Contestaţie la executare. Decizia nr. 185/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 185/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 9568/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 30 Ianuarie 2013
Președinte - C. A.
Judecător S. F.
Judecător C. S.
Grefier D. M. B.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 185/2013
Pe rol judecarea cererii de revizuire formulate de către revizuentele M. M. și E. A. împotriva deciziei nr. 596/2012 pronunțată de T. Iași, intimați fiind M. Justiției și T. I., având ca obiect contestație la La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 23.01.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru azi, 30.01.2013 când:
TRIBUNALUL ,
Asupra cererii de revizuire de față, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr._, M. M. și E. Anetaau formulat cererea de revizuire a deciziei număr 596/2012 dată în dosarul nr._ al Tribunalului Iași.
Revizuientele au arătat că prin decizia a cărei revizuire o solicită s-au admis recursurile Ministerului Justiției și sentința primei instanțe a fost modificată în parte prin respingerea acțiunii.
După pronunțarea respectivei decizii, li s-au eliberat carnetele de muncă la data de 25.05.2012, completate cu înscrierea drepturilor salariate recunoscute prin sentințele a căror executare au cerut-o prin acțiunile introductive în dosarele în care s-au pronunțat deciziile a căror revizuire o solicită.
Completarea carnetelor de muncă s-a făcut cu data de 01.07.2011. În consecință, carnetele lor de muncă în care s-au făcut cuvenitele mențiuni privind diferențele de drepturi salariale îndeplinesc condițiile pentru a fi considerate „acte noi" în sensul art.322 alin.1 pct. 5 din Codul de procedură civilă, deoarece existau la data pronunțării deciziilor atacate, dar li s-au eliberat ulterior pronunțării acestor decizii.
Aceste acte noi au o înrâurire covârșitoare asupra soluției din cauză deoarece reprezintă o continuare a executării sentințelor privind plata diferențelor de drepturi salariale pronunțate în favoarea lor și subliniază efectul sentinței privind creșterile salariale cu 18% asupra întregului cuantum al drepturilor lor bănești.
În terminologia juridică referitoare la drepturile de natură salarială ce reprezintă contraprestația muncii depuse, sunt folosite 2 categorii de denumiri: salariu - în Codul muncii pentru angajații cărora li se aplică doar acest cod și indemnizație - în general în legile speciale privind salarizarea personalului din autoritățile publice. Ambele forme de remunerare a muncii au în contabilitate un nivel de bază și un nivel total, final nenumit ca atare, ce reprezintă suma rezultată după aplicarea sporurilor la nivelul de bază, precum și un nivel brut ( fără reținerile obligatorii, precum și un nivel net, rezultat după operarea reținerilor legale (impozite, CAS etc). în acest sens invocă Codul muncii, art. 160 care prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, însă terminologia mai sus enunțată este intrată în limbajul curent și cu referire la personalul ale cărui drepturi de natură salarială se numesc indemnizații.
Astfel, atunci când se face referire la nivelul de bază, exprimarea este expresă „salariu de bază" sau „indemnizație de bază", iar atunci când se face referire la nivelul total se folosește doar termenul „salariu", respectiv "indemnizație". Ca exemplu că acesta este modul curent de folosire a acestei terminologii citează Decizia nr. 220/13.03.2007 a Curții de Apel Iași în care se face vorbire despre obligația pârâților acolo menționați „ să includă sporul de vechime în calculul indemnizațiilor brute lunare cuvenite reclamanților" și includerea acestui spor s-a tăcut în nivelul total și nu în indemnizația de bază.
Prin sentința a cărei revizuire o solicită s-a realizat trunchierea drepturilor lor de natură salarială acordate prin sentința a cărei executare completă au solicitat-o, luându-se în considerare creșterile salariale de 18% (final) doar asupra indemnizației de bază, deși formularea din titlul executoriu irevocabil este „ Obligă pârâții...să plătească reclamantelor diferențele de drepturi salariale determinate ca urmare a creșterilor salariale cu 5%..." Niciunde în titlurile executorii respective nu apare limitarea aplicării doar asupra nivelului de bază a creșterilor procentuale acolo recunoscute.
Prin completarea în mai 2012 în carnetele lor de muncă a drepturilor salariale cu titlu de creșteri procentuale, s-a ajuns ca intimații să le recunoască amiabil mai mult decât instanța din recursul din prezentele cauze. Este contrar algoritmului matematic de calculare a unor drepturi de natură salarială să majorezi baza, datorând diferențe la bază, dar nu și sporurile stabilite în raport de bază.
