Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1426/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1426/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 1426/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 27 Octombrie 2015
Președinte - M. C.
Judecător - S. F.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1426/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanții H. C., și H. R. în contradictoriu cu intimatul B. C. D., având ca obiect revendicare imobiliară obligația de a face; autorizarea obligației de a face.
Susținerile intimatului au avut loc în ședința publică din data de 13.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 20.10.2015 și respectiv pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/08.10.2013 Judecătoria Iași dispune:
„Respinge ca neintemeiata actiunea formulata de reclamantii Havarneanu C. si Havarneanu R. cu domiciliul in Iasi, ..31, ., jud.Iasi in contradictoriu cu paratul B. C.-D. cu domiciliul in Iasi, . nr.34, ..2, . si domiciliul procedural ales in Iasi, . nr.10, jud.Iasi.
Ia act ca reclamantii au achitat pana la data pronuntarii prezentei hotarari 3 din cele 15 rate lunare de plata a taxei de timbru in valoare de 6641 lei astfel cum a fost esalonata prin incheierea de sedinta din 30.10.2012.
Obliga reclamantii la plata in contul expertului tehnic Oiste A. C. a sumei de 500 lei reprezentand diferenta onorariu expert astfel cum a fost micsorat.
Obliga reclamantul la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 3800 lei reprezentand onorariu avocat si onorariu expert.”
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond reține următoarele:
“I. Prin titlul de proprietate nr._ din 30.07.1992 (fila 98) eliberat pe numele lui R. D.C., acestuia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafetei de teren intravilan de 106 mp in Iasi, Trecatoarea Trei Ierarhi.
Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1587 din 20.01.1993 (fila 72) la notariatul de Stat Judetean Iasi, R. C. vinde lui R. V., nepot de fiu, casatorit cu R. G., suprafata de 106 mp din Iasi, Trecatoarea Trei Ierarhi nr.10, acestia inscriind dreptul de proprietate in Registrul de Trascriptiuni si Inscriptiuni.
Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.9351 din 30.03.1993 (fila 70) la Notariatul de Stat Judetean Iasi, R. V. si R. G. vand reclamantilor Havarneanu C. si Havarneanu R. terenul de 106 mp.
Pe acest titlu de proprietate reclamantii isi intemeiaza actiunea in revendicare.
II. La data de 15.11.1993 R. D.C. a decedat iar prin certificatul de mostenitor nr.89 din 07.08.1997 (fila 102) eliberat de BNP S. Barzu din Iasi s-a dezbatut succesiunea defunctului, ramanand ca mostenitori R. M. si R. S.; la data de 20.02.2002 s-a eliberat un certificat suplimentar de mostenitor, nr.26 din 20.02.2002, la acelasi birou notarial, pentru a cuprinde in masa succesorala ramasa de pe urma defunctului si suprafata de 106 mp in Iasi, Trecatoarea Trei Ierarhi, suprafata intabulata in cartea funciara pe numele mostenitorilor R. S. si R. M. (fila 156) in februarie 2002 si avand numar cadastral 7750
Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.2468 din 28.02.2002 (fila 44) incheiat la BNP S. Badarau din Iasi, mostenitorii R. S. si R. M. vand terenul de 105 mp cumparatorilor Canur N. cu o cota de 80%, Canur E.-10% si Canur D.-10%.
Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.3650 din 08.04.2002 (fila 41) incheiat la BNP S. Badarau din Iasi, vanzatorii Canur E. si Canur D. instraineaza cotele de 10% catre Canur N., in vederea intregirii proprietatii.
Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1405 din 01.03.2004 (fila 38) incheiat la BNP S. Barzu din Iasi, Canur N. instraineaza terenul de 105 mp catre cumparatorii V. C. casatorit cu V. E.-C..
Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1446 din 16.09.2008 (fila 34) incheiat la BNP V. L. din P. Iloaiei, terenul a fost vandut catre paratul B. C. D. si apoi intabulat prin incheierea nr._ din 18.09.2008
In urma unor vanzari succesive reciproce intre paratul B. C. D. si parintii sai, prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1609 din 02.11.2010 (fila 10) la BNP V. L. din P. Iloaiei, paratul redobandeste proprietatea parcelei de teren de 105 mp in Iasi, Trecatoarea Trei Ierarhi nr.10, acesta fiind titlul pe care paratul isi intemeiaza apararea.
In cauza instanta apreciaza ca devin incidente dispozitiile art. 480 din Codul civil în conformitate cu care „ proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru exclusiv si absolut însa în limitele determinate de lege”.
În cazul în care, în cadrul actiunii în revendicare întemeiata pe dispozitiile art. 480 din Codul civil ambele parti invoca titluri de proprietate de la autori diferiti, instanta urmeaza a face o comparatie a titlurilor, dându-se efecte titlului mai bine caracterizat.
Analizând situatia de fapt expusa prin prisma dispozitiilor legale incidente în speta, instanta constata cererea reclamantului neîntemeiata pentru urmatoarele argumente: așa cum s-a subliniat în literatura juridică de specialitate acțiunea în revendicare este acea acțiune prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun individual determinat cere instanței să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește fără a fi proprietar. In acțiunile având ca obiect revendicarea, cel obligat să-și dovedească dreptul de proprietate asupra bunului revendicat, este reclamantul, conform principiului înscris în articolul 1169 cod civil potrivit căruia « cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească ».In favoarea pârâtului care are posesia bunului, funcționează o prezumție simplă de proprietate, care îi conferă o poziție privilegiată, făcând din el, ceea ce se numește beatus possidens . El este un „ fericit posesor” care așteaptă ca reclamantul să facă dovada dreptului de proprietate ce pretinde că îi aparține. La rândul său pârâtul va fi obligat să producă dovezi în situațiile în care se ajunge la comparații între titluri și posesiuni invocate de cele două părți .
În cadrul acestei actiuni în revendicare atât reclamantii cât si pârâtul au depus la dosarul cauzei contracte de vanzare-cumparare autentificate prin care au dobandit proprietatea asupra aceleiasi suprafate de teren de 105 mp la adresa din Iasi Trecatoarea Trei Ierarhi nr.10 dar de la autori diferiti, fapt ce conduce la compararea titlurilor de proprietate pentru a se stabili care este cel mai bine caracterizat si a se face aplicarea dispozitiilor art. 480 din Codul civil.
Instanta apreciaza ca titlul de proprietate prezentat de catre pârât este valabil si opozabil reclamantului, terenul ce face obiectul revendicarii fiind inscris in cartea Funciara a Municipiului Iasi incepand cu anul 2002, in timp ce titlul de proprietate al reclamantului a ramas inscris doar in Registrul de Transcriptiuni si Inscriptiuni, desi in anul 1996 s-a introdus sistemul de publicitate al cartii funciare.
Sistemul de publicitate din Registrul de Transcriptiuni si Inscriptiuni este un sistem personal de publicitate a drepturilor reale imobiliare, deoarece registrele se tin pe numele proprietarilor. Prin urmare, transcrierile si inscrierile se fac pe numele pe persoanelor si nu pe imobile.
Publicitatea personală este parțială, deoarece registrele de transcripțiuni și inscripțiuni nu conțin situația juridică exactă a unui imobil în opoziție cu regimul de carte funciară în care publicitatea este integrală, deoarece toate drepturile reale formează obiectul înscrierii. Astfel, nu se transcriu dobândirile prin prescripție, testamente, nici actele declarative de drepturi și nici împărțirile voluntare sau judecătorești.
Instanta retine si dispozitiile art. 30 din Legea 7/1996 în conformitate cu care „daca în cartea funciara s-a înscris un drept real, în conditiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezuma ca dreptul exista în folosul ei, daca a fost dobândit sau constituit cu buna-credinta, cât timp nu se dovedeste contrariul” acest text de lege instituind principiul fortei probante a înscrierilor de drepturi reale.
