Fond funciar. Decizia nr. 733/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 733/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 733/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 27 Mai 2015
Președinte - E.-C. P.
Judecător - M. C.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 733/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta I. E. în contradictoriu cu intimații E. E., M. Z., H. M., D. C. I., D. I. C., D. E., IGNĂȚEL V., C. L. DE FOND FUNCIAR COSTULENI și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR IAȘI, având ca obiect fond funciar constatare nulitate absolută tp.
Susținerile apelantei au avut loc în ședința publică din data de 12.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 20.05.2015. Având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin împotriva sentința civilă nr. 341/21.10.2014 Judecătoria Răducăneni dispune:
„Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta I. E., domiciliată în ., jud.Iași, în contradictoriu pârâții E. E., domiciliată în ., jud.Iași, M. Z., domiciliată în ., D. E., domiciliată în Iași, ., .,., D. C. I., domiciliată în Iași, ., .,., jud.Iași, D. I. C., domiciliat în Iași, ., .,., IGNĂȚEL V., domiciliată în ., jud.Iași, H. M., domiciliată în ., jud.Iași, C. L. DE FOND FUNCIAR COSTULENI, cu sediul în ., și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR IAȘI, cu sediul în Iași, jud.Iași.”
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond reține următoarele:
„La data de 05.09.2001 pe numele beneficiarilor I. E., E. V., E. E., D. Ș. și Ignățel M. a fost eliberat de către C. Județeană de fond funciar Iași titlul de proprietate nr._ (fila nr.5 din dosar), prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,7900 ha pe raza comunei Costuleni, jud. Iași.
Potrivit documentației înaintate de pârâta C. Județeană de fond funciar Iași (filele nr.112-116 din dosar), la baza titlului de proprietate s-au aflat: cererea formulată de reclamanta I. E. și înregistrată sub nr.4217/19.03.1991 prin care solicita, în calitate de moștenitoare a mamei E. I., stabilirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1,98 ha; cererea înregistrată sub nr.5107/21.03.1991 și formulată de numiții D. Ș. și D. M., în calitate de moștenitori ai mamei lor, D. A., prin care solicitau stabilirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,5 ha arabil, pe care autoarea lor a primit-o ca zestre de la părinții săi, E. I. și E. P.; anexa 3 la Legea nr.18/1991 în care au fost validați cu suprafața de 1,79 ha numiții I. E., E. V., E. E., D. A., D. Ș. și D. M., în calitate de moștenitori ai autoarei, E. I., după care s-a făcut reconstituirea, și Hotărârea din 17.07.1991 a Comisiei Județene de fond funciar Iași.
Mai reține instanța că pârâta C. L. de fond funciar Costuleni a emis la data de 09.08.1991 adeverința nr.40 (fila nr.95 din dosar) prin care atesta că pe numele lui I. E., E. V., E. E., D. A., D. Ș. și D. M. le-a fost stabilit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,7900 ha.
Din actele depuse la dosar rezultă că nici hotărârea comisiei de județene de fond funciar de validare a dreptului și nici adeverința emisă de comisia locală nu au fost contestate sub aspectul persoanelor care au fost validate.
Instanța reține că beneficiara E. V. a decedat la data de 17.07.2000 (fila nr.13 din dosar), lăsând în calitate de succesibil pe pârâta M. Z. –fiica sa, așa cum rezultă din certificatul de naștere și cel de căsătorie aflate la filele nr.14-15 din dosar.
De asemenea, instanța reține că beneficiarul D. Ș. a decedat la data de 18.08.2012 (conform certificatului de deces . nr._- fila nr.18 din dosar), lăsând în calitate de succesibili pe pârâții D. E., soție supraviețuitoare, și D. C. I. și D. I. C., în calitate de fii, așa cum rezultă din certificatele de naștere și certificatul de căsătorie de la filele nr.19-21 din dosar.
Totodată, beneficiara Ignățel M. a decedat la data de 13.07.2003 (așa cum rezultă din extrasul de pe actul de deces de la fila 159 din dosar), lăsând în calitate de succesibili pe pârâtele H. M. și Ignățel V., fiicele sale, așa cum reiese din extrasele de pe actele de naștere (filele nr. 135 și 158 din dosar) și susținerile pârâtei Ignățel V. de la termenul din data de 26.09.2014.
