Uzucapiune. Decizia nr. 741/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 741/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 741/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 28 Mai 2015
Președinte - I. D.
Judecător C. D.
Grefier D. C.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 741/2015
Pe rol se află judecarea apelului declarat de către apelanții: L. M. și C. M. împotriva sentinței civile nr. 1986/2014pronunțată de către Judecători Iași în contradictoriu cu intimata ., având ca obiect uzucapiune .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului apelului au avut loc în ședința publică din data de 21.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din 23.10.2014 a Judecătoriei Iași s-a
respins acțiunea civilă, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamanții L. M. și L. V., decedat, moștenitoare fiind reclamanta C. M., în contradictoriu cu pârâta ., ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În cauză nu sunt întrunite cerințele dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani.
Astfel, cf. prev. art. 23 al. 1 din Lg. 18/1991 rep. și modif., sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii.
Așa cum s-a precizat și în acțiune, reclamanții nu au formulat cerere de stabilire a dreptului de proprietate, în baza Lg. 18/1991, pentru terenul aferent casei, neurmând procedura specială pe care o aveau la dispoziție.
Mai mult, astfel cum a declarat martorul B. O., C. M. nu a locuit niciodată în imobil, prin urmare, se constată că nu a stăpânit niciodată terenul ce formează obiectul cauzei, pentru a putea, în cazul în care ar fi întrunite și celelalte condiții legale, să dobândească dreptul de proprietate asupra terenului, prin joncțiunea posesiilor.
Prin urmare, față de situația reținută, instanța de fond a respins acțiunea, astfel cum a fost precizată, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele L. M., C. M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Apelantele solicită admiterea căii de atac, schimbarea în tot a sentinței apelate și rejudecarea de către instanța de apel, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată, fără obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Sentința amintită este nelegală și netemeinică, instanța de fond, pe de o parte, pronunțând o hotărâre nemotivată, pe de altă parte, aplicând nelegal legea și interpretând greșit probele administrate în cauză.
1. Nemotivarea sentinței instanței de fond
Din analiza succintei motivări a instanței de fond nu reiese care este motivul pentru care instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată. Astfel, deși arată că reclamanții nu ar fi urmat procedura specială de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit Legii nr. 18/1991, în următorul paragraf se menționează că martorul B. O. ar fi declarat că reclamanta C. M. nu a locuit în imobil.
Neurmarea procedurii administrative reglementată de Legea nr. 18/1991 nu poate constitui un fine de neprimire pentru o acțiune în constatarea uzucapiunii, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate reală
Cu atât mai mult cu cât se poate observa în speța de fată că reclamanta L. M. este proprietară asupra imobilului situat în ., jud. lași, compus din casă de locuit și teren în suprafață de 250 mp prin Sentința civilă nr. 997/09.02.1976, pronunțată de către Judecătoria lași în dosarul civil nr. 5565/1974.
Neprezentarea în concret de către instanța de fond, a argumentelor pentru care acțiunea de față ar apărea ca fiind inadmisibilă sau nefondată, în contextul contrarietătii dintre considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia, echivalează cu nemotivarea sentinței, așadar cu neanalizarea fondului cauzei, astfel cum a statuat CEDO în cauza Albina contra României.
2. Netemeinicia sentinței instanței de fond, raportat la probele administrate
Instanța nu a evaluat declarațiile martorilor audiați în cauză, facât referire la o parte din declarația martorului Bita O., care a arătat instanței faptul că reclamanta C. M. nu a locuit în imobil.
S-a făcut dovada faptului că la data de 21 iulie 2013 a decedat reclamantul L. V. (inițiatorul procedurii judiciare!).
La data de 28 octombrie 2013 este eliberată Anexa 24 după defunctul L. V.. Potrivit consemnărilor din acest înscris moștenitori ai defunctului L. V. sunt L. M., în calitate de soție supraviețuitoare(inițiatorul procedurii judiciare) și C. M., domiciliată în ., județul lași, CNP_, în calitate de fiică.
Așa fiind, continuatoarea drepturilor procesuale ale defunctului L. V. este C. M.. Aceasta a preluat procedura din momentul în care autorul acesteia a decedat
În al doilea rând, probatoriul administrat a demonstrat îndeplinirea tuturor condițiilor privind admisibilitatea cererii de constatare a dreptului de proprietate, prin uzucapiunea de lungă durată.
S-a depus la dosarul cauzei certificatul eliberat de camera notarilor publici, din care sa rezulte daca moștenirea titularului inscris in cartea funciara a fost sau nu dezbătută, iar - caz afirmativ, care sunt persoanele care au cules moștenirea respectiva.
