Fond funciar. Decizia nr. 1194/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1194/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-07-2014 în dosarul nr. 3798/245/2008*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 02 Iulie 2014
Președinte - E.-C. P.
Judecător P. T.
Judecător E. C. P.
Grefier Ș. D.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1194/2014
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții N. V., N. C., A. E., C. E. în contradictoriu cu pârâții C. C. de Fond Funciar A., C. Județeană Iași de Fond Funciar, P. Gh. E. și P. C., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 25.06.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru azi, 02.07.2014, când,
TRIBUNALUL
Rejudecând cauza după casare cu retinere, spre rejudecare in fond, se constata următoarele :
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._ reclamanții N. V., N. C., A. E., C. E. au solicitat în contradictoriu cu pârâții C. C. DE FOND FUNCIAR A., C. JUDEȚEANĂ IAȘI DE FOND FUNCIAR, P. GH. E. și P. C., constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 5121/16.04.2007 invocând următoarele motive de fapt:
Pârâtele au emis titlul de proprietate cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, unei persoane care nu avea dreptul de reconstituire a dreptului de proprietate, prin constituirea dreptului de proprietate, deoarece, o parte din terenul atribuit prin constituire este proprietatea reclamanților, moștenire de la tatăl lor, A. P..
Susțin reclamanții că pârâtele nu aveau voie să atribuie terenuri unor persoane, prin reconstituirea dreptului de proprietate, atâta timp cât nu a fost încheiată procedura de reconstituire a terenurilor. Emiterea acestui titlu a fost făcută unei persoane care nu avea dreptul la constituire și cu atât mai mult nu avea dreptul de a i se atribui teren din proprietatea reclamanților, cu atât mai mult cu cât pârâta, P. Gh. E. nici nu a formulat vreo cerere de constituire a dreptului de constituire a dreptului de proprietate, în termenul prevăzut de legile în vigoare, motiv pentru care acesteia nu i se mai constituie dreptul de proprietate.
Arată reclamanții că P. E. a fost trecută în tabelul anexă 2b, deși nu formulase o cerere de constituire a dispozițiilor art. 112 și următoarele Cod procedură civilă.
În drept reclamantii au invocat dispozițiile art. III lit. a și lit. f din Legea nr. 169/1997 modificată, dar și dispozițiile art. 112 și urm. Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr._/2008 s-a admis acțiunea formulată de reclamanții N. V., N. C., A. P. de constatare a nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 5121/2002, emis pentru P. Gh. E.
Prin decizia civilă nr. 1167/2009 Tribunalul Iași a casat sentința civilă nr._/2008 și a trimis cauza spre rejudecare, dat fiind că, la data pronunțării – 04.12.2008 – reclamantul A. P. era decedat, iar cauza a fost soluționată față de un reclamant care nu avea capacitate de folosință.
Prin sentința civilă nr._/28.11.2011 Judecătoria Iași a respins excepțiile invocate.
A respins acțiunea civilă formulată de reclamanții N. V., N. C., A. E. și C. E. în contradictoriu cu pârâții P. GH. E., P. C., C. C. DE FOND FUNCIAR A. și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR IAȘI.
A obligat reclamanții în solidar la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2380 lei.
A reținut instanța de fond următoarele considerente:
Cu privire la excepțiile invocate de P. E. și P. C., se constată:
„Excepția coparticipării procesuale pasive este lipsită de temei juridic, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 82, art.13 din lg. 18/1991 care stabilesc faptul că titlul de proprietate se emite pe numele persoanei îndreptățite care a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate; „constituirea dreptului de proprietate în timpul căsătoriei”- argument invocat de pârâta Postolacge E. prin apărător – nu este de natură a înfrânge dispozițiile invocate și, pe cale de consecință, va conduce la respingerea acestei excepții ca fiind nefondată;
Excepția privind „uzucapiunea de scurtă durată” așa cum a fost denumită și invocată de pârâtul P. C. – prin apărător nu va putea fi primită ca fiind admisibilă în cadrul procesului de față, poziția ofensivă a pârâtei de a se apăra invocând în favoarea sa o posesie utilă nefiind de plano întemeiată, dat fiind că nu este netulburată și nici sub nume de proprietar.
Cu privire la chestiunile de fond se constată:
la data formulării cererii de reconstituire de către reclamanți – 21.X.2005 –era emis titlul de proprietate pentru suprafața de 0,500 ha din care 0,22 ha era inclusă în titlul emis pentru pârâta P. E. nr. 5121/2002.
Legea care guvernează materia constatării nulității actelor de reconstituire sau/și constituire este stabilită potrivit principiului tempus regit actum - fiind deci legea în vigoare la momentul emiterii titlului – respectiv legea 169/1997.
La data emiterii titlului – nu exista cererea de reconstituire formulată de pârâtă, ceea ce obligă a avea în vedere condiționalitatea prevăzută de lege care impune ca persoana care reclamă constatarea nulității absolute a actelor de constituire sau/și de reconstituire a dreptului de proprietate să justifice și să dovedească existența unui interes legitim, personal și actual.
Din perspectiva materiei deduse judecății, aceasta presupune existența unei cereri de reconstituire formulată de pârâtă, în temeiul legii 18/1991, anterioare momentului emiterii titlului . a cărei nulitate se solicită.
Or, titlul de proprietate nr. 5299, pentru N. P. N. și A. P.P. este emis la data de 19.09.1997 și privește suprafața de 2,3800ha, iar diferența de 0,55 ha, reprezentând cotă de diminuări (potrivit documentației și raportului de expertiză efectuat în dosarul_/2009).
Coroborarea cererii de reconstituire a autorului P. V. C. –pentru suprafața de 0,5 ha teren, cu adeverința de proprietate(fila 139) cu extras din rolul agricol al d-nei P. E. pentru 0,500 ha, cu titlu de proprietate nr. 5121/2002 emis pentru 0,5 ha, cu adeverința(fila 143) privitoare la dreptul de proprietate asupra terenului, în suprafață de 5000mp, precum și cu declarația martorului (filele 165-169) conduce la concluzia că declarațiile date de A. și Bovac trebuie să se coroboreze cu raportul de expertiză care arată la fila 129 – faptul că nu se poate retroceda terenul vândut în 1997, în limitele îngrădirii convenite, ceea ce face imposibilă aplicarea în drept a dispozitiilor art. 24 al. 11 legea 18/1991 pentru că la tranzacție nu este parte Statul roman sau CAP.
Acest articol – art. 24 al. 11 este introdus prin legea 247/2005, ceea ce exclude aplicarea sa retroactivă, respectiv la momentul emiterii titlului – 2002 - potrivit regulii tempus regit actum.
Reiterăm opinia unanim acceptată în doctrină și jurisprudență, potrivit căreia legea posterioară nu poate stinge un drept născut în temeiul legii anterioare, ceea ce în speță arată că obiectul constituirii în anul 2002 – nu poate fi stins prin aplicarea unei legi ulterioare.
Raportul de expertiză evocat anterior arată că suprafețele nu corespund, fără a arăta la ce moment se analizează aceasta - pentru că în anul 2010 – când s-a efectuat lucrarea, acest aspect era deja nerelevant, în condițiile în care nu s-a stabilit amplasamentului terenului pentru cererea de reconstituire, formulată de A. P.- tatăl reclamantului N..
