Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1398/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1398/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 5198/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 23 Octombrie 2014
PREȘEDINTE - T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – D. C.
JUDECĂTOR – D. I.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1398/2014
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către M. V. împotriva sentinței civile nr._ din 22.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimata S. A., având ca obiect acțiune in răspundere delictuala daune morale și materiale.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 02 octombrie 2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 09 octombrie 2014 și apoi pentru azi când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
La data de 13.02.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul_, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S. A. în contradictoriu cu pârâtul M. V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 de lei către reclamantă, cu titlu de daune morale și materiale.
In fapt, reclamanta susține că la data de 08.12.2010, în timp ce se afla în magazinul pe care îl administrează, a fost agresată fizic și verbal de către pârât, fiind totodată amenințată cu moartea de către acesta, pârâtul neținând cont de vârsta înaintată și de faptul că reclamanta era încadrată cu grad de handicap. La acest incident, precizează reclamanta, au fost de față și martorii P. D. și Tagarcea G. C., colegi cu pârâtul, in cadrul unei societăți cu sediul lângă societatea reclamantei. Mai arată reclamanta că pârâtul a început să o înjure, a prins-o de brațe, a luat-o de mâna dreaptă izbind-o de zid ( a izbit-o violent de perete), a prins-o de gât și a lovit-o peste față cu pămătuful de praf, amenințând-o în final cu moartea. În continuare, arată reclamanta, martorii mai devreme amintiți au intervenit pentru a-l calma pe pârât. Reclamanta precizează că a formulat plângere penală împotriva pârâtului, în raport de care s-a început urmărirea penală, față de acesta, sub aspectul săvârșii infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin 1 Cod penal, însă organele de urmărire penală au dispus soluția de scoatere de sub urmărire penală a pârâtului. Reclamanta mai arată că amenințările din partea pârâtului continuă și în prezent.
Mai menționează reclamanta că daunele pe care le solicită reprezintă cheltuieli medicale precum și pierderile pe care le-a înregistrat în perioada pe care a fost nevoită să țină magazinul închis.
În dovedirea cererii reclamanta înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și martori.
Prin sentința civilă nr._ din 22.11.2013 Judecătoria Iași a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. A., domiciliată în Iași, ., ., . cu pârâtul M. V., domiciliat în Iași, ., ., . ales la cabinet avocat M. I., . și Sfânt nr. 4, parter.
A obligat pârâtul la plata sumei de 382 lei cu titlul de daune materiale și 10.000 lei cu titlul de daune morale, în total la plata_ lei către reclamantă.
A luat act că reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma eșalonării taxei de timbru de 2611 lei și acordării unui apărător din oficiu.
A obligat pârâtul la plata proporțională a cheltuielilor de judecată, respectiv suma de 543,18 lei taxă de timbru și timbru judiciar aferent și 200 lei onorariu avocat oficiu Haller C., în total la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 743,18 lei.
A dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu privire efectuarea de cercetări privind infracțiunea de mărturie mincinoasă ( art. 260 C.penal), raportat la susținerile martorilor Tagarcea G. C. și P. D., de la termenul de judecată din 8.11.2013, prin care aceștia au arătat că depozițiile din cursul urmăririi penale nu ar fi conforme adevărului.
A dispus efectuarea de copii ale depozițiilor de la termenul de audiere martori și de la acest din urmă termen și înaintarea cu adresă către P. pentru luarea măsurilor necesare
A reținut instanța de fond următoarele considerente:
În prezenta cauză, reclamanta solicită reperarea prejudiciului moral și material în baza răspunderii civile delictuale, raportându-se la o faptă presupus a fi fost săvârșită la data de 08.12.2010, anterior momentului intrării în vigoare a Noului Cod civil, fiind așadar situată sub imperiul legii materiale vechi.
Referitor la răspunderea civilă delictuală, instanța reține că potrivit art. 998 C.civ. orice persoană care a cauzat din vina sa un prejudiciu este ținută să îl repare. Condițiile răspunderii sunt reprezentate de: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate și a vinovăției.
