Contestaţie la executare. Decizia nr. 1506/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1506/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 322/866/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 11 Noiembrie 2014
Președinte - G. C.
Judecător O. L.
Judecător M. S.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1506/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent O. P. V. și pe intimat S. F. ORĂȘENESC TÂRGU F., intimat DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI - S. F. ORĂȘENESC TG. F., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.11.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Deliberand asupra recursului civil de fata:
Prin sentinta civila nr.53 din 09.01.2014 pronunțată de catre Judecatoria P. a fost respinsă contestatia la executare formulată de debitoarea O. P. V. în contradictoriu cu intimata DRFP Iași-S. F. Orășenesc Târgu F. împotriva titlului executoriu nr._/28.12.2012 ți a somației emise de intimată.
Pentru a pronunța aceasta sentința, prima instanța a reținut ca:
Prin somația nr._ /_, contestatoarea a fost înștiințată că în baza titlului executoriu nr._/28.12.2012, are obligația fiscală de plată a sumei totale de 1802 lei, reprezentând contribuție de asigurări de sănătate (826 lei), dobânzi (852 lei) și penalități de întârziere (124 lei). Titlul executoriu și somația contestate au fost emise în baza deciziei de impunere nr._/31.10.2011 emisă de CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE IAȘI.
Împotriva deciziei de impunere debitorul avea posibilitatea de a formula contestație la organul fiscal emitent în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, această posibilitate fiind indicată expres în decizia de impunere.
Contestatoarea cu toate că nu a urmat această procedură pusă la dispoziția sa de lege, respectiv nu a formulat contestație la organul fiscal emitent, a solicitat direct instanței să analizeze legalitatea și temeinicia titlului de creanță fiscală – decizia de impunere.
Conform Deciziei nr. XIV din 05.02.2007 dată în soluționarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 733/30.10.2007, „posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul ce constituie titlu de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ-fiscal.”
Conform art. 110 alin. 3 Cod procedură fiscală: „titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii”, deci, în speță, titlul de creanță fiscală este decizia de impunere nr._/31.10.2011.
Potrivit art. 141 alin. 2 Cod procedură fiscală: „titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”, iar raportat la termenul de plată prevăzut în decizia de impunere și la data comunicării deciziei de impunere către debitor (30.12.2011), rezultă că termenul de plată în speță este 20.01.2013 („dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare”), data de 20.01.2013 reprezentând în același timp momentul în care titlul de creanță – decizia de impunere – a devenit titlu executoriu.
Coroborând cele două texte de lege citate mai sus cu prevederile Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultă că atâta timp cât decizia de impunere nu a fost contestată în termenul de 30 de zile indicat în aceasta la organul fiscal competent, și în caz de respingere a contestației respective, la instanța de judecată de contencios administrativ, în fața instanței investite cu contestație la executare nu mai pot fi invocate aspecte de fond ale acestui titlu de creanță fiscală.
Pe cale de consecință, limitele posibilității de analiză a instanței de executare sunt doar cele ce țin de respectarea condițiilor de formă ale actelor de executare emise în baza titlului de creanță.
Față de considerentele de mai sus, instanța constată că titlul executoriu nr._/28.12.2012 și somația nr._ /_ îndeplinesc condițiile de formă prevăzute de lege.
Astfel, conform art. 141, alin. 4 Cod procedură fiscală, titlul executoriu va cuprinde: „pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum și orice alte date de identificare; cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului”. Titlul executoriu nr._/28.12.2012 cuprinde elementele cerute pe lângă cele vizate de art. 43 alin. 2 Cod procedură fiscală, iar mențiunile din art. 43 alin. 2 Cod procedură fiscală sunt întrunite în cadrul deciziei de impunere care face parte integrantă practic din titlul executoriu.
Mai mult, conform art. 46 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal ce constituie titlu executoriu în baza art. 141, alin. 3 Cod pr.fisc. este nul doar pentru: „lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 43 alin. (3)”, iar în speță înscrisul denumit titlu executoriu cuprinde aceste elemente obligatorii vizate de art. 46. Față de prevederea expresă a elementelor obligatorii sub sancțiunea nulității, rezultă ca lipsa oricăror alte mențiuni ar atrage nulitatea relativă în condițiile în care debitorul ar dovedi că a suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anulare (art. 105, alin. 2 cod procedură civilă).
