Contestaţie la executare. Decizia nr. 23/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 23/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 23/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 23/R
Ședința publică de la 19 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: M. I.
JUDECĂTOR: D. R.
GREFIER: M. I.
Pe rol soluționarea recursurilor civile formulate de recurentele-pârâte S.C. S. C. S.R.L., cu sediul social și sediul pentru comunicarea actelor în București, .. 5, Corp B, etj. 3, sector 3 și B. C. ROMÂNĂ SA, cu sediul în mun. București, .. 5, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1488 din 10.06.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-contestatori Z. F. C. și Z. L., ambii cu domiciliul în mun. Slobozia, . și intimatul-pârât C. I., cu domiciliul în mun. Slobozia, . 4, ., jud. Ialomița, având ca obiect contestație la executare - suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat D. M., pentru intimații-contestatori, în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosarul cauzei la acest termen, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele: pricina este la primul termen de judecată în recurs, recurenta-pârâtă B.C.R. SA a depus dovada consemnării taxei judiciare de timbru în sumă de 97 lei conform ordinului de plată depus la fila 39 dosar, recurenta-pârâtă S.C. S. C. S.R.L. nu a înaintat la dosar dovada timbrării cererii de recurs, iar intimații-contestatori au formulat întâmpinare prin care au solicitat și judecarea cauzei în lipsă, după care;
Avocat D. M., pentru intimații-contestatori, invocă excepția netimbrării recursului formulat de recurenta S.C. S. C. S.R.L., față de faptul că aceasta nu a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru. Precizează că nu mai are alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat.
Tribunalul ia act de excepția netimbrării invocată de apărătorul intimaților-contestatori și nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, se consideră lămurit, constată cercetarea judecătorească încheiată, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepția invocată în cauză și în combaterea motivelor de recurs formulate de B. C. Română S.A.
Avocat D. M., pentru intimații-contestatori, solicită admiterea excepției și anularea recursului formulat de recurenta S.C. S. C. S.R.L. ca netimbrat.
Cu privire la recursul formulat de B. C. Română SA solicită respingerea acestuia ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Precizează că a dezvoltat în întâmpinare apărările cu privire la fiecare motiv de recurs formulat de către B.C.R. SA
Consideră că instanța de fond în mod corect a avut în vedere, pe de o parte, toate neregulile privitoare atât la întinderea creanței cât și la înțelesul titlului executoriu, iar pe de altă parte arată că a invocat printr-o cerere separată și clauzele abuzive prevăzute la pct. 7, 8 și 9, pe care și instanța le-a considerat ca fiind abuzive. Apreciază că instanța putea să facă și acest lucru întrucât, invocând aceste clauze abuzive, evident acestea aveau repercusiuni și cu privire la întinderea creanței.
De asemenea, arată că a invocat și faptul că în mod incorect S.C. S. C. S.R.L. a perceput intimaților-contestatori dobânzi prin acele acte adiționale cu privire la care aceștia au solicitat anularea. La momentul cesionării, intimații-contestatori aveau o sumă, iar la semnarea actului adițional aveau o sumă mult mai mare decât aceea pentru care au luat creditul. Întrucât S.C. S. C. S.R.L. este o societate comercială cu răspundere limitată, nu putea să perceapă dobânzi ca și o bancă .
Pentru aceste motive și pentru cele invocate în întâmpinare, apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel că solicită respingerea recursului formulat de recurenta B. C. Română SA ca nefondat, urmând a se avea în vedere și deciziile Curții Europene invocate de intimații-contestatori, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza rămâne în pronunțare.
După deliberare,
INSTANȚA
Deliberând cu privire la recursul civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1488 din 10.06.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia, s-a admis în parte contestația la executare, astfel cum a fost precizată și completată, formulată de contestatorii Z. F. C. și Z. L., ambii cu domiciliul în municipiul Slobozia, ., scara D, apartament 137, județul Ialomița, în contradictoriu cu intimații S.C. S. C. S.R.L., cu sediul în municipiul București, Sector 3, .. 5, Corp B, etaj 3, C. I., cu domiciliul în municipiul Slobozia, ., scara A, apartament 4, județul Ialomița și B. C. ROMÂNĂ, cu sediul în municipiul București, .. 5, Sector 3.
