Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 330/2015. Tribunalul IAŞI

Tribunalul IAŞI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 330/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 330/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 11 Martie 2015

Președinte - M. C.

Judecător - E.-C. P.

Grefier - O. S.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 330/2015

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelantul L. F., pe intimata C. LĂMÂIȚA și pe intervenientul A. N., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 17.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 25.02.2015, pentru data de 04.03.2015 și respectiv pentru astăzi, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

P. sentința civilă nr. 2649/16.10.2012 Judecătoria P. dispune:

„Admite excepția netimbrării cererii reconvenționale formulată de pârâtul-reclamant L. F., invocată din oficiu.

Respinge excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei-pârâte C. Lămâița și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului-reclamant L. F., invocate de pârâtul-reclamant, ca neîntemeiate.

Admite, în parte, cererea principală, promovată de reclamanta-pârâtă C. Lămâița, cu domiciliul în ., jud. Iași, și domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat T. D. din mun. P., ., tr. II, parter, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant L. F., cu domiciliul în ..

Anulează cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant L. F. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă C. Lămâița, ca netimbrată.

Constată ca părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o cotă egală de 50%, următoarele bunuri comune:

- o casă de locuit, situată în ., jud. Iași, conform raportului de expertiză în construcții întocmit în cauză de expertul O. C., în valoare de_ lei;

- un grajd, situat în ., jud. Iași, conform raportului de expertiză în construcții întocmit în cauză de expertul O. C., în valoare de 3724,73 lei;

- o fântână cu hidrofor, în valoare de 4157,48 lei;

- un gard beton, în valoare de 4825 lei;

- mașină de spălat automată, în valoare de 700 lei;

- un televizor color, în valoare de 100 lei;

- un aragaz, în valoare de 340 lei;

- un frigider, în valoare de 900 lei;

- o garnitură mobilă bucătărie, în valoare de 420 lei;

- un șifonier cu două uși, în valaoare de 100 lei;

- o masă cu patru scaune, în valoare de 154 lei și

- un pat, în valoare de 250 lei.

Valoarea totală a masei bunurilor comune este de_,21 lei.

Dispune ieșirea din indiviziune a părților din proces, după cum urmează:

Atribuie pârâtului-reclamant următoarele bunuri:

- o casă de locuit, situată în ., conform raportului de expertiză în construcții întocmit în cauză de expertul O. C., în valoare de_ lei;

- un grajd, situat în ., jud. Iași, conform raportului de expertiză în construcții întocmit în cauză de expertul O. C., în valoare de 3724,73 lei;

- o fântână cu hidrofor, în valoare de 4157,48 lei;

- un gard beton, în valoare de 4825 lei;

- mașină de spălat automată, în valoare de 700 lei;

- un televizor color, în valoare de 100 lei;

- un aragaz, în valoare de 340 lei;

- un frigider, în valoare de 900 lei;

- o garnitură mobilă bucătărie, în valoare de 420 lei;

- un șifonier cu două uși, în valaoare de 100 lei;

- o masă cu patru scaune, în valoare de 154 lei și

- un pat, în valoare de 250 lei.

Valoarea totală a bunurilor atribuite pârâtului-reclamant este de_,21 lei.

Obligă pe pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâtei suma de_,605 lei, cu titlu de sultă.

Compesează cheltuielile de judecată ocazionate de părți.

Se va comunica prezenta sentință, după rămânerea ei definitivă și irevocabilă, la Primăria . și Impozite.

Prezenta hotărâre se va comunica, în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile, Biroului de Carte Funciară al Judecătoriei P..”

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond reține următoarele:

„Instanța va proceda la examinarea, în mod prioritar, conform dispozițiilor art. 137 alin. 2 Cod proc. civ., a excepței netimbrării cererii rconvențioanale, invocată din oficiu, excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei-pârâte și excepția lipei calității procesuale pasive a pârâtului-reclamant, invocate de acesta din urmă.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin 1 din Legea 146/1997, cu modificările ulterioare privind taxele judiciare de timbru, fiind vorba de contestare masă partajabilă, instanța a stabilit pentru pârâtul-reclamant o taxă de timbru la valoare.

Potrivit art. 3 din O.G. nr. 32 /1995, cererile de chemare se timbrează cu timbru judiciar 3 lei vechi, dacă obiectul are o valoare mai mare de 1000 lei.

Astfel, instanța în mod legal a solicitat pârâtului-reclamant taxarea cererii reconvenționale cu taxă de timbru de 711 și timbru judiciar de 3 lei.

Potrivit art. 9 din O.G. 32/1995, în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa judiciară de timbru. Potrivit art. 20 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, sancțiune care nu intervine automat, ci după ce instanța i-a pus în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, adică până la termenul de judecată următor celui în care s-a pus în vedere obligația de plată.

La termenul din data de 27.09.2011, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii reconvenționale. Astfel, în baza art. 9 alin. 2 din OG 32/1995 raportat la art. 20 din Legea 146/1997, instanța va admite excepția netimbrării cererii reconvenționale și o va anula ca netimbrată.

Având în vedere că excepțiile invocate de pârâtul-reclamant sunt excepții de fond, în funcție de criteriul efectelor pe care acestea tind să-l producă, instanța va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei-pârâte, pe care o va respinge.

Astfel, calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este subiect activ în raportul juridic dedus judecății. Având în vedere faptul că obiectul dedus judecății este partaj bunuri comune, instanța constată că reclamanta-pârâtă are calitate activă aceasta fiind fosta soție a pârâtului-reclamant și, în consecință, urmează a respinge excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată.

Interesul presupune folosul practic, imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare . Referitor la condiția interesului, în literatura de specialitate se reține cã “prin impunerea condiției interesului, se urmãrește nu numai evitarea unor litigii lipsite de orice utilitate pentru reclamant, pur vexatorii, dar în același timp, menajarea timpului magistraților și a finanțelor statului, astfel încât rolul instanțelor sã nu fie încãrcat cu astfel de pricini.” P. legitimitatea interesului se înțelege că persoana care formulează o pretenție în justiție trebuie să justifice legătura între pretenția concretă formulată și dreptul subiectiv civil afirmat ori situația juridică pentru a cărei realizare calea justiției este obligatorie. Raportat la scopul cererii de chemare în judecată, se constată că reclamanta-pârâtă justifică interes în promovarea unei astfel de cereri, având în vedere că nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune și, în consecință, instanța va respinge excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată.

