Pretenţii. Decizia nr. 226/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 226/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 8258/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 24 Martie 2014
Președinte - C. R.
Judecător O. L.
Grefier E. D. B.
DECIZIA CIVILĂ NR. 226/2014
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe apelanta T. C. și pe intimata ASOCIAȚIA DE proprietari PT. 5A SOCOLA . obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat H. L. pentru apelantă și avocat C. pentru intimată.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța acordă cuvântul la probe.
Având cuvântul, avocat H. pentru apelantă arată că nu mai are alte probe de solicitat înafara înscrisurilor existente deja la dosar.
Avocat C. pentru intimată precizează că înțelege să se folosească de înscrisurile depuse în fața instanței de fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de apel.
Având cuvântul, avocat H. pentru apelantă solicită admiterea cererii de apel în sensul să se constate faptul că hotărârea pronunțată de către instanța de fond este nelegală și netemeinică iar pe cale de consecință desființarea în tot și rejudecarea.
Avocat H. pentru apelantă precizează faptul că în fața instanței de fond nu au fost administrate probele solicitate prin întâmpinare. De asemenea, solicită să se constate faptul că părții pe care o reprezintă nu i s-a respectat dreptul la apărare în sensul că la ultimul termen de judecată acesta a solicitat amânarea cauzei motivată de lipsa de apărare, cerere ce a fost respinsă deși era prima de acest gen. În acest sens precizează că apelanta nu are studii juridice, nu s-a putut apăra singură motiv pentru care nici nu a avut posibilitatea de a formula obiecțiuni la expertiza contabilă efectuată în cauză.
Avocat H. pentru apelantă precizează că instanța de fond a admis în totalitate cheltuielile de judecată motiv pentru care solicită să se aibă în vedere situația financiară precară a părții pe care o reprezintă.
Având cuvântul, avocat C. pentru intimată solicită respingerea cererii de apel ca fiind nelegală și netemeinică. În acest sens solicită să se constate faptul că în mod greșit susține apelanta faptul că s-a administrat proba cu expertiza contabilă în cauză. În speță nu a fost solicitată această probă de către nici una dintre părți prin urmare acesta nefiind încuviințată. De asemenea susține că chiar dacă în cuprinsul sentinței civile instanța de judecată face referire la concluziile unui raport de expertiză, această precizare nu poate fi interpretată decât ca o greșeală de tehnoredactare. Avocat C. solicită să se constate faptul că instanța de fond și-a motivat sentința exclusiv pe baza înscrisurilor depuse la dosar.
Avocat C. pentru intimată susține că tot în mod eronat apelanta a precizat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererea de eșalonare. Avocat C. solicită să nu s aibă în vedere această susținere motivat de faptul că instanța a dispus obligarea la plata debitului datorat și a penalităților aferente. O eventuală eșalonare a sumelor restante se poate realizat între apelantă și intimată.
În ceea ce privește susținerea apelantei precum că i-a fost încălcat dreptul la apărare, avocat C. solicită să se constate faptul că partea adversă a fost prezentă la fiecare termen de judecată în fața instanței de fond, a fost interpelată dacă mai are alte probe de solicitat sau cererii de formulat, răspunsul fiind unul negativ. De asemenea solicită să se aibă în vedere faptul că instanța de fond în mod corect a dispus obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata prin apărător arată că nu solicită obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față Tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr_ din 20.09.2013 Judecătoria Iași admite in parte acțiunea formulată de către reclamanta Asociația de Proprietari PT 5 A Socola . contradictoriu cu pârâta T. N. C. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de:
- 3506,11 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei 04._;
- 1596,7 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei 04._;
Obliga pirita la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata in cuantum de 500 lei.
A reținut instanța de fond următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._ reclamanta Asociația de Proprietari PT 5 A Socola .> a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâta T. N. C. să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 3506,11 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei 04._ si 3505,86 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei 04._;
În motivarea cererii reclamanta arata ca pârâta nu a achitat cheltuielile de întreținere aferente apartamentului în care locuieste. Ca urmare a refuzului pârâtei de a achita în termenul stabilit cheltuielile de întreținere Asociația de Proprietari nu a putut achita la timp serviciile furnizate de către furnizorii de utilități, mai mult fiind chemată în judecată de către aceștia. Reclamanta susține că la suma datorată cu titlu de cheltuieli de întreținere a calculat penalități de întârziere.
