Contestaţie la executare. Decizia nr. 440/2013. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 440/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 5841/312/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.440 R
Ședința publică din data de 18 aprilie 2013
Tribunalul constituit din:
Președinte - I. R. M.
Judecător – Z. I. G.
Judecător – M. L. I.
Grefier – B. C.
Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurentul-reclamant D. I. împotriva sentinței civile nr.498/18.02.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat S. M. pentru recurentul-reclamant lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat S. M. pentru recurentul-reclamant arată că nu mai are cereri de formulat sau excepții de invocat.
Tribunalul ia act și față de actele și lucrările dosarului apreciază procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat S. M. pentru recurentul-reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea hotărârii de fond în sensul admiterii contestației la executare și anularea formelor de executare.
În susținerea recursului, apreciază că hotărârea primei instanțe încalcă normele executării silite; titlul executoriu este pronunțat în octombrie 2008 având ca părți pe lichidatorul judiciar și contestatorul cu fosta soție. Ca urmare, doar aceste persoane puteau solicita punerea în executare.
Mai solicită a se observa că din octombrie 2008 până în octombrie 2011 această hotărâre nu a fost pusă în executare silită și nici nu a fost comunicată, în interiorul termenului de prescripție, organului fiscal. Deci nu s-a făcut nici un act de executare.
Arată că hotărârea a ajuns la . era creditor chirografar în procedura de faliment, iar fiscul solicită executarea silită în martie 2012 deși termenul de prescripție s-a împlinit în martie 2011.
Consideră că executarea silită ar fi trebuit să pornească în interiorul termenului de prescripție care constă în termenul general de 3 ani. Iar pentru ca AFP Slobozia să înceapă executarea silită ar fi trebuit ca lichidatorul să-i comunice titlul executoriu în interiorul termenului de prescripție iar creditoarea să înceapă executarea silită în interiorul aceluiași termen.
Insă titlul executoriu a ajuns la creditoare după împlinirea termenului de prescripție, astfel că apreciază executarea silită pornită de intimată ca nelegală.
Solicită admiterea recursului și modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond în sensul admiterii contestației la executare. Solicită plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Cu privire la recursul civil de față:
Prin sentința civilă nr.498 din 18.02.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul D. I. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.597F/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, contestatorul a fost obligat să suporte pasivul ., în calitate de administrator, în baza art.138 din Legea nr.85/2006. Ulterior, prin sentința civilă nr.512/17.02.2012 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._, a fost admisă contestația formulată de D. I. în contradictoriu cu intimata . reținând că un creditor înscris în tabelul definitiv consolidat al creanțelor nu poate cere în mod individual executarea silită a unei astfel de hotărâri deoarece nu are calitate procesuală activă. Instanța a mai reținut că sentința sus menționată poate fi pusa în executare fie de către creditorul bugetar, în situația în care există, fie de către executor la solicitarea tuturor creditorilor.
Așadar, în calitate de creditor al ., intimata a declanșat executarea silită împotriva administratorilor acestei societăți.
Raportându-se la dispozițiile art.399 alin.1 Cod proc. civ., instanța a reținut că pe calea contestației la executare se pot invoca neregularități privind nerespectarea formelor prevăzute de lege pentru încunoștințarea debitorului, alegerea formei de executare, prescripția dreptului de a cere executarea silită, perimarea executării, ordinea de urmărire a bunurilor, urmărirea unor bunuri ce aparțin altor persoane decât debitorului, invocarea compensației legale, precum și alte motive de nulitate a executării silite și nu pot fi invocate apărări de fond de natură a repune în discuție fondul pricinii, deoarece aceasta este doar o cale de atac deschisă împotriva măsurilor de executare nelegale (cel care recurge la acest mijloc procedural nu poate invoca decât vicii și neregularități ale actelor de executare).
În speță, contestatorul a invocat prescripția dreptului de a cere executarea silită, având în vedere că de la data pronunțării sentinței civile nr.597F/17.10.2008 și până la data de 14.03.2012 (data dosarului de executare) au trecut mai mult de 3 ani.
