Uzucapiune. Sentința nr. 151/2015. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 151/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 151/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 26 Ianuarie 2015

Președinte – C. M.

Grefier – M. Getuța

Sentința civilă Nr. 151

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind cererea formulată de reclamantele P. B. ORTODOXE DE R. VECHI ADORMIREA MAICII DOMNULUI, P. B. ORTODOXE SFINȚII P. ȘI P. în contradictoriu cu pârâți M. IAȘI PRIN PRIMAR, C. L. IAȘI, având ca obiect uzucapiune DECLINAT.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde avocat P. Manița pentru reclamante, lipsă fiind reprezentanți legali ai pârâților.

Procedură legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,

Avocat P. Manița pentru reclamante depune la dosar precizări și dovada publicării în M.O. a României Partea a III a și într-un ziar de largă răspândire anunțul cuprinzând datele de identificare a părților și obiectul procesului conform art.unic, alin.2 din legea nr.455/2006.

Avocat P. Manița pentru reclamante arată că înțelege să-și precizeze întinderea de teren pentru care solicită dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune ca fiind cea relevată de expertizele aflate la dosarul cauzei, avizate, aprobate la OCPI Iași, respectiv suprafața de 4655 mp – Splai Bahlui, M. Stâng nr.4 Municipiul Iași, jud.Iași și 233 mp – ., Municipiul Iași, jud.Iași.

Instanța reține faptul că reclamante la acest termen de judecată și-au îndeplinit obligațiile pentru care a fost repusă cauza pe rol, de asemenea reține faptul că prezentul litigiu este în stare de judecată și acordă cuvântul.

Avocat P. Manița pentru reclamante având cuvântul solicită să se observe că suprafețele de teren uzucapate se află în posesia reclamantelor, pe aceste suprafețe de teren sunt construite construcții fără autorizație de construire. Admiterea cererii așa cum a fost formulată. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._/245/2012, reclamanta P. B. Ortodoxe de rit vechi „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții P. și P.” a chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Administrativ Teritorială Municipiul Iași prin Primar și C. L. al M. Iași, solicitând instanței a dispune constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului stăpânit, iar ca efect al accesiunii imobiliare constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe acest teren.

În fapt, arată reclamanta că stăpânește de peste 130 de ani terenul în suprafață de 4636 mp care se învecinează la N cu . cu . Stâng, la E cu parcul Primăriei M. Iași și la V cu imobile proprietate privată. Pe acest teren există construcțiile aferente în suprafață totală de 844,24 mp respectiv biserica „Adormirea Maicii Domnului” în suprafață de 357,09 mp, biserica „Sfinții P. și P.” cu suprafața de 143,29 mp, grupul sanitar în suprafață de 10,35 mp, sala de prăznuire în suprafață de 127,47 mp, magazia în suprafață de 50,82 mp și casa parohială în suprafață de 155,22 mp. Alăturat suprafeței de teren arătate mai stăpânește și o suprafață de 213 mp situată în Iași ., fără construcții, care se învecinează la N cu . cu proprietatea M. P., la E și V cu proprietăți particulare. Aceste imobile le-a posedat în tot timpul prevăzut de lege și anume cel puțin 30 de ani, cu toate că în realitate această durată de timp este cu mult mai mare, respectiv de peste 100 de ani. Inițial biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită în anul 1780 și reconstruită între anii 1872 – 1882. Ulterior, aceasta a mai fost consolidată și reparată de mai multe ori, ultima fiind efectuată în baza autorizației de construire nr. 618/13.06.2006, cu valabilitate prelungită de la 20.11.2010 până la 20.11.2011. Datorită importanței patrimoniale și vechimii sale, acest locaș de cult face parte din categoria monumentelor istorice fiind trecut în lista monumentelor istorice de artă și arhitectură pentru județul Iași.

Biserica „Sfinții P. și P.” a fost construită în anul 1939 și ulterior celelalte construcții anexe utile. Casa parohială a fost reconstruită în anul 1990 în baza autorizației nr. 176/1990 și sala de prăznuire în anul 2002, conform autorizației nr. 1137/2002.

Direcția Generală a Arhivelor Statului, prin certificatul nr. 6485/10.12.1992, atestă faptul că în arhiva Primăriei orașului Iași inventar 1447, dosar 39, filele 5 și 6 figurează teren și imobile în proprietatea Epitropiei bisericii lipovene (1939-1940) din . de 5462,37 mp și 327,83 mp. Conform aceluiași certificat, în evidențele arhivei, registrul 97/1952-1954, la numărul matricol 731 figurează înscrisă parohia cu suprafața de 163 mp în . la numărul matricol 732 și cu 172,30 mp situată în ..

