Grăniţuire. Decizia nr. 743/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 743/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 743/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 23 Iunie 2015
Președinte - M. M.
Judecător – M. M.
Judecător – C. G.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 743
Pe rol fiind soluționarea cererii de lămurire dispozitiv formulată de D. Gh. M. cu privire la decizia civilă nr. 2195/19.10.2012 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde intimatul D. Gh.M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Instanța acordă cuvântul pe cererea de lămurire dispozitiv formulată de D. Gh. M. cu privire la decizia civilă nr. 2195/19.10.2012 a Tribunalului Iași.
Intimatul D. M. având cuvântul arată că domnul executor nu înțelege ce este de executat motiv pentru care a apelat la instanța cu cererea de față, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cererii de lămurire dispozitiv formulată de D. Gh. M. cu privire la decizia civilă nr. 2195/19.10.2012 a Tribunalului Iași, reține:
Prin decizia civilă nr. 2195/19.10.2012 a Tribunalului Iași pronunțată în dosar_ a fost admis recursul declarat de C. C. C. împotriva sentinței civile nr. 1144/27.10.2011 pronunțată de Judecătoria H., sentință care a fost modificată în parte în sensul că a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. C. C. în capătul de cerere referitor la revendicare și în consecință respins acest capăt de cerere ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, fiind respinsă cererea reclamantului D. Ghe. M. privitoare la obligarea pârâtului C. C. C. la plata cheltuielilor de judecată și menținute restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii, luându-se act de faptul că recurentul C. C. C. nu a solicitat cheltuielile de judecată în recurs.
Tribunalul a reținut următoarele:
„Prin sentinta civila nr. 1144/27.10.2011 pronuntata de Judecatoria H. a fost respinsa excepția lipsei calitǎții procesuale pasive a pârâtului Cǎlugǎru C. C. in ceea ce priveste capǎtul de cerere privitor la acțiunea în revendicare, a fost admisa excepția lipsei calitǎții procesuale pasive a pârâtului Cǎlugǎru C. C. in ceea ce priveste capǎtul de cerere referitor la acțiunea în grǎnițuire. A fost admis în parte acțiunea reclamantului D. Ghe. M., în contradictoriu cu pârâții C. C. C., și C. L. de Fond Funciar Cotnari, cu sediul în ., așa cum a fost ea precizatǎ.
A fost respins capǎtul de cerere referitor la acțiunea în grǎnițuire, ca fiind introdus împotriva unei persoane care nu are calitate procesualǎ pasivǎ.
A fost admis capǎtul de cerere referitor la acțiunea în revendicare și a fost obligat pârâtul Cǎlugǎru C. C. sǎ respecte dreptul de proprietate și posesie al reclamantului pentru suprafața de 1152,94 mp, așa cum aceasta a fost identificatǎ și reprezentatǎ în planul de situație din anexa nr. 2 la raportul de expertizǎ, raport, schițe și anexe care fac parte integrantǎ din prezenta hotǎrâre. S-a constatat cǎ pârâta C. Localǎ de Fond Funciar Cotnari județul Iași a fost chematǎ în judecatǎ în prezenta cauzǎ doar pentru opozabilitatea hotǎrârii care va fi datǎ în acest dosar. În temeiul art. 274 C.proc.civ., a fost obligat pârâtul Cǎlugǎru C. C. sǎ plǎteascǎ reclamantului suma de 2253,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecatǎ.
Analizand cererea de recurs prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor legale incidente in cauza instanta retine urmatoarele:
Potrivit titlului de proprietate nr._/16.04.2005 reclamantul D. M. este proprietarul suprafetei de 5 ha teren situat pe raza Comunei Cotnari din care suprafata de 9588 mp situata in tarlaua 162 .>
Potrivit titlului de proprietate nr._/17.06.2002 numitul C. D. este proprietarul unei suprafete de 1,50 ha teren situata pe raza Comunei Cotnari. Prin certificatul de mostenitor nr. 21 din 17.02.2006 in urma defunctului C. D. suprafata de 1,50 ha mentionata anterior a fost mostenita in cote egale de catre C. E. si C. D. V.. Potrivit contractelor de arendare incheiate la data de 18.06.2007 suprafata de 1,50 ha teren mostenita de catre C. E. si C. D. V. a fost arendata in favoarea S.C. VITI-VINICOLA ȘI POMICOLA PERLA COTNARI S.R.L.ai caror administratori sunt C. E. L. si C. C..
Potrivit raportului de expertiza efectuat de catre expertul C. C. suprafata de teren de 9588 mp ce apartine reclamantului in baza titlului de proprietate nr._/16.04.2005 se suprapune peste suprafata de teren de 1,5 ha mentionata in titlul de proprietate nr._/17.06.2002 aflata in proprietatea lui C. E. si C. D. V. cu o suprafata de 1152,94 mp.
