Revendicare imobiliară. Decizia nr. 462/2013. Tribunalul HUNEDOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 462/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 6577/221/2011
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 462/R/2013 DOSAR NR._
Ședința publică din 16 mai 2013
PREȘEDINTE R. I.- vicepreședinte tribunal
V. A. E.- judecător
B. P.- judecător
C. I.- grefier
Prezentul complet a fost constituit conform art. 98 alin.6 (5^1) din Regulamentul de Ordine Interioară și a procesului verbal din data de 10.05.2013.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului civil introdus de către reclamantul M. P. împotriva sentinței civile nr._/07.12.2012 pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._ (judecător C. C.).
S-a constatat că prin serviciul registratură s-a depus la dosar concluzii scrise din partea recurentului reclamantul M. P. și din partea intimatei pârâte P. S..
S-a constatat că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării, din data de 10 mai 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
T R I B U N A LU L
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr._/2012 a Judecătoriei D. , a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul M. P., cu domiciliul în ., jud. Hunedoara, împotriva pârâtelor B. D. și P. S., născută B., ambele cu domiciliul în ., nr.294, jud. A., ca nefondată.
A fost obligat reclamantul la plata către pârâta P. S. a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. Ș. O. I., sub nr. 3696/2004, reclamantul M. P. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren, înscris în C.F. nr._ Zam (nr. CF vechi 637/a), sub A1, în suprafață tabulară de 3.332 mp., iar numita P. B. R. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului – construcție, înscris în aceeași carte funciară, sub A1.1, dosar filele nr. 17, 44-45.
Imobilele au fost achiziționate de la vânzătorii B. D. (pârâta) și soțul acesteia, defunctul B. A., pentru acesta din urmă fiind chemată în judecată, în calitate de moștenitor fiica acestuia, pârâta P. S. (născută B.).
La încheierea tranzacției, în cuprinsul contractului vânzătorii au arătat că imobilul teren vândut reclamantului, este înscris în C.F. nr._ Zam (nr. CF vechi 637/a), sub A1 și se regăsește în Titlul de Proprietate nr._/82 din data de 12.06.1997, emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din jud. Hunedoara, ca fiind tarlaua nr. 16/2, . tarlaua nr. 16/2, .>
Din titlul de proprietate sus amintit, ce a fost avut în vedere de părți la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, rezultă că cele două parcele de teren au o suprafață totală de 2.480 mp. (. mp., iar . mp.), dosar fila nr. 46, astfel că această suprafață coincide exact cu suprafața reală a terenului dobândit de reclamant.
Totodată, în ceea ce le privește pe pârâte s-a reținut că acestea dețin în proprietate imobilul înscris în CF nr. 637 Zam, cu profilul casă, curte și grădină în suprafață tabulară de 1486 mp., imobil ce se regăsește de asemenea în titlul de proprietate sus amintit, ca fiind tarlaua nr. 16/2, . tarlaua nr. 16/2, . suprafață de 2.280 mp.
În drept, s-a reținut că potrivit art. 480 Cod Civil, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.
In cauză, reclamantul M. P. a făcut dovada dreptului de proprietate doar în ceea ce privește terenul înscris în C.F. nr._ Zam (nr. CF vechi 637/a), sub A1, în suprafață tabulară de 3.332 mp. și suprafață reală de 2.480 mp.
Sunt adevărate afirmațiile reclamantului în sensul că terenul deținut în proprietate, are o întindere mai mică decât cea tabulară, menționată în extrasele C.F. nr._ Zam (nr. CF vechi 637/a), respectiv de 2.480 mp., în loc de 3.332 mp., așa cum rezultă și din concluziile raportului de expertiză.
Însă, ce nu recunoaște reclamantul este faptul că acesta, odată cu semnarea contractului, a luat la cunoștință, așa cum rezultă din contract, că a cumpărat un teren ce se regăsește în Titlul de Proprietate nr._/82 din data de 12.06.1997, respectiv tarlaua nr. 16/2, . tarlaua nr. 16/2, . cele două parcele de teren au o suprafață totală de 2.480 mp. și nu de 3.332 mp.
Astfel, încă de la data încheierii contractului, deși titlul de proprietate nu era înscris în cartea funciară, reclamantul putea să constate că există posibilitatea ca suprafața reală a terenului, înscris în C.F. nr._ Zam (nr. CF vechi 637/a), să fie de 2.480 mp. ( suprafața reală ) și nu de 3.332 mp. (suprafață tabulară).
