Pensie întreţinere. Decizia nr. 281/2013. Tribunalul HUNEDOARA
Comentarii |
|
Decizia nr. 281/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 1408/221/2013
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 281/A/2013 DOSAR NR._
Ședința publică din data de 05.12.2013
PREȘEDINTE: V. A. E. - judecător
B. M. S. - judecător
F. Ș. - grefier
Prezentul complet de judecată a fost constituit în baza art. 98 alin. 6 (alin 5^1) din Regulamentul de Ordine Interioară și a procesului-verbal din data de 04.12.2013
Pe rol fiind judecarea apelului civil introdus de către reclamanta S. S. C., împotriva sentinței civile nr. 3493/2013, pronunțată de Judecătoria D. (judecător T. M. N.).
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat apelanta-reclamantă și intimatul-pârât.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apelanta-reclamantă S. S. C., a declarat că nu are alte cereri de formulat în probațiune și a solicitat cuvântul în fond.
Intimatul-pârât U. P., a declarat că nu are alte cereri de formulat în probațiune și a solicitat cuvântul în fond.
Instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în fond.
Apelanta-reclamantă S. S. C., a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței civile în sensul de fi obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 200 lei. Fără cheltuieli de judecată.
Intimatul-pârât U. P. a solicitat respingerea apelului. Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 3493/2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S. S. C. (în calitate de reprezentant legal a minorei Sarac Sybilla Meletina A.), domiciliată în D. . ., județul Hunedoara în contradictoriu cu pârâtul U. P., domiciliat în localitatea D. ..3, ., ..
S-a dispus majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat paratul prin sentinta civila nr.6836/2012 pronuntata de Judecatoria D. in dosarul nr._/221/2011 in favoarea minorei Sarac Sybilla Meletina A., născuta la data de 16.08.2006 de la suma de 175 lei lunar, la suma de 190 lei lunar, cu începere de la data de 19.02.2013 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, suma ce se va indexa de drept, trimestrial in funcție de rata inflației.
Pentru a hotărâ astfel, prima instanță a reținut că pârâtul este tatăl minorei Sarac Sybilla Meletina A. născută la data de 16.08.2006, astfel cum rezultă din certificatul de naștere aflat la fila 19 dosar.
Prin sentința civilă nr. 4305/2008 pronunțată de Judecătoria D. în Dosarul nr._, instanța a stabilit în sarcina pârâtului obligația de plată a unei pensii de întreținere în favoarea minorei Sarac Sybilla Meletina A. la cuantumul lunar de 83 lei, prin sentința civilă nr.1126/2011 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._/221/2010 a fost majorat cuantumul acesteia la suma de 110 lei lunar, iar prin sentința civilă nr. 6836/2012 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._/221/2011 a fost majorat cuantumului pensiei de întreținere la suma de 175 lei lunar.
În temeiul art. 529 alin. 1 și 2 din Noul cod civil întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti. Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumătate pentru trei sau mai mulți copii, iar potrivit art. 499 alin. 1 din Noul Cod civil părinții sunt obligați în solidar să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.
Având în vedere nevoile copilului, se impune astfel ca tatăl să contribuie si acesta financiar pentru a asigura un nivel de trai decent pentru copilul său, în funcție de posibilitățile sale financiare, dar ținând cont și de faptul că părintele apt de muncă este obligat legal și moral să se străduiască să obțină venituri pentru a-și îndeplini obligațiile față de copilul minor care nu este apt de muncă și nu se poate întreține singur.
La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere s-au avut în vedere criteriile stabilite de art. 529 alin.2 Codul civil, reținându-se împrejurarea că pârâtul nu mai are alți copii minori în întreținere și că nu este încadrat în muncă, folosindu-se astfel drept criteriu de referință pentru calculul pensiei, venitul minim pe economie stabilit în conformitate cu prevederile art.1 din H.G nr.23/2013, potrivit cărora cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată este de 750 lei lunar (până la data de 30.06.2013), iar începând cu data de 1 iulie 2013 cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată este de 800 lei lunar. Astfel, prin raportare la aceste sume instanța apreciază că majorarea pensiei se poate dispune până la nivelul sumei de 190 lei lunar.
În acord cu prevederile art.531 alin.2 Cod civil instanța a apreciat ca oportun și în interesul minorei a se stabili pensia de întreținere prin plata unei sume fixe lunare, urmând ca aceasta sa fie indexată de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației.
În consecință, instanța a admis cererea și a dispus majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul în favoarea minorei Sarac Sybilla Meletina A., născută la data de 16.08.2006 de la suma de 175 lei lunar, la suma de 190 lei lunar, cu începere de la data de 19.02.2013 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S. S. C. prin care a solicitat schimbarea sentinței, în sensul acordării pensiei de întreținere în cuantum de 200 lei lunar raportat la venitul minim brut pe țară și pentru a putea beneficia minora de un trai decent.
În motivare, a arătat că pârâtul este apt de muncă, deține un autoturism marca Mercedes Vito, cu opt locuri și probabil desfășoară vreo activitate sau are o pensie raportat la vârsta pe care o are.
Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, arătând că nu realizează niciun fel de venit, nu beneficiază de pensie sau alt ajutor social, iar autoturismul este al fiului său.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, raportat la materialul probator administrat în cauză, Tribunalul reține următoarele:
Pârâtul-intimat U. P. nu realizează venituri și nu beneficiază nici de pensie, astfel că în mod legal și temeinic, prima instanță a avut în vedere venitul minim pe economie pentru stabilirea cuantumului pensiei de întreținere la care acesta este obligat în favoarea fiicei sale, minora Sarac Sybilla Meletina A..
Apelanta-reclamantă susține că, raportat la venitul minim pe economie, de 800 lei, intimatul ar trebui să îi acorde minorei o pensie de întreținere, în sumă de 200 lei și nu de 190 lei, cum a stabilit prima instanță.
Însă, suma de 800 lei, este stabilită pentru venitul minim brut pe țară garantat și nu la venitul net, iar potrivit art.529 C.civil, întreținerea se stabilește până la o pătrime din venitul net.
Susținerea apelantei, în sensul că pârâtul deține în proprietate un autoturism marca Mercedes Vito a fost combătută de către acesta, autoturismul fiind înmatriculat pe numele fiului acestuia.
Raportat la cele de mai sus, în temeiul art. 480 c.p.c., urmează a fi respins ca nefundat apelul promovat, fiind menținută ca legală și temeinică sentința atacată.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de reclamanta S. S. C. împotriva sentinței civile nr. 3493/2013, pronunțată de judecătoria D., județul Hunedoara.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05 decembrie 2013.
Președinte, Judecător,
V. A. E.B. M. S.
Grefier,
F. Ș.
V.A.E./F.Ș.
4 ex./20.01.2014
Jud.fond T. M. N.
← Pensie întreţinere. Decizia nr. 628/2013. Tribunalul HUNEDOARA | Pensie întreţinere. Hotărâre din 15-03-2013, Tribunalul HUNEDOARA → |
---|