Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 57/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 57/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 57/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 19 Ianuarie 2015
Președinte - O. L.
Judecător M. S.
Judecător G. C.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 57/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent C. C. și pe intimat Ș. A., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic acord de mediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 12.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 123 din 01.04.2014 pronunțată de Judecătoria Răducăneni s-a respins cererea de consfințire a înțelegerii din acordul de mediere încheiat la data de 23.01.2014 la Birou de Mediator L. Arusandei, în baza contractului de mediere nr. 350 din data de 23.01..2014 formulată de numiții C. C. în contradictoriu cu numita Ș. A...
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit antecontractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 632 la data de 29.05.2011 la BNP S. T. și C. I. O., cu sediul în ., reclamantul cumpărător a plătit pârâtei vânzătoare suma de 1.400 lei, reprezentând preț al vânzării-cumpărării imobilului teren în suprafață de 7.000 mp., categoria de folosință fânețe, situat în extravilanul ., identificat cadastral în tarlaua 12, ., teren dobândit de vânzătoare prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii 18/1991, conform titlului de proprietate nr._/01.07.1997 eliberat pe numele A. A. E., Ș. A. A. și S. A. M..
În acest antecontract este prevăzută data de 29.05.2012 dată de întocmire a actului autentic de vânzare – cumpărare și până la care promitenta vânzătoare se obliga să întocmească partajul voluntar și documentația cadastrală pentru terenul sus menționat.
Instanța reține că prin contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. 726/04.07.2013, a fost sistată starea de indiviziune asupra terenului înscris în titlul de proprietate sus menționat, suprafața ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare – cumpărare fiind atribuită în lotul II către reclamantă.
Instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 5 alin.2 din Titlul X din Legea 247/2005, în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare.
Condiția esențială de admisibilitate a acțiunii având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare este refuzul pârâtului de a încheia contractul.
Așa cum rezultă din actele depuse la dosar, încă înainte de sesizarea instanței de judecată, respectiv la data de 23.01.2014, părțile, de bună voie au consimțit, în fata unui mediator, să-și respecte în totalitate obligațiile pe care și le-au asumat prin antecontractul de vânzare – cumpărare încheiat la data de 29.05.2011, încheind în acest sens un acord de mediere.
Instanța nu poate pronunța în speță o hotărâre de expedient prin care să ia act de tranzacția încheiată între părți, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 2 alin.4 din Legea 192/2006, nu pot face obiectul medierii acele drepturi și obligații asupra cărora părțile nu pot dispune potrivit legii. Totodată, părțile nu pot conveni asupra condițiilor de admisibilitate ale unei acțiuni.
Astfel, părțile trebuiau să se prezinte direct la notar și nu la mediator în vederea încheierii în formă autentică a contractului de vânzare cumpărare. Prin acordul de mediere, în fapt, părtile au urmărit, așa cum susțin în fața instanței, neîndeplinirea obligației de întocmire a documentației cadastrale, și eludarea obligației de plata a taxelor de timbru.
Pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra unui imobil, părtile au obligația legală de a achita taxe de timbru, indiferent dacă transmiterea se realizează voluntar, în fața notarului public, ori se dispune de către instanță prin hotărâre judecătorească de suplinire a consimțământului părții care se opune la încheierea actului. Potrivit art.63 alin.2 din Legea nr. 192/2006, taxa de timbru se restituie la cererea părții în cazul în care conflictul a fost soluționat pe calea medierii, legiuitorul urmărind prin aceasta stimularea părților în soluționarea pe cale amiabilă a diferendelor dintre ele.
Cum în prezenta cauză nu există interese contrare ale părților, deci nu există un litigiu, iar pârâta nu refuză transmiterea în forma autentică a dreptului de proprietate către reclamant, instanța apreciază ca prin acordul de mediere, părțile, așa cum susțin în fața instanței, maschează intenția de sustragere de la întocmirea documentației cadastrale pentru terenul ce a făcut obiectul tranzacției precum și de la plata taxelor de timbru datorate pentru tranzactiile imobiliare, iar instanța nu poate lua act de un asemenea acord.
