Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 477/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 477/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 11148/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 16 Aprilie 2015
Președinte - E.-C. P.
Judecător - L. H.
Judecător - M. C.
Grefier - F. L. I.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 477/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent D. P. și pe intimat B. V., intimat ., având ca obiect constatare nulitate act juridic contract; daune morale.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 24.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 01.04.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 08.04.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 16.04.2015, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr._/08.11.2013, pronunțată de Judecătoria Iași, s-au dispus următoarele:
„Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes în promovarea prezentei acțiuni, excepție invocată de pârâți, prin întâmpinare.
Admite în parte excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ., referitor la capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat acordarea de daune morale.
Respinge acest capăt de cerere în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în . ., . formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a societății pârâte în raport de capătul de cerere referitor la constatare nulitate absolută.
Admite în parte acțiunea promovată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții.
Admite capătul de cerere chemare în judecată referitor la anulare act formulată de reclamanta B. V., domiciliată în Iași, ., ., . și domiciliul ales la cabinet avocat P. C., prin avocat, cu sediul în Iași, . nr.8, ., în contradictoriu cu pârâtul D. P., domiciliat în Iași, . ., . în Norvegia și sediul avocatului ales L. Nicolaiță R. în Iași, ..4, . IV, mezanin, birou nr.6 și pârâta ..
Constată nulitatea absolută a contractului intitulat „ comodat” autentificat la BNP I. P. la data de 18.01.2008.
Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la acordarea de daune morale în valoare de 5000 euro, echivalent în lei la data plății, în contradictoriu cu pârâtul D. P..
Admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.
Obligă pârâtul D. P. în solidar cu pârâta ., la plata sumei de 52,5 lei cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă, reprezentând contravaloare taxă de timbru 51 lei, timbru judiciar 1,5 lei, aferente capătului de cerere referitor la anularea contractului comodat.
Respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloare taxă de timbru și timbru aferente capătului de cerere referitor la acordarea de daune morale. Constată că reclamanta a beneficiat de ajutor public pentru suma globală ( taxă de timbru aferentă ambelor capete de cerere ) și timbru judiciar de 1422 lei și respectiv 5 lei.
Respinge ca neîntemeiată cererea de acordare contravaloare onorariu avocat reclamantă.
Obligă reclamanta la plata sumei de 1300 lei cheltuieli efectuate de pârâți, 650 lei pentru pârâtul D. P., iar 650 lei pentru ., conform chitanțelor 123 din 27.06.2012 și 124 din 6.07.2012.”
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
„Analizând cu prioritate excepțiile de procedură invocate de părți, în temeiul art. 137 alin.2 C.pr.civ, instanța reține următoarele:
Referitor la excepția lipsei de interes a promovării prezente acțiuni, prin prisma cnsiderațiilor invocate de pârâți ( referitoare la inexistența unei finalități concrete în contextul constatării lipsei unei semnături din tabel, restul urmând a își produce efectele, constituind majoritate în sensul cerut de legea 230/2007), instanța reține că această excepție are caracter neîntemeiat și urmează a o respinge în consecință. Astfel, motivul invocat de pârâți constituie o apărare de fond care nu poate fi evaluată decât în contextul interpretării semnificației actului juridic, al naturii acestuia și a condițiilor de valabilitate cerute de lege. Mai mult, instanța constată că reclamanta a justificat interesul său în raport de ambele capete de cerere formulate, contractul de comodat având o influență directă asupra folosinței spațiului existent în proprietatea comună a locatarilor, iar ridicarea mansardei realizându-se chiar deasupra nivelului său ( urmând a fi stabilită modalitatea concretă de ridicare a construcției și implicațiile acesteia în raport de aspectele descrise de reclamantă).