Sub aspectul existenței unei fapte ilicite, contrare normelor juridice și regulilor de conviețuire socială, instanța reține că aceasta există, fiind reprezentată de . fizică a reclamantei de către pârât la data de 08.12.2010. Susținerile reclamantei din cererea introductive sunt de natură a se corobora cu declarațiile martorilor audiați nemijlocit de instanța de judecată. Astfel, potrivit declarației martorului Tagarcea G. C., pârâtul i-a adresat injurii reclamantei iar apoi s-a apropiat de reclamantă, i-a răsucit mâna dreaptă la spate, a prins-o de gât și a lovit-o de perete, amenințând-o că o va omorî. Instanța reține că acest martor a declarat expres că a participat efectiv la scena derulată, aflându-se în fața spațiilor comerciale aparținând reclamantei și pârâtului. Interpelat de instanță cu privire la reacția pe care martorul a avut-o în raport de . relatată, acesta a precizat că nu a intervenit între cele două persoane pentru a le despărți, rezumându-se la un simplu îndemn asupra pârâtului. Instanța va nota în egală măsură faptul că, în urma studierii dosarului de urmărire penală și a depozițiilor contradictorii din etapa urmăririi și a celor din cursul judecății, instanța a dispus reaudierea martorilor și stabilirea caracterului veridic al depozițiilor, martorul Tagarcea a afirmat expres, în cadrul audierii din data de 8 noiembrie 2013 că depoziția dată în cursul judecății este cea care exprimă adevărul, pozițiile anterioare fiind justificate de relația de prietenie și colegialitate cu pârâtul de asemenea, martorul a declarat că înțelege implicațiile acestei conduite și este pregătit să și le asume.
Ca urmare, instanța va reține depoziția dată în cursul judecății de către martorul Tagarcea, care a declarat că a asistat la momentul efectiv în care pârâtul a prins-o de gât pe reclamantă, i-a răsucit mâna la spate și a lovit-o de peretele din interiorul spațiului comercial ( fila 110 dosar).
Desfășurarea evenimentelor expusă de martorul Tagarcea se coroborează cu aspectele expuse de martorul P. D., a cărui depoziție relatează doar perceperea unui conflict verbal între pârât și reclamantă. Martorul a arătat instanței că se afla la data de 8.12.2010 în interiorul spațiului comercial învecinat cu cel al reclamantei, pe holul despărțitor al celor 2 imobile. Astfel, a auzit că pârâtul țipa la reclamantă și că aceasta la rândul ei a răspuns, fără a putea identifica contextul sau subiectul efectiv al conversației. Cu toate acestea, a relatat martorul că din cuvintele adresate de pârât a reținut apelativul „babă” și o înjurătură la adresa reclamantei din prezenta acțiune. A mai susținut martorul că nu a fost martor ocular al pretinsei agresiuni fizice, însă a auzit direct de la pârât că acesta ar fi lovit-o pe reclamantă ( strângând-o de gât și răsucindu-i mâna la spate). Mai mult, pârâtul i-ar fi spus personal că dacă va ajunge să facă fie și o singură zi de închisoare din cauza reclamantei va „plăti o sumă de_ lei unor moldoveni pentru a o omorî” ( fila 111 dosar). În continuare, martorul a indicat instanței că a perceput prin propriile simțuri urmele de la . fizică realizată asupra reclamantei ( vânătăi în zona gâtului și un semn distinct pe față sub forma unei pete roșii pe care pârâta nu o avea anterior datei de 8.12.2010). ca urmare a faptului c reclamanta acuza dureri ale mâinii drepte, ar fi sfătuit-o pe aceasta să se deplaseze la medic pentru un consult de specialitate, iar ulterior a văzut-o pe aceasta cu mâna în ghips. Acest din urmă aspect se coroborează cu depoziția martorului Tagarcea și actele medicale din dosarul de urmărire penală, anexat la dosarul cauzei, din care rezultă aplicarea bandajului după o anumită perioadă pe mâna dreaptă a reclamantei.