S-a constatat nulitatea absolută a clauzelor de la pct. 6 teza a 3-a, pct. 7, pct. 8 și pct. 9, în ceea ce privește comisionul de rambursare anticipată și comisionul de acordare credit, din contractul de credit bancar pentru investiții imobiliare pentru persoane fizice nr. 2475 / 26.07.2007, încheiat între B. C. Română S.A., Z. F. C., Z. L. și C. I..
S-au anulat: actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 870/2012 al B. „C. și Tanurca”, contractul de cesiune de creanță nr. J 739/31.08.2010, numai în ceea ce privește cesionarea contractului de credit nr. 2475/26.07.2007; angajamentul de plată din data de 18.10.2010 și actul adițional la angajamentul de plată din 28.12.2011.
S-a respins cererea contestatorilor, de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, ca neîntemeiată.
S-a dispus restituirea către contestatori a cauțiunii în cuantum de 10.000 lei, achitată de aceștia în prezenta cauză, conform chitanței nr._/1 din 30.04.2013 și recipisei de consemnare nr._/1 din 30.04.2013, eliberate de CEC BNK – Sucursala Slobozia, după rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri.
În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că, criticile aduse de contestatori titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 2475 din 26.07.2007 sunt întemeiate în parte, astfel cum se va arăta în cele ce urmează.
Prima clauză din contract criticată de contestatorii-debitori este cea de la pct. 6, conform căreia „La data încheierii prezentului contract, dobânda curentă este de 5,8% pe an și este fixă în primul an și variabilă ulterior. Dobânda fixă se menține constantă pe o perioadă de un an, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la pct. 6 și 7. După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,20 p.p.”
În primul rând, s-a reținut de către prima instanță că această convenție de credit, precum și angajamentele de plată despre care se va face vorbire mai jos, reprezintă un contract de credit bancar, ale cărei clauze intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, întrucât intimatele B. C. Română S.A. și S.C. S. C. S.R.L. au calitatea de comerciant, iar împrumutații au calitatea de consumatori.
Instanța de fond a reținut că prevederile contractuale analizate nu au fost negociate direct cu consumatorii, în sensul dispozițiilor legale de mai sus, având în vedere că aceste contracte sunt preformulate, standard. Față de acest aspect, din textele sus-amintite reiese faptul că, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Prin urmare, aceste din urmă aspecte vor fi avute în vedere în continuare.
Astfel, instanța a reținut că, în ceea ce privește clauza prevăzută de pct. 6 teza a 3-a, pct. 7, pct. 8 și pct. 9, în ceea ce privește comisionul de rambursare anticipată și comisionul de acordare credit, din contractul de credit bancar pentru investiții imobiliare pentru persoane fizice nr. 2475/26.07.2007, încheiat între B. C. Română S.A., Z. F. C., Z. L. și C. I., nu s-a făcut dovada negocierii directe cu cei trei consumatori.
În acest sens, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 citate mai sus și faptul că, potrivit art. 4 alin. 3, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. De asemenea, instanța a mai reținut și că aceste clauze mai sus enumerate sunt excesive, creând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Astfel, în ceea ce privește clauza cuprinsă la pct. 6 teza a 3-a din contract, privind dreptul băncii de a modifica, unilateral, dobânda, cea de la pct. 7, de a stabili, unilateral dobânda curentă, în funcție de situația financiară a debitorului (dacă înregistrează credite și/sau dobânzi restante în ron și/sau valută și durata acestor restanțe), cea de la pct. 8, de a majora dobânda în funcție de serviciul datoriei în cazul creditelor restante și cea de la pct. 9, în ceea ce privește comisionul de rambursare anticipată și comisionul de acordare credit, faptul că între contestatori și bancă a existat o poziție de dezechilibru, de inegalitate la încheierea contractului, rezultă fără echivoc din modul de redactare a acestor clauze, banca, de pe poziția de forță, putând oricând să declare creditul scadent.