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ., instanța constată că aceasta trebuie raportată pe de o parte la capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute, iar pe de altă parte la capătul de cerere referitor la acordarea de daune morale. Dacă în raport de primul capăt de cerere, reclamanta a demonstrat calitatea procesuală a pârâtei, denumirea societății regăsindu-se chiar în cadrul contractului de comodat, în privința capătului de cerere referitor la acordarea de daune morale reclamanta nu a reușit într-adevăr să probeze existența unei identități între executantul real al lucrărilor de construcții și societatea pârâtă chemată în judecată. Astfel, nu au fost depuse nici un fel de înscrisuri și nici nu au fost furnizate nici un fel de alte probe apte a susține identitatea între persoanele indicate, pentru a justifica o calitate procesuală pasivă a pârâtei . ( sarcina probei aparținând neîndoielnic reclamantei). Pe cale de consecință, instanța urmează a admite în parte excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ., referitor la capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat acordarea de daune morale și a respinge acest capăt de cerere în contradictoriu cu pârâta ., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. De asemenea, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a societății pârâte în raport de capătul de cerere referitor la constatare nulitate absolută.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare_/1992, reclamanta a devenit proprietara imobilului, compus din 2 camere, cu o suprafață utilă de 51,75 mp precum și asupra unei cote indivize de 5,72% din suprafața de folosință comună a imobilului ( 18,86 mp teren), imobil situat în Iași, ., ., ..
Prin contractul intitulat contract de „comodat”, membrii asociației de proprietari din condominiul, aflat la adresa S. S. nr.28, punct termic 5 Gară, reprezentați prin administrator F. D. C., au negociat și semnat cu pârâții din prezenta acțiune darea acordului locatarilor în sensul construirii pe planșeul de deasupra ultimului etaj ( 3 din 3) a unei mansarde locuibile. S-a prevăzut că investitorul va construi mansarda doar după expertizarea blocului și obținerea autorizației de construcție, obligându-se la o . prestații în schimbul cedării folosinței ( zugrăvirea pereților, casei scării, vopsirea balustradelor, înlocuirea ușilor de la .-a stipulat că actul este valabil doar împreună cu declarațiile notariale ale părților și tabelul de semnături al locatarilor proprietari. S-a mai prevăzut că apartamentele vor reveni în proprietate investitorului, urmând ca acesta să dețină în mod corespunzător o cotă parte din dreptul de folosință teren aferent construcției și o cotă parte indiviză din proprietatea comună.
Contractul a fost autentificat la data de 18.01.2008 sub numărul 143 de BNP I. P..
În baza acestuia, investitorul a obținut autorizație de construire mansardă, a efectuat lucrările efective de mansardare, dotare cu utilități, a realizat un act de partaj voluntar referitor la proprietatea imobilului, construit pe planșeul blocului deasupra nivelului 3, cu numita C. O. A. E. ( ulterior unui act de dezmembrare imobil construit), solicitând ulterior înscrierea dreptului de proprietate asupra apartamentelor mansardate, în Cartea Funciară.
Se poate observa că nu toate motivele de nulitate invocate de reclamantă, au în esență această natură juridică. Astfel, neîndeplinirea obligațiilor asumate de una dintre părțile unui contract nu poate atrage ca sancțiune nulitatea (ce vizează respectarea condițiilor de validitate, fie ele de fond, fie de formă, la încheierea unui act juridic), ci poate ridica problema răspunderii contractuale.
Analizând punctual motivele invocate, instanța va reține următoarele:
Cu privire la lipsa obiectului, deși obiectul unui act juridic constituie fără urmă de îndoială una dintre condițiile de validitate ale acestuia, trebuind să existe, să fie determinat sau determinabil, licit și moral și să aparțină (în actele translative de proprietate) celui care se obligă, instanța constată că acesta este definit corespunzător, rezultând din întregul conținut al actului supus analizei. Astfel, nu există nici o urmă de îndoială asupra faptului că planșeul situat deasupra nivelului 3 din 3 este cel din blocul administrat de asociația de proprietari din condominiul aflat la adresa S. S. nr.28, punct termic 5 Gară, iar tabelul semnăturilor evidențiază scara corespunzătoare și blocul cu privire la care s-ar fi manifestat intenția părților.
Cu privire la caracterul fals al cauzei, părțile urmărind în realitate transmiterea dreptului de proprietate asupra condominiului, instanța reține că potrivit art. 967 alin 2 C.civ cauza se prezumă a fi valabilă, partea interesată urmând a proba caracterul fals al acesteia. cauza nu este reală ci falsă dacă există eroare asupra motivului determinant, adică asupra scopului mediat. Cu toate acestea, sancțiunea aferentă este nulitatea relativă, însă numai dacă sunt întrunite condițiile erorii grave viciu de consimțământ. Din motivarea reclamantei transpare totuși o încercare de contestare a caracterului licit al cauzei. Instanța va realiza aceeași observație referitoare la prezumarea caracterului licit și inexistența unor probe concludente referitoare la fraudarea dispozițiilor legale, nici una dintre probele administrate nesusținând ideea transmiterii dreptului de proprietate asupra planșeului. Intrucât motivarea erorii obstacol ( prin prisma convingerii semnării unui act de cedare a folosinței planșeului și semnării în realitate a unui act translativ de proprietate) și a cauzei ilicite este identică, instanța va realiza încadrarea juridică a motivului în cauza ilicită, prin prisma motivelor invocate de parte.