În ceea ce privește actele medicale depuse la dosarul cauzei, instanța reține că deși în certificatul medico legal din data de 10.12.2010 ( fila 13 dup) se constată existența unor echimoze și fractură extremitate inferioară radius drept fără deplasare și se concluzionează că acestea s-ar fi putut produce prin lovire urmată de cădere, fiind necesare 45-50 zile de îngrijiri medicale, în cadrul raportului de expertiză medico legal din 25.01.2013 ( fila 49 dup) se constată că numita S. A. prezintă fractură extremitate distală radius drept fără deplasare consolidată și echimoze. Mai mult, în cadrul secțiunii destinate concluziilor se subliniază faptul că . s-ar fi putut produce prin lovire sau comprimare cu un corp dur, fără a fi urmată de cădere, auto sau heteropropulsia, urmând a fi stabilită pe cale de anchetă.
Din coroborarea concluziilor raportului de expertiză medico legală cu actele medicale depuse la dosarul cauzei ( istoricul medical al reclamantei), depozițiilor martorilor, instanța reține că prin acțiunea pârâtului de prindere de gât a reclamantei, răsucire a mâinii drepte la spate și izbire de zidul interior al spațiului comercial deținut de aceasta sunt îndeplinite cerințele unei fapte ilicite, ce încalcă normele de conviețuire socială. Realitatea faptei rezultă din declarația martorului ocular ce se coroborează cu mecanismul de producere a echimozelor și fracturii descris de raportul de expertiză medico legală.
Sub raportul existenței unui prejudiciu ( consecință negativă a faptei ilicite), instanța reține pe de o parte, că reclamanta a făcut trimitere la două tipuri de consecințe negative ale faptei pârâtului: respectiv cheltuielile medicale efectuate pentru redobândirea parametrilor normali ai sănătății și integrității și câștigul nerealizat ca urmare imposibilității de a mai lucra, iar pe de altă parte, suferințele fizice si morale.
Totodată, instanța are în vedere faptul că prejudiciul reprezintă o condiție a răspunderii civile delictuale.
Instanța va nota ab initio că reclamanta dorește acoperirea prejudiciilor morale și materiale pretins a fi suportate. În ceea ce privește suferințele morale, instanța reține că acordarea acestui tip de prejudiciu este unanim acceptată în literatura de specialitate și practica judiciară, criteriile de stabilire nefiind definite a priori, ci trebuind să constituie rezultatul unei analize în concret, specifice fiecărei acțiuni în parte.
Existența prejudiciului moral (constând în consecințele negative ale agresiunii fizice și verbale asupra integrității corporale, sănătății fizice și mintale ale reclamantei și suferința la care aceasta a fost supusă) rezultă din actele medicale ( certificat medico legal, raport de expertiză medico legală), care sunt confirmate de relatările martorilor. Astfel, potrivit declarațiilor celor doi martori, ulterior agresiunii fizice, reclamanta a purtat mâna dreaptă în ghips și a prezentat echimoze la nivelul feței și a gâtului. De asemenea, actele medicale depuse la dosarul cauzei de către reclamantă, respectiv certificatul medico-legal nr. 2855 din 10.12.2010, concluzionează că reclamanta prezenta echimoze si fractură a brațului drept fără deplasare, necesitând 45-50 de zile de îngrijiri medicale și fiind în incapacitate totală de muncă pe această perioadă.
Cu privire la consecințele negative asupra psihicului persoanei ( asupra stimei de sine și imaginii în societate), având în vedere vârsta înaintată a reclamantei ( 69 ani), forma realizării agresiunii ( în incinta spațiului comercial în care își desfășoară activitatea, de un vecin de spații comerciale de sex masculin, prezentând o forță fizică evident superioară reclamantei, pe fondul unei agresiuni verbale manifestate în public prin înjurături și urmată de amenințări proferate cu privire la plata unor persoane pentru a o omorî), spaimei evidente la care a dat naștere o atare atitudine adoptată de pârât, suferințelor la care a fost supusă reclamanta prin durata îndelungată a procesului de recuperare, reducerea posibilității efective de folosire a mâinii drepte pe durata fixării acesteia în ghips, scăderea stimei de sine, instanța reține că acestea sunt reale și susținute de ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză.