Potrivit art. 131 alin. 1 din OG nr. 92/2003, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
Instanța nu a reținut afirmațiile intimatei că prescripția a început să curgă la data de 01.01.2013, deoarece a intrat in posesia titlului abia la data de 12.01.2012, de vreme ce intimata avea calitatea de creditoare al . și avea cunoștință despre procedura insolvenței începută împotriva acesteia; mai mult, intimata nu a făcut dovada primirii titlului de creanță abia la data de 12.01.2013 așa cum susține.
Însă, în ceea ce privește prescripția dreptului de a cere executarea silită, invocata de contestator, instanța a considerat că aceasta nu s-a împlinit; data de la care a început să curgă fiind 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut acest drept, respectiv 01.01.2009 (sentința civilă nr.597F fiind pronunțată în 17.10.2008), așa încât termenul de 5 ani în care se prescriu creanțele bugetare se va împlini la data de 31.12.2014. Ori, este evident că executarea începută la data de 14.03.2012 este înăuntrul termenului de prescripție.
Potrivit art.274 Cod proc. civilă, a luat act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii recurentul arată că a formulat contestație la titlu și la executarea silită începută de creditoarea AFP Slobozia după ce a sesizat că i se rețin bani din salariul încasat de la S.C. EXPUR S.A., ca urmare a popririi solicitate de AFP Slobozia în baza titlului executoriu sentința civilă nr.597/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, ce a avut ca obiect acțiune în răspundere întemeiată pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, părți în dosar fiind CII C. N. în calitate de lichidator al .. și pârâți D. I. și D. C..
Pentru a se demara procedura executării silite trebuie să existe un titlu executoriu iar în cauză, apreciază contestatorul că nu există un titlu executoriu deoarece numai părțile din dosarul nr._ puteau solicita punerea în executare, un terț având această posibilitate numai dacă ar fi existat o cesiune a creanței, având ca titular CII C. N..
Cum nu există o astfel de cesiune, AFP Slobozia nu putea pune în executare titlul executoriu ce face obiectul prezentei cauzei, fiind doar un impostor procesual.
Dispozițiile Legii nr.85/2006 consacră caracterul de executare silită colectivă, concursuală a unei proceduri de insolvență, însă aceasta nu conferă unui singur creditor dreptul de a pune în executare silită o sentință în care nu a fost parte, pronunțată într-o procedură specială.
Mai arată recurentul că această sentință a făcut obiectul unei alte executări silite, pornită la cererea creditorului S.C. ULTEX S.A., contestată de el, în dosarul nr._, dosar în care s-a admis contestația și s-au anulat formele de executare.
Recurentul admite că există o singură excepție de la cele arătate mai sus și anume posibilitatea ca sentința obținută să fie executată de organele fiscale dacă au calitatea de creditor în dosarul de insolvență, drept conferit de codul de procedură fiscală și este posibil ca sentința să fi fost comunicată de lichidator organelor fiscale pentru executare.
Din punctul său de vedere creanța preluată la executare de organele fiscale este supusă regimului de drept comun al creanțelor, fiind incidente inclusiv dispozițiile Decretului nr.167/1958 cu privire la prescripția dreptului de a cere executarea silită. Chiar dacă este pronunțată în materia Legii nr.85/2006, și această sentință este executorie de la momentul pronunțării, neavând vreo relevanță că s-a declarat recurs împotriva ei deoarece aceeași lege stabilește că recursul nu suspendă executarea. În aceste împrejurări hotărârea în cauză trebuia pusă în executare în perioada 17.10.2008 – 17.10 2011. În toată această perioadă creditorul nu a manifestat diligențe pentru punerea în executare a titlului executoriu, în contextul în care data dosarului de executare nr.5137 este 14.03.2012.
