Fond funciar. Decizia nr. 498/2015. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 498/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 39119/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 23 Aprilie 2015

PREȘEDINTE – M. M.

JUDECĂTOR – T. P.

JUDECĂTOR – A. C.

GREFIER – I. G.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 498/2015

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de P. C. Drăgușeni și recursul declarat de L. M. G., împotriva sentinței civile nr. 8754 din 20.06.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, în contradictoriu cu intimații L. N. S., C. L. De Fond Funciar Drăgușeni, C. Județeana Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privata Asupra Terenurilor Iași Prin Prefect, L. N. C., R. N. Micșunica, având ca obiect fond funciar anulare parțială T.P..

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 16 aprilie 2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi când,

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 8754/20.06.2013, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței generale a instanțelor de a soluționa cauza și în consecință, a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată și modificată ulterior de reclamantul P. C. Drăgușeni, jud. Iași împotriva pârâților L. N. S., L. N. C. și Lacatușu M. G. și R. N. Micșunica, C. Județeana Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor prin prefect și C. L. de fond funciar Drăgușeni, județul Iași, a obligat reclamantul să plătească pârâților L. N. S., R. N. Micșunica, L. N. C. și L. M. G. suma de 1400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la instanță sub nr._ reclamantul P. C. Draguseni a chemat în judecată pe pârâții L. N. S., L. N. C., L. M. G., R. N. Micșunica, C. J. Iasi pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor prin prefect și C. L. de fond funciar Draguseni, județul Iași, solicitând să se dispună rectificarea titlului de proprietate nr._/13.04.1994 în sensul înscrierii corecte a suprafeței de teren.

În motivarea acțiunii se arată că în titlul de proprietate din litigiu s-au strecurat erori materiale cu privire la suprafața de teren, care este mult mai mare.

Pârâții, persoane fizice au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință și exercițiu a defunctului L. N., excepție care a rămas fără obiect după ce au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția necompetenței generale a instanțelor de a soluționa cauza, deoarece eroarea materială pretinsă a exista în titlul de proprietate din litigiu, nu există în fapt, și, oricum, soluționarea ei este de competența OCPI Iași, deoarece suprafața de teren a fost înscrisă în titlul de proprietate respectiv, în baza actelor existente, in conformitate cu prev. Art. 8 și 11 din Legea nr. 18/1991, in registrul agricol din perioada 1959-1963 fiind elemente suficiente privind terenul respectiv.

La termenul de judecată din data de 19.06.2014, instanța de fond a constatat rămase fără obiect celelalte excepții invocate în cauză de către parații persoane fizice și a rămas in pronunțare asupra excepției necompetenței generale a instanțelor de a soluționa cauza, invocată de aceeași parați prin întâmpinarea depusă la dosar.

Instanța de fond a constatat că, în fapt, prin acțiunea de față se urmărește rectificarea titlului de proprietate din litigiu, iar prin art.59 indice 1 din Legea nr.18/1991 rep., în vigoare de la data de 26.11.2011 s-a prevăzut că îndreptarea erorilor materiale din titlurile de proprietate și rectificarea titlurilor de proprietate se pot face de către oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii comisiei județene de fond funciar.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.58 din Legea nr. 18/1991 rep., alături de alte temeiuri juridice.

Instanța de fond a constatat că disp. art.58 din Legea nr.18/1991 rep. nu pot fi temeiul juridic al unei acțiuni în rectificarea unui titlu de proprietate, deoarece acest articol de lege se referă la o cu totul altă situație, respectiv la modificarea, înlocuirea sau desființarea unui titlu de proprietate în cazul în care instanța de judecată admite plângerea formulată împotriva hotărârilor Comisiei Județene de fond funciar, prin care s-au respins cererile de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor unor persoane care se consideră îndreptățite.

Deși instanța de judecată nu poate refuza soluționarea unei cereri, în condițiile în care prin art.59 indice 1 din Legea nr.18/1991 rep. s-au stabilit reguli clare cu privire la instituțiile competente să soluționeze, pe cale administrativă, cererile de îndreptare erori materiale și de rectificare a titlurilor de proprietate, urmează a se aplica în practică respectivele prevederi legale.