Cu privire la scăderea efectivă a profitului, invocată de reclamantă, se va reține că acest tip de prejudiciu nu poate avea decât o natură materială și nu morală. Cu toate acestea, reclamanta nu a probat sub nici o formă această reducere a profitului obținut, nedepunând la dosar probe din care să rezulte comparativ profitul bănesc obținut din afacerea condusă anterior datei de 8.12.2010, pe lună, în medie și cel ulterior acestei date, precum și o expunere a tuturor celorlalte motive apte a influența o eventuală scădere de profit a afacerii. Astfel, instanța va reține că prejudiciul invocat sub acest aspect nu poate avea un caracter cert ( una dintre cerințele fundamentale ale elementului prejudiciu în cadrul răspunderii civile delictuale). Strâns legat de acest aspect este și prejudiciul invocat cu privire la capacitatea efectivă de muncă și efortul suplimentar pe care reclamanta a fost nevoită să îl depună pentru menținerea activității comerciale pe care o desfășura ( vânzarea de rochii de mireasă). Nici cu privire la acesta din urmă probele administrate nu pot dovedi caracterul cert al acestui element analizat.
Referitor la prejudiciul material suferit de reclamantă, el trebuie raportat la costurile de spitalizare ( analize, examene, tratament, consultații) la care reclamanta face trimitere în acțiunea principală. În privința cuantumului prejudiciului material, instanța va avea in vedere chitanța nr._ din 10.XII.2010 cu suma de 39 de lei, chitanța nr. 9319 din 15.XII.2010 cu suma de 30 lei, chitanța nr. 1878 din 09.02.2012 cu suma de 63 lei, factura . nr._ din 05.02.2011 cu suma de 250 de lei ( depuse în original la dosarul cauzei), totalizând un prejudiciu material în cuantum de 382 lei. Chiar reclamanta a precizat, în cursul acțiunii, că singurele sume solicitate cu titlul de daune materiale sunt cele susținute de chitanțele atașate la dosarul cauzei, chitanțe ce vizează exclusiv cheltuieli realizate în perioada ulterioară datei de 8.12.2010, cu analizele dispuse pe bază de trimitere ( contravaloare examene medicină legală, taxă CT cranio cerebral - acte depuse la fila 122 dosar).
Cu privire la raportul de cauzalitate între prejudiciile ocazionate și fapta ilicită, acesta reiese din chiar modul de săvârșire a faptei ilicite. Mai mult, raportul de cauzalitate între prejudiciul asupra integrității și sănătății, precum și cel material suportate de reclamantă și fapta ilicită sunt susținute de actele medicale depuse la dosar, dublate de facturile fiscale și chitanțele atașate dosarului cauzei, cheltuielile efectuate fiind determinate de necesitatea de verificare a tipului leziunilor suferite în urma agresiunii fizice demonstrate. Istoricul medical al pacientei nu poate schimba concluziile raportului de expertiză medico legal din 25.01.2013 care a stabilit, fără urmă de îndoială, faptul că . suferită de reclamantă este urmarea unei acțiuni de lovire sau comprimare ( acțiune descrisă și susținută de depozițiile de martori). În orice caz existența în nexul cauzal a unor cauze anterioare sau a unor elemente apte de a favoriza amplificarea rezultatelor unei acțiuni de lovire nu poate înlătura legătura de cauzalitate ci doar o poate circumstanția.
Referitor la vinovăția pârâtului, instanța va reține că în materie civilă raportarea subiectivă a părții la fapta ilicită săvârșită poate fi realizată cu orice formă de vinovăție, nefiind condiționată de o anumită gravitate sau de cerințe speciale. Desigur, constatarea unei anumite forme de vinovăție poate influența modul efectiv de stabilire a cuantumului prejudiciului în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei. Observând modul în care pârâtul a acționat asupra reclamantei ( astfel cum acesta reiese din ansamblul materialului probatoriu) instanța va reține existența vinovăției ca atitudine subiectivă a pârâtului. Acesta, beneficiind de liberate de voință și conștiință a acționat direct asupra reclamantei. Mai mult, pârâtul nu a probat existența unui element apt a conferi posibilitatea înlăturării vinovăției.