Din concluziile expertului, răspunsurile la interogatoriu și precizările părților, rezultă în mod cert ca pârâtele nu ocupă nicio parte din terenul proprietatea reclamantului, înscris în C.F. nr._ Zam (nr. CF vechi 637/a), desi în raport cu actele sale de proprietate, reclamantul are o diferență de teren în minus.
Față de această diferență în minus, instanța a reținut că înscrierea în cartea funciară garantează existența dreptului real, dar nu și întinderea obiectului material asupra căruia acel drept există, iar în cazul de față existența dreptului de proprietate, ce a fost transmis reclamantului este necontestată de părți, singurele divergențe fiind în privința întinderii terenului, ori mențiunile din cartea funciară privind întinderea terenului nu garantează existența întocmai a acestora.
În ceea ce privește susținerile reclamantului în sensul ca diferența de teren în minus să fie preluată din terenul proprietatea pârâtelor, propunere făcută de altfel și de către expertul topograf, în sensul de a se dezmembra una din parcelele de teren (. în titlul de proprietate sus amintit), proprietatea pârâtelor, înscrisă în CF nr. 637 Zam, aceste pretenții și susțineri sunt nefondate, întrucât prin contractul de vânzare cumpărare sus amintit, reclamantul a dobândit doar dreptul de proprietate înscris în C.F. nr._ Zam (nr. CF vechi 637/a), nu și alte imobile.
De asemenea, în convenția părților, vânzătorii nu s-au obligat să garanteze pe reclamantul-cumpărător de viciile aparente ale imobilului vândut cu alte imobile aflate în proprietatea acestora.
Concluzionând, prima instanță în speță, nu există o suprapunere de terenuri, iar probele existente la dosar demonstrează ca atât reclamantul, cât si pârâtele stăpânesc terenurile pentru care posedă titluri de proprietate si că diferența în minus din terenul reclamantului nu se datorează ocupațiunii abuzive a pârâtelor și în consecință acțiunea reclamantului apare ca fiind nefondată și a fost respinsă ca atare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat, reclamantul M. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate.
În expunerea de motive, s-a arătat în esență că:
A apreciat că sentința atacată este criticabilă sub aspectul aplicării greșite a legii, mai exact a art. 480 C. civ., de la 1864 ( act normativ aplicabil cauzei în raport de art. 223 din Legea nr. 71/2011), fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sub aspectul tezei indicate, având în vedere următoarele considerente:
Contrar celor reținute de instanța de fond, consideră că din probațiunea administrată în fața instanței de fond reiese clar că a făcut dovada proprietății cu privire la suprafața de teren revendicată (852 mp).
Plecând de la acest text legal, trebuie observat că, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 05.10.2004, pârâtele au înțeles să-i vândă o suprafață de 3-332 mp.
Din încheierea se ședință de la termenul din 07.06.2012 (fila 76 dosar fond) reiese că pârâtelor le-au fost adresate întrebări suplimentare față de interogatoriul, ce li s-a luat. Astfel, la a întrebarea adresată de reclamant personal și încuviințată de instanța de fond dacă a citit contractul cu ocazia încheierii acestuia, pârâta P. S. a arătat că a citit contractul după ce l-a semnat . De asemenea, apărătorul ales al reclamantului a adresat aceluiași pârâte o altă întrebare suplimentară, respectiv, dacă, cu ocazia studierii actelor, a observat mențiunea privind suprafața de 3.332 mp, iar pârâta a răspuns că a observat această mențiune.
Totodată, din adresa trimisă de B.N.P. Ș. O. I. la dosarul cauzei (fila 64) reiese că pârâtele cunoșteau că au vândut suprafața de 3.332 mp.
Ținând seama de aceste aspecte, dar și de contractul încheiat în formă autentică, se poate deduce că pârâtele au avut intenția clară de a-i vinde suprafața de 3.332 mp, deoarece, în caz contrar, ar fi trebuit să obiecteze cu privire la această suprafață la momentul încheierii contractului, iar, în această situație și prețul vânzării ar fi fost mai mic.
