Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 1187/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1187/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 1187/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 29 Septembrie 2015
Președinte - M. C.
Judecător - E.-C. P.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1187/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta A. DE P. .-130, . TERMO SERVICE SA în contradictoriu cu intimata P. O., având ca obiect investire cu formulă executorie .
La apelul nominal făcut în ședință publică nu s-au prezentat părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- prin Serviciul Registratură, la data de 28.09.2015, apelanta a depus la dosarul cauzei precizări cu privire la excepția tardivității apelului invocată de către instanță, după care:
Cauza aflându-se la prim termen de judecată, instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei. Constată că s-a invocat excepția tardivității declarării apelului, părțile fiind citate cu această mențiune.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității declarării apelului.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 2320/14.02.2014 pronunțată de Judecătoria Iasi s-au dispus următoarele:
„Respinge cererea formulată de creditoarea ASOCIAȚIA DE P. .. 128-130 ..C. TERMO-SERVICE S.A.., cu sediul în Iași, ., PT 2 Metalurgie, județul Iași privind învestirea cu formulă executorie a convenției de plată autentificată prin încheierea nr. 4093/12.12.2013 la BNPA P. P. T. și F., încheiată între ASOCIAȚIA DE P. .. 128-130 . O..
Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.
Soluționată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi 11.08.2015.”
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond următoarele:
„Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus pe rolul Judecătoriei Iași, s-a solicitat învestirea cu formulă executorie a convenției de plată autentificată prin încheierea nr. 4093/12.12.2013 la BNPA P. P. T. și F., încheiată între ASOCIAȚIA DE P. .. 128-130 . O..
În drept, s-au invocat prevederile art. 641 Cod de procedură civilă.
Alăturat s-au depus în original și în copie certificată pentru conformitate cu originalul titlul executoriu.
Cererea a fost timbrată legal, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 80/2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Învestirea cu formulă executorie constituie o procedură necontencioasă în cadrul căreia instanța de învestire competentă analizează, în cameră de consiliu și fără citarea părților, exclusiv dacă înscrisul prezentat de parte are caracterul unui titlu executoriu.
Titlul executoriu a fost definit în literatura de specialitate ca fiind înscrisul care, alcătuit în conformitate cu prevederile legale de către organul competent, permite punerea în executare silită a creanței pe care o constată.
Conform art. 632 alin. 1 Cod procedură civilă, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, alin. 2 al aceluiași text de lege indicând care sunt titlurile executorii „Constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare”.
Potrivit art. 641 C.pr.civilă „(1) Titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie. (2) Cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părților. (…) (3) Instanța va verifica dacă înscrisul întrunește toate condițiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum și alte cerințe în cazurile anume prevăzute de lege”
În conformitate cu dispozițiile art. 639 alin. 1 C.pr.civilă, „Actul autentificat de notarul public care constată o creanță certă, lichidă și exigibilă constituie titlu executoriu”.
Din analiza înscrisului reprezentat de convenția de plată autentificată prin încheierea nr. 4093/12.12.2013 la BNPA P. P. T. și F., instanța constată că debitoare s-a obligat să plătească debitul în 24 rate lunare egale, începând cu luna decembrie 2013, prima rată fiind scadentă la data de 17.12.2013, iar ultima la data de 17.12.2015. În aceste condiții, convenția de plată autentificată prin încheierea nr. 4093/12.12.2013 la BNPA P. P. T. și F. nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi titlu executoriu întrucât creanța nu este exigibilă.
Având în vedere cele anterior expuse, în raport de dispozițiile legale menționate, instanța va respinge cererea de învestire cu formulă executorie.”
* * *
Împotriva acestei incheieri a declarat apel creditoarea Asociația de P. . . Iași.
Intimata nu a formulat intampinare
În apel s-a administrat proba cu inscrisuri
Instanța a invocat, in baza art 224,,248.390 N.C.P.C. la termenul din 29.10.2015 excepția tardivității apelului, exceptie ce a fost supusa dezbaterilor contradictorii .
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, Tribunalul constată că apelul este formulat tardiv ,fata de prevederile art . 641 alin 4 NCPC ,coroborat cu art. 468 NCPC,care prevad urmatoarele:
Art 468 alin 1 NCPC: „Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
ART. 641
„ (1) Titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie.
(2) Cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părților. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se află în străinătate, creditorul va putea depune cererea de învestire și la judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul său ales.
(3) Instanța va verifica dacă înscrisul întrunește toate condițiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum și alte cerințe în cazurile anume prevăzute de lege.
(4) Încheierea prin care se respinge cererea de învestire cu formulă executorie poate fi atacată numai cu apel de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.(…)”
Incheierea apelata in cauza s-acominicat apelantei la data de 25.08.2012 Potrivit art 10 N.C.P.C. părțile au obligația să indeplineasca actele de procedura in condițiile si termenele stabilite de lege .
Ori apelul a fost promovat la data de 31.08.2015ora 16,18 cu depășirea a termenului de 5 zile de la comunicare .
Tribunalul constata ca cererea de apel a fost depusa la ora 16,18 .după incetarea activitatii Tribunalului, deci cu depasirea termenului legal prevazut de art 641Ncpc .
Tribunalul constata ca ART. 182 N.C.P.C. prevede:
„ (1) Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24,00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.
(2) Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanță sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispozițiile art. 183 fiind aplicabile.”
ART. 183 N.C.P.C. dispune:
Actele depuse la poștă, servicii specializate de curierat, unități militare sau locuri de deținere
(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen.
(2) Actul depus de partea interesată înăuntrul termenului prevăzut de lege la unitatea militară ori la administrația locului de deținere unde se află această parte este, de asemenea, considerat ca făcut în termen.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.”
Tribunalul constată că nu se mai impune cercetarea temeiniciei motivelor de apel atât timp cât s-a constat ca apelul a fost exercitat tardiv, exceptia tardivității fiind o exceptie de procedură ce primează cercetării fondului, astfel cum dispune expres art 248 alin 1 N.C.P.C.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, Tribunalul ,in baza art 480 N.C.P.C. va respinge ca tardiv apelul si va dispune in sensul celor cuprinse in dispozitivul prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv apelul declarat de creditoarea Asociația de P. . . Iași împotriva încheierii nr. 3289/11.08.2015 pronunțată de Judecătoria Iași.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29.09.2015.
Președinte, M. C. | Judecător, E.-C. P. | |
Grefier, O. S. |
Red PEC /4EX/29.10.2015
JUD FOND I. R.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1166/2015. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 1175/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|