În ceea ce privește hotărârea de validare pentru moștenitorii N. și A. – pentru suprafața de 0,5 ha în 2008 pentru cererea de reconstituire formulată în 2005, soluția jurisprudențială este consacrată prin hotărârea judecătorească irevocabilă de respingere a acțiunii în constatare nulitate absolută a Hotărârii Comisiei Județene, ceea ce atrage ope legis statuarea cu putere de lucru judecat a următoarelor considerente decizii:
Terenul aflat anterior în proprietatea autorului A. V. P. a fost predat CAP – conform registrului agricol 1954 – 1963 și reprezintă suprafața de teren ce rezultă ca diferență dintre totalul suprafeței de teren cuprinse în rolul agricol al autorității și totalul suprafeței reconstituite anterior, în baza legii 18/1991;
Autorii reclamanților din prezenta cauză – foștii pârâți în dosarul_/2003 – decizia civilă nr. 1785/2001 – nu au dovedit că ar fi avut intenția să înstrăineze, pe lângă casa de locuit și terenul aferent.
Prin hotărârea 3389/2008 de validare a dreptului asupra suprafeței de ,055 ha teren pentru Nocav P. N. nu s-a stabilit și amplasamentul pentru reconstituire.
Conform registrului agricol – autorul reclamantului – fostului pârât – A. P.P. figurează înscris cu suprafața de 2,93 ha teren pentru care s-a emis titlul nr. 5299/1997 pentru 2,38 ha – diferența de 0,50 ha fiind cea pentru care s-a emis titlul 3389/2008.
Cât timp nu s-a întocmit un proces-verbal de punere în posesie nu se poate susține de pârâții actuali – foștii reclamanți – că terenul este identic cu cel care li s-ar fi înstrăinat.
Ca atare, prezenta instanță constată că, potrivit dispozițiilor art. 23 din Lg. 18/1991 „sunt proprietate privată a cooperativelor .. sau a moștenitorilor .., terenurile aferente casei de locuit și anexelor, ..” iar aceste suprafețe sunt – potrivit al. 2 – acelea evidențiate în actele de proprietate la momentul intrării în cooperativă.
Or, în speță, la acest moment suprafața care a fost stabilită a fi avută în proprietate de către reclamanți este cea avută conform Deciziei Civile_/2010.
Subliniem în acest context faptul că beneficiarii dispozițiilor art. 23 din Legea 18/1991 sunt proprietarii casei de locuit sau moștenitorii cărora le-au fost preluate terenurile aferente acestei construcții de către cooperativă.
În fapt, obiectul acestui drept de reconstituire constă în diferența dintre suprafața avută în proprietate – înainte de cooperativizare, în suprafață de 2800 mp – pe care membrii cooperativei o aveau în proprietate – potrivit Constituției din 1968 și Statutul CAP.
În ipoteza unui conflict de drepturi dintre foștii proprietari de terenuri, care în epoca colectivizării au fost ocupate de construcțiile unor terți, care sunt actualmente deținători ai construcției – cum este situația în speță – se va da prevalență deținătorilor de case și anexe gospodărești pentru argumente de echitate și stabilitate a raporturilor juridice.
Achiesăm la această soluție jurisprudențială și doctrinară ca fiind preferabilă și de natură a fi cea mai puțin prejudiciabilă păstrând astfel spirit reparator al legii 18/1991.
În ceea ce privește pe proprietarul construcției, acesta are drept asupra terenului astfel cum a fost el determinat în mod real de părți, la momentul înstrăinării, dovedit cu orice mijloc de probă.
Intenția reală a părților reprezintă tot ceea ce cumpărătorii au folosit exclusiv de la momentul vânzării, în speță, din 1987 și până la data promovării cererii de chemare în judecată, or, cumpărătorii au folosit exclusiv suprafața de teren de 2300 mp aferentă casei.
Privitor la chestiunea suprafeței efective de teren, raportul de expertiză efectuat în dosarul nr._/2009, arată cu valoare de adevăr că din suprafața de 2700 mp au fost vânduți real 2300 mp.
Coroborarea acestui aspect cu datele conținute în planul cadastral(fila 148), fișa imobilului(fila 146) și actul de dare în folosință din 1963, conduce la ideea că ambele părți au titluri valabile:
reclamanții N. și A. – prin reconstituire – nr. 5299/1997;
pârâții P., prin constituire, în 2002 .
Prin soluționarea irevocabilă a acțiunii în constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârii 3389/2008 se consolidează soluția propusă de C. Județeană Iași de Fond Funciar de reconstituire a suprafeței de 5500 mp – pe raza comunei A. și înscrierea în anexa 23, potrivit art. 4 al. A din Regulament, ce prevede posibilitatea acordării de despăgubiri pentru foștii proprietari .
Această soluție este în spiritul dispozițiilor art. 23 din lg.18/1991 care consacră prevalență dreptului actualilor deținători, foștii proprietari urmând a fi compensați cu o suprafață de teren echivalentă în intravilan sau, după caz, în imediata vecinătate a terenului ocupat cu colectivizarea.
Este, de asemenea, esențial, a fi avut în vedere faptul că reclamanții nu au făcut nici un fel de opoziție la momentul punerii în posesie, cu ocazia măsurătorilor efectuate la emiterea titlului de proprietate din 2002, ceea ce echivalează cu achiesarea și consolidarea caracterului translativ al vânzării suprafeței de_ mp, pentru suma de 50.000 lei.
Astfel, în condițiile în care reclamanții nu au făcut dovada formulării cererii de reconstituire, în temeiul legii 18/1991 a întregii suprafețe de teren pe care au deținut-o autorii acestora, prezenta instanță constată că, în mod corect s-a emis titlul de proprietate pentru suprafața de 2,38 ha, în favoarea pârâților, neexistând interesul legitim al reclamanților de a li se admite prezenta acțiune, potrivit dispozițiilor art. III al. 2 din Legea 169/1997.
Potrivit dispozițiilor art. 11 și art. 34 al. 2, al. 3,4 din Regulament, C. locală avea obligația ca, în temeiul art. 35 al. 1 din regulament, să sesizeze C. Județeană cu privire la inadvertențele Ivite la momentul punerii în posesie a pârâtilor P. – potrivit titlului emis în 2002, dat fiind că acestora nu li s-a reconstituit, ci constituit dreptul de proprietate .
Această situație este consacrată în dispozițiile art. 35-36 din regulament - raportat la art. 20 -21 din legea 18/1991 care, prin coroborare cu art. III lit. a din legea 169/1997- ar fi fost de natură a conduce la constatarea nulității acelor acte de constituire – în localitățile în care s-a aplicat cota de reducere prevăzută de lege, în măsura dovedirii acestor circumstanțe.
Or, așa cum rezultă din adresa Comisiei Locale A. și din lucrările dosarului, diferența de „0,55 ha reprezintă cota de diminuare aplicată la nivelul Comunei, iar suprafața de 0,22 ha este cuprinsă în titlul emis pentru P. Gh. E.”