Pe logica deciziilor a cărei revizuire o solicită, rezultă că pentru perioada 01.01._10 au două calcule ale drepturilor lor de natură salarială: I - baza - majorată cu indexările prevăzute în titlul executoriu, 11 -sporuri- calculate la indemnizație de bază nemajorată. E o linie de motivare care contrazice principiul „accesoriul urmează principalul", linie de argumentare care nu a fost valabilă în situația diferențelor de drepturilor salariale acordate personalului didactic. Pentru personalul didactic, sentințele irevocabile de acordare a noi decizii cu stabilirea bazei prin luarea în considerare a respectivelor creșteri salariale.
Argumentarea din decizia atacată că pe lângă obligarea la plata diferențelor salariale le mai era necesară și „o modificare a coeficientului de multiplicare și a valorii de referință sectorială” aduce condiții pentru executarea unui titlu executoriu ce nu sunt necesare sine qua non, devreme ce titlul executoriu cuprinde o creanță certă, precis determinabilă prin aplicarea procentelor de creștere salarială la nivelul de bază al indemnizației.
Pentru aceste motive, solicită admiterea cererii de revizuire.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
T., examinând cauza din prisma motivelor cererii de revizuire, constată că cererea este nefondată.
Prin decizia civilă nr. 596/01.03.2012, T. Iași admite recursurile formulate de M. Justiției și T. Iași împotriva sentinței civile nr._/14.06.2011 pronunțate de Judecătoria Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Obligă intimații la plata către contestatoare a sumelor de bani rezultate ca urmare a recalculării CAS prin aplicarea procentului de 9,5% la baza de calcul plafonată la 3 salarii medii brute pe economie pentru sumele cuvenite pentru anul 2002, și plafonată la 5 salarii medii brute pe economie, pentru sumele acordate până la data de 04.04.2006, sumele rezultate urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Respinge capetele de cerere formulate de contestatoarele E. A. și M. M., în contradictoriu cu intimații M. Justiției si T. Iași privind obligarea intimaților la calcularea sumelor (spor 50%) acordate contestatoarelor prin sent.civ.nr.51/30.09. 2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, modificată prin dec.nr.258/16.03. 2010 a Curții de Apel Iași, prin stabilirea nivelului indemnizației de bază brute lunare începând cu data de 01.01.2007, astfel cum prevede sentința civilă nr. 67/13.01.2010 pronunțată de T. Iași.
Menține restul dispozițiilor ce nu contravin prezentei decizii.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs reține că prin sentința civilă nr._ din 14.06.2011 a Judecătoriei Iași a fost respinsă excepția prematurității invocată de intimatul M. Justiției, a fost admisă contestația formulată de contestatoarele E. A. și M. M., în contradictoriu cu intimații M. Justiției și T. I. și s-a dispus continuarea executării titlurilor executorii sentința civilă nr. 1616/05.09.2007 pronunțată de T. Iași în dosarul nr._, în sensul obligării intimaților la plata către contestatori a sumelor de bani rezultate ca urmare a recalculării CAS prin aplicarea procentului de 9,5% la baza de calcul plafonată la 3 salarii medii brute pe economie pentru sumele cuvenite pentru anul 2002, și plafonată la 5 salarii medii brute pe economie, pentru sumele acordate până la data de 04.04.2006, sumele rezultate urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Prin aceeași sentință, au fost obligați intimații să calculeze drepturile salariale acordate contestatoarelor prin sentința civilă nr. 440/19.03.2008 pronunțată de T. Iași în dosarul nr._, începând cu data de 01.01.2007 și până la 01.01.2010, cu aplicarea CAS plafonat la 5 salarii medii brute pe economie pentru 2007 și să calculeze drepturile salariale acordate contestatoarelor prin sentința civilă nr. 51/30.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, modificată prin decizia nr. 258/16.03.2010 a Curții de Apel Iași, prin stabilirea nivelului indemnizației de bază brute lunare începând cu data de 01.01.2007, și cu aplicarea CAS de 9,5% la baza de calcul plafonată la 5 salarii medii brute pe economie pentru sumele datorate anterior datei de 01.08.2007, actualizate cu rata inflației.
Totodată, au fost obligați intimații să calculeze drepturile salariale acordate contestatoarelor prin sentința civilă nr. 67/13.01.2010 pronunțată de T. Iași, prin stabilirea nivelului indemnizației de bază brute lunare începând cu data de 01.01.2007, și cu aplicarea CAS de 9,5% la baza de calcul plafonată la 5 salarii medii brute pe economie pentru sumele datorate anterior datei de 01.08.2007, actualizate cu rata inflației și să plătească contestatoarelor diferențele de drepturi salariale cuvenite acestora pentru perioada 01.01._10, conform sentințelor civile nr. 440/19.03.2008 pronunțată de T. Iași, nr. 51/30.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași și sentința civilă nr. 67/13.01.2010 pronunțată de T. Iași.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția prematurității, instanța de fond a reținut că obiectul contestației îl reprezintă obligarea pârâților la calcularea corectă a sumelor ce au făcut obiectul unor sentințe judecătorești, prin care contestatoarele - reclamante au devenit creditoare fără a se solicita plata vreunei sume, cu nesocotirea prevederilor OUG 45/2010, care dispun că plata sumelor prevăzute in hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite in favoarea personalului bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2009, se va face începând cu anul 2012, cu atât mai mult cu cât, deja au fost efectuate calcule de către Biroul contabilitate al Tribunalului Iași, prin prezenta acțiune contestatoarele urmărind doar înlăturarea unor inechități in calculul sumelor datorate, ce vor fi efectiv achitate începând cu anul 2012.
