Contestaţie la executare. Decizia nr. 422/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 422/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 422/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 25 Martie 2015
Președinte - E.-C. P.
Judecător - M. C.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 422/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanții D. V. și B. G. în contradictoriu cu intimatul L. G., având ca obiect contestație la executare .
Cauza a fost reținută spre soluționare în ședința publică din data de 17.03.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25.03.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 3793/17.12.2014, Judecătoria P. dispune:
„Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorii D. V., CNP_ și B. G., CNP_, ambii domiciliați în . Iași, în contradictoriu cu intimatul L. G., CNP_, domiciliat în . Seacă, județul Iași.
Dispune îndreptarea actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare silită nr. 271/2014 al B. T. D. P. cu privire la debitorul B. G., în sensul că codul numeric personal al acestui debitor este_ și nu_.
Dispune restituirea către contestatorul B. G. a cauțiunii în cuantum de 195 lei consemnată cu recipisa de consemnare nr._/1 emisă de CEC Bank la data de 24.09.2014.
Dispune restituirea către contestatoarea D. V. a cauțiunii în cuantum de 195 lei consemnată cu recipisa de consemnare nr._/1 emisă de CEC Bank la data de 24.09.2014.
Obligă pe intimatul L. G. să plătească contestatoarei D. V. suma de 250 lei reprezentând cheltuieli de judecată.”
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond reține următoarele:
„Prin sentința civilă nr. 1948/20.06.2012 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții D. V. și B. D. în contradictoriu cu pârâții L. G. și M. V., pârâții fiind obligați să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 2700 mp teren. Totodată, fiecare dintre pârâți a fost obligat la plata către reclamanți în indiviziune a sumei de 847 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1446/06.06.2013 a Tribunalului Iași a fost admis recursul declarat de pârâtul L. G. împotriva acesteia sentințe care a fost modificată în parte. Astfel, a fost respinsă pentru lipsa coparticipării procesuale pasive obligatorii acțiunea formulată de reclamanții D. V. și B. G. în contradictoriu cu pârâtul L. G., a fost înlăturată dispoziția de obligare a pârâtului L. G. la plata sumei de 847 lei cheltuieli de judecată, au fost menținute dispozițiile sentinței recurate asupra acțiunii formulate de reclamanții D. V. și B. G. în contradictoriu cu pârâtul M. V. și au fost obligați D. V. și B. G. să plătească lui L. G. suma de 1570 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Prin încheierea nr. 820/31.10.2014 Tribunalul Iași a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele deciziei civile nr. 1446/2013, în sensul că numele corect al intimatului reclamant B. este G. și nu D..
În cadrul aceluiași dosar s-a formulat și cerere de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 1446/2013, însă aceasta a fost respinsă prin încheierea din data de 11.12.2014.
Prin încheierea din data de 19.11.2014 a Judecătoriei P. s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 1948/20.06.2012, în sensul de se trece ca reclamant B. G. în loc de B. D..
La data de 13.03.2014 intimatul L. G. s-a adresat executorului judecătoresc cu o cerere, solicitând executarea silită a deciziei nr. 1446/2013 împotriva debitorilor B. G. și D. V., indicând și codul numeric personal al acestora.
Prin încheierea nr. 341/19.03.2014 a fost încuviințată executarea silită a sentinței civile nr. 1948/20.06.2012 pronunțată de Judecătoria P., definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1446/06.06.2013 a Tribunalului Iași.
Prin adresa din data de 02.04.2014 B. T. D. P. a dispus înființarea popririi în cotă de 1/3 din pensia lunară pe care Casa Județeană de Pensii o datorează debitorului D. V. până la încasarea sumei totale de 1945,88 lei.
Prin adresa din data de 27.03.2014 B. T. D. P. a dispus înființarea popririi în cotă de 1/3 din pensia lunară pe care Casa Județeană de Pensii o datorează debitorului B. G. până la încasarea sumei totale de 1945,88 lei.
Prin încheierea din data de 19.11.2014 instanța a respins cererea de suspendare a executării silite formulate de către contestatori, apreciind că nu există motive temeinice pentru a se putea dispuse suspendarea executării silite.
Prin prezenta cerere contestatorii critică faptul că s-au înființat popriri asupra pensiilor pentru întreaga sumă datorată, precum și faptul că intimatul creditor s-a adresat executorului judecătoresc fără ca în prealabil să îi notifice pentru plata creanței.
