Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 241/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 241/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 241/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 19 Februarie 2015
PREȘEDINTE – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – M. D.
JUDECĂTOR – D. C.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 241/2015
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către Ș. E. împotriva sentinței civile nr._ din 25 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Iași, în contradictoriu cu intimata P. Z., având ca obiect constatare nulitate act juridic absolută contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 05 februarie 2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 12 februarie 2015 și apoi pentru azi când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă_/25.09.2013 pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanta P. Z. în contradictoriu cu pârâta Ș. E..
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale și de drepturi litigioase autentificat de BNP P. T. și F. sub nr. 77/25.03.2010, pentru lipsa cauzei.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat.
A fost obligată pârâta la plata către stat a cheltuielilor privind taxa judiciară de timbru în valoare de 2.131 lei.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 13 iulie 2012 sub nr._, reclamanta P. Z. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Ș. E., pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale și drepturi litigioase, autentificat sub nr. 717/2010 de BNP P. P. pentru lipsa cauzei. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.
În fapt, s-a arătat că părțile sunt surori, și moștenitoare legale ale defuncților T. P. C., decedat la 21.10.2012 și T. P., decedată la 12.05.2010, partajul judiciar făcând obiectul dosarul nr._/245/2010, aflat pe rolul Judecătoriei Iași. Reclamanta a subliniat faptul că încheierea contractului de vânzare cumpărare de drepturi litigioase s-a făcut cu o lună și jumătate înainte de decesul defunctei T. P., că nu a existat o vânzare cumpărare propriu zisă, că nu s-a achitat prețul. Pârâta împreună cu mama sa au inițiat o acțiune de partaj după defunctul T. C., renunțând la judecarea acestei cauze care a făcut obiectul dosarului nr._ . S-a încercat și anularea titlului de proprietate nr._/1992, emis pe numele defunctului T. C. și emiterea unui titlu nou pe numele defunctei T. P., acțiunea fiind respinsă în mod irevocabil. Reclamanta a recunoscut totodată că pârâta avut grijă de defuncta T. P., însă a fost îndepărtată de lângă mama sa. A înțeles dorința mamei de a oferi o cotă mai mare din moștenirea sa pârâtei, încheierea contractului de vânzare cumpărare de drepturi succesorale făcându-se pentru a evita realizarea unei liberalități.
În drept, s-au invocat prevederile art. 102 alin. 1 din legea nr. 71/2011, dispozițiile vechiului Cod civil.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivare, s-a arătat că acțiunea a fost formulată datorită nemulțumirii reclamantei pentru faptul că nu poate obține din moștenirea părinților săi, valoarea pe care și-o propusese. S-au solicitat totodată lămuriri privind cauza de nulitate invocată. S-a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă, iar în dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriu, martori și înscrisuri.
În ședința publică din 16 ianuarie 2013, instanța a luat act de precizarea reclamantei, în sensul că motivul nulității invocate este lipsa cauzei.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța a constatat următoarele:
În fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 717 la data de 25.03.2010 de BNP P. T. și F., defuncta T. P. a vândut pârâtei Ș. E. toate drepturile succesorale derivând din calitatea de moștenitor legal al defunctului T. P. C., dreptul subiectiv la reconstituirea dreptului de proprietate asupra tuturor terenurilor înscrise în titlu de proprietate nr._/1992, în măsura în care se va îndeplini condiția suspensivă a promovării unei acțiuni civile de constatare a nulității absolute dreptul de proprietate asupra întregii cote, din comunitatea de bunuri, care revine defunctei, în calitate de soție supraviețuitoare, cu titlu de „bunuri proprii” (ca o consecință a încetării de drept a comunității de bunuri, prin decesul unuia dintre soți), în urma stabilirii acestei cote, fie pe cale contencioasă, fie pe cale amiabilă.
Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în forma autentică notarială, fiind semnat olograf de T. P. în calitate de vânzător și Ș. E., în calitate de cumpărător și autentificat sub nr. 717 de BNP P. T. și F. la data de 25 martie 2010.
Raportat la momentul încheierii contractului, instanța a reținut că, în drept, sunt incidente în cauză dispozițiile Codului civil de la 1865, art. 3 din legea nr. 71/2011, legea de punere în aplicare a Noului cod civil stabilind că „Actele și faptele juridice încheiate, ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz a săvârșirii ori producerii lor”.
Potrivit art. 948 Codul civil de la 1865, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părților ce se obligă, un obiect determinat si o cauză licită.
