Contestaţie la executare. Decizia nr. 757/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 757/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 757/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 02 Iunie 2015
Președinte - D. M.
Judecător - A. M. C.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 757/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta DIRECȚIA R. A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI în contradictoriu cu intimata . COMPANY SA, având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat intimata, prin reprezentant convențional, avocat D. L., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reprezentantul apelantei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cauza aflându-se la prim termen de judecată, instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei. Constată că apelul este formulat și motivat în termen, scutit de la plata taxei de timbru.
Observând, după interpelarea părții prezente, că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de apel.
Avocat D., pentru intimată, solicită respingerea apelului ca netemeinic și nefondat, apreciind că cele reținute de instanța de fond sunt legale, temeinice și pertinente. Critica adusă de intimata-contestatoare prin contestația la executare arată că partea adversă era obligată să verifice înainte de a emite titlul executoriu relația dintre unitatea emitentă a actului de contravenție și contestatoare, ca debitoare a bugetului de stat. Chiar și prin interogatoriul aflat la dosar apelanta a recunoscut că în termenul de 48 ore determinat de art. 40 din HG nr. 1875/2007, care este cadrul legal în care se analizează această contestație, . Company SA a efectuat plata a jumătate din amendă, lucru confirmat și de către unitatea emitentă. Prin urmare, așa cum a arătat instanța de fond, contestatoarea . Company SA a achitat 12.000 lei în loc de 8000 lei, în urma demersurilor făcute de intimată și de unitatea emitentă a titlului sancționator. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată, depunând la dosar factură și chitanță în dovedirea onorariului de avocat.
Instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași în data de 06.05.2014, sub nr. mai sus menționat, în antet, contestatoarea S.C. N. P. Factories Company S.R.L.a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre în contradictoriu cu intimata Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Iași prin care dispună anularea formelor de executare din dosarul de executare silită al intimatei cu nr.N-12/22/_ /_, privind suma de 2400 lei.
În motivare, a arătat următoarele:
A fost sancționată prin procesul-verbal de contravenție nr._ din 19.10.2012 întocmit de Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului în Transportul Rutier – ISCTR cu suma de 8000 lei, în baza art.43 din HG 1175/2007.
La data de 24.10.2012, a achitat suma de 4000 lei cu mandat poștal în contul ISCTR, conform celor dispuse în procesul-verbal, în 48 de ore de la comunicare a jumătate din suma cu care a fost sancționată.
Prin urmare, somația trimisă de intimată nu are niciun fundament legal, atâta vreme cât legiuitorul permite scutirea de la plata întregii sume în modalitatea respectivă (art.40 din HG 1175/2007).
Însăși autoritatea sancționatoare a recunoscut că reclamanta nu mai este datoare cu nicio sumă.
Intimata Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Iași a depus întâmpinare la 27.06.2014 (f.20-21), prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând următoarele:
Conform art.141 alin.6 C.pr.fisc., ea a procedat la executarea silită a sumei de 5600 lei, reprezentând partea din amenda aplicată de ISCTR care trebuia plătită în contul său.
Procesul-verbal de contravenție i-a fost transmis prin adresa nr.157/BR/13.11.2012, emisă de ISCTR și înregistrată la organul fiscal cu nr._/20.11.2012.
A respectat dispozițiile art.141 alin.7 C.pr.fisc, luând în debit suma respectivă.
Actul îi fusese comunicat contravenientului la 24.10.2012, printr-un serviciu de curierat, potrivit confirmării de primire, iar acesta nu a făcut nicio plată către bugetul de stat în termenul de 48 de ore în contul acelei amenzi.
Prin adresa nr._/196/2012 emisă de Judecătoria B., aceasta solicita luarea în debit a sumei de 8000 lei, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.1438/21.02.2013, prin care a fost respinsă plângerea contravențională a contestatoarei împotriva actului sancționator respectiv. Având în vedere faptul că suma de 5600 lei fusese luată în debit la solicitarea ISCTR la data de 13.03.2014, la data respectivă a mai fost luată în debit doar diferența de 2400 lei, fapt comunicat Judecătoriei B. prin adresa nr.3620/13.03.2014.
Pe cale de consecință, pentru diferența de amendă de 2400 lei, au fost emise titlul executoriu nr.1040/07.04.2014 și somația de executare nr.22/_ /_ din 07.04.2014, comunicate apoi contestatoarei în conformitate cu dispozițiile art.44 C.pr.fisc.. Ulterior emiterii acestor acte de executare, contestatoarea a achitat suma de 2400 lei cu chitanța nr._/30.04.2014.
Prin urmare, contestația trebuie respinsă și ca lipsită de obiect.