Revenind la specificul prejudiciului moral, instanța reține că el însumează consecințele dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani si care rezultă din atingerile si încălcările drepturilor personale nepatrimoniale. Asemenea consecințe pot fi durerile fizice si psihice, atingerile aduse onoarei, cinstei, demnității, prestigiului sau reputației unei persoane etc, solicitările reclamantei integrându-se sferei descrise. Astfel, prin . suferită, reclamanta a suportat atingerea efectivă a valorilor sociale referitoare la sănătate și integritate, suferința procesului îndelungat de recuperare, umilința publică, frica unei posibile agresiuni viitoare.
Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusa unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauza, în plan fizic, psihic si afectiv, importanta valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc. Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzătoare prejudiciului real si efectiv produs. Repararea integrală a prejudiciului presupune înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil (patrimonial sau nepatrimonial), în scopul repunerii victimei, pe cât posibil, în situația anterioară (restitutio in integrum).
Instanța Supremă a decis că „despăgubirile acordate victimei trebuie să constituie o justă și integrală reparare a pagubei cauzate prin fapta ilicită a autorului”; și, de asemenea, că „este de principiu că victima unui fapt ilicit are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit” iar întinderea despăgubirilor este determinată de principiile reparației integrale a prejudiciului”. Sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie să reprezinte o îmbogățire fără justa cauza, ci ele trebuie sa aibă caracter compensatoriu pentru o suferință certa, rezultata din producerea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii. Un criteriu fundamental consacrat de doctrina si jurisprudența in cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implica fără îndoială si o doza de aproximare, însă instanța trebuie sa stabilească un anumit echilibru intre prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi înlăturat in totalitate, si despăgubirile acordate, în măsura sa permită celui prejudiciat anumite avantaje care sa atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă in situația îmbogățirii fără just temei.
Pentru acordarea daunelor morale este de asemenea necesară dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale. Daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei pârâtului, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită de care se prevalează.
Instanța reține că reclamanta a suportat un prejudiciu moral, constând în suferințe fizice de o intensitate semnficiativă, aspect susținut de faptul că s-a produs fracturarea unui braț ( în cazul unei persoane de 69 ani, cu un istoric medical încărcat, ce suferă de grad de handicap, diabet și alte boli și probleme specifice vârstei pe care o are) și care se reflectă în numărul mare de zile de îngrijire medicală necesare pentru vindecare ( 45-50), precum și în suferințe psihice generate de . fizică, respectiv sentimentul de teamă și umilință, având în vedere faptul că reclamanta a fost amenințată cu moartea. De asemenea, instanța are în vedere și circumstanțele personale ale reclamantei, respectiv faptul că aceasta are o vârstă înaintată, prezintă grad de handicap și afecțiuni medicale, aspecte care conduc instanța la convingerea că reclamanta a suferit un prejudiciu moral de o intensitate ridicată.
Instanța reține că se impune analiza legăturii de cauzalitate între fapta descrisă și recunoscută și prejudiciile morale invocate de reclamantă. Sistemul ce se impune a fi adoptat în privința legăturii de cauzalitate este cel al indivizibilității cauzei și condițiilor. Astfel, trebuie avută în vedere existența unui complex cauzal care determină rezultatul prejudiciabil. Analizând modul concret de săvârșire a faptei, se poate observa că legătura de cauzalitate rezultă ex rem din acțiunea săvârșită, respectiv lovirea unei persoane și amenințarea acesteia cu moartea.
În privința cuantificării prejudiciului moral, instanța are în vedere principiul reparării în integralitate a prejudiciului suferit constând în suferințe fizice și psihice, însă luând în considerare faptul că acordarea de daune morale nu trebuie să conducă la o îmbogățire nejustificată a reclamantei, apreciind că se impune cenzurarea daunelor morale solicitate la nivelul sumei de 10.000 lei, aceasta fiind considerată o despăgubire proporțională cu prejudiciul moral suferit.
