Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1181/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1181/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-12-2014 în dosarul nr. 4170/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 22 Decembrie 2014
Președinte - P. T.
Judecător - A. M. C.
Grefier - F. L. I.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1181/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant U. C. și pe intimat H. C., intimat H. A., având ca obiect constatare nulitate act juridic repunerea părților în situația anterioară.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, pentru a se depune concluzii sau note scrise la solicitarea apelantului, prin avocat, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 22.12.2014, când:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 2148/12.02.2014, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, s-a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată și formulată de către reclamanta H. C. în contradictoriu cu pârâtul U. C. și cu intervenientul în interes propriu H. A.; s-a admis cererea de chemare în judecată a intervenientului în interes propriu H. A., formulată de către reclamanta H. C.; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1304/11.04.2008 de către Biroul Notarului Public I. P.; a fost obligat pârâtul U. C. să restituie reclamantei și intervenientului principal H. A. prestațiile executate de către aceștia în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1304/11.04.2008 de către Biroul Notarului Public I. P.; s-a anulat cererea de intervenție în interes propriu formulată de către Banca Comercială Română SA, ca netimbrată; a fost obligată reclamanta H. C. să achite în contul expertului tehnic judiciar Ș. C. suma de 1212,92 lei, cu titlu de diferența de onorariu; a fost obligat pârâtul U. C. să achite reclamantei suma de_ lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie, în ceea ce privește obligația de plată a diferenței de onorariu în contul expertului tehnic judiciar Ș. C..
Se va comunica expertului tehnic judiciar Ș. C., în vederea urmăririi executării obligației de plată.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut că prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._ din 05.02.2013 reclamanta H. C. a chemat în judecată pe pârâții U. C., P. I., B. V. și P. D., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1304/11.04.2008 de către Biroul Notarului Public I. P., cu repunerea părților în situația anterioară și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1304/11.04.2008 de către Biroul Notarului Public I. P. fără a cunoaște în realitate terenul ce face obiectul acestui contract. Consimțământul reclamantei, a precizat aceasta, a fost viciat prin existența erorii asupra însăși obiectului contractului.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 1246, art. 1247, art. 1249, art. 1250 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009.
La data de 31.05.2013, filele 40-41, reclamanta a precizat că înțelege să cheme în judecată pentru opozabilitate, în calitate de intervenienți în interes propriu pe P. I., B. V. și P. D., dar și Banca Comercială Româna SA, în temeiul art. 57-59 din Codul de Procedură Civila.
Prin încheierea din data de 28.06.2013, fila 104, a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar formulată de petenta H. C., încheiere a ce a fost menținută în parte prin încheierea din data de 29.07.2013 prin care a fost dispusă eșalonarea plății pe o perioadă de 10 lunii, începând cu luna august 2013.
Intervenienta Banca Comercială Română SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, solicitând a se observa că banca a încheiat contractul de ipotecă accesoriu contractului de credit bancar nr._/12.03.2008.
Prin cererea depusă la data de 20.09.2013, fila 122, reclamanta a solicitat a se lua act de renunțarea la judecarea cererii în contradictoriu cu P. I., B. V. și P. D., dar și Banca Comercială Româna SA.
Prin încheierea din data de 20.09.2013 instanța a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii în contradictoriu cu P. I., B. V. și P. D., dar și Banca Comercială Româna SA.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, testimonială cu doi martori și cu interogatoriul pârâtului și proba cu expertiza tehnic topometrică pentru reclamantă.
La ședința publică din 22.11.2013, Banca Comercială Româna SA a formulat cerere de intervenție principală prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca nefondată, solicitând a se observa că potrivit art. 1746 alin 3 din Codul civil ipoteca se conservă asupra imobilelor chiar și dacă acestea vor trece în mâna altui proprietar, contractul de ipoteca nefiind accesoriu contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1304/11.04.2008 de către Biroul Notarului Public I. P. ci contractului de credit bancar nr._/12.03.2008.
La data de 22.11.2013, instanța a invocat excepția lipsei coparticipării procesuale active.
Prin cererea înregistrată la data de 29.11.2013, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a intervenientului H. A. în temeiul art. 57 alin 1 și 3 din Codul de Procedură Civila decretat în 1865.
Prin încheierea din 20.12.2013, instanța a admis excepția netimbrării cererii de intervenție principală formulată de către Banca Comercială Română SA și a respins excepția lipsei coparticipării procesuale ca rămasă fără obiect.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1304/11.04.2008 de către Biroul Notarului Public I. P., filele 19-22, pârâtul U. C. a vândut reclamantei H. C. și intervenientului principal H. A. terenul în suprafață de 5720 mp, situat în extravilanul comunei A., jud. Iași, având categoria arabil dispus astfel: 554 mp, nr. cadastral 133/1 înscris în cartea funciara nr. 1540 a localității A., 554 mp, nr. cadastral 133/4 înscris în cartea funciara nr. 1543 a localității A., 554 mp, nr. cadastral 133/7 înscris în cartea funciara nr. 1546 a localității A., 554 mp, nr. cadastral 133/10 înscris în cartea funciara nr. 1549 a localității A., 554 mp, nr. cadastral 133/13 înscris în cartea funciara nr. 1552 a localității A., 554 mp, nr. cadastral 133/1 7 înscris în cartea funciara nr. 1556 a localității A., 554 mp, nr. cadastral 133/20 înscris în cartea funciara nr. 1559 a localității A., 554 mp, nr. cadastral 133/23 înscris în cartea funciara nr. 1562 a localității A., 554 mp, nr. cadastral 133/29 înscris în cartea funciara nr. 1568 a localității A., 734 mp, nr. cadastral 133/30 înscris în cartea funciara nr. 1569 a localității A..
Conform art. 948 din Codul Civil în vigoare până la 01.10.2011, însă incident în prezenta cauză potrivit art. 4 și art. 102 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
Prin consimțământ se înțelege exteriorizarea hotărârii de a încheia un act juridic civil, fiind o condiție de fond, esențială, de validitate și generală a actului juridic civil. Pentru a fi valabil, consimțământul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenția de produce efecte juridice, să fie exteriorizat și să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.