Pentru a opera cazul de nulitate invocat este nevoie de întrunirea cumulativă a condițiilor:
la data constituirii dreptului – 2002 – terenul să fie revendicat de fostul proprietar, condiție neîndeplinită – pentru că cererea a fost făcută în 2005 în temeiul legii 247/2005;
să existe un acte de reconstituire sau constituire a dreptului în favoarea persoanei neîndreptățite – condiție neîndeplinită, dat fiind că au justificat calitatea lor de persoane îndreptățite, raportat la momentul constituirii.
Pentru toate aceste considerente de facto și de jure, prezenta instanță urmează a respinge excepțiile invocate de pârâți, a respinge acțiunea formulată de reclamanți, cu efectul corelativ întemeiat pe dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă – al obligării reclamanților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2380 lei.”
* * *
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții N. V., N. C., A. E. și C. E. care au formulat următoarele critici:
Au susținut recurenții că instanța de fond nu a manifestat nepărtinire, justețe și corectitudine, și-a depășit atribuțiile încălcând formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin 2 Cod pr.civilă. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii. Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății,a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Nejustificat a respins instanța de fond proba cu efectuarea unei expertize tehnice pentru a se stabili dacă amplasamentul terenului din titlul contestat este vechiul amplasament al terenului deținut de către autorul lor. Necesitatea probei rezultă din chiar motivarea instanței de fond cu referire la raportul de expertiză extrajudiciară din dosarul nr._/2009, la efectuarea căreia nu au fost citați in timp util. Respingerea acestei probe le-a limitat dreptul de a-și dovedi acțiunea. Instanța de fond soluționează excepția lipsei de interes fără ca aceasta să fi fost pusă in discuția părților.
Al doilea motiv de recurs privește faptul că instanța de fond a analizat probe străine de cauza de față, anume cererea de reconstituire a reclamanților formulată in anul 2005 și prin raportare la probele administrate in dosarul nr._/2009, precum și compararea celor două titluri de proprietate.
Al treilea motiv de recurs vizează împrejurarea că hotărârea cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii. Instanța a analizat existența cererii de reconstituire a dreptului de proprietate al reclamanților, deși obiectul acțiunii îl constituia nulitatea titlului de proprietate al pârâților. Creează astfel impresia judecății unei cereri in revendicare și nu in constatare nulitate absolută titlu de proprietate, obiectul real al cauzei.
Motivul 4 al cererii de recurs este acela că instanța de fond a interpretat greșit cadrul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia având in vedere actele la care se raportează instanța de fond: cererea de reconstituire a reclamanților, titlul de proprietate 5299/1997, raportul de expertiză extrajudiciară, rolul agricol al autorilor reclamanților, hotărârea de validare nr. 3389/2008, disp. art 241 din Legea 247/2005, art. 23 din Legea 18/1991, etc.
Obiectul acțiunii il constituie constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 5121/16.04.2002 emis cu încălcarea disp. art. III lit.a) și lit.f) din Legea 167/1997. Instanța de judecată trebuia să verifice dacă titlul a fost întocmit cu încălcarea acestor dispoziții legale. Încălcarea disp. art.III din Legea 167/1997 viza analiza condițiilor art-. 20 din Legea 18/1991 și art. 8 din Legea 18/1991.
Instanța a ignorat probe certe cum ar fi contractul de vânzare –cumpărare nr. 2804 din 13.04.1987, Decizia nr. 12 din 13.04.1987 a Consiliului Popular al comunei A. prin care li se dă în posesie pârâților suprafața de 250 mp, fundamentale in soluționarea cauzei. Chiar dacă prin Hotărârea Comisiei Județene emisă pe numele reclamanților nu s-a stabilit amplasamentul terenului, faptul că acest amplasament este cel cuprins in titlul de proprietate este dovedit chiar de către Comisia comunală de fond funciar A. care recunoaște această suprapunere prin adresa nr. 405 din 6.02.2008. Intenția reală a părților nu rezultă din mențiunile eronate ale expertului din acest raport de expertiză tehnică extrajudiciară care a efectuat expertiza după obiective străine cauzei și nici din faptul folosinței exclusive al pârâților așa cum eronat a reținut instanța de fond ci din contractul de vânzare-cumpărare și Decizia autorității publice; potrivit declarațiilor martorilor din ds. nr._/245/2009 s-a dovedit că pârâții au stăpânit terenul un an sau doi după revoluție. Înscrisul sub semnătură privată in copie nu are relevanță împotriva contractului autentic. Potrivit contractului terenul aferent construcției este de 250 mp care a fost atribuit paraților prin decizia administrativă nr. 12 din 13.04.1987. Numai această suprafață trebuia atribuită părților in baza art. 23 alin 2 și alin 21 Cod pr.civilă din Legea 18/1991 republicată sub imperiul căreia a fost emis titlul.
Dispozițiile art. 23 din Legea 18/1991 sunt interpretate eronat raportat la disp., art. 8 din Decretul nr. 42/1990, intimații nu au probat primirea vreunui lot in folosință. C. comunală a falsificat rolul matricol al autoarei A. E., aspect recunoscut prin adresa nr. 5466/6.09.2010 . Primarul de atunci al comunei a depus mărturie in cauza nr._/245/2011 in calitate de martor, calitate care nu putea fi permisă in accepțiunea recurenților.
Instanța reține fără temei și neexplicit că „in realitate este un drept de constituire”, fără a stabili cui a aparținut acest teren înainte de colectivizare. Rolul agricol din anul 1987 in care pârâții figurează cu suprafața de 2,5 ari reprezintă suprafața atribuită in folosință prin Decizia civilă nr. 12 din 1987. Rubricile rolului agricol au fost modificate in mod evident in anul 1990.
Cererea de constituire a fost formulată de către P. C. iar titlul de proprietate a fost emis in favoarea numitei P. E..
Intimații P. C. și P. E. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, sustinând urmatoarele:
Este cert faptul că in anul 1987 intre intimați și autorii recurenților a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 287 din 13.04.1987. Este real că in acest act a fost consemnată doar o suprafață de 250 mp pentru că nu era posibil să fie înscrisă toată suprafața insă, susțin intimații, in anul 1987 nu au cumpărat doar casa ci și terenul, grădina, locul de casă, ceea ce justifică prețul plătit de 50.000 lei și care nu putea reprezenta doar valoarea casei, . de degradare. Au stăpânit de la data convenției întreaga suprafață de teren de cca 5000 de mp, vânzătorii nu au contestat niciodată dreptul lor. In anul 1991 când a fost adoptată Legea 18/1991 atât A. P. cât și N. N. au recunoscut faptul că vânduseră către intimați suprafața de 2300 mp precum și faptul că primiseră suma de_ lei in anul 1987, sens in care au formulat declarație la primărie prin care declarau că „lasă” această suprafață de teren soților P.. Ca urmare a acestei declarații terenul in suprafață de 2300 mp a fost trecut pe titlul lor de proprietate. Aceasta deși aveau dreptul la suprafața de 5000 mp ca urmare a formulării cererii 188/2.03.1991 ca foști membri cooperatori. Pentru acceptul foștilor proprietari terenul din jurul casei a fost trecut pe titlul de proprietate 5121/2002, diferența de până la 5000 mp fiind recunoscută in extravilan.