În atare condiții, instanța de fond trebuia să aibă în vedere și dispozițiile art. 969 cod civil de la 1864, conform cărora convențiile legal încheiate au putere de lege între părți, iar, conform art. 970 alin. 1 din același cod, convențiile trebuie executate cu bună credință de părțile, care le-au încheiat.
Dacă avem în vedere înscrisul de la fila 64 dosar, reiese și că, prin suprapunerea declarată de vânzătoare (adică de pârâte), suprafețe din extrasul de carte funciară prezentat notarului public pentru întocmirea contractului și cele din titlul de proprietate nr._/82 din 12.06.1997 sunt în același loc, ținând cont și de faptul că pârâtele și-au manifestat voința de a-i vinde suprafața de 3.332 mp, este evident dă diferența de suprafață de 852 mp se regăsește la pârâte, care o posedă fără titlu.
Mai este de menționat că înscrisurile aflate la filele 111-118, ce au fost depuse la dosar de către pârâte, nu au nicio relevanță în cauză câtă vreme unul din actele, care au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare, constă în titlul de proprietate nr._/82 din 12.06.1997 eliberat de comisiile de fond funciar în baza prevederilor Legii nr. 18/1991, din care rezultă că pârâtele au primit în proprietate o suprafață de 1 ha și 5,908 mp, iar din această suprafață au înțeles să se deposedeze voluntar de suprafața de 3.332 mp.
În drept, au fost invocate prevederile art. art. 304 pct. 9, art. 3041Cod procedură civilă.
Recursul s-a timbrat cu 255,5 lei taxă judiciară de timbru și 1,5 lei timbru judiciar.
Deliberând asupra recursului formulat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și, din oficiu, în limitele art. 304/1 Cod procedură civilă, Tribunalul constată că acesta este fondat, urmând a fi admis ca atare, în condițiile art. 312 Cod procedură civilă, reținând în motivare următoarele aspecte:
La examinarea din oficiu a cauzei, conform art. 3041 Cod procedură civilă, în raport de obiectul acesteia, susținerile părților și cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare intervenit între acestea, Tribunalul constată că probatoriul administrat în fața primei instanțe, și în special expertiza topografică, nu este concludent pentru o justă soluționare a cauzei.
Astfel, vânzarea-cumpărare intervenită între părți cu privire la teren în suprafață de 3.332 mp., s-a realizat pe baza înscrierilor din CF, și nu pe baza titlurilor de proprietate emise în temeiul legilor fondului funciar.
Ori, pentru o dezlegare corectă a cauzei, se impunea cu necesitate ca prin expertiza topografică să se identifice în teren și să se realizeze un plan de situație nu pentru conturul parcelelor din titlul de proprietate, ci pentru . 1/1,2/1/2/2/1, 4/2/1, 5/2, 16/2/1, 2/b, (3.4.16)2/12/2/1/1/2 din CF nr. 637/a Zam, fiind necesar a se determina suprafața reală a acestei parcele în raport de evidentele de CF și de planul de carte funciară.
Nici completarea de expertiză (răspuns la obiecțiuni – filele 100-103 doar fond) nu este lămuritoare sub acest aspect cât timp nu a fost relevată suprafața reală a nr. top cumpărat de recurent și nu sunt indicate parcelele învecinate prin nr. top, conform CF .
Așa fiind, constatând că este necesară completarea expertizei sun aspectele menționate, și că, examinând cauza preponderent cu trimitere la parcelele din titlul de proprietate și nu la situația de CF, prima instanță nu a cercetat complet fondul cauzei, Tribunalul urmează să admită recursul, să caseze sentința atacată, în baza art. 312 alin. 3 și 5 Cod procedură civilă, și să trimită cauza spre rejudecare la instanța de fond pentru completarea probatoriului și examinarea fondului în raport de situația de CF a imobilelor în litigiu.
Cheltuielile de judecată din recurs vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul civil declarata de către reclamantul M. P. împotriva sentinței civile nr._/2012 pronunțată de Judecătoria D. județul Hunedoara, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Cheltuielile de judecată avansate în recurs vor fi avute în vedere cu prilejul rejudecării în fond a cauzei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. I. V. A. E. B. P.
GREFIER,
C. I.
RI/CI . 2 exp.
24.02.2014
Jud. fond C. C.
| ← Evacuare. Decizia nr. 186/2013. Tribunalul HUNEDOARA | Pretenţii. Decizia nr. 582/2013. Tribunalul HUNEDOARA → |
|---|
