Obligaţie de a face. Decizia nr. 443/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 443/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 443/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 08 Aprilie 2015
Președinte - E.-C. P.
Judecător - L. H.
Judecător - M. C.
Grefier - F. L. I.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 443/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent A. L., recurent D. M. și pe intimat C. L. DE FOND FUNCIAR ȚIBANA, intimat C. JUDEȚEANĂ IAȘI DE FOND FUNCIAR, având ca obiect fond funciar plângere hotărâre Comisie F.F.; obligația de a face.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 24.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 01.04.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 08.04.2015, când:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1341/31.01.2014 Judecătoria Iași dispune:
„Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții A. L. și D. M., cu domiciliul procedural ales la Societatea Civilă Profesională de Avocați „R. și Asociații”, în Iași, ., ScB, .. Iași în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Fond Funciar Țibana, cu sediul în . și C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Iași, în .. 60, Iași, ca neîntemeiată.”
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond reține următoarele:
„Prin Hotărârea nr. 2300/20.10.2009 emisă de C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, fila 7, a fost validată propunerea Comisiei Locale Țibana privind respingerea unui număr de 416 cereri de reconstituire, printre care și cererile formulate de către reclamanți.
Conform art. 53 alin 1 din Legea nr.18/1991, hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire iar potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare. Potrivit art. 54 din legea 18/1991 dispozițiile art. 53 alin. (1) se aplică și în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ. Dispozițiile art. 53 alin. (2) rămânând aplicabile.
Din interpretarea logico-juridică a celor două dispoziții legale rezultă că plângerea nu are natura juridică a unei căi de atac propriu-zisă, ci de acțiune de drept comun, în cadrul căreia se discută legalitatea și temeinicia actului emis cu ocazia procedurii prealabile.
Astfel, instanța, analizând Hotărârea nr. 2300/20.10.2009 emisă de C. Județeană Iași prin prisma probatoriului administrat, constată că această hotărâre a fost în mod legal și temeinic emisă, cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Prin cererea înregistrată la C. L. Țibănești sub nr. 455/09.11.2005 reclamanta A. L. a solicitat stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 29,6 ha, în calitate de moștenitor al defunctei C. E.. La această cerere au fost anexate declarațiile martorilor Spită C. N., C. V., I. A. V., Tiba D. și G. Ș., acte de stare civilă și copie rol agricol pentru perioada 1951-1955, filele 38-50.
Prin cererea înregistrată la C. L. Țibănești sub nr. 35/23.08.2005 reclamantul D. Miahil a solicitat stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 29 ha, în calitate de moștenitor al defunctei C. E.. La această cerere au fost anexate certificat moștenitor după defuncta D. E., acte de stare civilă, copie titlu de proprietate nr._/18.10.1995 emis de către C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și copie rol agricol pentru perioada 1951-1955, filele 51-60.
Conform art. 6 din Legea nr. 1/2000 la stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole și forestiere, în conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orășenești, municipale și comisiile județene, constituite potrivit legii, vor verifica în mod riguros existența actelor doveditoare prevăzute de art. 9 slin 5 din Legea nr. 18/1991, precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte, ținându-se seama și de dispozițiile art. 11 alin 1 li 2 sin aceeași Lege.
Titlurile de proprietate obtinute anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 18/1991 si existenta libera a vechilor amplasamente fac dovada absoluta a proprietatii, obligand comisiile de fond funciar sa procedeze la validarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate. Consemnarile efectuate intre anii 1945 si 1990 in registrele agricole, cererile de intrare in fostele cooperative agricole de productie, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neinsotite de titlurile de proprietate, au valoare declarativa cu privire la proprietate. In situatia in care nu mai exista inscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficienta in reconstituirea dreptului de proprietate cand aceasta se face pe vechile amplasamente si cand martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau mostenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea.
Din textul legal citat mai sus, rezultă că mențiunile registrelor agricole au valoare declarativă, aceste înscrisuri făcând dovada proprietății terenului solicitat până la proba contrară. Pentru a avea o astfel de valoare declarativă, în urma căreia, să se dovedească dreptul de proprietate, trebuie să se ia în considerare suprafața de teren menționată în registrul agricol cel mai recent față de data preluării terenului revendicat, având în vedere că ultima înscriere în registrul agricol reflectă modificările ce au intervenit în patrimoniul antecesorilor.
Analizând copia registrului agricol depusă la dosar, fila 42, pe numele defunctei C. E., instanța constată că pentru anul 1951 apare înregistrată cu suprafața de 20 ha și 06 ari, iar pentru anul 1953, cu suprafața de 14 ari de categorie diferită de prima suprafață, iar pentru anii 1954-1955 rolul agricol nu mai cuprinde nicio mențiune cu privire la vreo suprafață de teren declarată ca fiind în proprietatea defunctei.
