Fond funciar. Decizia nr. 538/2013. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 538/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 2556/866/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 06 Martie 2013
Președinte - E. C. F.
Judecător M. C.
Judecător E. C.
Grefier D. M. B.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 538/2013
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de Regia Națională a Pădurilor R. prin Direcția Silvică Iași împotriva sentinței civile nr. 2123/25.07.2012 pronunțată de Judecătoria P., intimat fiind C. J. IASI DE FOND FUNCIAR, având ca obiect fond funciar, plângere împotriva Hot. .> La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 13.02.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 20.02.2013, 27.02.2013 și apoi pentru azi, 06.03.2013, când:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 2123/25.07.2012 pronunțată de Judecătoria P. s-a admis excepția lipsei capacității de folosință a petentei și i-a fost respinsă pentru lipsa capacității procesuale de folosință acțiunea formulată de petenta Direcția Silvică Iași pentru Regia Națională a Pădurilor R. în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Fond Funciar Iași.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Instanta, avand in vedere disp. art. 137 C.pr.civ., a ramas in pronuntare asupra exceptiei invocate de catre petenta C. J. Iasi de Fond Funciar.
Prioritar insa solutionarii exceptiei aratate de catre petenta ca fiind lipsa capacitatii de folosinta, fata de motivele expuse in sustinerea acesteia, instanta apreciaza necesar recalificarea acesteia. Din petitul actiunii reiese ca actiunea este formulata de catre Regia N. a Padurilor R., prin Directia S. Iasi, aceasta din urma avand astfel calitatea de reprezentant(mandatar) al petentei. Astfel, raportat la exceptia invocata, vazand si trimiterile facute de catre intimata C. J. Iasi, vizata fiind Directia S., care insa nu este titularul actiunii de fata, instanta apreciaza ca exceptia vizeaza calitatea de reprezentant a Directiei Silvice, punandu-se astfel in discutie aceasta calitate, in raport de capacitatea de folosinta pe care ar avea-o aceasta.
Asa cum s-a aratat si prin intampinarea formulata de catre intimata C. J. Iasi de Fond Funciar, potrivit Anexei nr. 2 la HG 229/2009, Directia S. Iasi face parte din structura R., fiind insa o unitate fara personalitate juridica.
Potrivit disp. art. 67 C.pr.civ., partea isi poate exercita drepturile procedurale personal sau prin mandatar. In cauza de fata, calitatea de mandatar al R. Romsila o are Directia S. Iasi, care, asa cum s-a aratat, nu are personalitate juridica. Plecand de la prevederile art. 1307 alin.1-3 din noul C.civ., care arata, printre altele, ca incapacitatea mandatarului este motiv de incetare a mandatului, urmeaza a fi avut in vedere ca mandatarul trebuie sa aiba capacitatea de exercitiu deplina, respectiv capacitatea procesuala de a sta el insusi in judecata.
Ori, in cauza de fata, mandatul de reprezentare a fost dat unei persoane fara capacitate de folosinta, care nu are astfel nici capacitatea procesuala de a sta ca parte .>
Prevederile art. 6 alin.9 din GH 229/2009 la care face referire reclamanta in precizarile sale, conform carora directorii unitãților din structura R. reprezintã interesele și îndeplinesc atribuțiile acesteia pe raza teritorialã în care sunt organizate aceste unitãți, nu constituie temeiul legal in baza caruia Directia S. Iasi sa poata reprezenta in prezentul litigiu interesele R. R.. Aceste prevederi referitoare la reprezentarea intereselor privesc strict domeniul de activitate al R. cu privire la fondul forestier proprietate publicã a statului si nicidecum cuprivire la reprezentarea intereselor in fata instantelor.
F. de cele aratate, instanta urmeaza sa respinga plangerea petentei R. pentru lipsa calitatii de reprezentant a Directiei Silvice Iasi.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta Regia Națională a Pădurilor R. prin Direcția Silvică Iași solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare, petenta – recurentă arată că atât dispozițiile HG 229/2009 cât și Decizia nr. 15 a ICCJ prevăd că Regia Națională a Pădurilor R.(R.), prin direcțiile silvice din țară are calitate procesuală activă de a formula plângere împotriva hotărârilor comisiilor județene și de a reprezenta în instanță interesele acesteia, Direcția Silvică Iași neavând personalitate juridică.
Recurenta susține, în mod eronat a reținut prima instanță că mandatul de reprezentare ar fi dat unei persoane fără capacitate de folosință în condițiile în care este vorba de persoane juridice care au atribuții în acest sens.