Cu privire la susținerile referitoare la lipsa totală a consimțământului reclamantei, ca motiv de nulitate absolută, instanța reține următoarele:
Reprezentând o condiție de valabilitate a actului juridic, manifestarea de voință în sensul încheierii unui act juridic trebui să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat și să nu fie alterat de un viciu de consimțământ. Consimțământul lipsește cu desăvârșire în cazul în care manifestarea de voință s-a realizat fără intenția de a produce efecte juridice, precum și în situația în care intervine eroarea obstacol.
Cercetând natura juridică a actului intitulat comodat, instanța va realiza următoarele notări prealabile: urmărind scopul instituirii unei coproprietăți forțate ( în cazuol condominiilor) se va reține faptul că acesta este reprezentat de conservarea și folosirea netulburată a spațiilor accesorii indispensabile folosirii spațiilor principale. Astfel, părți din imobilul cu destinație de locuit, compus din mai multe apartamente - ca holul de intrare, lift, scări, acoperiș și țevăraie, constituie tot atâtea bunuri accesorii indispensabile exercițiului dreptului de proprietate asupra bunurilor principale: apartamentele.
Cu privire la planșeul situat deasupra blocului se pune întrebarea dacă acesta poate reprezenta un spațiu caracterizat de atributele dreptului de coproprietate forțată sau poate constitui, la un anumit moment o coproprietate asupra căreia părțile au posibilitatea de a dispune cu respectarea regulilor specifice. Urmărind deciziile de îndrumare ale Tribunalului Suprem din 1969 și 1977 în materie civilă se va reține că în situații excepționale, atât timp cât în cazul concret dedus judecății se poate observa că spațiul în sine nu constituie în toate cazurile și nediferențiat o coproprietate forțată și perpetuă, putând fi împărțit prin destinația ce urmează a îi fi dată, prin excederea suprafeței absolut necesare exploatării comune. Instanța reține că în prezenta cauză nu există probe apte a susține o translare a coproprietății forțate în coproprietate obișnuită. Cu toate acestea, pentru a se ajunge la o atare construcție juridică și pentru realizarea unui partaj efectiv se impune ca fiecare coproprietar să înstrăineze efectiv partea sa din coproprietatea comună pe bază de act de dispoziție individual.
Nu trebuie pierdut din vedere că ceea ce prevede actul juridic atacat în cadrul prezentei acțiuni este cedarea folosinței asupra planșeului pentru ridicarea efectivă a imobilelor cu destinație de locuit. Desigur, această cedare a folosinței trebuie privită prin prisma finalității efective pe care o atare - exploatarea apartamentelor din mansardă nu s-ar putea niciodată realiza în absența folosinței planșeului, folosința echivalând în acest caz concret cu o veritabilă ingerință în exercițiul dreptului de proprietate. Astfel, prin prisma finalității cedării folosinței se ajunge la încheierea unui veritabil act de administrare și nu de conservare a proprietății comune.
Studiind reglementarea în vigoare la data încheierii contractului de comodat, instanța reține că dreptul de locațiune perpetuă este interzis de lege ( fiind sancționat cu nulitatea absolută) și că în accepțiunea practicii judiciare s-a stabilit că orice locațiune pe o durată mai mare de 5 ani constituie un act de dispoziție și nu unul de administrare cu toate consecințele ce decurg din această clasificare juridică.
Cercetând scopul asociației de proprietari, instanța va reține că în acord cu prevederile legii 230/2007, asociatia este persoana juridica, al cărei obiect de activitate nu este ales ci este dat de lege: administrare si conservare.Cum în speță este vorba de un imobil . o asociație de proprietari, pentru luarea deciziilor sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociaților de proprietari și nu cum greșit susține reclamanta, dispozițiile dreptului comun din materia actelor translative de proprietate temei pe care de altfel și-au întemeiat și în drept cererea, respectiv art. 948 raportat la art. 971 C. civ.
