Fond funciar. Decizia nr. 1547/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1547/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 360/866/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 18 Noiembrie 2014
Președinte - A. M. Diuță T.
Judecător M. A.
Judecător M. S.
Grefier I. B.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1547/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent C. N. și pe intimat M. P., intimat C. L. DE FOND FUNCIAR TÂRGU F., intimat C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR IAȘI, având ca obiect fond funciar, obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 11 noiembrie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Prin Sentința civilă nr. 527/10.02.2014 a Judecătoriei P. s-a respins acțiunea formulată de reclamanții M. P., domiciliat în Tg. F., .. 66, jud. Iași și C. N., domiciliat în Iași, ., . în contradictoriu cu pârâții C. L. DE FOND FUNCIAR TG. F. și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR IAȘI, cu sediul în Iași, .. 60, jud. Iași.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24.01.2013 sub nr._ pe rolul Judecătoriei P., reclamanții M. P. și C. N. au chemat în judecată pârâții C. L. DE FOND FUNCIAR TÂRGU F. și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR IAȘI pentru ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:
- obligarea comisie locale de fond funciar să întocmească documentația prealabilă emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 1,60 ha pe vechiul amplasament, pe care s-o înainteze comisiei județene Iași care la rându-i să fie obligată să emită titlu de proprietate pentru suprafața de 1,60 ha menționată.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că sunt moștenitorii defunctei M. M. (soțul și respectiv fiul) iar prin Hotărârea Comisiei Județene Iași cu nr. 3253/ 10.08.1994 pe numele autoarei lor a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,60 ha pe raza orașului Tg. F.. Nici până în prezent procedura nu a fost finalizată prin emiterea titlului de proprietate pentru această suprafață de teren. arată reclamanții că terenul poate fi atribuit pe vechiul amplasament.
Alăturat acțiunii au fost depuse înscrisuri: HCJ nr. 3253/10.08.1994, adeverință tip de proprietate nr. 1424/ 21.11.1994 – HCJ nr. 3583/1994- anexa 3- 1,60 ha – M. M., acte de stare civilă reclamanți, adresa de comunicare a HCJ 3853/1994 (f.6-10).
Din oficiu instanța a solicitat documentația ce a stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate pentru 1,60 ha - HCJ nr. 3583/1994- anexa 3- 1,60 ha – M. M. -, fiind depusă la filele 21-25, 48-51 dosar.
Pârâta C. Județeană Iași a formulat întâmpinare prin care solicită a se reține că nu se află în culpă procesuală, neputând emite titlul de proprietate în lipsa documentației ce trebuie întocmită și înaintată de comisia locală (f.26-27).
Pârâta C. L. Tg. F. a formulat precizări (f.30-31) prin care arată că potrivit rolului agricol din perioada 1959-1963 M. petru figurează cu 0,108 ha teren agricol. În baza legii 18/1991 acestuia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,18 ha teren (anexa 2a poziția 48) iar în planurile parcelare figurează cu suprafața de 1,0813. pe numele său au fost emise două titluri de proprietate: nr._/05.08.1995 și nr._/ 14.01.1994.
Alăturat întâmpinării au fost depuse înscrisuri: rol agricol M. petrru (f.32), anexa de validare 2a poziția 48- M. P. (f.33), planuri parcelare (f.34).
La solicitarea instanței au mai fost depuse: rolurile agricole ale autorilor implicați (38-45).
Pentru soluționarea cauzei au fost încuviințate următoarele probe: înscrisuri – nu au mai fost depuse -, expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie –i raportul de expertiză întocmit de expertC. C. (f. 97-106) fără aviz OCPI pentru suprafața de 1000 m.p. (f.125-128) -.
Prin încheierea de ședință din 22.04.2013 a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanți pentru plata expertului, aceștia fiind scutiți de plata expertului (f.70).
Alte probe nu au mai fost administrate.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3474/ 06.05.1994 la C. L. tg. F., M. M. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafețele de teren din rolul agricol ce au aparținut părinților săi – P. M. și M. (f.51 dosar).