Sentința civilă nr.597F/17.10.2008 trebuia pusă în executare în interiorul termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de Decretul nr.167/1958, fiind vorba despre o creanță comercială. Nu a fost pusă în executare în interiorul acestui termen, astfel că nu mai putea fi pusă în executare. Faptul că titlul executoriu a ajuns în posesia AFP Slobozia cu mult în afara termenului de prescripție nu conferă acestui titlu repunerea în termenul de executare silită. Admițând punctul de vedere al intimatei AFP Slobozia ar însemna ca în astfel de situații termenul de prescripție să nu fie de 3 ani sau, în cazul creanțelor fiscale 5 ani ci cel puțin 8 ani, însumând cele două termene. Ori o astfel de ipoteză este exclusă, nefiind prevăzută de nici un act juridic.
Pentru ca AFP Slobozia să fi putut pune în executare sentința civilă sus-menționată, ar fi trebuit ca lichidatorul să-i comunice titlul executoriu în interiorul termenului de prescripție iar creditoarea să înceapă executarea silită în interiorul aceluiași termen. Cum însă titlul executoriu a ajuns în posesia creditoarei cu mult după împlinirea termenului de prescripție, executarea silită este nelegală.
Invocă recurentul faptul că instanța de fond a pronunțat sentința raportându-se la dispozițiile codului de procedură fiscală, ignorând caracterul comercial al creanței pusă în executare și ignorând că raportul juridic fundamental a fost între lichidatorul .., recurentul și Solu C.. De asemenea, instanța a reținut greșit că termenul de prescripție ar fi început să curgă de la data de 01.01.2009, în condițiile în care intimata nu a fost parte în judecata în care s-a pronunțat sentința civilă pusă în executare.
Pentru motivele invocate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii contestației la executare.
În drept cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art.3041 cod procedură civilă iar în probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Intimata, legal citată, nu s-a prezentat la instanță și nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința recurată în raport de motivele invocate și având în vedere actele și lucrările dosarului, tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat, reținând următoarele:
Primul motiv de recurs privind lipsa titlului executoriu nu este fondat, în cauză existând titlul executoriu reprezentat de sentința nr.597/17.10.2008 pronunțată de tribunalul Ialomița în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială, întemeiată pe dispozițiile art.138 din Legea nr.86/2006.
Susținerea recurentului că executarea acestei sentințe o puteau solicita doar părțile din proces nu este întemeiată deoarece acțiunea a fost promovată în cadrul procedurii insolvenței iar Cabinetul Individual de Insolvență „C. N.”, reclamantul în cauza respectivă, nu a acționat și nu a promovat acțiunea în nume propriu, activitatea sa constând, în principal, în administrarea activității și bunurilor debitorului aflat în insolvență, în interesul creditorilor, fără a fi un reprezentant al acestora.
În ceea ce privește faptul că creditoarea AFP Slobozia nu a fost parte în procesul în care s-a pronunțat sentința de antrenare a răspunderii patrimoniale nu are relevanță deoarece potrivit art.138 din legea insolvenței, aceasta legitimează în primul rând pe administratorul/lichidatorul judiciar să promoveze o astfel de acțiune și numai în cazul în care acesta nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea, aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.
Cum în speță lichidatorul a promovat acțiunea, împotriva acelorași persoane și pentru aceleași motive, creditorii nu mai puteau formula o astfel de acțiune.
În astfel de cereri nu importă părțile din proces și dacă cererea a fost formulată de creditori deoarece prin angajarea răspunderii organelor de conducere pentru pasivul debitoarei nu se creează un raport juridic obligațional între creditorii care au formulat cererea și pârât ci se urmărește obligarea acestuia din urmă la repararea prejudiciului adus debitoarei. Sumele astfel obținute intră în patrimoniul debitoarei și sunt utilizate conform art.140 din Legea insolvenței, fie la reorganizare, fie pentru plata tuturor creditorilor, în conformitate cu ordinea de prioritate stabilită de lege și nu numai a celor care au formulat cererea de atragere a răspunderii. Și cererea făcută de un singur creditor este în interesul tuturor creditorilor și poate privi întregul pasiv, deci cu atât mai mult aceste considerente sunt valabile în cazul cererii formulate de către lichidator.