Prin sentința civilă nr._/16.12.2014 Judecătoria Iași a admis contestația la executare, a anulat formele de executare din dosarul de executare silită al intimatei cu nr.N-12/22/_ /_, și anume titlul executoriu nr.1040/07.04.2014 și somația de executare nr.22/_ /_ din 07.04.2014. A obligat intimata la plata către contestatoare a sumei de 2173 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 2000 lei reprezintă contravaloarea onorariului de avocat iar suma de 173 lei reprezintă contravaloarea taxei de timbru achitate.
La pronuțnarea acestei sentințe prima instanță a avut în vedere următoarele argumente:
,,Prin procesul-verbal de contravenție nr._ din 19.10.2012 întocmit de Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului (f.36-37), a fost amendată contestatoarea S.C. N. P. Factories Company S.R.L. cu amendă în cuantum de 8000 lei, menționându-se în cuprinsul actului faptul că aceasta poate plăti în 48 de ore suma de 4000 lei, adică jumătate din minimul amenzii. În cuprinsul aceluiași act, s-a indicat expres (în secțiunea a patra) că 30% din sumă trebuie achitată într-un cont al instituției sancționatoare, iar 70% din sumă trebuie achitată într-un cont al Trezoreriei, beneficiar fiind Bugetul de stat.
Prin adresa nr.157BR/13.11.2012 emisă de ISCTR (f.34), această instituție a învederat DRGFP Iași faptul că procesul-verbal a fost comunicat contravenientei și că aceasta fusese amendată cu suma de 5600 lei, pe care organul fiscal trebuie să o ia în debit. DRGFP Iași a confirmat luarea în debit a acestei sume prin adresa nr.ACM nr._/28.11.2012 către ISCTR (f.33).
*
După cum rezultă din dovada de comunicare a procesului-verbal de contravenție către contestatoare de către ISCTR (f.35), contravenienta a primit actul la 24.10.2012.
În aceeași zi, aceasta din urmă a achitat suma de 4000 lei cu mandat poștal (jumătate din minimul amenzii), însă integral în contul ISCTR (f.6).
Prin adresa nr.4676/26.03.2013 emisă de ISCTR (f.7), aceasta îi confirma contravenientei faptul că a primit suma de 4000 lei la 24.10.2012, însă îi aducea la cunoștință că plata s-a făcut integral în mod eronat în contul său, astfel încât a fost reținută doar suma de 1200 lei, datorată acestei instituții, fiind returnată suma de 2800 lei către contestatoare. În cuprinsul aceleiași adrese, s-a menționat și faptul că aceasta din urmă ar fi achitat deja, conform chitanței nr._/12.03.2013, suma de 5600 lei către Bugetul de Stat. Dovada unei astfel de plăți nu a fost făcută de contestatoare în prezentul dosar.
*
Petenta a contestat procesul-verbal de contravenție pe calea plângerii contravenționale, fiind pronunțate sentința civilă nr.1438/21.02.2013 de către Judecătoria B. (f.28-29) și decizia civilă nr.1438/21.02.2013 de către Tribunalul B. (f.30-32), soluția definitivă fiind de respingere a plângerii contravenționale.
Subsecvent, prin adresa nr._/196/2012 emisă de Judecătoria B. (f.27), a transmis spre executare „titlul executoriu sentința civilă nr.1438/21.02.2013” pentru suma de 8000 lei.
Potrivit afirmațiilor intimatei, având în vedere faptul că suma de 5600 lei fusese luată în debit la solicitarea ISCTR la data de 13.03.2014, la data respectivă a mai fost luată în debit doar diferența de 2400 lei, fapt comunicat Judecătoriei B. prin adresa nr.3620/13.03.2014 (f.26).
Pe cale de consecință, pentru diferența de amendă de 2400 lei, au fost emise titlul executoriu nr.1040/07.04.2014 și somația de executare nr.22/_ /_ din 07.04.2014.
Ulterior emiterii acestor acte de executare, potrivit afirmației dovedite ale intimatei, contestatoarea ar fi achitat suma de 2400 lei cu chitanța nr._/30.04.2014 (f.22).
IV. Analiza fondului
Deși situația din speță este una destul de complexă, iar din susținerile tuturor părților reiese aspectul paradoxal că reclamanta a achitat în total suma de 12.000 lei în contul unei amenzi de 8000 lei (cu mențiunea că suma de 2800 lei i-ar fi fost restituită de ISCTR), analiza din speță se reduce la a observa dacă intimata a emis în mod legal și temeinic acte de executare pentru suma de 2400 lei la data de 07.04.2014.
Potrivit art.40 alin.4 din HG 1175/2007, „contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute de prezenta hotărâre, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.”.