Prin prezenta acțiune reclamanta solicită constatarea nulității absolute titlului de proprietate nr._/05.09.2001 întrucât cu excepția ei, celelalte persoane înscrise în titlu nu au formulat cerere de reconstituire, și eliberarea unui nou titlu de proprietate doar pe numele reclamantei.
Potrivit susținerilor reclamantei, autoarea E. I., după care s-a stabilit dreptul de proprietate în titlul de proprietate contestat, a avut cinci copii, iar titlul a fost eliberat pe numele acestora sau pe numele moștenitorilor lor, în viață la data emiterii titlului.
Instanța reține că sediul materiei în privința nulității actelor emise în temeiul legilor fondului funciar îl constituie art.III din Legea nr.169/1997 care la alin.1 lit.a prevede că sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite.
De asemenea, instanța reține că nulitatea absolută a unui act juridic este sancțiunea care intervine atunci când nu au fost respectate anumite condiții imperativ prevăzute de lege la încheierea/emiterea actului, iar verificarea acestor condiții nu se poate face decât prin raportare la prevederile legale existente la momentul încheierii actului.
Prin urmare, instanța în analiza fondului acestei cauze va avea în vedere dispozițiile legilor fondului funciar în vigoare la data emiterii titlului de proprietate atacat, urmând să verifice dacă încălcarea lor este sancționată cu nulitatea expresă prevăzută de art.III din Legea nr.169/1997.
Instanța constată că în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 3 („stabilirea dreptului de proprietate se face,la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate"), art. 11 alin. 3 („ stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere..."), art. 36 și art. 48 („ cetățenii români cu domiciliul în străinătate .... pot face cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafețele de terenuri agricole sau terenuri cu destinație forestieră...") din Legea nr. 18/1991, cu modificările ulterioare, stabilirea (reconstituirea) dreptului de proprietate se face numai la cerere, depusă de fostul proprietar sau de către moștenitorii acestuia la primăria localității în raza căreia se afla terenul.
Potrivit art.12 din Legea nr.18/1991 (în vigoare la data emiterii titlului de proprietate atacat), calitatea de moștenitor a persoanei care solicită stabilirea dreptului de proprietate se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moștenirii, iar moștenitorii care nu-și pot dovedi aceasta calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor, ei fiind considerați ca au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei.
Instanța constată că reglementarea dată prin ansamblul dispozițiilor legilor fondului funciar are ca scop reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestuia, în favoarea foștilor cooperatori, a moștenitorilor acestora și a altor persoane care, la data intrării în vigoare a legii nu aveau calitatea de proprietari, dreptul de proprietate al acestor persoane fiind reconstituit, sau, după caz, constituit, în temeiul și în condițiile legii, aceasta stabilind procedura pe care persoana interesată trebuie să o parcurgă pentru a beneficia de stabilirea dreptului de proprietate.
În ce privește beneficiarul D. Ș. instanța nu poate reține afirmațiile reclamantei că acesta nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate. Astfel, așa cum rezultă din documentați arhivată la comisia județeană, cererea beneficiarului, formulată împreună cu D. M., a stat la baza eliberării titlului de proprietate contestat, nefiind întocmit un titlu de proprietate distinct așa cum susține reclamanta. Eliberarea unui alt titlu pe numele D. Ș. și D. M. nu a fost probată în cauză de reclamantă, fiind, de altfel, infirmată prin precizările comisiei locale depuse la data de 09.10.2014. Dealtfel, chiar din cererea formulată de cei doi solicitanți rezultă că terenul cerut la reconstituire a aparținut bunicii E. I., fiind dat ca zestre fiicei sale, D. A.. Întrucât nu au fost găsite roluri agricole deschise pe numele D. A. și D. T. (soțul numitei D. A.), iar în cazul înzestrării nu se întocmeau acte între părinți și copii, solicitanții afirmând în cerere că mama lor “a ținut” terenul până la colectivizare, instanța apreciază că solicitatea lui D. Ș. a avut în vedere un teren care a aparținut bunicii sale, E. I., astfel că în mod corect a fost avută în vedere alături de cererea formulată de reclamantă.