Legal le-a fost constituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2300 mp situați in tarlaua 84, parcelele 474, 472, 473, teren situat in jurul casei de locuit, acesta deoarece conform art. 23 din legea 18/1991 alin 2 ind.1 „ in cazul înstrăinării construcțiilor suprafețele de teren aferente prevăzute la alin 2 sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de probă.”
Au aratat că până in anul 2005 reclamanții nu au contestat titlul lor, in anul 2005 au formulat cerere de reconstituire pentru suprafața de 0,55 ha teren intravilan. Pentru a justifica susținerea lor era necesar să dovedească cerințele art. 33-36 din Legea 18/1991 precum și ale prevederilor Deciziei nr. 1/30.06.1997 emisă de Î.C.C.J., adică intenția reală a părților din momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, intenție pe care au dovedit-o pe deplin. Din contractul de vânzare-cumpărare rezultă că terenul pe care era situată casa de locuit a trecut in proprietatea statului.
Au depus și cererea adresată Primarului comunei A. jud. Iași semnată de autorii pârâților intimați, prin care aceștia recunoșteau faptul că în anul 1997 au primit suma de 50.000 lei și prin care solicitau ca suprafața de 2300 mp să fie trecută soților P.. Originalul acestui înscris a rămas la Primăria A..
Au aratat ca au reușit să demonstreze realitatea acestui înscris, contestat de către reclamanți cu alte mijloace de probă.Astfel, prin cererea nr. 436 din 24.11.2005 la care se face referire in Hotărârea 3389 din 26.08.2008 autorii pârâților se referă doar la 0,18 ha în grădină „aflați la P.”, semnată doar de N. N. și nu de către A. V: P.. Este o dovadă in plus că A. V. P. nu a solicitat terenul de la P., cel pe care recunoaște că l-a înstrăinat încă din anul 1987. Au dovedit că sunt înregistrați la rolul agricol cu 5000 mp teren grădină încă din anul 1987, că au făcut plăți cu titlu de impozit pentru teren și clădiri încă din anii 1986-1990 iar întinderea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției dobândite prin cumpărare sub imperiul Legii 58/1974 au dovedit-o cu declarația martorilor audiați de instanță în momentul în care a soluționat dosarul nr._/245/2009 al Judecătoriei Iași, depuse la fond și cu interogatoriul reclamanților. Invocând pasaje din declarațiile martorilor A. M., I. V. și P. C. și din interogatoriu (răspuns la pct. 7) ca și concluziile expertizei topocadastrale realizate in același dosar (_/245/2009 al Judecătoriei Iași) conchid intimații că au probat împrejurarea că reclamanților nu li s-a reconstituit dreptul de proprietate pe terenul recunoscut prin titlul lor cu nr. 5121 din 2003, situație reținută și prin hotărârile judecătorești pronunțate in același dosar.
Prin decizia 1040/26.04.2013 a Tribunalului Iasi s-au dispus urmatoarele:
„Admite recursul declarat de către reclamanții N. V., N. C., decedat in cursul judecății (recurs continuat de către N. A.), A. E. și C. E. împotriva sentinței civile nr._ din 28.11.2011 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o casează în tot.
Reține cauza pentru rejudecare in fond.
Stabilește termen de judecată la data de 31.05.2013 pentru administrarea de probe noi ( expertiză tehnică topometrică). „
Tribunalul constata că in decizia 1040/26.04.2013 a Tribunalului Iasi instanta s-au retinut ,cu putere de jucru judecat, umatoarele considerente :
„Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce urmează.
Motivul de recurs potrivit căruia hotărârea este pronunțată cu aplicarea gresita a legii este fondat, tratarea acestuia include si analiza criticilor expuse in argumentarea motivelor 3 si 4 din cererea de recurs.
Analiza considerentelor sentinței, a compatibilității lor cu temeiurile de fapt si de drept ale acțiunii formulate presupune stabilirea cadrului juridic in care se poarta judecata.
Stabilirea temeiurilor de drept aplicabile cererii de chemare in judecata este de esența unei judecați coerente, si aplicării corecte a legii.
Recurenții critica, intre altele, faptul ca acțiunea lor a fost promovata in temeiul art. III lit.a) si f) din Legea 169/1997, care nu au fost analizate de catre instanța.
Critica este întemeiata.
Instanta de fond stabilește ca nu se aplica disp. Art. 24 indice 1 din Legea 18/1991 pentru ca statul roman sau CAP nu au fost chemate in judecata iar potrivit art. 23 din aceeași lege se cuvine paraților terenul aferent casei de locuit si anexelor, suprafața ce se va determina conform art. 23 alin 2 din Legea 18/1991. Retine instanța si ca in ipoteza unui „conflict de drepturi intre fostii proprietari de terenuri si detinătorii actuali ai construcției se va da prevalenta celor din urma din spirit de echitate si stabilitate a raporturilor juridice.
Raționamentul instanței de fond este criticabil din mai multe puncte de vedere. Pentru a determina cu exactitate regimul juridic al terenului asupra caruia se poarta judecata, era necesar sa se stabilească cert cadrul juridic al procesului in raport de limitele date de catre reclamanți prin cererea de chemare in judecată.
Reclamanții N. P. N. si A. P. au chemat in judecata pe pârâți pentru constatarea nulității titlului de proprietate motivat in principal de nerespectarea procedurii de constituire a dreptului de proprietate dar si pentru faptul ca o parte din teren face parte din proprietatea lor, moștenita de la tatal lor, A. P.. S-a invocat ca temei de drept art. III lit a) si f) din Legea 169/1997.
Potrivit art. III lit. a) din Legea 169/1997 sunt lovite de nulitate actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate in favoarea persoanelor care nu erau indreptatite potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri.
Reclamanții nu erau datori sa indice unul din subpunctele enumerate in dezvoltarea literei a) (de la i la Vi), enumerare care nu are caracter limitativ ci enunțiativ, așadar orice cauza de nerespectare a procedurii de stabilire a dreptului de proprietate si care tine de esenta acesteia, respectiv de esenta indreptățirii la stabilirea dreptului de proprietate poate determina nulitatea absoluta a actului contestat de către persoana interesata.
Așadar, in parametrii generali stabiliți de art. III lit. a) din Legea 169/1997 instanța de fond era tinuta sa analizeze daca teza potrivit căreia greșit s-a reconstituit teren din proprietatea autorului reclamantilor era susținuta de probele din dosar respectiv daca sub aspect procedural constituirea dreptului de proprietate s-a realizat cu respectarea legii.
Apararile formulate de catre intimati au configurat complet raportul juridic dintre parti, incomplet argumentat in fapt prin cererea de chemare in judecata. Paratii argumentează indreptatirea lor prin raportare la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2804 din 13.04.1987 la notariatul De Stat județean Iași la un alt act sub semnatura privata, pe care nu l-au pastrat in timp, prin care sustin ca au cumpărat suprafața de cca 2400 mp teren de la reclamanți, înscriind in actul autentic doar suprafața de 250 mp.
