Obligaţie de a face. Decizia nr. 7/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 7/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 12 Ianuarie 2015
Președinte - M. S.
Judecător Doinița T.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 7/2015
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de către T. C.-F. în contradictoriu cu B. D., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 05.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin acțiunea civilă, legal timbrată, înregistrată la instanță sub nr._/14.08.2013, reclamantul T. C. F. a chemat în judecată pe pârâtul Busurcă D. solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească:
- obligarea pârâtului de a-i lăsa în liniștită posesie suprafața de_ mp teren situată în com.R., .;
- obligarea pârâtului de a-i restitui construcțiile existente pe aceste terenuri;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul arată că, la data de 14.10.2010 a încheiat cu pârâtul un antecontract sub semnătură privată la BNP A. O. prin care acesta împreună cu numitul T. I. G. i-au cedat posesia unui număr de 25 loturi de teren intravilan situate în satul B., . în vederea construirii pe cheltuiala sa a unui cartier de locuințe pe aceste terenuri, însă pe fondul unor neînțelegeri, la data de 1.07.2013, pârâtul a încheiat un contract de pază cu firma de pază „MTS Molid Security”, firmă care nu i-a mai permis accesul la cele 25 de imobile.
Precizează că în perioada 14.10.2010 -1.07.2013 a efectuat investiții de 600.000 euro, astfel că invocă un drept de retenție asupra imobilelor până când pârâtul îi va restitui sumele investite.
În drept a invocat disp.art.949-952 Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 5954 din 23.04.2014 Judecătoria Iași a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul T. C. F. în contradictoriu cu pârâtul B. D..
A obligat pe reclamant să plătească pârâtului suma de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A reținut instanța de fond următoarele considerente:
Reclamantul, pârâtul și numitul T. I. G. au încheiat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare atestată sub nr._/14.10.2010 prin care promitenții cumpărători s-au obligat să finalizeze și să predea la cheie promitenților vânzători toate construcțiile amplasate pe loturile 28, 29, 30, 33, 34 (individualizate în preambul) până pe data de 15.09.2011 și toate construcțiile amplasate pe loturile 11-13 și 42 până la data e 15.12.2011, iar promitenții vânzători s-au obligat ca până la data de 8.10.2012 să transfere proprietatea liberă de orice sarcini pentru loturile 14-22 și 35-41 către reclamantul T. C. F., terenul fiind situat în ..
Reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, astfel că promitenții vânzători i-au comunicat prin societatea civilă O. și asociații notificarea (aflată în copie la f.38-39) prin care i-au solicitat să se prezinte la data de 6.02.2012 la concilierea situației litigioase intervenite, iar la data de 25.01.2013 (f.40-42) i-au notificat rezilierea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare nr._/2010 și au stabilit o altă dată de conciliere, respectiv 12.02.2013.
La data de 8.07.2013 pârâtul împreună cu soția sa, B. R. S., au solicitat B. M. L. deplasarea pe teren pentru constatarea situației de fapt, sens în care s-a întocmit procesul verbal de constatare (f.44-47) din care rezultă că lucrările nu sunt realizate conform clauzelor contractuale stabilite.
Prin contractul de partaj voluntar autentificat prin încheierea nr.200/20.04.2013 la BNP V. & Budurca, proprietarul exclusiv al loturilor de teren și al construcțiilor a devenit pârâtul B. D. și soția acestuia.
Pârâții au angajat o firmă de pază și pe data de 1.08.2013 nu a mai permis accesul la imobilele construcție și teren potrivit procesului verbal de constatare în teren aflat la f.97-98.
Potrivit art.5 din L.71/2011 de punere în aplicare a Codului civil adoptat prin L.287/2009 dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor, încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după . precum și situațiilor juridice născute după ..
Accesul reclamantului la imobil a fost împiedicat pe data de 1.08.2013.
Potrivit art.949 (1) Cod civil, cel care a posedat un bun cel puțin un an poate solicita instanței de judecată prevenirea oi înlăturarea oricărei tulburări a posesiei sale, sau, după caz, restituirea bunului.
Potrivit art.949 (2) cod civil exercițiul acțiunilor posesorii este recunoscut și detentorului precar.
Acțiunile posesorii pot fi introduse și împotriva proprietarului, dar nu pot fi introduse împotriva persoanei față de care există obligația de restituire a terenului.
Potrivit promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare reclamantul are calitatea de antreprenor/constructor care urma să finalizeze lucrările de construcție la 9 dintre imobilele proprietatea pârâtului, iar în schimbul acestor lucrări, urma să i se transfere proprietatea a 16 imobile.
Contractul nu a fost executate de reclamanta, acesta neprezentând procesul-verbal de recepție finală a lucrărilor, însușit de pârât.
Promisiunea de vânzare-cumpărare a fost reziliată unilateral la data de 28.01.2013, iar reclamantul nu mai posedă un titlu pe baza căruia să exercite folosința imobilelor și să efectueze în continuare lucrări de construire.
Cererea reclamantului de obligare a pârâtului la restituirea posesiei celor 25 loturi și a construcțiilor existente este neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca și cererea de constituire a unui drept de retenție asupra acestora până la restituirea sumei de 600.000 euro pretins investită, în legătură cu care nu s-a depus nici un înscris.
În temeiul art.453 C., obligă pe reclamant să plătească pârâtului suma de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel reclamantul T. C.-F., cu următoarele critici:
Greșit s-a reținut incidența rezilierii unilaterale, câtă vreme o atare măsură nu putea fi dispusă unilateral și fără intervenția instanței. Instanța nu a fost investită pentru a constata rezilierea contractului.
