Contestaţie la executare. Decizia nr. 1438/2013. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1438/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 667/229/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1438/R
Ședința publică de la 12 Decembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. I. M.
JUDECĂTOR: R. M. I.
JUDECĂTOR: M. B.
GREFIER: M. I.
Pe rol soluționarea recursului civil declarat de recurenta-reclamantă C. P., domiciliată în Țăndărei, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2904/19.06.2013 pronunțată de Judecătoria Fetești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. E. K. ROMÂNIA S.R.L., cu sediul în mun. C., ., ., jud. C., având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta-reclamantă, avocat ales S. M. din Baroul Ialomița, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei (fila 8), lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că pricina este la prim termen de judecată și că intimata a depus întâmpinare și un set de înscrisuri, după care;
Instanța îi comunică apărătorului recurentei întâmpinarea și înscrisurile depuse de intimată.
Apărătorul recurentei-reclamante depune chitanța nr._(15) din 21.11.2013 în dovedirea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 97 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei. Nu mai are alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat.
Tribunalul ia act de timbrarea cererii de recurs și nemaifiind alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat se consideră lămurit, constată cercetarea judecătorească încheiată, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei-reclamante C. P. solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și, pe fond, admiterea contestației și anularea formelor de executare; cu plata cheltuielilor de judecată .
Arată că instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului de a începe executarea silită pe considerentul că ar fi intervenit întreruperea cursului prescripției prin plata sumei de 50 de lei din data de 21.09.2012. Această susținere a instanței de fond este greșită pentru faptul că la data de 21.09.2012 cursul prescripției nu mai putea fi întrerupt întrucât el se împlinise deja la data de 10.09.2012. Chiar dacă reclamanta a făcut o plată de 50 lei după împlinirea termenului prescripției, acest act nu poate avea ca efect întreruperea cursului prescripției, ci este doar o plată voluntară care nu poate fi restituită.
Prima instanță nu s-a pronunțat deloc asupra impedimentului la executare, constând în faptul că s-a pornit o executare silită imobiliară împotriva unui imobil proprietate comună cu soțul recurentei.
Învederează că instanța de fond nu a ținut seama nici de faptul că între suma solicitată de executorul judecătoresc, care a fost de 30.357,02 lei și cea solicitată de creditoarea-intimată, care este de 4.061 lei, a existat o diferență majoră, care impunea concluzia că asupra creanței sunt mari incertitudini .
În opinia sa, hotărârea atacată este greșită, astfel că solicită admiterea recursului și anularea formelor de executare, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 379 Cod procedură civilă, respectiv creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza rămâne în pronunțare.
După deliberare,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2904 din data de 19.06.2013 pronunțată de Judecătoria Fetești, s-a respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, invocată de contestatoarea C. P..
S-a respins cererea formulată de contestatoarea C. P. domiciliată în orașul Țăndărei, ., ., ., împotriva intimatei S.C. E. K. România S.R.L. București, cu sediul în mun. București, B-ul D. P., nr. 10A, Clădirea C3, . 2 și cu sediul procesual ales în mun. C., ., ., județul C., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin încheierea nr. 524/25 10 2012 a Judecătoriei Fetești s-a încuviințat executarea silită a contractului de credit bancar nr. 87/22 02 2007, pornită de creditoarea cesionară S.C. ,,E. K. România’’ S.R.L. București împotriva debitoarei contestatoare C. P..
Prin somația emisă la data de 29.01.2013 în dosarul de executare nr. 739/2012 executorul judecătoresc, în urma cererii de executare silită a contractului de credit bancar nr. 87/22 02 2007, formulată de intimată, a fost somată contestatoarea să achite debitul în cuantum de 30.357,02 lei, în caz contrar se va proceda la executarea silită a imobilului situat în Călărași.
Potrivit art. 399 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal. În cazul în care executarea silită se faceîn temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Conform art. 404 alin.1 Cod procedură civilă, dacă admite contestația la executare, instanța, după caz, anulează actul de executare contestat sau dispune îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării însuși, anularea ori lămurirea titlului executoriu sau efectuarea actului de executare a cărei îndeplinire a fost refuzată.