În schimb, din probele administrate în cauză instanța constată că beneficiarii E. V., E. E. și Ignățel M. nu au formulat cerere de reconstituire după autoarea E. I..
Cu toate acestea, instanța constată că în cauză nu este chemată să analizeze o procedură de stabilire a dreptului de proprietate în faza premergătoare emiterii titlului de proprietate, ci să verifice un act prin care s-a recunoscut un drept de proprietate în condițiile legii fondului funciar într-o procedură care s-a finalizat în urmă cu 13 de ani.
Întrucât dreptul de proprietate a fost anterior stabilit, desființarea titlului de proprietate se impune a fi analizată și prin prisma dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului care garantează protecția proprietății și care au prioritate în raport de legislația internă în temeiul art.20 alin.2 din Constituția României.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Toșcută și alții c. României, a reținut că anularea titlurilor de proprietate emise în baza legilor fondului funciar, se analizează ca o privare de proprietate în sensul celei de-a doua fraze a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 și prin urmare este permisă numai dacă este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un just echilibru între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului. In cazul în care anularea titlurilor de proprietate este justificată exclusiv de fapte imputabile autorităților și fără ca beneficiarii titlurilor anulate să primească o despăgubire echitabilă sau un teren echivalent, Curtea arată că, și dacă s-ar putea demonstra că servește unei cauze de interes public, constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, impunând beneficiarilor titlurilor o sarcină specială și exorbitantă care rupe echilibrul între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului.
De asemenea, în hotărârea dată în cauza Jones c. României, din data de 3 februarie 2009, Curtea, mergând pe aceeași linie, a arătat că atât timp cât în sarcina beneficiarului unui act administrativ prin care i se recunoaște dreptul de proprietate, nu se poate reține nicio culpă, anularea acestui act, fără a se oferi o despăgubire echitabilă beneficiarului, pe motiv că autoritățile administrative au descoperit ulterior emiterii actului că nu erau îndeplinite cerințele legale pentru emiterea actului, constituie o privare de proprietate nejustificată (obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor anterior emiterii actului, fiind încălcată de autorități, motivația în sensul că ulterior s-ar fi descoperit că nu erau îndeplinite cerințele legale, neconstituind în accepțiunea Curții o motivație pertinentă și suficientă).
În hotărârea făcută publică în data de 1 iulie 2008, în cauza I. c. României (definitivă în data de 01.12.2008, ca urmare a respingerii cererii de retrimitere a cauzei la Marea Cameră), în care s-a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 prin emiterea a două titluri de proprietate pentru același teren, Curtea a reiterat constatările din hotărârile date în cauzele M. și D. c. României și D. c. României în sensul că o decizie administrativă prin care se recunoaște calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra unui imobil se analizează ca o creanță împotriva statului, suficient de bine stabilită pentru a putea fi calificată ca « valoare patrimonială » protejată de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1.
În aceeași hotărâre, Curtea arată în continuare că autoritățile cărora le revin atribuții în baza Legii nr. 18/1991 nu pot fi exonerate de responsabilități în cazul în care, prin acțiunile lor, aduc atingere drepturilor protejate de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1. Această concluzie, se impune cu atât mai mult în situațiile în care autoritățile administrative locale și județene creează și întrețin situații litigioase neîndeplinindu-și obligațiile de a verifica în mod temeinic îndeplinirea condițiilor pentru eliberarea titlurilor de proprietate.
În acest sens instanța reține că prin eliberarea titlurilor de proprietate beneficiarilor, aceștia au un „bun” în sensul Convenției, iar privarea de un « bun » constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, având în vedere jurisprudența Curții Europene și noțiunea de „bun” în sensul Convenției care este o noțiune autonomă care a primit în jurisprudența Curții o definiție distinctă de cea din dreptul intern, dată fiind recunoașterea dreptului de proprietate prin eliberarea titlului de proprietate atacat, titularii dreptului de proprietate beneficiază de protejarea acestui drept în sensul alin.2 al par. 1 din art.1 al Protocolului adițional la Convenție (nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional).