De asemenea, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății și, având în vedere obiectul dedus judecății, pârâtul-reclamant are calitate procesuală pasivă și, în consecință, instanța urmează a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, părțile s-au căsătorit la data de 13.05.2001, iar prin sentința civilă nr. 2393/20.12.2008 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin încheierea nr. 57/29.01.2009 a Judecătoriei P., a fost desfăcută căsătoria încheiată între părti din culpa comună a părților din prezenta cauză, s-a dispus revenirea reclamantei-pârâte din prezenta cauză la numele anterior, acela de C., s-a dispus încredințarea minorilor L. C. și L. C. N. M. către reclamanta-pârâtă, cu obligarea pârâtului-reclamant la plata pensiei de întreținere către minori și s-a stabilit pentru pârâtul-reclamant un program de legături personale cu minorii.

În timpul căsătoriei părțile au dobândit următoarele bunuri:

- o casă de locuit, situată în ., jud. Iași, conform raportului de expertiză în construcții întocmit în cauză de expertul O. C., în valoare de_ lei;

- un grajd, situat în ., conform raportului de expertiză în construcții întocmit în cauză de expertul O. C., în valoare de 3724,73 lei;

- o fântână cu hidrofor, în valoare de 4157,48 lei;

- un gard beton, în valoare de 4825 lei;

- mașină de spălat automată, în valoare de 700 lei;

- un televizor color, în valoare de 100 lei;

- un aragaz, în valoare de 340 lei;

- un frigider, în valoare de 900 lei;

- o garnitură mobilă bucătărie, în valoare de 420 lei;

- un șifonier cu două uși, în valaoare de 100 lei;

- o masă cu patru scaune, în valoare de 154 lei și

- un pat, în valoare de 250 lei.

Instanța a reținut aceste bunuri ca făcând parte din masa partajabilă, chiar dacă pârâtul a contestat existența lor, din depozițiile martorilor audiați în cauză rezultând existența lor în masa bunurilor comune, chiar martorul pârâtului-reclamant G. P. (fila 111) a indicat aceste bunuri imobile ca făcând parte din masă. Martorii au relevat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei o casă de locuit, un grajd,o fântână cu hidrofor și un gard de beton. Martora B. V., vecina părților, a relevat și că îmbunătățirile la casa de locuit au fost efectuate de părți tot până la desfacerea căsătoriei părților. Instanța nu va reține perioadele de realizare a construcțiilor indicate în raportul de expertiză în construcții având în vedere că așa cum rezultă din acesta și din răspunsul la obiecțiuni (fila 213), aceste perioade au fost indicate conform declarațiilor de la momentul efectuării expertizei, și anume declarațiile pârâtului-reclamant, așa cum s-a reținut în procesul-verbal încheiat la data de 20.03.2012(fila 128). Depozițiile martorilor se coroborează și cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, și anume certificatul de urbanism nr. 35/11.11.2004 privind autorizarea executării lucrărilor de constucție.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 30 Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare din soți, sunt de la data dobândirii lor – bunuri comune ale soților. În temeiul acestor dispoziții legale, un bun este comun dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ 2 condiții: a) este dobândit de oricare dintre soți în timpul căsătoriei; b) nu face parte din categoriile de bunuri pe care legea le consideră bunuri proprii. Potrivit alin. 3 al art. 30 Codul familiei, calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.

Așa cum s-a reținut, reclamanta-pârâtă a făcut dovada dobândirii acestor bunuri în timpul căsătoriei și revenea pârâtului-reclamant să facă dovada faptului că acestea nu sunt bunuri comune. Chiar dacă pârâtul-reclamant a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 192-202), instanța nu poate ține seama de acestea, având în vedere că acestea sunt emise după data desfacerii căsătoriei, iar pârâtul-reclamant nu a solicitat un drept de creanță constând în eventuale îmbunătățiri aduse la imobilul casă de locuit.

Instanța nu poate ignora prevederile art. 129 alin. 6 Cod proc. civ., potrivit cărora în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, ceea ce presupune și dreptul părților de a determina cadrul procesual, prin stabilirea limitelor judecății, sub aspectul obiectului. Chiar având în vedere principiul rolului activ al judecătorului, instanța nu se poate substitui voinței părților și nici să încalce principiul disponibilității în procesul civil. Instanța reține și că pârâtul-reclamant a beneficiat de asistența calificată a avocatului său și, mai mult, nu a taxat nici cererea reconvențională prin care a contestat masa bunurilor de împărțit.

Relativ la următoarele bunuri mobile din cererea introductivă, și anume suprafața de 1000 mp teren, o canapea și două fotolii, două covoare persane, 6 cuverturi, 3 plapume, 6 perne, 4 lustre și ferestre, instanța reține că reclamanta-pârâtă nu a făcut dovada dobândirii acestora în timpul căsătoriei. Or, potrivit art. 1169 Cod civil, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Privitor la suprafața de 1000 mp teren, instanța reține că părțile nu au un act de proprietate, ci un proces-verbal de punere în posesie eliberat de Comisia Comunală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Bălțați nr. 2739/17.11.2004 care este eliberat numai pe numele pârâtului-reclamant. Din condierentele raportul de expertiză specialitatea topografie (fila 96), reiese că terenul a fost atribuit bunicului pârâtului-reclamant A. I., cea primit un lot de teren în acest cvartal, depozițiile tuturor martorilor audiați în cauză, inclusiv a martorilor reclamantei-pârâte, fiind în acest sens.

În ceea ce privește cota de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune, instanța apreciază că acestea au avut o contribuție egală, niciuna dintre părți nesolicitând o cotă majorată, în speță, prezumția de contribuție egală a soților nefiind răsturnată de probele aduse de către părți.

Dreptul de proprietate comună în devălmășie a soților este de natură legală și își are temeiul în comunitatea de bunuri. Noțiunea de comunitate de bunuri a soților se aseamănă cu cea de indiviziune, deoarece toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei fac obiectul proprietății devălmașe. Comunitatea de bunuri constă, însă, în faptul că soții nu au precizate cotele-părți din dreptul asupra universalității, luată ca atare. Principala modalitate de încetare a proprietății devălmașe a soților este partajul, iar la partaj, principala operațiune făcută de instanță este stabilirea cotei-părți a fiecărui soț. Prezumția de comunitate de bunuri își are temeiul în egalitatea drepturilor femeii cu cele ale bărbatului în domeniul tuturor relațiilor sociale (art. 4 alin 2 si art.16 alin 2 din Constituția României). Codul familiei se referă expres la egalitatea femeii cu bărbatul in ceea ce privește relațiile dintre soți și cele dintre părinți și copii (art.1 alin. 4, art.25, art.97 alin 1). Prezumția că soții au contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor comune operează numai în lipsa unor probe din care să rezulte că aportul unuia din soți la dobândirea bunurilor a fost mai mare.

