Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 240/2013. Tribunalul HUNEDOARA

Decizia nr. 240/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 2002/221/2010/a1

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.240/R/2013

Ședința publică din data de 11 martie 2013

PREȘEDINTE- C. C. V. - judecător

I. I. E. - judecător

B. M. S. - judecător

O. L. S. - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cererii de îndreptare și lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 1143/12.12.2011, pronunțată de către Tribunalul Hunedoara, în dosarul civil nr._, cerere formulată de către recurentul-petent C. A.. (jud. P. G., C. D.,C. C. V.)

Se constată că dezbaterile au avut loc la termenul din data de 04 martie 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată,încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie, când pentru depunerea de concluzii scrise, în temeiul art.146 coroborat cu dispozițiile art. 260 Cod proc. civilă, instanța a amânat pronunțarea pentru termenul de astăzi.

Se mai constată că, prin serviciul registratură al instanței, la data de 08.03.2013, petentul C. A., a depus la dosar concluzii scrise.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cererii de față, constată:

Prin cererea înregistrată în dosarul nr._, petentul C. A. a solicitat îndreptarea și lămurirea deciziei civile nr.1143/R/2011, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ .

În motivare, s-a arătat că a formulat cerere pentru investirea cu formulă executorie a sentinței civile nr.5361/2010, dar Judecătoria D. nu a luat în considerare înscrisurile pe care le-a depus la dosar.

Că,la judecarea recursului împotriva acestei sentințe, B. C. D. D. nu a administrat probe noi, pentru a se putea modifica sau casa hotărârea, astfel încât are bănuiala legitimă că instanța de recurs, prin pronunțarea deciziei civile nr.277/R/2011 din dosarul nr._ 10, a favorizat-o, folosind drepturile procedurale în mod abuziv.

A apreciat că, în temeiul art.281 și 2811 Cod proc. civilă, atât Judecătoria D., cât și Tribunalul Hunedoara avea obligația să înlăture dispozițiile potrivnice din hotărârea nr.4459/2011 pronunțată de Judecătoria D., cât și din decizia civilă nr.1143/R/2011 a Tribunalului Hunedoara,și să pronunțe hotărâri legale și temeinice.

În drept, s-au invocat prevederile art.281-2811 Cod proc. civilă.

Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.1143/R/2011, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._, a cărei îndreptare și lămurire o solicită petentul C. A., s-a respins ca nefondat recursul formulat de acesta împotriva încheierii civile nr.4459/2011 pronunțată de Judecătoria D., prin care se respinsese ca neîntemeiată cererea formulată de petentul C. A., având ca obiect investirea cu formulă executorie a sentinței civile nr.5361/2010 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ 10.

În considerentele deciziei pronunțate în recurs, s-a reținut că astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, prin decizia civilă nr.277/R/21.03.2011 a Tribunalului Hunedoara, s-a admis ca fondat recursul introdus de intimata în contestație la executare B. C. D. D. împotriva sentinței civile nr.5361/2010 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ 10, a cărei învestire cu formulă executorie o solicită petentul-contestator C. A., sentința a fost casată integral, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Potrivit art.311 cod procedură civilă, hotărârea casată nu are nicio putere, iar actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs nu dispune altfel.

Coroborând aceste dispoziții legale cu cele ale art.376 alin.1 cod procedură civilă care prevăd că se învestesc cu formulă executorie hotărârile care au rămas definitive ori irevocabile pentru ca acestea să devină executorii, s-a constatat că, în mod legal prima instanță a respins cererea petentului, câtă vreme sentința respectivă a fost casată în totalitate, nemaifiind în ființă și nemaiavând nicio putere care să justifice învestirea ei cu formulă executorie.

Aspectele invocate de petent în cererea de îndreptare și lămurire a acestei decizii reprezintă critici de fond aduse hotărârilor pronunțate în dosarul nr._ 10, care nu pot fi examinate în procedura prevăzută de art.281,2811 Cod proc. civilă.

În consecință,se va respinge cererea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de îndreptare și lămurire a deciziei civile nr.1143/R/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ formulată de petentul C. A..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi,11.03.2013

Președinte, Judecător, Judecător,

C. C. V. I. I. E. B. M. S.

Grefier,

O. L. S.

CCV/OLS-2 ex.28.03.2013

(Complet recurs- jud. PG/CD/CCV)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 240/2013. Tribunalul HUNEDOARA