Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 398/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 398/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 398/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 19 Martie 2015
Președinte - C. D.
Judecător I. D.
Grefier D. C.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 398/2015
Pe rol se află judecarea apelului declarat de către apelanta U. T. BANK SA împotriva sentinței civile nr. 6314/2014 pronunțată de către Judecătoria Iași în prezentul dosar având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996) .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului apelului au avut loc în ședința publică din data de 26.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.03.2015, când, când, din aceleași motive a amânat pronunțarea la data de 12.03.2015, apoi pentru astăzi, când
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6314/29.04.2014 a Judecătoriei Iași, s-a respins plângerea formulată de petenta . SA împotriva încheierilor de respingere pronunțate de OCPI Iași având următoarele nr:_/06.01.2014,_/06.01.2014,_/06.01.2014,_/06.01.2014,_/06.01.2014,_/06.01.2014,_/06.01.2014,_/06.01.2014,_/06.01.2014,_/06.01.2014,_/ 06.01.2014,_/20.12.2013,_/20.12.2013,_/21.12.2013,_/20.12. 2013,_/20.12.2013,_/21.12.2013,_/21.12.2013,_/21.12.2013,_/21.12.2013,_/21.12.2013,_/21.12.2013,_/21.12.2013,_/ 20.12.2013,_/21.12.2013,_/20.12.2013,_/21.12.2013,_/21.12. 2013,_/21.12.2013,_/21.12.2013,_/20.12.2013,_/21.12. 2013,_/21.12.2013,_/21.12.2013,_/21.12.2013,_/20.12.2013,_/ 21.12.2013,_/21.12.2013,_/21.12.2013,_/20.12.2013.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Din înscrisurile dosarului reiese că după ce la data de 15.09.2008 numita ABN Amro Bank România SA și-a schimbat denumirea în RBS Bank România SA a încheiat cu petenta la 30.04.2013, în calitate de cedent, un contract de cesiune de creanță definitivat la data de 05.08.2014, pentru ca la data de 01.09.2013, în temeiul unei fuziuni prin absorbție, patrimoniul RBS Bank România SA să fie transferat către The Royal Bank of Scotland PLC, Edinburgh, Sucursala România.
La data de 26.09.2013 The Royal Bank of Scotland PLC, Edinburgh, Sucursala România, în calitate de succesor legal a RBS Bank România S.A., a semnat cu petenta Contractul autentificat sub nr.4415/26.09.2013 prin care a confirmat transferul în patrimoniul petentei a drepturilor de ipotecă imobiliară constituite în vederea garantării creanțelor cesionate în temeiul Contractului principal definitivat la data de 05.09.2013 după cum reiese din înscrisuri.
Instanța de fond a mai constatat că prin încheierile atacate a fost dispusă respingerea cererilor de notare a cesiunii de creanță în favoarea sa cu privire la mai multe imobile, soluții menținute apoi prin încheierile de reexaminare, motivat pe de o parte de faptul că dreptul de ipotecă asupra imobilelor este întabulat în favoarea creditorului ABN AMRO România SA, în timp ce în contractul de cesiune calitatea de cedent o are "The Royal Bank of Scotland PLC, Edinburgh, Sucursala România" iar pe de altă parte de caracterul ilizibil al anexei contractului de cesiune de creanțe, ce nu permite identificarea creanței care face obiectul acestei cesiuni.
Ulterior au fost respinse și cererile de reexaminare reținându-se că înscrierile în cartea funciară trebuie să respecte principiul disponibilității și că registratorul nu poate acorda petiționarului mai mult decât s-a cerut, iar petenta trebuia să solicite anterior cererii de notare a cesiunii de creanță, schimbarea denumirii creditorului în baza înscrisurilor justificative în original sau în copie legalizată, în condițiile în care prin cererea de reexaminare petenta a arătat că nu au avut loc cesiuni succesive de creanță, ci doar o singură cesiune și că fuziunea transfrontalieră care a avut loc nu reprezintă o astfel de operațiune juridică, astfel încât ea nu trebuie înscrisă în cartea funciară și nu este necesară achitarea unui tarif pentru o astfel de înscriere precum și că alte oficii de cadastru au considerat anexa lizibilă.