Determinarea cotei de contribuție se face prin raportarea efortului financiar și material al soților la întreaga durată a căsătoriei și la toate obligațiile de natura căsătoriei în virtutea principiului unicității cotei de contribuție. Comunitatea de bunuri este o masă de bunuri afectată întâmpinării sarcinilor comune ce revin soților în cadrul căsătoriei. Reglementarea raporturilor patrimoniale dintre soți nu-și are temeiul principal în considerații de ordin patrimonial, ci în comunitatea de interese ale soților în cadrul căsătoriei, raporturile patrimoniale dintre soți fiind o consecință a relațiilor lor personale și nu invers.

Față de aceste aspecte, având în vedere și faptul că aportul soților la dobândirea bunurilor comune se stabilește în raport cu veniturile din muncă prestate în scopul realizării sarcinilor comune căsătoriei și în raport cu munca depusă în gospodărie și pentru creșterea și educarea copiilor,în conformitate cu prevederile art. 30 și 31 Cod fam și aplicând aceste reguli conturate de jurisprudența constantă și previzibilă în materie la situația de fapt din speța de față, instanță observă că se impune ca să se constate că cota reclamantei-pârâte și a pârâtului-reclamant de contribuție la dobândirea bunurilor comune este de ½ pentru fiecare.

În ceea ce priveste valoarea bunurilor ce compun masa partajabila, instanța reține că imobilele construcții au fost identificate și evaluate prin raportul de expertiză în construcții (filele 120-126), la care părțile au formulat obiecțiuni, fiind depus și răspunsul la obiecțiuni (filele 186-189), la suma de_,21 lei. Instanța și-a însușit concluziile raportului de expertiză în specialitatea construcții și suplimentele la raportul de expertiză, obiecțiunile reclamantei-pârâte referitoare la supraevaluarea imobilelor, dovedindu-se a fi neîntemeiate. Astfel, reține instanța din partea expozitivă a acestei lucrări că evaluarea s-a făcut în baza dispozițiilor Decretului nr. 256/1984 –anexele 3 și 4, iar la stabilirea valorii s-au avut în vedere criteriile negative și corecțiile pentru lipsa magazinelor, pentru lipsa dotărilor, pentru acte de proprietate neclarificate, pentru situarea în zone periferice și pe o stardă neamenajată, care au determinat reducerea valorii imobilului casă cu 50%. Astfel, valoarea stabilită de către expertul judiciar desemnat nu a fost cenzurată de către instanță deoarece, fără a absolutiza valoarea probatorie a constatărilor expertului, instanța arată faptul ca aceste constatări sunt cenzurabile numai în măsura în care probe cu o forța probatorie similară sunt de natură să denote contrariul. Or, calitatea profesionala a expertului desemnat, procedura efectuării expertizei care a implicat culegerea de date cu încunoștințarea părților despre data, locul si ora efectuării constatărilor, prelucrarea științifică a datelor culese in condiții de contradictorialitate prin prisma cunoștințelor de specialitate conferă acestora valoare probatorie superioară și convinge instanța de împrejurarea că, in speță, stabilirea valorii de circulație a bunurilor este rezultanta aprecierii asupra ansamblului elementelor ce caracterizează bunurile în litigiu. Tot astfel, faptul că se rețin niște criterii negative de natură a scădea valoarea imobilului, însă prea multe după aprecierea reclamantei-pârâte, sunt elemente de fapt valorizate, de asemenea, prin prisma cunoștințelor de specialitate ale expertului cărora legea, prin dispozițiile art.208 C.pr.civ., le conferă gradul de expertiză, așa cum au fost deliate și în răspunsul la obiecțiuni (filele 186-189).

Privitor la bunurile mobile, acestea au fost evaluate prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic specialitate evaluare bunuri mobile C. D. (filele 173-175), la care părțile au formulat obiecțiuni, fiind depus și suplimentul raportului de expertiză (filele 209-211) la suma de 2964 lei. Astfel, că valoarea totală a masei partajabile este de_,21 lei.

În drept, potrivit art. 30 si urm C.fam., bunurile dobândite de oricare dintre soti in timpul casatoriei sunt comune de la data dobândirii lor, iar, la desfacerea casatoriei, se impart potrivit invoielii sau, in caz contrar, prin hotarare judecatoreasca, in raport de partea de contributie a fiecăruia. Prezumția că ambii soti au contribuit deopotrivă la dobândirea bunurilor opereaza numai in lipsa unor probe convingatoare din care sa rezulte că aportul unuia dintre soti a fost mai mare decat al celuilalt.

Astfel, dat fiind că, potrivit dispozițiilor art. 728 C. pr. civ., ce sunt de aplicare generală, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, un coerede putând oricând cere imparțiala succesiunii, chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrarii, instanța va dispune lichidarea comunității de bunuri a părților prin atribuirea în natură a bunurilor comune, în conformitate cu prevederile art.736, 741 C.civ., art.6735 , 6739 C.pr.civ. Instanța are în vedere faptul că reclamanta-pârât nu a solicitat atribuirea de bunuri comune, iar imobilele costrucții sunt edificate pe terenul pe care a ost pus în posesie pârâtul-reclamant și faptul că acesta a locuit încontinuu în casă de la separația în fapt a soților. Bunurile mobile vor fi atribuite tot pârâtului-reclamant, dat fiind, că așa cum s-a arătat, acesta a rămas în posesia acestor bunuri și s-a folosit de ele.

Totodată, văzând disp. art. 6735 alin. 2 C.pr.civ., potrivit cărora inegalitatea loturilor date în natură se compensează prin bani, instanța urmează sa oblige pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sultei, în funcție de cota ce i se cuvine.

Rezultă că dreptul de partaj al reclamantei-pârâte este de_,605 lei, iar al pârâtului-reclamant de_,605 lei, și, ținând cont că numai pârâtului-reclamant i s-au atribuit bunurile în natură, pentru egalizarea loturilor, pârâtul-reclamant va fi obligat să plătească sultă reclamantei-pârâte suma de_,605 lei, pentru întregirea sultei.

Văzând și disp. art. 274 și 276 Cod proc. civ., instanța, în raport de cotele de proprietate atribuite părților, va compensa cheltuielile de judecată ocazionate de părți, și anume pentru reclamanta-pârâtă taxele judiciare de timbru și onorariile experți privitor la bunurile pentru care s-a admis cererea, iar pentru pârâtul-reclamant onorariul apărător.

De asemenea, în temeiul art. 54 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, va transmite hotărârea, în termen de trei zile de la data rămânerii irevocabile, Biroului de Carte Funciară al Judecătoriei P..”