În consecință privarea de proprietate este admisibilă atunci când sunt respectate trei condiții: legalitatea măsurii, justificarea măsurii de o cauză de utilitate publică și proporționalitatea măsurii cu scopul vizat.
Din perspectiva legalității măsurii, posibilitatea anulării titlului de proprietate pentru cauze de nulitate absolută este prevăzută în dreptul intern prin dispozițiile art. III din Legea nr.169/1997, constituind o ingerință prevăzută de lege.
Pentru a fi justificată ingerința trebuie să îndeplinească două condiții materiale suplimentare, respectiv aceea de a fi accesibilă și previzibilă. Aceasta înseamnă că, potrivit instanței europene, orice persoană trebuie să dispună de informații suficiente cu privire la normele juridice aplicabile unei situații date, informații care îi sunt accesibile prin publicarea normelor juridice. În schimb previzibilitatea legii implică în termeni generali, formularea acesteia în astfel de termeni și condiții încât orice persoană să îi poată anticipa efectele. În speță ambele condiții sunt îndeplinite (accesibilitatea este îndeplinită, dispozițiile art. III din Legea nr.169/1997 fiind publicate în Monitorul Oficial, iar previzibilitatea este asigurată întrucât la data eliberării titlului de proprietate aceste dispoziții privind nulitatea erau în vigoare). În consecință instanța concluzionează că ingerința este « prevăzută de lege ».
Cu privire la justificarea privării de proprietate de o cauză de utilitate publică, aceasta este înțeleasă larg de Curte, considerându-se că utilitatea publică poate să provină din orice politică legitimă de ordin social, economic sau de altă natură, statele având o anumită marjă de apreciere. În speță anularea titlului de proprietate contestat, având drept cauză dispozițiile art. III din Legea nr.169/1997 este justificată în baza unei politici de administrare și restituire a terenurilor agricole foștilor proprietari/moștenitorilor lor care au formulat cerere de stabilire a dreptului de proprietate.
Cât privește condiția proporționalității în sensul păstrării unui just echilibru între interesele generale ale comunității și cele private, instanța apreciază că acesta este rupt și creează o sarcină specială pentru pârâții care ar fi privați de dreptul lor de proprietate recunoscut prin titlul de proprietate emis a cărei anulare se solicită prin prezenta.
Astfel, raportat la prevederile Convenției instanța reține că reclamanta nu numai că nu a atacat niciun act prealabil emiterii titlului de proprietate (acte întocmite în urmă cu aproximativ 23 de ani), dar timp de 13 ani de la emiterea titlului de proprietate a stat în pasivitate, în această perioadă titlul intrând în circuitul civil și producându-și efectele ca orice alt act juridic.
Este adevărat că, spre deosebire de beneficiarele E. E. și E. V. care, deși nu au formulat cerere de reconstituire, se regăsesc în anexa de validare, numita Ignățel M. nu a formulat cerere de stabilire a dreptului de proprietate și nici nu a fost validată, fiind menționată doar în titlul de proprietate. Cu toate acestea, nerespectarea dispozițiilor legii fondului funciar privitoare la persoanele îndreptățite la stabilirea dreptului de proprietate este imputabilă exclusiv autorităților – în speță celor două comisii de fond funciar -, care aveau obligația de a face toate verificările prealabile emiterii titlului - și nu beneficiarilor E. E., E. V. și Ignățel M. în sarcina cărora nu se poate reține nicio culpă.
Împrejurarea că după aproximativ 13 de la eliberarea titlului de proprietate pârâta M. Z., fiica beneficiarei Ezariu V., susține că este de acord cu acțiunea, arătând că mama sa nu a formulat niciodată cerere pentru terenul reconstituit în titlu nu poate fi avută în vedere de instanță, de vreme ce antecesoarea pârâtei nu a contestat până la decesul său actele premergătoare eliberării titlului în care figura și ea în calitate de persoană îndreptățită la reconstituire, iar pârâta, deși legea îi recunoaște vocație succesorală concretă la moștenirea mamei sale, nu a făcut dovada, potrivit legii, că are calitatea de unic moștenitor al autoarei pentru a face o renunțare valabilă.