Potrivit art. 622 al. 1-3 cod proc. civ. obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
(3) Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare.
Codul de procedură civilă nu conține vreo reglementare potrivit cu care anterior sesizării organului de executare creditorul să fie obligat a notifica pe debitor pentru îndeplinirea obligației prevăzute în titlul executoriu. Pe de altă parte, decizia civilă 1446/2013 prin care contestatorii au fost obligați la plata sumei de 1570 lei către intimat a fost pronunțată la data de 06.06.2013, iar intimatul s-a adresat executorului judecătoresc la data de 13.03.2014, astfel că aceștia au avut la dispoziție un termen mai mult decât rezonabil, respectiv 9 luni de zile pentru a-și executa de bună voie obligația stabilită în sarcina lor.
Legea nu cuprinde nicio prevede potrivit cu care în cazul pluralității de debitori creditorul să fie obligat a urmări pe cel mai solvabil dintre debitori. Prin urmare, executarea concomitentă a ambilor debitori pentru întreaga sumă nu este nelegală. Bineînțeles însă, creditorul nu va putea obține decât suma de 1570 lei la plata căreia au fost obligați contestatorii ( la această sumă adăugându-se cheltuielile de executare silită pe care contestatorii sunt obligați să le plătească potrivit legii), fiind irelevant dacă obține această sumă de un singur debitor, de la ambii în mod egal sau de la ambii în cuantum diferit. În situația puțin probabilă în care în urma procedurii de executare silită debitorii vor plăti mai mult decât suma pentru care se face executarea silită, respectiv suma de 1945,88 lei, aceștia au posibilitatea de a îndrepta împotriva creditorului pentru suma pe care a primit-o fără a i se datora.
Faptul că în cazul obligațiilor solidare creditorul poate urmări pe oricare dintre debitori pentru întreaga prestație, iar executarea acesteia de unul dintre codebitori îi liberează pe ceilalți față de creditori nu înseamnă că creditorul este obligat să execute doar pe unul dintre debitori, aceasta fiind doar o facultate lăsată la îndemâna sa pentru a obține îndeplinirea întocmai a obligației.
Potrivit art. 719 al. 1 cod proc. civ. dacă admite contestația la executare, instanța, ținând seama de obiectul acesteia, după caz, va îndrepta ori anula actul de executare contestat, va dispune anularea ori încetarea executării înseși, va anula ori lămuri titlul executoriu.
Verificând actele de executare silită întocmite de executorul judecătoresc, instanța constată că în ceea ce o privește pe debitoarea D. V. actele de executare au fost întocmite în mod corect, cu respectarea normelor legale.
În ceea ce îl privește pe debitorul B. G., instanța constată că în actele de executare întocmite pe numele acestuia codul numeric personal al acestuia a fost menționat greșit, însă această împrejurare nu îi este imputabilă executorului judecătoresc, ci chiar creditorului.
Astfel, în cererea de executare silită intimatul creditor a indicat codul numeric personal al debitorului B. G. ca fiind_. Or, față de lipsa procedurilor de citare cu contestatorul, instanța a dispus efectuarea de verificări în baza de date, ocazie cu care a constatat că acest cod numeric personal nu există, adică nu este nicio persoană care să aibă atribuit acest cod.
După verificările efectuate și după depunerea copiei buletinului de identitate, instanța a constatat că CNP corect al debitorului contestator B. G. este_.
În consecință, instanța constată că este necesar a fi îndreptate actele de executare silită efectuate cu privire la debitorul B. G., în sensul de a fi menționat codul numeric personal al acestuia.
Față de considerentele expuse, instanța va admite în parte contestația la executare și va dispune îndreptarea actelor de executare silită efectuate cu privire la debitorul B. G. în sensul arătat.
Totodată, se va dispune restituirea către contestatori a cauțiunilor în cuantum de 195 lei fiecare consemnate cu recipisa de consemnare nr._/1/24.09.2014, respectiv nr._/1/24.09.2014.
Având în vedere faptul că actele de executare pe numele debitorului B. G. au fost greșit întocmite prin indicarea greșită a codului numeric personal ca urmare a indicării greșite a acestuia de către intimatul L. G., instanța apreciază că acesta din urmă este în culpă, astfel că îl va obliga să plătească contestatoarei D. V. suma de 250 lei reprezentând cheltuieli de judecată (aceasta fiind cea care a plătit aceste cheltuieli conform chitanțelor depuse la dosar).”
