Ordin de protecţie. Decizia nr. 519/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 519/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 20500/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 21 Octombrie 2013
Președinte - M. S.
Judecător - P. T.
Grefier - N. E.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 519/2013
Ministerul Public a fost reprezentat prin
PROCUROR – Z. L.
Pe rol judecarea apelului formulat de reclamanta M. A. C. împotriva sentinței civile nr._ din 08.07.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimatul M. D. M., având ca obiect ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde avocat A. M. pentru apelantă și intimatul personal și asistat de avocat R. D. – M..
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, avocat A. precizează că înscrisurile aflate la filele 11 – 14 din prezentul dosar nu au legătură cu obiectul cauzei considerând că din eroare au fost depuse. Mai arată că în motivarea recursului a făcut trimitere la violențe anterioare și au fost demonstrate într-un dosar pe care l-a indicat și care a avut ca obiect anularea declarației privind acordul la divorț ce a fost dată de apelantă sub amenințare, dosar în care s-a admis apelul tocmai având în vedere înscrisurile depuse. Depune la dosar copia a două declarații de martor date în dosarul nr._/245/2012 înmânează duplicat apărătorului intimatei. Precizează că aceste acte atestă faptul că actele de violență datează de multă vreme și nu așa cum a reținut instanța de fond, că reprezintă un act izolat.
Avocat R. depune la dosar împuternicire avocațială și adresa nr._/03.10.2013 a Secției 6 Poliție, înmânează duplicat apărătorului apelantei. Precizează că are cunoștință de conținutul declarațiilor depuse la acest termen de apărătorul apelantei.
Față de susținerea apărătorului apelantei, cu privire la înscrisurile aflate la filele 11 – 14 dosar, instanța reține că aceste înscrisuri sunt depuse la acest dosar și vizează acest dosar.
Avocat A. solicită instanței să aprecieze că aceste înscrisuri nu au legătură cu cauza de față.
Avocat R. invocă tardivitatea depunerii motivelor de apel atât în raport de data depunerii cererii inițiale cât și în raport de data primirii acestor motive de apel. Apreciază că motivarea apelului s-a făcut cu depășirea termenului legal.
Avocat A. arată că va verifica acest aspect pentru a răspunde la excepția invocată.
Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru ca apărătorul apelantei să aibă posibilitatea de a studia dosarul și a răspunde la excepția invocată.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, răspunde avocat A. M. pentru apelantă și intimatul personal și asistat de avocat R. D. – M..
Instanța pune în discuție excepția tardivității depunerii cererii de apel susținută de apărătorul intimatului.
Avocat A. solicită respingerea excepției precizând că apelul a fost declarat a doua zi după pronunțare, pe 09.07.2013 iar sentința a fost comunicată la cabinetul său la data de 12.07.2013 și în aceeași zi s-au formulat și s-au înaintat motivele de recurs. Ca urmare excepția este nefondată.
Interpelate, ambele părți arată că în pe fondul cererii de apel nu mai au alte probe sau cereri de formulat.
Nemaifiind alte probe de administrat sau cereri de formulat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă păreților cuvântul și pe fondul cererii de apel.
Avocat A. solicită admiterea apelului, să se constate că este întemeiat, că sentința de fond este nelegală și fără nici o motivare instanța de fond a înlăturat două probe esențiale și anume, este vorba despre declarația dată în camera de consiliu de fiica minoră părților și de înregistrarea audio la numărul de urgență la numărul 112. Consideră nelegală și netemeinică sentința de fond întrucât, în pofida dispozițiilor legale clare, pe care le citează, instanța de fond le ignoră cu desăvârșire. Astfel, potrivit art. 4 din legea nr. 217/2003 violență reprezintă atât violență fizică cât și verbală prin jigniri, insulte amenințări. Ori, dacă se are în vedere ansamblul probator, respectiv certificatul medico – legal, înregistrarea audio prin care minora disperată solicita și insista și țipa să vină cineva pentru că tatăl o lovește pe mama sa cu pumnii și picioarele, pentru că toate violențele au avut loc în prezența minorei, este un fapt extrem de grav. A se susține că nu s-a întâmplat nimic, că este un caz izolat, și a se considera că violența casnică este normală este un fapt extrem de grav. Dar extrem de grav este și faptul că nu a fost un fenomen izolat, că sub amenințarea cu arma, sub amenințarea cu moartea apelanta a semnat o declarație pe care Tribunalul Iași a anulat-o, la dosar fiind depuse declarațiile de martori care au stat la baza pronunțării acestei decizii. Mai arată că, alăturat întâmpinării intimatul a depus un contract de închiriere cu care face dovada închirierii unei locații pentru a-și ține arma, considerând că acest fapt nu face dovada că apelantul nu are acces în orice moment la această armă și că nu poate oricând uza de această armă. Dincolo de declarația copilului dată în fața instanței, de disperarea anunțului la numărul 112, există și declarația nașei copilului care declară în fața instanței că de multe ori copilul îi spunea mamei să facă ceva într-un anumit mod pentru a nu se enerva tatăl ei. Astfel, a remarcat faptul că apelantei îi era și îi este frică de amenințările pe care intimatul le-a exercitat asupra acesteia. Solicită a se avea în vedere declarația martorei F. G. care a arătat că de mai multe ori apelanta a fost amenințată cu moartea. Solicită a se constata că sentința de fond nu este în fapt motivată ci doar face o enunțare a legii nr. 217/2003 ca apoi să ignore și să se pronunțe exact în contra acestui act normativ. Solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței de fond în sensul admiterii acțiunii. Consideră că este inadmisibil a se aștepta ca astfel de acte să se repete pentru a se lua o măsură în condițiile în care legiuitorul a considerat necesară o lege specială pentru a apăra femeile de astfel de violențe.