De asemenea s-a reținut în considerentele încheierilor de respingere a cererilor de reexaminare că petenta va trebui să solicite notarea în cartea funciară a schimbării denumirii creditorului, cu atașarea de înscrisuri justificative, soluția fiind întemeiată pe dispozițiile art.893 și 894 C.Civ., respectiv art.28 alin.1 și 4 și art.29 alin.1 lit.f din legea 7/1996.
Conform art.893 NCC:” înscrierea unui drept real se poate efectua numai: a) împotriva aceluia care, la data înregistrării cererii, este înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută; b) împotriva aceluia care, înainte de a fi fost înscris, și-a grevat dreptul, dacă amândouă înscrierile se cer deodată.” iar art.894 NCC prevede:”În cazul în care un drept supus înscrierii în cartea funciară a făcut obiectul unor cesiuni succesive fără ca înscrierile să fi fost efectuate, cel din urmă îndreptățit nu va putea cere înscrierea dreptului în folosul său decât dacă solicită, odată cu înscrierea acestuia, și înscrierea dobândirilor succesive anterioare pe care le va dovedi cu înscrisuri originale sau copii legalizate, după caz.”
Pe de altă parte, potrivit art.28 alin.1 din Legea nr.7/1996, cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial și va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere; copia legalizată se va păstra în mapa biroului teritorial iar alin.4 prevede că:” Înscrierile în cartea funciară se efectuează la cererea părților interesate, cu excepția cazurilor în care legea prevede înscrierea din oficiu; cererea de înscriere se va transmite la biroul teritorial în circumscripția căruia este situat imobilul.”.
Nu în ultimul rand potrivit art.29 alin.1 lit.f din Legea nr.7/1996 „În cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții limitative: f. este însoțit de dovada achitării tarifului de publicitate imobiliară, cu excepția scutirilor stabilite prin lege sau a situației în care dovada încasării tarifului se face conform procedurilor stabilite prin protocoale încheiate potrivit art.9 alin.4 și 5” .
Raportat la motivele respingerii cererilor de reexaminare, instanța de fond a constatat faptul că petenta avea posibilitatea completării dosarului cu documentele necesare, la solicitarea registratorului-șef în vederea soluționării acestora, după cum se arată în art.31 alin.2 teza a II-a din Legea nr.7/1996 iar în ce privește obligativitatea notării anterioare a schimbării denumirii, alin.1 și 2 ale art.24 din Legea nr.7/1996 prevăd categoriile de înscrieri în cartea funciară și că regimul juridic al acestora precum și condițiile sunt stabilite de Codul civil, iar procedura de înscriere în cartea funciară, de prezenta lege și de regulamentul aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale.
Potrivit art.902 alin.1 NCC: ” Drepturile, faptele sau alte raporturi juridice prevăzute la art.876 alin.2 devin opozabile terțelor persoane exclusiv prin notare, dacă nu se dovedește că au fost cunoscute pe altă cale, în afara cazului în care din lege rezultă că simpla cunoaștere a acestora nu este suficientă pentru a suplini lipsa de publicitate.” În timp ce din art.876 alin. NCC reiese că: „În cazurile prevăzute de lege pot fi înscrise în cartea funciară și alte drepturi, fapte sau raporturi juridice, dacă au legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară”.
Din enumerarea situațiilor ce sunt supuse notării în cartea funciară potrivit art.902 alin.1, ce nu este limitativă, reiese că schimbarea denumirii persoanei juridice titulare a înscrierii sau a numelui persoanei fizice nu figurează printre acestea și nici nu există un alt text care să stabilească expres o asemenea obligație însă OCPI a considerat necesară această solicitare, opinând că petenta ar fi trebuit să achite și tariful aferent, dar în speță se pune problema schimbării titularului dreptului înscris în cartea funciară.
