Fond funciar. Decizia nr. 847/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 847/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 16553/245/2005*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 04 Noiembrie 2014
Președinte - M. C.
Judecător - E.-C. P.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 847/2014
Pe rol judecarea apelului civil declarat de către R. D., R. C., R. A., G. T., G. V. V., G. V., G. A. M. și C. V. B. împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria Iași la data de 29.05.2014, intimați fiind F. G. și F. G. I., cauza având ca obiect fond funciar, APEL LA ÎNCHEIERE.
Susținerile apelanților au avut loc în ședința publică din data de 14.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 21.10.2014, pentru data de 28.10.2014 și respectiv pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin incheierea pronunțată de Judecătoria Iasi la data de 29.05.2014 in dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
„Respinge cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenții R. D., R. C., R. A., G. T., G. V. V., G. V., G. A. M. și C. V. B..
cu privire la sentința civilă nr. 6193/28.04.2009 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul civil nr._ .”
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond următoarele
„În ceea ce privește solicitarea petenților de a se completa omisiunea strecurată în dispozitivul sentinței cu privire la domiciliul reclamantului și de a se dispune adăugarea mențiunii privind domiciliul real al reclamantului F. G. modificând paragraful "respinge cererea reclamantului F. G. domiciliat în Bacău, .>. I. S. 66, formulată în contradictoriu cu pârâții..." în forma "respinge cererea reclamantului F. «G., domiciliat în ., cu domiciliul procedural ales în Bacău, ., formulată în contradictoriu cu pârâții...” instanța constată că citarea reclamantului F. G. s-a realizat la adresa indicată în acțiune, respectiv în Bacău ., nr.66, această adresă fiind și cea indicată în dispozitivul sentinței civile nr. 6193/28.04.2009 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul civil nr._ .
Cu privire la solicitarea petenților de îndreptare a erorii materiale strecurate în motivarea sentinței în fila 2 paragraful 2, în sensul că reclamantul a cărui lipsă de calitate procesuală activă a fost constatată de instanță este F. loan și nu F. G. Ghe. cum din eroare s-a menționat în acest paragraf, dispunând modificarea celui de-al doilea paragraf din considerentele sentinței din forma "La termenul din 17.01.2007 după repunerea pe rol a cauzei în vederea judecării cererii de partaj, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei județene de fond funciar, excepția lipsei calității procesuale active a numitului F. G. Ghe. și a dispus scoaterea lor de pe citativul dosarului." în forma "La termenul din 17.01.2007 după repunerea pe rol a cauzei în vederea judecării cererii de partaj, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei județene de fond funciar, excepția lipsei calității procesuale active a numitului F. loan și a dispus scoaterea lui de pe citativul dosarului, instanța constată că acest motiv nu constituie cauză de îndreptare eroare materială potrivit dispozițiilor art. 281 din vechiul Cod de procedură civilă,,
Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel pârâții R. D., R. C., R. A., G. T., G. V. V., G. V., G. A. M. și C. V. B. care au solicitat admiterea apelului si admiterea cererii de indreptare a erorii materiale .
Arata apelanții, in esență, că in mod gresit prima instanta nu a avut in vedere ca in dispozitivul sentintei civile nr. 6193/28.04.2009 pronunțată de Judecătoria Iași trebuia trecută si adresa de domiciliu a intimatului F. G. respectiv ., care rezulta din procura autentificata sub nr. 10/05.01.1998 ,depusă la fila 7 dosar fond
De asemenea, apelanții consideră că nu s-a avut in vedere de prima instanță ca s- a trecut gresit ( in considerentele sentinței nr. 6193/28.04.2009 pronunțată de Judecătoria Iași) numele reclamantului fata de care s-a admis excepția lipsei calității procesual active, acesta fiind corect F. G. I. și nu F. G. GHEORHE, cum eronat s-a trecut
În apel nu s-au administrat probe noi .
Intimatii nu au depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, Tribunalul constată că apelul este întemeiat, respectiv in limitele și motivat de considerentele ce vor fi expuse in continuare .
In prezenta cauză Tribunalul constată că prin cererea înregistrată la data de 21.03.2014 petenții R. D., R. C., R. A., G. T., G. V. V., G. V., G. A. M. și C. V. B. au solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 6193/28.04.2009 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul civil nr._ .
Petenții au invocat că prin cererea de chemare în judecată promovată inițial de către reclamanții F. G. și F. loan s-a indicat un singur domiciliu pentru ambii reclamanți respectiv Bacău, .>S. 66 dar în procura autentificată sub nr. 10 din 5 ianuarie 1998 la BNP R. A. se arată că numitul F. G. are domiciliul în ., adresa din Bacău, .>S. 66 fiind în realitate adresa de domiciliu a numitului F. loan, care fusese mandatat de tatăl său, F. G., pentru a promova acțiunea ce face obiectul prezentei cauze..Pentru aceste motive au solicitat să se completeze omisiunea strecurată în dispozitivul sentinței cu privire la domiciliul reclamantului și să se dispună adăugarea mențiunii privind domiciliul real al reclamantului F. G. .