Cu privire la vinovăția pârâtului, aceasta reiese din probatoriul administrat în cauză, respectiv din susținerile reclamantei confirmate de relatările martorilor.
In concluzie, constatându-se îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, reținându-se argumentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța urmează a admite în parte cererea reclamantei. D. urmare, instanța va obliga pârâtul să achite reclamantei suma de 382 lei cu titlu de daune materiale ( ce rezultă din actele depuse la dosar cu titlul de chitanțe și facturi) și suma de 10.000 de lei cu titlu de daune morale, în total la plata sumei de_ lei către reclamantă.
Constatând că reclamanta a solicitat de asemenea și acordarea de cheltuieli de judecată și că sunt îndeplinite cerințele art. 274 C.pr.civ referitoare la căderea părții adverse în pretenții, fiind demonstrată culpa procesuală a pârâtului va proceda la obligarea acestuia din urmă la plata proporțională a cheltuielilor de judecată, respectiv suma de 543,18 lei taxă de timbru și timbru judiciar aferent ( calculate la valoarea drepturilor câștigate de reclamantă) și 200 lei onorariu avocat oficiu Haller C., în total la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 743,18 lei.
În raport de considerațiile expuse în secțiunea destinată analizei depozițiilor martorilor, față de situația particulară generată de existența unor depoziții distincte în cursul urmăririi penale a acelorași martori audiați de instanță, având în vedere susținerile personale ale acestora precum și faptul că au declarat la data de 8.11.2013 că declarațiile ce exprimă adevărul sunt cele date în cursul judecății, instanța va dispune sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu privire efectuarea de cercetări privind infracțiunea de mărturie mincinoasă ( art. 260 C.penal), raportat la susținerile martorilor Tagarcea G. C. și P. D., de la termenul de judecată din 8.11.2013, prin care aceștia au arătat că depozițiile din cursul urmăririi penale nu ar fi conforme adevărului. În acest sens se dispune efectuarea de copii ale depozițiilor de la termenul de audiere martori și de la acest din urmă termen și înaintarea cu adresă către P. pentru luarea măsurilor necesare.
Se va dispune restituirea dosarului de urmărire penală 468bis/P/2011 la P. de pe lângă Judecătoria Iași, la momentul rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâtul M. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, respectiv:
Deși avea apărător ales, la data de 8.11.2013, in absența justificată cu înscrisuri medicale a apărătorului său, s-a procedat la reaudierea martorilor, care s-au dovedit a fi in relație de dușmănie vădită cu recurentul. Singura probă care a condus la admiterea cererii reclamantei a fost cea testimonială. Sinceritatea martorilor a fost pusă la îndoială chiar de către instanța de judecată, care a dispus sesizarea parchetului pentru cercetări pentru mărturie mincinoasă.
Reclamanta a formulat plângere penală pentru aceeași faptă, soluționată prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași din 26.10.2012 dată in dosarul nr. 468/bis/p/2011 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M. V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin 1 Cod penal, reținându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective. Plângerea formulată de reclamantă a fost respinsă prin Rezoluția P. Procurorului aceluiași P. nr. 6179/I/2/2012, respectiv plângerea formulată la instanță împotriva acestei rezoluții a fost respinsă in ds. nr._ al Judecătoriei Iași. Prin această cerere reclamanta urmărește să se îmbogățească fără a face dovada unei fapte ilicite de natură a produce prejudiciul moral pretins. Nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. S-a constat in procesul penal că fapta nu există, nu au fost reținute dovezi cu privire la vinovăție in legătură cu fapta imputată. Acțiunea civilă alăturată celei penale își păstrează caracterul civil și nu reprezintă o acuzație in materie penală. În timp ce achitarea unei persoane . nu poate fi repusă in discuție in cadrul unei proceduri de răspundere civilă delictuală, aceasta nu poate împiedica angajarea răspunderii civile delictuale pentru aceeași faptă. Totuși, instanța civilă avea obligația să plaseze discuția doar pe tărâmul răspunderii civile delictuale, neputând formula raționamente care ar duce la imputarea răspunderii penale sau formularea unor dubii cu privire la soluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Este greșit raționamentul conform căruia proba săvârșirii faptei ilicite ar decurge din calitatea de învinuit, pentru că o atare calitate nu reprezintă decât calitatea procesuală, efect al urmăririi penale, iar nu dovada că faptele penale i-ar aparține. Nu recunoaște săvârșirea faptei.