În această privință, potrivit art.2514 alin.1 lit.a din Legea 31/1990,: „Fuziunea transfrontalieră, în sensul prezentei legi, este a. operațiunea prin care una sau mai multe societăți, dintre care cel puțin două sunt guvernate de legislația a două state membre diferite, sunt dizolvate fără a intra în lichidare și transferă totalitatea patrimoniului lor unei alte societăți în schimbul repartizării către acționarii/asociații societății sau societăților absorbite de acțiuni/părți sociale la societatea absorbantă și, eventual, al unei plăți în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acțiunilor/părților sociale astfel repartizate b. mai multe societăți, dintre care cel puțin două sunt guvernate de legislația a două state membre diferite, sunt dizolvate fără a intra în lichidare și transferă totalitatea patrimoniului lor unei societăți pe care o constituie, în schimbul repartizării către acționarii/asociații lor de acțiuni/părți sociale la societatea nou-înființată și, eventual, al unei plăți în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acțiunilor/părților sociale astfel repartizate c. o societate este dizolvată fără a intra în lichidare și transferă totalitatea patrimoniului său unei alte societăți care deține totalitatea acțiunilor sale/părților sociale sau a altor titluri conferind drepturi de vot în adunarea generală”.
Totodată, art._ alin.1 lit.a și c prevede că fuziunea are drept consecințe: transferul, atât în raporturile dintre societatea absorbită și societatea absorbantă/nou-înființată, cât și în raporturile cu terții, către societatea absorbantă/nou-înființată al tuturor activelor și pasivelor societății absorbite; societatea absorbită, respectiv societățile care formează noua societate prin fuziune încetează să existe”.
În contextul în care din definiția și din reglementarea efectelor fuziunii transfrontaliere rezultă faptul că o noua societate preia atât locul, cât și patrimoniul celei anterioare operațiunile premergătoare notării solicitate de petentă, cu excepția operațiunii prin care numita ABN Amro Bank România SA și-a schimbat denumirea în RBS Bank România SA, nu au reprezentat simple schimbări de denumire a titularului dreptului trecut în cartea funciară, iar dacă Legea nr.31/1990, Codul Civil ori Legea 71/1996 nu prevăd expres acest aspect, orice astfel de operațiune poate și trebuie să fie notată în cartea funciară, mai ales atunci când se pune problema unor înscrieri ulterioare.
În condițiile în care petenta a afirmat că în speță nu au avut loc cesiuni succesive, ci doar o schimbare a denumirii creditorului cedent și o fuziune transfrontalieră textele art. 893 și 894 NCC aparent nu ar avea incidență însă uzitarea textului art.894 C.Civ. este corectă din perspectiva unei analogii pe care a făcut-o O.C.P.I. Iași, existând identitate de rațiune între situația avută în vedere expres de Codul Civil și situația fuziunii transfrontaliere, întrucât în această a doua ipoteză este vorba despre un transfer de patrimoniu, care include implicit și transferul dreptului înscris în cartea funciară și despre care este vorba în speță. Astfel, în accepțiunea Codului Civil, este în mod cert vorba despre „drepturi, fapte sau raporturi juridice” care au legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară.
Cum raportat la considerentele expuse notarea anterioară a fuziunii transfrontaliere era obligatorie, iar pe de altă parte, motivul invocat de petentă privind practica altor instanțe sau birouri prin raportare la caracterul lizibil sau ilizibil al anexei nu constituie argumente viabile pentru admiterea plângerii ci denotă eventual existența unei practici neunitare, instanța de fond a respins ca neîntemeiată plângerea, mai ales că, privind mărimea redusă a caracterelor cu care a fost redactată anexa aceasta este în mod evident ilizibilă în totalitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petenta U. Ț. Bank S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Apelanta arată faptul că instanța de fond a făcut o interpretare eronată atât a dispozițiilor legale cât și a motivelor avute în vedere de registratorii de cadastru în soluționarea cererilor de notare, respectiv de reexaminare.
OCPI Iași nu a realizat în nici un moment o analogie între situațiile prevăzute de art. 894 cod civil și 251 al.4 Lg. Societăților comerciale, limitându-se doar a reitera același motiv de respingere a cererilor de notare, respectiv reexaminare – necesitatea schimbării denumirii creditorului. Registratorii nu au avut în vedere fuziunea transfontalieră, motiv pentru care interpretarea instanței de fond nu este legală.
