Cereri. Decizia nr. 28/2015. Tribunalul IALOMIŢA

Decizia nr. 28/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 28/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IALOMIȚA-SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 28R

Ședința publică de la 24 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – T. I.

Judecător – D. C. T.

Judecător - I. R. M.

Grefier – Z. N.

Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul-reclamant S. G.

împotriva încheierii de ședință din data de 09.09.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. E., D. C., G. F. și D. N., având ca obiect alte cereri.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclamant, reprezentat de avocat T. R., lipsă fiind intimații-pârâți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Apărătorul recurentului-reclamant depune împuternicire avocațială la dosar și învederează că nu are alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat.

Instanța ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.

Apărătorul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului ca întemeiat, casarea încheierii atacate și să se dispună continuarea judecății.

Arată că obligațiile ce i-au fost puse în vedere reclamantului de către instanță sunt imposibil de îndeplinit de către acesta, dat fiind că obligațiile vizează depunerea unor acte de stare civilă sau a unor acte privind moștenirea a unor părți cu care reclamantul nu are nicio relație de rudenie. Cum pârâții au refuzat ca în mod amiabil să înainteze reclamantului aceste documente, nici instanța nu a făcut demersurile necesare, legale și care se impuneau a fi făcute pentru dezlegarea pricinii, apreciază recursul ca fiind întemeiat și solicită admiterea lui astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

Dezbaterile declarându-se încheiate cauza a rămas în pronunțare.

După deliberare.

INSTANȚA

Cu privire la cauza civilă de față:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Slobozia la 18.12.2014 reclamantul S. G. a formulat recurs împotriva încheierii din 9.09.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._ 13.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Slobozia la nr._ 13 reclamantul S. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. E., D. C., G. F. și D. N., solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul teren arabil extravilan în suprafață de 2,5 ha situat pe raza satului Poiana, .> Prin încheierea din 09.09.2014, Judecătoria Slobozia, în temeiul art. 242 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, a dispus suspendarea cauzei, față de neîndeplinirea de către reclamant a obligațiilor stabilite în sarcina sa prin încheierea de ședință din data de 27.05.2014.

Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut că reclamantul nu s-a conformat dispoziției date prin încheierea de ședință din 27.05.2014, și anume nu a indicat domiciliului actual al pârâtului D. N. și CNP-ului acestuia, nu a depus la dosar Anexa 24 sau certificat de moștenitor pentru defunctul D. I., persoana menționată pe Titlul de proprietate nr._/_ din 05.10.1999 sau acte de stare civilă (certificat de naștere, certificat de căsătorie) pentru cele 4 persoane nominalizate pe titlul de proprietate indicat mai sus și nici nu a depus dovezi din care să rezulte că măcar s-a adresat autorităților competente cu solicitarea de a se înainta la dosarul cauzei aceste înscrisuri, necesare soluționării cauzei

Împotriva acestei încheieri a formulat prezentul recurs, în termen legal și motivat, reclamantul S. G., susținând că înscrisurile ce i s-au pus în vedere a le depune nu pot fi procurate de el, fiind în posesia pârâților sau a altor autorități iar el nu are calitatea de a le cere.

Tribunalul, examinând încheierea recurată și față de motivele de recurs invocate apreciază recursul ca fondat.

Suspendarea procesuală în baza art.242 alin.1 Cod procedură civilă are la bază culpa procesuală a reclamantului, care cu rea credință nu-și îndeplinește obligațiile stabilite de instanță, în sensul că s-ar afla în posesia unor acte necesare soluționării cauzei și ar refuza depunerea lor.

Ori, în speță, anexa 24 privind decesul defunctului D. I. nu se poate elibera reclamantului, așa cum corect a arătat Primăria comunei Ciulnița, (fila 19 dosar), fiind necesară intervenția instanței, ca și depunerea unor acte de stare civilă de către pârâți.

Ca atare, tribunalul în baza art. 496 Cod procedură civilă va admite recursul declarat de S. G. împotriva încheierii din 9.09.2014 pe care o va casa și va trimite cauza aceleiași instanțe spre continuarea judecății, urmând ca și instanța de fond să efectueze demersuri pentru depunerea actelor necesare soluționării cauzei.

Văzând și prevederile art.634 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.496 Cod procedură civilă admite recursul declarat de S. G. domiciliat în Ciulnița, ., județul Ialomița, împotriva încheierii din 9.09.2014 pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe spre continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24.02.2015.

PreședinteJudecătorJudecătorGrefier

Red.T.I.

Tehnored.Z.N.

7 ex/09.03.2015

Jud fond A. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 28/2015. Tribunalul IALOMIŢA