În drept au fost invocate prevederile Regulamentului cadru al Asociațiilor de P., Legea nr. 230/2007.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a aratat ca este de acord cu debitul solicitat insa nu si cu penalitatile.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri, constând în liste de plată, fișa individuală aferentă apartamentului pârâta, inclusiv calculul debitului si al penalităților de întârziere, Hotarirea Adunarii Generale a Asociatiei de P..
Analizind actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, proprietarii au obligația de a achita cota de contribuție care le revine în cadrul cheltuielilor asociației, iar în caz de neplată sau de întârziere în efectuarea plății în termenul stabilit, proprietarul este obligat să plătească și o penalitate în cuantumul stabilit prin hotărârea adunării generale a asociației, conform cu dispozițiile art. 49 din același act normativ.
Potrivit art. 12 lit A, d) din Hotarirea nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii 230/2007 proprietarii membri ai asociatiei au dreptul de a contesta la presedintele asociatiei de proprietari modul de calcul al cotei de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari, in termen de 10 zile de la afisarea listei de plata. Pirita nu a contestat modul de calcul al cotei de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari si nu si-a formulat aparari fata de pretentiile reclamantei.
Pârâta este proprietara apartamentului nr. 12 situat în mun. Iași, . A, . calitatea de membru al Asociației de P. PT 5 A Socola .> iar în perioada 04._ aceasta nu a achitat cota de contribuție ce ii revenea în cadrul cheltuielilor asociației de proprietari, astfel cum rezultă din fișele de plată. Potrivit listelor de plata depuse la dosarul cauzei de catre reclamanta cheltuieli de întreținere datorate de reclamanta pentru perioada 04._ sint in cuantum de 3506,11 lei, asa cum s-a solicitat si in petitul cererii. Cit priveste insa penalitatile de intirziere aferente perioadei 04._, asa cum rezulta din Fisa penalitatilor depusa la filele 9-11 dosar acestea sint in cuantum de 1596,7 lei si nu de 3505,86 lei cum a solicitata reclamanta.
În conformitate cu prevederile art. 662 al.2 NCPC creanța este certă atunci când existența neindoielnica rezulta din insusi titlul executoriu. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 662 al.3 NCPC, creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau cind titlul executoriu contine elemente care sa permita stabilirea lui.
În ceea ce privește caracterul exigibil al creanței, instanța reține dispozițiile art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, dispoziții potrivit cărora cotele de contribuție la cheltuielile asociației trebuie să fie plătite în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată
Prin urmare in temeiul art. 46 si art 50 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, avind in vedere si concluziile raportului de expertiza efectuat in cauza instanța urmează a admite in parte actiunea formulata de către reclamanta și în consecință, va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3506,11 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei 04._ si 1596,7 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei 04._;
In temeiul disp. art. 453 NCPC obliga pirita la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata in cuantum de 500 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta criticând soluția instanței de fond
Susține că față de acțiunea reclamantei a formulat întâmpinare prin care a fost de acord cu plata debitului dar a contesta penalitățile și a solicitat ca instanța să aibă în vedere situația sa familială și să dispună eșalonarea pretențiilor față de reclamantă.
Instanța de fond a reținut că nu a formulat apărări și nu a contestat modul de calcul al cotei de contribuție la cheltuielile asociației.
Motivarea nu este corectă deoarece a solicitat instanței la ultimul termen de judecată să i se acorde posibilitatea de a-și angaja apărător dar i s-a respins această cerere. Instanța de fond motivează că cererea a fost formulată după închiderea dezbaterilor dar aceasta nu a avut în vedere că nu are cunoștințe juridice și că nu cunoaște procedura. Prin conduita instanței i-a fost încălcat dreptul la apărare prevăzu de lege de asemenea susține că un alt aspect de netemeinice este acela că a solicita instanței eșalonarea pretențiilor deoarece datoriile către reclamantă s-au adunat după despărțirea de tatăl copiilor săi și . dar instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.
Legal citată intimata a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului. Arată că în privința nepronunțării instanței cu privire la eșalonare, instanța s-a pronunțat obligând pârâta la plata debitului și a penalităților. Mai susține intimata că instanța nu poate dispune eșalonarea, neavând un temei legal pentru aceasta și că apelanta a beneficiat de mai multe eșalonări acordate de creditoare nerespectând nici unul dintre termenele stabilite de creditor.
