Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 108/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 108/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 108/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 108/A
Ședința publică de la 05 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. R.
JUDECĂTOR: R. M. I.
GREFIER: M. I.
Pe rol soluționarea apelului civil formulat de apelantul-reclamant T. A., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în D., .. Călărași și domiciliat în com. Andrășești, . 71, jud. Ialomița, împotriva încheierii de ședință din 21.10.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._ 13, în contradictoriu cu intimații C. C., T. M. și U. A. TERITORIALĂ ., având ca obiect îndreptare eroare materială .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-reclamant T. A., personal, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că pricina este la primul termen de judecată în apel, după care;
Instanța procedează la identificarea apelantului-reclamant T. A. care se legitimează cu C.I. . nr._ . Acesta arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Apelantul-reclamant T. A. precizează că a dorit să primească actele de procedură din dosar la D., . un domiciliu procesual, dar acum a formulat cerere de îndreptare deoarece nu poate să demonstreze că este una și aceeași persoană cu T. A. din . de care solicită admiterea apelului și comunicarea actelor de procedură la domiciliul din Cartea de Identitate, respectiv ..
Tribunalul ia act, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului civil de față, tribunalul constată următoarele:
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21.10.2014, în dosarul nr._ 13 Judecătoria Slobozia a respins cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamantul T. A., domiciliat în D., ., jud. Călărași, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că nu s-a strecurat nici o eroare de redactare în cuprinsul sentinței civile nr. 838/03.04.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._ 13, cu privire la adresa reclamantului, astfel că cererea de îndreptare eroare materială apare ca neîntemeiată.
În cererea de chemare în judecată reclamantul a menționat că adresa sa este în D., chiar a solicitat și o îndreptare eroare materială în acest sens, fără a preciza dacă este vorba de domiciliu efectiv sau doar de reședință. Ori, de vreme ce acestuia i-au fost comunicate toate actele procedurale la adresa menționată, iar noțiunea de domiciliu, potrivit literaturii și practicii judiciare trebuie privită în sens larg; prin domiciliu în sens procesual înțelegându-se și acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, localitatea unde trăiește efectiv.
Pentru aceste considerente, prima instanță a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva încheierii pronunțată de Judecătoria Slobozia la data de 21.10.2014 în dosarul civil nr._ a formulat apel reclamantul T. A., în termen legal și motivat, considerând că în mod eronat a respins instanța cererea sa de îndreptare eroare materială, în D., pe ., jud. Călărași, având doar reședința, iar domiciliul său stabil, conform actului său de identitate, depus odată cu cererea de chemare în judecată este în Andrășești, ., nr. 71, județul Ialomița.
Tribunalul, examinând încheierea pronunțată de Judecătoria Slobozia la data de 21 octombrie 2014 în dosarul civil nr._ 13 apelată și față de motivele de apel invocate, apreciază apelul declarat de către reclamant ca fiind fondat, întrucât domiciliul reclamantului menționat în Cartea de Identitate este în comuna Andrășești, ., nr. 71, județul Ialomița.
Este adevărat că reclamantul și-a ales domiciliul procesual în D., pe ., jud. Călărași, iar prima instanță a procedat corect prin comunicarea actelor de procedură la acest domiciliu indicat în cererea de chemare în judecată, însă domiciliul reclamantului potrivit actului de identitate este în comuna Andrășești, ., nr. 71, județul Ialomița, urmând ca tribunalul să țină cont de acest lucru.
Pe cale de consecință, tribunalul va admite apelul declarat de apelantul T. A. împotriva încheierii pronunțată de Judecătoria Slobozia la data de 21 octombrie 2014 în dosarul civil nr._ 13, pe care o va schimba în tot. Va dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în sentința nr.838 din 03.04.2014 și în Încheierea din data de 08.07.2014 pronunțate de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._ în ceea ce privește domiciliul petentului și în loc de „T. A., domiciliat în D., ., jud. Călărași” se va trece „T. A., domiciliat în comuna Andrășești, ., nr.71, județul Ialomița”.
Văzând și dispozițiile art. 446 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de către apelantul T. A., domiciliat în comuna Andrășești, ., nr.71, județul Ialomița, împotriva Încheierii din data de 21.10.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia, pe care o schimbă în tot și în consecință:
Admite cererea formulată de T. A. și dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în sentința nr.838 din 03.04.2014 și în Încheierea din data de 08.07.2014 pronunțate de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._ în ceea ce privește domiciliul petentului și în loc de „T. A., domiciliat în D., ., jud. Călărași” se va trece „T. A., domiciliat în comuna Andrășești, ., nr.71, județul Ialomița”.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.02.2015.
Președinte, D. R. | Judecător, R. M. I. | |
Grefier, M. I. |
Red.Tehnored.R.D./6 ex./09.02.2015/Jud.fond. P. S.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 75/2015. Tribunalul... → |
|---|