Acțiunea în revendicare este definitǎ ca fiind acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar.
Calitatea procesuala pasiva presupune existenta unei identitati intre parat si cel obligat in raportul juridic dedus judecatii. In cazul unei actiuni in revendicare calitate procesuala pasiva o are cel care poseda imobilul revendicat fara a avea calitatea de proprietar al acestuia. Reclamantul fiind cel care introduce cererea de chemare in judecata trebuie sa faca dovada atat a calitatii procesuale active a lui cat si dovada calitatii procesuale pasive a celui impotriva caruia a introdus actiunea.
Astfel sarcina probei ca paratul poseda o parte din terenul proprietatea reclamantului apartinea acestuia.
Tribunalul retine ca din probele administrate in cauza nu rezulta faptul ca paratul poseda o parte din terenul ce apartine reclamantului. Astfel din expertiza efectuata de catre C. C. rezulta ca exista o suprapunere in privinta suprafetei de 1152,94 mp intre titlul de proprietate emis pe numele lui Dolhascau M. si terenul mentionat in titlul de proprietate nr._/17.06.2002 si aflat in proprietatea lui C. E. si C. D. V. dar nu se mentioneaza ca aceasta suprafata de teren este in posesia paratului. Totodata pe baza declaratiile martorilor audiati nu se poate stabili daca paratul ocupa o parte din terenul care apartine reclamantului. Astfel martorul Varzari M. a declarat ca nu stie daca vreuna dintre parti a ocupat din terenul celeilalte parti iar martorul V. D. a aratat ca nu-l cunoaste pe parat si ca stie doar din auzite ca reclamantul i-ar fi spus paratului ca a ocupat o suprafata de teren care ii apartine.
. calitate de administrator al S.C. VITI-VINICOLA ȘI POMICOLA PERLA COTNARI S.R.L a incheiat contracte de arendare cu numitii C. E. si C. D. V. in privinta suprafetei de 1,5 ha teren mentionata in titlul de proprietate nr._/17.06.2002 dar acest fapt nu ii confera acestuia calitatea de posesor asupra acestei suprafete de teren ci doar ii confera societatii comerciale calitatea de detentor precar. In aceste conditii in care nu exista identitate intre parat si S.C. VITI-VINICOLA ȘI POMICOLA PERLA COTNARI S.R.L fiind vorba despre doua subiecte de drept distincte nu se poate retine ca paratul a exercitat posesia asupra acestei suprafete de teren in nume propriu pentru a dobandi calitate procesuala pasiva chiar daca se accepta ideea ca in calitate de administrator al S.C. VITI-VINICOLA ȘI POMICOLA PERLA COTNARI S.R.L a folosit aceasta suprafata de teren.
Deoarece in cauza reclamantul care avea sarcina probei nu a facut dovada faptului ca paratul poseda in nume propriu o parte din terenul al carui proprietar este, tribunalul retine ca in mod gresit prima instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.
Pentru aceste motive retinand ca prima instanta a realizat o gresita apreciere a probelor administrate tribunalul in baza art. 312 c. pr. civ. va admite recursul, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. C. C. în capătul de cerere referitor la revendicare și în consecință respinge acest capăt de cerere ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Ca urmare a faptului ca actiunea formulata de reclamant va fi respinsa se va respinge si cererea acestuia de obligare a paratului la plata cheltuielilor de judecata. Deoarece prin motivele de recurs nu s-a criticat modalitatea de solutionare a capatului de cerere referitor la granituire se vor mentine dispozitiile sentintei recurate cu privire la acest capat de cerere.
In baza principiului disponibilitatii aplicabil in procesul civil se va lua act de faptul că recurentul C. C. C. nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.”
La data de 20.05.2015 a formulat cerere de lămurire dispozitiv cu privire la decizia civilă nr. 2195/19.10.2012 a Tribunalului Iași D. Gh. M., invocând faptul că dispozitivul hotărârii necesită lămuriri cu privire la înțelesul/ întinderea /modalitatea de aplicare întrucât decizia 2195 din 19 octombrie 2012 data de Tribunalul Iasi modifica aproape in totalitate Sentinta Civila nr.1144/2011 data de Judecatoria H., adica "Admite capatul de cerere referitor la actiunea in revendicare si obliga pe paratul pentru suprafata de 1152,94 mp.”
Susține petentul că nu intelege si dorește ca instanța să dispună lamurirea asupra urmatorului aspect: Care sunt dispozitiile din sentinta nr. 1144/27.10.2011 data de Judecatoria H. in dosarul nr._ ce au fost mentinute prin decizia 2195/19.10.2012 data de Tribunalul Iasi.
În drept, a invocat dispozițiile art. 443 C. proc. civ.