De asemenea, au solicitat petenții si îndreptarea erorii materiale strecurate în motivarea sentinței în fila 2 paragraful 2 în sensul că reclamantul a cărui lipsă de calitate procesuală activă a fost constatată de instanță este F. loan și nu F. G. Ghe. cum din eroare s-a menționat în acest paragraf, dispunând modificarea celui de-al doilea paragraf din considerentele sentinței din forma "La termenul din 17.01.2007 după repunerea pe rol a cauzei în vederea judecării cererii de partaj, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei județene de fond funciar, excepția lipsei calității procesuale active a numitului F. G. Ghe. și a dispus scoaterea lor de pe citativul dosarului." în forma "La termenul din 17.01.2007 după repunerea pe rol a cauzei în vederea judecării cererii de partaj, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei județene de fond funciar, excepția lipsei calității procesuale active a numitului F. loan și a dispus scoaterea lui de pe citativul dosarului." Petenții au susținut că solicită îndreptarea acestei erori materiale pentru a nu exista contradicții între considerentele sentinței și dispozitivul acesteia.
Tribunalul constata ca analiza actelor dosarului relevă că in mod vadit nelegal prima instanța a respins cererea de indreptare a erorii materiale strecurate în considerentele sentinței civile nr. 6193/28.04.2009 pronunțată de Judecătoria Iași la alineatul al doilea de la pagina 2, eroare relativa la numele reclamantului fata de care s-a admis excepția lipsei calității procesual active, acesta fiind corect F. G. I. și nu F. G. GHEORHE, cum eronat s-a trecut .
Potrivit art. 281 Cod procedura civila, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea si sustinerile partilor sau cele de calcul, precum si orice alte erori materiale din hotarari sau încheieri pot fi indreptate din oficiu sau la cerere.Textul de lege are in vedere erorile materiale si omisiunile ce pot fi îndreptate fara a duce la o schimbare a solutiei data în dosar.
Posibilitatea înlaturarii, indreptarii erorilor materiale oricand (nelimitata în timp) se justifica prin efectele reduse ale acestei operatiuni, asupra sensului dispozitiei din hotarare .
In consecință Tribunalul constata că, in justa aplicare a art. 281 Cod procedura civila (in forma in vigoare la data pronuntarii sentintei civile nr. 6193/28.04.2009 de Judecătoria Iași), se impune ,in baza art . 296 Cod procedura civila, admiterea apelului împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria Iași la data de 29.05.2014, încheiere ce va fi schimbată în tot.
Se va admite în parte cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 6193/28.04.2009 formulată de pârâții R. D., R. C., R. A., G. T., G. V. V., G. V., G. A. M. și C. V. B..
Se va dispune îndreptarea erorii materiale, strecurate în considerentele sentinței civile nr. 6193/28.04.2009 ,pronunțată de Judecătoria Iași la alineatul al doilea de la pagina 2, în sensul că se va menționa „La termenul din 17.01.2007 după repunerea pe rol a cauzei în vederea judecării cererii de partaj instanța a admis….excepția lipsei calității procesuale active a numitului F. G. I.….” în loc de „La termenul din 17.01.2007 după repunerea pe rol a cauzei în vederea judecării cererii de partaj instanța a admis….excepția lipsei calității procesuale active a numitului F. G. Ghe.” ,cum din eroare s-a menționat.
Tribunalul constata insa, ca aplicarea riguroasă a disp.art 281 Cod procedura civila,impune a se respinge cererea petenților de îndreptare a erorii materiale în ceea ce privește domiciliul reclamantului F. G. ,atât timp cât domiciliul trecut in dispozitivul sentinței civile nr. 6193/28.04.2009 este cel indicat de reclamant in cuprinsul cererii de chemare in judecată respectiv in Bacău, .>S. 66.
Tribunalul observă că reclamantul F. G., potrivit art 93 C.pr. civ . și-a ales pentru comunicarea actelor de procedura, acest domiciliul la momentul promovarii cererii de chemare in judecată astfel cum rezulta din dosarul_ al Judecătoriei Iași, atașat la acest dosar .Prin urmare, in mod corect acelasi domiciliu a fost indicat și in dispozitivul sentinței civile nr. 6193/28.04.2009 .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de apel formulată de pârâții R. D., R. C., R. A., G. T., G. V. V., G. V., G. A. M. și C. V. B. împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria Iași la data de 29.05.2014, încheiere pe care o schimbă în tot și în consecință:
Admite în parte cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 6193/28.04.2009 formulată de pârâții R. D., R. C., R. A., G. T., G. V. V., G. V., G. A. M. și C. V. B..
Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele sentinței civile nr. 6193/28.04.2009 pronunțată de Judecătoria Iași la alineatul al doilea de la pagina 2 în sensul că se va menționa „La termenul din 17.01.2007 după repunerea pe rol a cauzei în vederea judecării cererii de partaj instanța a admis….excepția lipsei calității procesuale active a numitului F. G. I.….” în loc de „La termenul din 17.01.2007 după repunerea pe rol a cauzei în vederea judecării cererii de partaj instanța a admis….excepția lipsei calității procesuale active a numitului F. G. Ghe.” cum din eroare s-a menționat.
Respinge cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 6193/28.04.2009 în ceea ce privește domiciliul reclamantului F. G..
Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în sedință publică azi, 04.11.2014.
Președinte, M. C. | Judecător, E.-C. P. | |
Grefier, O. S. |
Red PEC /14 EX /12.01.2015/ JUD FOND C. C.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1473/2014. Tribunalul IAŞI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|