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul L. F. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Arată apelantul că în perioada primului an de școală al minorilor au închiriat o garsonieră în orașul Tg. F. unde au mutat toate bunurile mobile la care face trimitere reclamanta în acțiunea introductivă de instanță, cheia de la acest imobil rămânând la reclamantă, care este singura ce are acces acolo. Cererea de a partaja aceste bunuri este formulată cu rea credință în condițiile în care aceste bunuri au rămas în administrarea sa. Jaluzelele nu sunt menționate în acțiunea introductivă de instanță, astfel încât, în mod nelegal, se încearcă introducerea acestora în masa bunurilor comune.

Pentru soluționarea excepțiilor invocate – a lipsei calității procesuale active, a lipsei de interes și a lipsei calității procesuale pasive – instanța trebuia să verifice dacă s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra pretinselor bunuri comune și funcție de aceste dovezi trebuia să soluționeze excepțiile.

Instanța de fond nu a stabilit corect situația de fapt și nu a aplicat corect legea în condițiile în care în prezenta cauză nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor care compun masa bunurilor comune. Inclusiv în virtutea rolului activ, instanța de fond era obligată să verifice dovedirea dreptului de proprietate, așa cum a pus inițial în vedere reclamantei, sub sancțiunea disp. art. 1551 Cod procedură civilă.

La dosarul cauzei nu s-a depus nici un act de proprietate sau autorizație de construire a vreunui imobil – casă de locuit.

Terenul pe care este edificată casa a fost atribuit bunicului său A. N., ceea ce rezultă și din expertiza tehnică topo-cadastrală A. C.. Pe titlul de proprietate nr. 6601/20.10.1996, eliberat numitului G. P., vecin la vest este bunicul său.

Instanța de fond a constatat, privitor la suprafața de 1000 mp, că părțile nu au act de proprietate, dar nu a respins acțiunea reclamantei cu privire la acest bun.

Cu privire la casa de locuit, singurul act depus este un certificat de urbanism eliberat ca o procedură prealabilă emiterii autorizației de construire, care nu face decât dovada intenției de a construi un imobil iar nu și dovada faptului cert că acest imobil s-a și construit și, cu atât mai puțin, dovada dreptului de proprietate. Se solicită partajarea unei case din chirpici prin cererea de chemare în judecată și tot despre o casă de chirpici a testat și martora audiată la termenul din 28.02.2012. Însă, cum rezultă din expertiza O. C., casa de locuit a fost construită din anul 2008, deci după separarea în fapt și legală a părților, iar structura de rezistență este alcătuită din pereți structurali din zidărie mixtă de cărămidă și bolțari, stâlpi, centuri și planșeu din beton armat. Declarația martorei este făcută pro causa și trebuie îndepărtată din ansamblul probator.

Cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei a făcut dovada faptului că a construit imobilul din cărămidă ulterior datei desfacerii căsătoriei, întrucât bunicul său i-a permis să-și construiască o casă pe terenul proprietatea sa. A depus bonuri și facturi fiscale cu care a făcut dovada achiziționării materialelor necesare ridicării construcției, acestea fiind din perioada 2010 – 2011, a depus certificat de garanție pentru boiler datând din 20.12.2009, pentru un radiator electric din 16.12.2009, pentru tâmplărie termopan din 10.04.2011.

Cu privire la fântâna cu hidrofor și gard din beton, nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestora, iar planșa foto, care îi reprezintă pe minori în curtea bunicului, raportat la vârsta copiilor la acel moment, demonstrează faptul că, în perioada căsătoriei, pe terenul în discuție nu exista nici o fântână cu hidrofor, cu atât mai puțin gard din beton, fiind vizibil un simplu gard din plasă.

Bunurile mobile, dată fiind posesia exercitată de reclamantă asupra lor, nu pot fi partajate.

P. încheierea aflată la filele 116-117, din data de 28.02.2012, face dovada că a depus punctele de interogatoriu, care însă i-ai fost returnate pentru a se permite reclamantei să facă dovada că locuiește în străinătate, pentru aplicare art. 223 Cod procedură civilă. Reclamanta nu a făcut această dovadă, motiv pentru care Judecătoria P. trebuia să primească punctele de interogatoriu, așa cum a solicitat la ultimul termen de judecată, pentru a putea aplica art. 225 Cod procedură civilă și a aprecia atitudinea reclamantei ca o mărturisire deplină a afirmațiilor lui.

Instanța a fost învestită cu partajul bunurilor comune ale soților fără a putea constata că în această masă intră bunuri construite ulterior de către el. Pentru stabilirea unei cote de contribuție nu este necesară cererea lui reconvențională, instanța putând, în baza probelor administrate cu privire la veniturile părților din timpul căsătoriei, să constate cota de contribuție a foștilor soți. Evaluarea bunurilor mobile s-a făcut fără verificarea lor. Nu a solicitat nici el, asemenea reclamantei, atribuirea în natură a bunurilor și nu s-a făcut nicicum dovada dacă casa este sau nu comod partajabilă în natură. Contestă valoarea bunului imobil casă de locuit în funcție de care s-au format loturile.

Numitul A. N. a formulat cerere de intervenție în interes alăturat pârâtului L. F., în cuprinsul căreia arată că el este proprietarul suprafeței de 1000 mp pe care este edificată casa de locuit. În temeiul Legii 18/1991 i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2,47 ha teren situat pe raza comunei Bălțați prin hotărârea Comisiei Județene nr. 9/25.07.1991, precum și prin titlul de proprietate nr. 7236/19.02.2004.

Cu toate acestea, prin sentința civilă nr. 2649 pronunțată de Judecătoria P., se constată că foștii soți au dobândit în timpul căsătoriei un imobil casă de locuit situat în ., jud. Iași. P. această sentință a fost răsturnată o prezumție legală instituită de art. 492 cod civil de la 1864. Cum el este proprietarul terenului, beneficiază de prezumția legală că tot el este și proprietarul casei, până se dovedește contrariul. Așa cum a arătat și pârâtul L. F., el este proprietarul terenului și tot el a edificat o casă pe acest teren. Cum are o vârstă înaintată, de 83 de ani, nu s-a putut ocupa singur de construcție. Cel care s-a deplasat și a făcut formalitățile pentru obținerea avizelor, a cumpărat materialele de construcție a fost pârâtul L. F., însă toate costurile au fost suportate de el.

Construcția la care se referă hotărârea instanței de fond nu este bun comun al foștilor soți ci este bunul său propriu.

P. întâmpinarea formulată, intimata C. Lămîița a solicitat respingerea apelului și acordarea cheltuielilor de judecată.

Arată că din probele administrate rezultă că în timpul căsătoriei părțile au dobândit bunuri, au edificat o casă pe terenul atribuit de comună apelantului, un gard, o fântână cu hidrofor, achiziționând și bunuri mobile.