Împotriva acestei sentințe au formulat apel contestatorii D. V. și B. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată apelanții că au contestat faptul că s-a început executarea împotriva ambilor debitori, fiecare fiind executat pentru întreaga sumă de 1945,88 lei. Raportat la natura obligației debitorilor executorul trebuia fie să împartă datoria, fie, în cel mai rău caz, să execute pe unul singur pentru toată suma.
Potrivit art. 455 Cod procedură civilă, în caz de coparticipare procesuală, obligarea la plata cheltuielilor de judecată se va face în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit cu poziția în proces ori cu natura raportului juridic existent între ei. În cauză, ambii sunt proprietarii suprafeței de teren revendicate, având fiecare o cotă de ½, au avut o poziție procesuală comună, impunându-se ca obligarea lor să se facă în mod egal.
După raționamentul instanței, ar trebui ca terțul poprit al fiecărui debitor să cunoască exact cât din debit s-a recuperat de la un debitor și cât de la celălalt și să se oprească ambii din a vira sumele creditorului atunci când acestea ar ajunge la totalul sumei datorate. Acest lucru nu poate avea loc, terțul poprit fiind obligat să oprească întreaga sumă pentru care s-a înființat poprirea.
Logica instanței este greșită, în interpretarea dreptului se pornește de la ceea ce se prevede de lege și nu de la ceea ce aceasta nu prevede. Prin natura lor, cheltuielile de judecată nu sunt obligații divizibile și nici solidare, aceasta fiind regula de la care nu se face excepție în nici un caz.
În opinia instanței, ei, debitorii, nu au altă soluție decât să vadă dacă creditorul se va opri din executare atunci când își îndestulează creanța, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla va trebui să-l dea în judecată pentru a-și recupera sumele reținute în plus. Instanța trebuia să stabilească modalitatea în care se putea face executarea, respectiv să lămurească pentru ce sumă putea creditorul să îi urmărească pe fiecare în parte.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1424, art. 1445 Cod civil.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul L. G. a solicitat respingerea apelului întrucât nu era obligația lui de a se adresa debitorilor pentru a-i achita cheltuielile de judecată, aceștia primind și ei sentința civilă nr. 1948/2012 a Judecătoriei P..
În apel s-a depus la dosar sentința civilă nr. 1948/20.06.2012 pronunțată de Judecătoria P..
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma apelului formulat și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1446/06.06.2013 a Tribunalului Iași, în temeiul căreia s-a procedat la demararea executării silite în cadrul dosarului nr. 271/2013 al B. T. D. P., intimații D. V. și B. G. (potrivit încheierii nr. 820/31.10.2014 a Tribunalului Iași) au fost obligați să plătească recurentului L. G. suma de 1570 lei cheltuieli de judecată în recurs.
În procedura executării silite acestui debit i s-au alăturat cheltuielile de executare stabilite de Biroul executorului judecătoresc prin încheierea nr. 271/27.03.2014 la suma totală de 375,88 lei.
Somația emisă la data de 27.03.2014 în dosarul nr. 271/2014 al B. T. D. P. vizează, în aceste condiții, suma totală de 1945,88 lei la plata căreia sunt obligați debitorii raportului juridic execuțional, D. V. și B. G..
Ceea ce instanța de fond nu a reținut, în stabilirea situației de fapt litigioase, sunt considerațiile ce au stat la baza pronunțării încheierii nr. 42/11.12.2014 de către Tribunalul Iași.
Este adevărat că prin această încheiere Tribunalul Iași a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 1446/06.06.2013, pronunțată de Tribunalul Iași – ce constituie titlu executoriu, cerere formulată de D. V. și B. G. (D.). Însă, relevantă nu este soluția pronunțată, ci motivarea reținută de Tribunalul Iași spre respingerea cererii de lămurire formulată de D. V. și B. G..
Astfel, în încheierea nr. 42/2014 se reține că dispozitivul deciziei este clar și nu necesită lămuriri, petenții neputând invoca în susținerea cererii aspecte ce se referă la executarea silită a hotărârii, ci doar neclarități ale dispozitivului sau dispoziții potrivnice. Se reține, în acest context, că din considerentele hotărârii – s.n. decizia civilă nr. 1446/06.06.2013 – rezultă faptul că a fost avută în vedere culpa procesuală a intimaților în recurs, aceștia fiind obligați la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 1570 lei, urmând ca fiecare dintre ei să plătească partea sa.
