Fond funciar. Decizia nr. 293/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 293/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 6688/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 15 Aprilie 2014
Președinte - C. A.
Judecător - M. A.
Grefier - I. B.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 293/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe intervenient V. M. M., apelant C. JUDEȚEANĂ IAȘI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR și pe intimat P. M. G., intimat F. A., având ca obiect fond funciar anulare Hotărâre Comisie fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 2 aprilie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea la data de 9 aprilie 2014 când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/28.06.2013 a Judecătoria Iași a respins excepția puterii de lucru judecat și excepția lipsei coparticipării procesuale pasive a lui V. M., invocate de pârâtă, prin întâmpinare, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele P. M.-G. și F. A. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Iași a dispus anularea Hotărârii nr. 2 din 29.01.2013 emisă de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Iași, a obligat pârâta să procedeze la soluționarea contestației nr._/24.09.1991 prin punerea în aplicare a sentinței civile nr._/10.09.2010 așa cum a fost obligată și prin sentința civilă nr. 3649/16.02.2012 și încheierea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 3649/16.02.2012 pronunțate de Judecătoria Iași, contestație formulată împotriva referatului cu propunerea de invalidare a cererii privind reconstituirea și către reclamante, alături de V. D. M. și V. O., a dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha teren în zona Ciric din Iași și a obligat pârâta să plătească reclamantelor suma de 1860 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 22.02.2013, sub numărul_, reclamanții P. M.-G. și F. A. au formulat, în contradictoriu cu pârâta C. Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor, plângere împotriva hotărârii nr. 2/29.01.2013 emisă de pârâtă, solicitând anularea acesteia și pe cale de consecință reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha în zona Ciric.
Prin hotărârea nr. 2/29.01.2013 emisă de pârâtă li s-a respins contestația nr._/24.09.1991, formulată de acestea împotriva propunerii de invalidare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate privată, fără însă ca această soluție de respingere să fie motivată în fapt și în drept.
Practic, reprezentanții pârâtei s-au limitat la a enumera o . hotărâri judecătorești, dar fără a menționa care este motivul respingerii contestației, respectiv, lipsa cererii de reconstituire, a dovezii dreptului de proprietate sau a calității de moștenitor.
De asemenea, hotărârea ce face obiectul prezentului litigiu conține o . inadvertențe pe care și le explică printr-o superficialitate în redactare și prin reaua-credință de care dau dovadă reprezentanții pârâtei.
Se menționează că prin sentința civilă nr. 3649/16.02.2012 li s-a respins cererea de reconstituire, fără însă a preciza că cererea de reconstituire le-a fost respinsă ca prematur introdusă deoarece nu a fost finalizată faza administrativă, respectiv nu au primit un răspuns la contestația nr._/24.09.1991(ultimul alineat din considerentele sentinței amintite).
Cu toate că, prin hotărâri judecătorești s-a reținut în mod irevocabil, nesoluționarea de către pârâtă a contestației înregistrată sub nr._/24.09.1991, cum s-a consemnat prin decizia civilă nr. 393/26.02.2010 pronunțată în dosarul nr._/245/2008 de Tribunalul Iași, sentința civilă nr._/10.09.2010 pronunțată de Judecătoria Iași, sentința civilă nr. 2649/16.02.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, în alineatul 3 al hotărârii nr. 2/29.01.2013, în care se reține că „având în vedere că contestația înregistrată sub nr._/24.09.1991 formulată împotriva propunerii de invalidare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată sub nr._/18.03.1991 de către C. Municipală Iași a fost soluționată fiind adoptate Hotărârile Comisiei Județene de Fond Funciar Iași din anul 1991.”
Reaua-credință rezultă și din întâmpinarea formulată de pârâtă în dosarul nr._/245/2008, ce a avut ca obiect obligarea Comisiei Județene Iași la reconstituirea dreptului de proprietate, întâmpinare prin care a susținut că prin Hotărârea din 1993 s-a admis „doar contestația d-lui V.”, însă ulterior, în motivele de recurs ce au făcut obiectul dosarului nr._/245/2010, susțin că a existat o soluționare a contestației lor prin Hotărârea din anul 1993, iar în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._/245/2011 aceeași Comisie Județeană invocă faptul că dintr-o simplă eroare materială nu s-a menționat în conținutul Hotărârii din 1993 respingerea contestației și a reclamantelor, conform considerentelor de la pag.5 din decizia nr.2727/12.12.2012
Practic, în situația în care se solicită soluționarea contestației se invocă de către pârâtă că aceasta a fost soluționată din anul 1991, însă dacă se solicită reconstituirea dreptului de proprietate, aceeași pârâtă invocă nefinalizarea fazei administrative.
În preambulul hotărârii nr. 2/29.01.2013 (alineatul 3) se reține că a existat o soluționare a contestației în anul 1991, ignorându-se toate hotărârile judecătorești care au constatat cu autoritate de lucru judecat că nu le-a fost soluționată contestația nr._/24.09.1991.
Au solicitat în mod constant să fie prezente la ședința Comisiei Județene Iași, în care urma să fie discutată contestația lor, iar prin adresa nr. 2639/21.01.2013 li se comunică că cererea de reconstituire nu va fi analizată în ședința Comisiei Județene, ca ulterior să facă obiectul ședinței Comisiei Județene din data de 29.01.2013, fără însă a le fi anunțat acest fapt.
Solicită anularea hotărârii nr. 2/29.01.2013 emisă de pârâtă și să se constate că îndeplinesc toate condițiile reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha în zona Ciric și să se dispună reconstituirea acestuia.
Cu cheltuieli de judecată, conform chitanței nr. 4/21.02.2013.
În drept a invocat disp. art. 53 din Legea nr. 18/1991.