Totodată, in ceea ce privește proba testimonială, instanța reține că pentru a se reține dovedit dreptul de proprietate trebuie ca anumite cerințe să fie îndeplinite, respectiv: reconstituirea dreptului de proprietate să se facă pe fostul amplasament, martorii să fie proprietarii sau foștii proprietari vecini pe toate laturile terenului, calitatea de proprietari sau foști proprietari ai martorilor să se stabilească pe baza actelor de proprietate.
D. în situația în care sunt îndeplinite toate aceste condiții în mod cumulativ, dreptul de proprietate invocat este dovedit prin declarații testimoniale. Or, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța constată că aceste condiții nu sunt întrunite, nu a fost făcută dovada calității de proprietar sau fost proprietar vecin prin acte de proprietate pentru martorii ale căror declarații au fost anexate cererii de reconstituire, pentru toate laturile astfel cum au fost determinate prin raportul de expertiză tehnic judiciar realizat în prezenta cauză, filele 97-131.
Totodată, instanța constată că pentru suprafața de 9 ha situată în extravilanul comunei Țibana, a fost deja emis titlul de proprietate nr._/18.10.1995 pe numele moștenitorilor G. A., D. E., M. E., Oțeleanu O., Antonica L. și S. N..
Prin urmare, instanța constată că, așa cum s-a reținut și de către Comisiile pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, din documentația aferentă cererilor de reconstituire formulate de către reclamanți, nu se poate reține dovedit dreptul de proprietate pentru suprafața de 29 ha solicitată de către reclamanți.
Pentru aceste considerente de drept și de fapt, instanța constată că Hotărârea nr. 2300/20.10.2009 a fost emisă în mod legal și temeinic de către C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și va respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanți, ca neîntemeiată.”
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții A. L. și D. M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată recurenții că au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 29 ha, situată pe teritoriul comunei Țibana, în calitate de succesori ai defunctei C. E., decedată la data de 27.01.1964 (descendenți de gr. I respectiv de gr. II).
Dovada calității de proprietar a autoarei lor rezultă din copia registrului agricol al perioadei 1951 – 1955 unde C. E. figura în proprietate cu o suprafață de 20,06 ha. Aceasta a mai avut în proprietate teren de aproape 9 ha, neînscris în rolul agricol din cauza impozitelor împovărătoare ale vremii. Pentru diferența de 9 ha, neevidențiată în rolul agricol, a făcut dovada dreptului de proprietate cu declarațiile unor martori vecini cu această suprafață, potrivit art. 6 alin. 12 și alin. 13 din Legea 1/2000.
La data formulării cererilor de reconstituire dețineau în posesie acest teren, punere în posesie ce a operat în anul 2003. Însăși prima instanță a arătat că titlurile de proprietate obținute anterior intrării în vigoare a Legii 18/1991 și existența liberă a vechilor amplasamente fac dovada absolută a proprietății. Expertiza topo-cadastrală efectuată în cauză a identificat terenul deținut de autoarea lor conform mențiunilor din registrul agricol și a constatat faptul că acest amplasament este liber.
Au depus și un înscris emis de Primăria Gîrbești la data de 19.03.1952, reprezentând proces-verbal de sechestru din care rezultă faptul că autoarei lor C. E. i s-a confiscat suprafața totală de 29,63 ha pentru neachitarea debitelor cu care figura înscrisă în rol, în baza Decretului nr. 27/1951. Practic, acesta este și motivul pentru care, ulterior anului 1955, în rolul autoarei lor acest teren nu mai figura, deși figurase înscris în rolul agricol pentru perioada 1951-1955.
Prin întâmpinarea formulată, intimata C. L. Țibana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că actul a cărui anulare parțială se cerere a fost emis de către C. Județeană Iași și o comisie locală nu poate modifica și anula actele emis de aceasta.
Pe fond, arată că recurenții nu fac dovada îndreptățirii lor asupra dreptului de proprietate revendicat. Prin cererile nr. 319 și 414 recurenții au încercat să ducă în eroare C. L. Țibana, cerând fiecare punerea în posesie cu câte o suprafață de 29 ha, în condițiile în care autorul lor, în anul 1953, a avut doar 0,14 ha teren situat pe raza comunei Țibana, jud. Iași.
Prin titlul de proprietate nr._/18.10.1995, pe numele moștenitorilor G. A., D. E., M. E., Oțeleanu O., A. L. și S. N. a fost reconstituit deja dreptul de proprietate pentru suprafața de 9 ha teren extravilan situat pe raza comunei Țibana. Cum corect a reținut instanța de fond, reclamanții nu au dovedit dreptul lor de proprietate pentru suprafața de 29 ha solicitată.