Clauzele în discuție nu respectă nici exigențele bunei-credințe, deoarece inserarea clauzei privind dreptul băncii de a modifica, unilateral, dobânda, a clauzei de la pct. 7, de a stabili, unilateral dobânda curentă, în funcție de situația financiară a debitorului (dacă înregistrează credite și/sau dobânzi restante în ron și/sau valută și durata acestor restanțe), a celei de la pct. 8, de a majora dobânda în funcție de serviciul datoriei în cazul creditelor restante și a celei de la pct. 9, în ceea ce privește comisionul de rambursare anticipată și comisionul de acordare credit, au vătămat interesele legitime, patrimoniale ale contestatorilor, prin majorarea costului creditului.
În concluzie, având în vedere argumentele expuse mai sus, faptul că, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, instanța de fond a constatat nulitatea absolută a clauzelor abuzive prevăzute la pct. 6 teza a 3-a, pct. 7, pct. 8 și pct. 9, în ceea ce privește comisionul de rambursare anticipată și comisionul de acordare credit, din contractul de credit bancar pentru investiții imobiliare pentru persoane fizice nr. 2475 / 26.07.2007, încheiat între B. C. Română S.A., Z. F. C., Z. L. și C. I..
Cu privire la consecințele pe care le-a avut inserarea în contract a acestor clauze asupra derulării contractului de credit, instanța a reținut că, potrivit Raportului de expertiză contabilă judiciară, întocmit în cauză, procentul inițial de dobândă a fost de 5,8 %, fiind majorat începând cu luna noiembrie 2009 la 10,1 %, fără a se încheia vreun act adițional la contractul inițial de creditare, datoria totală lunară a debitorului crescând de la 219,68 euro/lună la 320,13 euro/lună, iar suma alocată rambursării creditului (rată credit) a scăzut de la 40,25 euro/lună la 18 euro/lună, concomitent, cuantumul dobânzii lunare crescând de la 162 de euro la 284 de euro.
În condițiile în care împrumutatul a înregistrat întârzieri la plata ratelor creditului, intimata B. C. Română S.A. a înțeles să cesioneze contractul de credit bancar pentru investiții imobiliare nr. 2475/26.07.2007 către S.C. S. C. S.R.L., conform contractului de cesiune de creanțe nr. J739/31.08.2010.
Noul creditor, S.C. S. C. S.R.L., menținând aceeași poziție de inegalitate, impune împrumutatului și coplătitorilor, fără posibilitate de negociere, angajamentul de plată și apoi actul adițional la angajamentul de plată, prin care se stabilesc noi grafice de rambursare, evident, imposibil de respectat în condițiile în care de la 360 de rate lunare de rambursare se ajunge ca aceeași sumă să trebuiască a fi rambursată în 12 rate lunare și apoi în 6 rate lunare, cu o ultimă rată în valoare de_,09 euro, așadar, o rată mai mare și decât valoarea întregului împrumut acordat inițial prin contractul de credit nr. 2475/26.07.2007, de către B. C. Română S.A.
În acest sens, instanța de fond a reținut că, potrivit concluziilor Raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, suma achitată de către împrumutatul Z. F. C. după semnarea angajamentului de plată cu S.C. S. C. S.R.L., în intervalul 27.12.2010 – 16.12.2011, este de 3750 de euro, sumă ce acoperă în totalitate primele 11 rate scadente din grafic, plus 460,23 euro din ultima rată scadentă, în sumă totală de_,88 euro.
Cu privire la actul adițional la angajamentul de plată, instanța a reținut concluziile aceluiași Raport de expertiză, potrivit cărora, în raport cu angajamentul de plată semnat la data de 18.10.2010, pentru suma totală de_,65 euro și plățile totale efectuate, soldul datoriei trebuia să fie_,65 euro, nicidecum_,34 euro, situație din care se deduce că, în intervalul 18.10.2010 – 17.01.2012, deși contestatorul Z. F. C. efectuează plăți, debitul datorat de acesta crește scriptic, în mod nejustificat, cu suma de 9033,69 euro.
Având în vedere că această situație a fost generată de inserarea clauzelor abuzive de către intimata B. C. Română S.A., în contractul încheiat cu aceasta de debitorul-împrumutat Z. F. C., o consecință a anulării acestor clauze este repunerea părților în situația anterioară, respectiv revenirea la dobânda inițială, anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 870/2012 al B. „C. și Tanurca”, a contractului de cesiune de creanță nr. J 739/31.08.2010, numai în ceea ce privește cesionarea contractului de credit nr. 2475/26.07.2007; a angajamentului de plată din data de 18.10.2010 și a actului adițional la angajamentul de plată din 28.12.2011.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, în termen legal și motivat, S.C. S. C. S.R.L. și B. C. ROMÂNĂ.