Potrivit art. 1 și art. 2 din Legea nr. 230/2007 reglementează aspectele juridice, economice și tehnice cu privire la înființarea, organizarea și funcționarea asociaților de proprietari, modul de administrare și exploatare, iar datorită stării de indiviziune forțată, proprietarii au obligația să ia măsuri cu privire la drepturile și obligațiile comune ce le revin tuturor asupra proprietății comune.
Se poate observa că încheierea contractului de comodat a fost realizată prin intermediul administratorului asociației, care nu a prezentat nici un fel de mandat special, în absența oricărei adunări generale ( pârâții nu au probat sub nici o formă discutarea efectivă a aspectelor legate de cedarea dreptului de folosință, declarațiile martorului I. L. și Bârnoveanu D. fiind în sensul prezentării posibilității discutării unui atare subiect fără o concretizare reală, într-un cadru formal solicitate de dispozițiile legale. Calitatea de membru a asociației de proprietari conferă atât drepturi cât și obligații, iar adunarea generală a proprietarilor membri ai asociației, așa cum este menționat în art. 27 lit. e) din legea specială expusă anterior, exercită atribuții care i-au fost date prin statut, prin acordul de asociere sau prin votul membrilor, toate numai în scopul administrării și bunei funcționări a clădirii.
În acord cu prevederile art. 31 din legea 230/2007, Președintele asociației de proprietari reprezintă asociația în derularea contractelor și își asumă obligații în numele acesteia. El reprezintă asociația de proprietari în relațiile cu terții, inclusiv în acțiunile inițiate de asociație împotriva unui proprietar care nu și-a îndeplinit obligațiile față de asociație sau în procesele inițiate de un proprietar care contestă o hotărâre a adunării generale a proprietarilor. Președintele asociației de proprietari supraveghează și urmărește aplicarea hotărârilor adunării generale, respectarea prevederilor statutului și acordului de asociere, precum și aplicarea deciziilor comitetului executiv. Acesta, în funcție de situație, poate propune comitetului executiv sau adunării generale, după caz, măsuri împotriva celor care nu respectă regulile, regulamentele, hotărârile și deciziile asociației de proprietari, conform prevederilor legale și statutare.
Potrivit Art. 39 din legea 230/2007, Proprietatea comună poate fi utilizată de către terți, persoane fizice sau juridice, de drept public ori de drept privat, numai cu acordul majorității proprietarilor membri ai asociației și al proprietarilor direct afectați de vecinătate, în baza unui contract de închiriere, de folosință sau de concesiune. Articolul trebuie obligatoriu corelat cu prevederile art.45 alin.(3)-(6) din Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr.7/1996, declarate neconstitutionaleprin decizia 1514/2011. astfel, potrivit art.3 lit.c) din Legea nr.230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, obiectul proprietatii comune fortate il constituie toate partile dintr-un condominiu care nu sunt apartamente sau spatii cu alta destinatie decat aceea de locuinta. Si prevederile art.649 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil arata ce parti comune fac obiectul coproprietatii fortate din cladirile cu mai multe etaje sau apartamente.
Astfel, potrivit acestui articol, *(1) Sunt considerate parti comune, in masura in care prin lege ori prin act juridic nu se prevede altfel:
a) terenul pe care se afla cladirea, compus atat din suprafata construita, cat si din cea neconstruita necesara, potrivit naturii sau destinatiei constructiei, pentru a asigura exploatarea normala a acesteia; pentru eventuala suprafata excedentara proprietarii sunt titularii unei coproprietati obisnuite;
b) fundatia, curtea interioara, structura, structura de rezistenta, peretii perimetrali si despartitori dintre proprietati si/sau spatiile comune, acoperisul, terasele, scarile si casa scarilor, holurile, pivnitele si subsolurile necompartimentate, rezervoarele de apa, centralele termice proprii si ascensoarele;
c) instalatiile de apa si canalizare, electrice, de telecomunicatii, de incalzire si de gaze de la bransament/racord pana la punctul de distributie catre partile aflate in proprietate exclusiva, canalele pluviale, paratrasnetele, antenele colective, precum si alte asemenea parti;
d) alte bunuri care, potrivit legii sau vointei partilor, sunt in folosinta .> (2) Cosurile de fum si de aerisire, precum si spatiile pentru spalatorii si uscatorii sunt considerate parti comune exclusiv pentru coproprietarii care utilizeaza aceste utilitati in conformitate cu proiectul cladirii.