Raportat la aceste apărări si la temeiurile pe care paratii isi justifica vocația la constituirea dreptului de proprietate pentru terenul intravilan Tribunalul constata ca judecata era tinuta strict de parametrii prevăzuți de art. 23 alin 2 din legea 18/1991.
In privința aplicării acestui text ca sediu al materiei pentru analiza indreptatitrii paratilor la constituirea dreptului de proprietate in intravilan Tribunalul stabileste urmatoarele:
Articolul 23 din Legea 18/1991 reglementează situația detinatorilor de locuinte respectiv a regimului juridic al terenului aferent acestora, al gradinii,etc.
Art. 23 in intregul sau include mai multe ipoteze. Daca textul general ( alineatul intâi) face vorbire despre cooperatori sau moștenitorii acestora si modalitatea in care se determina pentru aceștia întinderea curtii si gradinii in accepțiunea legii, respectiv in alineatul 2 modalitatea de determinare a terenului aferent casei si grădinii din jurul acestora”, alineatele ce urmeaza( actual 2 indice 1 - 4) reglementeaza particularitati ale acestei ipoteze, anume modalitatea de determinare a acelorasi suprafete in situatia instrainarii construcțiilor (art21 ), situația loturilor atribuite in folosința de Cap (alineatul 3), situatia persoanelor din zonele necooperativizate( alineatul 4). Mai departe art. 24 reglementează ipoteza terenurilor atribuite de cooperativele agricole de producție pentru construcția de locuinte, ipoteza in care determinarea terenurilor aferente casei si anexelor se face in raport de actul de atribuire provenit de la cooperativa de producție.
Asadar, aplicarea disp. Art 23 din Legea 18/1991 nu se poate face doar prin reținerea normei generale înscrise in alineatul intai fara a determina daca titularul dreptului la constituire se afla in aceasta situație ori in una dintre situațiile reglementate in alineatele subsecvente. Instanta era tinuta sa stabilesca daca dreptul de proprietate asupra constructiei era justificat de o conventie, de atribuirea unui lot in vederea construirii unei locuințe, ori de alte ipoteze pentru a determina modalitatea in care legiuitorul a înțeles sa reglementeze accesul la constituirea dreptului de proprietate. Maniera de redactare a art. 23 din Legea 18/1991 denota cert ca alineatele 2 -4 reprezintă particularități ale ipotezei generale înscrise in art. 23 alin 1, cu care acestea se afla . la general la special.
In concluzie, daca paratii au sustinut ca temeiul dreptului lor asupra terenului înscris in titlul de proprietate este dat de convenția încheiata cu reclamanții in anul 1987, atunci sediul materiei pentru analiza indreptățirii lor este dat de art.23 alin 2 din Legea 18/1991 potrivit caruia „suprafetele de teren aferente casei de locuit si anexelor gospodărești, precum si curtea si gradina din jurul acestora sunt acelea evidențiate ca atare in actele de proprietate, in carte funciara, in registrul agricol sau in alte documente funciare, la data intrării in cooperativa agricola de producție”. Instanța era ținuta sa soluționeze litigiul in raport de acest text.
Principiul invocat de către instanța de fond privind conflictul dintre vechiul proprietar si actualul proprietar al construcției nu poate fi aplicat independent si împotriva normei speciale aplicabile, art. 23 alin 2 din Legea 18/1991.
Este real ca art. 23 alin 21 care reglementează regimul probelor in ipoteza prev. de art. 23 alin 2, anume „in cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente prevăzute la alin 2 sunt cele convenite de parți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de probă „ a fost introdus prin Legea 247/2005.
Tot astfel este real ca analiza legalitatii titlului de proprietate se face prin raportare la conditiile legii sub actiunea caruia a fost eliberat.
Titlul a fost eliberat in anul 2002 cand redactarea textului art. 23 alin 2 din Legea 18/1991 era aceeași cu cea actuala. Modalitatea in care se determina terenul aferent construcției in cazul instrainarii lor era in jurisprudență aceeași cu cea inscrisa astăzi in alineatul 21. In susținerea acestui principiu si pentru uniformizarea practicii judiciare s-a pronunțat Decizia nr. 1 din 30.06.1997 a Curții Supreme de Justiție, Sectiile Unite, prin care s-a statuat cu majoritate de voturi ca întinderea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției dobandite prin cumparare sub imperiul legii 58/1974 poate fi determinata prin deducerea intentiei parților din convenție si din ansamblul probelor administrate.
Instanța de fond retine la randul sau corect acest principiu, aceeasi modalitate de determinare a intinderii suprafetei de teren vandute fiind invocata si de catre intimati in intampinarea formulata in recurs. Aplicarea sa este in acord cu norma legala in vigoare la data eliberarii titlului de proprietate precum și cu accepțiunea jurisprudențiala generala asupra acesteia și care de altfel a si determinat modificarea legii prin introducerea art. 23 alin 21 prin Legea 247/2005.
Nu pot fi primite apararile intimatilor potrivit carora li se datora oricum stabilirea dreptului de proprietate in virtutea calitatii de fost membru cooperator. Constituirea dreptului de proprietate este subsecventa procedurii de reconstituire iar acest temei pentru constituire exclude accesul lor la terenul ce a apartinut reclamantilor si autorului lor avand in vedere disp. Art. 18 alin 1 coroborat cu art. 19 precum si împrejurarea ca întreg terenul de 2,93 ha a fost solicitat in temeiul legii 18/1991, aplicându-se cota de reducere care a condus la un minus de 0,55 ha teren in titlul lor de proprietate.
Tribunalul constata greșită concluzia instanței de fond potrivit careia reclamanții nu justifica un interes legitim pentru ca la data emiterii titlului de proprietate (anul 2002 ) nu exista cerere de reconstituire a reclamanților. Instanța de fond invoca corect principiul tempus regit actum dar cu privire la un text in sine inaplicabil (24 indice 1 din Legea 18/1991). Criticile expuse de către recurenți asupra considerațiilor instanței de fond privind lipsa de interes sunt întemeiate .Potrivit adresei nr. 405 din 6.02.2008 eliberata de Primăria Comunei A. autorii lui N. T. au deținut înainte de colectivizare suprafața totala de 2,93 ha, din aceasta suprafață s-a reconstituit 2,38 ha ( titlul de proprietate nr. 5299/29.09.1997), diferența de 0,55 ha reprezentând cota de diminuări aplicată la nivelul comunei A..
Aceste precizări reprezintă dovada împrejurării ca reclamanții au formulat cerere de reconstituire pentru întreg terenul de 2,93 ha, aplicarea cotei de diminuări in temeiul art. 14 alin 3 din Legea 18/1991 fiind o etapa interna procedurii de soluționare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.