In privința leziunilor suferite de reclamantă consemnate in certificatul medico-legal nr. 2855 din 10.12.2010 emis de IML Iași s-a stabilit că aceasta prezintă echimoze și fractură extremitate inferioară radius drept fără deplasare, leziuni care s-ar fi putut produce prin lovire urmată de cădere, putând data din 8.12.2010, pentru vindecare a necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale. Martorii audiați in cursul urmăririi penale respectiv Tagarcea G. C. și P. D. au arătat că singurele cuvinte adresate reclamantei de către recurent au fost cele legate de agresivitatea câinilor pe care acesta îi ținea în imobil. In urma cercetărilor nu s-a putut stabili existența unei legături de cauzalitate intre o acțiune de lovire și vătămarea corporală suferită de partea vătămată. Reclamanta nu și-a probat pretențiile. Suma acordată nu este destinată acoperirii unui prejudiciu ci pedepsirii și prevenirii faptelor, pretins ilicite, astfel că această sumă nu ar trebui acordată. Reclamanta nu a adus vreo dovadă relativă la atingeri aduse prestigiului, reputației pe care o avea anterior săvârșirii faptei, astfel încât instanța nu a reținut existența unui prejudiciu moral susceptibil a fi acoperit prin angajarea răspunderii. Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul a fost scutit de plata taxei judiciare de timbru in sumă de 1305 lei prin încheierea nr. 588 din 8.05.2014.
Nu a fost formulată întâmpinare. La termenul din 9.05.2014 intimata a solicitat majorarea sumei acordate de instanța de fond, apreciind că judecătorul fondului a manifestat clemență față de pârât. In absența unei cereri de declarare a căii de atac de către reclamată, cererea sa nu va fi analizată, fiind externă limitelor investirii instanței de control judiciar, dată doar de cererea de recurs formulată de către pârât.
In recurs au fost depuse înscrisuri.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele motive:
Motivul de recurs privind audierea martorilor, nelegal, in absența apărătorului pârâtului este nefondat.
La termenul din 8.11.2013 instanța de fond a respins cererea de amânare formulată de către apărătorul pârâtului, justificată de motive medicale probate cu adeverința aflată la fila 148 dosar fond, reținând că aceasta avea posibilitatea asigurării substituirii sale. Dispoziția instanței de fond este legală. Potrivit Art. 156 Cod pr.civilă instanța va putea să acorde un singur termen pentru lipsă de apărare temeinic motivată. Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea in vederea depunerii de concluzii scrise.
Lipsa apărătorului paratului la termenul de reaudiere a martorilor a fost temeinic justificată. Instanța era ținută, însă, să respingă cererea de amânare cel puțin prin raportare la împrejurarea că pârâtul a mai beneficiat de acordarea unui termen pentru angajare apărător la termenul din 22.03.2013. Este corectă și motivarea instanței de fond conform căreia apărătorul pârâtului avea obligația de a a-și asigura substituirea. In fine, instanța de fond a dispus amânarea judecății, ceea ce profita pârâtului pentru formularea de concluzii scrise, potrivit art. 156 cod pr.civilă.
Motivul de recurs privind greșita apreciere a probatoriului in raport de soluția dispusă in procesul penal asupra plângerii formulate de către reclamanta din speță referitor la aceeași faptă, tribunalul il constată nefondat.
Cercetarea judecătorească realizată de instanța de fond nu nesocotește efectele cercetărilor penale derulate asupra aceleiași fapte, de rezultatul cărora nu este ținută.