S-au depus următoarele înscrisuri:
- întâmpinarea depusă de pârâtă în dosarul nr._/245/2008 al Judecătoriei Iași – susținerea ca prin hotărârea din anul 1993 a fost admisă doar contestația numitului V. M., unul dintre titularii cererii de reconstituire;
- decizia nr. 393/26.02.2010 pronunțată în dosarul nr._/245/2008 se reține în considerentele paginii 6 din considerente nesoluționara contestației reclamantelor și pe cale de consecință nefinalizarea fazei administrative;
- sentința civilă nr._/10.09.2010 pronunțată în dosarul nr._/245/2010 al Judecătoriei Iași – obligarea Comisiei Județene Iași a le soluționa contestația;
- adresa nr. 50/10.01.2011 prin care solicită punerea în executare a sentinței civile nr._/10.09.2010;
- hotărârea nr. 670/01.03.2011 a Comisiei Județene prin care se ia act de adresa reclamantelor înregistrată sub nr. 50/10.01.2011 și li se respinge cererea deoarece contestația acestora ar fi fost deja soluționată încă din anul 1991;
- sentința civilă nr. 3649/16.02.2012 care anulează hotărârea nr. 670/1.03.2011 și obligă încă o dată C. să le soluționeze contestația și li se respinge cererea de reconstituire ca prematură, deoarece nu este finalizată faza administrativă (a se vedea ultima partea a considerentelor);
- decizia nr. 2727/12.10.2012 în considerentele căreia sunt respinse apărările Comisiei Județene care invocă „că doar din eroare nu suntem menționate în Hotărârile emise în 1991”;
- adresa nr. 2639/21.10.2012, prin care solicită să fie prezente în ședința în care se discută cererea lor de reconstituire;
- răspunsul Comisiei din 21.01.2013 la adresa mai sus indicată, prin care li se învederează „că cererea noastră de reconstituire nu poate fi analizată de C. Județeană”.
Prin întâmpinare (fila 45 dosar), pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Iași a invocat excepția de autoritate lucru judecat, față de dispozițiile art. 163 Cod procedură civilă, raportat la art. 1201 cod civil cu următoarea motivare:
Petentele P. M. G. și F. A. împreună cu V. M. și V. O. au depus la Primăria Municipiului Iași, cererea înregistrată sub numărul_/1991, prin care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha teren, situată pe raza Municipiului Iași, zona Ciric, invalidată de C. Municipală de Fond Funciar Iași; petentele P. M. G. și F. A. împreună cu V. M. și V. O. au depus contestație, înregistrată la Primăria Municipiului Iași, sub nr._/1991, soluționată prin Hotărârea nr._/02.10.1991, C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de proprietate Privată Asupra Terenurilor Iași și dispus „admite „contestația d-lui V. M. cu privire la reconstituirea suprafeței de 55.000 mp situate în zona Ciric, se va include în anexa 19, cu 5,5 ha, din care 5000 mp în fizic la I.A.S. Copou”. Ulterior, aceeași comisie a adoptat Hotărârea nr. 1692/1017/A/1993, prin care a admis contestația d-lui V. M. cu privire la reconstituirea suprafeței de_ mp situate în zona Ciric. Se va include în anexa 19, cu 5,5 ha, din care 5000 mp în fizic la I.A.S. Copou.”
Petentele F. A. și P. M. G. au formulat anterior prezentei acțiuni, plângere împotriva Hotărârii Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Iași nr._/02.10.1991 și nr. 1692/1017/A/18.02.1993, care a făcut obiectul dosarului Judecătoriei Iași nr._/245/2011 și prin sentința civilă pronunțată la 25.10.2011 în dosarul Judecătoriei Iași nr._/245/2011, a fost respinsă plângerea petentelor. Împotriva sentinței civile menționate anterior, petentele P. M. G. și F. A. au declarat recurs, ce a făcut obiectul dosarului Tribunalului Iași nr._/245/2011, care a fost admis la data de 05.09.2012.
Având în vedere că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior, solicită admiterea excepției invocate și, pe cale de consecință, respingerea prezentei plângeri.
Se mai invocă și lipsa coparticipării procesuale pasive a lui V. M..
Potrivit art. 59 Cod procedură civilă „Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.”
Deoarece pentru suprafața de teren solicitată de petente a fost deja reconstituit dreptul de proprietate în favoarea lui V. M. rezultă că acesta are calitate procesuală pasivă în această cauză civilă, pronunțarea unei hotărâri judecătorești uniforme reprezentând o necesitate obiectivă în materia modificării actelor juridice.
Pe fondul cauzei se relevă următoarele:
Prin sentința civilă nr._/10.09.2010 pronunțată în dosarul Judecătoriei Iași nr._/245/2010, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele F. A. și Puțuc M. G. împotriva pârâtei C. Județeană de Fond Funciar Iași, și în consecință a fost obligată pârâta la soluționarea contestației înregistrată sub nr._/24.09.1991 formulată împotriva propunerii de invalidare a cererii înregistrată sub nr._/18.03.1991, de către C. Municipală de Fond Funciar Iași.
Prin Hotărârea nr. 670/01.03.2011, C. Județeană de Fond Funciar Iași a respins cererea formulată de F. A. și P. M., privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha teren, situată pe raza municipiului Iași.
Din considerentele hotărârii nr. 670/2011 rezultă că la adoptarea acesteia a fost avută în vedere sentința civilă nr._/10.09.2010 pronunțată în dosarul Judecătoriei Iași nr._/245/2010 în sensul că a fost respinsă contestația formulată de F. A. și P. M. și nu „cererea”, în cauză fiind vorba de o greșeală materială care s-a strecurat în această hotărâre cu prilejul redactării.