Potrivit rolului agricol din perioada 1956-1959 P. M. figurează cu suprafața de 3,30 ha (f.39-41 dosar).
Prin Hotărârea Comisiei Județene Iași cu nr. 3853/ 10.08.1994 a fost reconstituit dreptul de proprietate numitei M. M., pentru suprafața de 1,60 ha teren agricol pe raza orașului Tg. F., în calitate de moștenitoare a părinților săi – P. M. și M..
Reclamanții sunt soțul (M. P.), respectiv fiul autoarei M. M., moștenitori ai acesteia potrivit devoluțiunii legale a moștenirii.
Din actele dosarului nu rezultă că pentru această suprafață de 1,60 ha teren a fost finalizată procedura de reconstituire conform legii 18/1991.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită obligarea comisiei locale Tg. frumos la punerea sa în posesie și întocmirea documentației pentru suprafața de 1,60 ha pe vechiul amplasament.
Conform art. 2 alin.1 din Legea 1/2000 invocat de reclamant în susținerea acțiunii :”în aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacã acestea sunt libere”.
În cadrul raportului de expertiză întocmit în cauză de expert C. C. rezultă că vechiul amplasament al suprafeței de 1,60 ha este compus din suprafața de teren de 1000 m.p. intravilan – T 57, CC 3691 – și 1,50 ha teren extravilan – T 122, L 3350/7, L3350/8, L 3350/9 și L3350/10 (f. 101 dosar).
Suprafața de 1000 m.p. intravilan este inclusă în suprafața de 7380 m.p. proprietatea . conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 413/ 2004, înscrisă în CF cu număr cadastral 138 pe numele societății cumpărătoare.
Suprafața de 1,50 ha a fost atribuită integral cu titluri de proprietate emise în baza legii 18/1991 altor persoane astfel: O. D. – TP nr._/1996, Punei R. C. – TP nr._/ 1994, M. E. și S. V. – TP nr._/1996 și Saiz V. G. – TP nr._/1994.
Este important de menționat și faptul că, deși lucrarea expertului nu a fost avizată de OCPI - întrucât inspectorul de specialitate nu a înțeles că atribuțiile sale în această materie constau exclusiv în confirmarea sau infirmarea corectitudinii indicatorilor cadastrali identificați de expert -, amplasamentul terenurilor arătate a fost identificat în funcție de explicațiile date de reclamant cu privire la localizarea vechiului amplasament al proprietății părinților autoarei lor. De asemenea, reclamanții nu au contestat corecta identificare a indicatorilor cadastrali menționați de expert și nici faptul că pe vechiul amplasament au fost eliberate alte titluri de proprietate.
Având în vedere că reclamanții au solicitat expres acordarea vechiului amplasament al suprafeței de 1,60 ha, iar această suprafață de teren nu este liberă nici fizic și nici juridic, instanța constată că acțiunea se impune a fi respinsă, neexistând premisa juridică a obligării comisiei locale la punere în posesie și întocmirea documentației pentru teren atribuit deja cu titlu de proprietate altor persoane decât reclamantul.
Aceeași va fi și soluția pentru cererea de obligare a comisiei județene de emitere a titlului de proprietate, întrucât, în lipsa documentației comisiei locale comisia județeană nu poate emite titlu de proprietate, iar întocmirea documentației ce intră în obligația comisiei locale nu poate avea loc la modul solicitat de reclamanți – pe vechiul amplasament.
Pentru considerentele expuse acțiunea va fi respinsă.
În temeiul art. 19 al.1 OUG 51/2005 suma de 2200 lei pentru care reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar privind plata expertului C. C. va rămâne în sarcina statului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul C. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt, arată recurentul în motivarea cererii, instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, interpretând eronat probele administrate în cauză.
Deși a dovedit că este îndreptățit la reconstituirea suprafeței de teren pentru care a formulat prezenta acțiune, în mod greșit instanța a dispus respingerea cererii sale.
Legal citată, intimata C. Județeană de Fond Funciar a formulat întâmpinare, arătând că nu mai este posibilă reconstituirea pe vechiul amplasament, deoarece suprafața de teren nu mai este liberă.