Chiar daca aceasta suprafață nu ar fi fost solicitata la data eliberării titlului de proprietate contestat, interesul legitim al reclamanților de a purta acesta judecata nu poate fi negat. Aceștia au formulat cerere de reconstituire in temeiul Legii 247/2005, validarea acesteia fiind irevocabila prin efectul deciziei civile nr. 1785/2011 a Tribunalului Iași. Recunoașterea dreptului de a formula cerere de reconstituire implica si toate mijloacele procedurale de realizare a acestui drept, de aparare a lui in justitie chiar asupra actelor de stabilire a dreptului de proprietate intocmite in temeiul legilor anterioare cererii. Argumentul de text este dat de art. 2 din Legea 1/2000 in forma modificata prin legea 247/2005 potrivit căruia reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente daca acestea nu au fost legal atribuite altor persoane. Legalitatea atribuirii unor terțe persoane va fi analizata in raport de legea aplicabila la data intocmirii actelor de atribuire, justificarea interesului reclamantului se face insa in raport de data cererii de chemare in judecata si nu de data eliberarii actului contestat. O interpretare contrara ar lipsi de conținut art. 2 din Legea 1/2000, ar insemna o recunoaștere formala a dreptului la reconstituire si in temeiul Lg. 247/2005 daca nu s-ar recunoaște integrat acestuia si capacitatea de a supune controlului judiciar actele de stabilire a dreptului de proprietate nelegale emise anterior Legii 247/2005. Asadar caracterul actual al interesului reclamantei are in vedere data promovării litigiului si nu data actului contestat. Analiza legalitatii actului contestat se face prin raportare la condițiile de legalitate ale legii sub actiunea caruia a fost intocmit.
Criticile recurenților relative la aprecierea probelor administrate in cauza sunt întemeiate. Corect se susține ca nu au fost reținute si valorizate actele cele mai relevante, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 2804 din 13.04.1987 si Decizia nr. 12 din 13.04.1987.
Stabilirea conținutului real al convenției parților din 1987 reprezinta premisa de fapt primara a litigiului, in raport de aceasta urmand a se stabili masura in care paratilor li se cuvenea stabilirea dreptului de proprietate, respectiv masura in care titlul este legal emis ori nu. Aceeași teza de fapt a facut obiectul judecații si in cauza nr._/245/2009 in care s-a judecat plângerea formulata de catre P. C. si P. E. impotriva Hotararii Comisiei Judetene Iași de stabilire a dreptului de proprietate nr. 3389 din 26.08.2008. Cauza actiunii a fost imprejurarea ca in anul 1987 au cumpărat de la parați terenul, gradina, locul de casa si casa, in stare de degradare.
Criticile recurentilor privind retinerea eronata in speța de fata a unor probe din acest dosar (_/245/2009) este nefondata. Relatia de cauzalitate dintre cele doua dosare este indiscutabila. Raportarea la efectele litigiului purtat in ds. Nr._/245/2009 era necesară, insă modalitatea in care instanta de fond a dat eficiența efectelor acelei judecăți in litigiul de față este netemeinică.
Dreptul de proprietate a carui stabilire o solicita partile vizeaza acelasi teren. Reclamanții pretind că acesta nu a făcut obiectul vânzării si că li se cuvine ca teren înscris in registrul agricol al autorului lor.
Paratii sustin ca insasi reclamanții le-au vandut acest teren.
Daca pretentiile partilor respectiv cererile lor de stabilire a dreptului de proprietate tind asupra aceluiași teren, aspect unanim acceptat de părtțile din litigiu prin repetatele cereri formulate atât in cursul procesului de fata cat si in cursul judecații dosarului_/245/2009, atunci acestea se exclud reciproc: fie se constata ca terenul in suprafață de 2300 mp a făcut obiectul vanzarii in anul 1987, si titlul de proprietate rămâne astfel valabil in favoarea parâtilor P., fie se constata ca terenul nu a fost vandut -in tot sau in parte- dreptul la reconstituire se cuvine reclamanților, prin urmare titlul de proprietate se impune a fi anulat in parte. Tinzând la recunoasterea proprietății asupra aceluiasi teren, drepturile partilor din litigiu – reclamanții respectiv paratii – nu pot coexista, excluzându-se reciproc.
In atare circumstanțe se retine irevocabil prin decizia civila nr.1785/2011 a Tribunalului Iasi că actiunea in constatarea nulitatii hotararii Comisiei Judetene nr. 3389/2008 formulata de catre reclamantul P. a fost respinsa irevocabil. S-a reținut in considerentele deciziei faptul ca prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 284 din 13.04.1987 s-a vândut o casa de locuit amplasata pe suprafața de 250 mp teren […] In contract nu se face vorbire de existenta ori înstrăinarea vreunei alte suprafețe de teren aferente locuinței.”. Retine Tribunalul in alineatul următor al deciziei faptul ca din restul probatoriului administrat in cauza nu rezulta ca autorii paratilor ar fi avut intentia sa înstrăineze pe langa casa de locuit si terenul aferent, nedovedindu-se existenta vreunei înțelegeri intre partile contractante in acest sens.
Concluzia expusa aparținând Tribunalului Iași are in vedere aceleași parti, aceeași convenție, analizata prin prisma – in genere – a acelorași probe: interogatoriul invocat de catre intimati in întâmpinarea depusa in recursul de fata ca si depozițiile martorilor A. M., I. V., U. C., P. C. (filele 155-168) ca fiind esentiale in apărarea lor au fost administrate in ds. Nr._/245/2009 in cadrul caruia Tribunalul a stabilit irevocabil ca nu fac dovada convenției pârtilor in sensul instrăinarii vreunei suprafețe de teren (probele enunțate sunt amplu analizate in cuprinsul sentinței civile nr._ din 9.12.2010 a Judecătoriei Iași, redată in cadrul deciziei 1785/2011 și menținuta in recurs)..
Judecata derulata in ds. Nr._/245/2009 prezintă similitudini majoritare cu cauza de fata in care pozitia procesuala a părtilor este inversata, determinata de contestarea titlului paraților P.. Odata stabilită prin decizia civila nr. 1785/2011, irevocabil, indreptatirea reclamanților la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,55 ha reprezentând diferența dintre ceea ce li s-a reconstituit in temeiul legilor anterioare si suprafața înscrisă in rol, si concluzionând ca prin conventia din anul 1987 terenul nu a fost înstrăinat in judecata de fata, Tribunalul este obligat, tot astfel cum si instanța de fond era, a da eficienta acestui drept recunoscut reclamanților in contradictoriu cu aceleași parti si in temeiul aceluiași probatoriu. A nega efectele deciziei civile pronunțate in acest dosar înseamnă a nesocoti motivele pentru care judecata de fata a fost suspendata pe o durata de cca 2 ani ( 23.11.2009 – 18.07.2011 ) ca si motivele admiterii cererii de abținere a trei judecători in cursul judecații recursului.
Nesocotirea efectelor acestei decizii ar echivala cu o incalcare evidenta a principiului securității juridice, constant afirmat in jurisprudența Curtii Europene a Drepturilor Omului și care obligă –între altele - la coerență și consecvență in aplicarea legii asupra situațiilor de fapt identice și la respectul dreptului asupra caruia s-a statuat judecătorește.
Obligatia de consecvența a instanței in aplicarea legii asupra aceleiași situații de fapt exista independent de reținerea excepției de autoritate de lucru judecat, ca expresie a principiului enunțat si ca modalitate de afirmare a preeminentei dreptului judecătorește stabilit. Primul chemat sa respecte adevarul juridic irevocabil stabilit este judecatorul, care nu poate retine in speta de față o concluzie diferita asupra continutului real al convenției partilor din anul 1987 in temeiul acelorași probe in genere ( filele 155-168 din dosarul de fond reprezintă copii xerox din dosarul nr. nr._/245/2009) .