Prin sentința civilă nr. 3649/16.02.2012 pronunțată în dosarul Judecătoriei Iași nr._/245/2011, s-au hotărât următoarele: respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtă; admiterea, în parte a plângerii formulate de către reclamantele F. A. și Purțac M. G. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași și, în consecință, a anulat hotărârea nr. 670/01.03.2011 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta la punerea în aplicare a sentinței civile nr._/10.09.2010 pronunțată în dosarul Judecătoriei Iași nr._/245/2010; a fost respinsă cererea reclamantelor cu privire la obligarea pârâtei de a le reconstitui dreptul de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha teren, situată în Iași, zona Ciric.
Prin hotărârea nr. 2/29.01.2012 s-a luat act de sentința civilă nr. 3649/16.02.2012 pronunțată în dosarul Judecătoriei Iași nr._/245/2011 și sentința civilă nr._/10.09.2010, pronunțată în dosarul Judecătoriei Iași nr._/245/2010 și a fost respinsă contestația înregistrată sub nr._/24.09.1991 formulată împotriva propunerii de invalidare a cererii înregistrată sub nr._/18.03.1991, de către C. Municipală de Fond Funciar Iași formulată de P. M. G. și F. A., privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha teren situată pe raza municipiului Iași, motivat de faptul că au fost deja adoptate hotărâri pentru suprafața de teren solicitată de P. M. G. și F. A..
În fapt, petentele împreună cu V. M. și V. O. au depus la Primăria Municipiului Iași, cererea înregistrată sub nr._/1991, prin care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha teren, situată pe raza Municipiului Iași, zona Ciric.
C. Municipală de Fond Funciar Iași, analizând cererea nr._/1991, a propus invalidarea pentru suprafața de 5,5 ha teren, situată în Municipiul Iași, zona Ciric. Împotriva propunerii susmenționate, reclamantele împreună cu V. M. și V. O. au depus contestație înregistrată la Primăria Municipiului Iași sub nr._/1991.
Prin hotărârea nr._/02.X.1991 C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de proprietate Privată Asupra Terenurilor Iași a admis „contestația d-lui V. M. cu privire la reconstituirea suprafeței de_ mp situate în zona Ciric. Se va include în anexa 19, cu 5,5 ha, din care 5000 mp în fizic la I.A.S. Copou.”
Ulterior, C. Județeană de Fond Funciar Iași a adoptat hotărârea nr. 1692/1017/A/1993, prin care a admis „contestația d-lui V. M. cu privire la reconstituirea suprafeței de_ mp situată în zona Cric. Se va include în anexa 19, cu 5,5 ha, din care 5000 mp în fizic la I.A.S. Copou.”
Prin cererile înregistrate la Primăria Municipiului Iași sub nr._/22.09.2005 și nr._/05.10.2005, V. M. și V. O. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha teren, situată pe raza municipiului Iași, zona Ciric.
C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Iași, prin Hotărârea nr. 3272/19.08.2008, a admis cererea formulată de V. M. privind reconstituirea dreptului de proprietate, în fizic, pe vechiul amplasament, pentru terenul în suprafață de 5,5 ha și înscrierea acestei suprafețe în anexa 38 a Municipiului Iași și radierea suprafeței de 5,5 ha din anexa 19 a Municipiului Iași - parte integrantă a Hotărârii nr._ .
Deoarece petentele nu au primit nici un răspuns cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha teren, situată pe raza Municipiului Iași, aveau posibilitatea legală de a se adresa cu o nouă cerere la comisia municipală de fond funciar, în termenele prevăzute de Legea nr. 169/1997, Legea nr.1/2000 sau Legea nr. 247/2005.
La solicitarea instanței de fond a fost înaintată documentația care a stat la baza emiterii hotărârii contestate (filele 40-46 dosar).
Din actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția invocată de către pârâta C. Județeană Iași de Fond Funciar, instanța de fond a respins-o, având în vedere că prin cerere se contestă Hotărârea nr. 2/29.01.2012, iar sentințele invocate vizează alte hotărâri cu nr. 1692/1017/A/1993 și cea cu nr._/02.10.1991 și, totodată, fiind lipsă și identitatea de persoane; respectivele hotărâri nu vizează pe reclamantele P. M. și F. A., situație în care fiind lipsă tripla identitate (obiect, cauză și părți) cerută de text, în mod cumulativ, respingerea excepției se impune ca atare.
Referitor la fondul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantele împreună cu numiții V. M. și V. O. au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de_ mp teren situat în Iași, Zona Ciric (fila 60 dosar).
Împotriva propunerii de respingere a Comisiei Municipale Iași de Fond Funciar au formulat contestație toți solicitanții însă prin hotărârea nr._/02.10.1991 C. Județeană Iași de Fond Funciar s-a pronunțat în sensul admiterii doar a contestației numitului V. M. și a dispus înscrierea acestuia în anexa 19, cu suprafața de 5,5 ha, din care 5000 mp în fizic, la I.A.S. Copou.
Prin decizia civilă nr. 393/26.02.2010 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._/245/2008, în care s-a solicitat de către aceleași reclamante a fi obligate comisiile de fond funciar la soluționarea prin admitere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha teren situat în Iași, Zona Ciric, s-a reținut în considerente (fila 6 decizie) că respectiva contestație formulată de către acestea împotriva referatului cu propunerea de invalidare emisă de C. Municipală de Fond Funciar Iași, nu a fost soluționată.
De asemenea, prin sentința civilă nr._/10.09.2010 (fila 21 dosar), pronunțată în dosarul nr._/245/2010 de Judecătoria Iași, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele F. A. și P. M. G. și a fost obligată C. Județeană de Fond Funciar Iași la soluționarea contestației înregistrată sub nr._/24.09.1991 formulată împotriva propunerii de invalidare a cererii dată de C. Municipală de Fond Funciar Iași.