Potrivit art.953 din Codul civil decretat în 1864, consimțământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violență sau surprins prin dol.
Printre viciile de consimțământ reglementate de din Codul civil decretat în 1864 se numără și eroarea, ce constă în falsa reprezentare a unor împrejurări la încheierea unui act juridic. Eroarea obstacol reprezintă cea mai gravă formă a erorii, împiedicând, sub egida Codul civil decretat în 1864, însăși formarea actului juridic. În cazul acestui tip de eroare, falsa reprezentare cade fie asupra naturii actului ce se încheie, fiind cunoscută și sub numele de error in negotium, fie asupra identități fizice a obiectului, error in corpore, în acest din urmă caz, una dintre părți crede că tratează cu privire la un anumit bun, iar cealaltă parte are în vedere un alt bun.
Eroarea obstacol, în interpretarea Codului civil din 1864, este mai mult decât un viciu de consimțământ, deoarece, partea nu și-a dat consimțământul pentru încheierea actului juridic în cauză, sancțiunea ce intervine fiind nulitatea absolută a actului juridic întrucât presupune lipsa totală a consimțământului.
Pentru ca falsa reprezentare a realității la încheierea unui act juridic să fie viciu de consimțământ, trebuie întrunite cumulativ două cerințe: elementul asupra căruia cade falsa reprezentare să fi fost hotărâtor pentru încheierea contractului, iar partea cocontractantă să fi știut sau să fi trebuit să știe că elementul este determinant pentru încheierea actului juridic în cauză. În cazul actelor bilaterale sau multilaterale nu este necesar ca fiecare parte să se găsească în eroare, pentru a fi în prezența viciului de consimțământ.
Prin Sentința Penală nr. 555/02.12.2011 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, rămasă definitivă, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta H. C. împotriva rezoluției din 08.04.2011, pronunțată în dosar nr. 2986/P/2010 pronunțată de P. de pe lângă Tribunalul Iași și a rezoluției nr. 693/II/2/2011 din 25.05.2011 a P. Procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, rezoluții pe care le-a menținut.
Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, din data de 08.04.2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații P. I. și B. V., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1,3 și 5 Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 Cod penal și pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005. Pentru a se pronunța această soluție s-a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. d și a Cod procedură penală, respectiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune și că fapta de evaziune fiscală nu există.
Instanța a constatat că potrivit art. 22 Codul procedură penală în vigoare la data pronunțării hotărârii judecătorești amintită mai sus și la data înregistrării prezentei cereri de chemare în judecată, hotărârea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instanței civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savirsit-o si a vinovatiei acesteia.
Este adevărat că prin Sentința Penală nr. 555/02.12.2011 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ a fost stabilită situația de fapt cu privire la fapta dedusă judecății în prezenta cauză ca urmare a analizării dosarului de urmărire penală nr. 2986/P/2010 privind săvârșirea de către P. I. și B. V. a infracțiunilor de înșelăciune și evaziune fiscală și nu a cercetării judecătorești prin administrarea în mod direct și nemijlocit a altor probei decât înscrisuri (având în vedere procedura sumară a plângerilor in fata judecatorului impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata reglementată de dispozițiile art. 278 indice 1 Codul de procedura penală incident), pârâtul U. C. neparticipând la judecarea acestei cauze penale. Însă, dispozițiile art. 22 Codul procedură penală stabilește autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive a instanței penale, fără a face deosebire între procedura în urma căreia a fost pronunțată, respectiv ca urmare a procedurii de judecare pe fondul cauzei sau a plângerilor in fata judecatorului impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata reglementată de dispozițiile art. 278 indice 1 Codul de procedura penală. Prin urmare, instanța a constatat că și o astfel de hotărâre penală se bucură de autoritate de lucru judecat in fata instanței civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savirsit-o si a vinovatiei acesteia.
Principiul autoritatii de lucru judecat corespunde necesitatii de stabilitate juridica si ordine sociala, fiind interzisa readucerea in fata instantelor a chestiunii litigioase deja rezolvate si nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece dreptul de acces la justitie nu este unul absolut, el poate cunoaste limitari, decurgand din aplicarea altor principii, cu respectarea proporționalității între scopul urmărit și mijloacele folosite. În speta, principiul puterii de lucru judecat corespunde necesitatii de stabilitate juridica si ordine sociala, fiind interzisa readucerea in fata instantelor a chestiunii litigioase deja rezolvate.
Față de aceste considerente, instanța a constatat că Sentința Penală nr. 555/ 02.12.2011 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, rămasă definitivă ca urmare a dispozițiilor art. 278 indice 1 alin. 10 Codul procedură penală, a stabilit următoarea situație de fapt:
„Petenta (H. C.), împreună cu P. D., în februarie 2008 s-a adresat agenției imobiliare F., în vederea cumpărării unei suprafețe de teren. Administratorul agenției, intimatul P. I., l-a însărcinat pe agentul imobiliar, celalalt intimat, B. V., să se ocupe de această solicitare. Agentul le-a prezentat celor două cumpărătoare mai multe suprafețe de teren, iar cele două au optat, în cele din urmă pentru 2 ha de teren în extravilanul comunei A.. Din declarațiile date în cursul urmăririi penale, de cei implicați în aceasta vânzare cumpărare, a rezultat că cele două cumpărătoare nu aveau suma necesară pentru a cumpăra toata suprafața astfel încât au optat pentru următoarea formulă: 1/3 a cumpărat petenta, 1/3 P. D. și 1/3 intimații P. I. și B. V. în comun. Prețul terenului depășea posibilitățile financiare ale petentei și ale lui P. D., astfel încât acestea au optat pentru un credit imobiliar, garanția fiind chiar ternul în cauză. În acest sens, s-a făcut evaluare de către evaluatorul acreditat al bancii de unde s-au luat creditele. După ce s-a semnat contractul, la data de 11.04.2008, în august 2008 petenta a scos la vânzare terenul cumpărat, impunându-se parcelarea acestuia. Cu această ocazie s-a deplasat împreună cu P. D. la teren și la Primăria A., însă acolo, au aflat că terenul avea un alt amplasament de fapt, fiind pe o suprafață înclinată și nu plană. Trebuie precizat faptul că până după semnarea contractului de vânzare cumpărare nici petenta nici ceilalți cumpărători nu au văzut terenul și amplasamentul acestuia în fizic, ci doar din poze. În aceste condiții, cele două cumpărătoare au reclamat faptul că au fost induse în eroare cu privire la amplasamentul ternului. Atunci cei doi intimați s-au oferit să încerce să vândă terenul așa cum era amplasat, cu suportarea taxelor aferente de către ei. În consecință, chiar după ce s-au depus plângeri împotriva celor doi intimați aceștia au reușit să vândă suprafețele de tern, cea a lui P. D. și cea cumpărată de ei, astfel încât P. D. a acoperit creditul de la bancă, așa cum a precizat chiar în declarația dată de aceasta.”