În consecință, prin prisma art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privarea beneficiarei E. E. și a moștenitorilor beneficiarelor E. V. și Ignățel M. de dreptul de proprietate recunoscut prin titlul atacat este prevăzută de lege (art.III din Legea nr.169/1997) și urmărește un scop legitim (înlăturarea neregulilor care au intervenit în procedura emiterii titlului de proprietate și recunoașterea dreptului în favoarea persoanelor îndreptățite), dar nu păstrează un just echilibru între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului.
Instanța apreciază că înlăturarea celor trei beneficiare din titlu, după ce timp de 13 de ani ele sau succesorii lor s-au bucurat nestânjenit de dreptul lor de proprietate care a fost recunoscut de autoritățile statului și nu a fost contestat de ceilalți titulari, reprezintă pentru aceștia o sarcină exorbitantă care este incompatibilă cu protecția oferită de art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție.
Față de aceste considerente, întrucât în cazul defunctului D. Ș. a fost respectată procedura de stabilire a dreptului de proprietate, iar în cazul beneficiarelor E. E., E. V. și Ignățel M. înlăturarea lor din titlu ar constitui o privare de proprietatea nepermisă de art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea principală.
Totodată, având în vedere că titlul contestat va fi menținut, instanța va respinge și cererea reclamantei de eliberare a unui alt titlu de proprietate doar pe numele ei.
În baza art.451 din Codul de proc.civ. din 2013, întrucât acțiunea va fi respinsă, instanța va respinge și cererea reclamantei de obligare la plata cheltuielilor de judecată.”
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta I. E. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată apelanta că titlul de proprietate contestat a fost eliberat cu încălcarea unor dispoziții imperative ale Legii 18/1991, terenul fiind restituit, în indiviziune, tuturor succesorilor autoarei comune E. I., deși doar ea a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate ce a aparținut acesteia. Potrivit art. 8 alin. 3 din Legea 18/1991, stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate. Documentația aferentă titlului de proprietate contestat conține doar cererea formulată de ea, înregistrată sub nr. 4217/19.03.1991, prin care solicita stabilirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,98 ha ce a aparținut mamei sale. Deși în tabelul cu moștenitorii cooperatorilor decedați, care au solicitat, în scris, stabilirea dreptului de proprietate, se află înscriși și E. V., E. E., D. A., D. Ș. și D. M., cererile acestora nu se află în arhiva Comisiei Județene Iași de fond funciar la documentația aferentă eliberării acestui titlu de proprietate.
C. Județeană a comunicat o copie după cererea formulată de D. Ș. și D. M., înregistrată sub nr. 5107/21.03.1991, prin care aceștia solicitau reconstituirea dreptului asupra suprafeței de 1,5 ha arabil, ce aparținuse mamei lor D. A., primită ca zestre de mama lor de la E. P. și I. în tarlaua Voloaca M.. Acest teren este diferit de cel înscris în titlul de proprietate contestat. Terenul solicitat de cei doi frați D. reprezintă teren lăsat mamei lor ca zestre de bunici, teren pentru care li s-a eliberat acestora titlu de proprietate diferit de cel contestat în prezenta cauză.
Față de temeiul juridic al constatării nulității absolute a titlului de proprietate, art. III alin. 1 lit. a din Legea 169/1997, pentru a fi considerată persoană îndreptățită la reconstituire trebuie îndeplinite cumulativ toate cerințele legii, una dintre acestea fiind aceea de a fi formulat, în termen, cerere de stabilire a dreptului de proprietate cu privire la respectiva suprafață de teren.
Raționamentul instanței de fond nu are suport nici în dispozițiile legale interne și nici în jurisprudența CEDO pe care a interpretat-o și aplicat-o greșit.