Instanța de fond a invocat in considerente aspecte analizate in judecata din ds. Nr.._/245/2009 însa nu a dat eficienta deciziei in sine, în ansamblul său si modalității in care aceasta rezolvă irevocabil litigiul dintre parți, invocând doar pasaje disparate din decizie in sens contrar dreptului recunoscut prin aceasta.
Ori, împrejurarea ca expertiza judiciara efectuată in ds. nr._/245/2009 constata ca terenul pentru care s-a procedat la validarea dreptului de proprietate nu este același cu terenul pentru care a fost emis titlul de proprietate 5121/2002 nu este in sine relevanta pentru cauza de fata in pofida a tot ceea ce au sustinut partile, concordant, anume ca este vorba (pentru terenul intravilan in suprafața de 2300 mp ) de același teren, provenind de la reclamanti, parte din suprafața totala de 5000 mp asupra careia s-a sustinut ca s-a realizat vânzarea. De altfel constarea expertului nu are fundament logic in conditiile in care in aceeași decizie (fila10) se retine ca prin hotărârea de validare nr.3389/2008 nu s-a stabilit concret amplasamentul si de aceea nu se poate retine identitatea de teren. Constatarea Tribunalului are in vedere etapele procedurii de stabilire a dreptului de proprietate, punerea in posesie fiind etapa in măsura sa evidențieze amplasamentul suprafeței de teren asupra căruia se procedează la stabilirea dreptului de proprietate, etapa care nu a fost parcursa. Tribunalul constata insa - in continuarea raționamentului expus in conținutul deciziei nr. 1785 din 2011 si nu opus lui - că si anterior punerii in posesie procedura de validare nu are in vedere un drept virtual ci un amplasament a carui situație juridica se stabilește odata cu validarea dreptului de proprietate, pe care o determina, de altfel. Împrejurarea ca limitele materiale ale terenului in considerarea căruia se derulează procedurile de stabilire a dreptului de proprietate nu sunt consemnate ca atare in actele astfel întocmite nu il lipsesc pe acesta de identitate juridica, principiul procedurii stabilirii dreptului de proprietate fiind acela al respectării vechiului amplasament.
Pentru aceste motive, constatând ca prin decizia civila nr. 1785/2011 a Tribunalului Iași s-a stabilit irevocabil îndreptățirea reclamanților din cauza de fata la reconstituirea dreptului de proprietate cat si faptul ca s-a retinut ca probele administrate nu au facut dovada instrainarii de catre acestia, respectiv autorii lor, a suprafeței de 2300 mp catre parati, tribunalul stabilește ca dreptul recunoscut reclamanților si argumentarea acestei recunoașteri inlatura apararea paratilor potrivit careia constituirea dreptului lor de proprietate s-a facut ca efect al cumpararii suprafetei de 2300 mp teren in anul 1987. Acesta concluzie face ca paratii sa nu-si poata proba indreptatirea la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan aferent constructiei decât in limita suprafeței de 250 mp, recunoscute de catre reclamanți, înscrisa in contractul autentic de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 284 din 13.04.1987 si obiect al deciziei nr.13 din 16.03.1987 a Consiliului Popular al comunei A..
In limita acestei suprafețe (250 mp intravilan ) ca si a terenului extravilan (2700 mp), necontestat, titlul de proprietate nr.5121/2002 al paratilor isi pastreaza valabilitatea. Pentru diferenta de teren intravilan, parte componenta a fostei proprietăți N. (astfel cum chiar paratii sustin, in argumentarea obiectului contractului de vânzare-cumpărare) si in considerarea caruia acestora li s-a validat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate in detrimentul paratilor din cauza si in contradictoriu cu aceștia, tribunalul stabilește ca probata lipsa de îndreptățire a pârâților P. la constituirea dreptului de proprietate.
Probatoriul administrat in cauza nu evidențiază limitele celor 250 mp despre care se face vorbire in contractul autentic de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 284 din 13.04.1987 si obiect al deciziei nr.13 din 16.03.1987 a Consiliului Popular al comunei A.. Pentru că aceasta delimitare presupune un pronunțat caracter tehnic, proba cea mai relevanta este expertiza tehnica judiciară topocadastrală.
In privința acestei probe tribunalul constata nefondate criticile recurenților privind respingerea de către judecătorie a cererii de efectuare a unei expertize tehnice cadastrale si raportarea instanței de fond constantă la expertiza efectuata in ds. Nr._/245/2009. Potrivit art. 4 alin 5 din Legea 247/2005 Titlul XIII expertiza extrajudiciara are aceeași valoare probanta ca si expertizele ordonate de catre instanța de judecata. Motivul de casare prev de art. 304 pct. 5 Cod pr.civila nu este aplicabil.
Expertiza extrajudiciară nu este însa suficienta fata de constatarea tribunalului potrivit careia se impune delimitarea terenului in suprafața de 250 mp înscrisa in contractul autentic de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 284 din 13.04.1987 si obiect al deciziei nr.13 din 16.03.1987 a Consiliului Popular al comunei A., și pe care proba extrajudiciară nu o evidențiază.
Prin urmare modificarea sentinței nu poate fi făcuta fiind necesara administrarea de probe noi, respectiv expertiza tehnica pentru delimitarea suprafeței de 250 mp, fiind incident motivul de casare prev. de art. 312 alin 3 teza a treia Cod pr.civila.
Pentru toate aceste motive, in majoritate, Tribunalul constata întemeiat recursul, pe care il va admite, in temeiul art. 312 alin 3 teza a treia Cod procedura Civila, va casa sentința recurata in tot, va reține cauza spre rejudecare cu stabilirea unui termen de judecata pentru efectuarea unei expertize topocadastrale care sa delimiteze suprafața de 250 mp înscrisă în titlul de proprietate nr. 5121 din 16.04.2002 în raport de delimitarea aceleiași suprafețe, de 250 mp, înscrisa in contractul autentic de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 284 din 13.04.1987 la Notariatul de Stat Județean Iași si obiect al deciziei nr.13 din 16.03.1987 a Consiliului Popular al comunei A..”
Tribunalul, rejudecand cauza in fond, in temeiul art. 312 Cod procedura Civila, ,retine in mod prioritar, faptul că este obligat a respecta cele statuate in cuprinsul deciziei nr.1040/26.04.2013 (irevocabilă) de casare cu retinere atat cu privire la situația de fapt, care a fost anterior expusă si nu se mai impune a fi reluată de această instanță cât si cu privire la normele de drept incidente .
Ca urmare a casării cu reținere spre rejudecare, în limitele statuate prin dispozitivul si considerentele deciziei 1040/26.04.2013, s-a dispus efectuarea unei expertize topocadastrale care sa delimiteze suprafața de 250 mp înscrisă în titlul de proprietate nr. 5121 din 16.04.2002 în raport de delimitarea aceleiași suprafețe, de 250 mp, înscrisa in contractul autentic de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 284 din 13.04.1987 la Notariatul de Stat Județean Iași si obiect al deciziei nr.13 din 16.03.1987 a Consiliului Popular al comunei A..