Prin contestația formulată de către reclamante și înregistrată sub nr._/24.09.1991 la Instituția Prefectului Județului Iași (fila…., dosar) cu privire la care a fost pronunțată hotărârea contestată cu nr. 2/29.01.2013, deși s-a solicitat tocmai punerea în executare a sentinței civile nr._/10.03.2010 din dosarul nr._/24.09.1991 al Judecătoriei Iași, menționată ulterior și prin sentința civilă nr. 3649 din 16.02.2012 (dosar nr._/245/2011) și a încheierii de lămurire a dispozitivului, deci soluționarea contestației formulată de către aceasta împotriva propunerii de invalidare a Comisei Municipale de Fond Funciar Iași nu s-a finalizat.
Față de aspectele reținute de către instanța de fond și expuse anterior, s-a constatat că nu este reală susținerea Comisiei Județene de Fond Funciar Iași în sensul că ar fi fost soluționată contestația înregistrată sub numărul_/1991, comisia nepronunțându-se și în ceea ce le privește pe cele două reclamante, prin hotărârile pronunțate în anul 1991, atunci când s-a reținut: contestația înregistrată sub nr._/24.09.1991 de către C. Municipală de Fond Funciar Iași a fost soluționată, fiind adoptate Hotărârile Comisiei Județene de Fond Funciar Iași din anul 1991, astfel încât, va fi admisă plângerea, în parte, va fi anulată hotărârea nr. 2/29.01.2013 emisă de către pârâtă, pe care instanța o va obliga la punerea în aplicare a sentinței civile nr._ din 10.09.2010 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2010, așa cum a fost obligată și prin sentința civilă nr. 3649/16.02.2012 și a încheierii de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 3649/16.02.2012, cu motivarea că, așa cum s-a apreciat și prin răspuns la întâmpinare (fila 55 dosar) că o cerere de reconstituire poate fi respinsă pe fond doar dacă:
- nu s-a formulat în termen cererea de reconstituire;
- nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate;
- nu s-a făcut dovada calității de moștenitor după fostul proprietar;
- nu s-a făcut dovada trecerii în proprietatea Statului a terenului respectiv.
Instanța de fond a menționat că după cum se poate observa însă, cererea reclamantelor nu a fost respinsă pe nici unul dintre aceste motive, ci s-a invocat din nou că cererea ar fi fost soluționată în anul 1991, aspect care a fost constatat ca neadevărat de către instanțele judecătorești prin sentințele sus evocate; de altfel, V. M. și V. O. (fila 37 dosar), celorlalți doi titulari ai cererii li s-a admis reconstituirea dreptului de proprietate, așa cum rezultă din decizia nr. 409/2.03.2010 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._/245/2008 (fila 57 dosar).
A fost fi respinsă cererea reclamantelor cu privire la obligarea pârâtei de a le reconstitui dreptul de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha teren, având în vedere, pe de o parte, că cererea acestora, analizată prin hotărârea contestată, viza doar punerea în executare a sentinței civile nr._/2010 a Judecătoriei Iași și a sentinței civile nr. 3649/2012, cu referire la soluționarea contestației formulată de către acestea împotriva propunerii de invalidare, iar pe de altă parte, cât timp pârâta nu a argumentat respingerea contestației prin prisma conținutului acesteia (fila 68 dosar), reclamantele nu pot solicita, direct în instanță, obligarea la reconstituirea dreptului de proprietate, fără a urma toate etapele prevăzute de legislația funciară, având posibilitatea ca, după soluționarea contestației de către C. Județeană de Fond Funciar Iași, în cazul în care sunt nemulțumite, să formuleze plângere împotriva respectivei hotărâri, pe care să o adreseze instanței, cu argumentul că prin hotărârile pronunțate în anul 1991 nici nu vizează pe reclamante.
În conformitate cu cele de mai sus, instanța reține că pârâta C. Județeană de Fond Funciar Iași ar fi trebuit să analizeze pe fond motivele de contestație nr._/24.09.1991 ale reclamantelor și să pronunțe o hotărâre în acest sens, având în vedere dispozițiile Legii nr. 18/1991, precum și dispozițiile H.G. nr. 890/2005 (Regulamentul de aplicare), prevăd o procedură administrativ-jurisdicțională obligatorie, dată în mod exclusiv în competența unor organe cu atribuții speciale, hotărâre prin care să valideze/invalideze dreptul reclamantelor la reconstituire. Prin urmare, instanța, admițând plângerea, va obliga pe pârâta C. Județeană de Fond Funciar Iași, să soluționeze pe fond contestația reclamantelor P. M. G. și F. A..
Instanța de fond a menționat că pronunțarea acestei soluții se impune și pentru asigurarea unei juste analize a fondului cererii de reconstituire cu respectarea art. 6 și 13 CEDO, în sensul de a nu priva pe reclamante de o cale de atac în situația în care fondul cererii ar fi analizat pentru prima oară chiar în instanța de judecată.
În plus, în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. 6) Cod procedură civilă, ținând cont de principiul disponibilității și pentru a nu depăși limitele rolului său activ, instanța de fond a menționat că nu poate acorda mai mult decât s-a cerut.
De asemenea, instanța de fond a luat act că s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel C. Județeana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
Prin sentința civilă nr._/2013, pronunțată de Judecatoria Iași în dosarul nr._, s-au hotarât următoarele:
- respinge excepția puterii de lucru judecat și excepția lipsei coparticipării procesuale pasive a lui V. M., invocate de pârâtă, prin întâmpinare,
- admite în parte acțiunea formulată de reclamantele P. M. G. și F. A. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași,
- dispune anularea Hotărârii nr.2/29.01.2013 adoptată de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași,
- obliga pârâta sa procedeze la soluționarea contestației nr._/24.09.1991, prin punerea în aplicare a sentinței civile nr._/10.09.2010, așa cum a fost obligate și prin sentinșa civilă nr.3649/16.02.2012 și încheiere de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 3649/16.02.2012, pronunțate de Judecatoria Iași, contestație formulată impotriva referatului cu propunerea de invalidare a cererii privind reconstituirea și către reclamante, alături de V. D. M. si V. O., a dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha teren în zona Ciric din Iași,
- obliga pârâta sa plătească reclamantelor suma de 1860 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Apelanta a precizat că, în fapt, reclamantele împreună cu V. M. si V. O. au depus la Primăria Municipiului Iași, cererea înregistrată sub nr._/1991prin care au a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha teren, situată pe raza municipiul Iași, zona Ciric.