Toate aceste parti comune sunt administrate de catre asociatia de proprietari, prin hotarari luate cu votul majoritatii proprietarilor locuintelor din cladire.
Daca regula o constituie instrainarea coproprietatii fortate odata cu bunul principal, art.45 din Legea nr.7/1996 prevede o derogare de la acest principiu, in sensul ca unele parti din coproprietatea fortata pot fi instrainate cu acordul a 2/3 dintre coproprietari, fiind schimbat astfel regimul juridic al acestora. Daca, . instituit o astfel de exceptie, Curtea constata ca regimul juridic al bunurilor coproprietate fortata nu poate fi schimbat decat cu consimtamantul tuturor proprietarilor din cladire. Asa fiind, Curtea constata ca instrainarea coproprietatii fortate cu votul majoritatii de 2/3 dintre proprietari echivaleaza practic cu o vanzare a bunului altuia, fara a exista consimtamantul proprietarilor care nu au votat sau au votat impotriva, avand drept consecinta incalcarea dispozitiilor art.44 din Constitutie.
Pentru identitate de rațiune cedarea pe o perioadă mai mare de 5 ani a dreptului de folosință asupra unei părți din proprietatea comună forțată presupune cu necesitate acordul tuturor coproprietarilor și nu a unei majorități instituite de lege. Aceasta este interpretarea care transpare din Decizia Curții Constituționale și care trebuie să fie instituită pentru toate textele de lege corelate cu legea cadastrului.
Or, din cercetarea actelor dosarului se poate observa că anterior semnării contractului de cedare folosință definitivă nu a existat nici o adunare convocată de asociație, cu alte cuvinte a lipsit cadrul legal esențial pentru exprimarea punctului de vedere al fiecărui coproprietar în cunoștință de cauză. Mai mult, simpla depunere la notariat a unui tabel copie xerox fără o prealabilă verificare a identității persoanelor care au semnat și fără o verificare a consimțământului acestora constituie o practică de evitat pentru viitoarele contracte de acest tip. Se poate observa că pârâții nu au reușit să probeze nici etapa prealabilă a informării corespunzătoare a tuturor coproprietarilor asupra intenției de cedare a folosinței mansardei.
De asemenea, nu trebuie pierdut din vedere faptul că pe lângă lipsa unui consimțământ al reclamantei ( care nici măcar nu a semnat tabelul centralizator, acesta fiind semnat de fiul său pentru convocarea la ședința de adunare generală în care urmau a fi discutate aspectele legate de o eventuală mansardare a blocului, astfel cum rezultă din declarația acestuia, ce se coroborează cu celelalte probe din dosar, înscrisurile depuse) actul a fost semnat de administrator și nu de președintele asociației, fiind încălcate atributele acordate expres de lege persoanelor din conducerea asociației de proprietari.
Instanța va reține că susținerile reclamantei referitoare la lipsa totală a consimțământului sunt reale, fiind susținute de probele administrate. Necesitatea consimțământului tuturor coproprietarilor rezultă din statuările din decizia de constituționalitate precitată și din scopul instituit de lege. Desigur există și modalități legale prevăzute în contrareplică pentru situațiile în care s-ar ajunge la un blocaj al unui potențial proiect de mansardare, respectiv suplinirea consimțământului pentru proprietarul care refuză abuziv ( aspect dovedit de partea interesată) să își dea acordul pentru realizarea de lucrări de reparare, construcție ce vizează părțile aflate în coproprietate comună.
Pe cale de consecință, instanța va admite acest capăt de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractului de comodat, pentru nerespectarea prevederilor legale exprese referitoare la consimțământul proprietarilor și în special al persoanelor direct implicate în utilizarea în această manieră a planșeului de deasupra ultimului nivel.