Recurentul a depus acte în dovedirea cererii sale.
Verificând actele și lucrările dosarului, motivele de recurs invocate, raportat la dispozițiile legale în vigoare, tribunalul constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la Judecătoria P., reclamanții M. P. și C. N. au chemat în judecată C. Orășenească de Fond Funciar Tg. F. și C. Județeană de Fond Funciar Iași, solicitând obligarea comisiei locale de fond funciar să întocmească documentația prealabilă emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 1,60 ha pe vechiul amplasament, pe care s-o înainteze Comisiei Județene Iași care la rându-i să fie obligată să emită titlu de proprietate pentru suprafața de 1,60 ha menționată.
Terenul în suprafață de 1,60 ha a fost reconstituit autoarei reclamanților, M. M., potrivit hotărârii comisiei județene nr. 3583/1994, anexa nr. 3, astfel cum rezultă din documentația depusă la filele nr. 21-25, 48-51 dosar fond. În întâmpinările depuse la dosar, comisia județean a arătat că nu este în culpă procesuală, iar comisia locală a precizat că suprafața la care ar avea dreptul este dosar de 1,18 ha și că li s-a reconstituit suprafața de 1,18 ha în anexa nr. 2, poziția nr. 48 și nu 1,60 ha și că, pe cale de consecință, având în vedere că au fost emise două titluri de proprietate, nu se pot emite documentație, referindu-se la titlurile de proprietate nr._/1995 și nr._/1994.
Reține tribunalul că, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, suprafața reconstituită este de 1,60 ha și nu 1,18 ha și, așa fiind, comisia locală, fără temei, a refuzat întocmirea documentației prealabile, deși s-a dovedit dreptul la această suprafață de 1,60 ha. Instanța, având în vedere expertiza topografică efectuată în cauză, a stabilit că nu se poate admite acțiunea, atâta vreme cât terenurile au fost atribuite deja prin titlul de proprietate și că vechiul amplasament nu mai poate fi atribuit.
Expertiza efectuată în cauză la instanța de fond arată că terenul în litigiu este în prezent ocupat.
Reține însă tribunalul că recurentul C. N., atât prin cererea de recurs formulată, cât și personal în fața instanței, a arătat că este de acord să-i fie atribuit teren și pe alte amplasamente care sunt libere pe raza comunei. În aceste condiții, față de împrejurarea că reclamantul recurent și-a dovedit îndreptățirea la reconstituire cu actele depuse, față și de poziția acestuia că nu dorește reconstituirea pe vechiul amplasament, acțiunea formulată este întemeiată.
Față de aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 312 din vechiul Cod de procedură civilă, va admite recursul formulat de reclamantul C. N. și va modifica în parte sentința Judecătoriei P., în sensul admiterii în parte a acțiunii cu obligarea celor două comisii la întocmirea documentației prealabile și a emiterii titlului de proprietate pentru reclamanți pentru suprafața de 1,60 ha teren.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul C. N. împotriva sentinței civile nr. 527/10.02.2014 a Judecătoriei P., sentință pe care o modifică în tot, în sensul că:
Admite în parte actiunea formulată de reclamantii M. P. și C. N. în contradictoriu cu pârâtii C. L. de Fond Funciar Târgu F., C. Județeană de Fond Funciar Iasi.
Obligă pârâtii să întocmească documentatia prealabilă și să emită reclamanților titlu de proprietate pentru suprafata de 1,60 ha.
Obligă pârâtii în solidar să plătească domnului expert C. C. suma de 2200 lei – onorariu de expert.
Obligă pârâtii în solidar să plătească recurentului suma de 1500 lei cheltuieli de judecată constand in onorariu de avocat în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2014.
Președinte, A. M. Diuță T. | Judecător, M. A. | Judecător, M. S. |
Grefier, I. B. |
Red. A.M.
Tehnored. S.O.
2 ex./11 februarie 2015
Judecător fond: R. P. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1580/2014. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 293/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