Statuările cuprinse în această încheiere se impun prezentei cauze cu putere de lucru judecat. Prin mijlocirea lor se arată limitele în care s-a făcut aplicarea art. 274 Cod procedură civilă în cadrul deciziei civile nr. 1446/2013.
Potrivit textului de lege, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. La rândul său, art. 277 Cod procedură civilă prevede că pentru ipoteza în care sunt mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți, ei vor fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau după felul raportului de drept dintre ei.
Constatând îndeplinită condiția premisă a acestui din urmă text de lege, tribunalul reține că îndatorarea intimaților D. V. și B. G. la plata cheltuielilor de judecată către recurent, fundamentat pe disp. art. 274 Cod procedură civilă, a avut în vedere, față de încheierea nr. 42/2014, divizibilitatea în mod egal a obligației. Aceasta întrucât doar în cazul obligației conjuncte, divizibile fiecare debitor este obligat să plătească numai partea sa din datorie și nu poate fi urmărit decât pentru acea parte. Or, în încheierea nr. 42/2014 se face trimitere la acest efect ce caracterizează obligația conjunctă, arătându-se, redăm textual, „urmând ca fiecare dintre ei să plătească partea sa”.
Cum s-a arătata deja, obligația conjunctă este acea obligație cu pluritate de subiecți – mai mulți creditori sau mai mulți debitori – între care creanța sau datoria se divide de plin drept. Fiecare creditor nu poate pretinde debitorului sau debitorilor săi decât cota parte din creanța ce i se cuvine, iar fiecare debitor nu poate fi urmărit de către creditor sau de către creditorii săi decât pentru cota parte din datoria la care s-a obligat.
Având drept punct de pornire caracterul divizibil al obligației celor doi intimați din dosarul nr._, tribunalul reține incidența disp. art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă și în ceea ce privește cuantumul sumei de bani datorate de către fiecare debitor al raportului juridic execuțional în parte.
Potrivit art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Totodată, din dispozițiile de principiu înscrise în art. 622 Cod procedură civilă rezultă că executarea silită nu poate avea loc decât în limita obligației stabilită prin titlul executoriu.
În considerarea celor mai sus expuse, reținând disp. art. 719 alin. 1 Cod procedură civilă și făcând aplicarea art. 480 Cod procedură civilă, tribunalul urmează a dispune conform celor cuprinse în prezenta decizie.
Cererea apelanților de acordare a cheltuielilor de judecată în apel nu poate fi primită față de disp. art. 451 – 453 Cod procedură civilă.
Relativ la onorariul de avocat, se reține că apelanții nu au făcut dovada suportării acestuia prin depunerea chitanței care să ateste atât existența cât și cuantumul onorariului.
În ceea ce privește taxa judiciară de timbru achitată în cuantum de 70,61 lei, sunt incidente disp. art. 45 alin. 1 lit. f din O.G. 80/2013. Potrivit acestora, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional la cererea petiționarului, în situația în care contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de apel formulată de contestatorii D. V. și B. G. împotriva sentinței civile nr. 3793/17.12.2014 pronunțată de Judecătoria P. pe care o schimbă în parte și în consecință:
Anulează în parte actele de executare săvârșite în dosarul de executare al B. T. D. P. nr. 271/2014 în ce privește suma de 972,94 lei stabilită în sarcina fiecăruia dintre cei doi debitori.
Menține actele de executare săvârșite în dosarul de executare al B. T. D. P. nr. 271/2014 în ce privește suma de 972,94 lei datorată de debitorul D. V. și suma de 972,94 lei datorată de debitorul B. G..
Păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate ce nu contravin prezentei decizii.
Respinge cererea apelanților de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în sedință publică azi, 25.03.2015.
Președinte, E.-C. P. | Judecător, M. C. | |
Grefier, O. S. |
Red. M.C.
Tehn. M.M.D.
5 ex./24.06.2015
Judecător fond S. A. I.
| ← Revendicare mobiliară. Decizia nr. 539/2015. Tribunalul IAŞI | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 375/2015.... → |
|---|