În mod greșit apreciază instanța de fond faptul că trebuia să înscrie în cartea funciară operațiunea de fuziune transfontalieră anterior notării contractului de cesiune de creanțe nr. 4415 din 26.09.2013. Contractul principal (din 30.04.2013) și-a produs efectul translativ la 5.08.2013 ca urmare a îndeplinirii de către ambele părți a condițiilor suspensive agreate prin contractul principal. Astfel, la 1.09.2013 portofoliul de creanțe ipotecare fusese deja transferat către U. – titularul dreptului de ipotecă se schimbă doar prin contractul de cesiune, fuziunea având efect doar între părțile care au agreat-o. Apelanta nu a dobândit drepturile de la societatea absorbantă, ci de la cea absorbită – entitate juridică ce a transmis întregul său patrimoniu prin fuziune, motiv pentru care drepturile accesorii de ipotecă nu se mai regăseau în patrimoniul noii societăți la 1.09.2013, acestea fiind transferate deja către petenta apelantă.
Forma autentificată a contractului de cesiune a fost semnată la 26.09.2013 nu ca urmare a schimbării titularului dreptului de ipotecă – cum greșit reține instanța de fond – ci ca urmare a împrejurării că, prin efectul fuziunii, noua entitate juridică a preluat în întregime obligațiile ce îi reveneau conform contractului principal.
Instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile art. 25 al.3 Lg. 190 din 1999; acest articol coroborat cu art. 902 al.1 și 2 Cod civil prevăd notarea obligatorie în cartea funciară a imobilului în legătură cu care este instituită ipoteca, în scopul asigurării opozabilității față de terți, nefiind vorba sub nicio formă de întabularea dreptului respectiv.
Apelanta a mai invocat practica instanțelor naționale precum și a celorlalte oficii din țară.
Se mai invocă aplicarea eronată de către instanța de fond, prin analogie, a art. 894 Cod civil nefiind în situația unor cesiuni succesive. Astfel, între The Royal Bank of Scotland plc, Edinburgh – Sucursala România și petenta apelantă a existat doar o operațiune juridică (ambele acte, cel autentic și cel sub semnătură privată) privesc o unică parte în calitate de cedent, doar că sub denumirea corectă la data operațiunii. Actul autentic nu este un act juridic distinct, ci reprezintă un extras al Contractului Principal ce confirmă transferul în patrimoniul U. Ț. Bank la 5.08.2013 a drepturilor de ipotecă constituite în vederea garantării creanțelor cesionate în temeiul Contractului Principal. Astfel, data la care trebuie raportate orice alte cesionări anterioare este 5.08.2013. În acest sens, contractul 4415 din 26.09.2014 a fost încheiat doar în scopul realizării operațiunilor de notare în cartea funciară, având în vedere tocmai forma autentică impusă de art. 36 al.19 Lg. 7 din 1996.
În ceea ce privește caracterul ilizibil al anexei 1 la contractul de cesiune, apelanta arată faptul că are un conținut descifrabil; oricum, este un motiv de respingere subsidiar, ce nu antamează fondul cererii atâta timp cât această anexă este un tabel accesoriu, emis ca urmare a cesiunii de creanță, având efecte doar între părțile contractante, în scopul de a facilita evidența contractelor de credit cesionate.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. C.pr.civ.
Apelul a fost declarat în termen, motivat, semnat, legal timbrat.
A fost administrată probă cu acte, ce au fost depuse în copii.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de apel, dar și sub toate aspectele, tribunalul va reține că apelul declarat de petenta U. Ț. Bank S.A. împotriva sentinței civile 6314/29.04.2014 pronunțată de Judecătoria Iași este neîntemeiat, față de următoarele considerente:
Obiectul cererii de față îl constituie plângerea formulată de petenta apelantă împotriva încheierilor OCPI Iași prin care s-a dispus respingerea cererilor de notare a cesiunii de creanță în favoarea sa cu privire la mai multe imobile, soluții menținute apoi prin încheierile de reexaminare, motivat pe de o parte de faptul că dreptul de ipotecă asupra imobilelor este întabulat în favoarea creditorului ABN AMRO România SA, în timp ce în contractul de cesiune calitatea de cedent o are "The Royal Bank of Scotland PLC, Edinburgh, Sucursala România" iar pe de altă parte de caracterul ilizibil al anexei contractului de cesiune de creanțe, ce nu permite identificarea creanței care face obiectul acestei cesiuni.