„Lipsa de diligență a celor doi intimați, care nu cunoșteau exact amplasamentul ternului nu poate identificată cu intenția de a înșela a acestora și nu constituie o acțiune incriminată de legea penală.”
De asemenea, instanța a constatat că potrivit art. 225 din Codul de Procedură Civila decretat în 1865, dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice.
Față de aceste dispoziții legale, instanța a constatat că lipsa nejustificată a pârâtului la administrarea probei cu interogatoriu coroborată cu declarațiile testimoniale ale martorilor Achelariței A. și C. D. administrate în mod nemijlocit de către instanța de judecată în prezenta cauză, cât și declarația pârâtului dată în cadrul dosarului de urmărire penală nr. nr. 2986/P/2010 avută în vedere la soluționarea dosarului nr._, dar și cu Sentința Penală nr. 555/02.12.2011 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, reprezintă o mărturisire deplină a pârâtului U. C. în favoarea reclamantei.
Atât martorul Achelariței A. cât și martorul C. D. au declarat în fața instanței de judecată că au constatat faptul că reclamanta a fost surprinsă de identitatea fizică a imobilului ce a fost cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărat analizat, aceasta crezând că a cumpărat un alt imobil. Martorul C. D. este persoana care a identificat în teren imobilul, după încheierea contractului, iar martorul A. A. este persoana care a negociat cu reclamanta în vederea cumpărării unei părți din terenul ce urma să fie achiziționat de reclamantă.
Din raportul de expertiză judiciar realizat în prezenta cauză de expertul tehnic judiciar Ș. C., filele 140-153, rezultă că imobilul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1304/11.04.2008 nu este identic cu cel identificat și evaluat prin raportul de expertiză extrajudiciară realizat la data de 04.04.2008 de către expertul tehnic Boazu S., cu ocazia încheierii contractului de credit bancar nr._/12.03.2008 și a actului adițional nr._A/09.04.2008 încheiate cu Banca Comercială Română în vederea achitării restului de preț de_ Euro.
În concluzie, instanța a reținut că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1304/11.04.2008 de către Biroul Notarului Public I. P. consimțământul a fost viciat în ceea ce privește identitatea fizică a obiectului material, cumpărătorii crezând că tratează cu privire la un anumit bun, iar vânzătorul având în vedere un alt bun.
În ceea ce privește condiția ca elementul asupra căruia cade falsa reprezentare să fi fost hotărâtor pentru încheierea contractului, instanța a constatat că această condiție este îndeplinită în prezenta cauză față de declarațiile testimoniale administrate în prezenta cauză de către martorii Achelariței A. și C. D. coroborate cu raportul de expertiză realizat în prezenta cauză de expertul tehnic judiciar Ș. C., filele 140-153.
Astfel, martorul A. A. declară că negocierile avute cu reclamanta în vederea cumpărării de la aceasta a unei suprafețe de teren, nu s-au concretizat având în vedere că amplasamentul imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1304/11.04.2008 de către Biroul Notarului Public I. P. era diferit de cel la care reclamanta s-a așteptat și care intenționa să-l vândă. De asemenea, martorul a precizat că reclamanta dorea să parceleze terenul cumpărat pentru a vinde o parte din acesta și pentru a construi pe restul terenului, însă acest scop nu a putut fi atins având în vedere situația reală a terenului.
Prin raportul de expertiză realizat în prezenta cauză de expertul tehnic judiciar Ș. C., filele 140-153, se arată că terenul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1304/11.04.2008 de către Biroul Notarului Public I. P. era situat în extravilan la data vânzării, fără curent, apă sau utilități, spre deosebire de terenul ce a făcut obiectul raportului de expertiză extrajudiciară realizat la data de 04.04.2008 de către expertul tehnic Boazu S., ce era situat parțial în intravilan, înconjurat de construcții și având curent electric.
Prin urmare, din analiza materialului probatoriu administrat rezultă că amplasamentul și caracteristicele imobilului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare analizat au fost hotărâtoare pentru încheierea acestui contract, având în vedere că scopul pentru care a fost încheiat acest act juridic nu a putut fi realizat, respectiv vânzarea și ridicarea de construcții.
Instanța a constatat că și cea de a doua condiție este îndeplinită în prezenta cauză, respectiv partea cocontractantă să fi știut sau să fi trebuit să știe că elementul este determinant pentru încheierea actului juridic în cauză, această cerință rezultând din însăși natura obiectului material al actului juridic încheiat, cât și din prezumția legală a mărturisirii depline a pârâtului, ce a rezultat conform celor de mai sus.
D. fiind aceste motive, instanța a reținut ca principiul repunerii partilor in situația anterioara – restitutio in integrum – este o consecința a principiului retroactivității efectelor nulității si un mijloc de asigurare a eficientei practice a acestor sancțiuni de drept substanțial. Acest principiu consta in acea regula de drept potrivit căreia tot ceea ce s-a executat in baza actului desființat, trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic sa ajungă in situația in care actul nu ar fi fost încheiat.
În ceea ce privește intervenientul H. A., instanța a admis cererea de chemare în judecată a acestuia, formulată de către reclamanta H. C., având în vedere dispozițiile art. 57 din Codul de Procedură Civila decretat în 1865 și, constatând că acesta nu a investit instanța cu o cerere de obligare a pârâtului la restituirea prestațiilor efectuate în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1304/11.04.2008 de către Biroul Notarului Public I. P., instanța a obligat pârâtul U. C. să restituie reclamantei prestațiile executate în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare, urmând ca eventualele pretenții dintre cumpărători să se soluționeze la solicitarea intervenientului conform raporturilor specifice dintre soți.