Avocat R. solicită respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică. Plecând de la apelul la numărul de urgențe la 112, arată că fetița minoră a părților a fost audiată de către instanța de fond în prezența sa, impresia pe care a lăsat-o este că nu avea nici o alarmare, chiar a avut o discuție în contradictoriu cu dispecerul de la 112, aspect ce duce la concluzia că minora a fost pregătită în prealabil să dea telefon, lucru ce nu i-a reușit în ceea ce privește alarmarea. Impresia lăsată de audierea minorei este faptul că a fost un scenariu regizat dinainte și una din scene era această alarmare. Solicită a se observa că instanța de fond a luat în calcul faptul că se invocă că ar fi avut loc o violență asupra apelantei, un incident, apelanta a intrat în camera în care stătea intimatul și sub un oarecare pretext a trecut la injurii și agresiuni astfel că și intimatul a dobândit un certificat medico - legal, formulând ulterior plângere pentru art. 180 alin.2 Cod penal, lucru pe care apelanta nu l-a făcut. În mod corect instanța de fond a apreciat că nu a avut loc o agresiune ci o provocare.
Referitor la cele două declarații de martor depuse la acest termen de judecată, avocat R. apreciază că nu arată mai mult decât niște opinii relatate de aceste martore care au arătat că au fost informate de către apelantă că a fost amenințată și era speriată, iar una dintre martore a arătat că nu poate preciza dacă intimatul este capabil de violențe fizice sau nu. Consideră că aceste declarații arată și subiectivitatea de care dau dovadă martorii în a acrea o situație favorabilă apelantei.
Avocat R. precizează că la dosar s-a depus dovada că intimatul și-a depus arma de care se teme apelanta, respectiv un contract de depozit, armă ce nu poate fi ridicată de câte ori de câte ori dorește intimatul, tocmai pentru a se evita astfel de discuții, în condițiile în care intimatul locuiește încă în aceeași casă cu apelanta.
Concluzionând, avocat R. apreciază că instanța de fond a făcut o profundă analiză a cazului și și-a dat seama de ce se ascunde sub această cerere și a respins-o ca atare pentru că nu se poate manipula justiția în interesul unei părți sau a alteia decât în situații extrem de obiective, lucru ce nu s-a dovedit.
Avocat A. susține, în replică, că este revoltător a se spune că propriul tău copil a fost manipulat. Consideră că nu se poate susține că știut dinainte că vor exista violențe, iar faptul că intimatul are un certificat – medical înseamnă că s-a apărat. Mai arată că există și o plângere penală, în curs de soluționare pe rolul Curții de Apel Iași, pentru că intimatul are de plătit suma de 75 milioane lei vechi iar copilul i-a solicită să-i plătească copilului măcar alocația pe care o încasează, iar acest aspect rezultă din declarația minorei.
Avocat R. solicită instanței să ia act de faptul că acești bani sunt plătiți de cel puțin două luni.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că această măsură are un caracter urgent și vremelnic și că pentru luarea acestei măsuri trebuie să fie îndeplinite cumulativ aceste condiții precum și existența unei forme de violență exercitată de unul din membrii familiei. Solicită a se constata că în cauză ambele părți și-au administrat probe, respectiv cele două certificate medico - legale depuse de fiecare dintre părți, a fost audiată și minora în camera de consiliu, și din declarația acestuia nu rezultă că s-ar fi aflat într-o puternică stare de temere cu privire la comportamentul intimatului și, prin urmare, solicită respingerea apelului.
Declarând dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/08.07.2013 Judecătoria Iași a respins cererea de instituire ordin de protectie, formulata de reclamanta M. A. C. în contradictoriu cu pârâtul M. D. M.. ca neîntemeiată.