Are autoritate de lucru judecat in fața instanței civile numai hotărârea judecătorească definitivă a instanței penale. O atare hotărâre nu există in cauză. Soluția procurorului prin care s-a dispus încetarea procesului penal sau scoaterea de sub urmărire, indiferent pentru care motive, nu are autoritate de lucru judecat, astfel încât acțiunea care are ca temei răspunderea delictuală este posibilă, fără a se putea invoca cu autoritate de lucru judecat ordonanța procurorului. Instanța civilă poate reține, argumentat, relevanța probelor administrate in fața procurorului și a organelor de cercetare penală. Această relevanță este exclusă, insă, in speță câtă vreme soluția procurorului a avut ca reper probatoriu principal depozițiile martorilor, aceeași cu cei audiați in instanță nemijlocit, unde faptele relatate au fost evident opuse celor din cursul cercetărilor penale.
Pentru aceste motive tribunalul stabilește că judecătorul fondului a soluționat corect cauza, recunoscând temeiului in care a fost formulată acțiunea, răspunderea civilă delictuală, autonomie față de soluția parchetului, de excludere a răspunderii sale penale.
Instanța de fond realizează o apreciere amplă, judicioasă și logică asupra depozițiilor martorilor audiați nemijlocit, depoziții care, corelate cu concluziile certificatului medico-legal, precum și înscrisurile care fac dovada istoricului medical vast al reclamantei reține întemeiat că pârâtul se face vinovat de săvârșirea actelor de violență asupra reclamantei. Prin urmare, nu poate fi primită teza recurentului conform căreia doar depozițiile martorilor au constituit temeiul admiterii acțiunii. Relevanța acestora este cu adevărat covârșitoare in probarea faptei atribuite paratului, insă nu exclusivă. Acțiunile violente ale paratului asupra reclamantei fac posibilă afecțiunile medicale consemnate in certificatul-medico legal, corelarea lor fiind corect realizată de instanță. Nu au fost administrate probe care să contrazică aspectele relatate de martori, prin urmare nici temeiuri pentru a le înlătura .
In ceea ce privește gradul de subiectivitate al martorilor invocat de către recurent Tribunalul constată că judecătorul fondului a apreciat corect cu privire la efectele acestora in proces. Este adevarat că depozițiile din fața instanței de fond se situează la extrema opusă a situației relatate de aceeași martori in fața organelor de urmărire penală, ceea ce a și constituit temei pentru sesizarea parchetului pentru efectuarea de cercetări privind infracțiunea de mărturie mincinoasă. Declarațiile date in fața organelor de urmărire penală și cele din fața instanței se exclud reciproc. Acest fapt nu obligă insă la înlăturarea depozițiilor martorilor din procesul civil in care au fost administrate nemijlocit, cu atât mai mult cu cât, reaudiați, la data de 8.11.2013 aceștia susțin că declară adevărul in fața judecătorului, aceste din urmă depoziții sunt adevărate, celelalte declarații din cursul urmării penale fiind date in contextul relației de prietenie cu paratul.
Reținând cu temei săvârșirea faptei care a produs afecțiuni medicale grave reclamantei, este probată in sarcina paratului fapta cauzatoare de prejudicii și vinovăția acestuia. Corect a fost apreciat de instanța de fond prejudiciul cauzat reclamantei, pentru cel de natură materială numai in limita probelor înfățișate, iar pentru cel moral cu analiza exhaustivă a datelor ce caracterizează persoana reclamantei (vârstă, starea sănătății afectată de boli grave, trauma psihică suportată, afectarea cursului vieții sociale și casnice pe durata vindecării afecțiunilor provocate) in raport de care aprecierea sumei acordate cu titlu de daune morale se situează . just echilibru.
În consecință recursul se dovedește a fi nefondat, urmează a fi respins in temeiul art. 312 cod pr.civilă, cu menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâtul M. V. împotriva sentinței civile nr._ din 22.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași-Secția civilă, pe care o menține.
Suma avansată cu titlu de ajutor public judiciar rămâne în sarcina statului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 23.10.2014.
Președinte, Doinița T. | Judecător, C. D. | Judecător, I. D. |
Grefier, G. I. |
Red. și tehn./T.D./21.01.2015-2 ex
Judecătoria Iași:I. I.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1194/2014. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 1396/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