C. Municipală de Fond Funciar Iași analizand cererea nr._/1991, a propus invalidarea pentru suprafața de 5,5 teren, situată în municipiul Iași, zona Ciric, împotriva propunerii sus-menționate, reclamantele împreună cu V. M. și V. O. au depus contestație, înregistrată la Primaria municipiului Iași sub nr._/1991.
Prin Hotărârea nr._/02.X.1991 C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași a admis „contestația d-lui V. M. cu privire la reconstituirea suprafeței de_ mp situate în zona Ciric. Se va include in anexa 19, cu 5,5 ha, din care 5000 mp în fizic la I.A.S. Copou.
Ulterior, C. Județeană de Fond Funciar Iași a adoptat Hotărârea nr.1692/1017/A/1993 prin care a admis contestația d-lui V. M. cu privire la reconstituirea suprafeței de_ mp situate in zona Ciric. Se va include in anexa 19, cu 5,5 ha, din care 5000 mp in fizic la I.A.S. Copou”.
Prin cererile înregistrate la Primaria Municipiului Iași sub nr._/22.09.2005 și_/05.10.2005, V. M. și V. O. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha teren, situată pe raza municipiul Iași, zona Ciric.
C. Județeana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași, prin Hotărârea nr.3272/19.08.2008, a admis cererea formulată de V. M., privind reconstituirea dreptului de proprietate, în fizic, pe vechiui amplasament, pentru terenul îîn suprafață de 5,5 ha și înscrierea acestei suprafețe în anexa 38 a Municipiului Iași și radierea suprafeței de 5,5 ha din anexa 19 a Municipiului Iași - parte integranta a Hotărârii nr._ .
Prin Hotărârea nr. 2/29.01.2013, C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași a luat act de sentința civilă nr.3649/16.02.2012 pronunțată în dosarul Judecătoriei Iași nr._/245/2011 și sentința civilă nr._/10.09.2010, pronunțată în dosarul Judecătoriei Iași nr._/245/2010 și a respins contestația înregistrată sub nr._/24.09.1991, formulată împotriva propunerii de invalidare a cererii înregistrată sub nr._/18.03.1991, de către C. Municipală de Fond Funciar Iași a lui P. M. G. și F. A., privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafatja de 5,5 ha teren, situata pe raza municipiului Iași, motivat de faptul că au fost deja adoptate hotărâri pentru suprafața de teren solicitata de P. M. G. și F. A..
Prin sentința civilă nr._/10.09.2010 pronunțată în dosarul Judecătoriei Iași nr._/245/2010, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele F. A. și P. M. G. împotriva pârâtei C. Județeană de Fond Funciar Iași și, în consecință, a fost obligată pârâta la soluționarea contestației înregistrată sub nr._/24.09.1991 formulată împotriva propunerii de invalidare a cererii înregistrată sub nr._/18.03.1991 de către C. Municipală de Fond Funciar Iași.
Prin Hotărârea nr. 670/01.03.2011, C. Județeană de Fond Funciar Iași a respins cererea formulate de F. A. și P. M. privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha teren situate pe raza municipiului Iași. Din considerentele hotărârii nr. 670/2011, rezultă că la adoptarea acesteia a fost avută în vedere sentința civilă nr._/10.09.2010 pronunțată în dosarul Judecătoriei Iași nr._/245/2010, în sensul ca a fost respinsă contestația formulată de F. A. și P. M. și nu „cererea", în cauză fiind vorba de o greșeala materială care s-a strecurat în această hotărâre cu prilejul redactării.
Prin sentința civilă nr.3649/16.02.2012 pronunțată în dosarul Judecătoriei Iași nr._/245/2011, s-au hotărât următoarele: respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtă; admiterea, în parte, a plângerii formulate de către reclamantele F. A. și P. M. G. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor Iași și, în consecință, a anulat hotărârea nr. 670/01.03._, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta la punerea în aplicare a sentinței civile nr._/10.09.2010 pronunțată în dosarul Judecătoriei Iași nr._/245/2010; a respins cererea reclamantelor cu privire la obligarea pârâtei de a le reconstitui dreptul de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha teren, situată în Iași, zona Ciric.
Potrivit art. 51 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 6 lit. d) din H.G. nr. 890/2005, cu modificările si completările ulterioare, comisia județeană are ca atribuție și soluționarea contestațiilor formulate împotriva măsurilor stabilite de comisiile de fond funciar. C. județeana sesizată cu contestația persoanei care se pretinde îndreptățită va proceda la analiza acesteia, pronunțându-se asupra contestatiei formulate prin adoptarea unei hotărâri, prin care va valida sau invalida propunerea comisiei locale.
Prin urmare, prin adoptarea Hotărârii nr. 2/29.01.2013, prin care C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași s-a pronunțat asupra contestației nr._/24.09.1991, luând act și de sentințele civile nr.3649/16.02.2012 pronunțată în dosarul Judecătoriei Iași nr._/245/2011 și nr._/10.09.2010, pronunțată în dosarul Judecătoriei Iași nr._/245/2010, faza administrativ-jurisdicțională s-a finalizat, comisia județeană îndeplinindu-și atribuția prevazută de art. 6 lit. d) din H.G. nr. 890/2005, cu modificarile și completările ulterioare.