Potrivit art. 966 Codul civil de la 1865,” Obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect”. Cauza, reprezintă în esență motivul psihologic determinat al consimțământului. Cauza este compusă din două elemente: scopul imediat și scopul mediat. Scopul imediat este reprezentat de contraprestația celeilalte părți – transmiterea proprietății de către vânzător, respectiv a drepturilor succesorale și a celor litigioase, are drept cauză prețul plătit de către cumpărător, iar prețul plătit de cumpărător are drept cauză transmiterea proprietății de către vânzător, acesta fiind un element constat și invariabil în cadrul aceleiași categorii de acte juridice. Scopul mediat, este subiectiv și variabil, și este reprezentat de motivul subiectiv care l–a determinat pe vânzător la înstrăinare, respectiv pe cumpărător să cumpere.
Potrivit dispozițiilor art. 967 Cod civil „Cauza este prezumată până la dovada contrarie”, motiv pentru care lipsa cauzei trebuie dovedită.
Interogatoriul administrat pârâtei dovedește lipsa cauzei. Astfel pârâta a declarat că a încheiat contractul datorită insistențelor mamei sale, care nu vroia ca reclamanta să rămână în casa bătrânească. Rezultă fără nici un dubiu că încheierea acestui contract s-a realizat pentru a se micșora masa succesorală a defunctei T. P.. Scopul încheierii unui contract de vânzare cumpărare este obținerea unui preț în schimbul transmiterii proprietății unor bunuri către cumpărător și nicidecum împărțirea bunurilor propriei moșteniri. Din actele aflate la dosar instanța a reținut că nu s-a făcut dovada achitării prețului, motivul încheierii acestui contract, fiind împiedicarea reclamantei de a moștenit parte din bunurile aflate în patrimoniul defunctei T. P..
Față de considerentele expuse, instanța a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă, instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței nr. 836/04.11.2012.
În raport de soluția pronunțată de instanță pe fondul cauzei, s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 23 OUG 51/2008, conform cărora „Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume.” În acest context instanța a obligat pârâta la plata către stat a sumei de 2137 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru, taxă de la plata căreia a fost scutită reclamanta prin încheierea de ședință din 12 decembrie 2012.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Ș. E..
Recurenta a susținut că intimata nu a menționat care condiție de validitate a contractului nu a fost respectată iar după primirea întâmpinării a precizat lipsa cauzei. Consideră recurenta că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală deoarece a dispus invalidarea convenției în raport de lipsa scopului imediat deși între scopul mediat și cel imediat nu există relație cauză-efect, astfel cum s-a reținut. Recurenta arată că instanța a apreciat că scopul încheierii actului ar fi fost înlăturarea din masa succesorală a bunurilor, fapt ce poate fi considerat ilicit sau imoral ca scop mediat și care nu conduce la concluzia inexistenței scopului imediat. Caracterul ilicit sau imoral al scopului, susține recurenta, presupune existența cauzei și dacă s-ar fi dovedit că acest scop ar fi fost atins prin deghizarea unei donații în contract de vânzare-cumpărare, s-ar fi putut reține că nu a existat cauza proxima. Recurenta critică și concluzia instanței cu privire la neplata prețului, aspect ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare, care este un act autentic.
În concluzie, recurenta consideră că nu a fost răsturnată prezumția legală a existenței cauzei, motiv pentru care solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii.
Legal citată, intimata a depus întâmpinare.
Intimata arată că prima instanță a reținut corect faptul că intenția vânzătoarei a fost de a încheia o liberalitate și că actul de vânzare este lipsit de cauză. Consideră intimata că probatoriul administrat a fost corect apreciat și solicită respingerea recursului.
În recurs nu au fost administrate noi probe.
Analizând sentința atacată în raport de motivele invocate și din oficiu, potrivit art. 3041 c.proc.civilă, Tribunalul constată recursul întemeiat.
Prin acțiunea introductivă, reclamanta intimată a solicitat constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 717/2010 încheiat între mama și sora sa(pârâta din cauză) deoarece prin acest act părțile ar fi urmărit mărirea cotei succesorale a pârâtei în detrimentul său. Reclamanta a precizat că nu a existat o vânzare propriu-zisă, în sensul că prețul nu ar fi fost plătit. A invocat reclamanta răspunsul la interogatoriu al pârâtei dat într-un alt dosar precum și declarațiile martorilor audiați în acea cauză, faptul că a mai fost promovată o acțiune de partaj de către mama și sora sa după decesul tatălui lor, la care s-a renunțat precum și o acțiune în anularea titlului de proprietate emis pe numele ambilor săi părinți.
