Pretenţii. Sentința nr. 860/2015. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 860/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 860/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 02 Aprilie 2015

Președinte - M. A.

Grefier E. D. B.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 860/2015

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta FUNDAȚIA P. WOMEN și pe pârâta Z. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 05.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 02.04.2015, când,

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, reclamanta Fundația P. Women a solicitat în contradictoriu cu pârâta Z. M. obligarea acesteia la plata sumei de 1.258.472,87 lei reprezentând contravaloarea unor îmbunătățiri ți reparați capitale pe care le - a adus la imobilul situat în Iași, ., încuviințarea unui drept de retenție și plata cheltuielilor de judecată datorate de prezentul proces

În fapt arată reclamanta în motivarea cererii faptul că la data de 03.10.2007, prin contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2422 la notarul public Cubașa C., a achiziționat de la numitele Balașa V. și Balașa I. imobilul în litigiu. Îndată după perfectarea contractului a accesat fonduri europene pe care l-a cheltuit în totalitate pentru efectuarea de reparații capitale și modernizare a imobilului aflat într-un stadiu avansat de degradare.

Pârâta, prevalându-se de calitatea sa de fostă chiriașă în imobilul respectiv, a validat oferta reală, cerând subrogarea sa în contractul de vânzare cumpărare, în toate drepturile și obligațiile cumpărătorului, în speță a Fundației P. Women.

Cu privire la acest aspect între părți ,s-a purtat un litigiu început în 2007 și finalizat în decembrie 2009 prin Decizia Curții de Apel Iași nr.617/_ , decizie care constată validată oferta reală urmată de consemnațiunea prețului, formulată de pârâtă, și dispune subrogarea acesteia în drepturile reclamantei, în contractul de vânzare – cumpărare nr.2422 din 03.10.2007.

Prin cererea de față solicită instanței să oblige pârâta să restituie toate cheltuielile făcute de reclamantă pentru aducerea imobilului în starea în care se găsește în prezent.

Cu privire la cel de al doilea capăt al cererii, arată că pretenția de a li se recunoaște un drept de retenție asupra bunului până la achitarea integrală a creanței, este întemeiată.

Pârâta Z. M. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională arătând următoarele:

Deși reclamanta pârâtă cunoștea că imobilul este în litigiu, cu rea credință a efectuat o . lucrări care nu erau necesare schimbând destinația imobilului din apartamente de locuit în birouri.

Solicită prin cererea reconvențională despăgubiri în cuantum de 250.000 lei necesare pentru aducerea imobilului la destinația sa inițială de locuință.

S-au depus acte, s-au luat interogatorii părților și s-au efectuat în cauză două expertize tehnice la care părțile au formulat obiecțiuni .

Analizând actele și lucrările dosarului, motivele cererii de chemare în judecată li cererea reconvențională, instanța constată următoarele:

La data de 03.10.2007, prin contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2422 la notarul public Cubașa C., reclamanta a achiziționat de la numitele Balașa V. și Balașa I. imobilul în litigiu. Îndată după perfectarea contractului a accesat fonduri europene pe care l-a cheltuit în totalitate pentru efectuarea de reparații capitale și modernizare a imobilului aflat într-un stadiu avansat de degradare.

Pârâta, prevalându-se de calitatea sa de fostă chiriașă în imobilul respectiv, a validat oferta reală, cerând subrogarea sa în contractul de vânzare cumpărare, în toate drepturile și obligațiile cumpărătorului, în speță a Fundației P. Women.

Cu privire la acest aspect între părți ,s-a purtat un litigiu început în 2007 și finalizat în decembrie 2009 prin Decizia Curții de Apel Iași nr.617/_ , decizie care constată validată oferta reală urmată de consemnațiunea prețului, formulată de pârâtă, și dispune subrogarea acesteia în drepturile reclamantei, în contractul de vânzare – cumpărare nr.2422 din 03.10.2007.

Prin acțiunea introductivă de instanța reclamanta Fundația P. Women a cerut ca pârâta să fie obligată să restituie toate cheltuielile făcute pentru reabilitarea imobilului, reprezentând contravaloarea materialelor și manoperei care au fost încorporate în imobil și care i-au sporit acestuia valoarea.

Pârâta a formulat cerere reconvențională .

Reține tribunalul că imobilul asupra căruia se poartă litigiu de față a fost cumpărat de reclamantă cu contract de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică, după ce notarul public a făcut toate verificările prealabile, care au atestat lipsa oricăror sarcini care să greveze imobilul.