Referitor la capătul de cerere formulat de reclamantă cu privire la acordarea de daune morale, instanța reține că aceasta realizează o confuzie între rațiunea acordării daunelor morale și materiale. Astfel, daunele morale vizează atingerea adusă unor drepturi și valori nepatrimoniale și nu pot fi subsumate acestei categorii degradările invocate de reclamantă prin cererea inițială ( infiltrații, degradare zugrăveli) și nici plata lipsei de folosință a imobilului. În categoria daunelor morale pot fi circumscrise exclusiv stresul cauzat de ridicarea mansardei, atingerea adusă vieții private prin schimbarea forțată a domiciliului și suferința cauzată de aceste aspecte.
Or, din coroborarea tuturor probelor și aspectelor dovedite se va reține că reclamanta nu a locuit constant la adresa indicată ca fiind cea de domiciliu, neputând invoca consecințele negative ale ridicării unei construcții în imediata apropiere a apartamentului său. Pentru acordarea daunelor morale, este totuși nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanței. Or, tocmai lipsa oricăror indicii apte de a fi coroborate fac imposibilă o stabilire a naturii reale a acestor daune morale și a modului de remediere a potențialului prejudiciu ocazionat. Spre deosebire de despagubirile materiale, care se stabilesc pe baza de probe directe, despagubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluarii instantei de judecata. Chiar daca este adevarat ca stabilirea cuantumului despagubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanta trebuie să aiba in vedere o . criterii cum ar fi: consecintele negative suferite de cel in cauză pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura in care i-a fost afectată situatia familiala, profesionala si sociala. Atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare a cauzei.
Or, pe baza indiciilor furnizate, reclamanta nu a reușit să formeze convingerea instanței asupra lezării efective a dreptului să la viață privată și domiciliu și nici asupra suferinței psihice invocate. Instanța urmează a respinge ca neîntemeiată această solicitare referitoare la acordarea de daune morale, în contradictoriu cu pârâtul D. P..
Referitor la solicitările părților de acordare a cheltuielilor de judecată, față de soluțiile promovate de instanță ( respingerea unui capăt de cerere și admiterea celuilalt ), instanța va admite în parte cererea reclamantei și va obliga pârâtul D. P. în solidar cu pârâta ., la plata sumei de 52,5 lei cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă, reprezentând contravaloare taxă de timbru 51 lei, timbru judiciar 1,5 lei, aferente capătului de cerere referitor la anularea contractului comodat; de asemenea, va respinge ca neîntemeiată cererea de acordarea a contravalorii taxei de timbru și a timbrului judiciar pentru capătul de cerere referitor la daune morale solicitate de reclamantă și solicitarea de acordare a onorariului avocatului, nefiind depuse dovezi în sensul efectuării acestuia din urmă.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de pârâți, instanța le va admite în parte ( pe baza acelorași considerente referitoare la soluțiile promovate în cadrul prezentei acțiuni) și va dispune obligarea pârâtei la plata sumei totale de 1300 lei cheltuieli efectuate de pârâți, 650 lei pentru pârâtul D. P., iar 650 lei pentru ., conform chitanțelor 123 din 27.06.2012 și 124 din 6.07.2012.”
* * *
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul D. P., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond a reținut art. 39 din Legea 230/2007 invocat prin întâmpinare și l-a corelat în mod nejustificat cu prevederile art. 45 alin. 3 și alin. 6 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, prevederi declarate neconstituționale prin decizia nr. 1514/2011.
Arata apelantul ca la data încheierii actelor, implicit la data încheieriicontractului de comodat, decizia Curții Constituționale nu fusese emisă și nici publicată în Monitorul Oficial al României (a fost publicată în 12.01.2012 în M.O. partea I, nr. 24), astfel încât motivarea instanței bazată pe această decizie este nelegală.
Arată că aplicarea strictă a regulii unanimității a făcut deja obiectul analizei instanței de la Strasbourg (Hotărârea CEDO din 14.12.2006 pronunțată în cauza L. și alții contra României), reținându-se că în anumite situații aplicarea acestei reguli poate aduce atingere substanței drepturilor garantate de Convenție, aspect subliniat și de C. B. în lucrarea „ Drepturi reale principale.”
Mai mult, instanța de fond a reținut că lipsește consimțământul reclamantei în condițiile în care prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de comodat autentificat sub nr. 147/2008 din perspectiva lipsei semnăturii reclamantei, astfel instanța acordând mai mult decât s-a cerut. Legat de acest aspect instanța de fond nu a ținut seama de argumentele prezentate și anume de faptul că semnătura ce apare în tabelul anexă a contractului de comodat aparține fiului reclamantei, iar acesta a afirmat că este mandatat de mama sa a se ocupa de toate aspectele legate de apartamentul acesteia, inclusiv de cele privind exprimarea acordului cu privire la semnarea contractului de comodat.