Față de aceste argumente de drept și de fapt, instanța a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată și formulată de către reclamanta H. C. și va constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1304/11.04.2008 de către Biroul Notarului Public I. P., obligând pârâtul U. C. să restituie reclamantei prestațiile executate în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1304/11.04.2008 de către Biroul Notarului Public I. P..
În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de către Banca Comercială Română SA, instanța a anulat-o având în vedere admiterea excepției netimbrării acestei cereri prin încheierea din 20.12.2013.
Totodată, conform art. 201 alin 1 teza finală coroborat cu art. 213 alin 2 din Codul de Procedură Civila decretat în 1865, instanța a obligat reclamanta H. C. să achite în contul expertului tehnic judiciar Ș. C. suma de 1212,92 lei, cu titlu de diferența de onorariu ce nu a fost achitat pentru administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară în prezenta cauză.
Conform art. 274 din Codul de Procedură Civila decretat în 1865, instanța a obligat pârâtul U. C. să achite reclamantei suma de_ lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate până în prezent, respectiv onorariu avocat 6586 lei, taxa timbru 4944 lei (au fost achitate până la data pronunțării prezentei 6 rate în cuantum de 824 lei fiecare), onorariu expert achitat 600 lei. Instanța nu a luat în calculul cheltuielilor de judecată suma de 800 lei solicitată cu titlu de onorariu expertiză extrajudiciară, având în vedere că această probă nu a fost încuviințată în prezenta cauză și nici diferența de onorariu expert ce nu a fost achitată, față de dispozițiile art. 274 alin 2, potrivit căruia se acordă doar cheltuielile a căror realizare a fost dovedită.
Prin încheierea din 13.05.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, în baza art. 281 Cod procedură civilă s-a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 2148/12.02.2014 pronunțată de Judecătoria Iași in cauza civila înregistrata sub nr._, în sensul că sensul ca alineatul III va avea următorul cuprins: ”Obligă pârâtul U. C. să restituie reclamantei prestațiile executate în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1304/11.04.2008 de către Biroul Notarului Public I. P..”, iar alineatul IV: „Obligă pârâtul U. C. să achite reclamantei suma de_ lei cu titlu de cheltuieli de judecată”, așa cum corect este.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul U. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În acest sens, apelantul a susținut că au fost încălcate flagrant dispozițiile legale privind citarea si comunicarea actelor de procedura, sancționate cu nulitatea acestora in raport de dispozițiilor art. 105 C.proc. civ. Astfel, a fost citat la o adresa la care nu locuiește cu toate ca in actul a cărui anulare s-a solicitat este indicat domiciliul său real ca fiind in ., jud. Iași. La aceasta adresa a locuit atât la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, încheierea contractului in forma autentica, cat si pe perioada judecării cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 90 din vechiul Cod. proc. civ., înmânarea citației si a tuturor actelor de procedura se face la domiciliul sau reședința celui citat.
Jurisprudența arata ca aceasta dispoziție trebuie înțeleasa in sensul ca atunci când partea, in afara de domiciliul, are si o reședința, unde in fapt locuiește, ea trebuie sa fie citata la reședința, deoarece citarea are ca scop încunoștințarea părții despre existenta procesului, pentru ca ea sa se poată prezenta si sa-si facă apărările pe care le considera necesare. Din lucrările dosarului rezultă că procedura de citare la fiecare termen s-a realizat prin afișare la adresa indicată de reclamanta în petitul acțiunii. Tot la acea adresă au fost comunicate toate actele de procedură, inclusiv raportul de expertiza, citarea cu mențiunea la interogatoriu, precum si hotărârea pronunțata. Instanța in mod greșit a reținut in motivarea hotărârii lipsa sa la interogatoriu ca fiind o recunoaștere deplină a pretențiilor reclamantei, în condițiile in care din antecontractul de vânzare-cumpărare și din contractul de vânzare cumpărare rezultă ca locuiește in .. Instanța de fond in virtutea rolului activ era obligată să îl citeze și la adresa din actul a cărui anulare s-a solicitat. Și agentul procedural a încălcat dispozițiile legale afișând citațiile, precum si hotărârea la o adresa la care nu figura;acesta era obligat sa restituie actele de procedura cu mențiunea destinatar mutat, deoarece la acea adresă locuiesc alte persoane, iar pe listele de plată afișate la scara blocului nu figura el proprietar, ci erau trecute alte persoane. Dovada celor menționate înțelege sa o facă cu înscrisuri. Prin citarea si comunicarea actelor la domiciliul indicat de reclamantă, a fost vătămat în drepturi, încălcându-se astfel principiul contradictorialității si dreptul la apărare ; a aflat de la o persoană apropiată de faptul că ar avea un dosar de executare. Fiind surprins, a făcut verificări si in acest mod a aflat de existenta hotărârii in data de 11.08.2014, dată la care a studiat dosarul in Arhiva Judecătoriei lași.
Față de cele menționate solicită in temeiul art. 103 cu raportare la disp. art. 105 Cod proc. civ., repunerea in termenul de apel, ; în cazul de față, termenul de 15 zile se socotește din data de 11.08.2014, data la care a luat la cunoștință de prezentul dosar, inclusiv de cuprinsul hotărârii, momentul încetării împiedicării.
