Contestaţie la executare. Decizia nr. 911/2013. Tribunalul HUNEDOARA

Decizia nr. 911/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 5916/278/2012

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 911/R/2013 DOSAR NR._

Ședința publică din data de 14.11.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. M. A. - Președinte secția I civilă

V. A. E. - Judecător

C. C. V. - Judecător

V. E. A. - Grefier

Prezentul complet de judecată a fost constituit potrivit procesului verbal din data de 14.11.2013.

Pe rol se află judecarea recursului civil introdus de către intimata în contestație la executare DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA, împotriva sentinței civile nr.1452/2013 pronunțată de Judecătoria Petroșani (judecător fond – G. M.).

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei, după care, s-a constatat că prin serviciul registratură a fost depusă la dosarul cauzei din partea intimatului P. N. prin fax, note de ședință.

Instanța față de excepția tardivității recursului formulat de intimata în contestație se va pronunța fie prin încheiere interlocutorie în cazul respingerii, fie prin hotărâre în cazul respingerii ei.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1Circumstanțele cauzei.

Prin sentința civilă nr.1452/14.03.2013. pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul civil nr._ s-a admis contestația la executare introdusă de contestatorul P. N. în contradictoriu cu intimata

2

C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE S.A.-D.R.D.P. TIMIȘOARA-SECȚIA DRUMURI NAȚIONALE D., și în consecință:

S-a dispus anularea actelor de executare întocmite de executorul Judecătoresc P. E., în dosarul execuțional nr. 284/3 iulie 2012 și încetarea executării silite pornite împotriva contestatorului la cererea intimatei .

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că:

Prin somația nr. 284/18 iulie 2012 emisă de B.E.J. P. E. a fost pornită executarea silită împotriva contestatorului pentru suma de 553,46 lei reprezentând debit restant, cheltuieli de urmărire și executare.

Odată cu somația a fost comunicat contestatorului și titlul executoriu, respectiv procesul verbal de constatare a contravenției nr._/28.10.2011, precum și procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare (filele 4,5,6).

Prin Sentința Civilă nr. 8/2012 pronunțată de către Judecătoria Petroșani s-a dispus înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei cu sancțiunea „avertisment” .

Potrivit art. 8 alin. 3 al O.G. 15/2002 „contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4”, respectiv, cei 28 de euro.

Așa cum în mod corect arată contestatorul în precizarea contestației, la data de 23 iulie a fost adoptata Legea 144/2012 publicata in Monitorul Oficial nr.509/24 iulie 2012 prin care s-a modificat O.G. 15/2002, in sensul ca dispozițiile art.8 alin. 3 din OG 15/2002 au fost abrogate.

În speță, sunt aplicabile și disp. art.15 alin. 2 din Constituția României care prevăd că legea dispune numai pentru viitor, excepție făcând legea penală sau contravențională mai favorabilă, iar potrivit art. II din Legea 144/2012- „Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a prezentei legi se anulează.

2.Motivele și temeiul juridic al recursului promovat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs , la data de 08.05..2013 ora 13:10, intimata în contestație DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI și PODURI TIMIȘOARA, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii contestației la executare.

În motivarea căii de atac promovate susține recurenta că hotărârea instanței de fond a fost dată ca urmare a unei analize eronate a fondului cauzei, aceasta fiind confuză în prezentarea aspectelor de natură a da lămurire în ceea ce privește incidența textului de lege la care aceasta a înțeles să facă raportare.

În drept calea de atac a fost întemeiată pe dispozițiile art.488 C.pr civilă.

3. Întâmpinarea formulată în cauză.

Prin întâmpinare formulată, în condițiile art.118 C pr civilă, intimatul P.

3

N. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și a solicitat și admiterea excepției tardivității promovării recursului (f.24).

4.Considerentele și soluția asupra recursului

Instanța a invocat din oficiu excepția tardivității introducerii recursului de față.

Recursul, urmează a fi respins ca tardiv, conform dispozițiilor art.312 C pr civilă, în considerarea celor ce urmează:

Sentința atacată a fost comunicată intimatei în contestație recurenta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA –DRDP Timișoara – Secția Drumuri Naționale D. la data de 18.04.2013 conform dovezii de comunicare anexată la fila 53 dosar fond, iar recursul a fost formulat și comunicat prin fax la data de 08.05.2013 ora 13:10 (f.3 dosar Tribunal).

Conform dispoziției art. 301 C pr. civilă, termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii.

În speță, termenul de 15 zile se împlinea la data de 04.05.2013- care fiind însă o zi de sâmbătă, iar 06.05.2013- ziua de Paști, termenul de recurs de 15 zile s-a prorogat până în 07.05.2013, ultima zi în care recursul putea fi promovat în termenul legal prevăzut la art. 301 C pr. civilă.

Acest termen fiind unul de decădere sancțiune pe care o atrage este aceea a respingerii recursului ca tardiv introdus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul civil formulat de intimata în contestație la executare DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI și PODURI TIMIȘOARA, împotriva sentinței civile nr.1452/2013 pronunțată de Judecătoria Petroșani, județul Hunedoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 14.11.2013.

Președinte Judecător Judecător

C. M. A. V. A. E. C. C. V.

Grefier V. E. A.

CMA/VEA -2 ex

03.12.2013

Judecător fond – G. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 911/2013. Tribunalul HUNEDOARA