Actele prealabile necontestate, avute în vedere de prima instanță, și care ar face inutilă verificarea legalității titlului contestat prin prisma dispozițiilor Legii 18/1991 și Legii 169/1997 sunt hotărârea de validare din 17.07.1991 și adeverința nr. 40. Adeverința nu face parte din actele ce se emit în procedura prealabilă eliberării titlului. Hotărârea de validare și mențiunile din anexa 3 au fost emise înainte de expirarea termenelor prevăzute de Legea 18/1991 pentru depunerea cererilor de reconstituire. Actul administrativ definitiv de stabilire a dreptului de proprietate este titlul de proprietate a cărui legalitate se poate verifica în procedura de contestare prevăzută de Legea 169/1997. Nelegalitatea invocată reprezintă o nulitate absolută ce poate fi invocată oricând de orice persoană interesată. Prin contestarea titlului de proprietate se contestă indisolubil și actele premergătoare eliberării titlului, emise în aceleași condiții de nelegalitate, regimul nulității absolute extinzându-se și cu privire la aceste acte premergătoare. Este lipsită de relevanță observația că atât timp cât actele emise în procedura prealabilă nu au fost contestate, orice nereguli comise cu ocazia emiterii lor s-ar fi acoperit.
Jurisprudența europeană invocată cu privire la modul de aplicare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO este greșit interpretată, terenul ce face obiectul titlului emis neintrând în circuitul civil. Câtă vreme terenul nu a fost înstrăinat unor terți de bună-credință, nu este necesar a se proteja interesul general al stabilității circuitului civil al imobilelor în detrimentul protecției drepturilor fundamentale ale individului.
Prin întâmpinarea formulată, intimata C. Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor arată că titlul de proprietate se emite pe numele persoanelor care au urmat procedura specială prevăzută de Legea 18/1991.
Intimata Ezariu E. nu este de acord ca tot pământul să fie obținut de I. E. întrucât nu este corect, înainte de anul 1990 cât și după acest an având în folosință o suprafață de 36 de ari.
În apel nu s-au administrat probe.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma cererii de apel formulată și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul reține următoarele:
Situația de fapt rezultată din testimoniile administrate în cauză a fost în mod corect și exhaustiv reținută de judecătorul fondului, astfel încât reluarea ei este de prisos.
În verificarea legalității emiterii titlului de proprietate nr._/05.09.2001 Tribunalul pornește de la limitele învestirii Judecătoriei Răducăneni. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta I. E. a invocat faptul că ceilalți beneficiari ai titlului de proprietate contestat nu au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în sensul Legii 18/1991, motiv pentru care susține că incidente în cauză sunt dispozițiile art. III alin. 1 lit. a din Legea 169/1997.
Pornind de la aceste limite de analiză trasate instanței de fond, Tribunalul notează dispozițiile art. 8 alin. 1-3 din Legea 18/1991. Potrivit acestora, stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept; de prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite; stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere prin eliberarea unui titlu de proprietate în limita unei suprafețe minime de 0,5 ha pentru fiecare persoană îndreptățită potrivit prezentei legi și de maximum 10 ha de familie, în echivalent arabil.
Prin mijlocirea acestei norme legiuitorul a reglementat condițiile de acțiune aplicabile procedurii de stabilire a dreptului de proprietate pentru terenurile care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție. În cadrul alineatului 2 al articolului 8 este inserată condiția de fond ce se impune a fi îndeplinită spre reconstituirea dreptului de proprietate. Această condiție constă în calitatea membrului cooperator de fost proprietar al terenului solicitat, teren care a fost adus de către acesta în cooperativa agricolă de producție sau care i-a fost preluat în orice mod de către cooperativă. În egală măsură, beneficiul reparator al Legii 18/1991 este recunoscut în condițiile legii civile și moștenitorilor fostului proprietar.
Alineatul 3 al articolului 8 stabilește condiția de formă necesară în vederea declanșării procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate. Potrivit textului, stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere.
Articolul III alin. 1 lit. a pct. i din Legea 169/1997, invocat de reclamantă, sancționează cu nulitatea absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, actele emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri.
Din modul de redactare a acestui text de lege rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a sancționa cu nulitatea absolută exclusiv actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate emise cu transgresarea condițiilor de fond reglementate de Legea fondului funciar. Concluzia se impune în prezența sintagmei conținute de textul de lege, care face trimitere în mod expres la, redăm textual „… persoanelor fizice care nu erau îndreptățite potrivit legii…”. Ea este, de asemenea, consolidată de enumerarea limitativă și nu enunțiativă cuprinsă în art. III alin. 1 lit. a pct. i – vi din Legea 169/1997.