Pe fondul cauzei, solicită admiterea apelului, casarea hotărârii si trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se realiza o judecata unitară. Instanța de fond in mod greșit a admis acțiunea reclamantei anulând contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1304/11._ de către BNP I. P., filele19-22, si repunând părțile in situația anterioara, reținând eroarea obstacol ca viciu de consimțământ la încheierea actului juridic amintit, condiție de fond esențiala, de validitate, iar lipsa acestuia nimicește in totalitate actul juridic încheiat. De asemenea, din motivarea hotărârii apelate rezulta ca s-ar fi dovedit ca fiind cazul de error in corpore, in sensul ca una dintre părți a crezut ca tratează cu privire la un bun, iar cealaltă parte a avut in vedere un alt bun. Va demonstra in cauza ca nu a existat vreo eroare ca viciu de consimțământ la încheierea contractului de vânzare cumpărare in forma autentica. Reclamanta motivează si susține ca a încheiat contractul de vânzare cumpărare a cărui anulare o solicita, fara a cunoaște in realitate terenul ce face obiectul acestui contract. De asemenea, se precizează ca pana după semnarea contractului de vânzare cumpărare nici petenta si nici ceilalți cumpărători nu au văzut terenul si amplasamentul acestuia in fizic, ci doar din poze. Mai mult, se retine ca reclamanta împreuna cu ceilalți cumpărători au cumpărat în următoarea formula: 1/3 a cumpărat reclamanta, 1/3 P. D., 1/3 intimații P. I. si 1/3 B. V.. Precizează ca au cumpărat in aceasta formula fiindcă reclamanta si prietena acesteia P. D. nu aveau bani pentru întreaga suprafața de aproximativ 2ha teren. Acestea au optat pentru un credit bancar, în acest sens s-a făcut si o evaluare din partea băncii, iar terenul achiziționat a devenit garanție la banca.Se mai retine ca, după ce s-a semnat contractul la data de 11.04.2008, respectiv în luna august 2008, reclamanta a scos la vânzare terenul cumpărat, impunându-se parcelarea acestuia. Cu acea ocazie s-a deplasat la Primăria A. împreuna cu P. D. si astfel a aflat ca terenul avea un alt amplasament de fapt, fiind pe o suprafața înclinată si nu plană. Si in acest fel cele doua au constatat ca au fost duse în eroare cu privire la amplasamentul terenului. S-au prezentat la Agenția F. au luat legătura cu ceilalți doi cumpărători: P. I. si B. V. care s-au oferit sa le ajute sa vândă. In consecință, pe perioada soluționării plângerilor penale formulate împotriva sus-numiților, aceștia au reușit sa vândă, cea cumpărata de P. D. si cea cumpărata de ei, acoperind creditul de la banca. Aceasta situație de fapt prezentata este total greșita, in condițiile in care terenul nu a fost cumpărat de părți in formula 1/3. In aceasta formula s-au încheiat in data de 29 februarie 2008 antecontracte de vânzare cumpărare autentificate de către BNP I. P., stabilindu-se ca încheierea contractului de vânzare cumpărare in forma autentica sa se facă pana la data de 14.04.2008. S-au încheiat promisiuni de vânzare-cumpărare întrucât erau necesare operațiuni juridice de identificare, lotizare, evaluare și alte asemenea. Odată cu încheierea promisiunilor de vânzare cumpărare, am predat actele terenului, respectiv actul de proprietate ai subsemnatului, precum si actele de anterioare ; T.P., actul de partaj, încheiere de C.F., schițele cadastrale, planurile de amplasament, promitenților cumpărători, pentru pregătirea vânzării in varianta dorita de aceștia. Din momentul încheierii promisiunilor de vânzare cumpărare s-au efectuat acele operațiuni juridice de lotizare, evaluare la cererea si dorința promitenților cumpărători. Apelantul nu a participat la aceste operațiuni, el fiind chemat de aceștia doar la semnarea antecontractelor de vânzare cumpărare, precum si la semnarea actelor de vânzare - cumpărare in forma autentică. Nu a participat fiindcă niciun cumpărător nu a solicitat prezenta sa la teren. Cumpărătorii au fost cei care au lotizat terenul de comun acord împărțindu-l după bunul plac ; reclamanta nu a cumpărat terenul in formula de 1/3, ci a cumpărat, conform actului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 11.04.2008, terenul in suprafața de 5720 mp., situat in extravilanul comunei A., având categoria arabil dispus in 10 parcele, fiecare primind alt număr cadastral si înscrise in cărți funciare diferite. Susținerea reclamantei ca nu a văzut terenul până după încheierea contractului, a cărui anulare o solicită nu este reala, întrucât terenul a fost lotizat in perioada dintre încheierea promisiunii de vânzare cumpărare si încheierea contractului de vânzare cumpărare in forma autentica. Astfel, reclamanta si ceilalți cumpărători au avut la dispoziție aproximativ trei luni (29.02._08), timp suficient in care s-au făcut operațiuni juridice solicitate de cumpărători: lotizare, evaluare etc. In acel interval de timp nu a fost contactat de reclamantă pentru a da lămuriri asupra amplasamentului. La momentul la care a dorit sa vândă a precizat celor doi agenți imobiliari: P. loan si B. V. că terenul este pe lângă terenul italianului si este .. Negocierile fiind purtate de cumpărătorul B. V. căruia apelantul i-a înmânat fotocopiile tuturor actelor terenului (actul lui de proprietate, actele de proprietate anterioare, Încheierea de carte funciara, schițe cadastrale, harta, plan de amplasament etc). Din planul de amplasament al terenului si din schițele cadastrale se observa clar unde este localizat terenul pe care l-a vândut cumpărătorilor si distanta fata de satul A., cu un minim de diligenta pe care trebuie sa-l aibă un cumpărător, ar fi observat poziționarea acestuia fata de terenul italianului si fata de construcțiile din jur.Nu a arătat niciun moment ca ar fi si in intravilan, din schițele cadastrale, din planul de amplasament si din cuprinsul tuturor actelor pe care le deținea la acel moment nu rezulta ca terenul ar fi in intravilan. Instanța retine declarațiile celor doi martori audiați in cauza, insa depozițiile acestora sunt mincinoase, terenul, așa cum a arătat, a fost la dispoziția cumpărătorilor anterior încheierii contractului de vânzare cumpărare.Aceștia au avut timp suficient sa facă verificări si sa se decidă asupra tranzacției ce urma sa se încheie. ,,Literatura de specialitate arată că „ predarea presupune, in unele cazuri, numai o atitudine pur pasivă din partea vânzătorului (lăsarea lucrului la dispoziția cumpărătorului, îndeplinirea unor acte sau fapte pozitive necesare pentru ca cumpărătorul sa intre in stăpânirea efectiva a lucrului cumpărat de exemplu: remiterea titlului de proprietate". Contracte civile F. D. 1993-pag.49, predarea lucrului vândut. Aceste dispoziții generale se aplică si antecontractului de vânzare cumpărare. Terenul nu a fost vândut cumpărătorilor după niște poze cum susține reclamanta. Acesta anterior vânzării a fost întabulat ca lot compact in suprafața de 19.835,00 mp., situat in extravilanul comunei A., de categorie arabil, înscris in .cartea funciara nr, 1319, având nr. cadastral 1331.Cumpărătorii l-au lotizat anterior încheierii contractului de vânzare cumpărare in forma autentică astfel că nu se poate reține pretinsa eroare obstacol comisă de apelant și susținută de reclamantă. Va demonstra in rejudecare ca actul nu este lovit de nicio nulitate absoluta, ca sancțiune pentru viciu de consimțământ. Daca reclamanta a fost dezinteresata nu este decât culpa acesteia, iar nimeni nu isi poate invoca propria turpitudine. Dacă reclamanta ar fi fost lezată în drepturi avea posibilitatea să solicite în august 2008 anularea contractului si repunerea pârtilor in situația anterioara, ori aceasta a formulat plângeri penale doar împotriva celor doi cumpărători pentru înșelăciune si evaziune fiscala si nu împotriva apelantului. Din declarațiile celor doi cumpărători date in fata organului de cercetare penala, rezulta ca au dorit sa o ajute sa vândă la un preț bun. Practic aceasta a fost motivația achiziționării bunului, însă reclamanta nu a stăruit, probabil la acel moment i-a convenit prețul, însă ulterior piața imobiliara a suferit modificări considerabile, prețul terenului a scăzut, iar singura salvare este anularea actului de vânzare cumpărare cu obligarea lui la restituirea prestațiilor care nu sunt de neglijat la acest moment. Daca amplasamentul terenului ar fi fost greșit intabulat poate se mai punea problema unei erori, insa erau suficiente acte in mana cumpărătorilor, respectiv harți, schite si planuri de. amplasament din care rezulta poziția terenului fata de satul A.. Reclamanta nu a demonstrat ca ar fi fost neștiutoare de carte s-au ar fi avut probleme medicale care i-ar fi diminuat propriile simțuri. Din schitele cadastrale si din planul de amplasament rezulta cu claritate ca terenul nu este imediat langa . oarecare distanta de la construcții si pana la teren, insa reclamanta isi invoca propria culpa in sensul ca nu a depus niciun efort pentru a constata cu exactitate amplasamentul terenului.In cauza de fata reclamanta si-a probat pretențiile după bunul plac, din acest motiv nu a indicat adresa lui din localitatea Bosia, depunând unele fotografii făcute de evaluatorul băncii," insa acele fotografii nu au avut un rol hotărâtor la achiziționarea terenului. Orice evaluare efectuata de un specialist ANEVAR, sigur are la baza si o . documente, printre care si fotografii care arata distante, vecinătăți etc, insa aceasta lucrare nu a stat la baza încheierii contractului de vânzare cumpărare. Instanța de fond trebuia sa dispună din oficiu adresa către BNP I. P. sa înainteze la dosar copiile tuturor actelor ce au stat la baza Încheierii contractului de vânzare cumpărare. Astfel, s-ar fi lămurit situația reala de fapt si nu cea prezentata de reclamanta cum ca ar fi cumpărat terenul după niște poze, in condițiile in care cumpărătorii si-au împărțit loturile rezultate de comun acord. Toate aceste aspecte s-ar fi lămurit daca as fi fost prezent la judecarea cauzei. Reclamanta, cu rea-credință, nu i-a indicat adresa indicata in contract, fiindcă a dorit ca el sa nu afle la timp si sa se apare, sperând sa obțină o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila. Din plângerea formulata de reclamanta in anul 2009, din declarațiile date de ceilalți cumpărători nu rezulta ca el a urmărit să vândă terenul inducându-i in eroare asupra amplasamentului. La acel moment prețul terenului pentru intravilan era in jur de 22-25 euro/mp, iar el a pretins 11 euro/mp., aceasta era prețul minim al terenului in extravilan. Si prețul terenului trebuia sa fie luat in considerare de reclamanta in cele trei luni pana la încheierea contractului si sa-i trezească suspiciuni daca așa stau lucrurile. Daca reclamanta a fost dusa in eroare de către ceilalți cumpărători asupra amplasamentului nu are decât sa își îndrepte pretențiile împotriva persoanelor ce se fac vinovate de prejudiciul eventual cauzat.
Va demonstra in rejudecare ca nu a săvârșit acte de inducere in eroare pentru a vinde terenul. Așa cum s-a declarat de către ceilalți cumpărători, piața imobiliara la acel moment era in creștere, terenul lui avea interes la vânzare si nu avea motiv a colabora cu ceilalți cumpărători pentru a o înșela pe reclamanta in tranzacție. Din actele de vânzare cumpărare rezulta ca terenul este in extravilan, arabil fara utilități. S-a făcut vorbire de evaluarea efectuata de BCR insa la dosarul cauzei nu s-a depus acea evaluare. Instanța a motivat si a argumentat reținând probe care nu au fost puse la dosarul cauzei, ci doar din precizările si susținerile reclamantei. Mai mult, din ceea ce rezulta din declarațiile celor doi cumpărători, P. loan si B. V., reclamanta a solicitat din propria inițiativa o alta evaluare, constatându-se ulterior tranzacționării ca prețul terenului este cu mult mai mare decât cel constatat de evaluatorul băncii. In mod greșit instanța retine ca scopul pentru care reclamanta a cumpărat terenul nu a mai fost atins „nu a mai reușit sa-l înstrăineze". Aceasta argumentare este greșita, scopul nu a mai fost atins pentru ca piața imobiliara a suferit modificări considerabile, iar reclamanta in loc sa vândă terenul atunci când a fost sfătuita, s-a preocupat de plângeri penale crezând ca va rămâne atât cu terenul cat si cu vreo suma de bani reprezentând prejudiciul creat de cumpărătorii, Paduraul loan si B. V.. Fiindcă scopul pentru care a formulat plângerile nu a fost atins si văzând ca piața imobiliara a scăzut considerabil, fiind presată de plata ratelor lunare, si-a îndreptat atenția către el. Singurele ei șanse de a scapă de teren si de banca la acest moment sunt desființarea contractului si obținerea prestațiilor.In cuprinsul acțiunii reclamanta solicita a se observa ca nu ar fi înțeles sa plătească un preț atât de ridicat pentru o suprafața de teren care conform evaluării nu se ridica nici măcar la jumătate din valoarea terenului. Insa reclamanta raportează valoarea terenului la prețul pieții actuale, care a scăzut considerabil in toate zonele, ori valoarea terenului a fost stabilita la prețul pieții de la momentul tranzacționării si acordării creditului.