Apelanta solicită să se observe faptul că atribuția instanței de judecată de a soluționa plângerea împotriva hotărârii comisiei județene de fond funciar nr. 2/29.01.2013, s-a restrâns doar la faptul de a dispune emiterea unei alte hotărâri în locul celei pe care o anulează, competența instanței de judecata în cazul anularii hotărârilor comisiei Județene atacate fiind de înlocuire a acestora cu propria hotărâre judecatorească.
Pe de altă parte, întrucât petentele nu au primit nici un răspuns cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha teren, situată pe raza municipiului Iași, aveau posibilitatea legală de a se adresa cu o noua cerere la comisia municipală de fond funciar, în termenele prevazute de Legea 169/1997, Legea 1/2000 sau Legea nr.247/2005 .
Cu privire la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, apelanta a arătat următoarele:
Potrivit art.274 alin.3) Cod procedură civilă, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevazute în tabloul onorariilor minimale ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Prin aplicarea prevederilor art.274 alin.3) Cod procedură civilă, instanța nu intervine în contractul de asistență juridică dintre avocat și client, care se mentjine în integralitate, ci doar apreciază în ce măsură onorariul stabilit de partea care a avut caștig de cauză trebuie suportat de partea adversă, ținând seama de natura și complexitatea prestatiei avocatului acestuia. Dispozițiile art.274 alin.3) Cod procedură civilă au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.
În acest sens, în jurisprudenta CEDO s-a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art. 274 Cod procedure civilă decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele C. împotriva Romaniei, Strain împotriva Romaniei, S. si alții împotriva Romaniei); prin urmare solicită reducerea onorariului avocațial, astfel încât acesta să reflecte valoarea muncii depuse de apărător pe parcursul litigiului.
Având în vedere cele expuse, solicită admiterea apelului și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantelor.
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile Codului de procedură civilă, Legii fondului funciar și H.G. nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare.
V. M. M. a formulat cerere de interventie accesorie în sprijinul Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din Iași, prin care a solicitat:
1.Anularea sentinței civile nr._/2013 pronunțată de Judecatoria Iași în cauza ce face obiectul dosarului nr._ /_ și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond
2.În situația în care instanța de apel va aprecia că din cuprinsul cererii formulate de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din Iași nu rezultă că s-ar fi solicitat anularea hotărârii și trimiterea spre rejudecare la fond și nu există un motiv suficient pentru asemenea masură, solicită reținerea procesului spre judecare si admiterea apelului având drept consecință respingerea acțiunii ințtiale a reclamantelor P. M. G. și F. A..
În motivarea cererii de intervenție s-a arătat:
Atât intimatele cât si intervenientul V. M. M., sunt moștenitorii autorilor inițiali, V. D. și V. C., proprietarii unei suprafețe de 5,5 ha de teren situat în zona Ciric. Procedura de revendicare a fost inițiată în anul 1991, când V. M., tatăl intervenientului V. M. M., a obținut prin Hotărârea 1692/1017/A/l993 reconstituirea dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe de 5,5 ha de teren pe vechiul amplasament. Ulterior, acesta obține si Decizia civilă nr.728/03.1 1.2006, prin care C. Municipală de Fond Funciar era obligată să îl pună în posesie pe vechiul amplasament prin aceeași hotărâre, fiind instituită și obligația Comisiei Județene de a elibera titlul de proprietate.
În anul 2008, Weier I. și V. R., pe de o parte, în calitate de moștenitori si F. A. și P. M. G. pe de altă parte, tot în calitate de moștenitori, contestă hotărârea emisă de C. Județeană în favoarea lui V. M., în urma contestațiilor fiind pronunțate doua hotărâri de către Tribunalul Iași: Deciziile civile nr. 393/2010 și nr.409/2010.
În cadrul Deciziei civile nr.393 din 26.02.2010, Tribunalul Iași respinge recursul declarat de F. A. și P. M. G., păstrând sentința civilă 7483/23.05.2009 a Judecătoriei Iași, care respinsese pe fond cererea de reconstitute formulată de cele două.
Din cuprinsul acestei motivări, se constată că F. A. și Purtuc M. G. au formulat o cerere înregistrată sub nr._/18.03.1091, soluționată de C. Municipală de Fond Funciar Iași printr-un referat cu propunere de invalidare. Acest referat a fost contestat atât de F. si Purtuc, cât și de V. M. si de V. O. (autoarea celorlalti moștenitori Weier I. si V. R.). Contestația a fost înregistrată sub nr.43 140/24.09.1991 și a fost soluționată de C. Județeană de Fond Funciar prin Hotărârea nr. 1692/1991. Reclamantele nu au înțeles să folosească procedura specială administrativ-jurisdicțională și au apreciat că se pot adresa direct instanței pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
Astfel. initial este necesară formularea unei cereri privind reconstituirea
dreptului de proprietate în conformitate cu dispozitiile art.9 din Legea 18/1991. Cererea urmeaza să fie soluționată de către C. Locala de Fond Funciar printr-o propunere de validare sau invalidare. Conform art.27 alin 3 si art.80 alin. 1 din Regulament, împotriva acestei propuneri se putea face contestatie. Contestatia formulată urma să fie soluționată de C. Județeană de Fond Funciar printr-o hotărâre. în cazul în care cererea nu a fost validată de către C. Județeană de Fond Funciar, solicitantul reconstituirii avea posibilitatea de a formula potrivit art. 53 din Legea 18/1991, plângere la Judecătorie împotriva hotărârii, într-un termen de 30 de zile de la comunicare.
Această procedură adminsitrativ-jurisdicțională descrisă mai sus era obligatorie, astfel încât nerespectarea integrală duce la inadmisibilitatea ulterioară a unei cereri de reconstituire.
Intervenientul a solicitat să se observe că la acel moment doar V. M. a înțeles să uziteze de aceasta procedură, F. A. și Purtuc M. G. neințelegând să mai continue procedura descrisă anterior.