S-a dispus achitarea onorariului în cuantum de 200 lei pentru avocat din oficiu A. C., conform delegatiei nr._/2013 emisa de Baroul Iasi.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ din 26.06.2013, reclamanta M. A. C. a chemat în judecată pe pârâtul M. D. M., solicitând instanței sa emită un ordin de protecție prin care sa se dispună, cu caracter provizoriu, obligatiile si interdicțiile pentru pârât, menționate anterior.
Potrivit prevederilor art. 23 alin.1 lit. a, d și g din Legea nr. 217 din 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, modificată, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe măsuri constând în obligații sau interdicții, și anume: evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate, obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute.
Din coroborarea probelor administrate în prezenta cauză, instanta retine, că în prezenta cauză, nu sunt întrunite condițiile pentru emiterea ordinului de protecție.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către părți – certificatul medico-legal nr. 4192/25.06.2013 și certificatul medico-legal nr. 4195/25.06.2013, emise de Institutul de Medicină Legală Iași rezultă că între acestea a existat o altercație în cadrul căreia ambele părți au exercitat una asupra celeilalte violențe fizice.
Deși reclamanta a relevat în cerere faptul că pârâtul este cel care a exercitat actele de violență asupra sa, ea nefăcând altceva decât să se apere, instanța reține că acest aspect nu a fost confirmat de probatoriul administrat în cauză.
Într-adevăr, în prezent relațiile dintre părți sunt tensionate, în condițiile în care acestea sunt divorțate și își dispută dreptul de proprietate asupra imobilului locuința comună. Cu toate acestea, o astfel de stare tensionată, nu impun intervenția instanței decât în condițiile art. 23 al.1 din Legea nr. 217 din 22 mai 2003 (*republicata*) pentru prevenirea si combaterea violentei in familie care arată că ,,persoana a cãrei viațã, integritate fizicã sau psihicã ori libertate este pusã în pericol printr-un act de violențã din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlãturãrii stãrii de pericol, sã emitã un ordin de protecție, prin care sã se dispunã, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre urmãtoarele mãsuri - obligații sau interdicții …,,
Din această dispoziție legală rezultă că pentru a fi admisă cererea de emitere a ordinului de protectie trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții urgența luării măsurii, caracterul vremelnic al măsurii luate, existenta unei forme de violenta exercitata de unul din membrii familiei. In cauza instanta constata ca nu sunt indeplinite cumulativ conditiile anterior enumerate. Reclamanta nu a dovedit prin probele administrate faptul că pârâtul ar manifesta asupra sa un comportament violent și că acesta ar fi expusă vreunui pericol.
Instanța constată că pârâtul nu este recunoscut în societate ca fiind o persoană violentă (în acest sens fiind relatiile comunicate de Inspectoratul de Poliție Județean – Secția VI Poliție conform cărora acesta nu figurează în evidențele poliției cu sancțiuni contravenționale, dosare penale sau petiții pentru violență fizică sau verbală, precum și mențiunile minorei din camera de consiliu, care a arătat că nu au mai existat anterior datei de 24.06.2013 acte de violență între părinții săi), astfel încât nu există date în sensul că prezența acestuia în imobilul - locuință comună, este de natură să genereze un pericol față de integritatea fizică și psihică a reclamantei. Instanța constată că între părți a existat un incident izolat, care a constat în agresiuni fizice reciproce, nejustificându-se emiterea unui ordin de protecție și evacuarea pârâtului, această măsură apărând ca fiind disproporționată în raport cu situația concretă a relațiilor de familie.
În ceea ce privește cererea vizând stabilirea unei distanțe determinate față de reclamantă, reședința unde locuiește, precum și față de locul de muncă al acesteia, instanța a respins-o, ca neîntemeiată. În acest sens, instanța a avut în vedere faptul că din răspunsurile la interogatoriu, rezultă că părțile sunt separate în fapt din luna ianuarie 2013, pârâtul locuind la parterul imobilului într-o cameră separată. Totodată se constată că incidentul din data de 24.06.2013 a avut loc în incinta acestei încăperi, reclamanta fiind cea care l-a abordat pe pârât. De asemenea, nu există la dosarul cauzei nici un indiciu în sensul că pârâtul ar urmări-o, ar șicana-o sau ar căuta-o în mod insistent pe reclamantă, astfel încât instanța apreciază că astfel de măsuri nu se impun.
În ceea ce privește cererea vizând stabilirea unei distanțe determinate față de minora M. I. A., instanța a respins-o ca neîntemeiată având în vedere în acest sens, aspectele relatate de către aceasta în camera de consiliu, în condițiile art. 264 Cod Civil, conform cărorara pârâtul nu a fost niciodată violent, nici verbal și nici fizic față de ea, nu a amenințat-o și nu i-a vorbit urât.