În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut că, prin sentința nr. 1616/05.05.2007 a Tribunalului Iași, sentința civilă 440/19.03.2008 a Tribunalului Iași și sentința nr. 51/30.09.2008 a Curții de Apel Iași, modificata în parte prin Decizia nr. 258/16.03.2010 a Curții de Apel Iași intimații au fost obligați să le plătească contestatoarelor o . drepturi salariale restante și că, după ce titlurile executorii au devenit irevocabile, intimații procedează la executarea acestora, calculând cotele individuale de asigurări sociale de 9,5 % în baza art. 23 din Legea nr. 19/2000 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 250/2007.
Raportându-se la dispozițiile 399 alin 1 teza I-a și alin 2 Cod procedură civilă, art. 23 alin 3 din Legea nr. 19/2000, ale art. 15 alin 2 din Constituția României și la considerentele Deciziei nr. 3/1993 a Curții Constituționale, instanța de fond a reținut că, drepturile contestatoarelor a fost recunoscut la data pronunțării hotărârilor, iar intimații au aplicat acestor drepturi, o normă intrată în vigoare ulterior, aplicând astfel o lege nouă unei situații născute sub imperiul unei norme anterioare, ceea ce o face retroactivă și în contradicție cu principiile de drept civil și cele constituționale.
În ceea ce privește apărările intimatului M. Justiției cu privire la imperativitatea normei fiscale aplicate strict la speță, instanța de fond a constatat că acestea nu sunt întemeiate deoarece, tocmai pentru că norma fiscală este de strictă interpretare, trebuie avut în vedere, neputându-se extinde normele fiscale și cu privire la alte rețineri datorate bugetului de stat în temeiul altor acte normative, respectiv Legea nr. 19/2000.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs intimații, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivarea recursului său, M. Justiției a precizat că, în mod greșit prima instanță a respins excepția prematurității deoarece, la acest moment, orice cerere de executare se suspendă de drept conform OUG nr. 71/2009, iar calculul CAS se va efectua la momentul efectuării plății, cu aplicarea normelor de drept fiscal în vigoare la acel moment.
Reluând argumentația prezentată la fond, recurentul a concluzionat că pretenții afirmate de către contestatoare sunt prematur formulate.
În al doilea rând, recurentul a învederat că hotărârea atacată cuprinde și o obligație nelegală și neclar formulată, obligație ce modifică dispozițiile sentinței civile nr. 440/19.03.2008 în sensul că, obligă implicit la recunoașterea indexărilor pentru perioada 01.01.2007 – 01.01.2010, cu aplicarea CAS la baza de calcul plafonată la cinci salarii și nu cum a stabilit titlul executoriu, cu aplicarea CAS la baza de calcul plafonată la cinci salarii medii brute pe economie, pentru sumele datorate anterior datei de 01.08.2007.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiie art. 299, art. 304 pct. 3 și pct. 9 Cod procedură civilă.
La rândul său, T. Iași a arătat că, sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșita a legii în condițiile în care instanța de fond a admis contestația la executare fără să verifice dacă există în curs o executare silită a titlurilor executorii indicate în dispozitivul hotărârii. Susține recurentul că, din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă ca nu există declanșată o executare silită, iar reclamantele nu contestă nici un act de executare și nici nu indică vreo vătămare produsa printr-un act de executare, așa încât, contestația la executare are caracter inadmisibil, aceasta fiind o cale de atac specifică fazei executării silite și îndreptată în principal împotriva actelor de executare.
În al doilea rând, recurentul a arătat că, instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, în condițiile în care, prin nici unul din capetele de cerere declinate în favoarea Judecătoriei Iași reclamantele nu au solicitat obligarea la continuarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr.l616/2007 a Tribunalului Iași și cu toate acestea, instanța de fond, fără a avea în vedere petitul contestației la executare, dispune continuarea executării silite.
Un al treilea motiv de recurs a fost acela că, dispozitivul sentinței recurate vine în contradicție cu considerentele acesteia, instanța de fond reținând cu ocazia motivării respingerii excepției prematurității că reclamantele urmăresc doar înlăturarea unor inechități de calcul a unor sume de bani ce vor fi achitate efectiv începând cu 2012 însă, obligă pârâții la continuarea executării titlurilor executorii deși, momentan există o cauză legală de suspendare a executării.