Hotărârea nr. 1674/04.05.2010 a fost emisă în baza Deciziei civile nr.409 din 02.03.2010 a Tribunalului Iași. Din dispozitivul acestei Decizii reiese obligația Comisiei Județene de a emite o hotărâre exclusiv în beneficiul lui V. M. si V. O.. Intimatele din prezenta cauză au solicitat și ele emiterea unei hotărâri, astfel încât au promovat o acțiune înregistrată pe rolul instanțelor sub nr._, în care au solicitat anularea parțiala a Hotărârii emise în favoarea lui V. M. M. și R. V.. Instanța de fond a respins anularea parțială a acestei Hotărâri, soluția fiind păstrată și în fața instanței de control. De altfel, cele două intimate au mai primit Hotărârea nr. 670/01.02.2011. Este foarte adevarat că titlul de proprietate se emite pe numele tuturor moștenitorilor, cu o singura conditie, ca aceștia sa fi formulat cerere, iar în situația în care aceasta a fost invalidată, mostenitorii, separați sau împreună, să respecte algoritmul prevăzut de legislația fondului funciar.
Cu referire la prezenta cauză, înțelege să invoce în sprijinul recurentei următoarele aspecte:
1.În mod evident, intervenientul V. M. M. își justifică poziția de a fi introdusă în cauză ca persoană care poate solicita un drept în raport cu
cererea formulată de către P. M. G. și F. A.,
2.Avându-se in vedere obiectul inițial al cererii, cât și susținerile celor două intimate, instanța de fond era obligată să dispună introducerea în cauză a tuturor moștenitorilor care ar fi putut justifica un interes (inclusiv al numitului R. V.)
3.În situația în care instanța ar fi analizat succesiunea hotărârilor invocate de intimate la fond, trebuia să rețină că acestea s-au judecat în cadrul cauzelor înregistrate sub nr._, nr._/245/2008 și cauzei nr._/245/2011 și astfel există autoritate de lucru judecat în ceea ce priveste acțiunea inițială.
Pe fondul cauzei, înțelege să invoce Hotărârea nr.2/29.01.2013, emisă de C. Județeană de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor din Iași, prin aceasta hotărâre luându-se act de Sentința civila nr.3649/16.02.2012, pronunțată în dosarul Judecătoriei Iași nr._/245/2011 și sentința civilă nr._/10.09.2010, pronunțată în dosarul Judecătoriei Iași nr._/245/2010.
În cadrul Sentinței civile nr._/10.09.2010 pronunțată în dosarului Judecătoriei Iași nr._/245/2010 a fost admisă acțiunea formulată de F. A. și P. M. G., fiind obligată C. Județeană de Fond Funciar la soluționarea contestației înregistrate sub nr.43 140/24.09.1991.
Prin Hotărârea 770/01.03.2011, C. Județeană de Fond Funciar a respins cererea formulată de F. A. si Purtuc M. G., privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha de teren situată pe raza muncipiului Iași.
În cadrul acestor hotărâri, atât Comisiile Județene de aplicare a fondului
funciar cât și instanțele de judecată au analizat și au respins într-un final cererile formulate de cele două intimate, astfel incât intervenientul solicit să se observe că în urma adoptării Hotărârii 2/29.01.2013, C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași și-a îndeplinit teoretic pentru a doua oară obligația, prezenta procedură generând un cerc vicios prin care intimatele, cu rea-credință, încearcă să denatureze situația reală, prin omiterea menționarii unor hotărâri, dar și a unor etape procesuale în care au fost implicate.
Pentru toate aceste considerente, intervenientul solicită admiterea cererii de intervenție în interes alăturat și, în situația în care aceasta va fi admisă în principiu, pe fond este de acord cu admiterea apelului declarat de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor Iași având drept consecință desființarea Sentinței Judecătoriei Iași.
În dovedirea cererii sale, intervenientul a solicitat proba cu înscrisuri.
Analizând cauza de față, tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește excepțiile autorității de lucru judecat și a lipsei de interes în promovarea prezentei acțiuni, instanța constată că acestea sunt neîntemeiate.
Nu există autoritate de lucru judecat în cauză întrucât obiectul prezentei cauze îl constituie plângerea împotriva Hotărârii nr. 2/29.01.2013 a Comisiei Județene de Fond Funciar Iași, iar anterior s-au judecat și soluționat plângeri ale părților împotriva altor hotărâri ale Comisie Județene.
De asemenea, reclamantele justifică interes în promovarea acțiunii, întrucât doresc soluționarea pe fond a cererii lor de reconstituire a dreptului lor de proprietate.
Pe fondul cauzei, instanța reține că prin cererea inițială, reclamantele P. M. G. și F. A. au formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 2/29.01.2013 emisă de C. Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, întrucât nu li s-a soluționat contestație formulată de ele.
În Hotărârea nr. 2/29.01.2013 s-a menționat că s-a luat de sentința civilă nr. 3649/16.02.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2011 și de sentința civilă nr._ pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2010 și s-a respins contestația înregistrată sub nr._/24.09.1991la C. municipală de Fond Funciar Iași a doamnelor F. A. și P. M. privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha teren situat pe raza municipiului Iași.
În motivarea soluției de respingere C. Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor a reținut ca singure motive, următoarele:
„ Având în vedere sentința civilă nr._ pronunțată în dosarul nr._/245/2010 prin care C. Județeană de fond funciar a fost obligată la soluționarea contestației înregistrată sub nr._/24.09.1991 formulată împotriva propunerii de invalidare a cererii înregistrată sub nr._/18.03.1991 de către C. municipală de fond funciar Iași
Având în vedere că, contestația înregistrată sub nr._/24.09.1991 formulată împotriva propunerii de invalidare a cererii înregistrată sub numărul_/18.03.1991 de către C. municipală de fond funciar Iași a fost soluționată, fiind adoptate Hotărârile Comisiei județene de fond funciar Iași din anul 1991”
Prin sentința civilă nr._/10.09.2010 Judecătoria Iași a admis acțiunea formulată de F. A. și P. M. G., împotriva pârâtei C. Județeană Iași de Fond Funciar și a obligat pârâta la soluționarea contestației înregistrată sub nr._ din 24.09.1991 și formulată împotriva propunerii de invalidare a cererii înregistrată sub nr._/18.03.1991, de către C. Municipală Iași de fond funciar.