Intimata C. Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor nu și-a precizat poziția procesuală față de cererea formulată, printr-o întâmpinare.
În recurs s-au depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma recursului formulat și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:
Situația de fapt rezultată din testimoniile administrate în cauză a fost în mod corect reținută și sancționată de judecătorul fondului prin sentința civilă supusă prezentului control de legalitatea în calea de atac a recursului.
Prin actul de învestire, reclamanții, pretinzând existența în patrimoniul autoarei lor C. E. a unei suprafețe totale de teren de 29 ha, solicită acordarea beneficiului Legii 1/2000 pentru întreagă această suprafață de teren de 29 ha, amplasată pe raza comunei Țibana, jud. Iași. Tot în calitatea lor de moștenitori legali ai autoarei C. E., reclamanții, având ca fundament același drept de proprietate și acum clamat al autoarei lor asupra suprafeței pretinse de 29 ha, au obținut, în procedura Legii 18/1991, titlul de proprietate nr._/18.10.1995. Prin acesta, pe numele G. A., D. E. (decedată și având ca moștenitor pe reclamantul D. M.), M. E., Oțeleanu O., A. L. și S. N. a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 9 ha, amplasată în extravilanul comunei Țibana, jud. Iași. Pornind de la întinderea totală a suprafeței de teren pe care reclamanții pretind că autoarea lor a deținut-o în proprietate, respectiv de 29 ha, suprafața pentru care aceștia mai pot solicita și eventual beneficia de prevederile Legii cu caracter reparatoriu a fondului funciar nu poate fi decât de 20 ha, privită ca diferență dintre suprafața de 29 ha pretins aparținând vechii proprietăți a autoarei C. E. și suprafața de 9 ha teren pentru care s-a eliberat titlul de proprietate nr._/1995.
În privința acestei întinderi de 20 ha, tribunalul are a analiza, pe de o parte, susținerile potrivit cărora cu suprafața de 20,06 ha autoarea reclamanților s-a înscris în registrul agricol, iar, pe de altă parte, susținerile potrivit cărora o suprafață de 9 ha nu a fost înscrisă în registrul agricol, motiv pentru care înțeleg să recurgă la prevederile art. 6 alin. 13 din Legea 1/2000.
Relativ la înscrierea suprafeței de 20,06 ha în registrul agricol, tribunalul reține, asemenea judecătorului fondului, că această mențiune apare la nivelul anului 1951 în ceea ce o privește pe autoarea reclamanților C. E.. Ulterior, în anul 1953, aceasta mai figurează în registrul agricol doar cu o suprafață de 0,14 ha.
La filele 178-179 dosar fond reclamanții au depus procesul-verbal de sechestru încheiat la data de 19.03.1952, care, și în opinia recurenților, explică de ce la nivelul anului 1953 autoarea lor C. E. nu mai figurează în registrul agricol decât cu o suprafață de 0,14 ha teren față de 20,06 ha cu cât figura în anul 1951.
Prin acest proces-verbal s-a procedat la punerea sub sechestru a unei suprafețe totale de teren de 29,63 ha ce se afla în patrimoniul autoarei C. E.. Procesul-verbal a fost încheiat în baza Decretului nr. 224/12.12.1951 privitor la urmărirea imobiliară pentru realizarea creanțelor statului publicat în MO nr. 117/12.12.1951. În puterea acestui act normativ în vederea urmăririi restanțelor și majorărilor din impozite, taxe și alte venituri bugetare, bunurile imobile aparținând restanțierului aveau a fi scoase la vânzare prin mijlocirea judecătoriei populare a locului unde este situat imobilul. Ca atare, acest proces-verbal de sechestru unit cu mențiunile făcute în anul 1953 în registrul agricol, conduc tribunalul spre concluzia că suprafața de 19,92 ha (diferența dintre suprafața de 20,06 ha și suprafața de 0,14 ha) a ieșit din patrimoniul autoarei reclamanților, numita C. E., ca urmare a vânzării sale în procedura reglementată de Decretul 224/1951.
Pe de o parte, tribunalul notează disp. art. 8 alin. 2 din Legea 18/1991, potrivit cărora de prevederile legii cu caracter reparatoriu beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în CAP sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora. În condițiile art. 11 alin. 1 – aplicabil în puterea alineatului 2 al art. 11 din Legea 18/1991 și în ipoteza în care suprafețele au fost preluate de CAP în baza unor legi speciale – reclamanții nu au făcut dovezi din care să rezulte că suprafața de teren în litigiu, aflată în patrimoniul CAP-ului, a ieșit din patrimoniul autoarei lor, numita C. E..