Avand in vedere dispozitiile legale anterioare, instanta constata ca dreptul de proprietate asupra suprafetei de 105 mp din Iasi, Trecatoarea Trei Ierarhi apartine paratului in contextul in care prezumtia instituita de art.30 din Legea nr.7/1996 nu a fost rasturnata de reclamanti prin dovedirea relei credinte a paratului B. C. D., atunci cand acesta s-a intemeiat pe mentiunile cartii funciare privind intabularea dreptului de proprietate pe numele vanzatorilor anteriori.
Pentru tote aceste motive, instanta va respinge ca neintemeiata actiunea in revendicare, iar in temeiul principiului accesorium sequitur principale, va respinge si capetele de cerere accesorii ale cererii principale de revendicare, retinand si faptul ca pe terenul ce face obiectul revendicarii paratul a ridicat o constructie in baza unei autorizatii de construire ce se bucura de prezumtia de legalitate, neexistand deci nici un motiv pentru desfiintarea acesteia.
Instanta va obliga reclamantii la plata in contul expertului tehnic Oiste A. C. a sumei de 500 lei reprezentand diferenta onorariu expert astfel cum a fost micsorat, iar in temeiul disp.art.274 C.pr.civila va obliga reclamantii la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 3800 lei reprezentand onorariu avocat si onorariu expert.”
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții H. C. și H. R. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată recurenții că deși situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond în mod greșit acțiunea a fost respinsă, constatându-se că este preferabil titlul pârâtului, față de art. 30 din Legea nr. 7/1996. La data încheierii contractului au efectuat toate formele de publicitate imobiliară, instanța apreciind că sistemul de publicitate din registrul de inscripțiuni și transcripțiuni asigurând doar o publicitate parțială. O asemenea abordare este greșită întrucât publicitatea dreptului lor era efectuată, astfel încât nu se poate pretinde că dobânditorii ulteriori ai bunului nu puteau să cunoască situația juridică a imobilului. Pârâtul B. D. a fost de rea credință când a dobândit terenul în litigiu, înscrierea în registrul de publicitate fiindu-i opozabilă. Invocă recurenții dispozițiile art. 37 din Legea nr. 7/1996.
Instanța trebuia să facă o analiză a titlurilor de proprietate ale celor două părți și să decidă care dintre ele este preferabil în sensul de a da eficiență juridică celui care a dobândit dreptul de la adevăratul proprietar. Ei au dobândit dreptul de la adevărații proprietari, rusu V. și R. G., care la rândul lorau cumpărat imobilul de la R. constantin. Căruia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, conform titlului nr._/30.07.1992.
Este evident și necontestat faptul că pârâtul intimat și autorii săi au dobândit imobilul de la un neproprietar, întrucât prin certificatul de moștenitor suplimentar s-a s-a înscris în mod greșit acest imobil ca făcând parte din masa succesorală, în condițiile în care ieșise din patrimoniul defunctuluiv prin vânzare cât timp acesta se afla în viată.
Soluționând greșit capătul de cerere privind revendicarea instanța de fond a respins în mod greșit și celelalte capete de cerere.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul B. C. D. a solicitat respingerea recursului și acordarea cheltuielilor de judecată.
S-a reținut în mod corect de instanța de fond că recurenții nu au depus nici o diligență pentru înscrierea eventualului lor drept în cartea funciară, reținându-se corect aplicabilitatea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 7/1996. Efectele înscrierilor în registrul de transcripțiuni rămân relative în contextul ăntrării în vigoare a legii nr. 7/1996. În vechiul sistem de publicitate imobiliară subdobânditorii imobilului nu aveau posibilitatea efectivă de a cunoaște situația juridică a imobilului. Buna sa credință securizează circuitul cuivil fără putință de tăgadă.
