Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 1576/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 1576/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 38072/245/2012/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 18 Noiembrie 2014

Președinte - S. F.

Judecător - C. R.

Judecător - M. C.

Grefier - O. S.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1576/2014

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurentul Ț. M. P. și pe intimata CN CF C. SA BUCUREȘTI, având ca obiect actiune in raspundere contractuala DISJUNGERE.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 28.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 04.11.2014. Având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 11.11.2014 și respectiv pentru astăzi, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civile de față Tribunalul reține următoarele:

Prin sentința civilă nr._/09.07.2013 Judecătoria Iași a reținut următoarele:

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta CN CF „C.” SA București - Sucursala CREIR CF Iași, cu sediul în Iași, ..1 în contradictoriu cu pârâtul T. M. P., domiciliat în sat L. Cetățuii, ., ..

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata c/v utilităților și a penalităților de întârziere.

Constată reziliat contractul de închiriere nr. 68/12.01.2010 și a contractului de furnizare utilități nr. 6.1/564-G/11.05.2011, încheiate între părți.

Obligă pârâtul să restituie reclamantei bunul ce a făcut obiectul contractului de închiriere, prin eliberarea terenului în suprafață de 451,3 m.p. cu destinația de curte și grădină.

Respinge cererea privind obligarea pârâtului la plata de daune interese.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 169,61 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând timbru judiciar și taxă judiciară de timbru pentru capetele de cerere admise.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pentru capătul de cerere respins.

A reținut instanța de fond următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ 12 reclamanta CN CF C. SA Buucrești – Sucursala CREIR CF Iași a chemat în judecată pârâtul T. Mirecea P. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fi obligat să-i plătească suma de 7,98 lei reprezentând c/v penalități de întârziere aferente contractului nr. 68/12.01.2012 pentru perioada 01.01._12, suma de 582,36 lei reprezentând c/v utilități aferente contractului nr. 6.1/11.05.2012 pentru perioadele 01.11._11, 01.06._-30.09.2012 și suma de 1084,77 lei reprezentând c/v penalități de întârziere conform contractului nr. 6.3/2007 și 6.1/11.05.2012 pentru perioada 01.01._12 și în continuare, constatarea rezilierii contractului de închiriere nr. 68/2010 și a celui de furnizare utilități nr. 6.1/2011, restituirea bunui și plata de daune interese, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost legal timbrată.

În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că a avut încheiat cu pârâtul și contractul de închiriere nr. 68/2010, care a fost reziliat la 01.11.2012, ce a avut ca obiect închirierea terenului în suprafață de 451,30 m.p. cu destinația curte și grădină în L. Cetățuii, . și contracte de furnizare utilități nr. 6.3./2007, care a expirat în 30.04.2010 și nr. 6.1/2012 valabil pe o durată nedeterminată.

A susținut reclamanta că și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate nu însă și pârâtul care a fost somat în mai multe rânduri să achite sumele restante și pentru care s-au calculat penalități conform prevederilor convențiilor încheiate de părți.

Întrucât pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile a intervenit rezilierea contractelor, conform clauzei penale inserate în acestea, motiv pentru care solicită a se constata acest fapt precum și obligarea pârâtului la restituirea bunului ce a făcut obiectul contractului de închiriere.

În drept reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp. art. 1270 și art. 1821 C. civ și ale art. 274 C. proc. civ.

Alăturat acțiunii reclamanta a depus înscrisuri.

Legal citat, pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii promovate de către reclamantă, motivat de faptul că a plătit sumele pretinse și pentru care au fost întocmite facturi fiscale în măsura în care i-au fost comunicate, iar pentru cele care nu i-au fost comunicate nu a cunoscut cuantumul debitului, le-a primit cu întârziere, deci nu era în culpă pentru neonorarea obligațiilor de plată în termenul legal, mai mult i-au fost pretinse sume nejustificate, pe care însă le-a onorat la plată.

Alăturat întâmpinării pârâtul a depus înscrisuri prin care a înțeles să facă dovada achitării sumelor datorate în baza contractelor, demersurile pe care le-a făcut pentru lămurirea sumelor care i s-au pretins..

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța de judecată reține următoarele:

În fapt, între reclamanta CN CF „C.” S.A. – SUCURSALA REGIONALĂ CF IAȘI, în calitate de locator, și pârâtul T. M. P.., în calitate de locatar, s-au desfășurat relații contractuale concretizate în încheierea a două contracte: contractul de închiriere nr. 68/2010 ce a avut ca obiect închirierea terenului în suprafață de 451,30 m.p. cu destinația curte și grădină în L. Cetățuii, . și contracte de furnizare utilități nr. 6.3./2007, care a expirat în 30.04.2010 și nr. 6.1/2012 valabil pe o durată nedeterminată

Din analiza prevederilor art. 1169 din Codul civil, care dispun că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, rezultă că reclamantul - creditor care pretinde executarea unei obligații trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic al acesteia, iar pârâta - debitoare care pretinde că a executat obligația asumată trebuie să facă dovada acestei executări prin mijloacele de probă admise de lege. În speță, instanța reține că reclamanta creditoare a făcut dovada existenței unei obligații certe, lichide și scadente prin contractul depus la dosar și facturile atașate la dosarul cauzei, însă reține că pârâtul debitor a făcut dovada executării acestei creanțe, respectiv a achitării sumelor pretinse integral, la momentul judecării prezentei cauze, motiv pentru care urmează a respinge acest capăt de cerere.