Referitor la recursul formulat de recurenta S.C. S. C. S.R.L. s-a invocat la termenul de judecată din data de 19.02.2015 de către intimații Z. F. C. și Z. L. excepția netimbrării, cu privire la care tribunalul reține următoarele:
Cum recurenta S.C. S. C. S.R.L. nu a timbrat anticipat recursul, aceasta a fost legal citată, pentru termenul din data de 19.02.2015, cu mențiunea de a timbra recursul cu suma de 97 lei taxă judiciară de timbru, obligație căreia nu s-a conformat.
Or, prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit prevederilor art.9 din Ordonanța Guvernului nr.32/1995, art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu a achită taxa judiciară de timbru și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta S.C. S. C. S.R.L. nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunilor din citația pentru termenul din data de 19.02.2015, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că, în cauză nu operează scutirea legală – personală sau ca obiect – de obligația timbrării, tribunalul urmează să dea eficiență dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, respectiv ale art.35 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a legii, să admită excepția netimbrării cererii de recurs invocată de intimații Z. F.-C. și Z. L. și să dispună anularea recursului formulat de recurenta S.C. S. C. S.R.L., ca netimbrat.
În motivarea recursului B. C. Română SA arată că sentința atacată este nelegală fiind dată ca urmare a administrării superficiale a probelor produse și cu aplicarea greșită a Legii nr. 193/2000.
Sub aspectul nelegalității, recurenta B.C.R. SA solicită instanței să constate faptul că, prima instanță în mod nelegal a respins excepția inadmisibilității acțiunii relativ la capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale ce privesc modalitatea de calcul a dobânzii.
În speța de față, consideră recurenta, suntem în prezența unei contestații formulată împotriva unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească fără însă a se indica motive de nelegalitate a executării silite sau neregularități ale actelor de executare silită și nu sunt solicitate lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea acestui titlu executoriu.
Recurenta redă în continuare dispozițiile art. 399 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă și art. 712 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, precizând că legiuitorul a prevăzut în mod expres posibilitatea invocării unor apărări de fond împotriva titlului executoriu, numai în situația în care, în mod efectiv, partea nu a avut la dispoziție opțiunea de a-și valorifica pe altă cale apărările.
Se învederează faptul că textul de lege este de strictă interpretare, respectiv dacă este prevăzută o altă acțiune, chiar și de drept comun, pentru a se tranșa apărările de fond împotriva unui titlu executoriu, partea nu are deschisă calea în cadrul contestației la executare. Cu atât mai mult cu cât sfera noțiunii de „altă cale de atac” nu se restrânge doar la normele speciale de drept, ci include și normele dreptului comun, partea nu are deschisă calea contestației la executare pentru a face apărări de fond împotriva titlului executoriu.
Relevante în acest context sunt dispozițiile art. 716 alin. 3 din Noul Cod de procedură civilă, care prevăd o regulă derogatorie de la dreptul comun: „părțile vor fi citate în termen scurt, iar judecarea contestației se face de urgență și cu precădere”. Astfel, soluționarea contestației la executare trebuie să se facă cât mai repede cu putință pentru a nu prejudicia drepturile creditorului urmărit.
Din această cerință a legii privind soluționarea de urgență a contestației la executare, recurenta consideră că se poate trage concluzia că, deși regimul probator este cel de drept comun, în concret nu vor putea fi administrate decât acele probe care nu întârzie nejustificat judecata. Or, problemele de drept ridicate de contestatori privind anularea unor clauze contractuale pretins abuzive, presupun administrarea unui probatoriu complex, incompatibil cu regimul de celeritate impus de legiuitor pentru soluționarea contestației la executare.
În opinia recurentei, existența unei alte căi de atac constituie un fine de neprimire pentru analizarea validității în fond a titlului executoriu în cadrul unei acțiuni având ca obiect contestație la executare.