F. de cele menționate mai sus, solicită repunerea in termenul de apel, să se constatate că acesta curge din momentul in care a studiat dosarul și a luat la cunoștință de cuprinsul hotărârii, iar pe fond admiterea apelului, casarea hotărârii si trimiterea cauzei spre rejudecare. Cu cheltuieli de judecata.
Prin rezoluția de primire a dosarului apelantului i s-a pus în vedere să achite o taxă de timbru de 20 lei pentru cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac și respectiv de 4119 lei pentru exercitarea apelului.Cu privire la taxa de timbru apelantul a formulat cererea de ajutor public judiciar în sensul scutirii de plata sumei de 4139 lei pusă în vedere cu acest titlu, cerere admisă prin încheierea nr. 804/20.10.2014.
Prin întâmpinarea formulată, intimata H. C. a invocat, în principal, excepția tardivității apelului. În acest sens, intimata a arătat că după ce sentința civila nr. 2148/12.02.2014 a devenit irevocabila prin neapelare la data de 12.06.2014, numitul U. C. s-a adresat pe 01.08.2014 executorului judecătoresc S. C. I., pretextând că are nevoie de o copie după hotărârea judecătorească ce urma sa fie pusa in executare întrucât aceasta nu ii fusese comunicata la adresa ., județul Iași. Pentru a i se remite o copie de pe sentința, apelantul a fost nevoit sa formuleze o cerere in acest sens, iar in cuprinsul acesteia a menționat expres ca domiciliază in Iași, .. 59, ., . decât atât, după ce apelantul a aflat pe 01.08.2014 de la executorul judecătoresc ca urmează sa fie executat silit, numitul U., cu rea-credința, și-a înstrăinat un bun imobil in scopul de a-și crea o stare de insolvabilitate, blocând cartea funciara in aceeași zi. Ieșirea din patrimoniul sau a imobilului s-a realizat prin contractul de vânzare încheiat la BNP Patrascanu T.-Vladut si autentificat cu nr. 1266/04.08.2014. Data corectă de luare la cunoștința a hotărârii nr. 2148/12.02.2014 este 01.08.2014, când apelantul s-a prezentat la executorul judecătoresc, si nu data de 11.08.2014, când (conform celor susținute in apel) U. C. a studiat dosarul la Arhiva Judecătoriei Iași.
Prin urmare, termenul de apel de 15 zile a început să curgă de la 01.08.2014 și s-a împlinit la 15.08.2014. In speța, numitul U. C. a introdus cererea de apel la 18.08.2014 (deci după împlinirea termenului prevăzut de art. 284 C. proc. civ. 1865), ceea ce demonstrează ca excepția tardivității formulării prezentului apel este întemeiata.
Relativ la legalitatea citării numitului U. C. la momentul redactării si depunerii cererii de chemare in judecata, intimata a arătat că a indicat următoarea adresa a dl. U. C.: .. 59, ., ., Iași;în fapt, acesta era domiciliul actual si verificat la SPCLEP al lui U. C. si nu cel precizat in cererea de apel, mai precis ., județul Iași. La momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare al imobilului situat in satul A. (deci la data de 11.04.2008), U. C. domicilia in ., județul Iași. Insa, ulterior, acesta si-a schimbat domiciliul, fapt pe care se poate dovedi prin copia după cartea de identitate a apelantului si prin copiile mai multor înscrisuri.
In primul rând, in declarația pe care dl. U. a dat-o in data de 19.05.2010 in fata organului de cercetare penala cu ocazia audierii acestuia in dosarul penal nr. 106/2009, apare menționat ca domiciliu .. 59, ., . ca prezenta adresa este corecta deoarece, pe de o parte Serviciul de Investigare a Fraudelor (in fata căruia dl. U. a fost audiat) a verificat identitatea apelantului, iar pe de alta parte, însuși dl. U. a scris in declarația data că domiciliază in .. 59. Așadar, se poate observa ca încă dinaintea introducerii cererii de chemare in judecata (in speța 05.02.2013) apelantul avea domiciliul schimbat. Conform dispozițiilor art. 1141 alin. (2) C. proc. civ. 1865, prima instanța a comunicat, in mod corect, toate actele de procedura la adresa din .. 59 (procedura de citare fiind legal îndeplinita). In al doilea rând, in momentul in care U. C. s-a adresat executorului judecătoresc pentru remiterea unei copii de pe sentința ce urma a fi pusa in executare silita, acesta a precizat în scris că domiciliază in Iași, .. 59, ., .. Deci, se poate observa ca numitul U. C. a avut aceasta din urma adresa atât la data introducerii cererii de chemare in judecata, cat si la data comunicării sentinței. In al treilea rând, în momentul in care apelantul si-a înstrăinat bunul imobil in frauda intereselor ei, actul juridic translativ de proprietate care atesta aceasta situație de fapt făcea referire si la domiciliul numitului U. C., in speța .. 59. Prin urmare, reaua-credinta a apelantului reiese in mod evident din toate cele prezentate anterior. U. C. a avut domiciliul in .. 59 atât pe toata durata desfășurării procesului, cat si pe durata punerii in executare silita a sentinței. Acesta a avut cunoștința despre existenta dosarului de pe rolul Judecătoriei Iași, dar si despre existenta sentinței pronunțate in cauza. De asemenea, trebuie făcuta distincția intre noțiunea de reședința si cea de domiciliu. Din lecturarea motivelor de apel, se poate observa ca numitul U. se contrazice in afirmații. Inițial, acesta menționează ca a domiciliat in satul Bosia, corn. Ungheni, județul Iași atât la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, cat si pe perioada judecării cauzei in prima instanța (aspect pe care l-am dovedit anterior ca fiind fals), iar ulterior specifica ca la adresa din Bosia isi are reședința. Instanța nu era obligata, in virtutea rolului sau activ, sa-1 citeze pe numitul U. C. la adresa din actul a cărui anulare s-a solicitat, întrucât s-a făcut dovada faptului ca acesta si-a schimbat domiciliul.
