Contestaţie la executare. Decizia nr. 400/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 400/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 37732/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 21 Martie 2014
PREȘEDINTE – M. M.
JUDECĂTOR – T. P.
JUDECĂTOR – A. C.
GREFIER – M. N.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 400/2014
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către S. M. împotriva sentinței civile nr. 917 din 21.01.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, intimați fiind S. G., S. C., S. T. prin mandatar S. Jean, având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 28 februarie 2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 07 martie 2014, 14 martie 2014 și apoi pentru azi când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
P. sentința civilă nr. 917/21.01.2013, judecătoria Iași a hotărât următoarele:
„Respinge cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea dosarului nr._/245/2010.
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul S. M. în contradictoriu cu intimații S. G., S. C. Și S. T..
Respinge ca rămasă fără obiect cerea de suspendare a executării silite.
Obligă contestatorul S. M. să achite intimaților S. G., S. C. Și S. T. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat ales.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la faptul că există pe rolul instanțelor dosarul nr._/245/2010, instanța reține că în dosarul respectiv a fost pronunțată sentința civilă nr. 9783/10.05.2012 (f. 64 din dosarul nr._/245/2012). Analizând dispozitivul respectivei sentințe instanța constată că aceasta nu este executorie, ea fiind supusă căii de atac a apelului și nici nu face referirea la vreun drept de creanță al contestatorului împotriva intimaților.
De asemenea, soluționarea prezentei contestații la executare nu depinde de soluția dată în dosarul nr._/245/2010, dosar care are ca obiect revendicare imobiliară, uzucapiune.
În raport de aceste argumente instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a prezentei cauze până la soluționarea dosarului nr._/245/2010.
Instanța constată că soluția din dosarul nr._/245/2010 nu are nici un efect asupra creanței ce se execută în prezentul dosar, ea neafectând nici caracterul cert și nici caracterul exigibil al acesteia, astfel cum greșit consideră contestatorul.
Cu privire la celelalte critici invocate de contestator în cadrul contestației la executare.
P. sentința penală nr. 495/20.02.2012, pronunțată în dosarul nr._/245/2011, al Judecătoriei Iași, S. M., contestatorul din prezenta cauză, a fost obligat să achite numitului S. T. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Această sentință a fost învestită cu formulă executorie.
P. decizia civilă nr. 1823/21.12.2010 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._/247/2007, a fost admisă acțiunea formulată de intimații din prezentul dosar, respectiv S. C., S. G. și S. T. și a fost obligat pârâtul recurent S. M., contestatorul din prezenta cauză, să achite reclamanților S. suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Și această decizie a fost învestită cu formulă executorie.
Rezultă că primul motiv de critică al contestatorului este neîntemeiat.
P. încheierea pronunțată la data de 20.11.2012 în dosarul nr._/245/2012, Judecătoria Iași a încuviințat executarea silită atât a sentinței penale nr. 495/20.02.2012, pronunțată în dosarul nr._/245/2011, al Judecătoriei Iași, cât și a deciziei civile nr. 1823/21.12.2010 pronunțate de Tribunalul Suceava în dosarul nr._/247/2007.
Rezultă că și al doilea motiv de critică este neîntemeiat.
În ceea ce privește împrejurarea că dispozitivul deciziei civile nr. 1823/21.12.2010 pronunțate de Tribunalul Suceava în dosarul nr._/247/2007, instanța reține că nu a fost formulat de către contestator un capăt distinct de cerere prin care să solicite pe calea contestației la executare lămurire dispozitivului hotărârii mai sus-indicate. Contestatorul a înțeles să invoce această critică pe calea unei simple apărări formulate în cadrul contestației la executare silite propriu-zise.
În concluzie, instanța reține că nu a fost învestită cu o contestație la titlu privind lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 1823/21.12.2010 pronunțate de Tribunalul Suceava în dosarul nr._/247/2007, ci doar cu o apărare de fond întemeiată pe argumentul că acest dispozitiv nu este clar.
Lămurirea dispozitivului, după ce a început executarea silită, poate fi cerută doar pe calea contestației la executare. Cu atât mai mult poate fi formulată o astfel de apărare în cadrul unei contestații la executare propriu-zise.
Analizând argumentul contestatorului, instanța reține că și acesta este neîntemeiat, dispozitivul deciziei civile nr. 1823/21.12.2010 pronunțate de Tribunalul Suceava în dosarul nr._/247/2007 fiind suficient de clar, astfel încât nu este necesară lămurirea lui în vederea executării silite.
Se indică foarte clar în primul paragraf al dispozitivului cine sunt părțile din acel dosar.