Se arată că, deși aveau deschisă o acțiune în justiție de drept comun, în condițiile prevăzute de dispozițiile Codului de procedură civilă, contestatorii nu au uzat de aceste mijloace procedurale pe care le aveau la dispoziție în faza de derulare a contractului de credit, ci în faza de executare silită (creditul a fost scadent anticipat).
O altă critică se referă la faptul că instanța de fond a interpretat greșit atât Legea nr. 193/2000, cât și dispozițiile contractuale, constatând ca fiind abuzive clauzele referitoare la modalitatea de calcul a dobânzii.
Recurenta apreciază că condițiile pe care Legea nr. 193/2000 le impune pentru a califica ca abuzive anumite clauze din contractele de credit nu sunt întrunite în prezentul litigiu.
Modificările de dobândă au avut la bază condiții obiective, independente de voința B.C.R., ce țin de evoluția indicatorilor financiari pe piața financiar-bancară, astfel încât nu se poate susține că dobânda a fost modificată unilateral de către Bancă și nici nu se poate vorbi de un dezechilibru între contraprestații, contestatorul datorând numai sumele ce constituie costul contractului, calculat în modul și după criteriile la care acesta a consimțit.
De altfel, așa-zisele modificări unilaterale ale dobânzii sunt firești, fiind rezultatul fluctuațiilor înregistrate de dobânda variabilă la care s-a convenit. Variația dobânzii este reglementată chiar în cuprinsul contractului de credit, la fel ca și posibilitatea Băncii de a modifica cuantumul acesteia în funcție de costul resurselor de creditare.
Art. 969 din vechiul cod civil consacră această putere de lege a învoielii părților făcând aplicația principiului „pacta sunt servanda”. Dispozițiile din Legea nr. 193/2000 vin să completeze analiza juridică ce păstrează în centrul său principiile de drept și nu să înlăture elementele sine qua non de care depinde validitatea unui contract.
Recurenta susține că instanța de fond în motivare nu a arătat în ce constă dezechilibrul contractual și lipsa de negociere, condiții esențiale pentru ca o clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă.
Clauzele contestate au fost negociate și în acest sens recurenta arată că, perfectând contractul, contestatorul Z. F. C. a agreat în cunoștință de cauză componentele prețului creditului, deci inclusiv cuantumul dobânzii.
În continuare se învederează faptul că, în urma negocierii, a discuțiilor purtate și a acceptării condițiilor de creditare ale Băncii, asupra cărora contestatorul a fost expres informat în faza precontractuală, s-a format acordul de voință al părților. B. nu a impus clientului Z. F. C. să semneze o convenție de credit pe care nu dorea să o încheie. Dimpotrivă, contestatorul este cel care a avut inițiativa demarării raporturilor contractuale cu B., prin formularea cererii de acordare a creditului.
De altfel, contestatorul Z. F. C. nu a prezentat nicio dovadă în sensul că a solicitat Băncii lămuriri sau explicații suplimentare cu privire la înțelesul clauzelor pretins abuzive și că ar fi fost refuzată oferirea unor astfel de răspunsuri, nu a făcut dovada faptului că a solicitat Băncii negocierea acestor clauze.
Referitor la clauzele cuprinse la art. 6 privind dobânda variabilă – a căror anulare se solicită de către contestatori – recurenta susține că aceste clauze nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Dimpotrivă, o decizie de eliminare a acestor clauze ar determina un dezechilibru semnificativ în defavoarea băncii din moment ce duce la acordarea unui credit cu titlu gratuit de către o societate bancară obligată să funcționeze pe principiile obținerii de profit.
De asemenea, se arată că partea care reclamă repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebuie să arate că acesta a rămas lipsit de utilitate în ceea ce-l privește sau că a fost astfel reglementat încă de la data încheierii contractului. Or, în speță, contestatorii nu susțin lipsa utilității contractului. Nivelul dobânzii percepute în baza contractului este la un nivel comparabil cu nivelul de dobândă practicat de alți prestatori de servicii financiare, fiind evident că acesta este unul rezonabil și justificat de costul resurselor de creditare.
