Validare poprire. Hotărâre din 07-03-2013, Tribunalul IAŞI

Hotărâre pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 33259/245/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 07 Martie 2013

Președinte - A. M. C.

Judecător M. C.

Grefier D. N.

DECIZIE CIVILĂ Nr. 120/2013

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către . I. împotriva sentinței civile nr. 3476 din 15.02.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimați fiind C. J.. IAȘI, N. D. D., având ca obiect validare poprire menținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Dezbaterile în apelul ce formează obiectul cauzei de față au avut loc în ședința publică din data de 20.02.2013, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, în conformitate cu prevederile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 28.02.2013, apoi pentru azi, când,

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 3476/15.02.2012 Judecătoria Iași dispune:

„Admite cererea formulată de creditorul C. Județean Iași în contradictoriu cu debitorul N. D. D., domiciliat în sat L. Cetățuii, ., apt. 4, . și terțul poprit .., cu sediul în Iași, ., .. 1.

Menține poprirea înființată prin adresa de înființare nr. 3273/11.03.2011 în dosarul de executare silită nr. 13/30.09.2009 al creditorului asupra sumelor datorate debitorului de către terțul poprit până la concurența sumei de 3000 lei.”

Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond reține următoarele:

Debitorul a fost sancționat printr-un proces-verbal de contravenție încheiat de către Serviciul Public de Administrarea Drumurilor Județene - C. Județean Iași cu amendă în cuantum de 3000 lei. Contravenientul - debitor a formulat plângere împotriva acestuia, însă prin sentința civilă nr._/03.09.2010, rămasă irevocabilă, a fost respinsă.

În urma demersurilor făcute de către creditor pentru încasarea c/v amenzii a aflat de la ITM. Iași, conform adresei nr._/PE/2.03.2011 că debitorul este salariat la terțului poprit, pe durată nedeterminată, contractul său figurând în Revisal și a emis adresa de înființare a poprii însă terțul poprit nu a procedat la indisponibilizarea sumelor de bani.

Prin urmare învestirea instanței în cazul menținerii popririi se limitează la verificarea faptului că terțul poprit datorează sumele de bani debitorului, probă produsă în prezenta cauză prin adresa comunicată de către ITM Iași, care atestă că debitorul este salariat al terțului poprit, având contract de muncă pe o perioadă nedeterminată.

Având în vedere cele mai sus reținute raportat la prevederile art. 150 din OG 92/2003 instanța de judecată constată întemeiată cererea și pe cale de consecință o va admite ca atare.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel terțul poprit .., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Arată apelantul că are de încasat de la creditor suma de 4108,85 lei conform deciziei nr. 66/2011 a Curții de Apel Iași pronunțată în dosarul nr._ definitivă. Solicită compensarea sumei pentru care s-a solicitat poprirea cu o parte din suma datorată de C. Județean Iași firmei urmând ca recuperarea datoriei debitorului să o urmărească ei.

Prin întâmpinarea formulată C. Județean Iași a solicitat respingerea apelului invocând dispozițiile art. 1622 alin. 2 din Noul Cod Civil. În speță nu poate opera compensația deoarece apelanta are calitatea de debitor, potrivit raportului juridic de drept substanțial, față de debitorul urmărit N. D., apelanta fiind obligată să plătească suma doar ca efect a înființării popririi.

O atare apărare putea fi invocată pe calea unei cereri reconvenționale sau prin întâmpinare în cadrul judecății pe fond și nicidecum ca motiv de apel.

În apel s-au depus la dosar înscrisuri.

Judecata cauzei a fost suspendată în baza art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă prin încheierea de ședință pronunțată la data de 12.09.2012. Dosarul a fost repus pe rol ca urmare a cererii formulate de județul Iași - C. Județean Iași la data de 24.09.2012.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma apelului formulat și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză Tribunalul reține următoarele:

Prin sentința nr. 507 . Tribunalul Iași a respins acțiunea formulată de C. Județean Iași, a admis în parte cererea reconvențională formulată de .. dispunând prelungirea duratei contractului de închiriere nr. 25/1999 pentru o perioadă de 2 ani și 5 luni. Cererile pârâtei .. privind acordarea daunelor materiale și a unui drept de retenție au fost respinse. C. Județean Iași a fost obligat la plata către .. a sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată. Această sentință civilă a fost schimbată în parte prin decizia nr. 66 . a Curții de Apel Iași prin care durata contractului de închiriere a fost prelungită 3 ani și 9 luni, celelalte dispoziții ale sentinței fiind păstrate. C. Județean Iași a fost obligat la plata către .. a sumei de 4108,85 lei cheltuieli de judecată. În puterea acestor 2 hotărâri judecătorești C. Județean Iași datorează apelantei .. suma totală de 6608,85 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prezentul act de învestire a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași la data de 12.10.2011, aplicabile fiind astfel dispozițiile cuprinse în noul cod civil intrat în vigoare la data de 1.10.2011.

Pe de o parte potrivit dispozițiilor art. 294 alin. 2 din Cod procedură civilă în apel se va putea solicita doar compensația legală.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 1622 alin. 1 și 2 din noul cod civil „Compensația nu are loc și nici nu se poate renunța la ea în detrimentul drepturilor dobândite de un terț (alin. 1). Astfel, debitorul care fiind terț poprit, dobândește o creanță asupra creditorului popritor, nu poate opune compensația împotriva acestuia din urmă (alin. 2).

Dispoziția menționată protejează drepturile dobândite de către terți fiind o aplicație a dispozițiilor art. 1170 din noul cod civil cu privire la buna credință care trebuie să guverneze raporturile juridice intervenite între părți.

Notează Tribunalul că data înființării popririi este 15.03.2011 data la care adresa de înființare a popririi nr. 3273/11.03.2011 a fost comunicată terțului poprit .. Iași. Creanța terțului poprit .. a luat naștere ulterior înființării popririi respectiv la data de 21.09.2011 când s-a pronunțat decizia nr. 66 a Curții de Apel Iași.

Poprirea deja realizată în mâinile terțului poprit .. împiedică compensarea datoriei inițiale cu creanță pe care debitorul (terțul poprit ..) putea să o dobândească și a dobândit-o ulterior în contra creditorului său.

În considerarea celor mai sus expuse în baza art. 296 Cod procedură civilă tribunalul urmează a dispune conform prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de terțul poprit S.C. P. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3476/15.02.2012 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o păstrează.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 07.03.2013.

Președinte,

A. M. C.

Judecător,

M. C.

Grefier,

D. N.

Red: C.M.

Tehn. H.C.

Ex. 5/23.07.2013

Judecător fond: B. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Hotărâre din 07-03-2013, Tribunalul IAŞI