Din contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar rezultă că T. P. a vândut pârâtei Ș. E. drepturile sale succesorale derivate din calitatea sa de moștenitor după T. P. C. precum și drepturile litigioase derivate din emiterea greșită a titlului de proprietate_/1992 în schimbul prețului de 38000lei la care se adaugă întreținerea vânzătoarei până la deces. Prin același act părțile au constituit un drept de abitație în favoarea vânzătoarei până la sfârșitul vieții acestei și s-a menționat că prețul a fost plătit.
Din declarațiile martorilor audiați rezultă că relația dintre reclamantă și mama sa nu era bună. Martorii declară că de îngrijirea mamei părților s-a ocupat pârâta. Aceste susțineri nu au fost contestate de părți, motiv pentru care se reține că obligația contractuală de întreținere a vânzătoarei a fost îndeplinită.
Prima instanță a reținut, în aprecierea lipsei cauzei actului doar răspunsul pârâtei de la interogatoriu, în sensul că actul a fost încheiat doar că reclamanta să nu rămână în casa bătrânească.
Această afirmație nu dovedește însă absența cauzei ci eventual caracterul ilicit al cauzei. Reținând scopul imediat, respectiv obținerea prețului și scopul mediat, respectiv pretinsa îndepărtare a reclamantei de la succesiune, prima instanță a apreciat că lipsește cauza actului deoarece scopul pentru care a fost încheiat ar fi ilicit. S-a mai reținut și că nu s-a făcut dovada plății prețului.
Din actele dosarului rezultă că părțile contractante au recunoscut plata prețului iar reclamanta care a susținut contrariul era obligată a-și dovedi afirmația.
Chiar dacă am reține că scopul încheierii actului ar fi fost îndepărtarea de la succesiune a reclamantei nu se poate concluziona că prețul nu ar fi fost plătit.
Intenția vânzătoarei, pretinsă de reclamantă, nu exclude obținerea unui preț în schimbul înstrăinării bunurilor sale.
Apreciem că prima instanță a greșit reținând o situație contrară, neexistând dovada că prețul nu a fost achitat, mai ales în condițiile în care pârâta s-a ocupat de îngrijirea vânzătoarei și de înmormântarea sa, astfel cum rezultă din probele administrate.
Scopul mediat ar putea fi considerat ilicit, astfel cum a susținut recurenta, doar în cazul în care s-ar dovedi că prețul nu a fost plătit iar instanța ar fi fost învestită a cerceta caracterul deghizat al vânzării. În această situație, „vânzătorul” neprimind echivalentul bunurilor înstrăinate ar putea prejudicia moștenitorul rezervatar de dreptul său succesoral. În cauza de față însă, în patrimoniul vânzătoarei a intrat prețul bunurilor înstrăinate, neexistând o dovadă contrară. Prin urmare afirmația pârâtei în legătură cu motivul încheierii vânzării(din interogatoriu) nu poate fi reținută ca motiv de nelegalitate a scopului mediat.
Se apreciază astfel că prima instanță nu a valorizat corespunzător probatoriul administrat și a constatat greșit inexistența cauzei actului, motiv pentru care va fi admis recursul declarat de pârâta Ș. E. și potrivit art. 312 al.3 c.proc.civilă, va fi modificată în tot hotărârea primei instanțe.
Pe fondul cauzei, în raport de cele anteripor expuse, va fi respinsă acțiunea formulată de reclamanta P. Z. în contradictoriu cu pârâta Ș. E.. Va fi înlăturată dispoziția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, urmând ca taxa judiciară de timbru să rămână în sarcina statului, potrivit art. 19 din O.U.G. 51/2008.
Va fi respinsă cererea intimatei pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată, în fond, nefiind făcută dovada în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către pârâta Ș. E. împotriva sentinței civile nr._ din 25.09.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o modifică în tot, respectiv:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta P. Zînca în contradictoriu cu pârâta Ș. E. ca neîntemeiată.
Înlătură dispoziția instanței de fond de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Înlătură dispoziția instanței de fond de obligare a paratei la plata către stat a cheltuielilor privind taxa judiciară de timbru in sumă de 2131 lei, obiect al cererii de ajutor public judiciar, sumă ce rămâne în sarcina statului.
Respinge cererea paratei de acordare a cheltuielilor de judecată pentru judecata in primă instanță.
Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată in recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 19.02.2015.
Președinte, Doinița T. | Judecător, D. M. | Judecător, C. D. |
Grefier, G. I. |
Red. D.C.
Tehnored. D.C. + C.D.
2 EX./12.02.2015
Judecător fond N. M.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 238/2015. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 240/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