În al patrulea rând recurentul a precizat că hotărârea primei instanțe e netemeinică deoarece interpretează în mod greșit dispozitivul sentinței civile nr. 1616/2007, respectiv natura drepturilor reclamantelor, menționând că, trebuie avut în vedere cuantumul CAS aplicabil la data plății drepturilor pentru că este vorba despre niște despăgubiri acordate ca urmare a constatării unei discriminări. În acest sens, a mai arătat recurentul că, problema conflictului de aplicare în timp a legilor a fost eronat analizată în raport de natura juridică a despăgubirii, cota C.A.S. fiind cea incidență la data plății efective
În ceea ce privește celelalte titluri executorii, recurentul a învederat că, perceperea cotei C.A.S. se face efectiv la momentul plății, baza de calcul pentru stabilirea cotei CAS datorate la bugetul de asigurări sociale stabilindu-se în raport de data plații drepturilor de natură salarială iar perceperea făcându-se lunar.
Recurentul a concluzionat în sensul că, atât timp cât drepturile de natură salarială au fost stabilite retroactiv nu suntem în situația de ultraactivitate a legii vechi deoarece dreptul nu exista la epoca respectivă în perioada de aplicare a legii invocate de reclamantă.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6,7,8 și pct. 9 Cod procedură civilă.
Legal citate, intimatele au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii ca fiind temeinică și legală.
Reluând motivarea referitoare la existența unei discriminări, prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 250/2007 și invocând dispozițiile CEDO, intimatele au precizat că, drepturile lor s-au născut s-au născut din 2005 iar intimații au aplicat o normă juridică din 22.07.2007, aplicând astfel o lege nouă unei situații născute sub imperiul unor norme anterioare, ceea ce o face retroactivă și în contradicție cu principiile drept civil și cele constituționale .De asemenea, au învederat că nu li se poate reține vreo culpă și nici o circumstanță în favoarea intimaților că plățile drepturilor bănești nu s-au făcut la momentul rămânerii definitive a titlurilor executorii.
În ceea ce privește excepția prematurității, intimatele au apreciat că, în mod corect respinsă de către prima instanță, atât timp cât executarea titlurilor realizată sub incidența unei alte legi, suspendarea executării conform OUG nr. 71/2009, nr. 45/2010 și nr. 113/2010 fiind temporară, neinfluențând modalitatea de calcul a sumelor stabilite irevocabil.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depusă la dosar, sentința civilă nr. 36 din 16 ianuarie 2009 a Curții de Apel Iași .
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de recurs, dar și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul va reține că recursurile sunt întemeiate, față de următoarele considerente.
Prin sentința nr. 1616/05.05.2007 a Tribunalului Iași, sentința civilă 440/19.03.2008 a Tribunalului Iași și sentința nr. 51/30.09.2008 a Curții de Apel Iași, modificată în parte prin Decizia nr. 258/16.03.2010 a Curții de Apel Iași intimații au fost obligați sa le plătească contestatoarelor intimate o . drepturi salariale restante; după ce titlurile executorii au devenit irevocabile, intimații au procedat la executarea acestora, calculând cotele individuale de asigurări sociale de 9,5 % în baza art. 23 din Legea nr. 19/2000 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 250/2007.
Instanța de control judiciar, analizând recursurile de față prin prisma dispozițiilor art. 304 Cod procedură civilă dar și ale art. 3041 Cod procedură civilă, constată că acestea sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Motivele de recurs referitoare la greșita respingere a excepției premamturității sunt nefondate, excepția fiind temeinic și legal respinsă.
Excepția prematurității poate fi invocată atunci când dreptul din raportul
juridic dedus judecății este afectat de un termen sau de o condiție suspensivă care nu s-au împlinit până la ridicare excepției .
Or, așa cum se poate observa, dreptul intimatelor contestatoare de a sesiza instanța în baza titlurilor executorii, reprezentate de hotărârile judecătorești irevocabile, este ținut doar de neîndeplinirea de către recurente a obligațiilor lor, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea acestei excepții, în condițiile în care cererea contestatoarelor, se referă în principal la sume achitate în baza titlurilor executorii .
Pe de altă parte, recurenții nu se pot apăra prin invocarea dispozițiilor OUG nr. 71/2009, în condițiile în care, pe de o parte, neîndeplinirea obligațiilor le este imputabilă celor doi recurenți și nu intimatelor contestatoare, iar pe de altă parte, prin refuzul executării hotărârilor judecătorești, irevocabile, se încălcă dreptul intimatelor la un proces echitabil, așa cum este consacrat de art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale dar și dreptul la proprietate, prevăzut și garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că articolul 6 paragraful 1 garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, consacrând în acest fel "dreptul la o instanță", unul dintre aspectele acestui drept fiind dreptul de acces, adică dreptul de a sesiza o instanță în materie civilă (hotărârea Philis c. Greciei din 27 august 1991).