Raportat la conținutul titlului executoriu înaintat debitorului contestator instanța constată că acesta este identic cu prevederile deciziei de impunere ce stă la baza inițierii formelor de executare silită contestate, astfel încât nu există indicii nici din acest punct de vedere asupra nelegalității și netemeiniciei întocmirii titlului executoriu nr._/28.12.2012.
Pentru valabilitatea somației, codul de procedură fiscală prevede expres mențiunile ce trebuiesc inserate: „numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum și indicarea consecințelor nerespectării acesteia”, toate acestea regăsindu-se în somația contestată.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei potrivit căreia nu a fost respectată procedura de comunicare a deciziei de impunere impusă de art. 44, alin. 2 din OG 92/2003, instanța constată că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care rezultă că intimata CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE IAȘI a comunicat contestatoarei decizia de impunere prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire. Este real că, în cauză, corespondența a fost returnată cu mențiunea „avizat nereclamat”, însă aceasta împrejurare nu obliga instituția creditoare la inițierea unei noi proceduri poștale.
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44, alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44, alin. 2 lit. a – d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor.”
Or, contestatoarea nu poate determina prin propria sa conduita reluarea procedurii de comunicare, în condițiile în care instituția a respectat prevederile legale și a comunicat prin serviciile poștale, cu confirmare de primire, decizia de impunere. În condițiile în care contestatoarea nu a înțeles să se prezinte nici la sediul organului fiscal, nici să-și ridice corespondența, nu se poate imputa intimatei recurgerea la procedura de comunicare prin publicitate, în condițiile în care a fost respectata ordinea de prioritate impusă de art. 44 din OUG 92/2003 cu modificări ulterioare, în limitele posibilităților concrete.
În consecință, instanța apreciază că intimata a făcut dovada comunicării actului administrativ fiscal în limitele și condițiile legii, act administrativ care, odată comunicat, a devenit titlul executoriu prin expirarea termenului de plată.
Mai mult, conform art. 141 al. 2 C, proc. fisc. titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Față de aceste prevederi, instanța observă că data comunicării actului denumit decizie de impunere este relevantă exclusiv pentru stabilirea datei scadenței. Or, data scadenței este prevăzută în cadrul deciziei de impunere ca și condiție obligatorie a valabilității acesteia. În condițiile în care se contestă corecta comunicare a deciziei de impunere, efectul direct al necomunicării conform cu legea este doar stabilirea greșită a datei scadenței, aspect ce ține de valabilitatea deciziei de impunere. Pentru a considera că titlul de creanță nu a devenit titlu executoriu la scadență, trebuie mai întâi constatat de către organele competente (organul fiscal și/sau instanța de contencios administrativ-tribunalul) faptul că scadența nu a fost calculată corect. Or, scadența este prevăzută în decizia de impunere care, potrivit legii, are cale specială de atac.
Instanța investită cu judecarea contestației la executare nu are competența să se pronunțe asupra valabilității ca formă sau ca fond a deciziei de impunere, întrucât actul neanulat este considerat valabil și își produce toate efectele.
Prin urmare, instanța investită cu judecarea contestației la executare neputându-se pronunța asupra niciunui aspect de fond sau de formă intrinsec privitor la decizia de impunere, nu poate decât să o considere valabilă și, în consecință, poate doar să verifice dacă actele de executare concordă formal cu decizia de impunere.
Orice fel de apărări de fond sau formă împotriva conținutului deciziei de impunere, inclusiv modul de calcul al datei scadenței și modul de calcul al sumelor datorate, țin exclusiv de competența organului jurisdicțional competent să soluționeze contestația formulată conform art. 205, 207 C.proc.fisc. împotriva deciziei de impunere.
Analizând totuși aceste apărări, instanța reține că potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006 persoanele care exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin față de fond si dovada plății contribuțiilor.
Prin nedepunerea declarațiilor la temenele stipulate în prevederile legale în vigoare, contestatoarea a încălcat prevederile art. 81 din OG 92/2003 și a art. 215 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (art. 8 din OUG nr. 150/2002).
Ca urmare, potrivit dispozițiilor legale sus arătate obligația de a-si declara veniturile si a face dovada plătii contribuțiilor îi reveneau reclamantului .
C.N.A.S., precum și casele de asigurări de sănătate județene nu sunt simpli consumatori ai sumelor colectate la FNUASS, Legea asigurărilor sociale de sănătate, conferindu-le calitatea de administratori ai respectivului fond, calitate din care derivă dreptul de a verifica modul în care asigurații își îndeplinesc obligația de plată a contribuției datorate prin efectul legii.