Față de motivele expuse anterior, recurenta solicită admiterea cererii de recurs astfel cum a fost formulată, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii relativ la capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale ce privesc modalitatea de calcul a dobânzii, modificarea în întregime a sentinței instanței de fond, în sensul respingerii contestației la executare, cu obligarea intimaților-contestatori la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea formulată, intimații-contestatori au solicitat respingerea recursului ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Tribunalul, examinând sentința atacată cu recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, motivele de recurs invocate în scris cât și din oficiu, potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, constată recursul nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele de mai jos.
Primul motiv de recurs vizează excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la net. 7 si 8 din contractul de credit nu este fondat.
Corect a interpretat instanța de fond prevederile art. 399 alin. 3 din C.proc.civ. care prevăd că, în cazul titlurilor care nu provin de la organele de jurisdicție, așa cum este un contract de credit, debitorul are dreptul să invoce pe calea contestației la executare toate apărările de fond referitoare la existența, întinderea și valabilitatea creanței.
De altfel, motivarea instanței de fond cu privire la această excepție conține suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
Motivul de recurs ce vizează soluționarea în mod greșit a excepției inadmisibilitatii acțiunii, de asemenea, nefondat întrucât Legea nr. 193/2000, temeiul în drept al acestor capete de cerere și nicidecum nu stabilește că o astfel de acțiune poate fi formulată exclusiv pe calea unei acțiuni separate.
Niciuna din cele două căi procedurale nu o exclude pe cealaltă, consumatorul fiind liber să-și aleagă calea procedurală pe care o consideră cea mai eficientă și oportună.
De asemenea, tribunalul are în vedere interpretarea directivei menționate de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene care a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial SA versus Rocio Marciano Quintero (C-240/98) că protecția acestui act normativ conferă judecătorului național posibilitatea de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale în măsura în care este investit cu formularea unei cereri.
Mai mult, tribunalul observă că nicio dispoziție din Legea nr. 193/2000 nu impune o procedură prealabilă obligatorie ca cea prezentată de recurentă.
Așa cum s-a precizat anterior, intimații au ales în soluționarea cererii lor, contestația la executare, regulile de procedură ce trebuie urmate fiind numai cele stabilite de codul de procedură civilă prevăzute în această materie.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, nulitatea prin care o clauză abuzivă este sancționată trebuie calificată ca fiind o nulitate absolută ce poate fi invocată oricând, efectele constatării nulității producându-se retroactiv, situație în care interesul intimaților în promovarea cererii este legitim, născut și actual, folosul practic pe care îl au intimații din punerea în mișcare a procedurii judiciare fiind evident, scutirea de la plata unor rate de credit și restituirea altora.
Întrucât examinarea clauzelor contractuale cu care instanța a fost învestită presupune existența în prealabil a unui contract semnat de către cele două părți, care și-a produs integral sau parțial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligației asumate de consumator nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecată.
În ceea ce privește criticile formulate de recurentă cu privire la fondul cauzei, tribunalul le constată ca nefiind întemeiate.
Cât privește motivul de recurs conform căruia instanța de fond s-ar fi substituit voinței părților, modificând natura contractului, tribunalul îl privește ca fiind neîntemeiat, având în vedere aspectele mai sus analizate referitoare la obligația instituită în sarcina instanței de judecată privind analiza clauzelor abuzive a unui contract, cu consecința anulării acelor clauze pe care le constată ca fiind abuzive, obligație prevăzută de Legea nr. 193/2000.
În ceea ce privește aprecierea instanței de fond că în speța dedusă judecății sunt îndeplinite cerințele instituite de prevederile Legii nr. 193/2000 pentru ca o clauză contractuală să poată fi calificată ca abuzivă, dispoziții ale legii care transpun prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/13/CEE, tribunalul constată că aceasta a făcut o corectă și amplă analiză a condițiilor necesare pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale.
Astfel, intimații nu au putut negocia contractul cu banca, neavând nicio posibilitate de a modifica în vreun sens clauzele și condițiile acestuia; dacă nu ar fi fost de acord cu clauzele contractului, nu exista posibilitatea negocierii contractului ci singura soluție în acest caz ar fi fost căutarea unei alte instituții bancare.
Este de notorietate că nu există un contract propriu fiecărui client, cu propria dobândă sau comision și nici nu a fost dovedit de recurentă contrariul, ori dreptul de negociere presupune tocmai posibilitatea stabilirii unor dobânzi și comisioane diferite pentru fiecare client.