S-a reținut și în acea hotărâre că reclamanții au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha, situată în zona Ciric Iași în calitate de moștenitori a foștilor proprietari, cerere înregistrată sub nr._/18.03.1991, la aceasta fiind anexate înscrisuri doveditoare cu privire la teren și acte de stare civilă,cerere soluționată până în prezent prin invalidare de către C. Municipală Iași de fond funciar conform art. 5 lit. h din H.G. nr. 890/2005. C. locală de fond funciar deși a prezentat spre aprobare și validare Comisiei județene Iași de fond funciar situațiile definitive, împreună cu documentația necesară, nu s-a soluționat până în prezent contestația lor înregistrată sub nr._/24.09.1991 la nivelul acestei comisii locale
Conform art. 6 lit. e din H.G. nr. 890/2005, Comisiile județene de fond funciar validează sau invalidează propunerile comisiilor locale, împreună cu proiectele de delimitare și parcelare.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 27 alin. 7, din același act normativ, „după analizare, comisia județeană, prin hotărâre, va soluționa contestațiile, va valida sau invalida propunerile, în termen de 30 de zile de la primire și le va transmite prin delegat, în termen de 3 zile, comisiilor locale (…).”
Și în cauza înregistrată sub nr._/245/2010 C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași a formulat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că a soluționat contestația înregistrată sub nr._/1991 la Primăria Municipiului Iași, formulată împotriva propunerii de invalidare a cererii privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de_ m.p., situată în municipiul Iași, zona Ciric, prin emiterea Hotărârii nr._ .
Reclamantele împreună cu V. M. și V. O. au formulat cerere înregistrată sub nr._/1991, la Primăria municipiului Iași, prin care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha teren situată în municipiul Iași, zona Ciric.
Reclamantele împreună cu unchiul lor V. M. și cu mătușa lor V. O. au solicitat prin cererea înregistrată la Primăria Iași sub nr._/18.03.1991, reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul situat în Iași, zona Ciric, teren ce a aparținut bunicilor V. C. și O..
Împotriva referatului cu propunere de invalidare emis de C. municipală de fond funciar Iași toți cei patru au formulat contestație înregistrată sub nr._/24.09.1991.
Prin hotărârea nr. 1692/1993, data de C. Județeană de fond funciar Iași a fost soluționată doar contestația formulata de către V. M. si s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de_ mp situata in zona Ciric.
În condițiile în care prin hotărârea menționată a fost soluționată doar contestația formulata de V. M. nu și contestația formulată de reclamante, deși fusese făcută prin aceeași cerere cu V. M. nu a fost reținuta susținerea recurentei ca și-a îndeplinit obligația legală și a soluționat contestația reclamantelor înregistrata sub nr._/24.09.1991.
Potrivit art. 27 alin. 7 din HG nr. 890/2005 C. Județeană de fond funciar avea obligația de a soluționa contestația formulata împotriva propunerii formulata de către C. Municipala de fond funciar și de a valida sau de a invalida propunerile in termen de 30 de zile de la primire. Asupra contestației C. Județeană de fond funciar era obligata să se pronunțe prin hotărâre prin care sa respingă sau sa admită in tot sau in parte contestația.
S-a reținut cu autoritate de lucru judecat că apelanta din prezenta cauză nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de dispoziția legală și nu a soluționat prin hotărâre contestația formulată și de reclamante și înregistrată sub nr._/24.09.1991, iar faptul că ulterior V. M. și V. O. au formulat din nou cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha teren situată în Iași zona Ciric, cereri care au fost soluționate de către recurentă nu este de natură să înlăture obligația recurentei de a soluționa contestația formulată de către reclamante împotriva propunerii Comisiei Municipale Iași de fond funciar de invalidare a cererii lor de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața menționată anterior.
Din motivarea Hotărârii nr. 2/29.01.2013 emisă de C. Județeană de Fond Funciar Iași nu rezultă că ar fi fost analizată și soluționată prin respingere – pe fond – contestația formulată de F. A. și P. M. G., ci pentru faptul că ar fi fost soluționată anterior prin hotărâri anterioare, în condițiile în care prin hotărâre irevocabilă s-a reținut că nu a fost soluționată contestație lor și C. a fost obligată să o soluționeze pe fond prin admitere sau respingere.
Față de aceste considerente, tribunalul, în baza dispozițiilor art. 480 din Noul Cod de Procedură Civilă, va respinge apelul formulat de pârâta C. Județeană de Fond Funciar Iași împotriva sentinței civile nr._/28.06.2013 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o va păstra, precum și cererea de intervenție accesorie formulată de V. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile autorității de lucru judecat, a lipsei de coparticipare procesuală pasivă.
Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de V. M..
Respinge apelul formulat de pârâta C. Județeană de Fond Funciar Iași împotriva sentinței civile nr._/28.06.2013 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o păstrează.
Obligă apelanta și intervenientul să plătească intimatelor P. M. G. și F. A. să le plătească suma de 922 lei, cheltuieli de judecată în apel(onorariu de avocat).
Pronunțată azi 15.04. 2014; con fart. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, soluția va fi pusă la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.
Președinte Judecător Grefier
A.C. A.M. B.I.
Redactat: A.C.
2 ex/08.07.2014
Judecător de fond:G. A., Judecătoria Iași
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1547/2014. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 548/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