De asemenea, s-a depus certificatul eliberat de primaria in a cărei raza teritoriala este situat imobilul, din care sa rezulte ca acesta nu face parte din domeniul public al statului sau al unitatii administrativ-te"onale, certificatul de rol fiscal, documentația tehnica cadastrala a imobilului, realizata, de o persoana fizica.
S-a mai depus dovada că imobilul nu este inscris in cartea funciara in folosul altei persoane si nici grevat de sarcini și am depus și certificatul emis de OCPI lași, care atesta acest fapt, inclusiv faptul ca nu a fost alocat un număr cadastral pentru înscrierea imobilului.
Instanța nu a analizat condițiile de privind admisibilitatea cererii de uzucapiune.
Apelantele arată că au făcut dovada faptului că la data de 10 februarie 1980 este încheiată căsătoria dintre L. V. și L. M., căsătorie ce a fost înregistrată în registrul stării civile al Comunei Sînești sub nr. 06/10.02.1980. De la data celebrării căsătoriei și până în prezent cei doi soți au locuit în imobilul situat în ., județul lași.
Anterior încheierii acestei casatorii, reclamanta L. M. a devenit proprietara exclusiyă_a imobilului casă de locuit, situată în ., județul lași.De la acel moment proprietara exclusivă a casei de locuit a devenit reclamanta L. M..
Prin declaratiile celor doi martori s-a demonstrat faptul că de la momentul încheierii căsătoriei, 10 februarie 1980, reclamanții, au posedat în comun și sub nume de proprietar terenul aferent contrucției și terenul situat în jurul casei, teren folosit pentru uzul gospodăresc.
Terenul este împrejmuit și folosit de către reclamanți de la momentul celebrării căsătoriei – 1980.
Pârâta a solicitat instanței de judecată admiterea acțiunii formulată de către reclamanți, cunoscand posesia ca fiind utilă, neviciată și sub nume de proprietar.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1890, 680 Cod civil, art. 35 și 453 C.pr.civ., 480 si urm. C.pr.civ.
Apelul a fost declarat în termen, motivat, semnat, legal timbrat ulterior conform dispoziției instanței de apel.
Nu s-a formulat întâmpinare. Nu au fost administrate probe noi în apel.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de apel, dar și sub toate aspectele, tribunalul va reține că apelul declarat de către reclamantele L. M., C. M. este neîntemeiat, față de următoarele considerente:
Obiectul cauzei de față îl constituie pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că au dobândit, prin uzucapiunea de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în .. Iași, compus din teren curți-construcții în suprafață de 250 mp. și teren arabil în suprafață de 1652 mp.
În ceea ce privește nemotivarea sentinței apelate: este bine cunoscut că motivarea hotărârii cuprinde arătarea argumentelor ce sunt aduse pentru justificarea temeiniciei și legalității soluției, constând în analiza și evaluarea probelor pe baza cărora s-a stabilit existența sau inexistența faptelor și împrejurărilor care au generat litigiul dintre părți și apoi justificarea aplicării în cauza judecată a normelor de drept incidente.
Rațiunea obligativității motivării oricărei hotărâri subzistă atât în facilitarea controlului din partea instanței superioare cu prilejul exercitării căilor de atac de părțile interesate, deoarece acesta devine efectiv numai dacă se cunosc temeiurile pe care se sprijină hotărârea atacată, cât și pentru părțile cărora li se adresează și care trebuie să cunoască din expunerea sistematică și logică a considerațiunilor de fapt și de drept, temeiurile ce au condus la soluția dată, putând astfel combate argumentele pe care le găsesc nefondate. Instanța de control judiciar reține că sentința primei instanțe, deși motivată pe scurt, nu poate fi apreciază drept nemotivată, astfel încât se va respinge acest motiv de apel ca nefondat.
Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. - Decizia nr. 3338 din 11 aprilie 2011 pronunțată în recurs de Secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ceea ce privește fondul problemei supuse atenției tribunalul reține faptul că soluția instanței de fond este legală și temeinică motivat de următoarele aspecte:
Codul civil din 1864: art. 645: „ Proprietatea se mai dobândește prin accesiune sau incorporațiune, prin prescripție, prin lege și prin ocupațiune.” art. 1837: „ Prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligație ..”. art. 1846: „orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii”; art. 1847: „ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar”
Potrivit art. 4 din Statutul Cooperativei Agricole de Producție, din 7 - 9 martie 1966: „ Din terenul agricol proprietatea cooperativei, adunarea generală poate să atribuie, în folosința familiilor de țărani cooperatori, loturi în suprafață de cel mult 30 ari. În această limită mărimea lotului pentru fiecare cooperativă agricolă se stabilește de către adunarea generală în funcție de condițiile sale specifice și de modul de folosință al pămîntului”.