De asemenea instanța a respins și cererea privind obligarea pârâtului la predarea armei deținute conform relațiilor comunicate de către Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe periculoase, având în vedere că acesta este titular al certificatului de deținător pentru arme neletale, deținând un pistol cu muniție cu gaze, iar la dosar nu există nicio dovadă în sensul că pârâtul nu ar fi respectat regimul armelor și munițiilor, ar fi folosit arma în vederea exercitării de amenințări sau presiuni asupra reclamantei sau a oricărei alte persoane sau că ar exista pericolul de a acționa astfel.
Instanța a luat act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată și a dispus achitarea onorariului pentru avocat din oficiu A. C., conform delegatiei nr._/2013 emisa de Baroul Iasi.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel M. A. C. , criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se arată în motivele de recurs că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, ignorând probatoriile administrate în cauză, din care rezultă că există un comportament al recurentului de natură să pericliteze starea fizică, psihică și emoțională a apelantei.
La dosarul cauzei s-a depus certificatul medico legal din 25.06.2013 prin care s-a făcut dovada comportamentului violent al pârâtului și al pericolului la care este expusă reclamanta.
În mod greșit a reținut instanța de fond că între părți a existat un incident izolat, care a constat în agresiuni fizice reciproce, astfel încât nu se impune emiterea unui ordin de protecție. Legea nr. 213/2001 nu condiționează emiterea ordinului de protecție de săvârșirea în mod repetat a violențelor fizice, fiind suficient un singur act de violență. Mai mult, din probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamanta a fost amenințată de pârât cu moartea, amenințare credibilă având în vedere că intimatul deține un pistol cu gaze.
. intimatului împotriva apelantei a avut loc în prezența fiicei minore a părților, care a și sunat la numărul de urgență 112, însă instanța de fond nu a avut în vedere aceste aspecte.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțate de Judecătoria Iași ca legală și temeinică.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului raportat la motivele de recurs invocate, probatoriul administrat în cauză și dispozițiile legale aplicabile, tribunalul constată că acesta este nefondat pentru următoarele motive:
Prin cererea adresată Judecătoriei Iași reclamanta M. A. C. a solicitat emiterea un ordin de protectie de prin care să se dispună obligații și interdicții pârâtului privind. evacuarea temporară a pârâtului din locuință, obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de minora M. I. A., obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de reședința și locul de muncă al reclamantei, obligarea pârâtului de a preda poliției armele deținute.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că părțile au fost căsătorite, căsătorie din care a rezultat minora I. A., acum în vârstă de 16 ani. În ianuarie 2012 pârâtul a plecat din locuință, întorcându-se în noiembrie 2012. Din declarația minorei și din răspunsul la interogatoriu al reclamantei rezultă că după revenirea în domiciliu a pârâtului părțile locuiau în camere separate.
La data de 24.06.2013 între părți a avut loc un scandal urmat de agresiuni fizice reciproce care a determinat-o pe minoră să alerteze serviciul 112, fiecare dintre părți având câte un certificat medico – legal prin care se atestă că au suferit leziuni constând în echimoze în ce o privește pe reclamantă și în echimoze, excoriații și plagă contuză în ceea ce-l privește pe pârât, leziuni care, în ambele cazuri, necesitau 2-3 tile de îngrijiri medicale.
Nici înainte și nici după acest incident nu s-au mai dovedit acte de agresiune între părți.
Instanța de fond a făcut o analiză temeinică a probatoriului administrat în cauză din care rezultă că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de disp. art. 26 al.1 din Legea nr. 217 din 22 mai 2003
pentru prevenirea si combaterea violentei in familie potrivit cărora ,, Persoana a cãrei viațã, integritate fizicã sau psihicã ori libertate este pusã în pericol printr-un act de violențã din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlãturãrii stãrii de pericol, sã emitã un ordin de protecție, prin care sã se dispunã, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre urmãtoarele mãsuri - obligații sau interdicții …,,
Între părți există în mod cert o stare tensionată determinată de existența procesului de partaj însă din probele administrate în cauză nu rezultă că viața, integritatea fizică sau psihică a reclamantei ori libertatea acesteia este pusă în pericol de comportamentul pârâtului.
În ceea ce privește pistolul cu gaze deținut legal de către pârât, în apel s-a făcut dovada că acesta a fost îndepărtat din casă, fiind depus în baza contractului de depozit din 08.09.2013 la o societate de profil.
Pentru aceste considerente Tribunalul constată că apelul este nefondat și urmează ca în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă să se respingă apelul și să se păstreze sentința Judecătoriei Iași ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de reclamanta M. A. C. împotriva sentinței civile nr._ din 08.07.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2013.
Președinte, M. S. | Judecător, P. T. | |
Grefier, N. E. |
Red/Tehnored – S.M./S.M.
2 ex – 21.07.2014
Jud fond: M. C.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1212/2013. Tribunalul IAŞI | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