În toată această perioadă a avut o posesie utilă asupra imobilelor menționate, destinate în exclusivitate prestării serviciului religios pentru comunitate prin reprezentanții bisericii. Posesia nu a fost afectată niciodată de vreunul din viciile discontinuității, violenței, clandestinității și echivocului. Pe parcursul îndelungatei perioade în care a exercitat posesia utilă și sub nume de proprietar au fost edificate de către enoriași construcțiile menționate anterior care sunt specifice funcționării unei parohii.

Exercitarea actelor materiale asupra terenului prin edificarea construcțiilor demonstrează elementul material al posesiei. Prin aplicarea prezumției instituite de art. 1854 cod civil din elementul material al posesiei rezultă dovada elementului intențional și al argumentării exercitării posesiei de peste 30 de ani, prezumție ce nu poate fi răsturnată decât printr-o dovadă contrară.

Textul articolului 492 Cod civil instituie o prezumție legală relativă potrivit căreia până, la proba contrarie, o construcție edificată pe un teren se consideră a fi fost ridicată de către proprietarul terenului respectiv, în nume propriu și pe cheltuiala sa.

Nu are nici o cunoștință despre cel sau cei care au avut calitatea de proprietar înaintea perioadei de intrare în stăpânirea sa a imobilelor la care se referă.

Întrucât în toată această perioadă a exercitat aceeași posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică, comportându-se ca un adevărat proprietar consideră că sunt îndeplinite calitățile posesiei cerute pentru a uzucapa, reglementate de art. 1846 – 1862 Cod civil și art. 1890 Cod civil.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă, art. 492 Cod civil, art. 1846 – 1862 Cod civil și art. 1890 Cod civil.

Prin întâmpinarea formulată, pârâții Municipiul Iași și C. L. Iași au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. Iași este susținută de dispozițiile art. 21 alin. 1 și art. 36 alin. 2 lit. c din Legea 215/2001, potrivit cărora C. L. este doar titularul unui drept de administrare, ci nu titularul dreptului de proprietate.

Pentru a se reține calitatea procesuală pasivă a M. Iași, reclamanta trebuie să dovedească că imobilul se află în patrimoniului M.. În uzucapiune, calitate procesuală pasivă nu poate avea decât adevăratul proprietar al imobilului în litigiu.

Din actele depuse de reclamantă rezultă că aceasta a dobândit dreptul de stăpânire asupra imobilelor prin cumpărare de la Primăria M. Iași în anul 1934, comportându-se ca un adevărat proprietar și nu ca un posesor care deține imobilele sub nume de proprietar.

Înaintea Judecătoriei Iași s-au administrat probe constând în înscrisuri, martori, expertiză tehnică în specialitatea topografie, cadastru, geodezie.

La data de 29.11.2013 pârâții au depus la dosar precizări prin care au invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași față de valoarea impozabilă a imobilelor în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 1434/03.02.2014 Judecătoria Iași a declinat competența de soluționare a cererii formulate în favoarea Tribunalului Iași.

Pe rolul Tribunalului Iași dosarul a fost înregistrat sub nr._ .

Înaintea prezentei instanțe s-au depus procesele-verbale de recepție nr. 1248/04.04.2014 și nr. 785/27.02.2014.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma cererii formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. Iași, a cărei soluționare prioritară este impusă de art. 137 Cod procedură civilă, este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea 215/2001 a administrației publice locale, unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public cu capacitate deplină și patrimoniu propriu, iar potrivit disp. art. 36 alin. 2 lit. c din același act normativ, C. L. exercită atribuții privind administrarea domeniului public sau privat al comunei, orașului sau municipiului.

În prezența acestor reglementări, municipiului, ca unitate administrativ teritorială și ca titulară a unui patrimoniu propriu, este singurul care poate sta în judecată ca pârât într-un dosar având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune și accesiune imobiliară artificială. C. L., fiind doar administrator al bunurilor din domeniul public și privat al municipiului, nu poate avea calitate procesuală atunci când în discuție este stabilirea dreptului real de proprietate întrucât în persoana acestuia nu este cu putință a se reține calitatea de titular al dreptului.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Iași nu poate fi primită.