Imediat, în al treilea paragraf, se precizează că pârâtul, care nu poate fi altul decât cel indicat în primul paragraf din dispozitiv, respectiv S. M., este obligat să achite reclamanților S. suma de 1500 lei.
Astfel dispozitivul deciziei mai sus-menționate indică foarte clar cine este debitorul, cine sunt creditorii și care este suma de trebuie achitată de către debitor.
Rezultă că și această critică a contestatorului este neîntemeiată.
Contestatorul arată că a ajuns la o înțelegere cu privire la plata creanței și arată că a achitat suma de 500 lei din datorie, motiv pentru care solicită admiterea contestației la executare.
În primul rând instanța notează că a depus la dosarul cauzei o . chitanțe prin care atestă plata unor sume de bani în dosarul de executare nr. 612/2012, dosar de executare ce nu are nici o legătură cu prezenta contestație la executare.
Într-adevăr, prin chitanța nr. 5929/18.12.2012, deci după începerea executării silite, contestatorul a achitat prin intermediul B. A. C. suma de 500 de lei în dosarul de executare nr. 613/2012, sumă care a fost imputată asupra debitului datorat creditorului S. G..
Plata efectuată după obținerea titlului executoriu și după începerea executării silite, precum și după ce au fost întocmite actele de executare contestate, nu poate duce la admiterea sau admiterea în parte a contestației la executare, deoarece la momentul începerii executării silite și al întocmirii actelor de executare contestate, debitul datorat a fost corect indicați actele de executare au fost întocmite în mod legal și temeinic. O soluție contrară ar putea deschide ulterior cale unei întoarceri a executării silite, deși suma achitată era în mod evident de către debitor.
Pentru aceste motive instanța apreciază că plata ulterioară începerii executării silite și întocmirii actelor de executare contestate nu constituie un argument pentru admiterea contestației la executare.
În ceea ce privește înțelegerea cu privire la modalitatea de continuare a executării silite, instanța notează că nu a fost făcută dovada existenței acestei înțelegeri. Oricum, o asemenea înțelegere poate interveni doar între debitor și creditori, nu între debitor și executorul judecătoresc. În orice caz, o asemenea înțelegere, intervenită ulterior începerii executării silite și întocmirii actelor de executare contestate, nu poate conduce la admiterea contestației la executare, pentru aceleași argumente pe care le-am prezentat mai sus.
În raport de toate aspectele reținute mai sus, instanța constată neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul S. M. în contradictoriu cu intimații S. C., S. G. și S. T., motiv pentru care aceasta va fi respinsă.
În raport de soluția pronunțată cu privire la contestația la executare, instanța constată că a devenit fără obiect capătul de cerere privind suspendarea executării silite.
Întrucât contestatorul S. M. a căzut în pretenții, în temeiul art. 274 C. proc. civ., instanța îl va obliga să achite intimaților S. C., S. G. Și S. T. suma de1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat ales. Dispozițiile art. 275 C. proc. civ., invocate de către contestator, nu sunt aplicabile în prezenta cauză, el neavând calitatea de pârât, ci pe aceea de contestator, el fiind cel care a inițiat litigiul, determinându-i pe intimați să efectueze cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul S. M., considerând-o nelegală deoarece prima instanță a reținut o greșită situație de fapt și a aplicat greșit legea, motiv de casare prevăzut de art. 3041 Cod procedură civilă, 304 pct.9 cod procedură civilă.
Susține recurentul că instanța a reținut greșit că înțelegerea intervenită între el și executorul judecătoresc nu are nici un efect asupra cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul executării silite.
În realitate, creditorii prin mandatar S. Jean a recunoscut chiar în instanța la judecarea contestației că a existat o înțelegere pentru plata în întregime a debitului și acesta a fost motivul pentru care a plătit debitul până la primul termen de judecată al contestației la executare.
De asemenea, instanța a reținut greșit că decizia nr. 1823/21.12.2010 a Tribunalului Suceava poate fi executată silit, deși în dispozitivul acestei decizii civile se prevedere doar obligația pârâtului să plătească suma de 1.500 lei, fără a se preciza căruia dintre reclamanți urmează să-i facă plata.
În titlul executor – sentința penală nr. 495/20.02.2012 a Judecătoriei Iași se prevedea plata debitului numai către S. T., ceea ce este în contradicție și cu cuprinsul somației încât până la lămurirea înțelesului și a întinderii sale sentința penală nr. 495/20.02.2012 a Judecătoriei Iași nu poate fi executată.