Totuși, dreptul ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatoriesă rămână inoperantă (fără efect) în detrimentul uneia dintre parți.
Aceste principii au o mai mare importanță în contextul contenciosului administrativ, cu ocazia unui diferend a cărui rezolvare este determinantă pentru drepturile civile ale justițiabilului. Or, protecția efectivă a justițiabilului, restabilirea legalității, implică obligația administrației de a se plia unei sentințe sau hotărâri pronunțate de o asemenea instanță.
Daca administrația refuză sau omite să execute hotărârea judecătorească sau întârzie să o facă, garanțiile articolului 6, de care a beneficiat justițiabilul, în cursul fazei judiciare a procedurii, și-ar pierde rațiunile de a fi.
În cauza S. P. c. României Curtea a amintit că dreptul de acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenție, protejează și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii și, în consecință, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv.
Într-un raport al Comisiei în cauza Beis c. Greciei, se consideră că dreptul la o instanță ar deveni în întregime iluzoriu și teoretic dacă autoritățile statului ar putea refuza, fără a încălca articolul 6 al Convenției, să se supună unor hotărâri judecătorești date în contra lor, în litigii implicând determinarea drepturilor și obligațiilor civile. Același lucru este valabil și pentru instituțiile de drept public, care sunt asimilate, în dreptul intern, într-o mare măsură, statului.
Neexistând posibilitatea satisfacerii creanței prin căi care să nu necesite acordul statului, Curtea a considerat că acesta din urmă nu poate refuza executarea creanței. Aceasta opinie a fost confirmată de Curte în hotărârea din cauza Antonakopoulos, Vortsela și Antonakopoulou c. Greciei.
În cauza Oneryildiz c. Turciei, în care, după ce menționează că reclamantul dobândise dreptul la o despăgubire, care nu fusese plătită, Curtea face trimitere la principiul stabilit în hotărârea Hornsby c. Greciei, arătând că preeminența dreptului implică obligația statului sau unei autorități publice de a se plia unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva lor, fără a aștepta o procedură de executare silită.
În cauza Metaxas c. Greciei, Curtea a menționat că nu este oportun să se ceară unei persoane, care a obținut o creanță contra statului în urma unei proceduri judiciare, sa inițieze procedura executării pentru satisfacerea creanței sale (a se vedea și Karahalios c. Greciei, cauza_/00, decizia de admisibilitate din 11 decembrie 2003, § 23).
Și în cauza C. c. României, Curtea a arătat că ar fi excesiv să pretinzi unui reclamant care a obținut o hotărâre judecătorească definitivă contra Statului, să intenteze din nou acțiuni contra autorității cu scopul de a obține executarea obligației în cauză.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri.
Lipsa fondurilor autorității publice nu este considerată un motiv justificat pentru întârziere. Potrivit statuărilor instanței de contencios european al drepturilor omului, dacă o reformă radicală a sistemului politic și economic al unei țări sau situația sa financiară poate justifica, în principiu, limitări draconice ale despăgubirilor, atare circumstanțe nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din Convenție, cum ar, de exemplu, principiul legalității și cel al autorității și efectivității puterii judecătorești (cauza Broniowski, împotriva Poloniei, paragrafele 175, 183 și 184). Cu atât mai mult, absența totală a despăgubirilor nu se poate justifica nici măcar în context excepțional, în prezența unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin Convenție (Hotărârea din 21 iulie 2005 în Cauza S. și alții împotriva României, publicată în M. Of. nr.99 din 2 februarie 2006, paragraful 53).
Mai mult decât atât prin hotărârea din 20 mai 2010, dată în cauza LELAS c. CROAȚIEI (nr._/08, paragraf 74 – teza finală), CEDO a arătat fără echivoc faptul că,: „Cu alte cuvinte, riscul născut din orice greșeală făcută de către autoritățile de stat trebuie să fie suportate de către stat și erorile nu trebuie să fie remediate pe cheltuiala persoanei interesate, în special în cazul în care nici un alt interes privat nu este în joc (a se vedea cauzele Trgo v. Croația, nr._/04, 11 iunie 2009; Gashi c. Croația, nr_/05, § 40, 13 decembrie 2007; Radchikov c. Rusiei, nr._/01, 24 mai 2007 )” .