Legea ordinară, având ca punct de plecare principiile constituționale, dă reglementări unor relații sociale din anumite compartimente ale vieții, aceste reglementări fiind de aplicație nemijlocită la cazurile concrete.

Supremația legii exprimă poziția juridică superioară a legii față de toate celelalte acte normative existente în sistemul nostru juridic, acte care trebuie să fie conforme cu legea, ca o consecință a supremației legii, fiind aplicabilă oricărui act ce emană de la alte organe de stat decât parlamentul.

Actele administrative fiind acte de executare a legii, condiția de conformitate a acestora cu legea este indiscutabilă.

Față de aceste considerente, constatând că excepția invocată de pârâții persoanele fizice este întemeiată, instanța de fond a admis-o, având consecința respingerii ca inadmisibilă a acțiunii.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, calificat ca recurs, reclamantul P. C. Drăgușeni din jud. Iași și L. S., considerând-o ca fiind nelegală și netemenică.

Primul motiv invocat privește greșita admitere a excepției necompetenței generale a instanței în soluționarea cauzei.

Analizând cu prioritate acest motiv, tribunalul constată că acest este întemeiat, pentru următoarele motive:

Prin cerere formulată, reclamantul P. C. Drăgușeni, jud. Iași a chemat în judecată pe pârâții L. N. S., L. N. C., L. M. G., R. N. Micșunica, C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor prin Prefect și C. L. de fond funciar Drăgușeni, județul Iași, solicitând anularea parțială a Titlului de proprietate nr._/13.04.1994 și întocmirea acestuia în mod corect.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în acest titlu de proprietate este înscrisă o suprafață mai mare de teren decât cea la care ar fi fost îndreptățiți pârâții, că pe numele lor s-a emis adeverința nr. 324/1991 pentru suprafața de 3,04, ha, că tatăl lor a fost validat cu privire la suprafața de 2,95 ha, iar la rubrica „curți construcții” nu apare nici o suprafață, deși în validare este înscrisă suprafața de teren aferentă casei de locuit.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997.

Prin art. 59/1 din Legea nr. 18/1991 care a fost introdus prin O.U.G. 81/2011, în vigoare din luna octombrie 2011 s-a stabilit procedura necontencioasă privind rectificarea erorilor din titlurile de proprietate emise în baza legilor fondului funciar, în competența Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în condițiile Ordinului emis ulterior de directorul general al A.N.C.P.I. nr. 700/ 9 iulie 2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară.

Este adevărat că îndreptarea erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate care sunt produse din cauza erorilor de scriere se efectuează de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară care se poate face în temeiul hotărârii comisiei județene, în baza procedurii de îndreptare a erorilor materiale și de rectificare a titlurilor de proprietate aprobată prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară dar, în speță, situația de fapt invocată nu se rezumă la rectificarea unor simple erori de scriere, ci vizează aspecte care țin de fondul problemei, de îndreptățirea pârâților la reconstituirea suprafeței de 3,11 ha teren sau mai puțin, precum și locul unde este amplasat terenul.

Rectificările pretinse vizează modificarea suprafeței totale de teren și amplasamentul acestuia, reconstituită prin titlul de proprietate nr._/13.04.1994 care nu au fost examinate la instanța de fond.

În raport de aceste considerente, revine instanței judecătorești competența de soluționare a cererii reclamantului, în temeiul dispozițiilor art. 131 raportat la art. 130 alin. 1 din C.proc.civ.

Față de acestea, tribunalul va admite recursurile formulate de reclamantul P. comunei Drăgușeni și pârâtul L. S. împotriva sentinței civile nr.8754/20.06.2014, pronunțată de Judecătoria Iași, sentința pe care o va casa în tot și va trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Iași, pentru a asigura părților în cauză accesul la dublul grad de jurisdicție, conform art. 11 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003 raportat la prevederile Convenției Europene (inclusiv Protocoalele adiționale).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile formulate de reclamantul P. comunei Drăgușeni și pârâtul L. S. împotriva sentinței civile nr.8754/20.06.2014, pronunțată de Judecătoria Iași, sentința pe care o casează în tot.

Trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.04.2015.

Președinte Judecător Judecător Grefier

M.M. T.P. A.C. I.G.

Redactat: A.C./9 ex

Judecător de fond: O. M., Judecătoria Iași

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 498/2015. Tribunalul IAŞI