In considerarea tuturor acestor aspecte si a probelor administrate in cauza, respectiv inscrisuri, solicită respingerea apelului ca tardiv formulat si menținerea sentinței instanței de fond in sensul constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1304/11.04.2008 de către BNP I. P..
În această fază procesuală părțile au depus înscrisuri.
Examinând cu prioritate cererea de repunere în termenul de declarare a apelului, tribunalul constată următoarele:
În speță, instanța de apel a fost investită cu o cerere de repunere in termenul de declarare a căii de atac, astfel că, o atare solicitare presupune recunoașterea de către parte a valabilității comunicării sentinței judecătoriei
Însă pârâtul, prin susținerile incluse în motivele de apel, tinde sa justifice nevalabilitatea actului de procedură al citării și comunicării, ceea ce este incompatibil cu dispozițiile art. 103 alin.(2) C.proc.civ., pentru că, dacă actul de procedură al comunicării sentinței primei instanțe este lovit de nulitate, rezultă că acesta nu are aptitudinea de a declanșa în mod valabil curgerea termenului de declarare a apelului, consecința fiind că pârâtul ar fi în termen legal de formulare a apelului, în absența unei comunicări valabile a hotărârii primei instanțe.
Tribunalul notează că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta H. C. a indicat domiciliul pârâtului U. C. în Iași, ..59, . care pârâtul a fost citat pe tot parcursul judecării cauzei în primă instanță și unde s-a efectuat și actul de procedură al comunicării soluției primei instanțe. Prin motivele de apel, pârâtul a susținut că adresa la care locuia efectiv este cea menționată în contractul contestat de reclamantă, respectiv ., adresă pe care reclamanta o cunoștea și se impunea a fi citat. Susținerile pârâtului care vizează așadar nelegala citare, nu pot fi primite.Din copia cărții de identitate . nr._ emisă pe numele pârâtului - apelant la data de 15.05.2008, valabilă până la data de 15.05.2018, rezultă că domiciliul declarat al acestuia este în Iași, ..59, .,., același cu cel indicat de reclamanta H. C. în cererea de chemare în judecată. Trebuie menționat că, într-adevăr, în anul 2012 pârâtul - apelant a înstrăinat apartamentul de la adresa respectivă (filele 60- 62) însă nu a fost operată vreo modificare de domiciliu în evidența SPCLEP Iași, situație ce-i este imputabilă exclusiv apelantului care nu-și poate invoca astfel propria culpă în susținerea nelegalei citări ce constituie principalul motiv de apel. Mai mult, chiar și în 2014, domiciliul fiscal al apelantului figurează tot în Iași, ..59, .,. potrivit adresei nr._ emisă la 14.10.2014 de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași ( act depus în susținerea cererii de ajutor public judiciar) iar în cererea adresată la data de 01.08.2014 B.E.J.A. I. D. și S. C. (fila 54 dosar apel), prin care U. C. solicită executorului judecătoresc eliberarea unei copii după hotărârea din dosarul nr. 1179/2014, acesta își indică același domiciliu - Iași, ..59, .,.. Totodată, subliniază instanța că nu se poate reține ca dovadă a faptului că apelantul locuiește la adresa din . jud. Iași, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2453/03.10.2007 la B.N.P. M. C. E. prin care apelantul a cumpărat de la părinții săi imobilul situat la adresa indicată de el întrucât în cuprinsul actului menționat se face referire la faptul că vânzătorii își rezervă un drept de uzufruct viager asupra imobilului, cumpărătorul, respectiv pârâtul – apelant urmând să intre în stăpânirea de fapt a imobilului la momentul încetării din viață a vânzătorilor.
Concluzionând, tribunalul reține că prin nicio probă administrată în cauză apelantul nu a demonstrat faptul că locuiește la o altă adresă decât cea indicată de reclamantă în cererea de chemare în judecată, unde a fost așadar legal citat și unde i s-a comunicat la data de 16.05.2014 sentința primei instanțe (fila 248 dosar fond).
Reținând astfel legalitatea citării și comunicării sentinței primei instanțe către pârât, tribunalul constată că termenul de 15 zile stabilit de art.284 Cod procedură civilă de declarare a căii de atac, calculat pe zile libere conform art. 101 Cod procedură civilă, de la momentul comunicării hotărârii atacate - 16.05.2014, a expirat la 02.06.2014, apelul de față declarat la 18.08.2014 fiind formulat peste termenul legal. Pentru a susține in mod întemeiat o cerere de repunere in termenul de formulare a apelului, pârâtul era ținut în aplicarea art. 103 alin.(2) C.proc.civ., să procedeze la formularea cererii de repunere in termen in 15 zile de la data încetării împiedicării de a acționa înăuntrul termenului legal, împiedicare ce se datorează unei împrejurări mai presus de voința părții. Prin cererea de apel nu a fost evidențiată vreo situație care să poată fi apreciată ca fiind o împrejurare mai presus de voința pârâtului și care să justifice promovarea prezentei căi de atac în afara termenului prescris de lege.
Așa fiind, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac, va admite excepția tardivității formulării apelului și, față de dispozițiile art. 284 Cod procedură civilă cu referire la art.103 Cod procedură civilă va respinge ca tardiv apelul declarat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac formulata de apelantul U. C.
Admite excepția tardivității invocată de intimați.
Respinge ca tardiv apelul declarat de către pârâtul U. C. împotriva sentinței civile nr. 2148/12.02.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22.12.2014.
Președinte, P. T. | Judecător, A. M. C. | |
Grefier, F. L. I. |
Red. A.M.C.
Tehn. M.M.D.
5 ex./18.02.2015
Judecător fond C. I.
| ← Anulare act. Sentința nr. 4242/2014. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 1839/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