Pe de altă parte, potrivit art. 15 alin. 2 din Legea 18/1991, persoanele ale căror terenuri extravilane au trecut, cu sau fără titlu, în patrimoniul CAP, fără ca ele să fi dobândit calitatea de cooperatori, sunt îndreptățite la acordarea beneficiului legii. Însă, aceasta implică imanent faptul că suprafața de teren în litigiu să fi fost preluată de la autoarea reclamanților de către regimul comunist, fără titlu sau fără titlu valabil. După cum dispune art. 6 alin. 1 din Legea 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite stat în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989 dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
În prezența acestei reglementări, terenul în litigiu nu poate face obiectul legii cu caracter reparatoriu a fondului funciar chiar și în situația în care s-ar reține că în privința lui s-a făcut aplicarea art. 18 din Decretul 224/1951. Potrivit acestui articol, dacă la primul termen vânzarea nu se poate face din lipsă de cumpărători, imobilele vor fi predate fără plată Comitetelor Executive ale Sfaturilor Populare din orașul sau . imobilul, încheindu-se despre aceasta proces-verbal; în acest caz debitul urmărit se scade cu suma reprezentând evaluarea imobilului, iar dacă evaluarea este mai mare scăderea se face numai în limita debitului. Ca atare, suprafața de teren de 29,63 ha a ieșit din patrimoniul autoarei C. E. și a intrat prezumtiv în patrimoniul socialist de stat în procedura executării silite a autoarei reclamanților, determinată de calitatea acesteia de debitor, în temeiul unui titlu valabil.
Relativ la textul art. 6 alin. 13 din Legea 1/2000, tribunalul reține că acesta impune condiții restrictive ce trebuie aplicate în ceea privește proba testimonială, respectiv ca reconstituirea să se facă pe vechile amplasamente ori ca martorii să fie proprietarii vecini ai terenurilor solicitate pe toate laturile.
Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat înaintea instanței de fond de ing. M. L. D. rezultă că suprafața de teren în litigiu este compusă din mai multe trupuri de teren având megieșii diferite.
La dosar au fost depuse declarațiile extrajudiciare ale martorilor C. V., I. V., S. N., G. Ș. și Ț. D.. În fața instanței s-au prezentat în vederea audierii lor martorii S. N. și C. V., declarații acestora aflându-se la filele 78, 79 dosar fond. Nici unul din acești martori nu este indicat ca fiind megieș al trupurilor de teren pentru care expertul a întocmit în mod distinct, în vederea recepționării de către OCPI, planuri de amplasament și delimitare a imobilului.
Ca atare, declarațiile martorilor audiați în cauză nu au menirea de a face dovada dreptului de proprietate asupra trupurilor de teren ce reprezintă vechiul amplasament al autoarei reclamanților, câtă vreme art. 6 alin. 13 din Legea 1/2000 prevede expres că martorii propuși trebuie să fie proprietarii vecini ai terenurilor solicitate pe toate laturile, condiție nerespectată de către reclamanți, nici în procedura administrativă, nici pe parcursul procedurii judiciare, aceștia nepropunând audierea nici unuia dintre vecinii indicați în raportul de expertiză.
Dispozițiile cuprinse în art. 6 alin. 11 din Legea 1/2000 au fost în mod corect interpretate și aplicate în contextul testimoniilor administrate în cauză. Potrivit textului de lege, dovada absolută a proprietății, ce obligă comisiile de fond funciar să procedeze la validarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, operează numai în prezența îndeplinirii cumulative a 2 condiții. Acestea sunt prezentarea de către titularul cererii de reconstituire a titlurilor de proprietate obținute anterior intrării în vigoare a Legii 18/1991 și existența liberă a vechilor amplasamente. La dosarul cauzei reclamanții nu au depus titlul de proprietate, obținut anterior Legii 18/1991, apt a dovedi existența, anterior anului1989, a dreptului real de proprietate în patrimoniul autoarei lor C. E.. Titlul de proprietate la care face trimitere legiuitorul nu poate fi decât cel prin mijlocirea căruia se dobândește și se transmite proprietatea, moduri la care se referă Codul civil de la 1864 în cuprinsul art. 644, 645.
În considerarea celor mai sus expuse și alăturat celor cuprinse în hotărârea judecătorului fondului, pe care și le însușește în integralitate, tribunalul urmează, în baza art. 312 Cod procedură civilă, a dispune conform celor cuprinse în prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantii A. L. și D. M. impotriva sentinței civile nr. 1341 din 31.01.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08.04.2015.
Președinte, E.-C. P. | Judecător, L. H. Pentru judecător aflat în C.O. semnează Vicepreședintele instanței F.A.A. | Judecător, M. C. |
Grefier, F. L. I. |
Red. M.C.
Tehn. M.M.D.
2 ex./15.07.2015
Judecător fond I. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 45/2015. Tribunalul IAŞI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