În cauza Kecko C. Ucrainei, hotărârea din 8 noiembrie 2005 (nr._/00, paragraf 26 teza finală ) s-a reținut că: „Curtea nu accepta argumentul referitor la buget invocat de către Guvern, deoarece nu este permis unei autorități de stat să invoce lipsa de fonduri ca o scuză pentru a nu-și onora obligațiile sale (a se vedea, mutatis mutandis, Burdov c. Rusiei, nr._/00, § 35, CEDO 2002-III).” Aceeași linie a jurisprudenței a fost menținută de instanța de contencios european și în două cauze împotriva României CEDO reiterând, prin hotărârea din 26 ianuarie 2010, dată în cauza A. P. c. ROMÂNIEI ( nr. 1690/05, paragraf 24) că: „Curtea reamintește că a statuat deja că, chiar dacă procedura este în curs de faliment poate justifica unele întârzieri în plata unei datorii, o astfel de procedură împotriva unei societăți sub responsabilitatea statului nu poate în temeiul convenției, pentru a justifica neplata de către autoritățile de o cerere care decurge dintr-o oprire mort. Ca atare, ar trebui să fie reiterat faptul că autoritățile nu pot scuza lipsa de resurse pentru a nu executa o datorie pe baza unei hotărâri judecătorești (M., § 35; Grigoryev și Kakaurova, supra, § § 16 și 37, Shlepkin c. Rusiei, nr 3046/03, § 25, 1 februarie 2007 și, mutatis mutandis, Kletsova c. Rusiei, nr_/04, § 30, 12 aprilie 2007 și Burdov c. Rusiei, nr_/00, § 35, CEDO 2002-III).” Același lucru fiind statuat anterior prin hotărârea din 29 iulie 2008, dată în cauza M. C. ROMÂNIEI ( nr._/02, paragraf 35) .
Pentru aceste considerente, tribunalul apreciază că, în mod temeinic și legal prima instanță a respins excepția prematurității.
Mai mult decât atât, instanța de control judiciar reține faptul că suntem în prezența unei contestații la o executare efectuată deja astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile ordonanței menționate; prezenta contestație privește modul ce calcul a unor sume achitate deja conform titlurilor executorii menționate; deci nu se poate afirma că prezenta cerere s-ar încadra în actul normativ invocat, nefiind vorba de plata diferențelor de drepturi salariale restante față de care s-a dispus – prin ordonanță de urgență – suspendarea plății lor.
Și motivul de recurs referitor la lipsa unei executări este nefondat.
Astfel, este de remarcat faptul că se contestă de un act de executare voluntară, act ce lezează drepturile contestatoarelor, stabilite prin titlurile executorii, astfel că cererea se încadrează în dispozițiile art. 399 alin 1 teza I-a Cod procedură civilă - această dispoziție privește orice executare și nu numai executarea silită; în cauza de față suntem în prezența unor acte de executare parțială în care se contestă calculul greșit al drepturilor acordate raportat la dispozițiile legale aplicabile în cauză .
De altfel, acest lucru a fost constatat cu putere de lucru judecat și prin decizia nr. 68 din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel Iași care a reținut irevocabil că: „prima instanță a fost investită cu o cerere de restabilire a situației anterioare unei executări benevole, voluntare” fila 6 decizie, paragraf 5. Din acest punct de vedere, recurenții nu pot invoca inopozabilitatea acestei hotărâri iar instanța de control judiciar este obligată să o aibă în vedere, deoarece statuările unor hotărâri irevocabile, cu valoare de prezumții legale, se răsfrâng în mod indirect și asupra terților, iar instanța cu atât mai puțin nu poate face abstracție de hotărârile judecătorești menționate. Ca element nou apărut în ordinea juridică și în cea socială, hotărârea nu poate fi ignorată de către terți, sub motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei.
În acest sens, invocăm și practica instanței supreme, respectiv Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2351 din 14 martie 2007.
În ceea ce privește motivele de recurs referitor la acordarea a mai mult decât ceea ce s-a cerut, tribunalul constată că acestea sunt fondate, deoarece prima instanță a dispus continuarea executării în ciuda faptului că intimatele contestatoare nu au solicitat acest lucru prin cererea de chemare în judecată sau ulterior prin completarea sau modificarea acțiunii.
În acest sens, tribunalul reține că, aplicarea principiului disponibilității nu îngăduie instanței să depășească obiectul acțiunii sau al celorlalte cereri accesorii ori incidentale, dar nici nu-i permite să omită de a se pronunța asupra unui capăt de acțiune. Părțile fixează limitele în care are loc judecata atât din punctul de vedere al obiectului, cât și al persoanelor între care se stabilesc raporturile juridice procesuale precum și al fundamentului pretenției ce este dedusă judecății, judecătorul fiind ținut să respecte cadrul procesual trasat de părți.
Instanța de judecată trebuie să statueze „omnia petita”, adică să se pronunțe cu privire la ceea ce s-a cerut, și în cadrul procesual stabilit, deci evident că, instanța de fond nu se putea pronunța cu privire la continuarea executării dacă nu a fost solicitat acest lucru .
De asemenea, tribunalul constată neîntemeiat, recursul Ministerului Justiției referitor la greșita aplicare a dispozițiilor legale referitoare la plata CAS, potrivit considerentelor ce urmează:
Potrivit articolului 23 alineat 1 din Legea 19/2000 baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile reglementate prin lege sau contract colectiv de muncă, în situația asiguraților prevăzuți la art. 5 al.1 pct. I și II.