Invocă intimatul art. 36 din Legea nr. 7/1996 și excepția prescripției achizitive a dreptului de proprietate în temeiul art.1895 Cod civil – uzucapiunea de la 10 la 20 de ani. În subsidiar, fiind un dobânditor de bună credință, cu tilu oneros, dreptul său de proprietate nu poate fi pierdut, în virtutea principiului validării aparenței de drept.
În ședința publică din data de 31.03.2015 instanța a calificat calea de atac căreia îi este supusă hotărârea judecătorului fondului ca apel.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma apelului formulat și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză Tribunalul reține următoarele:
Situația de fapt rezultată din succesiunea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate a fost în mod corect reținută de instanța de fond și nu a făcut obiect al criticii în prezenta cale de atac a apelului. De aceea, în cercetarea motivelor de apel, Tribunalul pornește de la situația de fapt reținută în hotărârea judecătorului fondului, considerând că este de prisos reluarea ei.
Din cele reținute în fapt de judecătorul fondului rezultă că atât titlul de proprietate invocat de reclamanții H. C. și H. R. - contractul de vânzare-cumpărare nr. 9351/30.03.1993 – cât și titlul de proprietate invocat de pârâtul B. C. D. – contractul de vânzare-cumpărare nr. 1609/02.11.2010 – privite în sucesiunea operațiunilor juridice temporal derulate, provin de la același autor. Acesta este numitul R. D. C., în beneficiul căruia s-a reconstituit în procedura Legii nr. 18/1991 dreptul de proprietate asupra suprafeței de 106 mp situată în Iași, ., nr. 10, sector cadastral 53, ., prin titlul nr._ din data de 30.07.1992. Concluzia își are izvorul în calitatea vânzătorilor din contractul autentificat sub nr. 2468/28.02.2002, R. S. și R. M., de succesori universali în baza devoluțiunii legale a decujusului R. D. C., decedat la data de 15.11.1993. Calitatea de moștenitori legali a numiților R. M., soție supraviețuitoare și R. S., descendent de gradul I, a fost stabilită prin certificatul de moștenitor nr. 89/07.08.1997, certificat completat în privința masei succesorale cu certificatul suplimentar de moștenitor nr. 26/20.02.2002.
Notează instanța că din momentul deschiderii succesiunii, actul juridic încheiat de autor își strămută toate efectele sale asupra moștenitorilor universali, numiții R. M. și R. S., locul autorului lor R. D. C. fiind luat de către aceștia, în calitatea lor de avânzi-cauză.
Pentru ipoteza în speță, aceea în care titlurile părților provin de la același autor, va avea câștig de cauză, potrivit doctrinei și jurisprudenței, partea care și-a transcris mai întâi titlul, soluție care se impune atunci când este necesară transcrierea titlurilor. Dacă nici una din părți nu a transcris actul, va fi preferat cel al cărui titlu are dată certă mai veche iar când titlurile nu trebuie transcrise, atunci va fi preferată partea al cărei titlu are data cea mai veche.
Cum corect a reținut judecătorul fondului, însă exclusiv ca rezultat al analizării testimoniilor administrate în cauză, atât reclamanții H. C. și H. R. și autorii lor cât și pârâtul B. C. D. și autorii lor au îndeplinit, ulterior dobândirii în proprietate a bunului ce a făcut obiectul acordului de voințe, formalitățile de publicitate imobiliară.
Titlul de proprietate nr._/30.07.1992 a fost înscris în registrul de transcripțiuni sub nr. 1462/19.01.1993. Ulterior, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1587/20.01.1993 încheiat între R. C., pe de o parte și R. V., căsătorit cu R. G., pe de altă parte, a fost transcris în registrul de inscripțiuni și transcripțiuni al Judecătoriei Iași sub nr. 1751/1993. Contractul de vânzare-cumpărare nr. 9351/30.03.1993, prin care reclamanții H. C. și H. R. au dobândit dreptul real de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost, de asemenea, transcris în registrul de inscripțiuni și transcripțiuni al Judecătoriei Iași sub nr. 4501/1993. Tuturor actelor juridice ce atestă dobândirea dreptului real de proprietate asupra imobilului în litigiu le-au fost aplicate dispozițiile art. 710 și urm. Cod procedură civilă, în redactarea în vigoare la data transcrierii lor.