Potrivit art. 405 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acțiunilor reale imobiliare, termenul de prescripție este de 10 ani. Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.
Conform art. 4052 alin.1 lit. a Cod procedură civilă cursul prescripției se întrerupe pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice alt mod, a datoriei.
În cauză, s-a constatat că petenta C. P., în baza contractului de credit bancar nr. 87/22 02 2007, a împrumutat de la BCR SA – Sucursala Țăndărei suma de 4000 lei, urmând să o restituie prin achitarea de 60 de rate lunare, conform graficului de rambursare depus la dosar. Aceasta a achitat ratele până la data de 10.02.2009 și a mai făcut o plată de 50 de lei la 21.09.2012. Potrivit contractului de cesiune de creanță încheiat la data de 29.10.2010, BCR SA a cesionat către S.C. ,,E. K. România’’ S.R.L. București datoria contestatoarei. Contractul de cesiune de creanță a fost înscris în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare la 23 11 2010. La data de 19.11.2010 intimata a notificat debitoarei contestatoare, cu confirmare de primire, cesiunea de creanță aceasta semnând de primire la 12.11.2010 – filele 38 și 39 dosar fond.
Întrucât contestatoarea, la data de 21.09.2012 a achitat 50 lei din datoria acumulată, așa cum a recunoscut și ea în contestația formulată, această plată a considerat instanța de fond poate fi considerată ca fiind un act voluntar de executare a obligației prevăzută în titlul executoriu, act care întrerupe cursul prescripției dreptului de a cere executarea silită. Pentru aceste motive, excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, invocată de petentă prin contestație a apărut ca fiind neîntemeiată, prima instanță respingând-o.
Având în vedere situația de fapt prezentată de părți, dispozițiile legale și contractuale invocate, concluziile și considerentele reținute mai sus, precum și faptul că petenta nu a înțeles să achite ratele bancare datorate, instanța de fond a considerat că executarea silită a contractului de credit bancar nr. 87/22 02 2007 și respectiv a contractului de cesiune de creanță încheiat la data de 29.10.2010, s-a pornit cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, creanța solicitată de creditoare fiind certă, lichidă și exigibilă, toate actele de executare silită fiind întocmite în mod corect și legal, astfel că nu s-a impus anularea lor.
Întrucât intimata S.C. ,,E. K. România’’ S.R.L. București a avut motive întemeiate să pornească executarea silită, contestatoarea neexecutându-și de bună voie și în timp util obligațiile asumate prin contractul de credit bancar nr. 87/22 02 2007 și neachitând nici până în prezent întregul debit datorat, instanța a respins cererea privind anularea tuturor actelor de executare silită, ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal și motivat, a declarat recurs reclamanta C. P..
În motivarea recursului aceasta a arătat că în baza contractului de credit a efectuat plăți lunare către Raiffeisen Bank până la data de 10.02.2009. Potrivit contractului, pct. 4.11, dacă în termen de 30 de zile de la data scadenței împrumutatul nu achită rata totală, întregul credit devine exigibil, iar banca este îndreptățită să procedeze la recuperarea creanțelor sale pe calea executării silite. Cu alte cuvinte, văzând graficul de plăți și rambursările efectuate de ea, de la data de 10.03.2009 pentru bancă s-a născut dreptul de a începe executarea silită. Ultima plată efectuată a avut loc la data de 10.09.2009. După această dată a început să curgă un nou termen de prescripție, împlinindu-se termenul de 3 ani la data de 10.09.2012, fără ca banca sau cesionarul său S.C. E. K. România S.R.L. să întreprindă vreun act de executare silită.
De la data de 21.09.2012, a fost amenințată în mod sistematic cu executarea silită imobiliară, fiind practic constrânsă să achite orice sumă de bani, rațiunea fiind aceea a întreruperii cursului prescripției, aspect înțeles mai târziu. Din neștiință și de bună-credință fiind, a achitat suma de 50 de lei.