Instanța de fond a reținut în mod greșit că nu s-au respectat prevederile legale exprese referitoare la consimțământul proprietarilor și în special al persoanelor direct implicate în utilizarea în această manieră a planșeului de deasupra ultimului nivel, având în vedere că art. 39 din Legea 230/2007 arată că proprietatea comună poate fi utilizată de către terți, persoane fizice sau juridice, de drept public ori de drept privat, numai cu acordul majorității proprietarilor membri ai asociației și al proprietarilor direct afectați de vecinătate, în baza unui contract de închiriere, de folosință sau de concesiune.
Considera ca în lipsa semnăturii reclamantei contractul și-ar păstra valabilitatea și fără semnătura acesteia se întrunea numărul de acorduri necesar în conformitate cu dispozițiile legale citate.
Reclamanta nu este proprietar direct afectat de vecinătate, acordul acesteia nefiind necesar deoarece apartamentul acesteia se află pe alt culoar/linie.
Intimata B. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând in esenta, ca la punctul 2 din cuprinsul cererii de chemare în judecată explică pe larg de ce contractul de comodat este nul pentru încălcarea regulii unanimității în transmiterea dreptului de coproprietate forțată, iar la paragraful 1 din pagina 4 se precizează că reclamanta nu a semnat tabelul – parte integrantă a contractului. În primul rând, sunt încălcate dispozițiile art. 45 din Legea 7/1996, astfel cum erau ele în vigoare la data încheierii contractului, care instituie regula înstrăinării coproprietății forțate odată cu bunul principal. Chiar dacă s-ar raporta la dispozițiile art. 45 alin. 3 – 6, care nu erau în vigoare la momentul ianuarie 2008, nu sunt întrunite acordurile majorității de 2/3 din numărul membrilor asociației. În plus, printre proprietarii direct afectați de vecinătate se afla și intimata B. V. și, după cum s-a constatat, aceasta nu și-a exprimat acordul asupra contractului de comodat.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
* * *
Analizând actele și lucrările dosarului, sun aspectul motivelor de recurs invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că recursul este neîntemeiat, motivat de considerentele ce succed.
Tribunalul constată că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt în cauză în urma unei analize atente și complete a ansamblului probator și a procedat la o aplicare riguroasă a prevederilor legale incidente în materie. Instanta de recurs constată ca fiind vădit neîntemeiate criticile recurentului.
Se retine, in prezenta cauză, ca reclamanta B. V., în contradictoriu cu pârâta . și pârâtul D. P., a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de comodat autentificat sub numărul 143/2008 la BNP I. P. și acordarea de daune morale în sumă de 5000 euro ( echivalent în lei la data plății efective).
In fapt Tribunalul retine ca prin contractul de vânzare - cumpărare_/1992, reclamanta B. V. a devenit proprietara imobilului, compus din 2 camere, cu o suprafață utilă de 51,75 mp precum și asupra unei cote indivize de 5,72% din suprafața de folosință comună a imobilului ( 18,86 mp teren), imobil situat în Iași, ., ., ..
Prin contractul intitulat ” contract de comodat”, autentificat la data de 18.01.2008 sub numărul 143 de BNP I. P., depus la fila 8 dosar fond, membrii asociației de proprietari din condominiul aflat la adresa S. S. nr.28, punct termic 5 Gară, reprezentați prin administrator F. D. C., au negociat și semnat cu pârâții din prezenta acțiune darea acordului locatarilor în sensul construirii pe planșeul de deasupra ultimului etaj a unei mansarde locuibile. S-a prevăzut că apartamentele vor reveni în proprietate investitorului, urmând ca acesta să dețină în mod corespunzător o cotă parte din dreptul de folosință teren aferent construcției și o cotă parte indiviză din proprietatea comună.