După obținerea, la data de 19.09.2000, a duplicatului titlului de proprietate nr._ de către moștenitorii legali ai decujusului R. D. C. și eliberarea certificatului suplimentar de moștenitor nr. 26/20.02.2002, imobilului i s-a atribuit nr. cadastral provizoriu 7750, urmând a fi înscris în cartea funciară, astfel cum rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2468/28.02.2002. Toți proprietarii care au dobândit dreptul real de proprietate asupra imobilului în litigiu, ca urmare a înstrăinărilor succesive având ca primi vânzători pe moștenitorii legali universali R. M. și R. S., și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară. Pârâtului B. C. D. i-a fost emisă de către OCPI Iași încheierea nr._/03.11.2010 prin care a fost admisă cererea și întabulat dreptul său de proprietate asupra imobilului situat în Iași, ., nr. 10, sector cadastral 53, . în cartea funciară nr._ a Municipiului Iași. Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2468/28.02.2002 precum și cele care i-au urmat au fost încheiate sub imperiul Legii nr. 7/1996.
Indiferent de modul de organizare a publicității imobiliare, prin aceasta s-a urmărit și se urmărește asigurarea unei mai mari certitudini transmiterilor drepturilor reale imobiliare, oferind posibilitatea terților de a cunoaște situația juridică a imobilelor transmise, spre evitarea înstrăinărilor succesive, de către același proprietar, a imobilului, către mai multe persoane. Neajunsurile relevate practic ale sistemului de publicitate prin transcripțiuni și inscripțiuni aplicabil și în M., în care evidența era personală și facultativă, au fost cele care au determinat adoptarea în anul 1996 a Legii nr. 7. Însă în nici o măsură incovenientele acestui sistem de publicitate imobiliară nu pot fi interpretate și, ca atare, aplicate, astfel cum a procedat judecătorul fondului, în defavoarea reclamanțiilor H. C. și H. R.. Aceasta în condițiile în care, subliniem, aceștia s-au conformat sistemului de publicitate imobiliară în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 9351/30.03.1993, prin care dreptul real de proprietate asupra imobilului în litigiu s-a perpetuat în patrimoniul lor, sistem care, potrivit art. 712 Cod procedură civilă, urmărea ca actele juridice referitoare la imobile să fie opozabile terților.
Același efect de opozabilitate față de terți, născut urmare a înscrierii actului în acord cu sistemul de publicitate prin transcripțiuni și inscripțiuni, a continuat să subziste și sub imperiul noii reglementări cuprinse în Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare. În acest sens, legiuitorul prevede în art. 56 din Legea nr. 7/1996, în redactarea în vigoare la data învestirii judecătorului fondului cu soluționarea prezentului litigiu, că înscrierile făcute în conformitate cu actele normative în vigoare în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni, în cărțile funciare și în cărțile de publicitate funciară, înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce și după această data efectele prevăzute, cu excepția cazurilor în care drepturile de proprietate și celelalte drepturi reale au fost afectate în orice mod prin efectul legii.
Făcând aplicarea acestui text de lege, Tribunalul reține că primii care și-au transcris mai întâi titlul sunt reclamanții H. C. și H. R., ai căror autori, de la care au dobândit dreptul de proprietate, și-au transcris la rândul lor titlul.
Apărările pârâtului B. C. D. nu pot fi primite. Dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996 – în redactarea în vigoare la data de 30.09.2011, relevantă față de cuprinsul art. 76 din Legea nr. 71/2011 - sunt aplicabile afară de cazul când dreptul material la acțiunea de fond nu s-a prescris.