Greșit s-a reținut că obligația de restituire nu poate fi dispusă împotriva unei persoane față de care există obligația de restituire a bunului. Potrivit convenției reclamantul nu avea obligația de restituire pentru toate imobilele ci doar pentru 9 dintre ele, restul de 16 urmând a-i reveni in schimbul lucrărilor efectuate. In privința celorlalte 9 imobile, era incidentă clauza contractuală de la pct. 5:2., anume, pentru refuzul pârâților de a le restitui bunurile aceștia aveau obligația de a le plăti contravaloarea lor.
Un alt motiv de apel privește greșita respingere a cererii de reținere a dreptului de retenție, întrucât antreprenorul are întotdeauna un drept de retenție asupra lucrărilor efectuate până când beneficiarul il despăgubește cu suma reprezentând contravaloarea acestor lucrări.
Instanța reține că nu a probat suma de 600.000 euro cu înscrisuri deși nu a fost învestită cu o cerere in pretenții, astfel că nu avea obligația de a dovedi cheltuirea acestei sume. Dreptul de retenție nu este condiționat de o valoare anume a lucrărilor efectuate. Singurul lucru pe care reclamantul il avea de dovedit era acela că ar fi efectuat lucrări pe cheltuiala lui, fără dovada cuantumului acestor cheltuieli. S-a probat efectuarea unor atare lucrări, care nu au fost contestate.
Solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței in tot.
Intimatul Busurcă D. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, întrucât sentința este legală și temeinică, pe baza unor largi considerente exprimate in întâmpinare.
Apelul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente.
Motivul de apel privind condițiile rezilierii reținute de instanța de fond este nefondat. Potrivit art. 5.1 din convenția părților in cazul in care numitul T. C.-F. întârzie plata penalității cu mai mult de 90 de zile, penalitate datorată ca urmare a întârzierii la predarea imobilelor aferente loturilor aici indicate, promitentul-vânzător poate rezilia unilateral promisiunea de vânzare-cumpărare. Prin urmare, motivul de apel potrivit căruia o atare reziliere nu putea fi dispusă unilateral, ci doar de către instanță este nefondat. Procedura rezilierii unilaterale întemeiată pe disp. art. 5.1 din convenția părților a fost urmată de către pârâți ca urmare a notificării din 25.01 2013 ( fila 40). Această procedură își are izvorul in voința părților, consemnată in scris, prin urmare nu era necesară intervenția instanței.
Pe de altă parte nu era necesară învestirea instanței cu o cerere de constatare a intervenirii rezilierii, această constatare este internă procesului logico-juridic de determinare a raportului juridic in care se află părțile, prin urmare stabilirea sa era obligatorie din prisma argumentării in fapt a cererii de chemare in judecată și a întâmpinării.
Motivul de apel privind existența obligației de restituire a 9 imobile din cele 25 asupra cărora s-a convenit este de asemenea nefondat. Argumentarea acestui motiv de apel pornește de la premisa îndeplinirii obligațiilor asumate prin convenție, adică a derulării faptelor potrivit termenilor contractului părților.
Reținându-se însă rezilierea unilaterală a convenției, reclamantul-apelant nu se mai află in situația reglementată de art. 5.2 din contract, care are in vedere ipoteze de executare a clauzelor contractului. Rezilierea unilaterală dă dreptul reclamantului la a valorifica drepturile sale de creanță rezultate din contract și nu dreptul de a solicita executarea contractului, ipoteza care pornește de la premisa unui contract in curs de derulare. Obligația de predare a imobilelor la care face referire apelantul este asociată transferului de proprietate convenit conform art. 3 respectiv art.5 din contract. Acest transfer nu s-a realizat, prin urmare obligația de predare a bunurilor nu există pentru pârât. Chiar apelanții susțin că pârâtul a refuzat recepționarea imobilelor și plata prețului acestora.
Nefondat este și motivul de apel privind soluționarea cererii de recunoaștere a dreptului de retenție. Reclamantul nu are detenția imobilelor cu privire la care a formulat cererea de retenție, ca urmare un atare drept nu –i poate fi recunoscut. Corect reține instanța de fond că nu s-a probat cuantumul investiției invocate in cererea de chemare in jucată, de esența stabilirii întinderii dreptului de retenție, al cărei corespondent este dreptul de creanță invocat și probat in legătură cu bunul asupra căruia se recunoaște dreptul de retenție.
Nu este suficientă dovada realizării lucrărilor asupra bunului, fiind imperios necesară și dovada valorii acestora, conținutul dreptului de retenție fiind ținut de întinderea obligației de restituire a creanței probate in relație cu bunul.
Pentru aceste motive apelul se dovedește a fi nefondat, motiv pentru care va fi respins in temeiul art. 480 Cod pr.civilă, sentința va fi păstrată ca legală și temeinică.
În temeiul art. 453 Cod pr. civilă apelantul va fi obligat la plata sumei de 4960 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, plata acestuia fiind probată cu actul doveditor al viramentului bancar efectuat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamantul T. C. -F. împotriva sentinței civile nr. 5945/23.04.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o păstrează.
Obligă apelantul să achite intimatului suma de 4960 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Definitivă.
Pronunțata astăzi, 12.01.2014, iar soluția va fi pusă la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.
Președinte, M. S. | Judecător, Doinița T. | |
Grefier, A. M. |
Red. și tehn./T.D,/20.04.2015/4 ex
Judecătoria Iași: B. T.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 44/2015. Tribunalul IAŞI | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 29/2015.... → |
|---|