În cuprinsul procesului-verbal de contravenție întocmit de I.S.C.T.R., agenții acestei instituții au consemnat posibilitatea contravenientului de a achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii.
Totodată, ei au consemnat însă și modul cum trebuie distribuită această sumă, care urma să fie achitată în două conturi diferite: 30% în contul instituției sancționatoare, 70% în contul Bugetului de Stat (cont de Trezorerie).
Contravenienta din speță a achitat jumătate din minimul amenzii în interiorul termenului de 48 de ore de la comunicarea actului sancționator, însă nu a respectat și regula privind distribuția impusă de dispozițiile procesului-verbal, achitând integral suma de 4000 lei în contul instituției care a sancționat-o.
Din punctul de vedere al acestei instanțe, indiferent care ar fi dispozițiile legale care impun respectiva distribuire procentuală a amenzii, atunci când se analizează beneficiul prevăzut de art.40 alin.4 din HG 1175/2007, acesta este singurul text care interesează. Or, dispoziția în discuție nu distinge în sensul menționat în procesul-verbal, necondiționând beneficiul scutirii practice de care beneficiază contravenientul de plata sumei potrivit respectivei distribuții.
În consecință, atât timp cât contestatoarea a achitat în 48 de ore suma 4000 lei în contul uneia dintre cele două instituții ale statului, se poate considera că aceasta a stins orice obligație fiscală izvorâtă din respectivul act sancționator, indiferent dacă ulterior aceasta ar mai fi fost sau nu obligată să se implice efectiv în transferul diferenței de 2800 lei din contul ISCTR în contul Trezoreriei ori acest transfer s-ar fi realizat pe cale administrativă, exclusiv printr-o comunicare eficientă între cele două instituții.
Este adevărat însă că din actele dosarului a rezultat că ISCTR ar fi restituit contestatoarei suma de 2800 lei, deoarece aceasta trebuia depusă în contul de Trezorerie, astfel încât s-ar impune în mod normal analizarea necesității emiterii unor acte de executare fiscală de către DRGFP pentru această sumă. S-a reținut însă că la baza deciziei ISCTR de a restitui respectiva sumă a stat nu doar împrejurarea că ea nu trebuia depusă în contul său, ci și împrejurarea că reclamanta achitase deja în contul DRGFP o sumă chiar mai mare decât cea datorată (5600 lei, în loc de 2800 lei).
Prin urmare, pe baza acestui raționament, intimata nu mai era în măsură să emită acte de executare pentru suma de 2400 lei sau pentru oricare altă sumă.
Chiar dacă s-ar considera că achitarea integrală eronată în contul ISCTR a sumei de 4000 lei ar conduce la decăderea din beneficiul prevăzut de art.40 alin.4 din HG 1175/2007, având în vedere situația de ansamblu din speță, oricum reclamantei nu i se mai poate imputa o sumă de 2400 lei de către intimată, deoarece aceasta a emis actul pornind de la o premisă greșită.
Astfel, după cum reiese din chiar afirmațiile acesteia, intimata a luat în debit suma de 5600 lei ca urmare a datelor furnizate de ISCTR privind amendarea contravenientei, însă această luare în debit era făcută cu intenția stingerii integrale a creanței către bugetul de stat, deoarece în cazul în care petenta ar fi trebuit să plătească integral amenda de 8000 lei, doar suma de 5600 lei ar mai fi revenit intimatei.
Ulterior, după finalizarea procesului civil provocat de plângerea contravențională formulată de contravenientă la Judecătoria B., instanța civilă a făcut aplicarea art.39 din OG 2/2002, comunicând intimatei titlul executoriu reprezentat de sentința civilă (exprimare nu tocmai riguroasă, deoarece titlul executoriu rămânea și în această situație tot procesul-verbal de contravenție, sentința având doar rolul de consolidare a acestuia) pentu întreaga sumă de 8000 lei, nu în mod disociat (adică nu doar pentru 5600 lei).
La acest moment, organul fiscal a considerat că este cazul să emită un nou titlu executoriu, pentru diferența de 2400 lei, făcând abstracție de faptul că prima luare în debit ar fi trebuit să fie integrală în ceea ce o privește (pentru suma de 5600 lei, care fusese și achitată de debitor).
Or, această modalitate de a proceda este în mod evident eronată, la originea ei stând cel mai probabil modul în care a procedat ISCTR, care a informat intimata că trebuie să ia în debit suma de 5600 lei, deși contravenienta achitase deja suma de 4000 lei, aceasta făcând totodată și plângere contravențională, care ar fi trebuit oricum să suspende executarea.