Ordinul 617/2007 la art. 35 prevede: În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Este adevărat că determinarea contribuției persoanelor care sunt autorizate să desfășoare activități independente se face pe baza declarațiilor pe care aceștia trebuie să la depusă la Casa de Asigurări de Sănătate, doar că în cazul de față contestatoarea nu a procedat în acest mod și în această situație s-a utilizat baza de date comunicată de ANAF.
Contestatoarea avea obligația legală de a depune declarații si de a efectua plăti la FNUASS la data de 15.03., 15.06., 15.09. și 15.12 ale fiecărui an, obligații pe care însă nu le-a îndeplinit, neputând invoca necunoașterea dispozițiilor legale.
Contestatoarea a fost autorizată să desfășoare activități independente și în această situație avea obligația respectării prevederilor legale sus arătate.
Codul de Procedură Fiscală stipulează dreptul organului fiscal de a calcula obligații fiscale principale (contribuția de asigurări de sănătate) precum și obligațiile accesorii (calculate pentru neplata în termen a obligațiilor fiscale principale) în intervalul de prescripție fiscală de 5 ani, calculat de la data de 01 ianuarie a anului imediat următor celui în care a fost realizat venitul.
Din cuprinsul deciziei de impunere și a anexei la aceasta se poate observa modul în care au fost determinate contribuția de plată, penalitățile și dobânzile aferente pentru fiecare an în parte. La fiecare perioadă a fost aplicată legislația specifică privind cotele de contribuție sau procentele legale de majorări de întârziere (dobânzi) sau penalități de întârziere.
În ceea ce privește cuantumul acestora contribuții, atâta timp cât nu s-a făcut vreo probă din care să rezulte erori de calcul a contribuțiilor, se impune respingerea acțiunii și pentru aceste considerent
Trebuie precizat că potrivit disp. 120 alin. 1 cod procedura fiscală dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv, iar potrivit disp. art. 120^1 plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale principale și prin urmare curgerea dobânzilor și a penalităților nu este condiționată de emiterea unui titlu executoriu sau a unei somații.
Suma datorată este o creanță bugetară la care se calculează toate accesoriile legale potrivit art. 88, lit. c, art. 119, art. 120, alin. 7 din O.G.92/2003.
Pentru considerentele expuse, instanța constată că prezenta contestație la executare este nefondată, și pe cale de consecință o va respinge. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal contestatoarea O. P. V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurenta că decizia emisă de către CAS prin care s-a stabilit natura obligatiei fiscale nu i-a fost comunicată în mod legal.In lipsa unei comunicari corecte acesta nu a putut formula contestație pe cale contenciosului-administrativ.Pe fond, arată că nu datorează aceste sume, că a achitata toate creanțele fiscale comunicate și că din anul 2009 nu mai desfășoară activități independente.
Instanța nu a avut în vedere că suma datorată la asigurările sociale de sănătate este o creanță bugetară la care se calculează toate accesoriile legale, respectiv majorări și penalități de întârziere. În ceea ce privește adeverințele eliberate de CAS IAȘI acestea nu pot influența temeinicia sau netemeinicia titlului executoriu.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat .
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.
Examinând actele si lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate si a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că recursul este neîntemeiat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
Prin contestația la executare,contestatoarea O. P. V. a solicitat anularea titlului executoriu nr._ din 28.12.2012 emis de ANAF și a somației emisă la aceeași dată susținând în fapt că și-a achitat toate contribuțiile către CNAS, reprezentând asigurări de sănătate că nu datorează acestă sumă, nu a realizat venituri din activități independente și nu i-a fost comunicată decizia despre care se face vorbire în titlul executoriu.
Contestația la executare este mijlocul procedural special creat prin care părțile sau terțele persoane vătămate prin executare se pot plânge instanței competente în scopul de a obține desființarea actelor ilegale de executare. Actele de executare silită trebuie să fie îndeplinite cu stricta respectare a prevederilor legale spre a nu prejudicia drepturile părților sau a altor persoane. Contestațiile la executare pot avea ca temei:alegerea procedurii execuționale, prescripția dreptului de a cere executarea silită sau perimarea unor acte de executare, vicii de formă a titlului executoriu sau a altor acte de executare, încălcarea oricăror forme în cadrul executării silite, ordinea de urmărire a bunurilor, depășirea limitei în care vor fi urmărite veniturile, modul în care se desfășoară activitatea execuțională, neopozabilitatea titlului față de o terță persoană etc. Pe de altă parte, potrivit alin.3 al art.399 Cod procedură civilă în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. Deci, inexistența debitului susținută de probe poate conduce la admiterea contestației și anularea titlului executoriu.