În ipoteza în speță, calitatea de persoane îndreptățite a celorlalți beneficiari ai titlului de proprietate nr._/2001 rezultă din calitatea acestora de moștenitori, în baza devoluțiunii legale succesorale, ai autorului comun, numita E. I.. Aceasta este fostul proprietar al suprafeței de 1,79 ha teren ce se regăsea la momentul de referință 1991 în patrimoniul CAP-ului. După cum deja s-a arătat, sunt îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate persoanele fizice care au adus pământ în CAP sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către cooperativă, precum și moștenitorii acestora.
Își însușește în integralitate Tribunalul reținerile judecătorului fondului relative la descendența beneficiarilor titlului de proprietate nr._/2001, aspect care, de altfel, nici nu a făcut obiect al criticii în calea de atac a apelului.
Notează instanța că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate la care se face trimitere în alineatul 3 al art. 8 din Legea 18/1991 este o condiție necesară declanșării procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate. Absența unei astfel de cereri nu echivalează și nici nu poate echivala cu o lipsă a calității de persoană îndreptățită, potrivit legii, la reconstituirea dreptului de proprietate.
Aceasta susținere nu înseamnă că stabilirea dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991 este îngăduită și în absența unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate. Inexistența unei astfel de cereri trebuie și se impune a fi sancționată. Însă remediul juridic nu este cel prevăzut de art. III alin. 1 lit. a din Legea 169/1997 invocat de reclamantă. Aceasta avea putința ca în temeiul art. 11 alin. 5 din Legea 18/1991 – în redactarea în vigoare la momentul de referință iulie 1991 – să formuleze plângere împotriva hotărârii nr. 11/17.07.1991 a Comisiei Județene Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin care s-a validat propunerea Comisiei Comunale Costuleni privind reconstituirea dreptului de proprietate în acord cu anexa nr. 3, poziția nr. 10.
În tabelul nominal cu moștenitorii cooperatorilor decedați care solicită în scris stabilirea dreptului de proprietate (anexa nr. 3) figurează la numărul 10 numiții I. E., E. V., E. E., D. A., D. Ș. și D. M..
Proteguirea dreptului exclusiv de proprietate asupra suprafeței de 1,79 ha, reclamată în prezentul litigiu, se impunea astfel a fi solicitată pe calea plângerii formulate împotriva hotărârii nr. 11/1991. Pasivitatea reclamantei I. E., vreme de 13 ani, în clamarea dreptului său exclusiv de proprietate pe argumentul reprezentat de nesocotirea art. 8 alin. 3 din Legea 18/1991, echivalează cu o confirmare tacită a nulității relative ce lovește hotărârea nr. 11/1991 a Comisiei Județene. Această confirmare tacită rezultă din chiar exercitarea atributelor posesiei și folosinței asupra suprafeței de teren de 1,79 ha deopotrivă de către coproprietari o perioadă îndelungată de timp.
Câtă vreme între absența cererii de reconstituire a dreptului de proprietate și lipsa calității de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate nu se poate pune semnul egalității, dispozițiile art. III alin. 1 lit. a pct. i din Legea 169/1997 nu sunt incidente în cauză pentru a se putea constata nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/05.09.2001.
Susținerea potrivit căreia numita Ignățel M. - deși nu a fost validată propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate și în beneficiul acesteia prin hotărârea nr. 11/1991 - se regăsește totuși pe titlul de proprietate contestat, excedează limitelor de analiză trasate de cererea de chemare în judecată. Ori, potrivit art. 9 alin. 2 Cod procedură civilă, obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.
În considerarea celor mai sus expuse și alăturat celor judicios reținute de instanța de fond sub aspectul situației de fapt litigioase, în baza art. 480 Cod procedură civilă, Tribunalul urmează a dispune conform celor cuprinse în prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta I. E. împotriva sentinței civile nr. 341/21.10.2014 pronunțată de Judecătoria Răducăneni pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27.05.2015.
Președinte, E.-C. P. | Judecător, M. C. | |
Grefier, O. S. |
Red. M.C.
Tehn. M.M.D.
12 ex./14.10.2015
Judecător fond R. M. G.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 743/2015. Tribunalul IAŞI | Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 633/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