Cu toate acestea, susține recurenta, această ultimă plată nu poate avea caracterul de act de întrerupere a cursului prescripției, pentru faptul că acest curs se împlinise la data de 10.09.2012. Ca urmare, plata efectuată rămâne doar o plată, care nu este supusă restituirii, însă aceasta nu mai putea întrerupe cursul prescripției, întrucât acesta era împlinit și ca urmare nu mai putea fi vorba despre o întrerupere.
Potrivit dispozițiilor art. 405 alin. 3, la data de 10.09.2012, titlul executoriu reprezentat de contractul de credit bancar și-a pierdut puterea executorie. Chiar dacă a făcut o plată de 50 lei după împlinirea termenului prescripției, acest act nu poate avea ca efect întreruperea cursului prescripției, ci este doar o plată voluntară care nu poate fi restituită.
Arată recurenta că din interpretarea sistematică, teleologică și gramaticală a prevederilor art. 4052 și 4053 Cod procedură civilă, precum și a dispozițiilor din Decretul nr. 167/1958, rezultă fără niciun echivoc că se află în situația în care dreptul creditoarei de a cerere executarea silită este prescris.
Se menționează că la data de 21.02.2013, a primit o nouă somație de la B. M. și Ș., prin care era anunțată că se va începe procedura executării silite imobiliare. Întrucât este căsătorită, iar imobilul este proprietatea devălmașă, executarea silită nu putea continua atâta vreme cât soțul său, care este coproprietar, nu are calitatea de debitor.
În cele din urmă recurenta susține că respectivul contract de credit bancar a avut ca obiect un împrumut în valoare de 4000 lei. O parte a creditului a și fost rambursat. Cu toate acestea i s-a solicitat, fără nicio justificare, suma de 26.415,18 lei, la care se adăuga cheltuieli de executare în valoare de 3.941,84 lei. După formularea contestației, a primit o nouă somație, însoțită de o adresă a executorului judecătoresc, din care rezultă că debitul pretins este de 4061,15 lei. Având în vedere aceste somații contradictorii, consideră că, creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, ipoteză în care nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 379 Cod procedură civilă.
În concluzie se învederează de către recurentă că instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului de a începe executarea silită reținând că ar fi intervenit întreruperea cursului prescripției prin plata sumei de 50 de lei din data de 21.09.2012. Această susținere a primei instanțe este greșită pentru faptul că la data de 21.09.2012 cursul prescripției nu mai putea fi întrerupt întrucât el se împlinise deja la data de 10.09.2012.
De asemenea, instanța de fond nu s-a pronunțat deloc asupra impedimentului la executare, constând în faptul că s-a pornit o executare silită imobiliară împotriva unui imobil proprietate comună cu soțul său.
În fine, prima instanță nu a ținut seama nici de faptul că între suma solicitată de executorul judecătoresc, care a fost de 30.357,02 lei și cea solicitată de creditoarea-intimată, care este de 4061 lei, a existat o diferență majoră, care impunea concluzia că asupra creanței sunt mari incertitudini și, în consecință, nu mai erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 379 Cod procedură civilă.
Față de aceste argumente, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și, pe fond, admiterea contestației și anularea formelor de executare.
În drept, cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă.
La data de 09.12.2013, intimata S.C. E. K. ROMÂNIA S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând pe această cale respingerea recursului ca neîntemeiat / rămas fără obiect. Consideră că plata efectuată de recurentă reprezintă o recunoaștere expresă a acestei datorii și astfel un nou termen de prescripție începe să curgă de la data efectuării plății.
În ceea ce privește suma solicitată în baza titlului executoriu, intimata precizează că cererea de executare silită a fost formulată de creditoarea cesionară pentru suma de 4061,15 lei, suma menționată în somație de către B. M. și Ș. reprezentând o eroare regretabilă ce a fost remediată inclusiv în textul somației și nu este de natură a produce efecte împotriva debitoarei atât timp cât toate documentele de la dosar demonstrează existența creanței așa cum a fost solicitată de creditoare în cererea de executare silită.
În drept, întâmpinarea este întemeiată pe dispozițiile art. 711 Cod procedură civilă, OUG nr. 98/2006, iar în dovedire s-au depus înscrisuri.