Având în vedere că reclamanta a făcut dovada faptului că pârâtul a fost somat în repetate rânduri pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate, motiv pentru care a și intervenit sancțiunea pecuniară de calculare și pretindere a penalităților și față de convenția părților, în prezentul contract fiind inserat un pact comisoriu de grad IV, prin care părțile au convenit ca rezilierea contractului să aibă loc pentru nerespectarea obligațiilor, instanța de judecată constată întemeiat acesta capăt de cerere pe care îl va admite și va constata, raportat și la art. 969 C. civ. coroborate cu cele ale cap VI și VII din convenție, intervenită reziliere celor două contracte încheiate între părți.

Ca o consecință firească a rezilierii contractului de închiriere va obliga pârâtul să restituie reclamantei bunul ce a făcut obiectul acestui contract.

Văzând și disp. art. 274 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâtul.

Susține pârâtul recurent că sentința instanței de fond este nelegală deoarece a admis nelegal capătul de cerere având ca obiect reziliere motivat de neplata contravalorii chiriei. Susține că a a respectat obligațiile asumate prin contract astfel încât pretențiile reclamantei trebuiau respinse. Mai arată că sentința instanței de fond este nemotivată și prin urmare nelegală.

Cererea de recurs formulată de reclamantă a fost anulată pentru neîndeplinirea obligație de plată a teaxei de timbru prin decizia 890/04.06.2014 a Tribunalului Iași.

În ceea ce privește cererea de recurs a pârâtului reține Tribunalul că aceasta este întemeiată și va admisă pentru următoarele considerente:

Între reclamantă și pârâta s-a încheiat contractul nr. contractul de închiriere nr. 68/2010, ce a avut ca obiect închirierea terenului în suprafață de 451,30 m.p. cu destinația curte și grădină în L. Cetățuii, . și cel de furnizare utilități nr. 6.1/2011

Reține Tribunalul că potrivit dispozițiilor art 8.2 din contract rezilierea contractului poate avea loc în caz de încălcare cu rea credință în mod repetat a obligațiilor asumate prin coontract.

Se susține de către reclamantă că pârâtul și-a încălcat obligația de a plăti la termen chiria datorată. Dar reține Tribunalul din analiza actelor depuse la dosar că pârâtul a procedat la plata chiriei în termen deoarece reclamanta facturează chiria anticipat pe întreaga perioadă de un an, aspect ce nu s-a convenit de către părți prin contract. În lipsa unei înțelegeri exprese în acest sens, este evident că pârâtul a realizat o plată anticipată a chiriei în majoritatea cazurilor astfel că nu este îndeplinită condiția încălcării repetate cu rea credință a obligațiilor contractuale.

În ceea ce privește încălcarea obligației de plată a utilităților reține Tribunalul de asemenea că nici aceste aspect nu a fost dovedit în speță. Reclamanta factura utilități pentru pârât la intervale neregulate iar facturile nu îi parveneau acestuia ci erau trimise la stația CF C., aspect recunoscut de către reclamantă. În aceste condiții câtăvreme obligația de plată a sumei de bani nu rezultă dintr-o factură acceptată sau măcar primită de către beneficiar nu se poate reține culpa acestuia care să determine rezilierea contractului.

Pentru considerentele arătate Tribunalul apreciază recursul formular de pârâtul Ț. M. a fi întemeiat, urmează să îl admită cu consecința respingerii acțiunii promovate de reclamanta CNCFR SA.

În temeiul dis part 274 cpc Tribunalul obligă reclamanta să plătească pârâtului cheltuieli de judecată în cuantum de 1200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite cererea de recurs formulată de pârâtul Tâmpău M. P. împotriva sentinței civile nr._/09.07.2013 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o modifică în tot și în consecință:

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta CN CF C. SA București în contradictoriu cu pârâtul Tâmpău M. P..

Obligă reclamanta să plătească pârâtului suma de 1200 lei cheltuieli de judecată ( onorariu avocat ) în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2014.

Președinte,

S. F.

Judecător,

C. R.

Judecător,

M. C.

Grefier,

O. S.

Red./Tehnored. R.C.

2 ex./ 23 ianuarie 2015

Jud. fond: B. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 1576/2014. Tribunalul IAŞI