Contrar celor statuate în drept de judecătorul fondului, instanța de apel reține că incidente sunt dispozițiile art. 555 și urm. din noul Cod civil. Se au în vedere dispozițiile art. 6 alin. 6 din noul Cod civil potrivit cărora dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, dacă aceste situații subzistă după . legii noi. Sesizarea instanței cu soluționarea prezentului litigiu a avut loc la data de 03.04.2012, după . noului Cod civil.
Potrivit art. 562 cod civil dreptul de proprietate privată nu se stinge prin neuz. Totodată, potrivit art. 563 alin. 2 cod civil, dreptul la acțiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepția cazurilor în care prin lege se dispune altfel. Caracterul imprescriptibil al acțiunii în revendicare face inaplicabil art. 36 din Legea nr. 7/1996.
În ce privește uzucapiunea de scurtă durată, invocată prin întâmpinare, sunt reținute dispozițiile art. 6 alin. 4 din noul Cod civil, potrivit cărora uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Potrivit art. 1895 din vechiul Cod civil, cel ce câștigă cu bună-credință și printr-o justă cauză un nemișcãtor determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevăratul proprietar locuiește în circumscripția tribunalului județean unde se află nemișcătorul, și prin douăzeci de ani dacă locuiește afară din acea circumscripție.
Din depoziția martorului Z. I., audiat la solicitarea pârâtului, rezultă că în anul 2002, an din care martorul locuiește în vecinătatea imobilului în litigiu, suprafața de teren având întinderea de 106 mp era împrejmuită cu un gard de lemn. Începând cu luna septembrie a anului 2002, cu acordul numitului Canur, proprietar la acea dată a imobilului, a folosit suprafața de teren în litigiu pentru a planta legume, fără a amenaja însă o grădină, și pentru a-și parca mașina. După ce suprafața de teren a fost înstrăinată către numitul V., același acord de a folosi terenul a fost obținut de către martor și de la acest nou proprietar. Martorul nu a putut preciza dacă anterior anului 2002, numitul Canur a avut posesia și folosința suprafeței de teren în litigiu.
Cursul prescripției achizitive, început în luna septembrie a anului 2002, a fost întrerupt la data de 03.04.2012, prin introducerea prezentei cereri de chemare în judecată de către reclamanții H. C. și H. R.. Reține Tribunalul dispozițiile art. 16 lit. b din Decretul nr. 167/1958, text aplicabil și prescripției achizitive conform literaturii de specialitate, potrivit cărora prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent. La rândul său art. 17 alin. 1 și 2 din același act normativ dispune că întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o; după întrerupere începe sa curgă o nouă prescripție.
Uzucapiunea presupune posesia în timp a unui imobil, iar una din calitățile ce trebuie să le aibă posesia, pentru a opera prescripția este, conform art. 1847 Cod civil, aceea de a fi neîntreruptă.
În contextul factual relevat, cursul prescripției achizitive de 10 ani a fost întrerupt înainte cu 6 luni de data împlinirii sale, respectiv la data de 03.04.2012, prin introducerea prezentei cereri de chemare în judecată de către reclamanții H. C. și H. R..
Neîndeplinirea condiției exercitării neîntrerupte a posesiei vreme de 10 ani face de prisos analizarea celorlalte 2 condiții necesare pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de scurtă durată.
Ca atare, în prezenta acțiune în revendicare, câștig de cauză au reclamanții H. C. și H. R., care și-au transcris cei dintâi contractul de vânzare-cumpărare în registrul de inscripțiuni și transcripțiuni. În acest capăt de cerere al actului de învestire, instanța face aplicarea art. 563 alin. 1 Cod civil, potrivit căruia proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept.