În ce privește nerespectarea dreptului la apărare susține că pârâta a formulat întâmpinare, că a solicitat administrarea de probe la primul termen de judecată, fără a solicita acordarea unui termen pentru a-și angaja apărător.
La următorul termen, după administrarea probelor interpelată fiind aceasta a arătat că nu mai are alte cereri, motiv pentru care s-a acordat cuvântul în dezbateri, Abia după formularea concluziilor de către reclamantă pârâta a solicitat un termen pentru angajarea de apărător
De la momentul introducerii cererii de chemare în judecată și până la începerea dezbaterilor apelanta a beneficiat de suficient timp pentru a-și putea angaja un apărător.. solicitarea apelantei de amânare a judecății apare ca tardivă, instanța procedând corect la respingerea acesteia.
Examinând actele și lucrările dosarului raportat la motivele de apel invocate, probatoriul administrat la instanța de fond și dispozițiile legale incidente, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Prin cererea formulată reclamanta a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâta T. N. C. să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 3506,11 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei 04._ si 3505,86 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei 04._;
Pârâta a formulat întâmpinare și a arătat că recunoaște debitul, contestă penalitățile de întârziere deoarece asociația nu a făcut dovada că acestea au fost efectiv achitate la furnizori, iar numărul zilelor de întârziere este de 855 nu 946 și solicită eșalonarea datoriei la întreținere.
Instanța de fond a obligat prin sentința apelată pârâta la plata debitului de 3506,11,lei și a penalităților de 1596,7 lei, reținând că aceasta este valoarea penalităților ce rezultă din fișa individuală a pârâtei.
Apelanta a criticat sentința instanței de fond din perspectiva respingerii cererii de amânare formulată și a nesoluționării cererii de eșalonare.
Analizând critica apelantei privind respingerea cererii de amânare a judecății în vederea angajării unui apărător Tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art 222 cpc amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții s-au reprezentantului ei
În cauză, așa cum se poate observa din actele dosarului pârâta apelantă a solicitat amânarea judecăți în vederea angajării unui apărător abia după ce instanța a constat încheiată faza cercetării procesului și a acordat cuvântul în dezbateri.
Cererea formulată a fost în mod judicios respinsă, de la data sesizării instanței cu cererea formulată de reclamantă, până la momentul formulării cererii de amânare de către pârâtă trecând mai mult de 6 luni, perioadă în care pârâta ar fi avut timpul necesar angajării unui apărător, dacă ar fi dorit să beneficieze de apărare calificată. Nici în motivele de apel nu a justificat pârâta necesitatea acordării termenului, susținând doar că neavând pregătire juridică nu a cunoscut faptul că cererea trebuia formulată anterior începerii dezbaterilor. Ori potrivit dispozițiilor legale incidente în cauză admisibilitatea cererii de amânare este determinată de dovedirea motivelor temeinice, și neimputabile, ce nu pot fi reținute în cauză.
Analizând cel de-al doilea motiv de apel, respectiv nesoluționarea cererii de eșalonare tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art. 444 cpc dacă prin hotărârea pronunțată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale se poate cerere completarea hotărârii, procedură ce potrivit dis part 445 cpc este obligatorie, completarea putând fi cerută exclusiv pe această cale și nu pe calea apelului. În lipsa unei soluții pronunțate de către instanța de fond cu privire la această cerere instanța de apel nu poate face o analiză, direct în calea de atac a cererii pârâtei, astfel că și această critică a apelantei urmează a fi respinsă.
Reținând că instanța de fond a reținut corect situația de fapt dedusă judecății și a procedat la aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, având în vedere și limitele devoluțiuni în apel, Tribunalul va respinge cererea de apel formulată cu consecința păstrării sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de pârâta T. C. împotriva sentinței civile nr._/20 sept. 2013 a Judecătoriei Iași sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 24.03.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
R. C. L. OanaBurghelea E. D.
Red. Tehnored R.C.
2 ex./11.08.2014
Jud. fond A. F. S.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 400/2014. Tribunalul IAŞI | Anulare act. Sentința nr. 904/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