Pentru motivele expuse, instanța urmează a respinge cererea de a se lua act de acordul de mediere încheiat de părți la data de 23.01.2014 și având în vedere că lipsește condiția esențială de admisibilitate a acțiunii în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, respectiv refuzul pârâtei, instanța va respinge acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. C. considerând-o netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
În motivarea recursului, recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea pe motiv că nu s-a depus la dosar documentația cadastrală.
La termenul din 12.01.2015, instanța, pus în discuția contradictorie a părților excepția inadmisibilității recursului.
Analizând cu prioritate excepția invocată și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Judecătoria Răducăneni a înregistrat cererea de chemare în judecată la data de 18.02.2014, dată la care intrase în vigoare noul Cod de procedură civilă, cauza fiind soluționată potrivit normelor procedurale în vigoare.
Legea nr. 76 din 24 mai 2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civilă, art. 7: „(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară”.
Potrivit dispozițiilor art. 63 din Legea nr. 192/2006 În cazul în care litigiul a fost soluționat pe calea medierii, instanța va pronunța, la cererea părților, cu respectarea condițiilor legale, o hotărâre, dispozițiile art. 438-441 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aplicându-se în mod corespunzător*).
Dispozițiileart. 440 Cod procedură civilă prevăd că Hotărârea care consfințește tranzacția intervenită între părți poate fi atacată pentru motive procedurale numai cu recurs la instanța ierarhic superioară.
Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate rezultă că doar atunci când se admite cererea și se ia act de acordul de mediere calea de atac este recursul, nu și în cazul în care cererea a fost respinsă, situație în care calea de atac este apelul.
Codul de procedură civilă, art. 7alin 1: „ (1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legii”. art. 457: „ (1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. (2) Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.(3) Dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.”.
Principiul legalității căii de atac este un principiu fundamental al procesului civil și reprezentă o cerința obiectiva într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției
În aceste condiții, calea de atac prevăzută de lege este cea a apelului, motiv pentru care instanța de control judiciar a și pus în dezbaterea părților calificarea corectă a căii de atac.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă pe de o parte că, potrivit normelor procedurale în vigoare, calea de atac ce putea fi formulată împotriva hotărârii primei instanțe este apelul iar pe de altă parte că, instanța de fond a dat prin hotărârea pronunțată o altă cale de atac decât cea prevăzută de lege, cea a recursului deși legea o prevede pe cea a apelului.
A. 2 al art. 457 dă expresie principiului deja evocat, și anume acela că o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă, astfel că instanța învestită cu soluționarea ei este îndreptățită să o convertească într-o cale de atac admisibilă (calea de atac prevăzută de lege).
Legiuitorul a apreciat că, într-o asemenea ipoteză, sancțiunea este a respingerii recursului ca inadmisibil, drepturile părților nefiind în vreun fel prejudiciate, ci, dimpotrivă, au astfel posibilitatea și răgazul de a-și adapta conduita procesuală la dispozițiile legii, ceea ce răspunde pe deplin rigorilor unei proceduri echitabile.
Având în vedere dispozițiile legale incidente precum și considerentele expuse anterior, urmează ca instanța să admită excepția inadmisibilității și să respingă ca inadmisibil recursul formulat de reclamantul C. C. împotriva sentinței civile 123 din 01.04.2014 a Judecătoriei Răducăneni.
Potrivit prevederilor art. 457 alin 3 Cod procedură civilă, de la comunicarea prezentei decizii, curge un nou termen în favoarea părților pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege respectiv cea a apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge – ca inadmisibil – recursul declarat de reclamantul C. C. împotriva sentinței civile nr. 123/01.04.2014 pronunțată de Judecătoria Răducăneni în dosarul nr._ .
Definitivă.
Decizia se va comunica tuturor părților din oficiu.
Pronunțată în ședința publică din 19.01.2015.
Președinte, O. L. | Judecător, M. S. | Judecător, G. C. |
Grefier, A. M. |
S.M./S.M. 4 ex. – 09.06.2015
Jud. fond – A. M. C.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 52/2015. Tribunalul IAŞI | Întoarcere executare. Decizia nr. 200/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