Nu are relevanță faptul că nu există acte de proprietate întrucât este cunoscut faptul că există foarte multe cazuri asemănătoare în care părțile construiesc fără autorizație de construire, ceea ce nu înseamnă că acestea nu au dobândit nimic. Legea nu condiționează dovada existenței dreptului de proprietate asupra unei construcții exclusiv de existența unui act, această dovadă putând fi făcută, în lipsa înscrisului, cu orice mijloc de probă. S-a probat faptul că după căsătorie părțile au început edificarea unei case de locuit pe suprafața de 1000 mp. Revenea pârâtului sarcina de a dovedi faptul că bunurile arătate, deși dobândite în timpul căsătoriei, nu sunt bunuri comune.

Cererea de intervenție a fost încuviințată în principiu de către instanță în ședința publică din data de 16.10.2013, în aplicarea art. 52 alin. 1 Cod procedură civilă.

În apel s-au administrat probe constând în înscrisuri, interogatorii, martori și expertiză tehnică în specialitatea construcții civile, industriale și agricole.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma cererilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:

În ședința publică din data de 28.03.2012, pârâtul-reclamant L. F. a prezentat judecătorului fondului în scris interogatoriul la care urma a răspunde reclamanta, probă ce i-a fost încuviințată acestuia la termenul de judecată din data de 22.11.2011. Fiind invocat în cauză aspectul relativ la domiciliul în străinătate al reclamantei-pârâte C. Lămîița, spre stabilirea incidenței disp. art. 223 Cod procedură civilă, s-a acordat termen în vederea producerii de dovezi pe acest aspect. Primește instanța de control susținerile apelantului relative la nesocotirea, prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 25.09.2012, a dispozițiilor cuprinse în art. 218-225 Cod procedură civilă. Se are în vedere împrejurarea că la termenul din 25.09.2012 pârâtul-reclamant a fost decăzut din proba cu interogatoriul reclamantei-pârâte C. Lămîița în condițiile în care acest interogatoriu a fost prezentat de pârât încă din ședința publică ce a avut loc la data de 28.03.2012.

Vătămarea produsă pârâtului-reclamant, pe care acesta a înțeles să o raporteze normei înscrise în art. 225 Cod procedură civilă, a fost însă înlăturată înaintea instanței de apel. În cadrul acestei căi de atac devolutive s-a administrat proba cu interogatoriul intimatei C. Lămîița, probă aflată la filele 143-145 dosar apel.

Excepțiile invocate în cauză au fost în mod corect soluționate de instanța de fond, motiv pentru care critica apelantului relativă la acest aspect nu poate fi primită.

Părțile, acum în litigiu, au avut calitatea de soți, calitate în care, astfel cum invocă reclamanta prin actul de învestire adresat Judecătoriei P., au dobândit în proprietate bunuri mobile și imobile. P. sentința civilă pronunțată, cercetând susținerile reclamante, instanța de fond a stabilit componența masei bunurilor comune ale soților. Câtă vreme din probele administrate a rezultat calitatea părților de titulare ale dreptului de proprietate comună în devălmășie, în mod corect instanța de fond a apreciat ca neîntemeiate excepțiile invocate.

Împrejurarea potrivit căreia parte din bunurile indicate de reclamantă ca fiind bunuri comune nu aparțin patrimoniului foștilor soți, nu poate fi valorificată prin mijlocirea excepțiilor invocate. Această împrejurare are a fi avută în vedere în soluționarea pe fond a actului de învestire care presupune în mod imanent stabilirea masei bunurilor dobândite de soți în timpul căsătoriei acestora.

În analiza criticilor aduse de apelant hotărârii judecătorului fondului instanța pornește de la ordinea statornicită în procedura împărțelii judiciare de dispozițiile art. 6735 alin. 1 Cod procedură civilă.

Bunurile supuse împărțelii au fost în mod corect stabilite de instanța de fond.

Căsătoria părților, încheiată la data de 13.05.2001, a fost desfăcută prin divorț prin sentința civilă nr. 2393/20.11.2008 pronunțată de Judecătoria P..

Testimoniile administrate în cauză susțin concluzia potrivit căreia în acest interval de timp părțile au edificat pe o suprafață de 1000 mp, situată în satul Podișu, ., un imobil casă de locuit, o fântână cu hidrofor, un grajd și un gard din beton.

La data de 17.11.2004 a fost întocmit de către Comisia Locală Bălțați de Aplicare a Legii 18/1991 procesul-verbal de punere în posesie nr. 2739 cu privire la o suprafață de 1000 mp situată în tarlaua M. având ca vecini la N – B. I., la S – G. P., la E – DE, la V – proprietate primărie. Beneficiarul acestei puneri în posesie a fost pârâtul-apelant L. F.. Deși ulterior emis, acest proces-verbal de punere în posesie a stat la baza eliberării la data de 11.11.2004 de către Consiliul Județean Iași a certificatului de urbanism nr. 35 ca urmare a cererii formulate de L. F.. În cuprinsul certificatului de urbanism nr. 35/11.11.2004 se arată că imobilul este identificat prin planul de amplasare în zonă și procesul-verbal de punere în posesie nr. 2739 (s.n. eliberat la data de 17.11.2004), terenul pe care urmează a se construi aparținând numitului L. F.. Certificatul de urbanism a fost eliberat pentru edificarea unei construcții cu regim de înălțime parter, cu fundație din beton, structura din chirpici, șarpanta din lemn, învelitoare din tablă. Notează instanța că taxa în valoare de 170.000 ROL achitată pentru eliberarea certificatului de urbanism are ca dată a emiterii sale 03.12.2004.

Trei din cei patru martori audiați înaintea instanței de fond (respectiv G. P., F. N. și B. V.) plasează în intervalul corespunzător căsătoriei părților momentul edificării imobilelor amplasate pe suprafața de 1000 mp situată în ., jud. Iași. Martorul F. N. declară că rudele ambelor părți le-au ajutat pe acestea la edificarea imobilelor, iar martora B. V. crede că A. N. – bunicul pârâtului, intervenient în calea de atac a apelului – a ajutat părțile și la edificarea construcțiilor. Aceeași martoră arată că la edificarea construcțiilor părțile au fost ajutate de mama reclamantei.

Martorul U. I. C. – audiat în apel la solicitarea pârâtului L. F., declară că în anii 2002, 2003 i-a adus intervenientului A. N. o căruță cu lemne necesare edificării casei de locuit, pentru acest serviciu fiind plătit de către intervenient. La acel moment imobilul era ridicat până la partea ce cuprinde elementele de lemn ale construcției. Martorul declară că știe de la intervenient că până în anul 2002 contravaloarea lucrărilor de edificare a imobilului casă de locuit a fost suportată de acesta. În anul 2002 imobilul avea pereții ridicați urmând a fi montat acoperișul. În perioada 2007 – 2008 au fost edificate gardul și fântâna, de la apelantul L. F. cunoscând faptul că aceste lucrări s-au făcut pe cheltuiala lui.