Analizand probatoriul administrat la fond si in recurs ,Tribunalul retine ca in mod temeinic si legal instanta de fond a analizat natura raportului juridic litigios si observat ca anterior semnării contractului de cedare folosință definitivă nu a existat nici o adunare convocată de asociația de proprietari, ca a lipsit cadrul legal esențial pentru exprimarea punctului de vedere al fiecărui coproprietar în cunoștință de cauză, ca pârâții nu au reușit să probeze etapa prealabilă a informării corespunzătoare a tuturor coproprietarilor asupra intenției de cedare a folosinței mansardei.
In plus ,contractul supus cercetării instantei a fost nelegal semnat de administratorul asociației de proprietari și nu de reprezentantul legal, președintele asociației, fiind încălcate atributele acordate de lege persoanelor din conducerea asociației de proprietari, conform Legii 230/2007.
Relativ la teoria mandatului aparent, invocată de către recurent în recurs aceasta nu își are aplicabilitatea în speță deoarece nu sunt îndeplinite cele două condiții pentru existența sa: eroarea scuzabilă a terțului contractant și existența împrejurării de fapt care a determinat terțul să creadă că mandatarul deține puteri legale de reprezentare.
Tribunalul notează, observând ansamblul considerentelor expuse in hotărârea instanței de fond, că menționarea deciziei Curții Constituționale nr. 1514/15.11.2011, care a intrat în vigoare după încheierea contractului de comodat, nu reprezintă motivarea in integrum a sentinței civile. C. legislativ a fost corect analizat si aplicat cauzei, silogismul judiciar expus de judecătorul fondului fiind corect.
Judecătoria nu era indreptatita a raporta prezenta cauză la cauza pronunțata de CEDO, respectiv L. vs. Romania ,obiectul și cauza fiind diferite în cele două . spețe . În cauza L. este situația unei acțiuni în revendicare, care constituie un act de administrare, iar în prezenta cauză este dedus judecații instanței un act de dispoziție.
De asemenea Tribunalul observa ,analizând cuprinsul cererii de chemare in judecata formulata la fond ,ca prima instanța s-a pronunțat cu respectarea art 129 C.pr.civ a limitelor investirii si principiului disponibilității procesului civil.
Relativ la invocarea de către recurent a art. 39 din Legea 230/2007, care arată că proprietatea comună poate fi utilizată de către terți, persoane fizice sau juridice, de drept public ori de drept privat, numai cu acordul majorității proprietarilor membri ai asociației și al proprietarilor direct afectați de vecinătate, în baza unui contract de închiriere, de folosință sau de concesiune, se observa ca nu sunt întemeiate susținerile recurentului .
Corect s-a reținut in sentința apelata că dreptul de locațiune perpetuă este interzis de lege ( fiind sancționat cu nulitatea absolută) și că în jurisprudența si doctrina in materie s-a statuat că orice locațiune pe o durată mai mare de 5 ani constituie un act de dispoziție și nu unul de administrare.
Tribunalul constată că în conținutul juridic dreptului de folosință al terasei comune ,astfel cum acesta este reglementat de legislația in materie, nu este cuprins și dreptul de a construi o mansardare pe acest spațiu . Chiar dacă o parte din proprietari au înstrăinat cota lor parte indiviză din imobil, nu s-a născut in patrimoniul paraților dreptul de dispoziție asupra terasei .
În considerarea celor anterior expuse, tribunalul urmează, în baza art. 312 Cod procedură civilă, a respinge recursul declarat de recurentul D. P. împotriva sentintei civile nr._/08.11.2013 pronunțată de Judecatoria IASI in dosarul nr._ și a menține sentința recurată.
Tribunalul va obliga recurentul D. P. aflat în culpă procesuală, să plătească intimatei B. V. suma de 500 lei cheltuieli de judecată,onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul D. P. împotriva sentintei civile nr._/08.11.2013 pronunțată de Judecatoria IASI in dosarul nr._ .
Obliga recurentul D. P. sa plateasca intimatei BULIBASA V. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată in recurs.
Irevocabila.
Pronunțată in ședință publică azi ,16.04.2015.
Președinte, E.-C. P. | Judecător, L. H. Pentru judecător aflat în C.O., semnează vicepreședintele instanței | Judecător, M. C. |
Grefier, F. L. I. Pentru grefier aflat în C.O., semnează grefierul șef al Secției I Civilă |
Red. E.C.P.
Tehn. M.M.D.
2 ex./03.08.2015
Judecător fond I. I.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 476/2015. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 927/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