Nu este fondat nici motivul de recurs privind imposibilitatea punerii în executare a titlului deoarece creditoarea nu a fost parte și nu există o cesiune a creanței de la CII C. N. către creditoare.
Potrivit art.142 din legea insolvenței executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă și după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.
De la articolul de lege menționat există prevederi derogatorii și anume dispozițiile art.136 alin.52 cod procedură fiscală conform cărora „ Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, potrivit dispozițiilor cap. IV din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, revine organului de executare în a cărui rază teritorială își are/și-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent sau organului de executare competent desemnat potrivit art. 33 alin. (3), după caz.”
Se observă că legea vorbește despre transmiterea tabelului definitiv consolidat, fără a condiționa această transmitere de îndeplinirea vreunei formalități.
Nici critica privind regimul aplicabil creanței creditoarei AFP Slobozia nu este fondată deoarece fiind o creanță bugetară, nu i se poate aplica regulile dreptului comun și nici dispozițiile Decretului nr.167/1958 cu privire la prescripția dreptului de a cere executarea silită.
Creanțele născute din raporturile de drept material fiscal sunt potrivit art.21 din codul de procedură fiscală creanțe fiscale.
Chiar dacă creanța creditoarei AFP Slobozia a fost stabilită în cadrul procedurii insolvenței, soluționată în materie comercială la acea vreme, procedura comercială nu a imprimat același caracter comercial și creanței care trebuia evidențiată în tabel conform art.72 din legea insolvenței, lucru pe care lichidatorul judiciar l-a și făcut, creanța creditoarei intimate fiind menționată în tabelul definitiv al creanțelor la categoria creanțelor către stat, garantate.
Fiind o creanță fiscală, în ceea ce privește dreptul de a cere executarea silită, sunt aplicabile dispozițiile art.131 din Codul de procedură fiscală conform cărora „Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.”
Cum sentința care constituie titlu executoriu a fost pronunțată la data de 17.10.2008, termenul de prescripție începe să curgă la data de 01.01.2009 și se împlinește la data de 31.12.2014 și având în vedere data începerii executării silite – 14.03.2012, se constată că aceasta este îndeplinită înăuntrul termenului de prescripție, cum corect a reținut și instanța de fond.
În ceea ce privește împrejurarea că sentința ce constituie titlul executoriu în prezenta cauză a mai făcut obiectul unei alte executări silite, pornită la cererea creditorului S.C. ULTEX S.A., în dosarul nr._, dosar în care a fost admisă contestația formulată de debitor și anulată executarea, aceasta nu impietează ci nimic prezenta executare silită deoarece în cazul invocat s-a anulat executarea întrucât creditorul nu a solicitat executarea silită conform normelor impuse de legea insolvenței ci a urmărit realizarea propriei creanțe, în defavoarea celorlalți creditori, ceea ce contravine dispozițiilor art.142 din lege.
Reținând că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a legii și o temeinică apreciere a probelor, dar și faptul că nu există nici un alt motiv care să ducă la casarea sau modificarea sentinței recurate, în cauză nefiind incident niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art.304 și nici art.3041 cod procedură civilă, pentru considerentele reținute tribunalul apreciază recursul ca fiine nefundat, urmând ca în baza art.312 alin.1 cod procedură civilă să îl respingă.
Văzând și dispozițiile art.377 alin.2 pct.4 cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.312 alin.1 cod procedură civilă respinge ca nefondat recursul declarat de către recurentul D. I. domiciliat în Tăndărei, ., ., . împotriva sentinței civile nr.498 din 18.02.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
I. R. M. Z. I. G. M. L. B. C.
Red.tehnored. IMR
2 ex/23.05.3012
Judec.fond S. P.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1141/2013. Tribunalul IALOMIŢA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 108/2013. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|