Motivele de apel, referitoare la soluția instanței dată pe fondul cauzei și care vor fi supuse unei singure analize, sunt neîntemeiate, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică .
Uzucapiunea reprezintă prescripția prin care se dobândește dreptul real, acest drept real dobândindu-se prin efectul posedării lucrului un timp determinat, astfel încât starea de fapt se transformă în stare de drept.
Prescripție achizitivă este întemeiată pe faptul posesiei, iar pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate, posesia trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art.1847 Cod civil.
Terenul pentru care se solicită uzucapiunea face obiectul unei legi speciale, încadrându-se în dispozițiilor art. 23 din legea 18/1991.
Legea nr. 18/1991 republicată, modificată și completată a fondului funciar prin art. 8 alin 1 stipulează că : „ (1) Stabilirea dreptului de proprietate privatã asupra terenurilor care se gãsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. „ .
De asemenea, art. 109 alin 2 Cod procedură civilă, prevede că: „ (2) În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, in condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare in judecata. „.
Din interpretarea celor două dispoziții legale redate mai sus rezultă că reconstituirea dreptului de proprietate se efectuează exclusiv prin procedura administrativ jurisdicțională reglementată de legile fondului funciar .
De asemenea, așa cum s-a statuat în literatura de specialitate și practica
judiciară în materie, că pentru a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991, este necesară formularea unei cereri, excluzându-se de către legiuitor dobândirea acestui drept din oficiu . În această situație nu își găsesc aplicarea dispozițiile art. 21 din Constituția României, deoarece procedura prealabilă a contestației are aspectul unei proceduri administrativ jurisdicționale . În aceste condiții, evident apelantele nu puteau solicita instanței constatarea uzucapiunii, în condițiile în care aveau la dispoziție procedura prealabilă administrativ jurisdicțională . Procedura instituita prin Legea nr.18/1991, are un caracter special, derogator de la dreptul comun, iar persoanele interesate nu pot opta între procedura prevazuta de legile fondului funciar, care este obligatorie, si o actiune în justitie, pe calea dreptului comun, pentru obtinerea acelorasi efecte
În acest sens instanța reține și practică judiciară, din care amintește decizia nr. 1286/2005 a Tribunalului Argeș, decizia nr. 598/2002 a Curții de Apel Târgu M., deciziile nr. 1261/2001 și 2595/2001 ale Curții de Apel București .
Revenind, instanța de control judiciar reține că, interpretarea celor două dispoziții legale redate mai sus ( art. 8 alin 1 din Legea nr. 18/1991 și art. 109 alin 2 Cod procedură civilă) rezultă că reconstituirea dreptului de proprietate se efectuează exclusiv prin procedura administrativ jurisdicțională reglementată de legile fondului funciar .
De asemenea, așa cum s-a statuat în literatura de specialitate și practica judiciară în materie, pentru a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991, este necesară formularea unei cereri, excluzându-se de către legiuitor dobândirea acestui drept din oficiu . În această situație nu își găsesc aplicarea dispozițiile art. 21 din Constituția României, deoarece procedura prealabilă a contestației are aspectul unei proceduri administrativ jurisdicționale .
Procedura instituită prin Legea nr.18/1991, are un caracter special, derogator de la dreptul comun, iar persoanele interesate nu pot opta între procedura prevăzută de legile fondului funciar, care este obligatorie, și o acțiune în justiție, pe calea dreptului comun.
Este evident că ne aflăm în fața unui teren ce se circumscrie dispozițiilor legii fondului funciar și pentru care apelantele nu au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, astfel că acesta nu poate solicita restituirea sa în baza dreptului comun.
Astfel, soluționând un recurs în interesul legii, instanța supremă a statuat prin decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 că, potrivit principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale. Or, în cauză, ne aflăm în fața existenței unei legi speciale, așa încât, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile unei legi speciale, cum este și Legea nr. 18/1991, nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art. 480 Cod civil.
În aceste condiții, este evident că, acțiunea apelantelor este nefondată în condițiile în care, nu a înțeles să urmeze dispozițiile normelor cu caracter special, aplicarea normei speciale fiind obligatorie, indiferent de rezultatul pe care aceasta îl determină.
În aceste condiții, nu mai era necesară analizarea probatoriului administrat privind uzucapiunea solicitată de reclamanți.
Pentru considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 480 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul declarat de reclamantele L. M., C. M. împotriva sentinței civile_ din 23.10.2014 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanții L. V. și L. M. împotriva sentinței civile nr. 1986/23.10.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2015.
Președinte, I. D. | Judecător, C. D. | |
Grefier, D. C. |
RED/TEHNORED. – D.I./D.I.
5 EX – 10.07.2015
JUD. FOND – A. D. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 758/2015. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 391/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