La solicitarea intervenientului A. N. a fost audiat martorul L. M. care arată că în urmă cu 12, 13 ani intervenientul i-a declarat că edifica casa aflată peste drum de locuința lui pentru un nepot de-al său și că, după turnarea temeliei la casă, trecând pe lângă aceasta l-a văzut pe A. N. ridicând casa împreună cu alte persoane. Deși inițial martorul a declarat că nu i-a văzut niciodată pe intimată și pe copiii părților la casa în litigiu, ulterior revine, amintindu-și că foștii soți L. au locuit în acel imobil, pe copii văzându-i jucându-se în curte.

Martorul I. N. M. – audiat la solicitarea intimatei C. Lămîița- declară că după încheierea căsătoriei părțile au început edificarea imobilului în care au și locuit 2, 3 sau chiar 4 ani. Personal a ajutat la transportul chirpicilor, iar persoanele care au ajutat la ridicarea imobilului – D. M. și R. C. – au fost angajate de către apelantul L. F., nu știe însă martorul și cum a asigurat plata acestor două persoane. Declară martorul că la ridicarea construcției l-a văzut și pe bunicul apelantului, intervenientul A. N., de mai multe ori.

Din depozițiile tuturor acestor martori rezultă că edificarea imobilului casă de locuit, a gardului și a fântânii cu hidrofor a avut loc în timpul căsătoriei părților.

Spre determinarea însă a regimului juridic al acestor imobile tribunalul are a corobora depozițiile martorilor cu celelalte probe administrate în cauză plecând de la susținerile făcute atât de către apelantul L. F. cât și de către intervenientul A. N..

Astfel, apelantul arată în cuprinsul căii de atac că imobilul a fost construit de el ulterior desfacerii căsătoriei întrucât bunicul său i-a permis să-și construiască o casă pe terenul proprietatea sa. Această susținere vine în contradicție cu cea făcută înaintea judecătorului fondului (fila 22 dosar) în care arată că nu a dobândit nici un bun comun în timpul căsătoriei cu reclamanta, bunurile indicate în cerere fiind ale bunicului său.

La rândul său, intervenientul A. N., în puterea prezumției instituite de art. 492 din Codul civil, invocă calitatea sa de titular al dreptului real de proprietate asupra construcției existente pe terenul în privința căruia a beneficiat de dispozițiile Legii 18/1991, arătând că cel care s-a ocupat de edificarea imobilului a fost apelantul L. F. întrucât el nu s-a putut ocupa singur de construcție, având o vârstă înaintată.

P. precizările depuse la fila 79 dosar apel, intervenientul arată că nu solicită prin cererea sa de intervenție constatarea dreptului său de proprietate asupra imobilelor construite și neconstruite.

P. hotărârea nr. 9 din 09.08.1991 intervenientului i-a fost reconstituit în procedura reglementată de Legea 18/1991 dreptul de proprietate pentru o suprafață totală de 2,47 ha teren fiind înscris în anexa 3, poziția 70. În baza acestei hotărâri, la data de 19.02.2004, în beneficiul intervenientului A. N. a fost eliberat titlul de proprietate nr. 7236 însă doar pentru o suprafață de teren având întinderea de 1,7763 ha. La data de 12.11.2012 a fost întocmit procesul-verbal de punere în posesie și pentru suprafața de 3500 mp (ce a fost validată prin hotărârea nr. 9/1991) situată în T4, . ca megieși la N – O. A. (B. I.), la E – DC 16/1 (DS 323), la S – G. P. și la V - E. V.. În privința acestei suprafețe de 3500 mp nu a fost eliberat titlu de proprietate pe numele intervenientului A. N..

Suprafața de teren pentru care s-a încheiat la data de 17.11.2004 procesul-verbal de punere în posesie nr. 2739 în beneficiul apelantului se suprapune parțial cu suprafața de teren în privința căreia s-a încheiat pentru intervenientul A. N. procesul-verbal de punere în posesie din data de 12.11.2012.

Din adresa nr. 6365/21.11.2011 (fila 74 dosar fond), eliberată de Primăria comunei Bălțați, rezultă că procesul-verbal de punere în posesie nr. 2739/17.11.2004 nu se regăsește în arhiva instituției în original, acest document fiind depus în copie în anul 2004 la C. Urbanism, iar în baza acestuia a fost eliberat certificatul de urbanism nr. 35/11.11.2004. S-a constatat de către emitenta adresei, în urma verificării documentelor din arhiva instituției, faptul că apelantului L. F. nu i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza legile fondului funciar.

Cu toate că apelantul știa faptul că procesul-verbal de punere în posesie nr. 2739/17.11.2007 nu reflectă realitatea (astfel cum rezultă din răspunsul la întrebarea nr. 9 din interogatoriul administrat în apel), a formulat în numele său cererea aflată la fila 55 dosar fond prin care solicita eliberarea certificatului de urbanism. Totodată, în răspunsul la întrebarea nr. 2 din interogatoriu neagă demararea procedurilor privind întocmirea documentației necesare eliberării autorizației de construcție pentru casă și anexe, arătând că aceste proceduri au fost demarate de bunicul său. Exclusiv dorința de a racorda casa de locuit la energia electrică nu explică, astfel cum justifică apelantul în răspunsurile la întrebările 9 și 11 din interogatoriul administrat în apel, nici întocmirea procesului-verbal de punere în posesie nr. 2739/2004 pe numele său și nici imperativul eliberării certificatului de urbanism tot pe numele său. Obținerea tuturor acestor înscrisuri necesare, în opinia apelantului, în vederea racordării imobilului la rețeaua electrică, erau, deopotrivă, și la îndemâna intervenientului A. N.. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu ar fi fost nevoit să obțină un înscris ce nu-și are corespondent în realitate – s.n. procesul-verbal nr. 2739/2004 – fiind suficientă prezentarea hotărârii nr. 9/1991 a Comisiei Județene Iași de fond funciar.