Articolul 477 Cod civil dispune că toate averile vacante și fără stăpâni, precum și ale persoanelor care mor fără moștenitori sau ale căror moșteniri sunt lepădate, sunt ale domeniului public. Potrivit art. 25 din Legea 213/1998, în accepțiunea prezentei legi, prin sintagma domeniu public cuprinsă în art. 477 Cod civil se înțelege domeniul privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale după caz. La rândul său, art. 646 Cod civil arată că bunurile fără stăpân sunt ale statului.

Prin articolul 477 Cod civil este înlăturată ocupațiunea acestor bunuri. Ocupațiunea nu mai poate avea drept obiect imobilele, adică pământul și clădirile, fiindcă acestea aparțin întotdeauna cuiva, fie unui particular, fie unei persoane juridice, fie statului, județului sau comunei. Rezultă din textele art. 477 și art. 646 Cod civil că orice bun imobil aparține totdeauna unui particular sau unei persoane de drept public și pentru ipoteza în care proprietarul unui imobil moare fără moștenitori sau când moștenitorii săi renunță la moșteniri, precum și pentru ipoteza când proprietarul abandonează bunul său, legea atribuie succesiunile vacante, respectiv bunurile părăsite, statului.

Uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății unui imobil, reprezintă în mod indirect și o sancțiune a fostului proprietar care, prin pasivitatea lui, a făcut ca timp îndelungat bunul său să se afle în posesia altei persoane ce s-a comportat ca un adevărat proprietar. Efectele uzucapiunii nu operează de drept, ci trebuie constatate pe cale judiciară, conform art. 1841 Cod civil.

Având în vedere că mecanismul constatării dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii are două consecințe la fel de importante, respectiv nașterea unui drept de proprietate în favoarea posesorului care îndeplinește condițiile impuse de art. 1837, 1849 și 1890 Cod civil, cât și stingerea dreptului de proprietate al fostului proprietar, doctrina și practica au statuat, astfel cum susține și pârâtul UAT – Municipiul Iași, că această constatare nu se poate face decât în contradictoriu cu adevăratul proprietar.

În prezentul litigiu reclamanta a depus la dosar procesul-verbal încheiat la data de 22.09.1939 prin care s-a procedat la inventarierea și evaluarea imobilului B. Lipovane din Iași „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții P. și P.”. Se arată în acest proces-verbal că imobilul – teren în suprafață de 5790,20 mp a fost dobândit prin dreptul de stăpânire de peste 30 de ani, făcându-se totodată vorbire și despre materialele din care sunt edificate construcțiile existente pe acest teren. Ulterior, la data de 26.03.1940 a fost întocmit un alt proces-verbal prin care s-a constatat că toate cele cuprinse în procesul-verbal din 22.09.1939 privitoare la imobilul B. Lipovene, situat în ., sunt exacte.

Cele consemnate în procesul-verbal din data de 22.09.1939 sunt în acord cu mențiunile făcute în evidențele aflate în arhiva Primăriei M. Iași, potrivit cărora la numărul de inventar 1447, dosar nr. 39 din anii 1939-1940, la filele 5 și 6 figurează imobilul construit și neconstruit (biserica, curtea, atenansele) din . de 5462,37 mp și de 327,83 mp proprietatea Epitropiei B. Lipovene. În matricola de clădiri și terenuri înregistrată sub nr. 97/1952-1954, la numărul matricol 731 figurează tot P. B. Lipovene cu o suprafață de 163 mp în Iași . și la numărul matricol 732 aceeași Parohie a B. Lipovene figurează cu o suprafață de 172,30 mp în ..

În formularul de răspuns la chestionarul referitor la bunurile imobile din Vechiul Regat și Basarabia, pentru imobilul în suprafață de 5462,37 mp pe care se află Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și Biserica „Sf. P. și P.”, este făcută mențiunea potrivit căreia dreptul de proprietate al B. Lipovene a fost dobândit prin stăpânirea de peste 30 de ani (prin stăpânire din vechime de aproximativ 60 de ani). Pentru imobilul situat în . de 327,83 mp, se face mențiunea că este cumpărat de la Primăria M. Iași în anul 1934 fără ca Biserica Lipovană să dețină acte în acest sens.

Notează Tribunalul și adresa nr. 4819/18.02.2013 a M. Iași – Instituția Arhitectului Șef – Serviciul GIS Cadastru. Potrivit acesteia, Biserica Lipovenească, conform registrelor posesorilor, are în posesie doar suprafața de 3802 mp, diferența de suprafață până la întinderea de 4636 mp fiind ocupată de . aflată în administrarea operativă a M. Iași. Din anexa B1 atașată adresei rezultă că suprafața de teren în litigiu, aflată în posesia reclamantei, este situată în P 2237, 2237/1, 2238, 2238/1, 2238/2 și 2238/3. Relativ la suprafața de 213 mp, se arată în cuprinsul aceleiași adrese că potrivit extraselor din registrul posesorilor . în administrarea operativă a M. Iași.

Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de ing. T. D. V., în urma măsurătorilor efectuate rezultă că suprafața de teren aflată în posesia reclamantei are o anvergură de 4655 mp și este situată în Iași, . Stâng nr. 4, sector cadastral 64, parcelele 2237, 2237/1, 2238, 2238/1, 2238/2 și 2238/3, astfel cum această suprafață este identificată în anexa nr. 1 la lucrarea de specialitate. Pe această suprafață de teren sunt edificate șase construcții, respectiv biserici, WC și casă parohială. Cealaltă suprafață de teren pe care nu sunt edificate construcții, la rândul său aflată în posesia reclamantei, are o întindere de 233 mp, fiind situată în Municipiul Iași, ., sector cadastral 64, . anexei nr. 2 la raportul de expertiză.

Prin procesul-verbal de recepție nr. 785/27.02.2014, OCPI Iași a declarat lucrarea efectuată în ceea ce privește imobilul în suprafață de 4655 mp situat în . Stâng nr. 4, admisă reținându-se că documentația întrunește condițiile prevăzute în regulamentul de avizare, verificare și recepție a lucrărilor de specialitate din domeniul cadastrului, al geodeziei, al topografiei și al cartografiei aprobat prin Ordinul nr. 108/2010 al directorului general al ANCPI. Declarată admisă prin procesul-verbal nr. 1248/04.04.2014 a fost și lucrarea întocmită în ceea ce privește imobilul situat în Municipiul Iași, ., în suprafață de 233 mp.

Notează Tribunalul că aceste două procese-verbale de recepție ale OCPI Iași nu relevă existența vreunei suprapuneri ale suprafețelor de teren identificate cu suprafețe existente în evidența acestei instituții, întabulate în favoarea altor persoane.

Relativ la suprafața de 233 mp teren, situată în Iași, ., calitatea procesuală pasivă a U.A.T. – Municipiul Iași rezultă din chiar adresa nr. 4819/18.02.2013, adresă prin care se arată că . administrarea operativă a M. Iași.

Pentru suprafața de 4655 mp, situată în Iași, Splai Bahlui M. Stâng nr. 4, Tribunalul reține atât mențiunea din formularul de răspuns la chestionarul referitor la bunurile imobile din Vechiul Regat și Basarabia, potrivit căreia o suprafață de 327,83 mp este cumpărată de la Primăria M. Iași în anul 1934, fără ca Biserica Lipovană să dețină acte. Totodată se reține și faptul că atâta vreme cât este exclusă apartenența acestui teren la patrimoniul vreunui particular, dispozițiile art. 477 și art. 646 din Codul civil de la 1864 sunt activate și, în puterea lor, bunurile fără stăpân sunt, față de amplasamentul terenului pe raza M. Iași, ale UAT Municipiul Iași. Nu prezintă relevanță juridică, spre reținerea calității UAT Municipiul Iași de titulară a dreptului real de proprietate asupra suprafeței de teren de 4655 mp, nici cauza pentru care acest bun a rămas fără stăpân și nici faptul că UAT nu a efectuat formalitățile necesare pentru înregistrarea dreptului de proprietate asupra acestuia.

Pentru ca dreptul de proprietate asupra unui bun imobil să poată fi dobândit prin efectul uzucapiunii este necesar să fie îndeplinite două condiții cumulative: să se fi exercitat o posesie utilă asupra respectivului bun și imobilul să fi fost posedat cel puțin 30 de ani. Uzucapiunea se întemeiază pe existența unei posesii care, pentru a putea conduce la dobândirea proprietății, trebuie să fi fost exercitată în mod util potrivit art. 1847 Cod civil, adică fără să fi fost afectată de vreun viciu – discontinuitatea, violența, clandestinitatea și echivocul – și fără ca respectiva posesie să fi încetat, prin întrerupere sau precaritate.

Testimoniile administrate în cauză conduc spre concluzia că cele două suprafețe de teren – a căror întindere a fost precizată de reclamantă ca fiind de 4655 mp, respectiv de 233 mp, față de concluziile raportului de expertiză – sunt în uzul reclamantei încă anterior anului 1940, respectiv 1954. Posesia asupra acestor două suprafețe de teren, astfel cum rezultă atât din înscrisurile depuse la dosar cât și din depoziția martorului Păvălușcă V., a fost exercitată continuu, netulburat și public fără a fi incidentă vreuna din cauzele de întrerupere reglementate de art. 1864 Cod civil.

