Contestaţie la executare. Sentința nr. 18/2013. Tribunalul IALOMIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 460/229/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA-SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 578R
Ședința publică de la 21 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – T. I.
Judecător – D. C. T.
Judecător – I. T.
Grefier – Z. N.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul-contestator S. V., împotriva sentinței civile nr.1811/09.04.2013 pronunțată de Judecătoria Fetești, în contradictoriu cu intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recurentul-contestator a depus dovada consemnării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei, cu chitanța nr._-141-0002 din 21.05.2013 și timbru judiciar de 0,50 lei.
Instanța pune în discuția părților excepția inadmisibilității recursului și având în vedere actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare.
După deliberare.
INSTANȚA
Cu privire la recursul civil de față:
Prin sentința civilă nr.1811 din 9 aprilie 2013, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Fetești și s-a declinat competența soluționării cauzei, având ca obiect contestație la executare formulată de debitorul S. V., cu domiciliul in Țăndărei, șos. București, . C, etaj 2, ., în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Slobozia, cu sediul în Slobozia, .. 14, jud. Ialomița, în favoarea Tribunalului C..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
În cererea introductivă de instanță, debitorul S. V. a solicitat, în contradictoriu cu creditoarea Administrația Finanțelor Publice Slobozia, lămurirea înțelesului întinderii și aplicării titlului executoriu nr._/21.06.2012, emis în baza sentinței civile nr.2283/2011 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.529/14.03.2012 a Curții de Apel C., în sensul de a obliga creditoarea de a pune în acord titlul executoriu emis de Tribunalul C. și anularea popririi înființată de Administrația Finanțelor Publice Slobozia.
Judecătoria a apreciat că în cazul de față titlul executoriu este reprezentat de sentința civilă nr.2283/2011 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.529/14.03.2012 a Curții de Apel C., și nu titlul executoriu nr._/21.06.2012, acesta fiind emis doar pentru a fi demarată, potrivit procedurii fiscale, executarea silită, situație față de care a invocat excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței soluționării cauzei la Tribunalul C..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în cauză nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de art.400 alin.2 Cod procedură civilă, ci contestația sa privea titlul executoriu fiscal nr._/21.06.2012, emis de Administrația Finanțelor Publice Slobozia, situație în care competența de judecată revine Judecătoriei Fetești, ca instanță de executare.
Tribunalul, examinând sentința atacată cu recurs, în raport de criticile formulate, actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile art.304 ind.1 Cod procedură civilă, constată că recursul este inadmisibil și urmează a-l respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art.158 alin.3 Cod procedură civilă, dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente.
În cauză, Judecătoria Fetești a pronunțat o sentință definitivă și irevocabilă, fără a fi supusă vreunei căi de atac.
Declarând recurs împotriva unei sentințe ce nu este supusă niciunei căi de atac, motivul invocat de recurent nu poate fi astfel analizat, iar recursul se privește ca inadmisibil.
Față de cele de mai sus, tribunalul va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul contestator S. V., împotriva sentinței civile nr.1811 din 9 aprilie 2013 a Judecătoriei Fetești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul contestator S. V., domiciliat în Țăndărei, Șoseaua București, ., ., județul Ialomița, împoriva sentinței civile nr.1811 din 9.04.2013 a Judecătoriei Fetești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.05.2013.
PreședinteJudecătorJudecătorGrefier
Red.I.T.
Tehnored. O.C.
2 ex/10.06.2013
Jud fond B. I. L.
← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 106/2013.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 16/2013. Tribunalul IALOMIŢA → |
---|