Reține instanța raportat la actele dosarului că simplul fapt că asupra bunului pe care l-a avut în proprietate reclamanta un terț reclamă un drept de preempțiune la cumpărare, nu era de natură să oprească demersurile de consolidare, amenajare și modernizare a imobilului .În nici un moment, pe toată durata efectuării lucrărilor, nu a fost în situația constructorului pe proprietatea altuia, astfel încât nu se poate opune calitatea de constructor de rea credință .Lucrările au fost demarate în 2007, în baza autorizației nr.812 emisă de Primăria Iași, iar recepția finală s-a realizat la 03.04.2009.Decizia civilă prin care Curtea de Apel Iași a validat oferta reală făcută de pârâtă, conferindu-i acesteia calitatea de proprietar asupra imobilului s-a pronunțat abia în decembrie 2009.

Prin cererea adresată instanței reclamanta pârâtă Fundația P. Women a solicitat obligarea pârâtei reclamante Z. M. la cheltuielilor cu materialele și manopera așa cum sunt acestea solicitate în situațiile de lucrări

Pentru a se putea stabili valoarea acestora instanța a dispus la solicitarea ambelor părți efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.

La primul referat de expertiză tehnică în construcții efectuat de ing. G. I. ambele părți au formulat obiecțiunii solicitând refacerea acesteia.

În cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică efectuat de ing. Ruginosu M. la care părțile au achiesat parțial.

Din concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat de ing. Ruginosu M. rezultă că valoarea totală a lucrărilor strict necesare efectuate de reclamantă în cadrul reparațiilor capitale la imobil este de 769.011,391 lei.

Instanța va lua în considerare această valoare deoarece cu valoarea stabilită în primul raport de expertiză părțile nu au fost de acord, iar în al doilea raport expertul a prezentat în detaliu modul de calcul al lucrărilor necesare imobilului, al reparațiilor capitale așa cum pot fi identificate în anexele 13/1 -13/7 și 18 .

Chiar dacă la f.120 vol.I arată că valoarea lucrărilor de construcție pentru reparații capitale este de 504.000 lei, reține expertul și explică la pct.8.3.4 din al doilea raport efectuat de ce s-a ajuns la suma de 769.011,39 lei (intervalul mare de timp care ar fi necesitat de fapt 3 reparații capitale 1971- 2014).

Cât privește valoarea lucrărilor necesare pentru aducerea clădirii la starea funcțională, reține instanța că aceasta este de 47.851 lei așa cum este detaliată la pct. IX lea la raportul de expertiză efectuat de ing. G., în cel de al doilea raport expertul nepronunțându-se cu privire la acest aspect.

Dreptul de retenție solicitat urmează a fi respins de instanță, în prezenta reclamanta nu mai are posesia imobilului fiind evacuată prin hotărâre definitivă.

Față de aceste considerente, tribunalul urmează în temeiul disp. atz.494 cod civil să admită în parte acțiunea reclamantei și să oblige pârâta la plata sumei de 769.011.39 lei cu titlu de despăgubiri.

Instanța va admite în parte cererea reconvențională urmând a obliga reclamanta la plata sumei de_,41 lei reprezentând cheltuieli necesare pentru readucerea imobilului la starea inițială.

În temeiul art.276 C. va compensa cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă „Fundația P. Women", cu sediul în Iași,., cu sediul procedural ales la cab.av.B. C., din Iași, ..6, ., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă Z. M., domiciliată în Iași, ..

Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă Z. M..

Obligă pe pârâta-reclamantă Z. M. să plătească reclamantei-pârâte „Fundația P. Women,,suma de_,39 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea lucrărilor necesare efectuate de aceasta la imobilul din Iași, ..

Obligă pe reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de_,4Hei reprezentând costul total pentru readucerea clădirii la starea inițială.

Respinge capătul de cerere având ca obiect drept de retenție .

Dă în debit pârâta- reclamantă Z. M. cu suma de 1050 lei, sumă ce va fi achitată în contul BLETC de pe lângă Tribunalul Iași (expert G. V.).

Compensează cheltuielile de judecată efectuate de către părți.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2015.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Președinte,Grefier,

A. MirelaBurghelea D. E.

Red.A.M./ Tehnored. M.G.

4 ex/12.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 860/2015. Tribunalul IAŞI