Inițial, s-a prevăzut în art. 23 al.3 din Legea nr. 19/2000, că baza de calcul nu poate depăși plafonul de 3 ori salariul mediu brut lunar pe economie potrivit O.U.G. nr. 49/2001 iar prin O.U.G. nr. 147/2002 acesta a fost majorat la 5 salarii medii brute lunare pe economie.
De asemenea, dispozițiile articolului 183 alineat 4 din Legea 19/2000 prevăd că aplicarea prevederilor referitoare la baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, respectiv majorarea drepturilor salariale și a veniturilor asigurate, se va face pe baza Normelor metodologice aprobate de Guvern, astfel încât contribuția de asigurări sociale suportată de asigurați să nu ducă la diminuarea venitului net al acestora.
Prin articolul 2 din Legea 250/2007 baza de calcul pentru contribuția de asigurări sociale suportată de asigurați a fost stabilită la venitul brut realizat lunar, astfel că nu s-au abrogat în nici un fel dispozițiile articolului 183 din Legea 19/2000, care au rămas în vigoare și nu au fost respectate de către pârâți.
Prin aceste dispoziții rămase în vigoare se instituie principiul interdicției diminuării veniturilor nete ale asiguraților.
Analizând perioada pentru care intimatele contestatoare au beneficiat de salarii restante, tribunalul constată că, o parte dintre acestea sunt anterioare anului 2007 ( drepturile prevăzute în sentința civilă nr. 1616/05.09.2007 și sentința civilă nr. 67/13.01.2010, ambele pronunțate de T. Iași).
În aceste condiții și în conformitate cu normele dreptului fiscal - precum și dispozițiile art.23 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 așa cum a fost modificată prin Legea nr.250/2007, se aplică numai raporturilor juridice născute după . la 22.07.2007, nu și raporturilor juridice deja născute înainte de 22.07.2007, respectiv în perioada 01.11.2000 - 2007, iar la calculul CAS pentru această perioadă se vor avea în vedere dispozițiile legale în vigoare în aceeași perioadă pentru care trebuiau achitate aceste drepturi salariale - când punctajul lunar, respectiv anual era plafonat pentru că și venitul la care se încasa CAS lunar era plafonat.
Într-o decizie de speță, Curtea de Apel Iași a reținut că „Prin urmare, în mod greșit s-a reținut CAS-ul la totalul veniturilor obținute pentru drepturi datorate pentru perioada 1.07._07, și nu plafonat la limita a 5 salarii medii brute pe economie cum se prevedea în art. 23 al. 3 din Legea 19/2000 astfel cum era acesta în vigoare la momentul acordării drepturilor bănești prin titlurile executorii.
Și cum salariile reclamantelor au depășit permanent nivelul celor 5 salarii medii brute pe economie, înseamnă că din orice alte sume acordate peste acest nivel nu se mai impune a fi reținute nici o altă sumă cu titlul de contribuție de asigurări sociale.”
În acest sens, instanța are în vedere practica judiciară în materie, respectiv deciziile nr. 37/30.09.2008, nr. 751/19.06.2009 și nr. 732/16.06.2009 pronunțate de Curtea de Apel Iași, decizia nr. 1286/R/ 19 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel G., decizia nr. 92 din 17 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău și decizia nr. 1251 din 18 iunie 2008 pronunțată de T. Iași.
Cu toate acestea, sentința instanței de fond, este parțial legală și temeinică.
Astfel, contrar susținerilor intimatelor, din hotărârile judecătorești ce reprezintă titluri executorii, nu rezultă că debitorii ar fi fost obligați la majorarea indemnizației de referință cu 18% ci doar la plata diferențelor salariale. Cât timp nu rezultă o modificare a coeficientului de multiplicare și nici a valorii de referință sectorială, implicit nu se poate vorbi de o modificare a indemnizației de bază lunare conform dispozițiilor aplicabile în cauză - art. 3, art. 16 și anexa din OG nr. 27/2006, respectiv art. 1 din anexa I la această ordonanță precum și raportat la dispozițiile legale ce prevedeau acordarea respectivelor sporuri.
Din acest punct de vedere, recursul Ministerului Justiției este fondat, deoarece, stabilind alte indemnizații (calculate cu luarea în considerare a c.a.s.-ului astfel cum a fost plafonat la 3, respectiv 5 salarii medii brute pe economie), instanța de fond a procedat la încălcarea celor stabilite în cuprinsul titlurilor executorii.
Reține instanța de control judiciar faptul că potrivit Normelor Metodologice aprobate prin Ordinul N. nr.680/2007, pentru aplicarea art.23 alin.(3) din Legea nr.250/2007 prin sintagma „ venit brut realizat lunar ” se înțeleg și alte adaosuri la salarii aprobate prin lege sau stabilite prin contractele individuale ori colective de muncă.
