dispus citarea recurentei cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în sumă de 117,23 lei și timbru judiciar în valoare de 3,15 lei, solicitare căreia recurenta nu s-a conformat (fila 17).
În conformitate cu dispozițiile art.302 ind.1 alin.2 Cod de procedură civilă, la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.
Totodată, potrivit prevederilor art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997, modificată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin.3 al aceluiași articol neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
Ținând cont de aceste prevederi legală, și având în vedere că recurenta nu s-a conformat solicitării instanței de a-și timbra cererea, instanța urmează să anuleze recursul ca netimbrat.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta ., cu sediul în mun.G., ..14, jud.Harghita, împotriva Sentinței civile nr.282/26.02.2013 a Judecătoriei G..
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta S. M. E., domiciliată în mun.G., ., jud.Harghita, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 octombrie 2013.
PreședinteJudecătorJudecător
M. I. S. E. S. C.
Grefier
L. B.
Red.Sz.E.
Primit: 14.11.2013
Tehnored./id/14.11.2013
Ex.2/SD.-
Jud.fond: P. I,
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 133/2013. Tribunalul HARGHITA | Fond funciar. Decizia nr. 615/2013. Tribunalul HARGHITA → |
|---|