Oferta făcută de bancă în condițiile în care aceasta nu poate fi modificată ci doar acceptată sau refuzată nu asigură dreptul de negociere al unei convenții așa cum este el reglementat în art.4 din Legeanr.193/2000.
În speță, intimații nu au avut posibilitatea influențării clauzelor prevăzute pct. 7 din Condițiile Speciale de Finanțare și de Garantare la Contractul de Credit nr. SLOB/7/2008 referitoare la dobânda penalizatoare si a clauzei abuzive prevăzute la pct. 8 din Condițiile Speciale de Finanțare și de Garantare la Contractul de Credit nr. SLOB/7/2008 referitoare la comisionul de administrare întrucât clauzele sunt standardizate, iar consumatorul nu are posibilitatea să influențeze natura lor. Astfel se instituie în favoarea consumatorului o prezumție relativă a caracterului nenegociat al clauzelor standard preformulate, iar sarcina răsturnării prezumției incumbă profesionistului.
Așadar, sarcina probei pentru a demonstra că clauzele contractului de credit au fost negociate incumbă băncii, astfel in cauza în mod corect instanța de fond a apreciat că intimata nu a răsturnat prezumția relativă stabilită în beneficiul consumatorului.
Tribunalul are în vedere jurisprudența constantă a CJUE, care implementează un sistem pus in aplicare prin Directiva 93/13 și care se bazează pe ideea ca un consumator se găsește . inferioritate fata de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât si nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate in prealabil de către vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (pct. 37 din Ordonanța Curții in cauza C76/10).
Tribunalul reține în analiza acestui motiv de recurs relevanța jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene din care reiese definiția consumatorului ca acea parte vulnerabilă din punct de vedere economic și mai puțin experimentată în materie juridică.
În ceea ce privește dispozițiile art.977 și 978 cod civil, se apreciază că instanța de fond nu a pronunțat sentința cu încălcarea acestora, susținerea recurentelor că intenția reclamanților a fost de a stabili dacă costul creditului este unul convenabil pentru ei, fără a conta din ce sume este compus neputând fi reținută dacă se constată că în componența acestui cost intră și sume stabilite abuziv și în detrimentul plătitorilor.
Atât legiuitorul național si cât și cel european au dat instanței de judecată posibilitatea de a anula un contract în măsura in care retine ca acesta cuprinde clauze abuzive. O asemenea intervenție nu este de natura sa înfrângă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. 1 C. civ. întrucât libertatea contractuală nu este identica cu una absoluta sau discreționară de a contracta.
De asemenea, tribunalul reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Tribunalul constată ca in conventia de credit sunt prevazute o . dobânzi penalizatoare, comisioane, penalitati, garantii si asigurari, toate prevazute in sarcina împrumutatilor, care sunt menite sa acopere riscul de neplata si eventualul prejudiciu adus creditoarei, clauze excesive, ce creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Reținând că niciunul dintre motivele de recurs invocate nu se circumscrie dispozițiilor art.304 pct.9 sau art.3041 cod procedură civilă, instanța de fond făcând o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale și a probelor administrate, pentru considerentele reținute tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat, urmând ca în baza art.312 alin.1 cod procedură civilă să îl respingă.
Văzând și dispozițiile art.377 alin.2 pct.4 cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția netimbrării recursului formulat de recurenta S.C. S. C. S.R.L., invocată de intimații Z. F.-C. și Z. L..
Anulează recursul formulat de recurenta S.C. S. C. S.R.L., cu sediul în mun. București, .. 5, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1488 din 10.06.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia, ca netimbrat.
În baza art. 312 C. proc. civ., respinge recursul declarat de recurenta B. C. Română S.A., cu sediul în mun. București, .. 5, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1488/10.06.2014, pronunțată de Judecătoria Slobozia.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.02.2015.
Președinte, I. T. | Judecător, M. I. | Judecător, D. R. |
Grefier, M. I. |
Red./Tehnored.I.T..
2 ex./08.05.2015
Jud.fond. A. A.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 149/2015. Tribunalul... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 259/2015.... → |
|---|