Întinderea suprafeței de teren în privința căreia au a fi aplicate dispozițiile art. 563 alin. 1 Cod civil este de 98 mp, astfel cum aceasta a fost determinată prin raportul de expertiză efectuat în cauză de ing. A. C. O.. Potrivit acestei lucrări în specialitatea topografie, cadastru, geodezie, atributele posesiei și folosinței sunt exercitate de către pârâtul B. C. D. în granițele teritoriale ale acestei suprafețe de teren. Diferența de suprafață până la întinderea totală de 106 mp, menționată în contractul de vânzare-cumpărare nr. 9351/30.03.1993, nu este înfolosința pârâtului B. C. D..
Cererile având ca obiect obligarea pârâtului să ridice construcția edificată pe teren precum și autorizarea reclamanților, în caz de refuz, să desființeze construcția nu pot fi primite.
Notează Tribunalul, alăturat dispozițiilor art. 6 alin. 6 din Codul civil și pe cele cuprinse în art. 58 din Legea nr. 71/2011. Potrivit acestora în toate cazurile în care accesiunea imobiliară artificială presupune exercitarea unui drept de opțiune de către proprietarul imobilului, efectele accesiunii sunt guvernate de legea în vigoare la data începerii lucrării. Ca atare, acestor din urmă două capete de cerere, Tribunalul le aplică dispozițiile cuprinse în art. 494 din vechiul Cod civil.
În puterea acestor norme dacã plantațiile, construcțiile și lucrãrile au fost făcute de către o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice ( alin. 1); dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantațiilor și a construcțiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului (alin. 2); dacă proprietarul voiește a păstra pentru dânsul acele plantații și clădiri, el este dator a plati valoarea materialelor și prețul muncii, fără ca să se ia în considerație sporirea valorii fondului, ocazionată prin facerea unor asemenea plantații și construcții; cu toate acestea, dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către o a treia persoana de bună-credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri și lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului (alin. 3).
În prezența acestor reglementări dreptul proprietarului imobilului de a solicita obligarea autorului construcției la desființarea acesteia este activat exclusiv în situația în care acesta este de rea-credință. În speță, reaua-credință a pârâtului B. C. D. nici măcar nu a fost invocată de către reclamanți, cu atât mai puțin a fost dovedită. În beneficiul acestuia operează prezumția bunei-credințe reglementată de legiuitor în cuprinsul art. 1899 alin. 2 din vechiul Cod civil. Potrivit textului de lege, buna-credință se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce aleage rea-credință.
Cum dovada relei-credințe a pârâtului B. C. D. nu a fost dovedită, cererile formulate de reclamanți privind obligarea pârâtului să ridice construcția edificată pe teren precum și autorizarea reclamanților, în caz de refuz, să desființeze construcția sunt neîntemeiate.
În considerarea celor mai sus expuse și alăturat celor judicios reținute de instanța de fond exclusiv sub aspectul situației de fapt litigioase, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Tribunalul urmează a dispune conform celor cuprinse în prezenta decizie.
Aplicarea art. 274 Cod procedură civilă se va face cu privire la suma de de 8506,37 lei cheltuieli de judecată aferente judecății la fond și în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru corespunzătoare pretențiilor admise și onorariu de expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanții H. C. și H. R. împotriva sentinței civile nr._/08.10.2013 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o modifică în parte și în consecință:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de de reclamanții H. C. și H. R. în contradictoriu cu pârâtul B. C. D..
Obligă pârâtul să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 98 mp situată în Iași, ., nr. 10, sector cadastral 53, . delimitată de literele A,B,C,D,A în planșa nr.1 anexă la raportul de expertiză întocmit de ing. A. C. O., raport ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Respinge cererile având ca obiect obligarea pârâtului să ridice construcția edificată pe teren precum și autorizarea reclamanților, în caz de refuz, să desființeze construcția.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate ce nu contravin prezentei decizii.
Obligă pârâtul să plătească reclamanților suma de 8506,37 lei cheltuieli de judecată aferente judecății la fond și în apel.
Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27.10.2015.
Președinte, M. C. | Judecător, S. F. | |
Grefier, O. S. |
Red/tehnored. CM/ 4 ex.
29.12.2015
Judecător fond: C. D. B.
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1479/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