În aceste condiții, urmează a fi respinse capetele de cerere formulate de contestatoarele E. A. și M. M., în contradictoriu cu intimații M. Justiției si T. Iași privind obligarea intimaților la calcularea sumelor (spor 50%) acordate contestatoarelor prin sent.civ.nr.51/30.09. 2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, modificată prin dec.nr.258/16.03. 2010 a Curții de Apel Iași, prin stabilirea nivelului indemizației de bază brute lunare începând cu data de 01.01.2007 cu luarea în calculul indemnizației de bază brute lunare a c.a.s.-ului plafonat la 3, respectiv 5 salarii medii brute pe economie .
Pe de altă parte, raportat la considerentele de mai sus, referitoare la aplicabilitatea normelor fiscale, calculul CAS urmează a fi făcut diferențiat, funcție de perioada pentru care s-au stabilit drepturile intimatelor.
Astfel, urmează a fi obligați recurenții intimați la plata către contestatoare a sumelor de bani rezultate ca urmare a recalculării CAS prin aplicarea procentului de 9,5% la baza de calcul plafonată la 3 salarii medii brute pe economie pentru sumele cuvenite pentru anul 2002, și plafonată la 5 salarii medii brute pe economie, pentru sumele acordate până la data de 04.04.2006, sumele rezultate urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Conform dispozițiilor art.1073 vechiul cod civil ( dispoziții aplicabile raportului juridic născut sub imperiul legii vechi) „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.”, Daunele compensatorii, solicitate în prezenta cauză, reprezintă prejudiciul suferit prin erodarea monedei naționale. Conform art.1069 C.civ. acestea se pot cumula cu obiectul obligației principale. (C.S.J., secția comercială, decizia 1603/14.03.2003, Î.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, decizia 7245/28.09.2004, Î.C.C.J., secția comercială, decizia 135/20.01.2004). Indicele de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen economic, specific perioadei de trecere la economia de piață și prin intermediul căruia se măsoară gradul de apreciere a valorii banilor aflați în circulație, coeficientul de scădere a puterii lor de cumpărare. Prin aplicarea în practică a acestui calcul (actualizarea în raport de indicele de inflație) banii sunt aduși la actuala lor putere de cumpărare.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă instanța admite recursurile formulate de M. Justiției și T. Iași împotriva sentinței civile nr._/14.06.2011 pronunțate de Judecătoria Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că obligă intimații la plata către contestatoare a sumelor de bani rezultate ca urmare a recalculării CAS prin aplicarea procentului de 9,5% la baza de calcul plafonată la 3 salarii medii brute pe economie pentru sumele cuvenite pentru anul 2002, și plafonată la 5 salarii medii brute pe economie, pentru sumele acordate până la data de 04.04.2006, sumele rezultate urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății (s-a înlăturat astfel obligația dispusă de instanța de fond de continuare a executării silite) .
De asemenea, respinge capetele de cerere formulate de contestatoarele E. A. și M. M., în contradictoriu cu intimații M. Justiției si T. Iași privind obligarea intimaților la calcularea sumelor (spor 50%) acordate contestatoarelor prin sent. civ. nr. 51/30.09. 2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, modificată prin dec.nr.258/16.03. 2010 a Curtii de Apel Iași, prin stabilirea nivelului indemnizației de bază brute lunare începând cu data de 01.01.2007, astfel cum prevede sentința civilă nr. 67/13.01.2010 pronunțată de T. Iași – în sensul neincluderii la calculul indemnizației de bază brute lunare a CAS.-ului plafonat la 3, respectiv 5 salarii medii brute pe economie.
Menține restul dispozițiilor ce nu contravin prezentei decizii.
Potrivit art. 322 pct.5 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Înscrisul invocat de revizuiente este unul la care aveau acces în cursul judecății, acestea neinvocând vreo împrejurare de nedepășit care să le fi împiedicat să uzeze de el, ca mijloc de dovadă.
În concluzie, cerințele cazului de revizuire invocat nu sunt îndeplinite în cauză, cererea urmând a fi respinsă, față de disp. art. 322 ș.u. Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția inadmisibilității, invocată de intimate.
Respinge cererea de revizuire a deciziei civile nr. 429/13.02.2012 dată de T. Iași în dosarul nr._/245/2011, formulată de revizuientele M. M. și E. A., cu domiciliul procedural ales la T. Iași, cu sediul în Iași, .. 23-25 în contradictoriu cu intimații M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5 și T. Iași, cu sediul în Iași, .. 23-25.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.01.2013.
Președinte, C. A. | Judecător, S. F. | Judecător, C. S. |
Grefier, D. M. B. |
Red. S.C.
Tehnored. C.S./M.M.D.
2 ex./20.03.2014
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 183/2013. Tribunalul IAŞI | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 265/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