Față de primul motiv de apel invocat de petenta apelantă tribunalul reține faptul că motivul avut în vedere de OCPI Iași a fost nerespectarea art. 893 și 894 C.civ. Ulterior, OCPI Iași invocă necesitatea notării în cartea funciară a schimbării denumirii creditorului. Apreciază tribunalul faptul că în mod corect instanța de fond a reținut existența unei fuziuni transfontaliere a cărei notare în cartea funciară se impune, prin asemănare, prin aplicarea dispozițiilor art. 893 și 894 Cod civil, chiar dacă OCPI nu a făcut trimitere directă la situația fuziunii transfrontaliere.
Conform principiului rolului activ al judecătorului, organul judecătoresc (instanța de judecată), care în cadrul procesului civil este chemat să stabilească adevăratele raporturi dintre părți, are îndreptățirea și, totodată, îndatorirea ca, fără a încălca dreptul părților de a-și face probele și susținerile lor, să ordone singur, din proprie inițiativă, administrarea oricăror probe, să întreprindă orice demers procesual susceptibil a duce la descoperirea adevărului în cauză.
Totodată, legea mai precizează că judecătorii sunt datori să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale; ei trebuie să dea părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor legitime.
În final, tribunalul reține faptul că instanța de judecată nu este ținută de temeiurile de drept reținute de organele OCPI, fiind necesar a verifica în special dacă temeiurile de fapt sunt corecte. Astfel, importantă era verificarea de către instanța de fond a obligativității notării în cartea funciară, cu prioritate, a schimbării de denumire a cedentului și a fuziunii transfrontaliere.
În ceea ce privește al doilea motiv de apel (ce se va analiza împreună cu următoarele două motive de apel), tribunalul reține faptul că astfel cum prevede Legea nr. 7 din 13 martie 1996 – a cadastrului și a publicității imobiliare – art. 36 al. 19, cesionarul unei creanțe ipotecare garantate cu o ipotecă imobiliară va putea cere în favoarea sa înscrierea transferului ipotecii în cartea funciară, pe baza înscrisului de cesiune a creanței încheiat în formă autentică. În aceste condiții, în mod corect s-a avut în vedere data de 26.09.2013, momentul la care se putea efectua notarea în cartea funciară, momentul încheierii actului autentic.
Apelanta nu contestă caracterul translativ de proprietate al fuziunii transfrontaliere ci susține doar faptul că această fuziune a intervenit ulterior cesiunii de creanțe.
Or în mod corect OCPI Iași și prima instanță au condiționat notarea cesiunii din 29.06.2013 de notarea prealabilă a fuziunii transfrontaliere, în condițiile în care, din cuprinsul încheierilor depuse la dosar cât și din cuprinsul actelor aflate la dosar rezultă că în cererea de notare adresată OCPI, petenta apelantă a solicitat notarea cesiunii în baza cesiunii autentificate survenite la 26.09.2013 iar nu în baza cesiunii din 30.04.2013. Ba chiar și în cuprinsul contractului autentificat din 26.09.2013 se face vorbire doar de un ,,proces verbal din 05.08.2013 de finalizare a unor condiții suspensive’’, și nu de un contract de cesiune în toată puterea cuvântului. Lipsindu-i forma autentică acest proces verbal din 05.08.2013 nu îi este opozabil OCPI. Acesta este și motivul pentru care este impusă forma autentică de art. 36 alin. 19 din Legea 7/1996. Impunând forma autentică tocmai în vederea garantării datei cesiunii, este evident că registratorul nu poate nota o cesiune cu o dată anterioară celei autentificate. Data înscrisului sub semnătură privată este opozabilă doar părților.
În consecință, cum la data de 26.09.2013 (data autentificării cesiunii) intervenise deja fuziunea transfrontalieră (la 01.09.2013) și cum în Cartea funciară a imobilului ipoteca era notată în favoarea ABN AMRO Bank, cum notarea nu poate produce efecte decât împotriva celui deja înscris la momentul cererii noii înscrieri, era evident necesară dovada cesiunilor anterioare (respectiv fuziunea transfrontalieră), neputându-se considera că la data fuziunii transfrontaliere cesiunea avusese deja loc, în condițiile în care actul prin care s-a solicitat fuziunea era ulterior fuziunii. Față de OCPI, care este terț față de cesiune, cesiunea nu există decât din momentul autentificării ei, argument care decurge din această condiție a prezentării formei autentificate.