Tribunalul, analizând sentința atacată, în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, susținerile părților, precum și din oficiu, conform art. 3041 Cod procedură civilă, constată că recursul declarat în cauză este fondat pentru următoarele argumente:
În ceea ce privește primul motiv de recurs referitor la prescripția dreptului de a cere executarea silită, tribunalul îl apreciază ca întemeiat întrucât, conform art. 405 C. din 1865, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită . Totodată, conform art. 4052 alin. 1 lit. a) din C.p.c. din 1865, cursul prescripției se întrerupe pe data îndeplinirii unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu .
Așa cum rezultă din înscrisurile din dosar, titlul executoriu îl reprezintă contractul de credit nr. 87/22.02.2007, în care se prevede, la alin. 4.11 că „dacă în termen de 30 de zile de la data scadenței, împrumutatul și/sau coplătitorii /garanții nu achită rata totală de rambursat, întregul credit și toate celelalte obligații asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este îndreptățită să procedeze la recuperarea creanțelor sale pe calea executării silite …” Recurenta contestatoare a achitat ratele conform graficului de rambursare în perioada 16.03._07.
Conform situației contului la 29.10.2010, înscris aflat la fila 62 din dosarul de fond, ultima plată efectuată de recurenta contestatoare este în data de 10.09.2009.
După această dată recurenta a mai făcut o plată în contul datoriei la 21.09.2012 .
Analizând această situație de fapt raportat la textele legale invocate mai sus, rezultă că la 10 martie 2007 a început să curgă termenul de prescripție, aceasta fiind data nașterii dreptului la executare silită. La data de 10.09.2009, data plății voluntare a unei rate, cursul prescripției s-a întrerupt și a început să curgă un nou termen de prescripție, care s-a împlinit la 10.09.2012 .
Plata din 21.09.2012 a fost făcută după împlinirea termenului de prescripție, astfel încât această plată nu mai poate avea efect întreruptiv de prescripție, pentru simplul motiv că, la acea dată ,nu mai exista un termen pe care să-l întrerupă, termenul fiind împlinit la 10.09.2012 .
Prin urmare tribunalul apreciază că, la data ultimei plăți termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită era împlinit, astfel încât această ultimă plată nu poate duce la întreruperea termenului de prescripție, motiv pentru care recursul apare ca întemeiat și urmează a fi admis .
Față de faptul că primul motiv de recurs a fost considerat întemeiat, tribunalul constată că nu este necesară analizarea și a celorlalte două motive de recurs, care vizează modalitatea de desfășurare a executării silite .
Față de considerentele de mai sus, tribunalul, în baza art. 312 C.pr.civ. din 1865, va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată și, în consecință, va admite excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, va admite contestația la executare formulată de reclamanta C. P. în contradictoriu cu pârâta . SRL și va anula toate formele de executare din dosarul de executare silită nr. 739/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați M. și Ș. .
În baza art. 274 C.pr.civ. din 1865, tribunalul va obliga intimata la plata către recurentă a sumei de 2291 lei cheltuieli de judecată în fond și recurs, din care 2000 lei onorariu avocat conform facturii fiscale nr. 544/12.06.2013 și a chitanței nr. 1 din aceeași dată aflate la fila 128 dosar de fond, 194 lei taxă de timbru fond și 97 lei taxă timbru recurs .
Văzând și dispozițiile art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr.civ. din 1865.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.312 alin.2 și 3 cod procedură civilă admite recursul declarat de către recurenta reclamantă C. P., domiciliată în Țăndărei, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2904 din 19.06.2013, pronunțată de Judecătoria Fetești, pe care o modifică în tot și în consecință:
Admite excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită .
Admite contestația la executare formulată de reclamanta C. P. în contradictoriu cu pârâta . SRL .
Anulează formele de executare din dosarul de executarea silită nr. 739/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați M. și Ș..
În baza art. 274 C.pr.civ., obligă intimata . SRL la plata către recurenta C. P. a sumei de 2291 lei cheltuieli de judecată în fond și recurs .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
M. L. I. I. R. M. B. M. I. M.
Red.M.L.I.
Tehnored.I.M./2 ex./18.12.2013/Jud.fond.A. C. D.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 396/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1293/2013. Tribunalul... → |
|---|