In cauza s-a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză intocmit de expert ing . O. M. B. ( filele 223-231 vol I dosar recurs si supliment –filele 2-9 vol II ), raport ce a răspuns la obiectivul stabilit de instantă in limitele obligatorii date de decizia de casare cu retinere.
Raportul de expertiza tehnică topocadastrală intocmit de expert ing . O. M. B. a fost avizat, potrivit ordinului M.J. 1882/C/12.09.2011 prin procesul verbal de receptie nr. 1971/2014(fila 31 dosar).
Deși paratii au solicitat instantei a reveni asupra situatiei de fapt si a reaprecia prevederile legale incidente considerate aplicabile in decizia de casare cu retinere, tribunalul constata ca această solicitare vine in contradictie cu puterea de lucru judecat recunoscuta hotarârilor judecătorești irevocabile .
Tribunalul constată că decizia civilă nr 1040/26.04.2013, irevocabilă, se bucură de puterea de lucru judecat și că în cauză parâtii au beneficiat de toate garanțiile procesuale pentru a-și apăra drepturile subiective .
Tribunalul constată că în doctrina și practica în materie, s-a statuat, unanim, că punerea în discuție într-o nouă procedură judiciară a acelorași cereri și în contradictoriu cu aceleași părți ar însemna ignorarea efectelor juridice a hotărârilor judecătorești și menținerea pe termen nelimitat a unui conflict între părți, ceea ce ar afecta grav siguranța raporturilor juridice civile și încrederea în sistemul judiciar.
De altfel, în acest sens, este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care se reține în mod constant că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin.1, trebuie interpretat prin prisma principiului preeminenței dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenției, principiu enunțat în preambulul Convenției. Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi rediscutate (Brumărescu c. României).
În cauza A. c. României, din data de 23.09.2008, Curtea Europeană a mers mai departe arătând că instanțele trebuie să țină cont chiar și de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare finalizate prin hotărâri definitive, și să nu le mai repună în discuție într-o nouă procedură, ba mai mult, în funcție de particularitățile cauzei, trebuie să analizeze și posibilitatea ca în anumite situații, constatările din hotărârile judecătorești să poată fi opuse chiar și terților. Ori pârâții nu au fost terți, ci chiar părți litigante in cauza .
Prin decizia civila nr. 1040/26.04.2013 a Tribunalului Iași ,de casare cu retinerie ,s-a stabilit, irevocabil, îndreptățirea reclamanților din cauza de fata la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului litigios cat si faptul ca nu s- a facut dovada instrainarii de catre acestia, respectiv autorii lor, a suprafeței de 2300 mp catre paratii P. GH. E., P. C. .
Tribunalul a decis ca dreptul recunoscut reclamanților N. V., C. E., A. E. și N. C.(decedat, calitate transmisă moștenitoarei N. A.) inlatura apararea paratilor potrivit careia constituirea dreptului lor de proprietate s-a facut ca efect al cumpararii suprafetei de 2300 mp teren in anul 1987.
Acesta concluzie face ca paratii sa nu mai poată invoca decât indreptatirea la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan aferent constructiei in limita suprafeței de 250 mp, recunoscute de catre reclamanți, înscrisa in contractul autentic de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 284 din 13.04.1987 si obiect al deciziei nr.13 din 16.03.1987 a Consiliului Popular al comunei A. si care a fost individualizata . prin punctele de contur 7,8,23,24,25,26,27,28,29,30,15,16,17,18,19,20,21,22,7 prin suplimentul la raportul de expertiza tehnica judiciara O. M. B.,
S-a statuat cu valoare de adevăr, că în limita acestei suprafețe (250 mp intravilan ) cat si a terenului extravilan (2700 mp), necontestat, titlul de proprietate nr.5121/2002 al paratilor isi pastreaza valabilitatea. Pentru diferenta de teren intravilan, parte componenta a fostei proprietăți N., Tribunalul a stabilit lipsa de îndreptățire a pârâților P. la constituirea dreptului de proprietate.
In aceasta situație speciala ce configureaza limitele in care raportul juridic litigios poate fi supus judecatii acestei instanțe, față de considerentele anterior expuse, Tribunalul ,in baza art. III lit. a) din Legea 169/1997 va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții N. V., C. E., A. E. și N. C. în prezent decedat, continuata prin moștenitoarea N. A., în contradictoriu cu pârâții P. GH. E., P. C., C. C. DE FOND FUNCIAR A. și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR IAȘI.
Se va constata nulitatea absoluta parțiala a titlului de proprietate nr.5121/16.04.2007 emis pe numele P. Gh. E. cu privire la suprafața de 2050 mp intravilan, dreptul de proprietate rămânând valid pentru suprafața de 250 mp intravilan, suprafața identificata prin punctele de contur 7,8,23,24,25,26,27,28,29,30,15,16,17,18,19,20,21,22,7 prin suplimentul la raportul de expertiza tehnica judiciara O. M. B., supliment ce face parte integranta din prezenta decizie și pentru suprafața de 2700 mp extravilan.
Se va admite în parte, in baza art 274 ,275 C.pr.civ. cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecata și ,în consecință vor fi obligati pârâții P. Gh. E., P. C., C. C. de Fond Funciar A. și C. Județeană de Fond Funciar Iași la plata sumei de 8000 lei cheltuieli de judecata în favoarea reclamanților. Suma datorata a fost stabilita in echitate, având in vedere atât masura in care au fost admise pretentiile reclamantilor cât si cuantumul total al cheltuielilor de judecată (9950 lei- potrivit inscrisurilor depuse la dosar ) efectuate de reclamanti pe parcursul derulării intregului demers judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În rejudecare:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții N. V., C. E., A. E. și N. C. în prezent decedat, continuata prin moștenitoarea N. A., în contradictoriu cu pârâții P. GH. E., P. C., C. C. DE FOND FUNCIAR A. și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR IAȘI.
Constata nulitate absoluta parțiala a titlului de proprietate nr.5121/16.04.2007 emis pe numele P. Gh. E. cu privire la suprafața de 2050 mp intravilan, dreptul de proprietate rămânând valid pentru suprafața de 250 mp intravilan, suprafața identificata prin punctele de contur 7,8,23,24,25,26,27,28,29,30,15,16,17,18,19,20,21,22,7 prin suplimentul la raportul de expertiza tehnica judiciara O. M. B., supliment ce face parte integranta din prezenta și pentru suprafața de 2700 mp extravilan.
Admite în parte cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecata și în consecință obliga pârâții P. Gh. E., P. C., C. C. de Fond Funciar A. și C. Județeană de Fond Funciar Iași în favoarea reclamanților a sumei de 8000 lei cheltuieli de judecata.
Irevocabila.
Pronunțata în ședință publică astăzi, 02.07.2014.
Președinte, E.-C. P. | Judecător, P. T. | Judecător, E. C. P. |
Grefier, Ș. D. |
Red. P.C.
Tehnored. P.C.
2 ex./17.09.2014
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1252/2014. Tribunalul IAŞI | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1398/2014.... → |
|---|