Reține totodată tribunalul susținerile contradictorii ale reclamantului-apelant. Înaintea instanței de fond pretinde că bunurile imobile aparțin bunicului său pentru ca mai apoi, în apel, să afirme că ulterior desfacerii căsătoriei bunicul său i-a permis să-și construiască o casă pe terenul proprietatea sa. În interogatoriul ce i-a fost luat, apelantul plasează temporal momentul de început al construcțiilor în anul 1999, an în care afirmă că s-a turnat temelia la grajd și s-au început lucrările de construcție la casa de locuit . În răspunsul la întrebarea nr. 12 din interogatoriu apelantul oferă o altă variantă decât cele prezentate inițial arătând că bunicul său a fost cel care a construit imobilul pentru el. Nu sunt produse, în contextul ultimei variante prezentate, nici un fel de dovezi relative la puterea financiară a bunicului intervenient, ale cărui venituri, la nivel prezumtiv, dată fiind vârsta acestuia, nu pot fi decât cele obținute din pensie.

Însuși pârâtul-apelant, în demersul său juridic pe a cărui existență și-a fundamentat cererea de suspendare a judecății prezentei cauze, îi neagă bunicului său, intervenientul A. N., dreptul real de proprietate exhibat de acesta în prezentul litigiu inclusiv cu privire la imobilele construite amplasate pe terenul de 1000 mp.

P. cererea redactată de către reclamantul L. F. la data de 10.10.2014 adresată Judecătoriei P., acesta a solicitat constatarea unui drept de creanță reprezentând îmbunătățirile efectuate după desfacerea căsătoriei asupra imobilului casă de locuit situat în ., jud. Iași. În cadrul acestui dosar reclamantul a înțeles să cheme în judecată în calitate de pârâtă doar pe fosta sa soție C. Lămîița, pe care în mod imanent a considerat-o titulară a dreptului real de proprietate comună în devălmășie asupra casei de locuit. Și în această cerere se prezintă varianta în conformitate cu care imobilul a fost edificat pentru el de către bunic.

Chiar dacă tribunalul ar primi ipotetic această a treia variantă, prezentată după expunerea altor două variante incompatibile, suportul material oferit de bunicul său prin edificarea unei case de locuit este apt a naște în patrimoniul apelantului un drept real doar în măsura în care, față de dispozițiile art. 813 Cod civil, donația ar îmbrăca forma actului autentic. Absența solemnității contractului provoacă nulitatea absolută a actului juridic, context în care un eventual drept de creanță al apelantului L. F. putea fi opus de acesta exclusiv intervenientului din prezentul litigiu, A. N.. D. acest cadru procesual, în privința participanților la proces, ar fi fost de natură să dea substanță, cel puțin la nivel formal, susținerii potrivit căreia bunicul său a construit casa pentru el.

În stabilirea situației juridice a imobilului construit tribunalul reține și cuprinsul adresei nr. 350 din data de 08.06.2011, eliberată de Primăria comunei Bălțați, aflată la fila 25 dosar fond. Potrivit acesteia, L. F. și C. Lămîița sunt înscriși în registrul agricol 2007 – 2011 al satului Podișu, . casă de locuit și o suprafață de 1000 mp teren aferent locuinței. Înregistrarea acestor imobile s-a făcut în baza declarației pe propria răspundere a persoanelor mai sus menționate, fără ca acestea să fi prezentat acte de proprietate sau autorizație de construcție. Declarația apelantului L. F. făcută la momentul de referință 2007, în vederea înscrierii sale în registrul agricol, conduce spre concluzia exhibării de către acesta a calității sale de titular al dreptului real de proprietate, alături de soția sa, asupra imobilului casă de locuit. Subliniază tribunalul că în una din variantele prezentate acum în litigiu, aceeași persoană L. F. vine și afirmă contrariul celor susținute în anul 2007.

Testimoniile administrate în cauză, analizate coroborat, răstoarnă prezumțiile simple instituite de legiuitor prin mijlocirea art. 492 Cod civil, potrivit cărora construcțiile edificate pe un teren sunt făcute cu cheltuiala proprietarului terenului și sunt ale acestuia. Grefat pe folosința asupra terenului de 1000 mp, pusă la dispoziție de intervenientul A. N., soții au dobândit un drept de proprietate comună în devălmășie asupra construcțiilor pe care aceștia le-au edificat pe teren.

Concluzia își are izvorul în depozițiile martorilor audiați la instanța de fond și a martorului I. N. M. audiat în apel ce se coroborează cu actele și faptele apelantului, transpuse în testimoniile analizate anterior, săvârșite în intervalul 2002 – 2008 în exercitarea atributelor ce sunt conferite de calitatea de proprietar, calitate pe care apelantul a înțeles să o manifeste, să o exteriorizeze pe întreaga durată a căsătoriei sale cu intimata. Aceste probe vin să susțină varianta potrivit căreia imobilul a fost construit pe terenul proprietatea intervenientului A. N. cu permisiunea acestuia din urmă. Singura rezervă avută de tribunal la această variantă este cea a momentului la care construcțiile au fost edificate, moment ce rezultă, dincolo de orice îndoială, nu doar din declarațiile martorilor ci și din răspunsul apelantului la întrebarea nr. 1 din interogatoriu și din faptul folosirii efective de familia L. a imobilului casă de locuit în litigiu.

Inexistența unei autorizații de construire eliberată pentru imobilul în litigiu nu este de natură a le nega foștilor soți dreptul de proprietate comună. Imobilul în litigiu există în materialitatea lui, este amplasat pe suprafața de 1000 mp situată în ., T4, . prezent în posesia și folosința apelantului. Tot pe faptul edificării imobilului în absența unei autorizații de construire și-au fundamentat atât apelantul cât și intervenientul susținerile relative la calitatea de titulari ai dreptului real de proprietate fie a apelantului, într-o variantă, fie a intervenientului, în cealaltă variantă.

Eliberarea unei autorizații de construire nu face altceva decât să ateste conformarea beneficiarului lucrării la dispozițiile cuprinse în Legea 50/1991. Dreptul de proprietate al foștilor soți asupra materialelor încorporate în construcțiile edificate continuă să subziste și după terminarea construcției și aceasta independent de respectarea de către aceștia a prescripțiilor edictate în materia disciplinei în construcții.

Din raportul de expertiză efectuat în apel de ing. M. A. rezultă că imobilul în litigiu are pereți autoportanți din chirpici, parterul fiind apoi supraînălțat prin crearea unui spațiu la mansardă cu perete din BCA. Ca atare, nu pot fi primite susținerile relative la nedovedirea existenței în fapt a unei construcții din chirpici, bun imobil a cărui partajare s-a solicitat de către reclamantă.

Extinderea și îmbunătățirile aduse de către apelant imobilului casă de locuit ulterior datei desfacerii căsătoriei părților, lucrări pentru care a depus la dosar înscrisuri, pot fi valorificate, cum de altfel a și înțeles să procedeze, prin mijlocirea unei cereri având ca obiect constatarea unei drept de creanță.