Mai arată recurentul că hotărârea este nelegală deoarece prima instanță a reținut greșit că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 275 Cod procedură civilă potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului” nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată deoarece contestatorul S. M. a căzut în pretenții în temeiul art. 274 Cod procedură civilă întrucât dispozițiile invocate de contestator nu ar fi aplicabile în prezenta cauză, el neavând calitatea de pârât, ci pe aceea de contestator, el fiind cel care a inițiat litigiul determinându-i pe intimați să efectueze cheltuieli de judecată.
Susține recurentul că de vreme ce a intervenit plata și o înțelegere privind achitarea debitului potrivit art. 271, 275 Cod procedură civilă debitorul este exonerat de plata oricăror cheltuieli pentru obținerea titlului executor și întocmirea actelor de executare contestate.
Mai arată recurentul că hotărârea este nelegală deoarece instanța a respins greșit cererea sa de compensare a cheltuielilor de judecată pe care le-a făcut în dosarul nr._/245/2010 al tribunalului Iași pe motiv că hotărârea dată în acel dosar nu are nici un efect asupra executării silite în prezentul dosar.
Intimații S. G., S. C. și S. T. au formulat întâmpinare și au solicitat respingerea recursului ca nefundat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, tribunalul reține că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
P. cererea formulată la data de 8.11.2012 la Biroul executorului judecătoresc A. C., creditorii S. G., S. C. și S. T. au solicitat executarea silită a debitorului S. M. pentru debitul în sumă de 2.500 lei, conform titlurilor executorii: decizia nr. 1823/21.12.2010 a tribunalului Suceava și sentința penală nr. 495/20.02.2012 a Judecătoriei Iași.
Este neîntemeiată critica recurentului referitoare la neprecizarea în dispozitivul deciziei civile nr. 1823/21.12.2010 a numelui creditorului. Astfel, prin această hotărâre judecătorească a fost soluționată irevocabil acțiunea formulată de reclamanții S. C., S. T. și S. geta, dispunându-se obligarea pârâtului să le plătească reclamanților S. suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.
P. urmare, în mod corect a reținut prima instanță că dispozitivul deciziei pronunțate de Tribunalul Suceava este suficient de clar, fiind menționată obligația de plată a sumei de 1.500 lei, cheltuieli de judecată către reclamanții S..
P. sentința penală nr. 495 din 20.02.2012, Judecătoria Iași a dispus obligarea recurentului S. M. să plătească intimatului S. T. suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Este neîntemeiată susținerea recurentului potrivit căreia dispozițiile titlului executoriu sunt contrare prevederilor somației emise în dosarul de executare nr. 613/2012 a Biroului Executorului Judecătoresc A. cezar. Astfel, în somație este menționat numele creditorului S. T. și suma de 2.500 lei reprezentând debit (1.500 lei din decizia civilă nr. 1823/21.12.2010 și 1.000 lei din sentința penală nr. 495/20.02.2012).
În mod corect a reținut prima instanță incidența dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, reținând că recurentul S. M. a căzut în pretenții.
Potrivit dispozițiilor art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
P. urmare, temeiul juridic al restituirii cheltuielilor de judecată efectuate este culpa procesuală, iar reclamantul este în culpă procesuală dacă pretențiile sale sunt neîntemeiate.
În speță, contestația formulată de S. M. a fost respinsă, motiv pentru care a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Critica recurentului privind neaplicarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 275 Cod procedură civilă este nefondată întrucât aceste prevederi legale se referă la situația pârâtului ce recunoaște pretențiile reclamantului la prima zi de înfățișare.
Cum recurentul nu a avut calitatea de pârât în cauză, tribunalul reține că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 275 Cod procedură civilă.
Criticile referitoare la cele reținute de prima instanță cu privire la plata debitului sau înțelegerea dintre părți pentru stingerea datoriei sunt neîntemeiate. Plata debitului după începerea executării silite are ca efect încetarea executării și nu influențează valabilitatea actelor de executare atrăgând anularea acestora.
În ceea ce privește susținerile privind stingerea debitului prin compensare, tribunalul reține că nu s-a făcut dovada existenței unui titlu executoriu emis în dosarul nr._/245/2010 al Tribunalului Iași în favoarea recurentului.
Având în vedere durata procesului și valoarea pricinii, tribunalul constată că este neîntemeiată critica recurentului privind cuantumul onorariului de avocat, la plata căruia a fost obligat privind sentința recurată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimați (onorariu de avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatorul S. M. împotriva sentinței civile nr. 917 din 21.01.2013 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurentul S. M. să plătească intimaților S. G., S. C. și S. T. suma de 1000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.03.2014.
Președinte, M. M. | Judecător, P. T. | Judecător, C. A. |
Grefier, N. M. |
Red. T.P.
Tehnored. I.G. – 2 ex.
19.06.2014
Jud.fond. G. T.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 399/2014. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 226/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