Chiar dacă s-a aprecia faptul că nu se poate pune semnul echivalenței între cesiune de creanță și schimbare denumire, respectiv între cesiune de creanță și fuziune transfrontalieră, motiv pentru care art. 894 nu ar fi incident în cauză, soluția este tot de respingere a notării cesiunii de creanță prin raportare la principiul priorității înscrierilor în Cartea funciară cât și prin raportare la faptul că prin succesiunea evenimentelor a avut loc schimbarea denumirii titularului dreptului de ipotecă imobiliară constituite în vederea garantării creanțelor cesionate (scopul avut în vedere de legiuitor a fost în sensul de a exista o evidență exactă a tuturor cedenților pentru a fi clar transferul dreptului respectiv; în materia cărților funciare principiul relativității înscrierilor – aplicabil în cauză – voiește a evidenția continuitatea acestora, în sensul de a pune în lumină caracterul neîntrerupt al „lanțului” de dobânditori).
Așadar, deși de plano, conform susținerilor petentei nu există obligația notării în cartea funciară a schimbării denumirii cedentului și nici a fuziunii transfrontaliere, opozabilitatea operațiunilor realizându-se prin înregistrările la Oficiul Național al Registrului Comerțului, de facto, având în vedere că operațiunile intervenite între părți au avut ca obiect inclusiv schimbarea denumirii titularului dreptului de ipotecă imobiliară, deci drepturi în legătură cu imobilele înscrise în sensul prevederilor art. art.902 alin.2 pct.19 Cod civil, pentru a se asigura opozabilitatea față de terți, se impunea anterior notării cesiunii de creanță, a notării succesiunii schimbării titularului dreptului real accesoriu, în speță, a titularului dreptului de ipotecă.
În ceea ce privește ultimul motiv de apel - motivarea soluției de respinge a registratorului șef constând în aceea că anexa contractului este ilizibilă, apare ca justificată și în opinia instanței de apel, în condițiile în care mărimea caracterelor cu care a fost redactată aceasta din urmă este dacă nu ilizibilă, cel puțin incompatibilă cu posibilitatea unui observator rezonabil, prudent și diligent, de a o lectura.
Astfel deși i s-a pus în vedere petenta a refuzat să depună copii lizibile de pe anexa de contract coroborat cu indicarea poziției în tabelul anexă astfel încât instanța și registratorul de carte funciară nu au putut verifica dacă într-adevăr a existat o cesiune și a creanței garantate cu ipotecă asupra imobilului cu cartea funciară respectivă. Depunerea contractului de cesiune, fără a face dovada legăturii între cartea funciară a imobilului respectiv și o cesiunea de creanță nu este suficientă pentru a aprecia că în portofoliul de creanțe a existat și o creanță garantată cu ipotecă asupra imobilului cu cartea funciară respectivă.
Depunerea în calea de atac a apelului a actului, în formă lizibilă, nu produce efecte asupra soluției motivat de faptul că soluționarea cererii ce face obiectul cauzei se face doar în raport de documentația depusă la autoritatea de cadastru, cerință impusă de principiul înscrierilor în cartea funciară. Date fiind efectele înscrierilor în cartea funciară și momentul la care se produc acestea, este firesc să se impună respectarea principiului priorității înclusiv în rezolvarea căilor de atac împotriva încheierii pronunțate de registratorul de carte funciară, aspect ce reiese și din dispozițiile art. 50 al.5 Lg. 7 din 1996. Singura excepție de la această regulă este cea prevăzută la al.2 – posibilitatea completării dosarului în reexaminare. Acest text oferă un argument în plus în sprijinul soluției enunțate mai sus, deoarece legiuitorul nu a mai prevăzut posibilitatea completării dosarului în cadrul plângerii împotriva încheierii de carte funciară (în acest sens este și practica Curții de Apel București, secția a IX-a civilă, pt. propr. int., decizia nr. 442Rdin 23.11.2010.
Pentru considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 480 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelurile declarate de petenta U. Ț. Bank S.A. împotriva sentinței civile 6314/29.04.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de petenta U. Ț. Bank S.A. împotriva sentinței civile 6314/29.04.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.03.2015.
Președinte, C. D. | Judecător, I. D. | |
Grefier, D. C. |
RED/TEHNORED. – D.I./D.I.
4 EX – 24.04.2015
JUD. FOND – C. C.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 338/2015. Tribunalul IAŞI | Validare poprire. Decizia nr. 511/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