Despre edificarea unei fântâni cu hidrofor cât și a unui gard din beton, în perioada căsătoriei părților și pe cheltuiala acestora (respectiv în intervalul 2007-2008), face vorbire, cum s-a arătat, chiar martorul apelantului, numitul U. I. C..

P. critica adusă hotărârii judecătorului fondului în ceea ce privește bunurile mobile ce compun masa de împărțit, apelantul recunoaște implicit existența acestora. Susținerile sale făcute spre pronunțarea soluției de respingere a cererii de împărțire a acestor bunuri mobile se circumscriu faptului posesiei exercitate asupra lor. Însă această posesie pretins a fi exercitată de către reclamantă nu poate conduce la înlăturarea lor din masa bunurilor comune ale soților câtă vreme, cum chiar apelantul susține, pot fi supuse partajului bunurile ce aparțin patrimoniului foștilor soți. Nefiind contestat dreptul de proprietate al părților asupra bunurilor mobile, în mod corect instanța de fond a reținut faptul că acestea intră în componența masei bunurilor comune ale soților.

Relativ la jaluzele ce nu au fost menționate în acțiunea introductivă de instanță, tribunalul reține că prin sentința civilă nr. 2649/2012 acestea nu au fost incluse în masa bunurilor comune ale soților.

Concluzionând pe aspectele relative la componența masei bunurilor comune, aduse în dezbaterea instanței de apel, tribunalul reține temeinicia hotărârii instanței de fond.

Este adevărat că sub aspectul cotei de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune instanța are a valorifica acele probe ce reflectă veniturile părților din perioada căsătoriei și modul în care acestea au înțeles să le administreze. În materia stabilirii întinderii drepturilor fiecăruia dintre soți asupra bunurilor comune, literatura juridică și practica judiciară pornesc de la prezumția contribuției egale a ambilor soți la dobândirea bunurilor comune. Această prezumție relativă își găsește aplicarea ori de câte ori nici unul dintre soți nu pretinde o contribuție mai mare sau, deși o pretinde, nu o poate dovedi. Stabilirea de către instanță a unor alte cote de contribuție, decât cele prezumate relativ de 50% pentru fiecare dintre soți, nu poate fi făcută decât în măsura în care o astfel de solicitare îi este adresată. Mijlocul procedural pus la îndemâna părților în acest scop este fie cererea de chemare în judecată, fie cererea reconvențională.

În speță, reclamanta C. Lămîița a solicitat instanței de fond partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, cu reținerea unei cote de contribuție egală a soților la dobândirea acestora. Contrar celor reținute de Judecătoria P. în ședința publică din data de 28.06.2011, pârâtul L. F. nu a înțeles să învestească instanța cu o cerere reconvențională. Formularea unei cereri reconvenționale, prin care pârâtul să pretindă stabilirea unei alte cote de contribuție decât cea relativ prezumată de 50% pentru fiecare, era unica modalitate în care putea învesti instanța. Limitele învestirii instanței sunt și cele în funcție de care se apreciază utilitatea, pertinența și concludența probatoriului solicitat de părți.

Ca atare, în absența formulării de către pârâtul L. F. a unei cereri reconvenționale, instanța nu poate, cu transgresarea disp. art. 129 alineat ultim Cod procedură civilă și a principiului disponibilității părților care guvernează procesul civil, să stabilească alte cote de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor comune decât cele legale, relativ prezumate.

Existența bunurilor mobile în patrimoniul comun al soților la data desfacerii căsătoriei acestora, cum s-a arătat deja, nu a fost contestată. Împrejurarea relativă la inexistența acestor bunuri în materialitatea lor la momentul efectuării partajului, când are a se stabili și valoarea lor, nu este un impediment nici pentru reținerea acestora în masa bunurilor comune și nici pentru evaluarea lor. În stabilirea valorii de circulație a acestor bunuri, în mod corect, în suplimentul la raportul de expertiză efectuat de inginer C. D., s-au avut în vedere anul procurării bunurilor, potrivit precizărilor reclamantei, prețurile actuale la produsele similare și uzura estimată până la data hotărârii de divorț.

Judecătorul fondului a reținut valoarea casei de locuit în sumă de 137.414 lei. P. cererea de apel, pârâtul L. F. a criticat această valoare, arătând în precizările depuse la fila 60 dosar apel că valoarea acestei construcții este de 10.000 lei.

În raportul de expertiză întocmit de inginer A. M. imobilul casă de locuit este evaluat la suma de 193.483 lei. Ca urmare a obiecțiunilor încuviințate de instanță, valoarea casei de locuit a fost stabilită de expert A. M. la suma de 158.035 lei. Ca atare, valoarea stabilită în apel, pe baza cunoștințelor de specialitate ale domnului expert A. M., este mai mare decât cea reținută de instanța de fond.

În aceste condiții, tribunalul face, pe critica relativă la valoarea imobilului – casă de locuit, aplicarea principiului înscris în art. 296 teza a II-a Cod procedură civilă, potrivit căruia, apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

În considerarea celor mai sus expuse și alăturat celor judicios reținute de judecătorul fondului, pe care instanța și le însușește, în baza art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul urmează a dispune conform celor cuprinse în prezenta decizie.

Văzând și disp. art. 274 Cod procedură civilă, art. 18 din O.U.G. 51/2008 și art. 23 din O.U.G. 2/2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de apel formulată de pârâtul L. F. împotriva sentinței civile nr. 2649/16.08.2012 pronunțată de Judecătoria P. pe care o păstrează.

Respinge cererea de intervenție în interesul apelantului formulată de A. N..

Obligă apelantul și intervenientul să plătească intimatei suma de 400 lei cheltuieli de judecată în apel.

În temeiul art. 18 din OUG nr.51/2008 sumele pentru care apelantul L. F. a beneficiat de ajutor public judiciar prin încheierile din 29.01.2013 și din 17.09.2013 rămân în sarcina statului.

În temeiul art. 18 din OUG nr.51/2008 suma pentru care intervenientul A. N. a beneficiat de ajutor public judiciar prin încheierea din 17.09.2013 rămâne în sarcina statului. Constată achitate de către intervenient cele 3 tranșe de câte 383 lei datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru.

Obligă apelantul să plătească BLETC Iași în contul d-lui expert A. Moisanu suma de 540 lei diferență onorariu expert.

Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în sedință publică azi, 11.03.2015.

Președinte,

M. C.

Judecător,

E.-C. P.

Grefier,

O. S.

Red. M.C.

Tehn. M.M.D.

5 ex./19.06.2015

Judecător fond O. A. C.

← Ordin de protecţie. Decizia nr. 641/2015. Tribunalul IAŞI  Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 330/2015. Tribunalul IAŞI