Acţiune în constatare. Decizia nr. 103/2013. Tribunalul IALOMIŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 103/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 327/330/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ NR. 103 R
Ședința publică din data de 7 februarie 2013
Tribunalul constituit din:
Președinte – Z. I. G.
Judecător – M. L.
Judecător –I. R. M.
Grefier – B. C.
Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurenta-reclamantă N. Z. împotriva sentinței civile nr.1070/14.07.2011 pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul făcut in ședința publica a răspuns recurenta - reclamantă personal, lipsind intimata-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că dosarul a fost repus pe rol în conformitate cu prevederile art.248 Cod procedură civilă, în urma referatului întocmit de biroul arhivă, conform căruia cauza a rămas în nelucrare un an de zile de la data suspendării-17.11.2011.
Tribunalul, față de rămânerea în nelucrare a cauzei timp de peste 12 luni de la data suspendării, pune în discuție propunerea de perimare a recursului formulat.
Recurenta-reclamantă lasă la aprecierea instanței.
Tribunalul față de actele și lucrările dosarului, socotindu-se lămurit, în temeiul art.150 C.pr.civ. declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de fata:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Urziceni la data de 26.01.2011 sub nr._, reclamanta N. Z., în contradictoriu cu pârâta ., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că este proprietara imobilului casă de locuit și a terenului aferent, în suprafață de 4.000 m.p. situat în intravilanul Comunei A., . Ialomița, având următoarele vecinătăți: la N-Dumitr P., D.. Privat al Comunei A.; la E-Drum de exploatare; la S-P. M., domeniul privat al comunei A. și la V-M. D..
Prin sentința civilă nr.1070/14.07.2011, Judecătoria Urziceni a admis în parte cererea formulată de reclamanta N. Z., cu domiciliul în comuna A., . Ialomița, în contradictoriu cu pârâta .>, prin Primar, cu sediul în ..
A constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 3027 m.p. situat în comuna A., . Ialomița, precum și dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe acest teren, imobile identificate conform raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză de expert tehnic judiciar specialitatea construcții civile D. G., raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În baza art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008, a obligat reclamanta la plata către stat, după rămânerea definitivă a hotărârii, a sumei de 1.011 lei reprezentând contravaloare ajutor public judiciar acordat în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-reclamantă N. Z. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 17 noiembrie 2011 Tribunalul I. a dispus suspendarea cauzei in baza art. 242 alin.1 pct.2 Cod procedura civila, având în vedere că nici una dintre părți nu s-a prezentat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat judecarea în lipsă.
De la data suspendării cauzei, cererea formulată de recurenta-reclamantă a rămas în nelucrare mai mult de 12 luni, astfel cum rezultă și din referatul întocmit de biroul arhivă.
Din actele dosarului, instanța constată că nu sunt motive de întrerupere sau suspendare a cursului perimării, cerințele art.248 Cod procedura civila fiind îndeplinite.
Pentru considerentele expuse, tribunalul urmează să constate, din oficiu, perimarea cererii de recurs formulată de recurenta N. Z. împotriva sentinței civile nr.1070 din 14.07.2011 pronunțată de Judecătoria Urziceni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.252 raportat la art.248 cod procedură civilă constată perimat recursul declarat de recurenta N. Z. domiciliată în comuna A. . Ialomița împotriva sentinței civile nr.1070 din 14.07.2011 pronunțată de Judecătoria Urziceni.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Z. I. G. M. L. I. R. M. B. C.
Red.Z. I.G.
Tehnored. B.C.
2 ex/12.02.2013
Judec.fond D. D. N.
← Îmbogatirea fara justa cauza. Decizia nr. 275/2013. Tribunalul... | Partaj judiciar. Sentința nr. 903/2013. Tribunalul IALOMIŢA → |
---|