Analizând cererea de lămurire dispozitiv formulată de D. Gh. M. cu privire la decizia civilă nr. 2195/19.10.2012 a Tribunalului Iași, instanța reține că, față de data introducerii acțiunii, în drept, sunt aplicabile dispozițiile art. 281 indice 1 C. de la 1865, iar nu cele ale art. 443 N. C. proc. Civ.
Potrivit dispozițiilor art. 281 indice 1 Cod Procedură Civilă, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.
În fapt, prin sentința civilă nr. 1144/27.10.2011 pronuntata de Judecatoria H., a fost respinsa excepția lipsei calitǎții procesuale pasive a pârâtului Cǎlugǎru C. C. in ceea ce priveste capǎtul de cerere privitor la acțiunea în revendicare, a fost admisa excepția lipsei calitǎții procesuale pasive a pârâtului Cǎlugǎru C. C. in ceea ce priveste capǎtul de cerere referitor la acțiunea în grǎnițuire. A fost admis în parte acțiunea reclamantului D. Ghe. M., în contradictoriu cu pârâții C. C. C., și C. L. de Fond Funciar Cotnari, cu sediul în ., așa cum a fost ea precizatǎ.
A fost respins capǎtul de cerere referitor la acțiunea în grǎnițuire, ca fiind introdus împotriva unei persoane care nu are calitate procesualǎ pasivǎ.
A fost admis capǎtul de cerere referitor la acțiunea în revendicare și a fost obligat pârâtul Cǎlugǎru C. C. sǎ respecte dreptul de proprietate și posesie al reclamantului pentru suprafața de 1152,94 mp, așa cum aceasta a fost identificatǎ și reprezentatǎ în planul de situație din anexa nr. 2 la raportul de expertizǎ, raport, schițe și anexe care fac parte integrantǎ din prezenta hotǎrâre. S-a constatat cǎ pârâta C. Localǎ de Fond Funciar Cotnari județul Iași a fost chematǎ în judecatǎ în prezenta cauzǎ doar pentru opozabilitatea hotǎrârii care va fi datǎ în acest dosar. În temeiul art. 274 C.proc.civ., a fost obligat pârâtul Cǎlugǎru C. C. sǎ plǎteascǎ reclamantului suma de 2253,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecatǎ.
Prin decizia civilă nr. 2195/19.10.2012 a Tribunalului Iași pronunțată în dosar_ a fost admis recursul declarat de C. C. C. împotriva sentinței civile nr. 1144/27.10.2011 pronunțată de Judecătoria H., sentință care a fost modificată în parte în sensul că a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. C. C. în capătul de cerere referitor la revendicare și în consecință respins acest capăt de cerere ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, fiind respinsă cererea reclamantului D. Ghe. M. privitoare la obligarea pârâtului C. C. C. la plata cheltuielilor de judecată și menținute restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii, luându-se act de faptul că recurentul C. C. C. nu a solicitat cheltuielile de judecată în recurs.
Față de modul de formulare a dispozitivului deciziei civile nr. 2195/19.10.2012 a Tribunalului Iași pronunțată în dosar_, instanța îl apreciază foarte clar. Astfel, acțiunea introductivă a avut ca obiect grănițuirea și revendicarea. Din soluțiile pronunțate este limpede faptul că, dacă la prima instanță a fost respins capǎtul de cerere referitor la acțiunea în grǎnițuire, ca fiind introdus împotriva unei persoane care nu are calitate procesualǎ pasivǎ, prin decizia civilă pronunțată în recurs a fost respins capătul de cerere referitor la revendicare ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, fiind respinsă cererea reclamantului D. Ghe. M. privitoare la obligarea pârâtului C. C. C. la plata cheltuielilor de judecată și menținute restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii, luându-se act de faptul că recurentul C. C. C. nu a solicitat cheltuielile de judecată în recurs.
Prin menținerea dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii este clar ce anume a avut în vedere instanța, anume soluția dată cererii în grănițuire și, de altfel, în considerente, Tribunalul a reținut prin decizia pronunțată ca instanță de recurs faptul că „Deoarece prin motivele de recurs nu s-a criticat modalitatea de solutionare a capatului de cerere referitor la granituire se vor mentine dispozitiile sentintei recurate cu privire la acest capat de cerere.”
Prin urmare, instanța apreciază că în speță nu sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii și acesta nici nu cuprinde dispoziții potrivnice, dispozitivul deciziei fiind ușor de înțeles, astfel că va respinge cererea de lămurire dispozitiv formulată de D. Gh. M. cu privire la decizia civilă nr. 2195/19.10.2012 a Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de lămurire dispozitiv formulată de D. Gh. M. cu privire la decizia civilă nr. 2195/19.10.2012 a Tribunalului Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.06.2015.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M.M. M.M. C.G. M.G.
Red./Tehnored. M.M.
2 ex/03.07.2015
| ← Daune cominatorii. Decizia nr. 736/2015. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1107/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|