Recurenta mai arată – în precizările depuse – că a solicitat judecarea în contradictoriu cu mai mulți pârâți, respectiv, cu C. Județeană de Fond Funciar Iași, C. I., titularul dreptului de proprietate reconstituit și C. Local de Fond Funciar Lespezi (S.), dar instanța de fond a pronunțat o hotărâre doar în contradictoriu cu C. Județeană de Fond Funciar Iași.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod de procedură civilă solicitându-se judecata în lipsă. Pârâta – intimată C. Județeană de Fond Funciar Iași a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs prin prisma motivelor de recurs invocate, dispozițiilor legale incidente în cauză și probatoriu administrat, dar și din oficiu în baza art. 3041 Cod de procedură civilă tribunalul constată următoarele:
Reclamanta R. – R. prin - Direcția Silvică Iași a investit instanța cu o cerere prin care a solicitat desființarea Hotărârii nr. 277/27.03.2012 emisă de C. Județeană de Fond Funciar Iași.
Prin cererea de recurs reclamanta – recurentă critică sentința primei instanțe sub aspectul soluției pronunțate, susținând că competentă de a reprezenta interesele R. R. în instanță revine acestei unități și nu Direcției Silvice Iași, unitate care nu are personalitate juridică și că în mod eronat s-a admis excepția lipsei capacității de folosință, precum și faptul că a solicitat judecarea în contradictoriu cu mai mulți pârâți, iar instanța nu s-a pronunțat în contradictoriu și cu aceștia.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 3 lit.”k” din Regulamentul de organizare și funcționare a R. – R., „R. reprezintă în justiție în nume propriu dreptul de administrare în domeniile care constituie obiectul său de activitate”; iar conform art. 2 alin. 1 din același act normativ „R. are în structura sa unități fără personalitate juridică, prevăzute la anexa 2 și unități cu personalitate juridică, prevăzute în anexa 3, ale căror adrese pot fi modificate prin hotărârea Consiliului de Administrație al R.”.
În speță, instanța de control judiciar constată că, deși petentul care a formulat plângere împotriva HCJ nr. 277/2012 este Regia Națională a Pădurilor R. prin Direcția Silvică Iași instanța de fond s-a pronunțat în mod eronat în contradictoriu cu Direcția Silvică Iași prin R. R., unitate care nu are personalitate juridică făcând parte din structura R., împrejurarea care a atras invocarea de către intimată a excepției lipsei capacității procesuale de folosință și admiterea ei de către instanță.
Având în vedere dispozițiile legale speciale mai sus citate – derogatorii de la dreptul comun – instanța de fond trebuia să se pronunțe potrivit cererii cu care a fost investită, judecătorul neputând schimba părțile, calitatea acestora sau obiectul plângerii, mai ales în condițiile în care R. R. și-a însușit cererea formulată de Direcția Silvică Iași, în numele său.
De asemenea, instanța de control judiciar mai reține că petenta R. R. a solicitat chemarea în judecată a intimaților C. Județeană de Fond Funciar Iași, C. Local de Fond Funciar Lespezi (S.) și C. I. I., iar prima instanță s-a pronunțat numai în contradictoriu cu C. Județeană de Fond Funciar Iași, omițând să se pronunțe și față de ceilalți doi intimați.
Prin urmare, față de cele expuse, instanța de recurs apreciază că reclamanta R. R. are capacitate procesuală de folosință, considerent pentru care se va respinge excepția invocată de pârâta C. Județeană de Fond Funciar Iași,.
Instanța de control judiciar constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. 5 teza a I-a Cod de procedură civilă, potrivit cărora „ în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată”. În consecință, cum prima instanță a soluționat procesul pe excepție, fără a intra în cercetarea fondului, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1 și 5 Cod de procedură civilă va admite recursul declarat de reclamantă, va casa sentința atacată și va respinge excepția invocată de pârâtă, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv, Judecătoria P..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanta Regia Naționala a Pădurilor R., prin Direcția S. Iași, împotriva sentinței civile nr.2123/25.07.2012 a Judecătoriei P., sentință pe care o casează în tot.
Respinge excepția lipsei capacității procesuale de folosința, invocata de pârâta C. Județeana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra terenurilor Iași.
Trimite cauza pentru continuarea judecații aceleiași instanțe, Judecătoria P..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.03.2013.
Președinte, E. C. F. | Judecător, M. C. | Judecător, E. C. |
Grefier, D. M. B. |
Red. E.C.
Tehnored. D.P./M.M.D.
2 ex./25.10.2013
Judecător fond N. E. P.
← Obligaţie de a face. Hotărâre din 07-03-2013, Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 183/2013. Tribunalul IAŞI → |
---|