Intimata a emis pe numele contestatoarei decizia de impunere nr._ din 31.10.2011 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada 01._. Decizia stabilea, în temeiul art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, ale art. 85 alin. 1 lit. b) și art. 91 alin. 1 și 3 din OG nr. 92/2003, în sarcina contestatoarei obligația de plată a următoarelor sume: 826 lei cu titlu de contribuție datorată, 852 lei cu titlu de dobânzi, 124 lei cu titlu de penalități de întârziere. Obligația de plată stabilită prin decizie devenea exigibilă în condițiile art. 111alin.2 din Codul de procedură fiscală.
Decizia de impunere menționată care, potrivit art. 110 din Codul de procedură fiscală, constituie titlu de creanță, a fost comunicată contestatoarei prin intermediul serviciilor poștale cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, conform dovezilor aflate la fila 29 dosar fond.
Potrivit dispozițiilor art. 85 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, „stabilirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat” se stabilesc … „b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.”iar decizia de impunere emisă de intimata Casa de Asigurări de Sănătate Iași, în temeiul disp. art.85 alin.1 lit. b) O. G. nr.92/2003, reprezintă un act administrativ fiscal astfel cum este definit acesta de art.41 din același act normativ.
Totodată, art. 205 din O. G. nr.92/2003 prevede la alin.1 că „împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Instanța învederează că în speță titlul de creanță pus în executare este decizia de impunere menționată în paragraful anterior, împotriva căreia se putea formula contestație în conformitate cu prevederile art. 205-207 din OG nr. 92/2003.Ori, contestatoarea nu a dovedit că a utilizat această cale de atac, singura prin intermediul căreia putea invoca faptul că nu datorează aceste sume de bani.
În cadrul contestației la executare, în materie fiscală, instanța poate analiza, în principiu, doar aspecte care țin de procedura de executare, nu și de legalitatea titlului de creanță pus în executare, Codul de procedură fiscală prevăzând o procedură distinctă de contestare a acestui act. Or, în speța de față contestatoarea invocă aspecte ce țin de temeinicia emiterii deciziei de impunere, ce nu pot fi analizate în cadrul contestației la executare. Singurul aspect ce poate fi cenzurat pe calea contestației la executare silită este cel privitor la prescripția dreptului de a cere executarea silită; însă, întrucât potrivit art. 131 alin. 1 C.pr.fiscală dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, iar în speță creanțele fiscale au fost calculate la venituri realizate din activități independente începând din anul 2006, rezultă că termenul de prescripție s-ar fi împlinit la 01.01.2012. Cum decizia de impunere a fost emisă anterior acestei date nu poate fi reținută nici prescripția dreptului de a cere executarea silită. Aspectele legate de modalitatea de stabilire a contribuției datorate nu țin de procedura de executare, ci de legalitatea și temeinicia titlului de creanță pus în executare, aspecte cu privire la care se putea formula contestație în conformitate cu prevederile art. 205-207 din OG nr. 92/2003.
În ceea ce privește demararea procedurii executării silite înainte ca titlul de creanță să fi devenit titlu executoriu, tribunalul precizează că potrivit art.215 alin 1 OG nr.92/2003 contestația administrativă împotriva titlului de creanță nu suspendă executarea. Interpretând această dispoziție rezultă că demararea procedurii de executare silită chiar în condițiile în care este atacat actul administrativ-fiscal ,iar procedura nu este finalizată prin emiterea unei decizii este prefect legală.
Reținând că celelalte aspectele invocate de către contestatoare prin acțiunea sa exced obiectului prezentei contestații la executare și notând că în speță nu există nerespectări ale dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare, tribunalul, raportat la dispozițiile art. 312, 304 pct.9 și 304 ind.1 C.pr.civ. urmează să respingă recursul declarat de către contestatoare și să mențină ca legală și temeinică sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către contestatoarea O. P. V. împotriva sentinței civile nr.53 din 09.01.2014 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2014.
Președinte, G. C. | Judecător, O. L. | Judecător, M. S. |
Grefier, A. M. |
Red.LO
Tehnored.LO/MA/2 ex/23.01.2015
Judecător fond:C. I.
| ← Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 1471/2014.... | Pretenţii. Decizia nr. 1507/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