Alăturat contactului direct, efectiv cu bunurile imobile în litigiu, se reține că voința reclamantei a fost aceea de a se comporta ca titulară a dreptului real de proprietate, astfel că și elementul psihologic – animus – dă substanță, în prezența elementului material – corpus – existenței posesiei. Convingerea posesoarei reclamante că este titulara dreptului real a fost exteriorizată, manifestată în raport cu autoritățile vremii încă din anii 1939. Ulterior, în considerarea aceleiași calități, reclamanta a solicitat și a obținut începând cu anul 1990 autorizații de construire, consolidare și restaurare pentru edificiile existente pe suprafața de 4655 mp.

Tribunalul reține ca îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1846 și urm. Cod civil apte a conduce spre dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra suprafețelor de 4655 mp respectiv 233 mp teren.

Pe terenul în suprafață de 4655 mp – astfel cum rezultă din documentația întocmită în vederea întabulării în cartea funciară a imobilului, precum și din raportul de expertiză efectuat în cauză de ing. T. D. V. – se află amplasate Biserica „Adormirea Maicii Domnului” în suprafață de 357,09 mp, Biserica „Sf. Pentru și P.” în suprafață de 143,29 mp, WC în suprafață de 10,35 mp, sala de prăznuire în suprafață de 127,47 mp, magazia în suprafață de 50,82 mp și casa parohială în suprafață de 144,24 mp. Aceste construcții au fost edificate, reconstruite și consolidate de reclamantă.

Articolul 482 Cod civil de la 1864 dispune că proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă drept asupra tot ce produce lucrul și asupra tot ce se unește, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod natural sau artificial. Acest drept se numește drept de accesiune. La rândul său, art. 492 din Codul Civil arată că orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până se dovedește din contra.

În puterea dreptului de proprietate al reclamantei asupra suprafeței de 4655 mp și în prezența prezumției instituite de textul articolului 492 Cod Civil, ce nu a fost răsturnată în cauză,Tribunalul urmează a dispune conform celor cuprinse în prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. al M. Iași și în consecință respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta P. B. Ortodoxe de R. Vechi „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții P. și P.” Iași în contradictoriu cu pârâtul C. L. al M. Iași.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Iași reprezentată de Primarul M. Iași.

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta P. B. Ortodoxe de R. Vechi „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții P. și P.” Iași în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Iași reprezentată de Primarul M. Iași.

Constată că reclamanta a dobândit ca efect al uzucapiunii de 30 de ani dreptul de proprietate asupra:

-suprafeței de teren de 4655 mp situată în Iași, Splai Bahlui M. Stâng, nr. 4, sector cadastral 64, parcelele 2237, 2237/1, 2238, 2238/1, 2238/2, 2238/3, identificată în planul de amplasament și delimitare a imobilului verificat și recepționat de OCPI Iași la data de 27.02.2014 întocmit de ing. T. D. V.;

- suprafeței de teren de 233 mp situată în Iași, ., sector cadastral 64, ./2/3 identificată în planul de amplasament și delimitare a imobilului verificat și recepționat de OCPI Iași la data de 04.04.2014 întocmit de ing. T. D. V. (ambele planuri de amplasament și delimitare a imobilului fiind întocmite ca urmare a raportului de expertiză efectuat în cauză de ing. T. D. V. ce face parte integrantă din prezenta hotărâre).

Constată că reclamanta a dobândit prin accesiune imobiliară artificială dreptul de proprietate asupra:

- B. Adormirea Maicii Domnului” în suprafață de 357,09 mp;

- B. „Sfinții P. și P.” în suprafață de 143,29 mp;

- grupului sanitar în suprafață de 10,35 mp;

- salii de prăznuire în suprafață de 127,47 mp;

- magaziei în suprafată de 50,82 mp;

- casei parohiale în suprafață de 155,22 mp ( construcții amplasate pe suprafața de 4655 mp situată în Iași, Splai Bahlui M. Stâng, nr. 4, sector cadastral 64, parcelele 2237, 2237/1, 2238, 2238/1, 2238/2, 2238/3).

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 26.01.2015.

Președinte, Grefier,

M. C. Getuța M.

Red. M.C.

Tehn. M.M.D.

5 ex./07.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 151/2015. Tribunalul IAŞI