Pe cale de consecință, instanța consideră că emiterea actelor de executare silită fiscală contestate în speță este eronată indiferent care ar fi modalitatea de interpretare a aplicării art.40 alin.4 din HG 1175/2007 la situația contestatoarei, însă reiterează că aceasta trebuie să beneficieze de această dispoziție legală inclusiv în cazul nerespectării distribuției indicate în procesul-verbal cu privire la jumătate din minimul amenzii.
Pentru aceste considerente, va admite contestația la executare și va desființa actele de executare contestate.
În temeiul art.453 C.pr.civ., va obliga intimata la plata către contestatoare a sumei de 2173 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 2000 lei reprezintă contravaloarea onorariului de avocat (a cărui achitare a fost dovedită cu chitanța nr.183/18.11.2014, depusă la fila 57, alături de factura aferentă) iar suma de 173 lei reprezintă contravaloarea taxei de timbru achitate.’’
Împotriva acestei sentințe a formulat apel DGRFP Iași criticând sentința sub aspectul dispozițiie de obligare la plata cheltuielilor de judecată. Arată că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată nefiind în culpă procesuală, nefiind de rea credință și neexercitându-și abuziv drepturile procesuale. Prima instanță a reținut culpa agentului constatator totuși a obligat la plata cheltuielilor de judecată pe organul fiscal. Chiar și Judecătoria brăila a luat în debit pr contravenient. Organul fiscal nu a avut decât simpla calitate de organ de executare, ca urmare a transmiterii titlului de creanță spre executare de către agentul constatator.
Mai arată că potrivit art. 45 lit. F din OUG nr. 80/2013 taxa de timbru poate fi recuperată doar printr-o cerere de restituire adresată instanței. Solicită reducerea onorariului de apărător raportat la gradul de complexitate al speței și la efortul efectiv al apărătorului.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
În appel nu au fost administrate noi probe.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că apelul este parțial fondat urmând a fi admis iar sentința schimbată în parte pentru următoarele motive:
În mod corect prima instanță a obligat organul de executare la plata cheltuielilor de judecată, organul de executare având obligația de a emite actele de executare numai după o verificare atentă și completă a situației titlului executoriu, inclusiv a eventualei unei plăți deja efectuate, totale sau parțiale. Așa cum s-a reținut de către prima instanță, actele de executare au fost emise de organul fiscal de executare în condițiile în care suma fusese achitată sau putea fi considerată ca achitată, fiind sarcina organului de executare de a realiza o corectă imputare a plăților și o corectă interpretare a dispoziților legale (art. 40 alin. 4 din HG nr. 1175/2007). Nu în ultimul rând organul fiscal de executare nu își poate declina răspunderea invocând o deficientă comunicare cu organul constatator care a întocmit titlul de creanță, fiind în sarcina acestor instituții obligația de a comunica și acționa în mod coerent, astfel încât o persoană care și-a achitat sarcina fiscală să nu mai fie supusă vreunui risc de executare.
Fiind încălcată această obligație de verificare a stadiului plății, de comunicare cu organul cu organul constatator, instanța apreciază că organul de executare este în culpă cu privire la demararea prezentului proces, fiind în moc corect obligat la plata cheltuielilor de judecată.
În mod eronat însă prima instanță a inclus în cheltuielile de judecata suma de 173 lei reprezentând taxa de timrbu în condițiile în care art. 45 lit. f din OUG nr. 80/2013 conferă acestei suma un regim special, excluzând recuperarea ei prin intermediul cheltuielilor de judecată. În consecință această sumă putea fi recuperată doar prin intermediul unei cereri speciale de restituire adresată instanței. În concluzie instanța de appel va exclude această duma din cuantumul cheltuielilor de judecată.
Nu în ultimul rând apreciază instanța de apel că este întemeiată cererea organului de executare de reducere a onorariului apărătorului ales ; astfel instanța are în vedere nu doar gradul de complexitate al cauzei, prestația efectivă, dar și miza litigiului- cuantumul onorariului apărătorului egalând aproape suma care face obiectul litigiului. În consecință instanța va reduce onorariul apărătorului ales la suma de 1000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ R. A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI împotriva sentinței civile nr._/16.12.2014 a Judecătoriei Iași pe care o schimbă în parte:
Obligă intimata DIRECȚIA GENERALĂ R. A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI la plata către contestatoarea . Company SRL la plata sumei de 1400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător redus.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.06.2015.
Președinte Judecător
M. D. C. A. M.
Grefier,
S. O.
Pentru grefier aflat în C.o
semnează locțiitorul Grefierului șef
Secția I Civilă O.L.
Red. M.D.
Tehnored. M.D. +C.D.
Jud. fond. Z. L. F. M.
| ← Evacuare. Decizia nr. 748/2015. Tribunalul IAŞI | Legea 10/2001. Sentința nr. 1336/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
